Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Arhiva de presa - 2006
Du-te la pagina 1, 2  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Vin 22 Iul 2011 12:02:58    Titlul subiectului: 2006-04-14 146252

http://www.evenimentul.ro/articol/ratp-iasi-campioana-investitiilor-paguboase.html

"14-04-2006

RATP Iași, campioana investițiilor păguboase

22.07.2011

RATP Iași, campioana investițiilor păguboase

• în ultimii 20 de ani, regia de transport public a investit milioane de dolari în construcția unor căi de rulare sau rețele fir-contact

Șinele de tramvai sînt în mare suferință. Pe mari porțiuni, calea de rulare nu a mai beneficiat de reparații capitale, modernizări sau înlocuiri de șină de zeci de ani, iar rezultatul se vede cu ochiul liber: liniile nici măcar nu sînt perfect paralele, șerpuind precum firul unui rîu, obligîndu-i pe vatmani să păstreze viteză redusă. E drept că primele linii de tramvai au fost construite acum 108 ani, dar asta nu înseamnă că ele sînt nemuritoare, iar edilii ar trebui să înceapă reabilitarea lor.

• CUG – fabrică și linia 9 de tramvai

Ridicarea și darea în folosință a Combinatului de Utilaj Greu (CUG, actual Fortus), la începutul anilor '80, a condus, cum era și firesc, la construcția unei linii de tramvai care să facă legătura cu orașul. Astfel, în noiembrie 1984, s-a dat în folosință tronsonul Podu Roș-CUG I, iar în octombrie 1985 a fost inaugurat și tronsonul CUG I-CUG II. Întreaga linie, cu o lungime totală de 4,6 kilometri de cale dublă (adică pe ambele sensuri) a costat 26.014.561 de lei, adică aproape 1,5 milioane de dolari la vremea respectivă (socotind dolarul la 18 lei). Linia de tramvai a fost făcută rapid, întrucît la inaugurarea fabricii a participat conducerea de partid și de stat. Ieșenii aveau, deci, un tramvai 9, care circula pe distanța Gară- CUG II. Și a circulat pînă în 1997, cînd, aproape de rondul de la CUG II, un tramvai Timiș a deraiat, a intrat pe sensul opus și a lovit un tramvai Tatra. Primăria și șefii regiei au decis atunci suspendarea traseului 9. Linia de tramvai a rămas însă, a fost trecută în conservare, și doar pe unele porțiuni a fost acoperită cu asfalt, mai ales că acum la CUG nu mai muncesc cei 11.000 de salariați, fabulosul combinat ajungînd și el o conservă. Investiția de un milion și jumătate de dolari s-a risipit.

• Apoi linie de troleibuz

Pentru că zonele Podu Roș și CUG nu mai aveau legătură cu centrul orașului decît prin niște autobuze vechi, tip Saviem, conducerea regiei, în loc să modernizeze linia de tramvai, a gîndit o nouă investiție: linie de troleibuz pe tronsonul Tîrgu Cucu-CUG II. Alți bani, altă distracție. Pentru realizarea acestui nou traseu s-a folosit rețeaua fir- contact de la fosta linie de troleibuz 47 (Tătărași-Splai Bahlui- Dacia) construită cu vreo cinci ani înainte... degeaba. Traseul 47 s-a dovedit absolut nerentabil: troleibuzele transportau cîte doi-trei călători la cursă, așa că și această investiție s-a dovedit extrem de păguboasă. În septembrie 2002, directorul regiei de atunci, Neculai Abălașei, a tăiat panglica noii rețele de troleibuz, care a costat la acea vreme 4 miliarde de lei. Adică "numai" 120.482 dolari.

Troleibuzele au circulat tîrîș-grăpiș trei ani pe traseul 41 (Copou-Podu Roș- CUG II). Pe zi ce trecea, mijloacele de transport deveneau tot mai hîrbuite. Rînd pe rînd, RATP a renunțat la toate traseele de troleibuz. Vehiculele au fost înlocuite cu 50 de autobuze noi, cumpărate în leasing, pentru care RATP va plăti 11 milioane de euro (13,36 milioane de dolari).

• Numai 10 din 85

În ultimii 8 ani, regia de transport a reușit să înlocuiască doar aproximativ 10 kilometri de cale dublă de tramvai, din totalul de 85 de kilometri cîți sînt în Iași. În 1998, 3,4 kilometri de cale dublă pe tronsonul ASAM-Dancu au fost înlocuiți, iar în același an au fost înlocuite și liniile de pe tronsonul Piața Eminescu - Triumf, pe o distanță de 2,25 de kilometri. Ambele investiții au costat Primăria 684.905 dolari. Un an mai tîrziu, au fost modernizate alte două tronsoane: Baș Ceauș-Piața Chirilă (600 de metri) și Arcu-Piața Unirii (tot 600 de metri), pentru care, în total, s-au cheltuit 352.632 de dolari. 2000 a fost anul în care s-a modernizat tronsonul Palat-Podu Roș, cu o lungime de 1,6 kilometri de cale dublă. A costat 310.705 dolari. Pentru toate aceste lucrări, regia a făcut eforturi foarte mari, deoarece sprijinul financiar al Primăriei era cu totul nesemnificativ. Edilii de atunci aveau alte priorități, precum Ateneul, ori Piața Națiunii... Tot în 2000 a început modernizarea și reabilitarea tronsonului Pasaj Alexandru cel Bun-Rond Dacia, în lungime totală de 3,73 kilometri. Conform unui proiect aprobat la acea vreme de consilierii locali, pe lîngă liniile de tramvai trebuiau montate borduri, iar linia trebuia supraînălțată. Zis și făcut. Muncitorii de la Citadin au montat bordurile, apoi, timp de doi ani și jumătate, lucrările au stagnat din cauza lipsei de bani. Se cheltuiseră deja vreo 10 miliarde de lei vechi. După trei ani, regia a venit cu alt proiect de reabilitarea a șinei de tramvai. Acesta a primit aprobarea consilierilor locali, și, rîsul lumii, dar plînsul ieșenilor care achită nota de plată, bordurile au fost scoase! Cu alți bani, firește. Totuși, de la acel proiect lucrurile au început să se miște. "Anul acesta sperăm să finalizăm investiția. Deja pe tronsonul care a mai rămas de făcut, Zimbru-Rond Dacia, au început lucrările", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul de investiții al RATP. Nu trebuie uitat însă ca, din 2000 și pînă acum, au fost cheltuiți 2.407.309 dolari, iar pentru finalizarea lucrărilor regia mai are nevoie de vreun milion de dolari. Deci, pentru reabilitarea și modernizarea celor 11,18 kilometri de cale de rulare au fost deja cheltuiți 3.755.551 de dolari, în afară de cele 3 milioane care mai trebuie.

• Ieșenii vor trebui să suporte o datorie de 15 milioane de euro

Apelurile disperate atît ale călătorilor, cît și ale reprezentanților regiei de transport, nu au rămas fără ecou. Chiar dacă primarul Gheorghe Nichita vrea să îndatoreze ieșenii la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu încă 15 milioane de euro (pe lîngă cele 25 de milioane de euro necesare reabilitării sistemului de termoficare), banii vor fi folosiți pentru reabilitarea a 35 kilometri de cale de rulare a tramvaielor. Semnalele din partea BERD sînt favorabile, așa că în curînd vor fi reabilitate tronsoanele Cuza Vodă-Arcu, Gară-Canta, Gară-Străpungerea Silvestru și Gară-Bdul Nicolae Iorga, toate aflate într-o stare avansată de degradare. Abia dacă acest obiectiv va fi realizat vom putea spune că RATP nu mai este campionul investițiilor păguboase, așa cum a fost ani întregi. Cu o singură condiție – după modernizare, aceste șine de tramvai să nu fie trecute în conservare...Pentru că ieșenii înțeleg să plătească, dar să dispună de un transport public modern. Pînă acum, modernizarea nu s-a simțit, chiar dacă s-au făcut cheltuieli de milioane bune de dolari.

Cristina Negoiță"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Vin 22 Iul 2011 14:49:05    Titlul subiectului: 2006-01-06 146264

http://ziaruldeiasi.ro/local/iasi/soferii-ratp-ne-vor-deschide-usa-la-cravata-si-costum~ni3tuj

Ziarul de Iasi

6 Ianuarie 2006

"Soferii RATP ne vor deschide usa la cravata si costum
M.Z.

Soferii de pe autobuzele MAZ vor purta uniforme. Cel putin asa sustin sefii RATP. "Fiecare din cei 100 de soferi care vor conduce cele 50 de autobuze noi vor avea acelasi tip de costume. Deocamdata, nu stim ce culoare vor avea acestea, dar cred ca vom alege o nuanta inchisa. Costumatia va fi completata cu cravata si camasa", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Acesta a mai spus ca jumatate din valoarea costumului va fi achitata de regie, iar jumatate de soferi. "Am luat aceasta decizie deoarece costumele nu vor avea nici un fel de emblema cu regia, iar soferii vor putea purta costumele si atunci cind nu sint la serviciu. Oricum, nu vom alege un costum foarte scump, ci unul care sa nu depaseasca 3 milioane lei", a explicat Gherca. Acesta a mai spus ca noua imagine a soferilor va fi completata si cu o serie de cursuri de "buna purtare", pe care acestia le vor urma. "Astfel, vrem sa imbunatatim imaginea si relatia angajatilor nostri cu publicul. De aceea, soferii vor urma cursuri pentru a invata mai multe despre comportamentul pe care trebuie sa il aiba fata de calatori", a explicat directorul RATP."


Ultima modificare efectuată de către Arhiva de Presa la Vin 22 Iul 2011 14:55:10, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Vin 22 Iul 2011 14:53:12    Titlul subiectului: 2006-05-18 146265

http://ziaruldeiasi.ro/local/procesul-tramvaielor-a-inflamat-iasul~ni41f0

Ziarul de Iasi

18 Mai 2006

"Cine sint avocatii apararii si cine sint cei ai acuzarii
"Procesul tramvaielor" a inflamat Iasul

A.O.

