Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Articole generale privind transportul public in Romania

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Cafeneaua Tramclub
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Oct/2018
Mesaje: 6190
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 12 Feb 2010 14:11:19    Titlul subiectului: Articole generale privind transportul public in Romania 123564

O sinteza care mie mi-a placut foarte mult, sub rezerva ca datele prezentate s-ar putea sa nu fie tocmai corecte:

http://www.evenimentul.ro/articol/tramvaie-troleibuze-si-autobuze.html

"28-01-2003

Tramvaie, troleibuze si autobuze pe butuci

Prea putine investitii in reabilitarea infrastructurii transportului in comun s-au facut in ultimii 13 ani in judetele Moldovei. Tramvaiele, acolo unde circula, sint, in cel mai fericit caz, cumparate la mina a doua de la nemti. Cu troleibuzele e si mai greu, intrucit Romania este unul dintre putinele state din Europa de est in care mai circula asemenea mijloace de transport in comun. Autobuzele abia se tiriie. In schimb, activitatea firmelor de maxi-taxi este in plina dezvoltare si ameninta sa aduca la faliment societatile ori regiile de transport in comun.
• Cutii mergatoare pe roti
Din cele 106 autobuze ale SC Autobuzul Iasi, doar cele 10 marca Rocar achizitionate in ’96 se comporta mai bine. Saviem-urile, cumparate la mina a doua in acelasi an din Franta, au gradul de uzura de 100 la suta, adica ar trebui scoase din uz. Numai ca nu sint inlocuitori... Doar 12 troleibuze, o parte primite anul trecut din Cehia si dotate cu sisteme Chopper (prin care consumul de energie electrica se reduce cu 30 la suta), iar altele aduse la inceputul acestui an, nu fac probleme in trafic, pentru ca restul de 36 sint foarte aproape de a fi casate. Pina la sfirsitul lui 2004, regia va mai primi 10. Drept plata, RATEC trebuie sa restaureze 8 tramvaie austriece pentru Muzeul Mariazell. Nici in Suceava lucrurile nu stau mai bine. Cele 20 autobuze si troleibuze ale Transport Public si Servicii (TPS) SA trebuiau de multa vreme casate. In ultimul an, Primaria nu a acordat TPS nici un fel de fonduri pentru investitii, singura imbunatatire a transportului in comun fiind dotarea autovehiculelor cu catalizatoare ecologice de tipul EURO 3, printr-o finantare externa – proiectul italian "AlterEco". Si majoritatea autobuzelor din Vaslui se "lauda" cu o vechime de peste 20 de ani. "Unele trebuiau de multa vreme casate, dar nu avem cu ce le inlocui. Functioneaza toate, dar facem mari eforturi sa le tinem pe linie dreapta", ne-a spus dna Ileana Daniel, directorul SC Transurb. Doar cele 5 troleibuze sint mai noi, avind o vechime de 7 ani.
Doar la Piatra Neamt situatia autobuzelor este ceva mai buna. Parcul auto al SC Transurban are 50 autobuze, cu o stare relativ buna. "Vechimea lor este de la 15 ani la un an. Ultimele doua au fost achizitionate anul trecut, din resurse proprii, cu 2,6 miliarde lei", ne-a spus dna Gabriela Dinu Vasiliu, directorul unitatii. La rindul ei, societatea Troleibuzul (infiintata in ’95) dispune de mijloace de transport cu minimum 4 ani si maximum 7 ani de functionare. Celor 37 de troleibuze li se adauga 10 autobuze, cu o vechime de 5-6 ani, achizitionate la mina a doua, de la RATC Constanta. "Parcul auto este format din 65 masini, troleibuzelor si autobuzelor adaugindu-li-se masini de interventie la retea, masini-scoala si 3 microbuze cu vechime de cel mult 3 ani", ne-a declarat directorul economic al Troleibuzul, dna Lorica Mihaila.
• Tramvaie second hand, dar bune
Tramvaie circula numai in Iasi si Botosani. Primarul Botosaniului, dl Florin Egner, spune ca, desi sint cumparate in aprilie 2002 la mina a doua de la Dresda (Germania), toate cele 20 tramvaie sint foarte bine intretinute. Acelasi lucru se poate spune si despre cele 78 tramvaie nemtesti de la Iasi, cumparate cu preturi modice. Restul de 62, de tip Tatra, Timis si V2 A, sint insa intr-o stare jalnica. Vagoanele Tatra cumparate in anii ’80 nu mai au sisteme de incalzire, 9 V2 A au fost trecute in conservare, urmind a fi casate, iar Timisurile, desi mai sint in circulatie, sint foarte uzate.
• Maxi-taximetrele, concurenti tari in Iasi si Piatra Neamt...
