Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Microbuzele private din Suceava

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul SUCEAVA
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Magnum



Data înscrierii: 13/Mar/2007
Ultima vizita: 10/Mar/2014
Mesaje: 149
Locație: Suceava

MesajTrimis: Joi 15 Mar 2007 00:21:06    Titlul subiectului: Microbuzele private din Suceava 77490

Maxi-taximetrele pirat, o pagubă pentru transportul civilizat

• Primăria Suceava a reluat campania de verificare "în scopul eliminării în forță" a maxi-taximetriștilor care fac curse interurbane fără a respecta locurile de oprire reglementate • "Noi am sesizat de mai multe ori organele abilitate ca să ia măsuri. În sfârșit s-au luat aceste măsuri. Vom vedea cât au să țină", ne-a declarat Dumitru Tiperciuc, reprezentantul Asociației Transportatorilor Publici Locali de Persoane
În ultima perioadă, Primăria Suceava prin Corpul de Control și Poliția Comunitară au demarat o serie de acțiuni de verificare și amendare a maxi-taximetriștilor pirat. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Angela Zarojanu. Este vorba, îndeosebi, de cei cărora li s-a aprobat efectuarea zilnică a unui anumit număr de curse interurbane, dar care obișnuiesc să oprească în alte stații decât cele reglementate. De cele mai multe ori, microbuzele respective nici măcar nu mai fac cursele interurbane, ci execută doar curse în interiorul Sucevei. Principalii perdanți sunt societatea TPL - din subordinea Primăriei Suceava - și Asociația Transportatorilor Publici Locali de Persoane - firmele de maxi-taxi care au câștigat licitația pentru traseele complementare de călători din oraș. Astfel, în timp ce TPL și ATPL plătesc o redevență la Primărie pentru traseele și stațiile utilizate, pirații care sunt sub umbrela câtorva firme de transport interurban nu achită niciun fel de redevență. Ba mai mult, încă mai au angajat personal de bord - așa numiții "șoareci", pe care Primăria Suceava i-a interzis cu desăvârșire.
La acțiunile de control au participat și reprezentanți ai Agenției Suceava ai Autorității Rutiere Române (ARR), dar și ai Poliției Rutiere. Potrivit șefului Servicviului Corp Control din Primăria Suceava, Elena Bulgaru, campania are ca scop "eliminarea în forță" a celor care nu respectă regulile impuse privind efectuarea unui transport interurban. Ea a precizat că au fost date amenzi de Corpul de Control și de Poliția Comunitară, însă de multe ori șoferii microbuzelor pirat erau "atenționați" unde sunt echipajele Poliției și ale Primăriei și opreau înaintea stației. Totuși, printre cei amendați se numără și un șofer al firmei Manucu Com - Florin Halip. Acesta, spune Elena Bulgaru, trebuia să efectueaze cura între Sfântul Ilie și Mitocu Dragomirnei, dar a oprit într-o stație din Suceava interzisă maxi-taximetrelor care fac curse interurbane. A fost amendat cu 1.500 de lei chiar dacă a refuzat să semneze procesul verbal.
"Noi am sesizat de mai multe ori organele abilitate ca să ia măsuri. În sfârșit s-au luat aceste măsuri. Vom vedea cât au să țină", ne-a declarat, ieri, Dumitru Tiperciuc, reprezentantul Asociației Transportatorilor Publici Locali de Persoane. El a precizat că multe dintre cursele interurbane aprobate de Consiliul Județean cu avizul ARR "erau inventate" și a data ca exemplu ruta Burdujeni sat - Trei Movile unde erau aprobate doar trei curse zilnice, dar firma respectivă executa mult mai multe curse și oprea în mai toate stațiile din interiorul orașului, deși acest lucru este interzis.
Există o hotărâre a Consiliului Local Suceava care a fost adoptată în 31 august 2006 și care se referă la avizarea utilizării stațiilor de călători de către operatori de transport public rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean și interjudețean. Potrivit acesteia, microbuzele care circulă pe trasee interurbane au dreptul să oprească doar la capetele de linie din Suceava. Astfel, pentru cursele dinspre Fălticeni, oprirea regulamentară este la stația de la Spitalul Județean de Urgență. Pentru cursele dinspre Gura Humorului, oprirea regulamentară este la stația de pe calea Obcinilor. Pentru cursele dinspre Rădăuți, oprirea regulamentară este la stația din apropierea pasarelei Ițcani. Pentru cursele dinspre Dorohoi, oprirea regulamentară este la stația de la restaurantul Brândușa iar la întoarcere la stația de vizavi de Colegiul Tehnic "Alexandru Ioan Cuza".
Pentru cursele dinspre Botoșani, oprirea regulamentară este la stația de la magazinul Torino iar la întoarcere la stația din apropierea bisericii Sfântul Andrei. Pentru cursele dinspre Ipotești, oprirea regulamentară este la stația de lângă Dom Polski și Biserica Sfânta Înviere iar la întoarecere în apropiere de uzina electrică. Orice abatere de la aceste locuri de staționare a microbuzelor care execută curse interubane este consierată piraterie. Să luăm, spre exemplu, traseul stabilit Burdujeni sat - Trei Movile. Microbuzele respective vor putea staționa în municipiul Suceava doar la stația de pe Calea Obcinilor, la cea de la Colegiul Tehnic "Alexandru Ioan Cuza" și la capătul de linie de la Burdujeni sat. La întoarcere spre Trei Movile, singurele stații din Suceava unde vor putea opri microbuzele respective sunt la restaurantul Brândușa din cartierul Burdujeni și pe Calea Obcinelor. Un alt exemplu este cursa Sfântul Ilie - Mitocu Dragomirnei. Potrivit hotărârii respective a Consiliului Local Suceava, microbuzele respective au voie să oprească doar la stațiile de la Spitalul Județean de Urgență și de la pasarela Ițcani. (Dan PRICOPE)
Obiectiv de Suceava