Dezbatere publica despre posibila scoatere din Iasi a tramvaielor, total sau partial, gazduita de "Ziarul de Iasi", are o amploare neasteptata. Parerile iesenilor sint impartite.

Intentia primarului de a dezbate public utilitatea sau inutilitatea transportului public efectuat cu tramvaie a strinit inca de ieri controverse uriase. Sefii RATP au fost primii care s-au erijat in "avocatii apararii", aducind propriile argumente. In schimb, pe site-ul "Ziarului de Iasi", cei mai multi ieseni au opinat ca aceste mijloace de transport ar trebui sa dispara. Nu putini au fost insa si cei care au "pledat" pentru mentinerea vagoanelor, macar pe anumite trasee. Consilierii locali, in fapt cei care vor lua decizia finala, nu au inca o optiune clara si asteapta argumentele specialistilor.

Argumentele RATP

Primarul Gheorghe Nichita a adus in atentia opiniei publice sase planuri de investitii pentru care intentioneaza sa contracteze un imprumut de 85 milioane euro. Unul dintre cele mai importante proiecte propuse il reprezinta refacerea completa a 30 de km de cale simpla de tramvai. Ca valoare, acesta este cel mai important proiect din mapa propusa pentru imprumut si ar inghiti 33 milioane de euro. "Pe de o parte, tramvaiele sint ecologice si, dupa calculele RATP, transportul cu tramvaiul este mai ieftin. Pe de alta parte, daca s-ar lua in calcul si investitiile, nu stiu daca e mai ieftin. Poate ajungem la concluzia ca trebuie sa renuntam la transportul cu tramvaie in favoarea celui cu autobuze", a afirmat Nichita in urma cu doua zile. Reprezentantii RATP spun ca deja s-au investit sume mari in reabilitarea cailor de rulare ale tramvaielor, bani care se vor pierde daca se va renunta total la acest mijloc de transport. In plus, durata de folosire in trafic a unui autobuz este de noua ani, comparativ cu cea a unui tramvai, care depaseste 25 de ani. "Ca investitie, intr-adevar, este vorba de sume mari. Dar este o investitie pe termen foarte lung. Daca se reface acum reteaua de transport cu tramvaie, 30 de ani nu mai e nevoie de alte investitii majore. Nu cred ca este o idee buna sa se renunte la ele", a spus Maricel Gherca, directorul RATP. Reprezentantii RATP sustin ca statele europene care au renuntat la tramvaie in perioada anilor '70 - '80 fac acum investitii majore pentru reintroducerea acestor mijloace de transport. "Viena isi dezvolta reteaua de tramvaie, Paris face dezvoltare in zona periferica, in Montreal, Salszburg si Bruxelles acum se fac investitii pentru a reintroduce tramvaiele. Altii vin si ne dau milioane de euro sa le restauram tramvaie si noi le distrugem. 108 ani de istorie a Iasului si dam cu ea de pamint", a sustinut Dorian Geba, seful compartimentului Restaurari din cadrul RATP.

Pareri impartite si pe forumul ziarului

Cititorii editiei electronice a "Ziarului de Iasi" au pareri impartite privitor la aceasta investitie a Primariei, cei mai multi inclinind totusi spre eliminarea tramvaielor, total sau partial. "Sa ramina tramvaiele! Modernizati sina si cumparati unele noi", este de parere un cititor. "Este inacceptabila imaginea Iasului fara tramvaie. Costa, dar sint viabile in timp. Hai sa demolam si Palatul Culturii, ca si acela costa. Fluidizarea traficului s-ar realiza mult mai usor prin scoaterea microbuzelor. Zona Tatarasi de exemplu e foarte bine acoperita de tramvaie", a scris un alt cititor. "Ne-am saturat de tramvaie, dar si de microbuze! Un program bine conceput de autobuze si trolee ar fi suficient!". "La citi bani s-ar investi in reabilitarea sinelor de tramvai, sigur ca mai bine e sa se achizitioneze 150 de autobuze noi, iar din bani pentru achizitionarea firului de contact si a altor tramvaie se mai pot lua inca 150 de autobuze noi", a calculat un alt cititor. "Mergeti cu masina intre Gara si Podul de Piatra sa vedeti ce nebunie e acolo. Faci jumatate de ora. De ce? Din cauza liniei de tramvai, pe care trece un tramvai pe ora", replica un alt iesean.

Alesii locali sint rezervati

Consilierii locali, cei carora li se va cere in final votul in aceasta privinta, sustin ca nu pot da acum un verdict. "Este greu de tras o linie acum si de dat un verdict, pina nu avem date si costuri alternative. Eu voi face un calcul pina luni si il voi aduce in discutie in cadrul sedintei de Consiliu Local", a precizat consilierul local Tiberiu Brailean. "Cel mai corect in aceasta situatie ar fi un argument tehnic pentru pastrarea sau scoaterea tramvaielor. Nu ar trebui ca politicienii sa isi dea cu parerea", a spus consilierul local Radu Botez.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Vin 22 Iul 2011 14:56:20    Titlul subiectului: 2006-09-14 146266

http://ziaruldeiasi.ro/local/primaria-are-ok-de-la-instanta-pentru-scoaterea-maxi-taxiurilor-din-oras~ni442q

Ziarul de Iasi

14 Septembrie 2006

"Primaria are OK de la instanta pentru scoaterea maxi-taxiurilor din oras
A.O.

Tribunalul Bihor a stabilit ca hotarirea CL prin care au fost reziliate contractele operatorilor privati este valabila. Maxi-taxiurile pot fi si astazi scoase de pe trasee. "Le vom cere sa elibereze cit mai repede traseele", a spus seful directiei tehnice a Primariei.

Primaria a primit unda verde pentru scoaterea tuturor operatorilor privati de pe traseele de maxi-taxi. Tribunalul Bihor a stabilit ca hotarirea Consiliului Local prin care s-au reziliat contractele operatorilor de maxi-taxi poate fi pusa in aplicare. Decizia a fost trimisa catre Directia Tehnica a Primariei pentru a fi pusa in executare. Administratorul lui "Unistil" Birlad, firma privata asociata RATP care opereaza cu autobuze MAN pe liniile 44 si 29, sustine ca asteapta ca Primaria sa puna sentinta in aplicare inainte de a intra si pe traseul 27, cistigat la licitatie. Operatorii privati asteapta insa comunicarea oficiala a sentintei.

Desi executorie, decizia instantei poate fi atacata de operatorii privati la Curtea de Apel Bihor in termen de 15 zile. "Decizia este executorie, ceea ce inseamna ca hotarirea CL ramine valabila si poate fi pusa in aplicare. Sentinta a fost trimisa catre Directia Tehnica pentru punere in executare", a explicat Lacramioara Vernica, secretarul CL. Practic, Primaria poate dispune chiar si astazi scoaterea operatorilor de maxi-taxi de pe strazile Iasului, in baza hotaririi CL prin care s-a reziliat contractul cu acestia si a hotaririi instantei din Bihor. "O sa le comunicam sentinta si le vom cere sa elibereze cit mai repede traseele", a precizat Mihai Chirica, director tehnic al Primariei.

Administratorii firmelor private de transport sustin ca vor ataca decizia Tribunalului bihorean. "Asteptam sa ni se comunice oficial sentinta, pentru ca inca nu am primit-o. O sa discut cu avocatul, sa vedem ce vom face mai departe. Daca decizia se poate ataca, in mod cert vom face acest lucru", a explicat Victor Prodan, patronul firmei "Prodan Impex". Alaturi de el, in aceeasi situatie se gasesc si firmele "Minibus", "Auto Vlad" si "Fila Company".

Administratorul lui "Unistil" Birlad, firma asociata a RATP, asteapta ca Primaria sa puna in aplicare sentinta pentru a intra si pe cel de-al treilea traseu, ruta 27 (Tatarasi - CUG). Acesta a intrat deja pe traseele 29 (Iasi - Tomesti) si 44 (Dacia - CUG) la inceputul saptaminii trecute, autobuzele sale, marca MAN, fiind sicanate in trafic de microbuzele private. "Asteptam sa vedem ce va face Primaria si apoi vom incepe activitatea si pe cel de-al treilea traseu. Speram ca acum sa nu mai avem problemele pe care le-am avut saptamina trecuta cu operatorii privati, cind am inceput sa circulam pe celelalte doua trasee", a precizat Vasile Puscasu, patronul de la "Unistil".
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:35:31    Titlul subiectului: 2006-02-08 146564

http://www.evenimentul.ro/articol/ratp-buna-de-plata.html

"08-02-2006

RATP, bună de plată

În urmă cu două zile, un troleibuz a provocat deteriorarea celor trei semafoare din fața Hotelului "Europa". Un scurtcircuit la un captator al troleibuzului a ars semafoarele, care vor fi înlocuite. Inițial, reprezentanții RATP au negat incidentul, dar ulterior l-au recunoscut. "Regia va plăti costul semafoarelor – aproximativ 60 de milioane de lei vechi. Acum se lucrează pentru înlocuirea corpurilor de semafor din zonă", ne-a spus dl Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:35:55    Titlul subiectului: 2006-01-10 146565

http://www.evenimentul.ro/articol/traseul-de-troleibuz-42.html

"10-01-2006

Traseul de troleibuz 42, suspendat pînă la primirea de noi autobuze

La începutul vacanței de iarnă, șefii RATP au decis suspendarea traseului de troleibuz 42 (Copou–Tudor Vladimirescu). Oricum, acest traseul se intersecta cu cel al troleibuzului 43 (Piața Eminescu–Bucium), precum și cu cele de tramvai 7 (Canta–Baza 3) și 8 (Copou–Baza 3). De ieri, troleibuzele de pe traseul 42 ar fi trebuit să-și reia circulația, însă modificările aduse în circulația mijloacelor de transport în comun au făcut imposibil acest lucru. "Pe traseul 41 Copou–CUG II avem șase troleibuze, în afară de cele 10 autobuze MAZ, și, în plus, am reînființat traseul 44 Dacia–CUG, pe care am trimis 6 troleibuze. Practic, acum nu avem troleibuze pentru a asigura și ruta 42", ne-a spus dl Adrian Mihai, purtătorul de cuvînt al RATP. Neplăcerea va fi rezolvată abia la sfîrșitul lunii, cînd regia va primi a treia serie de 10 autobuze din lotul de 50 cumpărate de la Minsk (Belarus). "Atunci vom completa traseul 41 cu autobuze, iar troleibuzele disponibilizate astfel vor fi trimise pe traseul 42", a completat dl Mihai. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:36:18    Titlul subiectului: 2006-02-13 146566