Transportatorii publici din Iasi si Piatra Neamt se pling de concurenta deseori neloiala practicata de maxi-taximetristi. La Iasi, Consiliul Local Municipal a scos la licitatie trasee care nu sint comune cu ale autobuzelor, tramvaielor si troleibuzelor, insa, pe distante scurte, microbuzele opresc in statiile RATEC si ale SC Autobuzul, inainte ca mijloacele de transport in comun subordonate municipalitatii sa ajunga in statii. De acelasi lucru se plinge si directorul economic al SC Troleibuzul Piatra Neamt, dna Lorica Mihaila, care este de parere ca inlaturarea pirateriei in domeniul transportului de persoane este o problema care trebuie reglementata de autoritatile locale: "Nu ne intereseaza daca au venituri, ci faptul ca circula pe traseele troleibuzelor si autobuzelor, opresc in aceleasi statii si pleaca cu un minut inainte de sosirea acestora. Este o problema care trebuie rezolvata de autoritatile locale. Transportul in comun se adreseaza, in general, paturii sarace care nu isi permite sa se deplaseze cu taximetrele".
• ... si invizibili in Suceava, Botosani si Vaslui
In Suceava, concurenta dintre TPS si firmele de maxi-taxi a fost eradicata de cind Consiliul Local a hotarit ca redeventa lunara de 1,8 miliarde lei, adunata de la cele peste 130 maxi-taxi, sa fie virata in contul TPS. In plus, TPS are in dotare 10 microbuze Mercedes care efectueaza transport local de calatori. Si in Botosani au fost inlaturate maxi-taximetrele. "Daca pentru un timp ele au reprezentat o concurenta pentru Eltrans, odata ce le-am pus la dispozitie alte trasee, concurenta a disparut", ne-a spus primarul Egner. Nici in Vaslui maxi-taximetrele nu reprezinta o concurenta pentru Transurb, singurii care dau batai de cap fiind doi intreprinzatori particulari, care merg pe aceleasi trasee ca si cei de la Transurb, cu 4 autobuze, dar care nu respecta nici un grafic si de obicei nici nu prea dau bilete.
• La buget mic, investitii pe masura
Edilii din orasele Moldovei vor sa cumpere mijloace de transport noi, insa bugetele sint destul de mici. De exemplu, la Iasi, RATEC va cumpara 27 tramvaie nemtesti, cu doar 13.500 euro. De fapt, nemtii nu mai au ce face cu ele, si le vind la 500 euro bucata. Discutiile privind redresarea SC Autobuzul nu au ajuns inca la o finalitate. Planurile directorului Mihai Giubernea de a cumpara 50 microbuze ori de a da autobuzele soferilor in locatie de gestiune au intimpinat rezistenta CLM, respectiv a soferilor. Situatia financiara a unitatii este destul de grava – pierderile zilnice depasesc 100 milioane – incit ceva trebuie facut cit mai repede. In opinia prefectului Neculai Apostol, muncitorii ar trebui trecuti in somaj, unitatea vinduta de catre creditori (AJOFM, CJASS), si abia apoi cumparatorul sa reangajeze personalul, tot prin AJOFM.
Directorul economic al SC Troleibuzul Piatra Neamt sustine ca profitul anual nu permite societatii realizarea de achizitii din venituri proprii, motiv pentru care primeste sprijinul CJ: "Pentru achizitionarea celor 10 autobuze, CJ a alocat un miliard lei". Tot promisiuni au primit si sefii SC Transurb Vaslui: "Primarul Victor Cristea spune ca in 2003 vom aduce citeva autobuze din Germania", ne-a spus dna Daniel.
In ultimii doi ani, la SC Eltrans Botosani, s-au investit 2,5 miliarde in cumpararea de vagoane nemtesti la mina a doua. "Printr-o colaborare cu o societate din Dresda am reusit sa ne reinnoim tot parcul auto, fara sa dam prea multi bani", ne-a spus dl Egner. Pe viitor, transportul in comun se va extinde, edilii fiind hotariti sa cumpere pentru Eltrans si autobuze. "Le vom cumpara tot la mina a doua, dar, ca si in cazul tramvaielor, vom cauta ca uzura sa fie foarte mica", ne-a mai spus primarul Egner. Municipalitatea doreste sa extinda si liniile de tramvai in zona Bucovina – Nicolae Iorga – Calea Nationala, investitie care se cifreaza la aproximativ 55 miliarde.
• • •
Tramvaie second hand, autobuze uzate, troleibuze la fel... Deocamdata, acestea sint mijloacele de transport in comun puse la dispozitia moldovenilor. Primariile au destul de multe probleme de rezolvat, asa incit situatia va ramine neschimbata citiva ani de-acum incolo.
C.Negoita, cu sprijinul subredactiilor ASIS
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 07/Iun/2018
Mesaje: 930

MesajTrimis: Mar 30 Mar 2010 10:24:44    Titlul subiectului: Articole generale despre transportul auto de calatori 125165

http://www.gandul.info/financiar/tara-microbuzelor-puse-unul-dupa-altul-coloana-ajunge-de-la-bucuresti-la-poiana-brasov-si-inapoi-5784489

"Marți,30 martie 2010 09:51

RAPORT

În România sunt aproape 9% din autocarele și microbuzele din UE
Țara microbuzelor. Puse unul după altul, coloana ajunge de la București la Poiana Brașov și înapoi

de Adrian BĂRBULESCU | duminica, 17:26

Doar jumătate dintre microbuze sunt noi, respectiv nu au mai mult de cinci ani

*Chiar dacă România are una dintre cele mai dense rețele feroviare din Europa, starea de degradare avansată a acesteia a făcut ca românii să se deplaseze preponderent cu microbuzul.