_________________
MAGNUM
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Magnum



Data înscrierii: 13/Mar/2007
Ultima vizita: 10/Mar/2014
Mesaje: 149
Locație: Suceava

MesajTrimis: Mie 13 Iun 2007 21:04:11    Titlul subiectului: 79546

Iata un microbuz pirat care are traseul:
MITOC-ORIZON-BAZAR-CENTRU-BANCA-POLICLINICA-SPITAL-OBCINI.
El tocmai pleca din statia de la Policlinica, de unde lua calatori, desi nu avea statie acolo si nu avea voie sa opreasca.
Nu inteleg de ce au scris toate statiile importante de autobuz din Suceava. Nu era mai simplu Mitoc-Suceava. Cine stie daca mai ajung pe la Mitoc.
El face mai mult transport urban decat transport interurban. Acest microbuz era dotat cu soricar(persoana care striga in statie destinatia si traseul si care strange banii in masina).



DSCF0319.JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  119.27 kb
 Vizualizat:  de 10475 ori

DSCF0319.JPG



_________________
MAGNUM
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 6123
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 24 Feb 2010 13:02:18    Titlul subiectului: 124028

http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=28579&format=html

"Suceava
Din nou, haos în transportul public de călători

de V.I.ADOMNICĂI, |12.02.2010|

Microbuzele transportatorilor particulari sunt parcate la întâmplare, creând probleme în traficul din zonele mai aglomerate

Administrația locală suceveană intenționează să facă ordine în transportul de călători în comun. Vizat în primul rând este domeniul transportatorilor privați în regim maxi-taxi și taxi, edilul-șef Ion Lungu precizând că, din păcate, acesta mai este încă terenul operatorilor-pirat.
„Vom lua măsuri în ceea ce privește ordinea din circulația din municipiul Suceava, pentru a înlătura pirateria maxi-taxi, dar și cea din transportul taxi”, a declarat primarul Lungu, într-o conferință de presă.
Șeful municipalității arată că la 31 martie 2011 expiră contractul cu firmele de maxi-taximetrie particulară, până atunci căutându-se variante de promovare a unor reglementări mai stricte pentru această activitate. Conducerea primăriei este nemulțumită că, peste noapte, dar nu numai, microbuzele transportatorilor particulari sunt parcate la întâmplare, creând probleme în traficul din zonele mai aglomerate. Este vorba despre străzile Petru Rareș și Mitropoliei, noile prevederi urmând a obliga societățile de maxi-taximetrie să-și înființeze mici autogări.
„Din păcate, cu toate eforturile pe care le-am făcut în Suceava, avem din nou haos în transportul public. De aceea, împreună cu Poliția Rutieră și ARR, încercăm să stăpânim acest fenomen”, reliefează primarul.
Ion Lungu informează că municipalitatea și firma de transport public local de călători TPL intenționează să achiziționeze mai multe mijloace de transport în comun de capacitate mică. Acest lucru se va întâmpla în perspectivă, criza economică nefiind deocamdată favorabilă unui asemenea demers.
"

Uite, o solutie foarte buna: vreti maxi-taxi, foarte bine: aduceti vehicule conforme pentru societatile de transport ale municipalitatilor si scapati de parazitii cu maxi-taxi-urile!

