Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Arhiva de presa - Bacau

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BACĂU
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:05:48    Titlul subiectului: 2005-01-08 146992

http://www.evenimentul.ro/articol/un-jurist-a-cerut.html

"08-01-2005

Bacău
Un jurist a cerut dizolvarea Consiliului Local

Juristul Vasile Botomei, fost candidat la Primărie și administrator al mai multor societăți, a cerut în instanță dizolvarea Consiliului Local. La baza acestei cereri stă Legea 215/2001, care prevede că, dacă au fost adoptate trei hotărîri locale anulabile în instanța de contencios administrativ, Consiliul Local poate fi dizolvat. Juristul Vasile Botomei a mai acționat în instanță și vechea administrație, contestînd mutarea unei stații de autobuz. Dl Botomei cere dizolvarea CL Bacău pentru că în ședința din 29 octombrie au fost adoptate 36 de hotărîri, toate lovite de nulitate. Inițial, el a depus la Primărie o plîngere, prin care a cerut anularea acelor hotărîri, ca după 30 de zile să depună o plîngere și la Tribunal. Consilierii locali consideră neîntemeiată plîngerea. (C.C.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:09:46    Titlul subiectului: 2005-07-16 146996

http://www.evenimentul.ro/articol/doi-morti-si-sase.html

"16-07-2005

Bacău
Doi morți și șase răniți, bilanțul unei ciocniri dintre două autobuze

Ieri, cu puțin timp înainte de prînz, s-a petrecut un accident deosebit de grav. Două autobuze s-au izbit frontal, bilanțul fiind destul de sumbru – două persoane au murit pe loc, iar alte șase au ajuns în stare gravă la spital. Ioan Baur (23 de ani) conducea autobuzul HR-04-AGY și era angajat al firmei Cris Expres de mai bine de un an. Polițiștii ne-au spus că șoferul s?a angajat la un moment dat într?o depășire neregulamentară și, pentru a evita autoturismele din față, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt autobuz, aparținînd SC Transport Public, condus de către Ioan C. (43 de ani), din comuna Letea Veche. Dominic Francisc Ghiurcă (20 de ani), din comuna Nicolae Bălcescu, și o altă persoană rămasă neidentificată au murit pe loc. (Alina Toma)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:10:28    Titlul subiectului: 2005-08-29 146997

http://www.evenimentul.ro/articol/pensionarii-vor-circula-gratuit.html

"29-08-2005

Bacău
Pensionarii vor circula gratuit cu orice autobuz

Începînd de la 1 septembrie, toți pensionarii vor circula gratuit cu toate autobuzele din municipiu. Dacă pînă în prezent, gratuitatea era acordată doar pentru autobuzele societății Transport Public, de acum înainte pensionarii se pot urca și în autobuzele operatorilor particulari. Decizia a fost luată în urma unor discuții cu primarul Romeo Stavarache, care este de părere că există și pensionari care folosesc serviciile transportatorilor privați și pentru a nu mai scoate bani din buzunare li s‑au facilitat aceste deplasări. (A.T.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 11:26:52    Titlul subiectului: 2006-10-23 147008

http://www.evenimentul.ro/articol/iasul-bacaul-si-vasluiul-bat-bucurestiul.html

"23-10-2006

Iașul, Bacăul și Vasluiul bat Bucureștiul!

Situația din transportul în comun local nu este tocmai bună, chiar dacă, în ultimii doi-trei ani, pe ici pe colo autoritățile moldave au făcut eforturi pentru achiziționarea de mijloace de transport în comun noi. Cu mici excepții, moldovenii trebuie să scoată din buzunare cel puțin un leu pentru o călătorie, deși condițiile oferite adesea nu se ridică la standarde minime. Ba chiar, în unele orașe ale Moldovei, biletul cu o călătorie e mai scump decît în cea mai mare urbe a țării. Menționăm că la București, o călătorie cu mijloacele RATB costă 1,1 RON, un abonament pe o linie - 25 RON/lună, iar unul pe toate liniile - 40 RON.