Din cauza stării proaste a infrastructurii feroviare, România a devenit o țară împânzită de autocare și microbuze, îndreptându-se spre modelul de transport din Turcia, țară care are însă o rețea de căi ferate mult mai redusă. Studiile europene arată că, la nivelul UE, doar 25% din transportul public de persoane este făcut cu mijloace rutiere, în timp ce în România procentul este de peste 70%.

În momentul de față, în România sunt autorizate pentru transport public intra și interjudețean nu mai puțin de 10.148 de autobuze și 11.217 microbuze, potrivit datelor Autorității Rutiere Române (ARR). Un studiu recent al Directoratului General pentru Energie și Transport din cadrul Comisiei Europene relevă că la nivelul tuturor celor 27 de state membre ale UE sunt înregistrate în total 248. 879 de vehicule denumite generic autocare (categorie în care sunt incluse și microbuzele). Rezultă astfel că parcul auto din România autorizat să desfășoare transport interurban reprezintă 8,6% din cel al țărilor comunitare.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Oct/2018
Mesaje: 6190
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 15 Apr 2010 10:54:49    Titlul subiectului: Plati incorecte/spaga la achizitiile de autobuze Mercedes ? 125833

In presa au aparut diverse materiale privind posibile spagi date autoritatilor din mai multe state, inclusiv Romania, pentru contracte de vanzare/cumparare de autobuze.

Ca o parere personala, ipoteza pare credibila, se poate explica astfel graba cu care RATB, de exemplu, a cumparat 1000 de autobuze Mercedes Citaro, casand apoi in regim suspect de intens autobuze relativ noi, in stare destul de buna sau chiar cu reparatii majore recente. Rolling Eyes

Sa nu fiu inteles gresit, sunt foarte multumit de cele 1000 de Mercedes Citaro, dar parerea mea e ca puteau sa achizitioneze aceste autobuze esalonat pe o perioada mai lunga, numai 800 de bucati pana la finele lui 2009, de exemplu, restul de 200 puteau fi livrate gradual pana la sfarsitul lui 2010, iar intre timp puteau fi utilizate sutele de autobuze casate pe banda rulanta in aceasta perioada si in care se investisera oricum sume imense...
Iar piese pentru autobuzele "vechi" ar fi avut din belsug, la 20 de autobuze pastrate, puteau casa 5, iar cu piesele rezultate din dezmembrare sa le mentina functionale pe celelalte 15, de exemplu s.a.m.d. s.a.m.d.


Iata articolele:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-pe-lista-statelor-unde-daimler-a-dat-spaga-891319.html

"Sâmbătă, 03 Aprilie 2010

România, pe lista statelor unde Daimler a dat șpagă

Autor: Ana Bâtcă

Mita oferită de grupul german Daimler pentru a obține contracte de vânzare cu autoritățile publice a ajuns și la oficiali din România.
Daimler a dat mită și în România

Potrivit publicației germane „Der Spiegel”, țara noastră se numără, alături de Coreea de Nord, Libia, Bulgaria sau Yemen, printre statele în care au ajuns plăți incorecte efectuate de Daimler prin intermediul birourilor din Istanbul ale subsidiarei Mercedes-Benz Turk (MB Turk).

Totalul plăților suspecte se cifrează la cel puțin 3,88 milioane de euro. Datele prezentate de „Der Spiegel” nu menționează achizițiile concrete făcute în România, în cazul cărora există suspiciuni de mită.

Informațiile au apărut în urma unei anchete desfășurate în Statele Unite, care vizează afaceri din 22 de țări ale grupului Daimler. Ancheta s-a încheiat amiabil, după ce grupul german și procuratura germană au încheiat un acord.

MB Turk produce autobuze pe care le exportă în mai multe state. De la subsidiara din Turcia, în România au fost cumpărate autobuze pentru mai multe autorități publice. Cele mai importante dintre acestea sunt Bucureștiul și Timișoara.

Pentru transportul public din Capitală au fost achiziționate circa 1.000 de autobuze Citaro, în mai multe etape, până în vara anului trecut. Timișoara a cumpărat 30 de autobuze cu burduf de capacitate mare, pentru care a organizat o licitație în noiembrie 2007.

Bani și cadouri

Cele 3,88 milioane de euro au ajuns la oficiali guvernamentali sau părți terțe sub formă de bani și cadouri, cu înțelegerea să fie date mai departe, total sau parțial, către oficiali care să ajute Daimler să-și asigure vânzarea unor autovehicule către clienți guvernamentali.