http://www.evenimentul.ro/articol/ratp-renunta-la-unele.html

"13-02-2006

Iași
RATP renunță la unele trasee de tramvai și troleibuz

De astăzi, mijloacele de transport în comun ale RATP vor sosi în stații la intervale de 4–7 minute. Înainte de începerea vacanței elevilor, conducerea regiei a decis să suspende circulația tramvaiului 2 (Canta–Țuțora), din cauza căii de rulare și a faptului că vagoanele Tatra, care circulau pe acest traseu, sînt mari consumatoare de curent electric. "Deocamdată, nu se va relua circulația pe acest traseu", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul de exploatare al RATP. În schimb, conducerea regiei intenționează să prelungească ruta autobuzului 30 (Canta–Frigorifer–Baza 3) pînă în Țuțora. De astăzi, salariați ai RATP vor urmări fluxurile de călători, și, dacă se va dovedi rentabil, autobuzele de pe traseul 30 vor urma traseul tramvaiului 2. Regia a renunțat și la ruta de troleibuz 42 (Copou–Tudor Vladimirescu), din cauză că traseul este acoperit de două tramvaie – 7 (Canta–Baza 3) și 8 (Copou–Baza 3), alături de numeroase maxi-taxi. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:37:57    Titlul subiectului: 2006-03-23 146567

http://ziaruldeiasi.ro/local/un-tramvai-torpila-s-a-ciocnit-cu-alte-doua-tramvaie~ni400u

Ziarul de Iasi

23 Martie 2006

Un tramvai torpila s-a ciocnit cu alte doua tramvaie
D.M/A.G

Iesenii aflati intr-un tramvai scapat de sub control care cobora Copoul au trait clipe de panica. Aseara, in jurul orei 19, in zona Colegiului National, un tramvai second-hand de 500 de euro s-a ciocnit cu alte doua, acrosind pe drum si patru autoturisme. In urma impactului, sase persoane, cu virste intre 18 si 44 de ani, au ajuns la spital.

Eroare umana?

Politistii sositi la fata locului nu au stabilit deocamdata cauza exacta a accidentului. „Din primele cercetari, tramvaiul 13 (n.r. - circula pe ruta Copou - Tatarasi) a avut o coliziune cu un autoturism in timp ce cobora Copoul. Se presupune ca vatmanul ar fi pierdut controlul vagonului. Probabil s-a pierdut cu firea, nu a mai frinat, a prins viteza, a trecut prin statie la Romtelecom fara sa opreasca, a acrosat alte trei autoturisme si s-a ciocnit cu tramvaiul 1 care era oprit in intersectia cu strada Arcu. In urma impactului puternic, tramvaiul 1 s-a ciocnit cu tramvaiul 3 (Gara -Dancu), care mergea din Piata Unirii spre Gara. Vatmanului i se va intocmi dosar penal“, a declarat Constantin Mindru, inspector in cadrul Politiei Rutiere Iasi, care a adaugat ca e foarte posibil ca vatmanul sa fi comis o eroare.

Vatmanul: „Deodata m-am panicat. Nici una dintre cele trei frine nu mai functiona“

Pe de alta parte, Adrian Afrasinei, vatmanul in virsta de 28 de ani, care conducea tramvaiul 13, declara ca a fost o problema tehnica. „Coboram dinspre Copou cind, in dreptul Colegiului National, am vrut sa frinez pentru a nu intra in tramvaiul din fata mea. Deodata, m-am panicat. Nici una dintre cele trei frine nu mai functiona. Apasam in van, dar nu a fost chip ca vreuna sa functioneze. Ma gindeam numai la calatori, caci erau citiva. Nu am avut cum sa evit impactul cu tramvaiul ce astepta in intersectie. Conduc de doi ani acest tramvai. Au mai fost probleme tehnice de-a lungul timpului, dar nimic grav pina acum“, ne-a povestit, de pe patul de spital, Afrasinei.

„Tramvaiul are trei sisteme de frinare“

Reprezentantii RATP sustin ca sistemul de frinare pneumatic (hidraulic) se actioneaza in cazuri de urgenta si este cel mai sigur. „Tramvaiul are trei sisteme de frinare. Unul electrodinamic, unul pe baza de patina si un al treilea pneumatic. De obicei se folosesc primele doua. Cind este actionat cel din urma, practic tramvaiul ingheata pe sine“, a explicat Adrian Mihai, purtator de cuvint in cadrul RATP. Acesta s-a ferit a preciza cauza accidentului si a aproxima valoarea pagubelor produse. „Este posibil sa fie o defectiune tehnica, dar se poate sa fie si vina vatmanului. Se va stabili o comisie de expertiza tehnica, iar in urma raportului facut de aceasta vom sti cu exactitate cauza producerii accidentului“, a mai spus Mihai. Dupa cum sustine acesta, in cazul in care vatmanul va fi gasit vinovat, el va fi nevoit sa acopere valoarea pagubelor. „Posesorii masinilor avariate vor fi despagubiti din asigurari. Doua din cele trei tramvaie au fost avariate destul de grav. Vor fi reparate toate trei, insa costurile vor fi destul de mari, chiar de ordinul sutelor de milioane de lei. Daca vatmanul este gasit vinovat, va suporta cheltuielile“, ne-a mai precizat Mihai.

Un second-hand de 500 de euro adus in urma cu 8 ani din Germania

„Tramvaiul torpila“ care a produs accidentul a fost achizitionat de RATP in 1998. „Vagonul a fost adus din Germania si este second-hand. Pentru el s-au platit 500 de euro“, a incheiat purtatorul de cuvint al RATP. In urma accidentului produs de cele trei tramvaie, citiva calatori au ajuns la spital. „Cinci raniti cu virste intre 18 si 44 de ani au ajuns la noi. Toti erau policontuzionati, dar nu suferisera leziuni grave. Dupa ce au fost vazuti de catre ortopezi, acestia au fost redirectionati catre Spitalul „Sf. Spiridon“ in vederea efectuarii si altor investigatii“, a precizat dr. Tudor Ciuhodaru, medic coordonator in cadrul Spitalului de Urgente. Un al saselea pacient a fost internat in Clinica Maxilo-Faciala din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“ suferind leziuni in zona fetei. Primarul Gheorghe Nichita a convocat aseara in jurul orei 22:30 o sedinta-fulger. La discutii au participat reprezentanti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca, RATP si seful Politiei Rutiere. „Tramvaiul torpila“ a fost sigilat si dus in Tirgu Cucu, unde va fi pazit pina dimineata, cind va incepe o ancheta pentru stabilirea cauzelor care au produs accidentul.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:38:37    Titlul subiectului: 2006-03-24 146568

http://ziaruldeiasi.ro/local/cum-s-a-lansat-torpila-pe-copou~ni401s

Ziarul de Iasi

24 Martie 2006

"Cum s-a lansat torpila pe Copou
C.P.

Accidentul a fost povestit pas cu pas de vatman. Adrian Afrasinei a sustinut ca nici unul dintre cele trei sisteme de frinare ale vagonului nu a functionat

Trei tramvaie transformate in trei ghemuri de fiare vechi. Sase masini acrosate. Zeci de calatori speriati. Astfel poate fi descris accidentul de miercuri seara din intersectia de la Colegiul National. „Ziarul de Iasi“ prezinta astazi ultimele momente dinaintea impactului, povestite chiar de vatmanul implicat, reactia sefilor regiei, dar si a autoritatilor locale. In acelasi timp, specialistii au explicat care sint cele trei sisteme de frinare cu care sint dotate tramvaiele GT4, de tipul celui implicat in accident. Sefii orasului au facut si o estimare a costurilor pentru schimbarea intregului parc de tramvaie cu unele nou-noute. In acelasi timp, „Ziarul de Iasi“ va prezinta, pe scurt, si un istoric al celor mai grave accidente in care au fost implicate in ultimii ani tramvaiele RATP.