Și la Bacău, o călătorie cu autobuzul ușurează buzunarul cu 1,2 RON. "Este destul de mult, pentru că poți să mergi o singură stație și plătești. În alte orașe este bine: există posibilitatea să compostezi singur biletul și, dacă riști, circuli fără să plătești. În Bacău se lucrează cu taxatoare...", ne‑a spus Corina Matei. Paradoxal, la Onești, un oraș mult mai mic, se practică tarife mai piperate: 1,5 RON/călătorie, cu excepția firmei "Genora", care a menținut tariful de 1 RON.

Cristina Negoiță (cu sprijinul subredacțiilor ASIS)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 12:01:52    Titlul subiectului: 2006-03-25 147026

http://www.evenimentul.ro/articol/o-banca-din-bacau-a-fost-jefuita.html

"25-03-2006

O bancă din Bacău a fost jefuită

(ASIS) – Banca Românească din Bacău a fost jefuită. Doi indivizi au pătruns, ieri, în sucursală și au obligat angajații de la ghișeu să le dea toți banii. Au ieșit în grabă, iar poliția a aflat imediat de jaf. Sirenele polițiștilor de la DPIR au început să răsune. De teamă să nu fie prinși, au oprit un autobuz de transport în comun și au luat ostatici călătorii. Mascații de la DPIR au interceptat autobuzul în fața Bisericii "Precista". Înconjurați de polițiști, infractorii au încercat să negocieze eliberarea, dar nu au reușit. Au fost imobilizați și încătușați. La scurt timp au primit informația că în zonă sînt doi urmăriți înarmați și care transportă cu un autoturism Dacia material exploziv. Tot polițiștii de la DPIR au fost cei care cu ajutorul cîinilor de urmă au depistat substanța. Ceea ce s‑a întîmplat în plină zi, într‑o zonă intens circulată din Bacău, nu a fost real. Toată acțiunea a fost de fapt o simulare prin care mascații băcăuani au demonstrat că sînt pregătiți să intervină în orice situație. "Această activitate am pregătit‑o cu ocazia Zilei Poliției și sperăm că am reușit să demonstrăm că lucrătorii de la Departamentul Poliției de Intervenție Rapidă pot face față în orice fel de situații", ne‑a spus șeful DPIR Bacău. Acțiunea mascaților a fost un succes și a adunat multă lume la bancă. În primă fază oamenii s‑au speriat crezînd că acțiunea este una reală dar au fost calmați imediat. (A.T.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 12:24:10    Titlul subiectului: 2006-01-23 147045

http://www.evenimentul.ro/articol/donatorii-de-singe-nu.html

"23-01-2006

Donatorii de sînge nu mai primesc abonamente de autobuz

Cei care obișnuiau să doneze sînge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău au primit o lovitură sub centură. Dacă pînă acum donatorii primeau după cinci donații, în afară de bonul valoric dublu, și un abonament pentru autobuzele de transport în comun, după data de 9 februarie Primăria nu va mai elibera asemenea documente. Legea stipulează că Serviciul de Asistență Socială nu mai are voie să elibereze astfel de abonamente. În atare condiții, numărul donatorilor se va reduce foarte mult și s‑ar putea ca nici măcar acei obișnuiți ai centrului să mai treacă pragul instituției. (A.T.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 12:50:01    Titlul subiectului: 2007-11-28 147059

"28-11-2007

Concesionarea, ca soluție

În multe localități ale Moldovei, serviciul de transport a fost concesionat, punîndu-se astfel capăt unui șir lung de probleme. Rețeta a funcționat cu succes la Bacău, unde călătorii sînt deserviți de firma fostului primarul Dumitru Sechelariu, SC Transport Public SA. Cu un acționariat asigurat de soția fostului edil, Laudeta Sechelariu (care deține 40 la sută din portofoliu), și de către salariați, firma reușește să asigure servicii bune. O călătorie cu autobuzul (toate marca Mercedes) sau microbuzul costă 1,4 lei, iar oamenii sînt mulțumiți.