Departamentul de Justiție al SUA a acuzat grupul german că a falsificat documente pentru a eluda Legea Practicilor Străine și de Corupție. Potrivit legii, este ilegal ca o companie listată pe Bursele din SUA să dea mită pentru a obține afaceri în străinătate.

Daimler urmează să plătească 185 de milioane de dolari pentru a rezolva pe cale amiabilă litigiul cu autoritățile SUA.
"
___________________________________________________________________________

http://www.capital.ro/articol/dna-asteapta-indicii-temeinice-pentru-a-investiga-afacerea-daimler-133847.html

"DNA așteaptă «indicii temeinice» pentru a investiga afacerea Daimler

Autor: Robert Stan
Publicat: 13 Aprilie 2010

La numai câteva zile de la menționarea Ungariei în raportul Departamentului american de Justiție privind plățile incorecte ale Daimler, statul vecin a declanșat o investigație. Autoritățile române încă așteaptă dovezi.

Scandalul „mita de la Daimler“ a făcut valuri în presa internațională și, mai apoi, în cea română. Sursa primară a informațiilor care legau România de acest caz internațional a fost publicația germană Der Spiegel, singura care a menționat țara noastră printre cele peste 22 de state în care gigantul german ar fi oferit „plăți incorecte“ și cadouri unor oficiali guvernamentali. Nici în comunicatul de presă al Departamentului de Justițe Amercan (DoJ) și nici în ziarele de peste Atlantic România nu fusese luată în calcul. La solicitarea Capital, colegii de la Der Spiegel ne-au furnizat documentul în baza căruia au publicat articolul din data de 30 martie. Este vorba despre raportul „United States District Court For The District Of Columbia: USA v. Daimler AG“, îndosariat pe 22 aprilie, în care DoJ arată cum au procedat angajați ai Daimler sau ai unor subsidiare pentru a câștiga incorect unele contracte cu instituții ale statelor.

Dacă în cazul unor țări precum Rusia, China, Turkmenistan, Letonia, Ungaria sau Turcia, documentul dă detalii și cifre concrete, România este menționată o singură dată, fără nicio referire la contractele incriminate. În perioada investigată de DoJ, posibile contracte suspecte sunt cele din 2005 și 2007, încheiate între EvoBus România, importatorul autobuzelor Mercedes-Benz, și Primăria Capitalei privind achiziționarea a 1.000 de autobuze Citaro în două tranșe de câte 500 (cea mai mare achiziție de astfel de vehicule făcută de o capitală).

Contactați de Capital, oficialii EvoBus au refuzat să comenteze informațiile apărute, menționând doar că orice detalii despre acest subiect trebuie căutate la sediul central al companiei din Stuttgart. De asemenea, Gheorghe Aron, directorul general al RATB, beneficiara contractelor, ne-a spus doar că „nu știu despre ce vorbiți și nici nu mă interesează în acest moment. Acum am alte priorități. Stiți că mă lupt cu greva angajaților și nu am timp pentru altceva.“

„Nu confirmăm, nu infirmăm“

În timp ce guvernul maghiar a declanșat o investigație proprie încă din 25 martie pentru a clarifica o posibilă „mită“ de 333.370 de euro legată de acest caz, Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România este indecisă. „Tot ce pot spune este că urmărim cu atenție informațiile apărute în presă și, dacă procurorul va considera că există indicii temeinice pentru a declanșa o investigație, o va face. Nu pot nici confirma, nici infirma dacă DNA va declanșa o investigație și nici dacă documentul de la Departamentul American de Justiție a ajuns în atenția instituției“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instituției. Până se vor hotărî autoritățile să verifice de ce au menționat americanii România în raport, cei care au primit „comisioane incorecte“ sau cadouri pot citi în documentul DoJ cum au procedat „colegii“ din Rusia, China, Vietnam, Ungaria, Croația sau Turcia și au șansa de a vedea dacă nu au „stricat piața“.

Modus operandi

Raportul DoJ arată exact desfășurarea evenimentelor în anumite state, cu firme implicate, sume și multe alte detalii extrem de interesante. Dacă și România a făcut parte din această sarabandă de ilegalități, fapt menționat de americani, modul de operare al celor care au făcut „plăți incorecte” în alte state poate fi extrem de interesant pentru o eventuală investigație serioasă a autorităților.

Rusia:

- între 2000 și 2005, Daimler a vândut vehicule în valoare de 1,4 miliarde de euro, din care circa 5%, sau 64.660.000 euro, au rezultat din vânzări către autorități ale statului. Pentru acestea din urmă, Daimler a plătit circa 3 milioane de euro ca „plăți incorecte” (șpagă) unor oficiali ruși.

China:

- oficialii Daimler au plătit între 2000 și 2005 cel puțin 4.173.944 euro înregistrați drept „comision” sau cadouri unor oficiali guvernamentali chinezi. În același timp au fost vândute autorităților din China vehicule comerciale în valoare de peste 112.357.719 euro. Modalitatea utilizată de a face „plăți incorecte” a fost majorarea prețurilor per vehicul, iar diferența dintre prețul real și cel încasat a fost înregistrată în contabilitatea Daimler într-un cont denumit „comisioane speciale” sau „819”. Aceste sume au fost apoi utilizate ca „plăți incorecte” pentru oficiali ai guvernului chinez.

