Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Bilete și abonamente pentru transportul în comun - CTP Arad
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
arthurarad



Data înscrierii: 27/Oct/2008
Ultima vizita: 21/Aug/2015
Mesaje: 466
Locație: Arad

MesajTrimis: Lun 12 Apr 2010 20:38:13    Titlul subiectului: 125745

Aradon a scris:
Scumpire mascată la transport

ARAD - Mișcarea arădeană cere dezbatere publică pe tema programului de transport public cu tramvaiele.

Propunerea CTP de modificare a programului de transport public a fost ieri aspru criticată de reprezentanții Mișcării arădene. „Sub păcăleala eficientizării transportului cu tramvaiele, primarul Gheorghe Falcă dă o nouă lovitură arădenilor prin eliminarea a șase linii de tramvai, care înseamnă, de fapt, creșterea prețului și scăderea confortului arădenilor”, a declarat Claudiu Cristea, președintele organizației.

Cristea a subliniat că „primarul își ușurează viața complicând viața arădenilor”. Reprezentanții Mișcării arădene au făcut ieri o prezentare simplă, pentru a demonstra că „sub paravanul abonamentului unic, se desființează, de fapt, abonamentele pe o singură linie - aceasta însemnând pentru majoritatea călătorilor creșterea abonamentului”.

Totodată, subliniază faptul că va scădea numărul de călători, contrar tendinței UE. Previziunile Mișcării arădene sunt destul de sumbre: „cetățenii vor folosi mai des autoturismul. Acest lucru va duce la îngreunarea traficului și la creșterea poluării”.

Petitii

S-a dat startul și la măsurile legale în încercarea de stopare a măsurilor propuse de CTP pentru modificarea programului de transport cu tramvaiele, propunere care va intra la vot în Consiliul Local. Mișcarea arădeană a depus ieri, la Primărie, cererea de organizare a unei dezbateri publice pe tema modificării programului de transport. „Mișcarea arădeană cheamă la acțiune organizațiile non-guvernamentale, organizațiile pensionarilor, sindicatele - ale căror membri sunt direct afectați de acestea modificări - și partidele politice”, a subliniat Cristea. Totodată, Claudiu Cristea a subliniat că, în calitate de consilier local, va încerca, în cadrul ședințelor Comisiilor de specialitate să își convingă colegii din CLM să nu aprobe proiectul de hotărâre, care va avea efecte directe asupra cetățenilor. Mai mult, la Primărie va fi depusă o petiție oficială adresată primarului Gheorghe Falcă și CLM pentru a nu permite adoptarea hotărârii.

Efectele modernizării?

Claudiu Cristea a subliniat că prin proiectul afișat la transparență „se constată că Primăria nu a calculat corect în cazul investiției BERD și face acum decontarea modernizărilor BERD în prețul biletelor. Nu modernizezi ceva ce urmează să reduci ca și activitate”.

Printre celelalte efecte estimate se numără „creșterea prețului transportului cu tramvaiul - mulți vor fi nevoiți să achiziționeze două sau trei bilete pentru a ajunge la destinație; scăderea confortului transportului în comun, când peste tot în lume se pune accent pe trecerea la transportul în comun”. Reprezentanții Mișcării arădene au dat și un exemplu concret: în cadrul investițiilor realizate prin împrumutul BERD „s-a montat în zona Podgoria un macaz performant special pentru linia 16. Acum linia 16 se elimină”.

Mai scump cu 13 lei

Prin eliminarea posibilității de achiziționare a abonamentelor pe o singură linie, care costau 47 lei, călătorii vor putea opta doar pentru abonamentul unic, pe toate mijoacele de transport, care costă 60 lei. O familie cu patru persoane, care călătoresc toate cu tramvaiul, va plăti, astfel, lunar, 240 lei doar pentru abonamente la tramvai.

Șase linii

Vă reamintim, prin noul program, se elimină șase linii de tramvai. Este vorba despre linia 2: Centru - UTA - Alfa, linia 5: Aradu Nou - Micălaca, linia 8: Centru - Micălaca, linia 16: Centru - Grădiște, linia 17: Făt Frumos - Micălaca, linia 16b: Piața Romană - CET, linia 17: Făt Frumos - Micălaca.

S.B.