Vatmanul Adrian Afrasinei (28 ani) a povestit ultimele clipe de spaima prin care a trecut inainte de producerea accidentului. Problemele au aparut imediat dupa ce tramvaiul 330 a plecat din statia de la Universitatea „Al.I.Cuza“. „La scurt timp dupa ce am pornit la vale, vagonul a inceput sa prinda viteza. Ajunsesem sa merg cu aproximativ 30 km/ora. In acel moment, am incercat sa actionez sistemul de frinare electric. Am rotit maneta, dar nu am simtit nici o incetinire. Mai mult, mergind la vale, tramvaiul incepea sa prinda viteza si mai mare“, a declarat Adrian Afrasinei. In numai citeva secunde, viteza tramvaiului a crescut cu citeva zeci de km/ora. „Aveam aproximativ 70 km/ora. In tot acest timp pina sa ajung la semafor, am incercat sa actionez si al doilea sistem de frinare, adica pedala, dar fara nici un rezultat. Tramvaiul gonea tot mai tare. La un moment dat am simtit un si miros de fum in vagon si am rugat un coleg care se afla in tramvai sa verifice de unde vine fumul. Era un semn ca ceva este in neregula“, a povestit vatmanul. In citeva clipe, vagonul a ajuns in intersectie cu o viteza si mai mare, fara a putea opri. „Am avut mare noroc sa prind la semafor culoarea verde. Practic, rosul s-a facut verde la citeva fractiuni de secunda inainte de a ajunge cu tramvaiul la semafor. In tot acest timp, incercarile mele de a frina nu mi-au reusit. Am actionat si cel de-al treilea sistem de frinare, cel pneumatic, dar nici acesta nu functiona. Am inceput sa claxonez si sa le spun calatorilor sa se duca in spatele vagonului“, a relatat Afrasinei. Tramvaiul a trecut cu viteza prin intersectie si a ajuns in statie. „Am trecut ca fulgerul fara a putea opri. Am ajuns direct intr-o dubita care era mai la vale de statie, acolo unde strada incepe sa se ingusteze. Dupa ce m-am lovit de aceasta masina, au urmat si alte coliziuni cu alte masini mici. Acestea insa au redus putin din viteza mare cu care mergeam“, a explicat vatmanul. In final, vagonul 330 a lovit un alt tramvai 331 care acorda prioritate unui al treilea tramvai 128 care cobora pe strada Arcu spre Gara. Acesta din urma a fost lovit la rindul lui de ce de-al doilea tramvai. „Au fost momente de groaza, si pentru mine, si pentru calatori. Sint multumit insa ca nici unul dintre calatori nu a fost ranit foarte grav. Eu am scapat cu o fractura la omoplatul drept. De asemenea, am si o contuzie la umarul drept. Am avut noroc. La un moment dat, am incercat sa ies, dar nu am putut deoarece usa de la cabina, care era pe jumatate descoperita, fusese blocata in urma impactului cu masinile. Astfel, jumatatea inferioara a corpului a ramas in cabina, iar jumatatea superioara am incercat sa o scot in exteriorul vagonului“, a precizat Afrasinei, care lucreaza la regie de un an si jumatate.

Eroare umana?

Vatmanul s-a pierdut si a scapat de sub control vagonul. Concret, vatmanul ar fi putut gresi ordinea in care se activeaza cele trei sisteme de frinare de pe tramvai. Un specialist din cadrul RATP a facut ieri propria investigatie si a lansat o ipoteza. „S-a grabit sa prinda verde la semaforul de la Fundatie si a accelerat. A trecut prin rond, iar in apropiere de statia de linga Romtelecom si-a dat seama ca are o viteza prea mare. Atunci a actionat eronat frina pe baza de aer comprimat in loc sa actioneze intii frina electrica si patinele. In momentul in care s-a tras frina cu aer, rotile s-au blocat, dar tramvaiul nu s-a putut opri pentru ca are aderenta mica. In plus, frina cu aer se actioneaza la viteze foarte mici. Pur si simplu a alunecat ca o sanie. Blocarea rotilor a scos din calcul folosirea frinei electrice pentru ca motoarele nu functioneaza cu rotile blocate. Cind a vazut ca nu functioneaza frina electrica a inceput sa umble la automatul care face legatura cu reteaua. Acest lucru a scos din calcul si patinele, acestea fiind alimentate de la retea“, a explicat specialistul din regia de transport. Acesta a mai spus ca dupa deformarile suferite de tramvaie, vagonul fara frina a intrat cu peste 70km/ora in cele doua tramvaie care circulau normal. Aceasta ipoteza poate fi verificata la inspectia vagonului, rotile urmind a avea o parte plana, dreapta, in urma temperaturilor ridicate provocate de frecarea dintre sina si roti. Ipoteza poate fi confirmata si de faptul ca frina cu aer a fost gasita activa dupa accident. Frina putea insa fi declansata si in momentul impactului. Intreaga ipoteza este infirmata de vatman, el fiind cunoscut si ca unul dintre cei mai lenti vatmani de la RATP.

Sau defectiune tehnica?

Se poate presupune ca sistemele de frinare din nu au functionat. Astfel, frina electrica, cea mai importanta, putea fi scoasa din functiune de cedarea bateriilor care alimenteaza intreg bordul tramvaiului. Concret, comanda pentru frina electrica este actionata de doua baterii independente de reteaua de fir contact, un scurtcircuit sau arderea unei sigurante putind scoate din functiune maneta de activare. De altfel, sustin mai multi angajati ai RATP, criza de bani a regiei a impins la realizarea unor improvizatii la instalatiile tramvaielor. O alta problema sesizata de o parte dintre angajati ar fi calitatea bateriilor folosite in locul celor originale venite cu tramvaiele. Martorii sustin insa ca in tramvai functionau citeva elemente alimentate de la baterii. Adica, ar fi existat lumina interioara, iar sistemul de alarmare al tramvaiului, zgomotul de avertizare ar fi functionat.

Cele trei sisteme de frinare:

1. Unul din sisteme este cel de frinare electrica sau electrodinamica. La tramvaiele de tip GT4, frina electrica este declansata de o maneta situata in stinga vatmanului. Maneta are doua roluri. Astfel, miscata spre inainte, maneta tureaza cele doua motoare ale tramvaiului si vagonul accelereaza. Miscata in sens invers, maneta are rolul de a reduce turatia motoarelor si implicit viteza tramvaiului. Principiul este asemanator cu „frina de motor“ de la autoturisme. Acest sistem de frinare nu imobilizeaza niciodata complet vagonul, fiind necesara actionarea unui alt sistem pentru oprirea completa a tramvaiului.

2. Al doilea sistem de frinare al tramvaiului functioneaza cu electromagneti, patine. Intre rotile tramvaiului se afla cite doua patine de cite 80 de cm, pe partea din fata si alte doua pe spate. Cind primesc curent electric, toate patinele se lipesc pe sina. Acest sistem este comandat, la GT4, printr-o pedala aflata in stinga vatmanului.

3. Un al treilea sistem de frinare la tramvaiele de tip GT4 este cel cu aer comprimat. Maneta care declanseaza frinarea cu aer este situata paralel cu cea pentru frinarea electrica, in partea dreapta a vatmanului. Acest sistem blocheaza practic rotile tramvaiului. Concret, presiunea aerului tine apasat un arc. In momentul in care aerul este eliberat, arcul se destinde si blocheaza miscarea rotilor. Specialistii sustin ca sistemul poate fi folosit doar in cazul in care tramvaiul circula cu viteza mica, sub 5 km pe ora. De altfel, la oprirea in statii vatmanii folosesc intii sistemul electric, dupa care, cind viteza scade destul, utilizeaza sistemul cu aer comprimat.

Trei comisii vor analiza cauzele accidentului care a avut loc miercuri seara. Astfel, o prima analiza va fi facuta de o comisie neutra, formata din persoane din afara RATP. „Din aceasta comisie face parte un procuror, un profesor de la Universitatea „Gh. Asachi“, doi specialisti de la CFR si un inspector de la ITM“, a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Acesta a mai spus ca primele concluzii ale evaluarilor efectuate de membrii comisiei vor fi date publicitatii in cursul zilei de astazi. „Nu se exclude posibilitatea unei defectiuni tehnice, dar nici cea a unei erori umane“, a spus Gherca. In paralel cu cercetarile efectuate de aceasta comisie vor fi facute si alte analize pentru a descoperi cauzele care au dus la producerea accidentului. „Este vorba de evaluarile facute de specialistii din cadrul regiei. S-au constituit doua comisii. Una va analiza aspectul tehnic al accidentului, iar cea de-a doua va analiza daca este vorba de un accident de munca“, a completat directorul RATP. Acesta a mai spus ca va efectua un sondaj in rindul vatmanilor pentru a afla cum ar fi actionat acestia intr-o situatie similara.

„Vatmanii vor completa aceste chestionare fara a le semna. Cred ca acest lucru ne-ar putea ajuta in derularea anchetei“, a adaugat Gherca. O alta metoda la care vor apela sefii regiei pentru a descoperi cauzele accidentului este reconstituirea acestuia. Ei spera ca, in felul acesta, vor putea afla mai multe detalii despre cauzele care au condus la producerea accidentului. „La aceasta simulare a accidentului vom folosi un tramvai de acelasi tip cu cel care a provocat accidentul. Practic, vom incerca sa refacem firul accidentului renuntind, rind pe rind, la toate cele trei sisteme de frinare“, a subliniat directorul RATP.

In functie de rezultatele analizelor celor trei comisii, toate tramvaiele de tip GT4 second-hand, identice cu cel care au produs accidentul, ar putea fi retrase de la strada. „Acest lucru s-ar putea intimpla numai daca evaluarile comisiilor vor arata ca accidentul s-a produs din cauza unor defectiuni tehnice ale tramvaielor. Oricum, cred ca aceste tramvaie achizitionate in sistem second-hand trebuie sa fie avizate si de un alt organism atunci cind ies la strada, nu doar de catre RATP“, a declarat Andrei Albulescu, inspector-sef al ITM Iasi.

Un tramvai nou costa 2,5 milioane euro

Problema transportului in comun cu tramvaiele ar putea fi rezolvata cu investitii majore. Nevoia RATP este insa foarte mare in raport cu posibilitatile regiei si chiar cu cele ale Consiliului Local. „Un tramvai nou, ultima generatie fabricat in Elvetia, gen Sageata Albastra, costa 2,5 milioane euro. Noi avem acum un parc de 150 de tramvaie“, a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Pentru a putea asigura transportul cu tramvaiele, RATP ar avea nevoie de minimum 100 de tramvaie. Investitia s-ar ridica astfel la 250 milioane euro, adica 8.750 miliarde lei, bugetul local al Iasului pe trei ani. O alta directie a investitiilor ar trebui sa fie calea de rulare a tramvaielor. In Iasi exista 85 km de sina, cale simpla, din care mai mult de jumatate, sustin sefii RATP, se gasesc intr-o stare buna de functionare.

„In cazul in care am reusi sa reabilitam 32 km de cale simpla, am putea spune ca am rezolva problema sinei din Iasi. Aceasta investitie a fost estimata la 15-20 milioane euro si urmeaza sa discutam cu BERD pentru finantare“, a explicat Gherca. Astfel, in total, RATP sau CL ar trebui sa investeasca aproximativ 270 milioane euro, adica 9.400 miliarde lei.