- Documentul DoJ menționează ca modalitate de plată și transferul banilor prin terțe companii, dintre acestea fiind menționate M.F. Mechanical & Electrical Inc., Shores International, Lily Energy Services Inc. sau King Jack Inc.

Vietnam:

- în 2004, compania guvernamentală Saigon Bus a încheiat un contract cu MB Vietnam pentru achiziționarea a 200 de autobuze în valoare totală de 14.653.000 euro. MBV a plătit apoi circa 54.343 de euro considerați ca „plăți incorecte”. Ca rezultat al acestei afaceri Daimler a avut venituri de 7,4 milioane de euro și un profit de 2,1 milioane de euro.

Turkmenistan:

- în februarie 2000, Daimler a livrat unui înalt oficial al guvernului turkmen un Mercedes-Benz clasa S blindat, în valoare de peste 300.000 de euro. Acesta a fost considerat un cadou pentru ziua de naștere a oficialului. Vehiculul nu a fost plătit nici de guvern și nici de oficial. În acea perioadă Daimler se afla în negocieri cu Turkmenistanul pentru livrarea a trei Mercedes Sprinter în echipare VIP, două MB clsa S blindate, 34 de MB Sprinter Blindate, 48 camioane Actros și alte 80 de camioane Actros echipate pentru transportul combustibililor.

Letonia:

- prima menționare a vânzărilor prin EvoBus. Conform documentului DoJ, EvoBus a participat în 2000 la o licitație pentru primăria din Riga. Printr-un terț, Evobus a fost înștiințat că un contracandidat ar plăti neoficial anumite sume membrilor consiliului local pentru a câștiga contractul iar compania a înțeles să facă același lucru. În martie 2001, Evobus a câștigat o parte din contract, adică livrarea a 79 de autobuze. În următorii 5 ani și jumătate EvoBus a livrat orașului Riga 117 autobuze, ultimele 28 în vara lui 2006. Valoarea totală a contractului a fost de 30 milioane euro. Modalitatea de a face plăți incorecte a fost supraevaluarea autobuzelor pentru ca, mai apoi, diferențele de bani să fie retrimise către oficiali ai partidului care controla Consiliul Local din Riga sub formă de consultanță prin terțe companii. În acest fel EvoBus a plătit 1,8 milioane de euro drept „comision”.

Austria și Ungaria:

- pe 23 mai 2005, EvoBus Hungarian Kft a obținut un contrat pentru 32 de autobuze de la compania de stat VolanBusz care executa transport public în Budapesta. EvoBus Hungarian a cumpărat 17 dintre aceste autobuze de la EvoBus Austria pentru 1.678.170 euro și le-a revândut Volanbusz cu 1.745.000 euro. În legătură cu această tranzacție, EvoBus Austria a acceptat să plătească un „comision” de 333.370 euro autorităților ungare printr-o terță companie.

Turcia:

- în toamna lui 2006, departamentul de audit al Daimler a descoperit în birourile sucursalei MB Turk, trei dosare cu inițialele „NA”. Acestea, alături de alte dovezi au arătat că MB Turk a plătit unor terți 6,05 milioane de euro pentru asigurarea livrărilor la export. Aici este menționată pentru prima și singura dată România. Alături de ea sunt enumerate Letonia, Bulgaria, Libia, Rusia și Arabia Saudită. Conform DoJ, din cele 6,05 milioane, cel puțin 3,88 milioane au fost „plăți incorecte” și cadouri. Acești bani au fost oferiți unor oficiali guvernamentali sau unor terțe părți cu înțelegerea ca banii să fie dați mai departe oficialilor care asigurau tranzacțiile.

„În momentul în care presa din România a semnalat subiectul nu aveam suficiente date pentru a da un răspuns ferm. Pe de altă parte, DNA nu poate lua o poziție oficială în timpul unei investigații. Vorbesc la modul pur teoretic, nu despre cazul în speță. Tot ce vă pot spune este că urmărim cu atenție informațiile apărute în presă și, dacă procurorul va considera că există indicii temeinice pentru a declanșa o investigație, o va face. Nu pot nici confirma nici infirma dacă DNA va declanșa o investigație și nici dacă documentul de la Departamentul American de Justiție a ajuns în atenția instituției.”

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA

„Nu știu despre ce vorbiți și nici nu mă interesează în acest moment. Acum am alte priorități. Stiți că mă lupt cu greva angajaților și nu am timp pentru altceva.”

Gheorghe Aron, director general RATB (din vara anului 2005)

„Suntem mândri să anunțăm că (...) Bucureștiul devine capitala cu cel mai mare număr de autobuze Citaro.”