Maura Anghel, cu sprijinul subredacțiilor ASIS"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:13:21    Titlul subiectului: 2007-07-07 147075

http://www.evenimentul.ro/articol/rubrica-neagra-a-bacaului.html

"07-07-2007

Rubrica neagră a Bacăului

Șofer de autobuz bătut de un călător nervos

Bacău (ASIS) - Joi seara, în jurul orei 22, un șofer de autobuz s-a plîns la poliția Primăriei că a fost bătut de călător. Individul i-a cerut conducătorul auto să schimbe traseul special pentru el și să-l ducă pe traseul 14, pentru că acolo intenționa să ajungă. Deși a încercat să-i explice că așa ceva nu este posibil, Mihai A., în vîrstă de 55 ani, din comuna Livezi, nu s-a potolit și a sărit la gîtul șoferului, pe care l-a lovit în timp ce conducea. O femeie aflată în autobuz a făcut greșeala să intervină și s-a ales și ea cu un pumn. Polițiștii locali l-au dus pe agresor la sediul unde l-au amendat cu 1.000 lei și au transmis cele petrecute și la Secția 2 Poliție. (A.T.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:15:10    Titlul subiectului: 2007-10-03 147076

http://www.evenimentul.ro/articol/vine-autobuzul-cu-trenul-din-franta.html

"03-10-2007

Vine... autobuzul cu trenul din Franța!

Primele zece autobuze la mîna a doua achiziționate de RATP de la Regia de Transport din Paris au ajuns la Iași ieri după-amiază, cu... trenul. Ieșenii vor putea circula cu noile mijloace de transport în comun cel mai devreme la sfîrșitul acestei săptămîni. "Ne-am fi dorit să ajungă la Iași mai repede, deoarece au plecat din Paris pe 17 septembrie. Li se va face o revizie, vor fi spălate și apoi vor fi scoase pe trasee", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Costurile pentru fiecare autobuz, în care încap maxim 100 de persoane, se ridică la aproximativ 23.000 de euro, în această sumă fiind inclus și transportul vehiculelor pînă la Iași. "Acestea vor intra pe traseele 30, 41 și 43. Cînd va începe reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, vom folosi aceste autobuze pentru asigurarea transportului pe porțiunile în lucru", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul tehnic al RATP. Vehiculele au fost fabricate începînd cu anul 1992. "Au cauciucuri bune, acumulatori noi, sistem de frînare bun și li s-a făcut revizie de interior", a conchis dl Ghercă. RATP va mai primi din Franța, în următoarele două luni, încă 20 de autobuze. (A.R.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:15:51    Titlul subiectului: 2007-09-28 147077

http://www.evenimentul.ro/articol/vin-autobuzele-din-franta.html

"28-09-2007

Vin autobuzele din Franța!

De săptămîna viitoare, ieșenii vor putea circula cu primele autobuze achiziționate de RATP din Franța. Șefii regiei își doresc ca, cel tîrziu marți, primele zece autobuze second hand achiziționate de la unitatea omoloagă din Paris să intre pe traseele din municipiu. După ce va începe reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, RATP va folosi aceste autobuze pentru transportul călătorilor pe porțiunile în lucru. "Consider că nu ar fi fost indicat să achiziționăm doar autobuze noi, deoarece acestea s-ar putea distruge într-un timp foarte scurt dacă ar fi folosite pe aceste porțiuni", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Deocamdată, primele zece autobuze vor fi folosite pe traseele 28, 30, 41 și 43. Costurile pentru fiecare autobuz se ridică la aproximativ 23.000 de euro, în această sumă fiind inclus și transportul pînă la Iași. "Autobuzele au fost fabricate începînd cu anul 1992 și cu siguranță că vor putea să mai circule cel puțin 500.000 de kilometri. Au cauciucuri bune, acumulatori noi, sistem de frînare bun și li s-a făcut revizie de interior", a conchis dl Ghercă. RATP va mai primi din Franța, în următoarele două luni, încă 20 de autobuze. (A.R.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:16:54    Titlul subiectului: 2007-01-24 147078

http://www.evenimentul.ro/articol/sistemul-gps-ar-trebui-sa-aiba-si-camere-de-luat-vederi.html