Accident cu un mort in 1997

Unul dintre cele mai grave accidente in care au fost implicate tramvaiele RATP a avut loc in 1997. „Accidentul a fost foarte grav si s-a soldat cu un mort. Atunci, unul dintre vagoanele tramvaiului de tip Timis s-a rasturnat din cauza unei defectiuni la cel de-al doilea vagon. Evenimentul s-a produs in zona Alexandru, pe pasarela“, a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP. Un alt accident in care a fost implicat unul din tramvaiele regiei de transport a avut loc doi ani mai tirziu. In vara lui ‘99, in accident au fost implicate doua tramvaie. „Un tramvai de tip Tatra a intrat intr-un alt tramvai de tip V2. Vatmanul s-a panicat si n-a folosit sistemul de frinare. In urma impactului au fost ranite sapte persoane“, a precizat purtatorul de cuvint al RATP. Tramvaiul cobora pe strada Arcu. In urma evaluarilor facute de experti s-a constat ca acest accident s-a produs din cauza vatmanului.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:39:14    Titlul subiectului: 2006-04-04 146569

http://ziaruldeiasi.ro/local/un-mare-imprumut-extern-va-fi-bagat-in-transportul-cu-tramvaie~ni40b8

Ziarul de Iasi

4 Aprilie 2006

"Un mare imprumut extern va fi bagat in transportul cu tramvaie
F.G.

Este vorba de 15 milioane de euro negociati de Primarie cu BERD.

Reprezentantii BERD vor veni saptamina asta la Iasi pentru negocierea unui imens imprumut: 15 milioane euro. Banii ar urma sa fie imprumutati de Consiliul Local cu destinatia sinele de tramvai din Iasi. "Deocamdata, reprezentantii BERD vor veni pentru discutarea conditiilor acordului de prefinantare. Ei vor propune o varianta, noi la fel. E doar o etapa in obtinerea imprumutului. Totul dureaza in jur de 6 luni", a declarat Cosmin Coman, directorul de comunicare al Primariei. Acesta a mai spus ca in acordul de prefinantare vor fi prinse durata de returnare a imprumutului, dobinda, suma si perioada de gratie. "Dupa stabilirea detaliilor, acordul de prefinantare va fi dezbatut in Consiliul Local. De principiu, imprumutul a fost validat de conducerea BERD la 15 milioane de euro, cu posibilitatea de a creste pina la 18 milioane euro", a precizat Coman. Cu banii imprumutati de CL, RATP va moderniza in jur de 30 km de sina, cale simpla. Dupa aceasta investitie ar urma ca in Iasi sa nu mai existe sina de tramvai in stare precara de functionare. In acest moment, gradul de indatorare al municipiului este la 3,5% din veniturile proprii, cu un virf de 10,5% in 2009. Aici intra garantarea imprumutului de 20 milioane euro pentru CET, garantarea achizitiei de autobuze, de microbuze si realizarea iluminatului stradal. Municipalitatea se mai poate indatora pina la 20% din veniturile proprii, adica in jur de 360 miliarde lei anual.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:39:52    Titlul subiectului: 2006-04-11 146570

http://ziaruldeiasi.ro/local/consilierii-locali-au-unit-autobuzul-cu-ratp~ni40ir

Ziarul de Iasi

11 Aprilie 2006

"Consilierii locali au unit Autobuzul cu RATPl
F.G.

La ultima sedinta a Consiliului Local (CL) au iesit scintei. Desi ordinea de zi era cit se poate de rarefiata, primarul si alesii locali ai Aliantei DA au gasit teme de dispute. In mijlocul dezbaterii nu a fost fuziunea Autobuzul cu RATP, cel mai important proiect de pe ordinea de zi. [...]

In aceeasi sedinta, consilierii au aprobat apoi inlocuirea consilierului demisionar al PSD Vasile Costinescu cu un alt membru al PSD, Catalin Ivan. Costinescu a demisionat din CL dupa ce a fost numit in Consiliul de Administratie al Casei de Asigurari de Sanatate. Fara prea multe probleme s-a aprobat si fuziunea dintre cele doua societati de transport din subordinea Primariei. "Am vrut sa nu pacalim statul. Astfel, RATP va prelua atit pasivul, cit si activul de la Autobuzul, adica vor fi preluate si datoriile societatii. Am cerut si un plan de management pentru eficientizarea societatii. Trebuie sa fie gata pina la urmatoarea sedinta de CL. Va fi o situatie exacta a datoriilor, a patrimoniului RATP", a completat Nichita. Teoretic, dupa unire, tot transportul public ar trebui sa fie coordonat de RATP, inclusiv cel cu maxi-taxi. Se prevede infiintarea unui dispecerat unic, dar si emiterea de bilete unice, valabile pe orice mijloc de transport. Poate cel mai important efect va fi modificarea hartii traseelor de transport. Nu exista o data certa de la care ar urma sa fie puse in practica noile trasee, privatii judecindu-se cu autoritatile.

Dupa unificare, datoriile totale ale RATP se ridica la aproximativ 300 miliarde lei. [...]
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:41:35    Titlul subiectului: 2006-05-23 146571

http://ziaruldeiasi.ro/local/creditul-de-86-milioane-euro-pentru-iasi-timp-de-gindire-doua-saptamini~ni41jo

Ziarul de Iasi

23 Mai 2006

"Creditul de 86 milioane euro pentru Iasi: Timp de gindire doua saptamini
F.G.

ezbaterea imprumutului de 3.000 miliarde lei, pentru investitii in infrastructura orasului, a fost aminata. Alesii locali ai Aliantei DA au solicitat dezbaterea imprumutului intr-o sedinta extraordinara programata peste doua saptamini. Tot atunci va fi analizat si acordul de prefinantare pentru liniile de tramvai care prevede contractarea unui imprumut de 15 milioane de euro de la BERD. "Vrem sa avem posibilitatea de a analiza bine proiectele propuse si sa luam o decizie pentru realizarea lor", a explicat la inceputul sedintei consilierul democrat Constantin Axinia. Propunerea a fost validata de toti ceilalti consilieri. Astfel, proiectul care a dus la cele mai aprige discutii a fost cel care stabilea redeventele datorate de societatile Primariei la bugetul local. In sedinta de ieri s-au aprobat si sporurile politistilor comunitari, bilantul pe 2005 al RATP si s-a alocat un spatiu in Nicolina pentru noua sectie VI de Politie.

Seful RATP l-a infruntat pe primar

Sedinta de ieri a Consiliului Local (CL) se anunta a fi foarte dezbatuta. Cele mai importante proiecte au fost insa aminate pentru o data ulterioara. De aceea, dezbaterea celor aproximativ 60 de proiecte ramase a durat mai putin de doua ore. Majoritatea proiectelor au fost votate de alesii locali fara prea multe probleme. Proiectul care a incins cel mai mult spiritele a fost cel referitor la stabilirea noilor redevente ce trebuie achitate la bugetul local de societatile din subordinea CL. "Ii obligam sa ridice preturile. Propun sa fie scutiti de redevente in acest an. Principalele servicii publice au pierderi foarte mari care provin din datoriile istorice ale Primariei catre ele. Din cauza datoriilor s-au acumulat majorari si penalitati", a comentat consilierul democrat Tiberiu Brailean. Propunerea de scutire de la plata redeventei a fost refuzata categoric de primar. Acesta a insistat ca redeventele sa fie stabilite in sedinta de ieri. "Trebuie sa le votam. Facem o compensare. Sint calculate special sa stergem datoriile istorice. E o chestiune de contabilitate", a explicat Nichita. Primarul a fost contrat chiar si de unul din directorii sai. Astfel, Maricel Gherca, seful RATP, a afirmat ca pentru regie redeventa se va regasi la cheltuieli, si implicit la pierderi. "Pentru mine este o alta cheltuiala care reprezinta 20% din incasarile regiei din transport", a precizat Gherca. Reactia primarului nu a intirziat sa apara in timpul sedintei, dar si dupa, cind directorul RATP a fost chemat pentru aproximativ doua ore la raport in cabinetul primarului. "Nu vad inca o strategie la RATP. Se merge tot pe banii care trebuie sa vina de la CL. Se doreste ca bugetul local sa fie secatuit pentru ineficienta RATP. O sa reanalizez datoriile catre RATP", a completat Nichita. Pina la urma, proiectul de stabilire a redeventelor a trecut cu abtinerea a 11 consilieri locali. Astfel, RATP urmeaza sa achite o redeventa lunara de 5,7 miliarde lei, iar CET de 12 miliarde lei pe luna. Practic, societatile din subordinea Primariei vor trebui sa achite lunar un fel de chirie pentru ca folosesc domeniul public al Iasului. Intentia Primariei este ca aceste sume sa compenseze datoriile pe care CL le are catre societati, sub forma de subventii, datorii acumulate in ultimii ani.

Consilierii au aflat de pierderea de 85 miliarde lei a RATP

Aceeasi dezbatere aprinsa a iscat si bilantul pe 2005 al RATP. Astfel, pierderile de 85 miliarde lei au readus in discutie restantele financiare ale Primariei catre regie. In acest moment, Primaria datoreaza regiei in contul subventiilor 86 miliarde lei, din care peste 71 miliarde lei de inainte de 2005. "Daca i-am fi ajutat la timp, regia ar fi mers pe profit acum. Propun sa le platim ratele la autobuze pina ei isi vor putea achita datoriile de 8 miliarde lei la E.ON. Sa nu se mai adune alte penalitati", a adaugat Brailean. Pe linga datoriile Primariei, sefii RATP au motivat pierderile inregistrate prin neaplicarea planului de transport prin care traseele RATP erau ferite de concurenta privatilor, acordarea de libere pentru pensionari decontate la 300.000 lei, in conditiile in care un abonament pe toate liniile costa 930.000 lei sau practicarea unui pret social al calatoriei, departe de costurile reale, dar comparabil cu cel al privatilor. In sedinta de ieri s-a discutat si despre propunerea unor investitori privati de a amenaja o parcare subterana in Piata Unirii. Nichita a respins ideea, dar a propus alte zone pentru astfel de parcari subterane.