Sursa: www.aradon.ro

_________________
Save "Sageata Verde" (1913-1991)
First electrified rail in Eastern Europe, 8th in the World.
sageata-verde.uv.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 06 Mai 2010 08:35:44    Titlul subiectului: 126647

Nemultumiri in ceea ce priveste transportul in comun. Sursa: cotidianul "Adevarul", editia din 06.05.2010. Link-ul: http://www.adevarul.ro/locale/arad/adevarul_de_seara_arad_0_256774344.html

"Abonamentul unic: mărul discordiei dintre arădeni și municipalitate

Arădenii se revoltă împotriva eliminării unor linii de tramvaiServiciile proaste de care majoritatea dintre locuitorii urbei dispun, i-au scos din sărite pe arădenii care spun un „NU” categoric abonamentului unic și desființării linilor de tramvai.

Așa cum ne-a obișnuit, aleșii locali jonglează cu idei care pun la încercare nervii și răbdarea plătitorilor de taxe.

Dezbaterea publică pe marginea abonamentului unic și a desființării linilor de tramvai a stârnit controverse de toate părțile.

Dacă reprezentanții CTP au prezentat scopul acestei modificării, cei prezenți la dezbaterea au ținut să precizeze cum vor afecta aceste modificări transportul în comun către cele trei cartiere.

„Ceea ce CTP-ul face acum, e să ne mai dea o palmă. Adică tot noi să stăm la dispoziția lor, când ar trebui defapt să fie exact invers”, a spus Simona Lăzău, o arădeancă.

În proiectul de hotărâre se propune eliminarea a șase linii de tramvai, modificarea programului de transport, introducerea abonamentul unic, care va fi valabil pe toate tipurile de mijloce de transport în comun. Abonamentul unic nominalizat, pe o lună, va avea o va¬loare de 60 lei, pe două săptămâni va costa 35 lei, abonamentul săptămânal 20 lei, iar o legitimație de călătorie pentru o zi valabilă pe toale liniile urbane 7 lei."


Fotografia postata mai jos apartine cotidianului "Adevarul":



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  141.07 kb
 Vizualizat:  de 20884 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 11 Mai 2010 22:58:16    Titlul subiectului: 126903

N-am gasit nimic nou pe tema disparitiei conceptului de amenda... in septembrie 2009 CTP venise cu sugubeata idee ca cei prinsi fara bilet sa plateasca un abonament de 1 zi la tarif normal... s-a renuntat si s-a revenit la amenda clasica sau asa e in continuare?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 12 Mai 2010 00:22:59    Titlul subiectului: 126906

Pe la inceputul lui aprilie am luat 100 lei amenda(atat e minim), deci atat este iar cei ce controleaza sunt politistii comunitari(din februarie), ce nu dau voie nici la insotitori de vatmani sa mearga fara bilet Laughing . Lucrul pozitiv e ca platesti cand ai bani, amenda intra in impozitul anual, deci la toamna cand platesc transa a doua voi avea cu 100 lei in plus de plata Crying or Very sad
Si inainte tot 100-500 lei era amenda, doar daca nu aveai de unde lua bilet era 6 lei, in decembria am convins cu greu controlorii la 9 seara ca nu mai sunt tonete si nu am marunt pentru aparat de tichete pe ora sa imi dea un tichet de 6 lei si nu amenda, adica proces verbal Rolling Eyes

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Alexandra2



Data înscrierii: 07/Iul/2007
Ultima vizita: 06/Mai/2015
Mesaje: 408
Locație: Viena (Austria)

MesajTrimis: Joi 13 Mai 2010 17:36:33    Titlul subiectului: 126994

Citat:
Lucrul pozitiv e ca platesti cand ai bani, amenda intra in impozitul anual, deci la toamna cand platesc transa a doua voi avea cu 100 lei in plus de plata
Nu prea imi vine sa ma incred in pozitivitatea faptului ca fiecare avem oportunitatea de a achita amenda exact in momentul in care avem banii necesar pentru a o face. Dar intr-adevar tind sa sustin aceasta idee care consta in luare in considerare a Politiei Comunitare in momentul efectuarii controlului de timpul curent sau circumstantele in care un calator este prins fara bilet. Spre exemplu, in momentul in care un calator isi uita abonamentul acasa sau nu gaseste o posibilitatea existenta de a isi procura un tichet de calatorie, sa ii se acorde o penalizare dar intr-o stransa concordanta cu gravitatea faptei insine desigur. Ce parere aveti asupra acestui subiect?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
m_the_one



Data înscrierii: 05/Mar/2009
Ultima vizita: 24/Apr/2014
Mesaje: 41
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 25 Mai 2010 21:27:55    Titlul subiectului: 127532

Putem vedea aici cat este amenda pentru diferite "infractiuni" comise in tramvai: http://www.aradon.ro/stiri/arad/articol/fara-bilete-de-tramvai-refolosite/cn/news-20100524-03350683

"ARAD. Primăria va institui amenzi usturătoare pentru nereguli în mijloacele de transport in comun. Se propune sancționarea contravențional cu amenda de la 100 la 300 lei fumatul, consumul de semințe și înghețată, cu amendă de la 200 la 400 lei transportul de animale vii, bagaje voluminoase care creează disconfort călătorilor.