Deniz Kuluhan, director de vânzări și marketing EvoBus România*
* declarație făcută la câștigarea celei de a doua licitații, în vara anului 2007

Notă:
Valoarea totală a contractului EvoBus din România depășește 210 milioane de euro. Dacă prima licitație pentru 500 de autobuze, desfășurată în 2005 și câștigată de Evobus a stârnit controverse pentru că autobuzele Citaro nu erau echipate cu aer condiționat pentru compartimentul pasagerilor, cea de-a doua a rezolvat această problemă. Confom primăriei Capitalei, la a doua licitație au participat companiile Solaris, Iveco France și EvoBus. Oferta EvoBus a fost cea mai bună (210.000 euro/unitate) față de 216.650 euro/unitate – Solaris și 224.650 euro/unitate – Iveco.

Semnarea primului contract a fost făcută de fostul primar al Capitalei Adriean Videanu, actual ministru al economiei, iar ultima livrare, care a avut loc pe 9 iulie 2009, a fost recepționată de actualul primar, Sorin Oprescu.

Conform Evobus, compania germană a vândut în ultimii trei ani în România peste 1.200 de autobuze Mercedes.
"
___________________________________________________________________________

http://reflectiieconomice.zilisteanu.ro/2010/04/spaga-daimler-ajuns-si-in-romania.html

"miercuri, 14 aprilie 2010
Șpaga Daimler a ajuns și în România. Exercițiu de similitudine.

Ipoteze:

1. Concernul Daimler a fost acuzat în SUA că a făcut plăți incorecte prin intermediul birourilor din Istanbul ale subisidiarei Mercedes-Benz Türk (MB Türk) a Daimler către oficiali din 22 de țări. Printre acestea, se numără Coreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, România, Rusia, Arabia Saudită, Yemen și alte state. Departamentul de Justiție al SUA a acuzat, de asemenea, grupul german că a falsificat documente pentru a eluda Legea Practicilor Străine și de Corupție, care statuează că este ilegal ca o companie listată pe bursele din SUA să dea mită pentru a obține afaceri în străinătate. Stingerea acuzațiilor costă firma Daimler 185 mil.$ pentru a rezolva pe cale amiabilă litigiul cu autoritățile SUA.

2. Letonia a cumpărat de la Mercedes-Benz Turk 200 autobuze, pentru care a plătit 30 mil.€. În cazul acestei țări, șpaga a fost de 1,8 mil.€, adică 6%. Scăzând plata informală, rămân 141.000 € pentru un autobuz. În România, su cumpărat astfel de autobuze pentru transportul urban primăriile din București și Timișoara. În cazul Bucureștiului, au fost cumpărate 1.000 autobuze, pentru care s-au plătit 210 mil.€.

3. În științele tehnice, se studiază teoria similitudinii. Pentru că nu poți testa un vapor de 100 m lungime la forțele cauzate de diferite tipuri de valuri, se face un model miniatural, la scară, al vasului respectiv și se supune la teste în laborator. Apoi se extrapolează rezultatele prin teoria similitudinii pentru vasul real.

Exercițiu de similitudine: În cazul celor 1.000 de autobuze cumpărate de municipalitatea București, prețul plătit a fost de 210.000 € pentru fiecare autobuz. Aplicând teoria similitudinii, înseamnă că șpaga a fost între 6% din sumă, adică 12,6 mil.€, și (210.000 € - 141.000 €) x 1.000 autobuze = 69 mil.€.

Frumușele sume. DNA ezită dacă să deschidă o cercetare în acest caz, informează Capital. De ce oare?

Publicat de Ion Radu Zilișteanu
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Oct/2018
Mesaje: 6190
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 28 Apr 2010 12:41:49    Titlul subiectului: 126340

http://www.agerpres.ro/media/index.php/administratie/item/4435-Primarul-Sorin-Oprescu-se-delimiteaza-de-achizitia-de-autobuze-Mercedes-in-Capitala.html

"Primarul Sorin Oprescu se delimitează de achiziția de autobuze Mercedes în Capitală

Joi, 15 Aprilie 2010

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că nu a avut nicio legătură directă privind contractul de achiziționare a 1.000 de autobuze Mercedes prin intermediul contractului cu compania germană Daimler AG.

Oprescu a spus că, în ceea ce îl privește, la numai câteva luni de la preluarea mandatului, în 2008, a achitat ultima rată privind achiziționarea acestor mașini, în valoare de 48 milioane de euro, contract care fusese încheiat cu concernul german de fosta administrație a Primăriei Capitalei.

Edilul-șef a subliniat că, practic, a verificat doar dacă mașinile achiziționate sunt în garaj, și că singura problemă pe care a identificat-o a fost cea legată de lipsa aerului condiționat la primul lot de mașini livrate. În ceea ce privește contractul în cauză, primarul general a declarat că această responsabilitate revine celor care l-au încheiat. El a adăugat că posibilele probleme apărute în acest contract sunt de competența organelor abilitate ale statului.