Imprumutul de 3.000 miliarde lei va fi discutat peste doua saptamini

Politistii comunitari vor primi salarii mai mari. Alesii locali au votat in unanimitate sporuri salariale suplimentare. Astfel, politistii comunitari vor primi 5 sporuri noi, sporul de risc de pina la 30%, sporul de arma de 15%, sporul de misiune permanenta de 25%, sporul pentru trupele de interventii de 10% si sporul de radiatii de 10%.

Consilierii locali se vor intilni special pentru analizarea celor sase proiecte propuse de primar pentru o linie de credit. Imprumutul urias de 86 milioane euro presupune investitii in general in infrastructura. Astfel, 33 milioane euro ar urma sa fie utilizati pentru reabilitarea a 31 km de sina de tramvai, 22 milioane de euro pentru modernizarea a 54 km de strazi, 11 milioane euro pentru pasarela Octav Bancila, 10 milioane de euro pentru ridicarea a 224 de locuinte sociale. Restul imprumutului ar urma sa fie utilizat pentru cofinantarea depozitului ecologic, 7,5 milioane de euro si pentru implementarea unui sistem informatic in Primarie estimat la 2,5 milioane euro.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:42:12    Titlul subiectului: 2006-06-06 146572

http://ziaruldeiasi.ro/local/unde-va-baga-ratp-15-milioane-de-euro~ni4208

Ziarul de Iasi

6 Iunie 2006

"Primaria imprumuta 15 milioane de euro pentru 15 kilometri de sina
Unde va baga RATP 15 milioane de euro

A.O.

Consilierii locali au acceptat ieri demararea negocierilor cu BERD. Imprumutul, echivalentul in lei a 525 de miliarde, va fi utilizat pentru refacerea a aproximativ 18% din lungimea totala a sinelor.

Consilierii locali au dat ieri o prima unda verde imprumutului de 15 milioane euro pentru modernizarea liniilor de tramvai din Iasi. In prioritatiile conducerii RATP pentru acesti bani au fost incluse sase tronsoane de cale de rulare, care necesita investitii imediate. Modernizarea acestora va incepe de indata ce banii vor veni de la BERD si dupa ce consultantii bancii vor analiza proiectele inaintate de regie.

In urma acordului de ieri, Primaria va imprumuta de la BERD suma de 15 milioane euro, adica echivalentul a 525 miliarde lei. Pentru anul in curs, in contul acestei sume au fost propuse pentru refacere sase tronsoane de cale de rulare: Gara-Arcu-Muzicescu, Muzicescu-Continental, Hotel Continental-Filarmonica, Gara-Moara de Foc, Arcu-Bacinschi-Silvestru si Pasaj Alexandru. Conducerea RATP a propus pentru modernizarea acestora folosirea aceleiasi solutii ca in Dacia - Alexandru. "Se pune izolatie la sine pentru a impiedica apa sa se infiltreze, se toarna beton, iar apoi asfalt, spre deosebire de solutia «clasica», cu traverse si piatra de pavaj. Intr-adevar, este mai scump, dar este de o calitate net superioara", a explicat Maricel Gherca, directorul RATP. Acesta a adaugat ca proiectele propuse de regie urmeaza sa fie analizate de consultantii BERD. "Specialistii lor vor analiza solutiile propuse de noi sau vor propune unele noi. Speram sa vina cit mai repede sa discutam", a adaugat Gherca. Din calculele facute de sefii RATP, reabilitarea unui kilometru de sina ar costa aproximativ 1 milion de euro.

Consilierul local Constantin Axinia sustine ca exista si o firma din Franta care ar putea fi interesata de transportul local din Iasi. "Sint profilati pe lucrul cu material rulant, cai ferate si implicit cu cai de rulare pentru tramvai. Saptamina aceasta voi avea o intilnire cu ei la Bucuresti, urmind ca, in functie de programul lor, in maximum doua saptamini sa vina la Iasi", a afirmat consilierul Constantin Axinia. Acesta a adaugat ca specialistii francezi de la "Alstrom" vor putea identifica si alte solutii de finantare a acestor lucrari si pot oferi consultanta in managementului transportului public.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:42:46    Titlul subiectului: 2006-07-22 146573

http://ziaruldeiasi.ro/local/sefii-ratp-ar-trebui-sa-aiba-nasuri-ca-pinochio~ni436g

Ziarul de Iasi

22 Iulie 2006

"Inca o aminare la santierul din Dacia
Sefii RATP ar trebui sa aiba nasuri ca Pinochio

A.O.

Cine sa-i mai creada dupa ce de trei ori au anuntat diferite termene de finalizare a lucrarilor de la calea de rulare?

Inchiderea santierului RATP din Dacia a fost aminata pentru a treia oara in doua luni. Lucrarile trebuiau finalizate la sfirsitul lunii iunie, dar RATP a cerut acum trei saptamini o prelungire de 15 zile, pentru a face ultimele «retusuri». Acum, reprezentantii regiei sustin ca mai au nevoie de inca doua saptamini ca sa termine lucrarile. „Am terminat de betonat tot aliniamentul si calea de rulare din rond. Acum se taseaza piatra sparta de linga sinele din rond, pentru ca in acolo va fi montat pavaj, nu se va asfalta. Santierul nostru este aproape incheiat, apoi incep asfaltarile“, a explicat Cristi Stoica, director tehnic al RATP.

De partea celalta, seful „Citadin“ sustine ca deja s-a apucat de lucru in zona si apreciaza ca la mijlocul saptaminii viitoare vor incepe lucrarile de asfaltare. „Am inceput sa montam borduri. Eu cred ca miercuri noapte vom incepe sa turnaam asfalt, iar lucrarile de finisare le vom face in cursul zilei, ca sa nu incurcam prea mult traficul in zona“, a explicat Catalin Neculau, directorul „Citadin“. Acesta a apreciat ca pina la jumatatea lunii august se vor incheia lucrarile la calea de rulare, iar pina in septembrie intregul bulevard va fi complet refacut. „Din momentul in care incepem sa asfaltam, avem doua luni termen final de executie. Apoi vom vom termina de montat bordurile si se vor reface trotuarele“, a adaugat Neculau. Primele discutii pentru reabilitarea caii de rulare pe ruta Piata Alexandru - Rond Dacia au inceput in 1999, iar lucrarile propriu-zise au demarat in 2001. La vremea respectiva, valoarea proiectului a fost apreciata atunci la 35 miliarde lei. Bugetul total al lucrarii din Dacia, dupa cinci ani de santier a ajuns insa la 110 miliarde lei.

Cum s-au tocat zeci de miliarde

1999-2005: Primele discutii despre reabilitarea sinei pe tronsonul Dacia-Alexandru au inceput in 1999. Discutiile cu BERD pentru finantarea proiectului nu au ajuns la nici un rezultat, insa ideea a ramas in picioare. Primul proiect se schiteaza in 2000 si viza refacerea a 5,23 km sina. Incep sa se monteze borduri care sa separe calea de rulare de traficul auto, iar liniile sint inaltate pentru a nu se inunda calea de rulare. In 2001-2002 continua lucrarile cu inlocuirea si inaltarea a 500 metri sina, pentru ca se constata ca bordurile montate aduna apa pe calea de rulare. In 2003 se decide demolarea bordurilor din cauza ca traficul auto fusese sufocat. Un an mai tirziu, cei 500 de metri de sina sint coboriti la nivelul carosabilului, iar bordurile montate cu trei ani in urma sunt scoase. In toamna anului 2005 mai ramin 1,36 km cale simpla de rulare de inlocuit.

De la declaratii triumfatoare la scuze jenante

2006

u In luna martie se reiau lucrarile, iar sefii regiei anunta termenul de finalizare pentru 30 iunie. „Daca vremea va fi favorabila, probabil ca vom termina lucrarile mai devreme“, Maricel Gherca, directorul RATP (Ziarul de Iasi - 7 martie 2006).

u Cu doua saptamini inainte de data finalizarii, RATP anunta ca se incadreaza in termen. „Daca reusim sa schimbam sina in acest weekend, cred ca la sfirsitul saptaminii viitoare se poate turna beton si pe al doilea fir. Apoi mai ramine de asfaltat zona, lucrare care insa nu depinde de noi“, Adrian Mihai, purtator de cuvint al RATP (Ziarul de Iasi - 15 iunie 2006)

u Inainte de termenul final anuntat, RATP mai cere ingaduinta doua saptamini. „Au fost zile cind a fost prea cald, sau zile cind a plouat si nu s-a putut lucra“, Adrian Mihai, purtator de cuvint al RATP (Ziarul de Iasi -

5 iulie 2006).

Acum sefii regiei anunta ca mai au nevoie de inca doua saptamini. „Intr-o saptamina, cel mult doua, finalizam lucrarile“, Cristi Stoica, director tehnic RATP (Ziarul de Iasi - 22 iulie 2006)
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:43:17    Titlul subiectului: 2006-08-14 146574

http://ziaruldeiasi.ro/local/primele-10-autobuze-mercedes-si-man-vin-saptamina-aceasta~ni43i4

Ziarul de Iasi

14 August 2006

"Primele 10 autobuze Mercedes si Man vin saptamina aceasta
A.O.

Acestea apartin firmei din Birlad care a cistigat traseele 27, 29 si 44.