Printre altele, se dorește sancționarea cu amenda de la 400 la 600 lei „transmiterea, primirea și folosirea biletelor compostate deja, într-un mijloc de transport public local de calatori, de către călătorii care coboară, respectiv cei care urcă”.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Zgârcănstein



Data înscrierii: 06/Oct/2006
Ultima vizita: 22/Mar/2024
Mesaje: 169
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 01 Iun 2010 22:46:36    Titlul subiectului: 127849

CTP Arad verifică de câtva timp rentabilitatea liniilor. Astăzi, la cumpărarea abonamentului, am fost notat pe un tabel cu nume, prenume, seria C. I. și numărul legitimației (abonamentului). Nu știu dacă se procedează la fel și la abonamentele pentru linii de tramvai, eu am pe linie de autobuz. În final, văd că nu s-a mai trecut la abonamentul unic cu 60 RON / lună valabil pe toate liniile.
_________________
Drum de fier cale ferată,
N-am să te las niciodată
Pe mâna unor călăi
Ca miniștrii răi!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 21/Mar/2024
Mesaje: 1120
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 30 Iun 2010 23:33:06    Titlul subiectului: 129216

Nu stiu in ce masura informatia privind tramvaiele cu validatoare de pe linia 1 de aici http://tramclub.org/viewtopic.php?t=781&start=75 este corecta.
Azi circula GT4 #09 ex Ulm, dotat cu clasicele compostoare. Interesant, GT8-ul 1757 (cu validatoare) era pe linia 7 (obisnuita pentru vagoane de Micalaca), iar 1115+1086 pe linia 17.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
FLAVIUS561



Data înscrierii: 20/Iul/2007
Ultima vizita: 06/Dec/2022
Mesaje: 115
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 30 Iun 2010 23:43:20    Titlul subiectului: 129218

Eu din cate stiu numai biletele cumparate de la aparat sunt valabile, biletele de pe tramvaiele de linia 1 nu cred ca sunt valabile si pe autobus, exact cum ai calatori din Micalca in Gradiste ai nevoie de 2 bilete indiferent daca vagoanele au sau nu validatoare.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 21/Mar/2024
Mesaje: 1120
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 01 Iul 2010 11:17:32    Titlul subiectului: 129234

Eu tin minte ca era discutia ca biletele "compostate" in validatoarele liniei 1 sa fie valabile o ora, astfel incat sa permita continuarea calatoriei cu autobuzul trei. Masura ar fi de bun simt, mai ales ca multe automate de bilete sunt stricate. Ieri de exemplu, in automatul de la Podgoria era bagata ceva hartie care i-a blocat pur si simplu mecanismul prin care "inghite" hartiile de un leu.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Alexandra2



Data înscrierii: 07/Iul/2007
Ultima vizita: 06/Mai/2015
Mesaje: 408
Locație: Viena (Austria)

MesajTrimis: Joi 01 Iul 2010 16:18:23    Titlul subiectului: 129260

^La fel se intamplase si in centru - doar ca era blocata calea pe unde se introduc moneziile, astfel aflandu-ma in imposibilitatea de a imi mai achizitiona pe moment un tichet de calatorie. Sad Nu inteleg exact "criteriul" dupa care in unele vagoane (indiferent de tipul acestora) se mai afla acele compostoare clasice iar in altele nu.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
o_serar



Data înscrierii: 19/Sep/2008
Ultima vizita: 01/Iun/2022
Mesaje: 174
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Lun 09 Aug 2010 20:15:07    Titlul subiectului: 131537

Se modifică tarifele pentru transportul public și se introduce abonamentul unic

Pe toate mijloacele de transport din municipiul Arad se va introduce abonamentul unic.

Drept urmare pe masa consilierilor municipali se va afla proiectul de hotărâre, care prevede efectuarea controlului utilizatorilor atât de Municipiu cât și de către operatorul de transport, introducerea unui bilet de suprataxă și adoptarea unui abonament unic pentru toate mijloacele de transport public din municipiul Arad la un preț mai mic decât cel propus în proiectul inițial de hotărâre, precum și diminuarea prețurilor celorlalte tipuri de abonamente urbane în mod corespunzător.