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 6123
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 07 Mai 2010 11:42:53    Titlul subiectului: 126687

www.crainou.ro a scris:
"[ . . .]TPL intenționează să achiziționeze mai multe mijloace de transport în comun de capacitate mică. Acest lucru se va întâmpla în perspectivă, criza economică nefiind deocamdată favorabilă unui asemenea demers."
Am pozat zilele trecute 2 dube la Suceava, mai mult asa, in lipsa de altceva de pozat. Abia acasa mi-a atras atentia faptul ca pe placuta aia tip taxi se distinge ceva gen TPL

Poate cineva sa confirme daca aceste microbuze apartin sau nu de TPL?



SV06MEW-P1310907.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  78.07 kb
 Vizualizat:  de 8517 ori

SV06MEW-P1310907.jpg



SV07KJM-P1310914.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  98.89 kb
 Vizualizat:  de 8517 ori

SV07KJM-P1310914.jpg



_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
zzz



Data înscrierii: 26/Aug/2007
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 860
Locație: Bacau

MesajTrimis: Lun 31 Mai 2010 07:43:36    Titlul subiectului: 127755

Pirații din transportul public, trași pe dreapta timp de șase luni
Evenimentul.ro a scris:
Amendați și trași pe dreapta timp de șase luni – astea sunt noile măsuri luate împotriva piraților din transportul public de persoane, scrie Monitorul de Suceava.
Odată cu apariția normelor de aplicare a OUG nr. 34 din 12 aprilie 2010, care dă putere organelor de control să confiște plăcuțele de înmatriculare ale autoturismelor cu care se face transport ilegal de persoane, toți pirații din transportul public riscă să nu mai aibă nici cu ce se deplasa ei, pentru că mașinile le vor fi ca și confiscate timp de șase luni. Primele “victime” ale noilor măsuri de combatere a pirateriei din transportul public de persoane nu au întârziat să apară, în municipiul Suceava.
Chiar ieri, un maxi-taxi pirat, care, deși era autorizat să facă transport public pe traseul Burdujeni – Lisaura, prelua clienți pe un alt traseu și în afara orelor sale de funcționare, a fost lăsat fără plăcuțele de înmatriculare, după aplicarea unei amenzi de 7500 de lei. Microbuzul de maxi-taxi înmatriculat SV 08 MRO, care efectua curse ilegale, a fost depistat în urma unui control efectuat de Primăria Suceava împreună cu Autoritatea Rutieră Română.
Pirații de la ieșirile din oraș, principalii vizați de controale
Un alt caz de piraterie, în care au fost confiscate plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism personal cu care erau transportați ilegal clienți, a fost depistat săptămâna aceasta la ieșirea din Suceava înspre Botoșani. Șoferului, Andrei Gherasim, din comuna Salcea, i-a fost dată o amendă de 1000 de lei, iar plăcuțele de înmatriculare a mașinii, confiscate de Poliție, îi vor fi returnate peste 180 de zile, dar numai după ce își plătește amenda. Mașina cu care acesta transporta ilegal persoane a rămas la marginea drumului național DN29, unde i s-a cerut să oprească de către Poliție, iar proprietarul acesteia a trebuit să cheme un prieten să îl ducă de acolo, precum și o platformă care să-i ridice mașina.
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșosvschi a precizat că dacă șoferul refuză să predea singur plăcuțele de înmatriculare, acestuia i se ia permisul de conducere.
“În perioada următoare vom sta pe capul celor care stau la ieșirile din municipiu și care au ignorat până acum numeroasele avertismente și amenzi care le-au fost date. Cu siguranță însă, ridicarea plăcuțelor de înmatriculare îi va afecta puternic, pentru că îi va scoate din activitate pe o perioadă de minim șase luni”, a adăugat viceprimarul municipiului Suceava.

http://www.evenimentul.ro/articol/piratii-din-transportul-public-trasi-pe-dreapta-timp-de-sase-luni.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 6123
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 04 Oct 2010 14:23:51    Titlul subiectului: 134341

Tigania e la ea acasa si in transportul privat cu maxi-taxi din Suceava...