Firma "Unistil" Birlad isi pregateste intrarea pe traseele inchiriate de la RATP. Administratorul societatii sustine ca saptamina aceasta va ajunge la Iasi primul lot de zece autobuze, din totalul de 24. Acestea vor incepe sa circule, cel mai probabil, la inceputul lunii septembrie. Patronul societatii din Birlad sustine ca acum asteapta documentele de inmatriculare pentru autobuzele ce vor circula pe strazile Iasului. "Voi incepe zilele acestea sa le aduc la Iasi. Autobuzele sint acum in parcul nostru din Birlad. Le inmatriculam pe judetul Iasi si mai dureaza citeva zile", a precizat Vasile Puscasu, administratorul "Unistil". Acesta sustine ca va aduce la Iasi 24 de autobuze Mercedes si Man, pe care le va pune in circulatie pe traseele 27 (Tatarasi - CUG), 29 (Tomesti - Podu Ros) si 44 (Dacia - CUG), inchiriate de la RATP in urma cu doua luni. "La strada vor iesi doar 20 de autobuze, dar voi aduce mai multe in caz de avarie sau incidente neplacute, ca sa am cu ce sa le inlocuiesc in traseu", a precizat Puscasu. Reprezentantii RATP sustin ca in contractul de asociere nu este prevazut un termen limita in care autobuzele "Unistil" sa intre pe trasee. "Cind s-a discutat contractul, societatea din Birlad a anuntat ca va incepe activitatea in perioada august-septembrie. Probabil ca vor incepe sa circule la inceputul lunii viitoare", a explicat Adrian Mihai, purtator de cuvint al RATP.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:44:48    Titlul subiectului: 2006-09-29 146575

http://ziaruldeiasi.ro/local/sedinta-de-tot-risul-la-consiliul-local~ni44b6

Ziarul de Iasi

29 Septembrie 2006

"Sedinta de tot risul la Consiliul Local
F.G.

Consilierii PSD au propus ca pretul unui bilet RATP sa fie de 15.000 de lei. „Este foarte greu sa dai rest la 12.000 lei“, a argumentat Petra Carp. Alt consilier PSD, Alexandrina Jeflea, habar n-avea ca Iasul nu mai are Gradina Zoologica [...]

Propunere aberanta: 15.000 lei biletul RATP

In mapele consilierilor locali au fost ieri 48 de proiecte. Dintre acestea, cel mai dezbatut a fost proiectul prin care RATP a solicitat majorarea tarifelor la bilete. Aproape toti cei 24 de alesi locali prezenti la sedinta au tinut sa isi spuna punctul de vedere cu privire la solicitarea regiei de transport. La un moment dat, o parte dintre consilierii locali au avansat chiar ideea unei majorari de 50% la pretul unei calatorii. „Aceste bilete cu o calatorie sint folosite in general de calatori ocazionali. Propun chiar ca pretul unei calatorii sa fie de 15.000 lei, nu de 12.000 lei. Este si foarte greu sa dai rest la 12.000 lei“, a afirmat consilierul PSD Petra Carp. Punctul sau de vedere a fost sustinut si de alti consilieri ai PSD, printre care Antimir Dasu sau Alexandrina Jeflea. Pina la urma, consilierii locali au stabilit ca pretul unei calatorii va creste cu 20%. Concret, o calatorie pe tramvaie si pe autobuze va creste de la 10.000 lei la 12.000 lei. Si biletul cu doua calatorii va avea un pret mai mare cu 11%, adica va creste de la 18.000 lei la 20.000 lei. Calatorii RATP vor trebui sa plateasca cu 20% mai mult si pentru setul de 10 bilete. Astfel, pretul acestuia va creste de la 75.000 lei la 90.000 lei. Sefii RATP sustin ca, pentru moment, preturile practicate la abonamente vor ramine aceleasi. Majorarea de pret a fost motivata prin scumpirea carburantilor, a energiei electrice, a utilitatilor, dar si prin includerea in pretul biletului a sumelor ce trebuie achitate pentru cele 50 de autobuze MAZ. „Pina in momentul de fata, avem aproximativ 16 miliarde lei pierderi pe acest an. In lunile de vara am avut mai putini calatori si am inregistrat in jur de 3 miliarde de lei pierderi pe luna. Cu aceasta majorare de tarif, speram sa echilibram macar lunile de vara. Sa vedem si ce efect va avea acum eliminarea operatorilor privati de pe trasee“, a declarat Neculai Abalasei, directorul de exploatare al RATP.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 12:45:19    Titlul subiectului: 2006-10-05 146576

http://ziaruldeiasi.ro/local/benzi-galbene-cu-parcarea-interzisa-pe-strazile-importante-din-iasi~ni44ee

Ziarul de Iasi

5 Octombrie 2006

"Benzi galbene cu parcarea interzisa pe strazile importante din Iasi
F.G.

Aceasta ar ajuta la fluidizarea circulatiei mijloacelor de transport in comun. Pina atunci, RATP a decis sa inchirieze autobuze de la firma privata "Unistil". De azi, oameni ai RATP vor vinde bilete in statii.

Sefii RATP cauta inca solutii pentru a rezolva problemele din transportul in comun. Pina la identificarea unor noi mijloace de transport, regia din subordinea Primariei a apelat la autobuzele firmei "Unistil", care opereaza pe liniile 44, 27 si 29. "Alta solutie rapida nu am gasit. Asa ca, de dimineata, am hotarit sa apelam la Unistil, firma care s-a asociat cu noi in transportul cu autobuze. In contractul de asociere avem o clauza prin care putem solicita autobuze de la ei in cazul in care avem nevoie. Nu avem alte mijloace de transport", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Astfel, pe traseul 41 (CUG - Copou), ieri-dimineata au circulat si patru autobuze articulate ale "Unistil". Sefii RATP sustin ca au reusit sa mentina un ritm mai ridicat al mijloacelor de transport si sa evite aglomeratiile foarte mari de pe acest traseu. "Vom merge asa in viitorul apropiat, pina reusim sa gasim o alta solutie. Conform contractului, noi achitam motorina utilizata, salariul soferului si cheltuielile de intretinere. In schimb, Unistil ramine cu incasarile realizate pe acele autobuze. Pensionarii si persoanele cu abonamente sau bilete achizitionate din statii merg normal, iar noi nu platim nimic pentru transportul acestora", a afirmat Gherca. Conducerea RATP a mai anuntat ca, incepind de astazi, in statiile regiei vor fi cite doi controlori care vor vinde bilete. "Nu avem ce face. Vrem sa-i invatam pe oameni sa nu mai cumpere bilete din mijlocul de transport. Foarte multe persoane nu apeleaza la tonete, si soferii pierd mult timp cu vinzarea biletelor", a afirmat Cristi Stoica, directorul tehnic al RATP.

In paralel, angajatii municipalitatii sustin ca au gasit o alta solutie pentru a evita imbulzeala din statiile RATP. Astfel, Primaria intentioneaza sa creeze o banda speciala pentru mijloacele de transport in comun. "Am monitorizat traficul si am observat ca autobuzele merg foarte greu din cauza masinilor parcate pe prima banda. De aceea, de acum, prima banda va fi destinata mijloacelor de transport. Adica o vom marca cu vopsea de culoare galbena si vom scrie BUS pe asfalt. Aici va fi interzisa oprirea si stationarea autoturismelor. Astfel de benzi vor fi in special pe bulevarde, dar nu am stabilit inca pe care, a precizat Petru Spatareanu, seful Biroului Reglementare Transport Urban, din cadrul Primariei. Inceputul acestei saptamini a adus adevarate lupte in statiile RATP. Mijloacele de transport ale regiei nu au facut fata numarului mare de calatori in mai multe zone din oras.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:21:13    Titlul subiectului: 2006-03-13 147004

http://www.evenimentul.ro/articol/pe-scurt-23.html

"13-03-2006

Pe scurt

RATP are pagină de Internet!

Pînă zilele trecute, RATP era singura regie mare subordonată Consiliului Local Municipal care nu avea pagină de Internet. Cei care doreau să afle informații despre activitatea unității nu aveau decît să citească presa sau să meargă la sediul ori tonetele regiei. De cîteva zile însă, echipa de informaticieni de la RATP a pus la punct o pagină web care poate fi accesată la adresa www.ratp.lx.ro. Pe pagina principală, vizitatorii pot obține informații despre istoria transportului în comun local care, peste cîteva zile, va împlini 108 ani de existență. Apoi, este prezentată lista de investiții a regiei, traseele de tramvai, autobuz și maxi-taxi, precum și harta traseelor, tarifele biletelor și abonamentelor, programul tonetelor și lista cu persoanele din conducerea regiei. Reprezentanții RATP promit însă îmbunătățirea site-ului. "Vom prelua date și de pe pagina de web a SC Autobuzul, care va fuziona cu RATP", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul adjunct de investiții al regiei. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:22:07    Titlul subiectului: 2006-06-30 147005

http://www.evenimentul.ro/articol/pe-scurt-180.html

"30-06-2006

Pe scurt

O zi, patru coliziuni

Ziua de ieri a fost cu ghinion pentru cîțiva șoferi și vatmani ai RATP, ale căror mijloace de transport au fost implicate în patru coliziuni. Prima dintre ele a avut loc dimineață, în zona Alexandru cel Bun, între un tramvai și un autobuz MAZ care circula pe traseul 11 (Dacia – Tătărași Nord). "Atît vatmanul, cît și șoferul au mers la Poliție pentru a da declarații", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Celelalte coliziuni s-au produs în Copou și Bucium, între tramvaie și mașini mici, însă nu s-au soldat cu pagube mari. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:22:54    Titlul subiectului: 2006-05-17 147006

http://www.evenimentul.ro/articol/pe-scurt-113.html

"17-05-2006

Pe scurt

Licitație pentru publicitatea de pe autobuze și microbuze

Conducerea RATP a decis să scoată la licitație suprafețele de pe mijloacele din dotare pe care pot lipi afișe publicitare. "Prețul de pornire pentru spațiul de pe un autobuz va fi de 200 de euro pe lună, pentru un microbuz – 150 de euro/lună, 80 de euro pentru un tramvai și 5 euro pentru un stîlp. RATP deține 50 de autobuze, 50 de microbuze, 100 de tramvaie și 3.000 de stîlpi. Cea mai bună soluție ar fi ca o firmă să cumpere tot pachetul", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Regia are contracte de colaborare cu mai multe firme, care pot folosi autobuzele și microbuzele pentru publicitate în schimbul unor servicii. "De asemenea, avem contract cu o firmă pentru 15 monitoare montate în autobuze, pentru 100 de euro lunar", a precizat dl Ghercă. (G.I., A.Z.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:26:10    Titlul subiectului: 2006-10-23 147007

http://www.evenimentul.ro/articol/iasul-bacaul-si-vasluiul-bat-bucurestiul.html

"23-10-2006

Iașul, Bacăul și Vasluiul bat Bucureștiul!