Unele dintre prețuri se majorează, în timp ce alte scad. Astfel, un bilet nu va mai costa 1,5 lei, ci 1,6 lei. Pentru transportul preorășenesc până la distanța de 10 km, prețul biletului va fi de 3,20 lei, în loc de 3 lei, până la 15 km, de 4,20 lei, în loc de 4,00 lei, până la 20 km, de 5,20 lei, în loc de 5,00 lei, iar până la 25 km, de 5,80 lei în loc de 5,50 lei.

Abonamentul pe toate linile urbane va fi de 58,00 lei, în loc de 90,00, cel nominalizat pentru toate liniile urbane va fi de 80,00 lei, în loc de 150,00 lei, abonamen tul nominalizat pe toate liniile urbane și suburbane va fi de 290 de lei, în loc de 275 de lei.

Abonamentul pentru transportul preorășenesc la distanță se va mări și el. Dacă cel până la 5 km, va costa 35,00 lei, în loc de 32,00 lei, cel pentru distanța de până la 25 km va costa 120,00 în loc de 115,00 lei.

Abonamentul săptămânal pentru toate liniile urbane va fi de 20,00 lei în loc de 30,00 lei.

Pentru transportul preorășenesc până la distanța de 5 km, se va plăti 13,00 lei în loc de 12,00 lei. Pentru abonamentul de două săptămâni se va plăti 35,00 lei în loc de 48,00 lei pentru oraș, iar pentru cel preorășenesc la distanțe de până la 5 km, se va plăti mai mult și anume 21,00 lei în loc de 20,00. La distanțe de până la 25 km, prețul va fi de 73,00 lei, în loc de 70,00 lei.

Transportul călătorilor pe bază de abonamament lunar redus 50% va fi pentru toate liniile 27,50 lei, în loc de 45,00 lei. Și transportul pe bază de abonament săptămânal redus cu 50% va costa mai puțin. De la 15,00 lei, pe toate liniile la 10 lei.

Legitimația de călătorie pentru o zi valabilă pe toate liniile urbane va costa 7,00 lei în loc de 6,00 lei.

Și tarifele la transportul urban efectuat cu autobuzul sau microbuzul va suferi modificări la fel și programul de circulație.

În proiect se arată că se stabilește tariful biletului de suprataxă la o valoare de 25 de lei pentru toate mijloacele de transport public local din municipiul Arad. Biletul de suprataxă se eliberează pe loc de către controlorii Companiei de Transport Public S.A. În cazul refuzului achitării acestuia se va întocmi proces verbal de contravenție, iar contravaloarea biletelor de suprataxă va diminua subvenția lunară datorată de Municipiu pentru activitatea de transport public local.


Sursa: http://www.glsa.ro/arad/stiri-din-arad/abonamentul-unic-pe-tramvai-in-arad.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 16 Aug 2010 23:30:16    Titlul subiectului: 132004

http://www.adevarul.ro/locale/arad/arad-adevarul_de_seara-bilete_de_tramvai-abonament-compania_de_transport_public-scumpire_0_317968516.html

"Astăzi, consilierii locali au votat majorarea biletelor de tramvai și autobuz de la 1,5 lei la 1,6 lei, scumpire ce va intra în vigoare în zece zile. Tot de atunci, se vor elimina tramvaiele care circulau în zona industrială și se va introduce abonamentul unic pentru toate liniile.

Abonamentul unic va costa 58 de lei, iar cel săptămânal 20 de lei, mai puțin cu 33 de procente față de prețul actual. Abonamentul pe două săptămâni va costa 35 de lei, față de 48 lei, cât costă acum.

Arădenii vor circula din această lună cu abonament unic

De asemenea, prețul unei legitimații de călătorie valabilă o zi va deveni 7 lei, cu aproape 17 la sută mai mult decât în prezent.

„Arădenii care vor fi prinși fără bilet vor fi nevoiți să cumpere unul la suprataxă de la controlori, în valoare de 25 de lei. De asemenea, vor avea drept de control al biletelor și angajații Companiei de Transport Public (CTP) Arad”, a declarat Petre Cuvineanu, director tehnic la CTP.

Cât despre programul mijloacelor de transport în comun, consilierii au anunțat că și acesta va fi modificat în funcție de timpii de așteptare.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 31 Aug 2010 10:42:02    Titlul subiectului: 132702

http://www.adevarul.ro/locale/arad/Bataie_de_joc_la_adresa_calatorilor_Companiei_de_Transport_Public_Arad_0_326967484.html

"Bătaie de joc la adresa călătorilor Companiei de Transport Public Arad

Ana Maria Loga

Marți 31 aug 2010

Arad

Automatele de bilete dau bătăi de cap arădenilor

Problema tonomatelor de bilete care ar trebui să funcționeze non-stop nu pare să aibe rezolvare, lucru confirmat de către sesizările arădenilor. Ultima neregulă de acest gen a fost depistată în stația de tramvai “Mihai Viteazul”, unde tonomatul de bilete nu funcționează de câteva zile.