Fireste, "autoritatili", in impotenta lor, isi paseaza de la una la alta dezastrul generalizat din transportul local privat din intreaga tara...

http://www.adevarul.ro/locale/suceava/Suceava-_Calatori_taxati_cu_nesimtire_de_soferi_0_347365537.html

"Suceava: Călători taxați cu nesimțire de șoferi

Georgeta Cîrstean

:uni 4 oct 2010

Suceava

Sucevenii reclamă condițiile oferite în microbuzele societății de transport

În mașinile de transport ale Asociației Transportatorilor Publici Locali (ATPL), sucevenii primesc foarte rar bilete. Oamenii se plâng că unii șoferi nu se grăbesc să le dea rest și că au ajuns bătaia de joc a acestora.

Sucevenii care circulă cu cele 50 de microbuze ale ATPL s-au obișnuit să nu primească bilete, deși acestea ar trebui să demonstreze că și-au achitat călătoria. Șoferii sunt acuzați de călători că nici măcar nu dau rest la biletele de 1,5 lei.

„Sunt de o nesimțire nemaivăzută. Nu taie bilete, dar nici nu dau rest. Într-o zi șoferul mi-a spus că nu are rest 50 de bani și că-mi dă atunci când cobor, cu toate că la stația următoare a dat mărunt altora. Când am coborât mi-a zâmbit ironic și nu mi-a dat banii. Nici nu i-am mai cerut. De atunci, prefer să merg pe jos decât să urc la ei“, a spus Diana Melinte, studentă.

Preferă abonamentele TPL

Călătorii susțin că atunci când cer bilet, șoferii îi amăgesc că vor primi tichetele la coborâre. „Când am văzut că nu îmi dă bilet, am întrebat ce fac dacă urcă vreun control, iar șoferul mi-a zis să stau liniștită că nu vine niciunul“, a spus Cristina T., suceveancă din localitatea Moara.

Mai mult, oamenii preferă să-și facă abonamente pe traseele societății de Transport Public Local (TPL). „Am abonament și nu circul cu microbuzele, dar cred că intenționat nu se fac controale“, a spus suceveanul Eugen Asaftei. De cealaltă parte, șoferii susțin că dau bilete, chiar dacă în microbuze niciunul dintre călători nu poate prezenta dovada că și-a achitat călătoria. „Eu mai dau bilete. Nu știu de ce colegii mei nu o fac. Poate o s-o facă de acum încolo“, se apără Daniel Casapul, unul din șoferii ATPL.

Edilii spun că nu e responsabilitatea lor

Șefii Primăriei spun că inspectorii din cadrul instituției nu au în atribuții controlarea biletelor, deși microbuzele circulă prin tot orașul. „Cred că cei de la Garda Financiară ar trebui să facă mai multe controale în acest sens pentru a stopa evaziunea fiscală. Împreună cu cei de la RAR verificăm autorizațiile, certificatele de conformitate, nu verificăm biletele“, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 863
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 02 Apr 2011 14:32:32    Titlul subiectului: 122 142128

Monitorul de Suceava în editia de Sâmbătă 2 Aprilie 2011 a scris:
Numărul microbuzelor de maxi-taxi din Suceava va fi redus la jumătate
de Cosmin ROMEGA