"24-01-2007

Iași
Sistemul GPS ar trebui să aibă și camere de luat vederi

Lansat ca idee pe 30 noiembrie 2006, sistemul GPS de urmărire prin satelit a autobuzelor MAZ a fost pus în practică abia ieri. Un panou de afișaj electronic a fost montat pe stîlpul de lîngă sediul RATP de pe strada Silvestru, adică în stația autobuzului 30 (Canta - Bucium) din fața McDonald's. La ora 13, cel puțin 10 ieșeni așteptau autobuzul 30. Puțini au văzut panoul care afișa data, ora, stația "Gară", traseul "30 Canta - Bucium", alături de care 13 indica numărul minutelor pe care călătorii le au de așteptat pînă la sosirea în stație a următorului autobuz. Din timp în timp, un alt înscris "Sistem în teste" avertiza ieșenii că panoul se poate opri. "E frumos și cred că o să fie folositor. Iată că, încet-încet, ne adaptăm și noi cerințelor", a opinat Gheorghe Vinea. "Este foarte bun acest sistem. Așa știm cît avem de așteptat. Dar poate ar fi bine să pună și ceva camere de luat vederi, să-i sperie pe hoți", a completat Maria Sabaiduc, în timp ce se grăbea să urce în autobuzul care a sosit în stație cu cîteva minute înainte ca cele 13 afișate pe panou să se scurgă. Faptul că autobuzul a sosit mai repede nu este deloc rău, însă arată că ceva nu a mers cum trebuie. "Pe traseul 30 sînt 10 autobuze cu monitoare care transmit în cît timp se parcurge distanța dintre stații, însă probabil un autobuz cu monitor s-a defectat și atunci am trimis altul, care nu este conectat la sistem", a justificat dl Cristi Stoica, directorul de investiții al RATP.

Panoul de afișaj va rămîne pe stîlp pînă la sfîrșitul lunii ianuarie și cîteva zile din februarie. Regia nu a cheltuit nici un ban pentru sistemul GPS, care a fost instalat de către o firmă "pro bono", pentru reclamă. Pentru ca asemenea panouri să fie în toate stațiile RATP, și toate mijloacele de transport în comun ale regiei să aibă monitoare cu ajutorul cărora să se transmită atît minutele rămase pînă la ajungerea în stație, cît și eventualele blocări în trafic, RATP trebuie să organizeze o licitație. "Asta n-o putem face atît timp cît bugetul local nu este aprobat. Nu avem sumele necesare", ne-a mai spus dl Stoica. În plus, el crede că pînă la jumătatea anului vor fi schimbări în transportul în comun: "Din informațiile pe care le dețin, firmele de maxi-taxi care mai circulă acum au autorizație pînă în aprilie". Asta înseamnă că din nou ieșenii vor aștepta zeci de minute în stații, la fel ca astă-toamnă, cînd firmele de maxi-taxi au primit interdicție de la Primărie pentru transportul local. Dar pentru asta, directorul Stoica susține că are "un as în mînecă". (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:17:34    Titlul subiectului: 2007-04-19 147079

http://www.evenimentul.ro/articol/mai-multe-autobuze-si-microbuze-spre-podu-ros.html

"19-04-2007

Mai multe autobuze și microbuze spre Podu Roș

Prima zi în care RATP n-a mai avut concurență din partea transportatorilor privați nu a fost pe măsura așteptărilor. E drept, autobuzele și microbuzele RATP și ale SC Unistil, care au preluat traseele privaților, au circulat, însă aglomerația a dovedit că numărul mijloacelor de transport în comun este insuficient. "În special în zonele Podu Roș și Nicolina s-au înregistrat sincope. Din cauza aglomerației de la primele ore ale dimineții, autobuzele noastre merg foarte greu. Dacă de obicei un autobuz de pe traseul Copou - CUG II face trei curse în două ore, ieri, numărul curselor s-a redus la una singură. Vom face în așa fel încît să mai descongestionăm traficul din acea zonă sau să suplimentăm numărul mijloacelor de transport", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Reamintim că pe 17 aprilie a expirat contractul pe care SC Minibus îl avea cu Primăria. În consecință, de ieri, traseele pe care le asigura Minibus au fost preluate de vehiculele Unistil, care are contract de colaborare cu RATP. SC Unistil are 6 autobuze și 50 de microbuze, dar patronul firmei spune că, în caz de nevoie, mai are 20 de microbuze. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:18:23    Titlul subiectului: 2007-11-16 147080