“Dacă nu am altă variantă, ce fac? Merg pe jos sau aștept să fiu amendat. Mă întreb, oare e vina noastră, a călătorilor, că aceste tonomate nu eliberează bilete de tramvai numai când vor”, a sesizat problema, Mihai Avram, un cititor Adevărul de Seară Arad.

Cum vatmanii nu mai au voie de ceva vreme să vândă bilete de tramvai, arădeanul se întreabă care e soluția și cine îl poate ajuta. “Vreau să-mi cumpăr bilet și nu am de unde. Tonomatul de la Piața Mică nu funcționează, iar următoarea orpire este stația Podgoria, unde nu există tonomat decât în partea cealaltă a intresecției. Bătaie de joc”, a adăugat Mihai Avram.

O adevărată aventură

De aceeași părere sunt alți mii de arădeni care sesizează zilnic problema tonomatelor de bilete. Călătorii CTP spun că o deplasare prin oraș cu tramvaiul este o adevărată aventură. “Dacă mă grăbesc undeva risc să pierd toate tramvaiele pentru că nu am pur și simplu de unde să-mi cumpăr un amărât de bilet. Mă urc fără tichet iar comunitarii mă amendează. Cine e de vină?!”, se întreabă o altă cititoare, Iuliana Groșan.

Conducerea Companiei de Tranport Public se scuză ca de fiecare dată iar explicația e simplă. “Compania plătește un singur om care să se ocupe de toate tonomatele de bilete din stațiile de tramvai. Acesta nu se poate împărți în timp record la toate stațiile pentru a remedia problemele apărute”, a declarat Petre Cuvineanu, director tehnic la CTP Arad.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 8706
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 31 Aug 2010 11:03:56    Titlul subiectului: 132703

Cand vor pricepe, oare, macar ziaristii sa nu le mai spuna tonomate?!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 31 Aug 2010 11:16:53    Titlul subiectului: 132705

Sa dam o mica mana de ajutor ziaristilor tineri, care probabil au facut o facultate pe la fara frecventa.
Din Dex aflam urmatoarele:
DEX a scris:
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care efectuează o anumită operație........

DEX a scris:
TONOMÁT, tonomate. s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri.

Referitor la problema semnalata cu automatele defecte, CTP-ul nu are o echipa operativa, adica daca un calator semnaleaza defectiunea, sa trimita pe cineva sa repare defectiunea ? Asa ar fi normal.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile


Ultima modificare efectuată de către guest la Mar 31 Mai 2011 20:28:49, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 31 Aug 2010 14:09:50    Titlul subiectului: 132721

http://www.adevarul.ro/locale/arad/TUPEU_Biletele_de_tramvai_s-au_majorat_mai_repede_decat_trebuia_0_326967600.html

"TUPEU

Biletele de tramvai s-au majorat mai repede decât trebuia

Ana Maria Loga

Marți 31 aug 2010

Arad

Bătaie de joc pe banii arădenilor, marca CTP

Bătaie de joc pe banii arădenilor, marca CTP. Arădenii sunt nemulțumiți de faptul că vor trebui să plătească cu un ban mai mult pentru o călătorie cu tramvaiul sau autobuzul.

Deși majorarea biletelor pe mijloacele de transport în comun va intra în vigoare abia de mâine, ieri și astăzi, arădenii au fost păcăliți cu nerușinare de către Compania de Transport Public Arad care a eliberat bilete de tramvai cu 1,6 lei.

“Soția mea a cumpărat în această dimineață un bliet, de la toneta din Miorița cu 1,6 lei, deși am citi în ziare că abia de mâine se va scumpi. După câteva ore, la aceeași tonetă, prețul de 1,6 lei a fost acoperit cu o etichetă pe care era scris prețul vechi, de 1,5 lei”, a spus Marin Molnar din Arad.

Vânzătoarea de la toneta “cu surprize” spune că nu ea a fost cea care a vândut biletele cu 1,6 lei, ci colega ei care de altfel a și primit o înștiințare de la CTP prin care a fost anunțată că are voie să vândă bilete majorate.

