Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Coltul presei: transportul in comun din judetul Calarasi

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul CĂLĂRAȘI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Dum 23 Aug 2009 09:19:06    Titlul subiectului: Coltul presei: transportul in comun din judetul Calarasi 115866

A cazut oferta de transport gratuita catre hipermarket-ul Pic. Contractul de gratuitate a fost reziliat iar pretul biletului este mai scump decat cel local. Motivele rezilierii: tot mai putini localnici vin sa-si faca diversele cumparaturi la Pic si o mare parte dintre ei prefera sa se deplaseze pana acolo cu masinile personale. Mai multe detalii aflati citind articolul de mai jos, publicat in cotidianul "Observator de Calarasi", editia din 04.08.2009:

"Gata cu gratuitatea
De la 1 august transportul până la Pic s-a făcut 2 lei


Începând de sâmbătă, 1 august a.c., transportul în comun, ce face legătura între municipiul Călărași și Hypermarketul Pic, se face contra-cost, renunțându-se astfel la gratuitatea oferită celor care-și făceau cumpărăturile aici. Biletul de la orice stație aparținând SC Alitrans și până la PIC a fost stabilit la 2 lei și nu 1,5 lei, așa cum se procedează pe celelalte trasee din interiorul municipiului. Decizia în acest sens a fost luată de către singurul operator de transport în comun din Călărași, ca urmare a faptului că în ultima perioadă, cetățenii nu se mai înghesuie să-și facă cumpărăturile în această zonă comercială. Mai multe lămuriri în acest sens ne-a dat administratorul SC Alitranscom SRL Călărași, Constantin Feldioreanu, care a explicat pentru călărășeni și motivul pentru care prețul biletului de transport până la PIC este 2 lei. "A fost reziliat contractul încheiat cu hipermarketul și s-a luat hotărârea ca, începând cu 1 august, transportul să nu mai fie gratuit. S-a stabilit suma de 2 lei/bilet și nu 1,5 lei deoarece acest traseu nu este subvenționat. A fost până în acest moment gratuit transportul, mai ales pentru faptul că foarte multă lume, printre care și pensionari, preferau să-și facă aici cumpărăturile. Acum că acestea au mai scăzut, tot mai puțini călărășeni mai merg la PIC", ne-a declarat Constantin Feldioreanu precizând că majoritatea persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor comerciale din această zonă au autoturisme proprii cu care se pot deplasa, iar dacă vor, pot solicita abonament de transport în valoare de 60 de lei/lună. Referitor la presupusa datorie aferentă transportului în comun ce s-ar fi acumulat în timp și pe care hipermarketul o are față de Alitrans, Feldioreanu susține că nu există nicio problemă și că aceasta va fi achitată."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Sâm 26 Sep 2009 21:08:33    Titlul subiectului: 117613

Probleme, interese, contracte ciudate in transportul local din Calarasi:

http://www.observatorcl.info/alitrans-ul-isi-va-renegocia-contractul-cu-primaria-calarasi

Observator de Calarasi a scris:
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Călărași, ce a avut loc miercuri, s-a aflat un proiect de hotărâre ce viza aprobarea actului adițional nr. 3 al contractului 5T/1999, încheiat între consiliu și SC Transloc SA, absorbită ulterior anului în cauză de către Alitrans Com, de concesionare a transportului public de persoane pentru o perioadă de 20 de ani. Executivul primăriei și-a motivat inițiativa prin faptul că în 2007 a apărut Legea 92, privind serviciile de transport public local, care a adus noutatea noțiunii de delegare a gestiunii serviciului de transport local. În acest context, s-a pus problema dacă acel contract 5T din 1999 poate fi asimilat contractului de delegare a gestiunii prevăzut de Legea 92. Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSCUP) a spus că da. Totuși, Primăria Călărași a realizat un alt act adițional, fără a fi contactat operatorul Alitrans Com. Ceea ce a atras după sine nemulțumirea unor consilieri locali. Florea Olaru a declarat chiar că se simte jignit că i s-a pus spre aprobare un astfel de proiect de hotărâre, catalogând contractul ca fiind făcut pe „genunchi”. Mai mult, cei care au întocmit raportul cu privire la aprobarea actului adițional au fost criticați de consilieri. Numai că niciun semnatar al raportului nu și-a asumat răspunderea. Fapt ce a făcut ca primarul Nicolae Dragu să îi mustreze public. „Nu înțeleg de ce fugiți de răspundere”, le-a zis Dragu celor în cauză. În cele din urmă, proiectul a fost retras cu mențiunea că se vor purta negocieri cu administratorul Alitrans Com, Constantin Feldioreanu, care avea de gând să dea în judecată Consiliul local dacă se va vota actul adițional.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Joi 17 Dec 2009 10:34:28    Titlul subiectului: 2009-12-08 121371