http://www.evenimentul.ro/articol/au-venit-inca-zece-autobuze-din-franta.html

"16-11-2007

Au venit încă zece autobuze din Franța

Ieri, au ajuns la Iași încă zece din cele treizeci de autobuze achiziționate de RATP de la Regia de Transport din Paris. Ieșenii vor putea circula cu noile mijloace de transport în comun cel mai devreme săptămîna viitoare. "Acestea vor intra pe traseul 46. Asta înseamnă că vom reuși să le oferim ieșenilor care circulă pe traseul respectiv mai mult confort, deoarece vor avea la dispoziție autobuze cu aproximativ 70 de locuri, în locul microbuzelor", ne-a spus dl Cristian Stoica, directorul tehnic al RATP. Costurile pentru fiecare autobuz se ridică la aproximativ 23.000 de euro, în sumă fiind inclus și transportul vehiculelor pînă la Iași. "Vehiculele au fost fabricate începînd cu anul 1994 și au circulat pe străzile din Paris", a adăugat dl Stoica. Autobuzele au cauciucuri și acumulatori noi și, înainte să fie aduse la Iași, li s-au făcut revizii la sistemele de frînare și de direcție. Vehiculele au plecat din Paris pe 30 octombrie, dar au întîrziat din cauza grevelor care au afectat sistemul feroviar francez. RATP va mai primi din Franța încă 10 autobuze. (A.R.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:19:28    Titlul subiectului: 2007-01-10 147081

http://www.evenimentul.ro/articol/ratp-nu-mai-face-angajari.html

"10-01-2007

RATP nu mai face angajări

Șefii RATP nu vor mai angaja personal anul acesta în afară de cei 250 de salariați de la SC Autobuzul, care, recent, a fuzionat cu regia. "Bineînțeles, dacă unele posturi vor deveni vacante prin plecarea unor salariați, le vom scoate la concurs", ne-a spus dl Adrian Mihai, purtătorul de cuvînt al RATP. Decizia conducerii regiei de a nu mai suplimenta personalul este determinată și de campaniile masive de angajări de anul trecut. În 2006, RATP a scos la concurs 187 de posturi de controlori, vatmani, șoferi de autobuz, muncitori necalificați și calificați. "Asta, în afară de 70 de șoferi pe care i-am preluat de la SC Autobuzul. Am angajat în total 257 de oameni și pentru că activitatea regiei s-a extins prin cumpărarea autobuzelor MAZ, pentru care este nevoie atît de șoferi, cît și de personal de întreținere", a completat dl Mihai. Acum, regia are 1.322 de angajați, urmînd ca, după preluarea celor 250 de la SC Autobuzul, numărul total al salariaților să ajungă la 1.572. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:20:07    Titlul subiectului: 2007-11-13 147082

http://www.evenimentul.ro/articol/statiile-ratp-vor-capata-o-noua-fata.html

"13-11-2007

Stațiile RATP vor căpăta o nouă față

Primăria a decis concesionarea spațiilor în care există stații RATP și, în acest scop, a postat pe pagina web proiectul de hotărîre a Consiliului Local Municipal care se va discuta, cel mai devreme, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an. Concret, firma care va concesiona cele 194 de stații de tramvai, autobuz și microbuz va beneficia de spații publicitare în schimbul plății unei redevențe pe care o va stabili CLM. În schimb, va trebui să îngrijească de mai multe aspecte. Stațiile trebuie să fie semnalizate și să aibă ca dotări un sistem de protecție a călătorilor împotriva intemperiilor, gard de protecție a peronului (pentru refugii), borne reflectorizante, scaune, coșuri pentru gunoi, automate pentru achiziția tichete de călătorie, grupuri sanitare ecologice (la capete de traseu), telefon public și ceas. De asemenea, în stații va trebui să fie și o hartă a traseelor, precum și numere de telefon de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, de la unele firme de taxi, dispecerat DSPM. (C.N.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 13:21:08    Titlul subiectului: 2007-05-25 147083