“Posibil să se fi strecurat o greșeală la respectiva tonetă. De mâine abia se vor vinde biletele cu 1,6 lei, iar cele vechi vor rămâne valabile încă zece zile”, a declarat în această dimineață Petre Cuvineanu, director tehnic la Compania de Transport Public Arad.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 01 Sep 2010 10:33:01    Titlul subiectului: 132760

http://www.adevarul.ro/locale/arad/Aradenii_vor_avea_de_astazi_abonament_unic_pe_toate_linile_de_tramvai_0_327567321.html

"Arădenii vor avea de astăzi abonament unic pe toate linile de tramvai

Ana Maria Loga

Miercuri 1 sep 2010

Arad

Noul tarif la bilete și abonamente va intra în vigoare din această lună

Majorerea biletelor de tramvai cu zece bani și introducerea abonamentului unic pentru toate linile de tramvai intră în vigoare începând de astăzi. Prețul unui abonament va costa 58 de lei.

În vreme ce abonamentul unic valabil pe toate linile de tramvai din municipiu a scăzut de la 90 de lei la 58 de lei, de astăzi prețul unui bilet de tramvai va crește cu zece bani, respectiv de la 1,5 lei la 1,6 lei.

De asemenea, legitimația valabilă o zi pe toate liniile costă de astăzi cu 16,67 procente mai mult (de la 6 la 7 lei). “Totodată a fost introdus un bilet de suprataxă pentru cei care își cumpără biletul din mijlocul de transport, iar costul acestuia va fi de 25 de lei”, a declarat Petre Cuvineanu, director tehnic la Compania de Transport Public Arad.

S-a scumpit și transportul preorășenesc

Până la distanța de 5 kilometri, un abonament lunar costă cu acum 35 de lei. Arădenii trebuie să știe că pentru o distanță de până la 10 kilometri, vor scoate din buzunare 66 de lei pentru un abonament, iar până la 15 kilometri, 90 de lei.

“Peste 20 de kilometric, abonamentul va costa 110 lei, iar până la 25 de kilometric, 120 de lei”, a adăugat Petre Cuvineanu. Reprezentanții Companiei de Transport Public anunță de asemenea că arădenii care vor fi prinși fără bilet vor fi nevoiți să cumpere unul la suprataxă de la controlori, în valoare de 25 de lei. De asemenea, vor avea drept de control al biletelor și angajații Companiei de Transport Public (CTP) Arad.

Cât despre programul mijloacelor de transport în comun, consilierii au anunțat că și acesta va fi modificat în funcție de timpii de așteptare. Scumpirea a fost votată în cadrul unei ședințe de consiliu județean, la mijlocul lunii august.

“Nu circul mult cu tramvaiul sau autobuzul dar pot să spun că ni se oferă niște condiții greu de imaginat. E plin de cerșetori prin tramvaie, miroase urât la orice oră din zi, tapițeria de pe scaune este ruptă...Cumplit. Plătim o groază de bani pe nimic”, e de părere Ștefania Crai din Arad.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 08 Sep 2010 23:12:10    Titlul subiectului: 133081

Noi informatii...

http://www.adevarul.ro/locale/arad/Autobuzele-municipiu-sisteme-emitere-biletelor_0_331766943.html

"Autobuzele din municipiu vor fi dotate cu sisteme de emitere a biletelor

Călătorii își vor putea lua bilet direct din autobuzProblema tonomatelor de bilete care ar trebui să funcționeze non-stop, dar și care de cele mai multe ori eliberează bilete după bunul plac pare să-și fi găsit rezolvarea.

Compania de Transport Public din Arad pune la bătaie peste 60.000 de lei pentru dotarea autobuzelor cu sisteme de emitere a biletelor.
„Investiția cuprinde 70 de case de marcat, un notebook cu memorie de minimum 2 GB și software-ul necesar programării caselor de marcat și emiterii biletelor”, a spus Mariana Birău, director al Companiei de Transport Public.

În prețul pe care CTP-ul îl plătește pentru instalarea acestor sisteme este inclus și realizarea designului pentru bon, instalarea caselor pe autobuze și instructajul personalului privind utilizarea casei de marcat și a software-ului de programare a acestora.

„Banii provin din surse proprii alocate conform cu Programul Anual al Achizițiilor Publice pentru anul 2010. Casele de marcat vor emite rapoarte de verificare a gestiunii, raport zilnic și raport pe articole cu golirea memoriei”, a mai spus Birău.

Pe de cealaltă parte, tăierea unor linii de tramvai de la începutul acestei luni a transformat vatmanii care nu mai au de lucru în controlori de abonamente și bilete. Astfel, în ultimele zile, arădenii care folosesc mijloacele de transport ale CTP-ului au început să dea nas în nas cu vatmanii îmbrăcați în civil.

"Măsura a fost luată în urma desființării unor linii de tramvai. Astfel, cei care nu au de lucru, s-au alăturat polițiștilor comunitari pentru controale în mijloacele de transport în comun", a spus Mariana Birău.