Conform presei internaționale, România apare pe o listă a țărilor, în care compania germana Daimler ar fi dat mită, pentru obținerea unor contracte, România fiind menționată pe o listă publicată de "Der Spiegel", unde se vorbește de autobuzele Mercedes, livrate României în ultimii ani. La ancheta din Statele Unite, reprezentanții Daimler au recunoscut că, între 1998 și 2008, ar fi dat zeci de milioane de dolari unor oficiali guvernamentali din 22 de țări pentru a obține contracte cu statul. Reprezentanții regiei bucureștene de transport spun că licitația a fost una corectă. AGERPRES
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Iul/2015
Mesaje: 1204
Locație: Sheffield (South Yorkshire/GB) - Brasov - Pitesti - Bucuresti

MesajTrimis: Mie 28 Apr 2010 13:22:33    Titlul subiectului: 126342

Din nou despre perceptia transportului public ca o solutie ineficienta si chemarea la utilizarea vehiculului personal.

Sursa: Hotnews.ro

http://think.hotnews.ro/experimentul-caveman-gura-de-rai-tace-mereu-dubios.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 16/Oct/2018
Mesaje: 6888
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 28 Apr 2010 18:10:08    Titlul subiectului: 126363

Articolul este scris de Gianina Corondan. Fosta prezentatoare la rubrica meteo de la ProTV, fosta sau actuala pseudocantareata si vedeta de carton. Sfatul meu este sa nu luati in seama ce scrie Gianina Corondan, care vad ca in ultima vreme se da mare ziarista. La fel cum a fost probabil cantareata Laughing
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Oct/2018
Mesaje: 6190
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 23 Sep 2010 15:31:59    Titlul subiectului: Firme producatoare de echipament pentru transportul public 133887

http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/Concedieri-Prebet-Aiud_0_340766191.html

"Peste o sută de angajați concediați la Prebet Aiud

Andreea Bărăgan

Joi 23 sep 2010

Firma Prebet S.A. din Aiud a renunțat la aproape jumătate din angajații săi. Singura firmă producătoare a întregii game de prefabricate din beton pentru căile feroviare, rutiere și de comunicații, a disponivilizat începând cu data de ieri un număr de 148 de angajați.

Numărul total al salariațiilor a fost de 355 de angajați.

Firma Prebet Aiud produce, printre altele, traverse pentru căi ferate, stâlpi pentru electrificare și pentru liniile de tramvai și trolebuz și o serie de elemente prefabricate pentru constructii civile, industriale, agricole și edilitare.
"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Iul/2015
Mesaje: 1204
Locație: Sheffield (South Yorkshire/GB) - Brasov - Pitesti - Bucuresti

MesajTrimis: Mie 15 Iun 2011 01:57:25    Titlul subiectului: 144570

Un raport anual al TomTom a prezentat lista celor mai aglomerate si blocate orase din Europa. Topul contine 50 de orase. Pe primul loc sade Brussel-ul cu un total de 38.9% strazi blocate pe zi. Pe locul doi este Varsovia (!!!) cu 38.1, iar Londra completeaza podiumul cu 34.5% in crestere fata de 2010. GB detine suprematia la numar de orase cu trafic imbacsit, la coada clasamentului aflandu-se Spania, Norvegia, Cehia, Elvetia si Ungaria. Pentru amatorii de realitati si antene am o mare dezamagire Bucurestii nu se afla pe lista neagra pe sus prin clasament, ca nu stie nimeni de ei. Asa ca, somn usor! Smile

Iata mai jos si clasamentul integral, sursa http://www.thegreencarwebsite.co.uk/



Daca ma intrebati pe mine, nu as da completa crezare informatiilor din poza aceea. Va zic doar atit: Schiphol nu e oras in sine, ci un sat unde se afla principalul aeroport al Olandei. Lumea vine la aeroport pe autostrazi, nu prin sat. Or fi masurat probabil dupa masinele pe care incearca unii sa le lasae parcate gratis, caci parcarea in aeroport este foarte foarte scumpa. Nighty nighty pe bune!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
claudiu_samy



Data înscrierii: 25/Ian/2007
Ultima vizita: 31/Oct/2017
Mesaje: 223
Locație: Galati; Bucuresti

MesajTrimis: Mie 20 Iul 2011 12:00:00    Titlul subiectului: 146145

http://businessday.ro/07/2011/cum-a-evoluat-transportul-public-local-de-calatori-in-ultimii-21-de-ani/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Khrisro+%28Khrisro.ro%29

Cum a evoluat transportul public local de calatori in ultimii 21 de ani

Citat:
In 1990, numarul pasagerilor transportati in transportul public local a fost de 2,5 miliarde, dintre care 52% au calatorit cu autobuze si microbuze, 27,5% cu tramvaiul, 10,5% cu troleibuzul, iar 10% cu metroul.

In 2010, numarul pasagerilor a scazut la 2,1 miliarde, maximul ultimilor 21 de ani fiind atins in 1992, cand numarul pasagerilor a fost de 3,5 miliarde, detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire. Practic, in 2010, in medie, fiecare roman a efectuat 98 de calatorii, respectiv o calatorie la 3,7 zile.