http://www.evenimentul.ro/articol/modificari-la-doua-trasee-de-tramvai.html

"25-05-2007

Modificări la două trasee de tramvai

În maxim două săptămîni, ieșenii vor putea călători pe un nou traseu de tramvai 2-7 (Canta - Țesătura - Tudor Vladimirescu - Centru - Canta). Zilele acestea, echipele RATP lucrează la amplasarea a două macazuri și a aproximativ 100 de metri de șină pe Calea Chișinăului, în zona CET. "Tramvaiele de pe acest nou traseu nu vor mai trece prin Baza 3. Investiția va ajunge la 100.000 de lei", ne-a spus dl Maricel Ghercă, directorul RATP. Pentru călătorii care folosesc mijloace de transport în comun pentru a ajunge în Țuțora vor rămîne traseul de tramvai 5 (Dacia - Țuțora) și cel de autobuz 29 (Podu Roș - Tomești). Conducerea RATP intenționa de mai mult timp să unească cele două trasee de tramvai, din mai multe motive: în primul rînd, cel cu numărul 2 nu prea avea călători, și în al doilea rînd, celălalt "inel" creat de mai bine de un an, 1-13 (Copou - Tătărași - Tudor Vladimirescu - Copou), s-a dovedit a fi o idee foarte inspirată. (C.N., F.L.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 09:59:05    Titlul subiectului: 2008-10-31 147166

http://www.evenimentul.ro/articol/batrina-mutilata-de-un-sofer-de-autobuz.html

"31-10-2008

Bătrînă mutilată de un șofer de autobuz

(ASIS) – O pensionară din Bacău a rămas infirmă pe viață după ce a fost accidentată de un autobuz care a intrat pe trotuar. Accidentul s-a petrecut pe strada Republicii, din municipiul Bacău. Gheorghe M., de 51 ani, conducea un autobuz de transport în comun, iar când a ajuns în spațiul rezervat pentru întoarcere, la virajul la stânga a urcat pe trotuar unde a accidentat-o pe Păuna I., de 67 ani. În urma impactului pensionara a fost internată în spital cu amputație traumatică gambă dreaptă. Șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă și i s-a reținut permisul de conducere. (A.T.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 10:28:36    Titlul subiectului: 2009-11-28 147180

http://www.evenimentul.ro/articol/au-reclamat-autobuzele-la-protectia-consumatorului.html

"28-11-2009

Au reclamat autobuzele la Protecția Consumatorului

Sătui să întîrzie la școală în fiecare dimineață din cauza aglomerației din mijloacele de transport în comun, 25 de elevi de la Colegiul "Mihai Eminescu" Bacău au făcut reclamație la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor (CPC). Aceștia cer contravaloarea abonamentului, 35 de lei, și suplimentarea numărului de autobuze la orele de vîrf pe traseul cuprins între stațiile Ura și Cascada, scrie Adevărul.

Aceeași problemă a fost semnalată și de alți colegi, așa că tinerii au depus o reclamație la CPC Bacău. Au strîns 25 de semnături, iar pe data de 13 noiembrie au înaintat petiția. "Reclamația lor este neîntemeiată. În urma verificărilor, am constatat că pe traseul indicat de ei circulă mai multe autobuze. Pot lua autobuzul numărul 17, 18 sau 22", a declarat Antoaneta Niță, comisar în cadrul CPC Bacău.

Elevii sînt însă nemulțumiți de verdict. "Chiar dacă vin și alte autobuze în stație, eu nu mă pot urca în ele pentru că, la un moment dat, vor urma un alt traseu decît cel pe care merg eu", a spus supărată Roxana Unguru, o altă elevă care a semnat petiția.

Nici reprezentanții societății de transport public nu s-au arătat mai cooperanți. "Frecvența pe care o are autobuzul numărul 18 este de șase minute. sînt 12 astfel de mijloace de transport în comun, în fiecare dimineață. Elevii preferă să se urce în autobuz cu toții în același timp și atunci apare fenomenul de supraaglomerare", a declarat Liliana Boghițoiu, purtător de cuvînt al societății Transport Public Bacău.