Conform acesteia, cei prinși fără bilet sunt pasibili de amenzi de peste o sută de lei. În același timp, CTP-ul își vinde biletele la suprataxă: 25 de lei biletul luat de la controlori."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  30.3 kb
 Vizualizat:  de 20000 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Alexandra2



Data înscrierii: 07/Iul/2007
Ultima vizita: 06/Mai/2015
Mesaje: 408
Locație: Viena (Austria)

MesajTrimis: Dum 26 Sep 2010 03:04:25    Titlul subiectului: 133976

^O veste in sfarsit imbucuratoare - la fel cum a fost si valabilitatea abonamentelor pe toate liniile. Dar cum vestiile proaste nu se lasa niciodata asteptate, trebuie sa spun ca zilele trecute am intentionat sa imi procur un tichet de calatorie de la automatul din statia Miorita (Micalaca 300) si cand colo...acesta era de fapt in afara procesului de functionare. Iar cum aceste automate nu au fost plasate in fiecare statie ( ...sau macar tot la a doua statie) si era o ora suficient de tarzie, a trebuit sa merg pe jos pana la Podgoria. Nu am mai avut drum pe acolo intre timp, dar sper ca cineva a sesizat compania si automatul respectiv a fost reparat intre timp. Confused
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
arthurarad



Data înscrierii: 27/Oct/2008
Ultima vizita: 21/Aug/2015
Mesaje: 466
Locație: Arad

MesajTrimis: Lun 27 Sep 2010 16:24:01    Titlul subiectului: 134012

Alex, nu am inteles daca te referi la statia Miorita sau la cea de la Facultate, care de fapt se afla in cartierul Micalaca 300...
_________________
Save "Sageata Verde" (1913-1991)
First electrified rail in Eastern Europe, 8th in the World.
sageata-verde.uv.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 11 Oct 2010 14:26:15    Titlul subiectului: 134602

http://www.adevarul.ro/locale/arad/arad-adevarul_de_seara-automate-tonomate-bilete-transport-camere_de_supraveghere-big_brother_0_349765601.html

"Big Brother veghează automatele de bilete

Claudia Untaru

Sâmbătă 9 oct 2010

Arad

Arădeanca Viorica Gavra cumpără zilnic bilete de la tonomat

Automatele de eliberat bilete de tramvai sunt păzite cu camere video, pentru a se evita distrugerea lor. Mulți arădeni nu au înțeles, până acum, modul în care funcționează aparatele de bilete și și-au descărcat nervii pe acestea.

Automatele care eliberează bilete de tramvai și care sunt montate în stații nu vor mai fi vandalizate o perioadă. Cel puțin așa și-au propus reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP), care au achiziționat camere video și le-au montat în aparate.

Săptămânal, reprezentanții Companiei de Transport erau obligați să cheme firme de service ca să repare aparatele, pentru că mulți arădeni dădeau cu pumnii și picioarele în ele sau chiar le incendiau. „A fost nevoie să apelăm la acest sistem, deoarece sunt arădeni care lipesc gumă de mestecat sau care înfundă aparatele cu hârtii”, a spus directorul CTP, Maria Birău. Călătorii au observat că pe tonomate este lipit un anunț, care atenționeză că aparatele sunt supravegheate video.

„Sunt persoane care nu au ce face și distrug aparatele. Mă bucur că sunt camere, măcar așa văd și cei de la CTP care este situația”, a spus arădeanca Ana Boț. Arădenii care sunt prinși distrugând aparatele de bilete riscă să fie pedepsiți pentru distrugerea domeniului public, cu amenzi de până la 1.500 de lei.

Nouă aparate amplasate în oraș

Pe raza municipiului Arad sunt amplasate nouă aparate de la care se pot cumpăra bilete. Fiecare aparat este închiriat de către CTP, la prețul de 160 de euro pe lună, plus TVA. Reprezentanții companiei spun că au apelat la aceste aparate deoarece este mai costisitor să angajeze personal care să vândă bilete la chioșcuri. Scump ar fi și dacă în loc de camere video ar angaja paznici, deoarece aceștia ar trebui să lucreze în schimburi și să stea în picioare câte opt ore pe zi.
"
__________________________________________________________________________
http://www.adevarul.ro/locale/arad/arad-adevarul_de_seara-compania_de_transport_public-tramvai-abonament_0_351565155.html

"Economie „verde”: dă mașina pe tramvai

Ana Maria Loga

Luni 11 oct 2010

Arad

Maria Cerb preferă să meargă cu tramvaiul decât să dea bani pe benzină

Maria Cerb, de 55 de ani, spune că economisește aproape 100 de lei pe lună. Reprezentanții Companiei de Transport Public au anunțat în această dimineață că în ultima lună au început să încaseze tot mai mulți bani din abonamente.