În mai puțin de două luni, numărul microbuzelor de maxi-taxi care circulă pe străzile Sucevei va fi redus la jumătate. Decizia aparține Consiliului Local Suceava, care nu a eliminat complet transportatorii privați de pe trasee, cum dorea TPL, dar le-a redus numărul de mașini cu care pot efectua curse.
În prezent, numărul de maxi-taxi autorizate să efectueze transport public local este de 40, cu o rezervă de 30%, care poate fi utilizată la orele de vârf.
De la 1 iunie 2011, numărul de maxi-taxi autorizate va fi de numai 20, tot cu o rezervă de 30% pentru orele de vârf.
“Studiul de trafic efectuat pentru Suceava indică faptul că nu se justifică prezența pe străzi a unui număr mare de maxi-taxi, pentru că cele 33 de autobuze și cele câteva microbuze ale societății de transport public local acoperă destul de bine traseele existente. Pe de altă parte, nici nu se impune eliminarea transportului privat de călători, iar existența unei concurențe pentru TPL este benefică și călătorilor”, a declarat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.
În perioada următoare, Primăria Suceava va scoate la licitație traseele de maxi-taxi, pentru o perioadă de cinci ani, iar asociația care va câștiga aceste trasee va avea maxim 20 de mașini autorizate să facă transport de călători (plus rezervele).
Una dintre condițiile principale pe care municipalitatea vrea să le impună transportatorilor privați este să vină la licitație cu mașini cât mai bune, mai noi, pentru a oferi sucevenilor călătorii cât mai confortabile și mai sigure.
O altă schimbare care va avea loc tot de la 1 iunie 2011 va fi cea de majorare a tarifului de transport pe maxi-taxiurile private.
Deja ATPL (Asociația Transportatorilor Publici Locali) a depus o solicitare de majorare a prețului călătoriei, de la 1,5 lei, cât este în prezent, la 2 lei, adică la același preț ca și societatea de transport public local, TPL.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Noi/2017
Mesaje: 6123
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 14 Apr 2011 14:14:06    Titlul subiectului: 142577

Administratia locala suceveana pare decisa sa renunte la cotinetele maxi-taxi incepand cu 2013:

http://www.adevarul.ro/locale/suceava/Suceava-_Cursele_cu_maxi-taxi_sunt_ieftine-dar_necivilizate_0_462554075.html

"Suceava: Cursele cu maxi-taxi sunt ieftine, dar necivilizate

14 aprilie 2011

Autor: Cezar Păun

Suceava

Microbuzele maxi-taxi stau în stații și așteaptă călători ca să nu meargă în gol

În schimb, pasagerii spun că ajung la destinație mai repede decât dacă ar folosi autobuzele TPL și că economisesc 50 de bani la fiecare drum prin oraș.

În prezent, transportul public din Suceava este asigurat cu autobuze și mașini maxi-taxi. Deoarece biletele s-au scumpit în mijloacele TPL la 2 lei, numeroși suceveni folosesc maxi-taxi, unde prețul unei călătorii a rămas încă la 1,5 lei. Numai că, susțin ei, sunt duși la destinație în condiții necivilizate.

Cel mai supărător este că microbuzele stau în stație până se adună mai mulți călători. „Chiar zilele trecute trebuia să ajung la gară și m-am bucurat că a venit repede un maxi-taxi. Dar a stat vreo 10 minute în stație până când s-au adunat mai mulți oameni. Era să pierd trenul“, a spus George Iftime, profesor. Un alt aspect criticat de călători este faptul că unii șoferi, care sunt în același timp și taxatori, evită să ofere bilet pentru călătorie, iar alții sunt atât de distrași de trafic încât uită și să dea rest.

Încurcături cu banii

„Mi s-a întâmplat să nu primesc restul corect de câteva ori. O dată am întins șoferului o bancnotă de 5 lei și acesta mi-a dat înapoi doar 50 de bani susținând că nu am plătit decât 2 lei. Noroc cu o altă persoană din mașină care a observat și mi-a dat dreptate, altfel nu cred că aș fi primit restul corect“, a spus Gavril Andrișoaie, instalator. Alte plângeri sunt legate de faptul că uneori stau în picioare până la destinație sau că unii șoferi folosesc viteză prea mare pentru un transport în siguranță.

Reprezentantul ATPL Suceava, Dumitru Tiperciuc, susține că nu știe de acuzele aduse de călătorii suceveni. „Este pentru prima oară când aud despre așa ceva și aș dori ca aceste cazuri să se reclame. Noi nu dorim să tolerăm un asemenea comportament. Pe microbuzele ATPL ar trebui să existe un număr la care călătorii să facă reclamații în cazul în care au avut o experiență neplăcută la o călătorie“, a spus Dumitru Tiperciuc.

Fără maxi-taxi din 2013

Consilierii locali vor să scoată din oraș microbuzele în următorii ani. Dacă în anul 2004, în Suceava, serviciul de transport public cu maxi-taxi era efectuat cu circa 200 de mașini, în 2006 au mai rămas doar 40. La sfârșitul lunii martie, Consiliul Local a dat o hotărâre prin care se specifică faptul că, în perioada 2011-2014, numărul acestora se va înjumătăți, după care administrația locală va renunța la această formă de transport în comun."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul SUCEAVA Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community