Demersul elevilor poate avea succes dacă vor depune reclamația la Primărie. "Noi putem schimba atît orarul de funcționare al autobuzelor, cît și numărul acestora. Condiția este ca elevii să ne solicite în scris acest lucru", a declarat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 10:55:33    Titlul subiectului: 2009-02-17 147201

http://www.evenimentul.ro/articol/pensionarii-aglomereaza-autobuzele.html

"17-02-2009

Pensionarii aglomerează autobuzele

Numărul mare de pensionari care beneficiază de reducerea la jumătate a prețului la abonamente, sau chiar de gratuitate pe transportul în comun, pare să fi stîrnit nemulțumiri din partea celorlalți băcăuani, titrează cotidianul Adevărul. Probleme se întîlnesc mai ales pe traseele cele mai lungi din oraș, 17 și 18. "Dimineața este cel mai aglomerat. Nu ai loc să urci în autobuz și întîrzii la serviciu doar ca să se plimbe gratis pensionarii", a spus Mariana Cercel, călător. Problema este susținută și de către șoferii autobuzelor. "Sînt pensionari pe care îi cunosc deja. În general, urcă de la URA și merg pînă la gară. Uneori le spun eu să se mai ducă acasă, mai ales la orele de vîrf, cînd intră și iese lumea de la serviciu", ne-a spus unul dintre șoferi."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 11:25:33    Titlul subiectului: 2009-03-02 147221

http://www.evenimentul.ro/articol/autoturism-condus-de-o-fantoma.html

"02-03-2009

Autoturism condus de o fantomă?

Polițiștii băcăuani au de-a face cu un caz mai puțin întîlnit, scrie Observator de Bacău. Nici unul din cei cinci ocupanți ai unui autoturism implicat într-un accident de circulație nu s-ar fi aflat la volan în momentul producerii evenimentului rutier.

Sîmbătă dimineață, pe Podul de la Narcisa, un autoturism Audi circula dinspre Calea Republicii spre Calea Mărășești. Exact la mijlocul podului, se pare ca unul dintre cei cinci ocupanți ai mașinii și care s-ar fi aflat la volan, a vrut să evite o groapă. A efectuat o manevră care a eșuat, iar mașina a intrat în coliziune cu un autobuz aparținînd STP Bacău, care circula spre Calea Republicii, și la volanul căruia se afla Constantin T., de 54 de ani. În urma impactului, autoturismul Audi a fost avariat destul de grav. N-au scăpat însă nevătămați pasagerii din autobuz, doi dintre ei fiind transportați la Spitalul Județean. Printre pasageri s-au aflat și cîțiva jandarmi de la Gruparea Mobilă, care se duceau la serviciu. Aceștia au coborît în stradă și, pînă la sosirea polițiștilor, au dirijat circulația, care se blocase. Cît despre ocupanții autoturismului, povestea e ciudată. Toți au suferit leziuni în urma producerii accidentului și au fost și ei transportați la spital, însă nici unul nu a declarat că s-ar fi aflat la volan. În această situație, polițiștii au fost nevoiți să le recolteze tuturor probe de sînge, dar și probe ADN de pe volan."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 11:51:11    Titlul subiectului: 2010-07-10 147232

http://www.evenimentul.ro/articol/n-am-bani-de-dat-0.html

"10-07-2010

Crizatrage pe dreapta autobuzele din Moldova
N-am bani de dat!

În ultima perioadă, tot mai puțini moldoveni aleg ca mijloc de transport tramvaiul sau microbuzul. În aceste condiții, amplificate de criza economică, încasările regiilor de transport au început să scadă. Pentru a nu trage mașinile la garaj definitiv, managerii au căutat tot felul de artificii care să le permită să facă economii, începând de la salarii mai mici, restructurarea unor trasee sau scumpirea biletelor sau abonamentelor.

Grevă în transportul public băcăuan

Ieri dimineață, transportul public a fost blocat în municipiul Bacău, după ce șoferii au refuzat să mai iasă pe trasee, nemulțumiți de salariile mici pe care le primesc. Greva este pe termen nelimitat, iar cei care au de suferit sunt miile de băcăuani care au așteptat autobuzele în stații zeci de minute.

Abia după ora 9, cei care vând bilete i-au avertizau pe călători că șoferii de la Transport Public sunt în grevă. Ca răspuns la protestul de la Transport Public, taximetriștii ieșit în număr mai mare pe străzi. „Nu e corect nici ce face Dumitru Sechelariu la Transport Public. E dictatură acolo, deși transportul public ar trebui să fie al nostru, al cetățenilor. Nu ne bucurăm de răul altuia, dar greva lor e bună pentru noi. Acum e momentul să ieșim pe teren după clienți”, a spus Vasile, unul dintre taximetriștii băcăuani.