http://semnal.eu/transportul-local-calarasi-mai-rapid-mai-prompt/08/12/2009/

"Publicat de Marius TOMITA on Dec 8th, 2009

Am observat cu toții că, începând din luna iunie a acestui an, singurul operator public de transport local SC Ali Trans Com și-a înnoit parcul auto cu autobuze de ultimă generație, oferind astfel călătorilor confortul dorit și, totodată, aliniindu-se standardelor europene. Mijloacele de transport în comun sunt dotate cu aer condiționat, DVD player și un monitor la care călătorii pot viziona diferite programe TV în timpul călătoriei. În aceste condiții, putem spune că locuitorii municipiului Călărași dispun de confort sporit la prețuri dintre cele mai mici. În acest moment, Ali Trans dispune de un parc auto cu personal aferent, atelier de întreținere și reparații, servicii de vânzare și difuzare abonamente și bilete de călătorie. Cu un parc destul de activ de autobuze articulate, medii, microbuze și autoturisme în regim de taxi, transportul în comun Călărași acoperă astfel, aproape toate zonele de interes public și industrial al municipiului cât și al unor localități învecinate.
Chiar dacă serviciul de transport a intrat în subordinea Consiliului Local ca serviciu public al acestuia, societatea nu a fost privată și de probleme. Relația contractuală dintre Consiliul Local și Ali Trans Com nu s-a desfășurat întocmai articolelor din contractul de bază încheiat între acestea, contractul cu nr. 5T din data de 04.02.1999, modificat ulterior prin două acte adiționale. Conform contractului 5T, a actelor adiționale nr. 1 și 2 și a legilor care reglementează activitățile serviciilor aflate sub tutela consiliului local, precum și Hotărârea Consiliului Local Călărași, nr. 314 din 29.11.2007, Primăria Călărași este obligată să deconteze subvenția către Ali Trans Com, conform contractului, adică diferența de bani care nu este acoperită de veniturile Ali Trans, reduceri și gratuități, plus un profit de 10%. Însă Consiliul Local nu prea a respectat clauzele contractuale, iar în prezent societatea Ali Trans are de recuperat de la Primăria Călărași câteva miliarde de lei vechi, bani care trebuie decontați atât pentru gratuități cât și pentru subvenționarea biletelor de transport. Datoriile Consiliului Local către Ali Trans s-au ridicat la acest moment la suma de aproximativ 9 miliarde de lei vechi. Consiliul Local a încercat soluționarea problemei financiare, în cadrul multor ședințe, dar din cauza unor clauze stipulate în contract pe care municipalitatea nu vrea să le înțeleagă, nimeni nu poate da un răspuns concret. Consilierii au tot întrebat cine este de vină, de ce nu s-au decontat banii către Ali Trans, dar nimeni nu a putut răspunde. Așa că în vara acestui an, într-o ședință a consiliului local s-a propus constituirea unei Comisii de control care să analizeze sumele reale pe care Primăria le are de decontat societății Ali Trans. Mai mult, în urma unui control desfășurat în luna februarie a acestui an, inspectorii Consiliului de concurență au constatat că „în privința subvențiilor acordate de Consiliul Local, acestea reprezintă compensații pentru acoperirea diferențelor dintre costurile înregistrate de societate și veniturile efectiv încasate, precum și asigurarea unui profit rezonabil“. Precizăm că acest citat este extras din Nota de Constatare încheiată în data de 02.02.2009, de către inspectorii de la Consiliul Concurenței. În opinia acestora, Ali Trans este îndreptățită să primească banii aferenți subvenției biletelor de transport. Cu toate acestea, contactat telefonic de redactorii publicației noastre, Costel Feldioreanu – administratorul SC ALITRANS COM – ne-a declarat că, datorită lucrărilor de reparații la infrastructura din municipiu, se simte o îmbunătățire a transportului local, care acum poate circula și ajunge în timp mult mai rapid pentru ca oamenii să nu piardă foarte multă vreme în stații. (Marga Culea)
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul CĂLĂRAȘI Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community