Situația din transportul în comun local nu este tocmai bună, chiar dacă, în ultimii doi-trei ani, pe ici pe colo autoritățile moldave au făcut eforturi pentru achiziționarea de mijloace de transport în comun noi. Cu mici excepții, moldovenii trebuie să scoată din buzunare cel puțin un leu pentru o călătorie, deși condițiile oferite adesea nu se ridică la standarde minime. Ba chiar, în unele orașe ale Moldovei, biletul cu o călătorie e mai scump decît în cea mai mare urbe a țării. Menționăm că la București, o călătorie cu mijloacele RATB costă 1,1 RON, un abonament pe o linie - 25 RON/lună, iar unul pe toate liniile - 40 RON.

Mai scump decît în Capitală

În privința tarifelor, Iașul s-a aliniat celorlalte orașe mari unde există transport cu tramvaie, autobuze, troleibuze sau microbuze. O călătorie costă 1,2 RON, iar biletul cu două călătorii - 2 RON. Scumpirea s-a aplicat pe 1 octombrie, la trei luni sau chiar mai mult după ce la Oradea, Pitești, Timișoara, Craiova și Constanța s-au majorat tarifele. Și la abonamente, tarifele sînt comparabile cu cele ale orașelor amintite: pe o linie - 31 RON/lună, iar pe toate liniile - 93 RON. "Nu intenționăm să majorăm tarifele la abonamente, pentru ca, în acest fel, călătorii să cumpere mai multe", ne-a spus dl Adrian Mihai, purtătorul de cuvînt al RATP. De altfel, același tarif al biletelor l-a ales și ultimul operator privat apărut pe piața Iașului, firma Unistil din Bîrlad. Dacă tramvaiele sînt vechi și destul de uzate, nu același lucru se poate spune despre autobuzele MAZ, pentru care regia trebuie să plătească lunar o rată de leasing de peste un miliard de lei vechi, și nici despre microbuzele Iveco, pentru care rata de leasing este cam tot atît. Nu trebuie neglijat nici că relieful din Iași este unic în România, pante precum cele pe care circulă aici tramvaiele regăsindu-se la San Francisco. Cel mai lung traseu de tramvai, 11 (Rond Dacia - Tătărași Nord), are 20,9 kilometri, iar de autobuz, 43 (Rond Păcurari - ROND CUG), măsoară 26,7 km.

Cristina Negoiță (cu sprijinul subredacțiilor ASIS)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:38:42    Titlul subiectului: 2006-05-09 147015

http://www.evenimentul.ro/articol/pe-scurt-101.html

"09-05-2006

Pe scurt

Asfaltările scurtează traseul tramvaielor spre Copou

Zilele acestea echipele Citadin repară asfaltul din zona Copou, pe tronsonul cuprins între Super Copou și Agronomie. Lucrările încurcau foarte mult traficul tramvaielor care mergeau pînă la Agronomie și, din acest motiv, șefii RATP au decis ca tramvaiele să urce numai pînă la Super Copou. "Această manevră nu are loc pe tot timpul zilei, ci numai atunci cînd echipele de la Citadin asfaltează. Cînd plouă, de exemplu, tramvaiele urcă pînă la Agronomie", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul adjunct al RATP. Călătorii nu trebuie să se supere foarte mult dacă vor fi nevoiți să urce într-un autobuz MAZ pentru a ajunge la rondul de la Agronomie, întrucît biletele compostate în tramvai sînt valabile și în autobuz. (C.N.)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:40:13    Titlul subiectului: 2006-03-18 147016

http://www.evenimentul.ro/articol/pe-scurt-33.html

"18-03-2006

Pe scurt

Autobuzul MAZ 203 va fi prezentat ieșenilor

Abia au terminat de livrat RATP cele 50 de autobuze MAZ 103, că reprezentanții firmei Dunărea Leasing (care are contract cu regia) vor prezenta ieșenilor noul model de autobuz MAZ 203. Prezentarea va avea loc luni, dar deocamdată locația nu a fost stabilită. "Probabil va fi în fața Palatului, în fața Teatrului Național sau în Tudor Vladimirescu", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul tehnic de investiții al RATP. Se pare că noul model de autobuz are podeaua joasă în totalitate, spre deosebire de MAZ 103, care are podeaua joasă doar pe 60 la sută din suprafață. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:41:13    Titlul subiectului: 2006-04-12 147017

http://www.evenimentul.ro/articol/epilog-in-instanta-la-un-accident-care-a-mutilat-un-barbat.html

"12-04-2006

Epilog în instanță la un accident care a mutilat un bărbat

Un șofer de la SC Autobuzul va trebui să scoată din buzunar peste 100 de milioane de lei vechi pentru a acoperi pagubele produse de un accident rutier ce a dus la mutilarea unui ieșean. Accidentul i-a adus lui Sorin Matei (52 de ani, din comuna Țigănași) o condamnare la 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă, dar a fost obligat, în solidar cu unitatea, și la plata de despăgubiri. Acum, șefii societății au reușit să arunce toată suma pe umerii săi.

Incidentul s-a produs pe 1 februarie 2002, cînd Matei se afla la volanul autobuzului Saviem IS‑02‑BZG. În ziua fatidică, Sorin Matei conducea vehiculul pe traseul 27, Piața "Doi Băieți" – CUG. La Baza 3, Ștefan U., care era în stare de ebrietate, s‑a urcat în autobuz, dar a rămas pe scară. Șoferul a acționat sistemul electric de închidere a ușilor și a demarat, fără să mai verifice dacă totul e în regulă. Însă, ușa din spate fusese blocată cu picioarele de Ștefan U. "Uitîndu‑se în oglinda retrovizoare, inculpatul a observat că ușa din spate nu era închisă, însă cu toate acestea, ignorînd obligațiile ce‑i reveneau, și‑a continuat deplasarea. După traversarea liniilor de tramvai, din cauza denivelărilor, autobuzul s‑a balansat, moment în care Ștefan U. a căzut pe carosabil, accidentîndu‑se", au mai reținut judecătorii. Ștefan U. a rămas fără un picior și a avut nevoie de 90 de zile de îngrijiri medicale. Oamenii legii au stabilit apoi că atît șoferul, cît și cel accidentat au avut cîte o parte din vină. La proces, Ștefan U. a cerut să i se acopere costul scaunului rulant, al cîrjelor, al unui calculator și al unui televizor color, pentru momentele cînd rămîne singur acasă.

"Prin decizia penală numărul 188/19 februarie 2004, Tribunalul Iași obliga Autobuzul, ca parte responsabilă civilmente, să plătească în solidar cu Sorin Matei despăgubiri civile către Stefan U., în cuantum de 84,9 milioane de lei vechi și 496.288 de lei vechi, prestație periodică, precum și 3,2 milioane, cheltuieli de judecată. Avînd în vedere că prejudiciul a fost creat societății noastre din culpa pîrîtului, în vederea recuperării acestuia i-am notificat lui Sorin Matei debitul, adresă rămasă fără răspuns", au arătat juriștii SC Autobuzul. Ei i-au convins pe magistrații Tribunalului, care au admis acțiunea și l-au obligat pe Sorin Matei la plata a 106,7 milioane de lei vechi. (D.Nica)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:51:48    Titlul subiectului: 2006-12-01 147019

01-12-2006

"Autobuzele MAZ vor avea GPS

Șefii RATP și ai municipalității vor să facă o adevărată revoluție în transportul în comun local. Pentru prima dată, autobuzele vor fi dotate cu sistem GPS, de urmărire prin satelit. Practic, în autobuze va fi montat cîte un ecran cu mai multe simboluri, vizînd diverse aspecte din trafic. În patru autobuze aparatele deja au fost instalate, în alte șase urmînd să se facă același lucru în zilele următoare. Unul dintre butoane este de culoare roșie și, dacă se aprinde, dispecerul vrea să-i comunice șoferului diverse lucruri, precum că este în întîrziere față de grafic. Pe autobuze au fost instalate și antene, cu ajutorul cărora șoferii vor putea menține în permanență legătura cu dispeceratul regiei de pe strada Silvestru. Noutatea absolută în Iași, care mai există doar în Ploiești și Tîrgu Mureș, va fi postarea în stații a unor panouri pe care se vor afișa timpii de așteptare pînă la sosirea unui alt autobuz. "Colaborăm cu o firmă din București care s-a oferit să facă pro bono (pe gratis, n.r.) o demonstrație pe 10 autobuze. Cînd tot sistemul va fi implementat, adică peste o săptămînă și cîteva zile, cele 10 autobuze vor circula pe traseul 30, Canta - bulevardul Nicolae Iorga - Bucium. Este un traseu foarte solicitat de călători și, în plus, autobuzele trec și prin fața sediului regiei și așa le putem urmări mai repede", ne-a spus dl Cristi Stoica, directorul de investiții al RATP.

Dacă sistemul GPS, care va fi menținut cel puțin o săptămînă, va merge bine și va arăta că este numai bun pentru Iași, atunci șefii RATP vor face licitație pentru extinderea lui în toate mijloacele de transport în comun. "Noi știm că GPS-ul este foarte eficient, dar vrem să convingem și călătorii de eficiența lui. Practic, cu ajutorul lui șoferul poate informa dispeceratul că întîmpină blocaje în trafic. Așa poate estima cu aproximație și timpul în care ajunge în următoarea stație", a completat dl Stoica. Șoferii autobuzelor în care deja au fost instalate ecranele sînt încîntați de mașinăria cea nouă, însă sînt și cam sceptici. "Este ceva nou, dar la traficul din Iași este cam greu să ne încadrăm în grafic. Dar e adevărat că prin stație putem anunța în cîte minute autobuzul ajunge la următoarea oprire, iar călătorii vor ști cît mai au de așteptat", ne-a spus unul dintre șoferi. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina 1, 2  Următoare
Pagina 1 din 2

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community