* * *
În condițiile în care pensionarii din multe județe ale Moldovei nu mai beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, iar elevii sunt în vacanță, muncitori ca pe vremuri nu mai sunt, așa că acest sezon estival va fi unul „mort” pentru transportatori. Poate abia la toamnă vor număra din nou zerourile profitului... (ASIS)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 13:06:10    Titlul subiectului: 2010-11-25 147281

http://www.evenimentul.ro/articol/locuri-de-taxi-in-bacau-doar-pe-hartie.html

"25-11-2010

Locuri de taxi în Bacău doar pe hârtie

În stațiile de autobuz aceștia intra deseori în conflict cu soferii amatori. Circa 800 de șoferi autorizați au voie să parcheze teoretic pe 323 de locuri, însă ei susțin că în realitate, pe străzi, sunt marcate mai puțin de jumătate, scrie Adevărul.

Taximetriștii din Bacău sunt indignați că cele 323 de locuri de parcare rezervate lor există doar teroretic și nu sunt marcate cum se cuvine în stațiile de autobuz.

Ei spun că reprezentanții primăriei nu au realizat marcajele stradale pe care le-au promis prin reglementare de Consiliu Local.

"Degeaba sunt locuri de parcare dacă nu sunt marcate. În stația de autobuz de la Banca Comercială Română sunt șapte locuri dar pe stradă sunt trasate doar patru. În stația de la Colegiul de Telecomunicații "N.V. Karpen" sunt trasate două din șapte, iar situația se repetă și în stația de la Orizont", a zis Narcis Dominteanu, președintele Asociației Persoanelor Autorizate în Regim de Taxi din Bacău.

Reclamațiile taximetriștilor către primărie au rămas fără răspuns. "Acum doi ani, noi am blocat drumul de Poliție în semn de protest. Vrem ca locurile noastre să nu ne fie luate de alți șoferi care vor și ei la rândul lor să-și staționeze mașinile în oraș", a mai zis el.

Mai mult, acesta afirmă că unele stații au fost desființate complet și locurile destinate lor nu au mai fost suplimentate în alte locații.

"La intersecția străzii Ștefan cel Mare cu Aprodu Purice aveam stație. S-a desființat ca și la Autograră sau pe Frasinului și nu ne-a rămas decât să staționăm pe unde putem. Nu ne-au dat alte soluții de parcare", a încheiat Dominteanu.

Primăria promite că situația se va reglementa

Băcăuanii intră deseori în conflict cu taximetriștii pentru că nu au unde să-și lase masina. "Să-și lase autovehicolul pe locul rezervat lor. Avem și noi nevoie de spațiu. Unde să lăsam mașinile pe trotuare?", se întreabă retoric Dan Voinea, reprezentant vânzări.

Pe de altă parte reprezentanții primăriei spun că se vor ocupa de marcajele stradale în scurt timp. "Vom marca diferența de locuri de parcare în viitor. Nu am făcut acest lucru până acum deoarece procedura se realizează noaptea și de fiecare dată pe acele spații erau staționate mașinile oamenilor care locuiesc în zonă", a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău.

Totodată, Poliția Primăriei spune că și taximetriștii pirat aglomerează parcările. "Anul acesta am dat 373 de sanțiuni în valoare de 260.000 de lei pentru lipsa de autorizație și am dezechipat 79 de mașini. Zece dintre ele s-au reîntors în trafic iar șoferii au fost amendați din nou", a precizat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliția Primăriei Bacău."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 13:30:55    Titlul subiectului: 2010-01-29 147295

http://www.evenimentul.ro/articol/autobuz-in-flacari.html

"29-01-2010

Autobuz în flăcări

Un autobuz al SC Transport Public SA Bacău a luat foc miercuri în satul Holt, comuna Letea Veche. Autobuzul cu o capacitate de 36 locuri se afla la capăt de linie, iar pompierii spun ca incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic al curentului electric. Din fericire, în autobuz nu erau călători. Conducătorul auto a fost amendat, pagubele materiale urmând a fi estimate ulterior, scrie Ziarul de Bacău."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BACĂU Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community