Tot mai mulți arădeni aleg abonamentul la tramvai în defavoarea mașinilor pentru că, spun ei, economisesc aproximativ 100 de lei. „Am un venit foarte mic pe lună, care nu-mi mai permite să circul cu mașina. Prefer tramvaiul, deși nici acesta nu este ieftin. De când am renunțat la mașină, economisesc aproape 100 de lei în fiecare lună”, a spus Maria Cerb din Arad. „În luna octombrie a anului trecut am vândut 336.000 de bilete. În septembrie 2010 au fost vândute cu aproape 100.000 de bilete în plus, respectiv 434.000”, a declarat Angela Borțoi, director economic în cadrul CTP.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
paul8299



Data înscrierii: 05/Mai/2010
Ultima vizita: 28/Noi/2016
Mesaje: 34
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 12 Mar 2011 13:05:57    Titlul subiectului: 141037

Astazi, vrand sa merg cu tramvaiul pana la Boul Rosu, am bagat in aparatul de bilete de la Podgoria 2,10 lei. Am apasat pe buton ca sa imi dea biletul si apoi nu mi-a mai dat NICI BILET, NICI REST!
Ok, apoi mi-am luat un bilet de la chiosc si am plecat.
La statia "Teatru" din nou am bagat in aparatul de bilete 2 lei, mi-a dat rest, dar BILET NU. Bine ca vatmanul de pe GT4 561 caruia i-am zis ce mi s-a intamplat si mi-a dat un bilet imprumut pana la coborare!
Mai reparati din cand in cand AUTOMATELE DE BILETE! :evil: :evil: :x
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 28 Apr 2011 09:31:44    Titlul subiectului: 142997

http://www.adevarul.ro/locale/arad/adevarul_de_seara_arad-Compania_de_Transport_Public_arad-CTP_arad-Petre_Cuvineanu-Carla_Neagu-Carla_Neagu_0_470353383.html

"Navetiștii de autobuz, taxați la buzunar

28 aprilie 2011

Autor: Adrian Todor

Arad

Din mai, arădenii vor plăti mai mult pentru transportul public județean

Compania de Transport Public (CTP) își crește veniturile pe spatele oamenilor care fac naveta în județ. Pentru arădenii care fac cel mai lung drum cu autobuzul, CTP-ul crește prețul biletelor și al abonamentelor cu 20 la sută.

Naveta a devenit o adevărată corvoadă pentru majoritatea arădenilor care fac zilnic drumul în județ. Din lipsă de resurse și de idei, Compania de Transport Public Arad a decis că prețurile biletelor și ale abonamentelor sunt mici. Motivele invocate de companie sunt puse în cârca creșterii prețului la motorină, a cursului euro, dar și a majorării TVA.

„Pentru a se realiza creșterea veniturilor proprii din bilete și abonamente și a limita necesarul suplimentar de subvenție, dar și din rațiuni de ordin social, se propune creșterea tarifelor cu o medie de 20 la sută, măsură ce va atrage venituri suplimentare de circa 60.000 de lei lunar”, a spus Petre Cuvineanu, director adjunct al CTP Arad.

Își cresc veniturile

Scumpirea transportului public în județ ar urma să crească veniturile companiei cu aproximativ 60.000 de lei în fiecare lună. „Cauzele ce determină luarea acestei măsuri sunt creșterea substanțială a prețului motorinei, creșterea cursului euro care a determinat creșterea prețurilor produselor și serviciilor, dar și creșterea TVA la 24 la sută.

Mai mult de atât, subvențiile solicitate sunt insuficiente”, a mai spus Cuvineanu. Efectele deciziei de a crește prețurile vor fi simțite din luna mai, dar navetiștii își fac calcule de pe acum. „Dăm mulți bani pe abonament și avem pretenția să avem condiții. Suntem cei mai nepăsuiți în această privință pentru că s-au scos și două linii de tramvai. Cei de la primărie sau cine se ocupă de acest segment să țină cont și de nemulțumirile noastre”, a spus Carla Neagu, care face zilnic naveta din Ghioroc."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
muhle



Data înscrierii: 20/Iun/2009
Ultima vizita: 24/Sep/2017
Mesaje: 20
Locație: Almere (Olanda)

MesajTrimis: Sâm 21 Mai 2011 11:32:20    Titlul subiectului: unlimited travel with CTP 143742

In October I will be for a week in Arad, Is there an ticket for unlimited travel in Arad and to CET and Ghioroc?

Thanks for your information.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Următoare
Pagina 5 din 7

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community