Interesant este faptul ca, potrivit datelor INS exista tramvaie in doar 14 dintre judete, Timisul inregistrand cei mai multi pasageri – 72,8 milioane anul trecut, la o populatie de 0,67 milioane. In Bucuresti, numarul calatorilor a fost de 353 milioane in 2010.

Pe segmentul ‘Autobuze-microbuze”, cele mai multe calatorii/cap de locuitor/an au avut loc in Bucuresti (160 in 2010), in Cluj (141) si in Sibiu (116), iar cele mai putine in Harghita si Neamt – doar o calatorie pe an.

Daca discutam despre metrou, numarul pasagerilor a scazut de la 247 milioane in 1990, la doar 177 milioane in 2010, atingand un minim de 102 milioane in 2001.

Evolutia numarului kilometrilor de linie

Din 1990 si pana in 2010, numarul kilometrilor de linie simpla (un singur sens) a scazut cu 15% in cazul tramvaielor, si cu 30% in cazul troleibuzelor, insa a crescut cu 35% in cazul metroului.

La sfarsitul anului 2010, in Romania existau 883 km de linie de tramvai, 406 km de linie de troleibuz (retea aeriana de alimentare cu energie electrica), si 162,4 km de linie de metrou, detalii alaturat.

Cateva cuvinte despre evolutia preturilor

Intre ianuarie 2000, si ianuarie 2011, preturile de consum au crescut cu 280%, respectiv de aproape 4 ori, in timp ce pe segmentul transportului urban, preturile au crescut cu 590%, adica de aproape 7 ori.

Cu alte cuvinte, in ultimii 10 ani, pretul biletelor a crescut intr-un ritm mult mai rapid decat media, insa cu toate acestea, multe dintre regiile locale de transport inregistreaza pierderi.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 07/Iun/2018
Mesaje: 930

MesajTrimis: Mar 26 Iul 2011 15:11:51    Titlul subiectului: Planificator rute urbane 146584

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Doi_clujeni_integreaza_transportul_in_comun_in_Europa_0_524347838.html

"Doi clujeni integrează transportul în comun în Europa

26 iulie 2011

Autor: Radu Neag

Alin Rad-Pop și Anamaria Duculescu au creat primul site de planificare a rutelor urbane din țară. Foto: Caius Rațiu

Tinerii au creat un planificator de rute urbane pe internet unic în țară, dar regăsit în marile orașe europene. Accesezi un site, introduci adresa de pornire și destinația, iar in câteva secunde afli ce autobuz să iei, de unde, câte stații ai de parcurs și care e durata călătoriei.

Alin Rad-Pop (28 de ani) și Anamaria Duculescu (23 de ani) au locuit în capitala Danemarcei până anul trecut și au fost impresionați de modul în care poate fi planificat de către oricine transportul în comun. S-au întors în țară după trei ani petrecuți la Copenhaga și s-au întrebat de ce oare Clujul nu are un sistem asemănător de planificare rute. N-au stat mult pe gânduri și l-au creat ei. Au investit bani din propriul buzunar, dar și mult timp pentru crearea unui site web care poate fi accesat la adresa intrabus.ro.

Creat de la zero

Practic, utilizatorul intră pe site, introduce adresa de pornire și destinația, iar tehnologia din spatele platformei calculează nu doar ruta sau rutele, ci și durata. De asemenea, sistemul indică unde să cobori din autobuz și cât mai ai de parcurs pe jos până la destinație. Totul apare pe o hartă, care indică traseul exact. „Ne-am gândit că avem nevoie de așa ceva. Site-ul e util nu doar pentru studenți, care pot afla cum să ajungă mai ușor la o facultate sau o cafenea și ce rute să urmeze, plus cât durează călătoria, ci și pentru clujenii care locuiesc aici de o viață“, povestește Anamaria Duculescu. Tânăra, care este designer web, s-a ocupat de partea grafică a site-ului, care are o interfață simplă și permite accesul rapid la planificator.

Alin a creat „creierul“ sistemului, respectiv motorul de căutare, care conține baza de date cu toate adresele din oraș. Funcționează la fel ca cel mai mare motor de căutare pe internet din lume, Google. „Introduci adresa de pornire, destinația, ora și ziua și apoi dai comanda de calculare, iar în câteva secunde e generată ruta și în dreapta sa detaliile traseului“, povestește Alin, care e programator.


Momentan, planificatorul funcționează doar la Cluj-Napoca, însă cei doi vor să extindă platforma și pentru celelalte mari orașe ale țării, precum București, Brașov, Iași sau Timișoara. În Copenhaga, unde Alin a studiat la Copenhagen School of Design and Technology, dar și în alte orașe europene, milioane de călători folosesc asemenea planificatoare urbane. „E la îndemâna oricui și cel mai avantajos e pentru turiști“, a adăugat Anamaria.

8 luni le-a luat tinerilor să realizeze site-ul de planificare a rutelor urbane"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 07/Iun/2018
Mesaje: 930

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 12:11:35    Titlul subiectului: 2006-04-21 147035

http://www.evenimentul.ro/articol/autobuzele-cele-mai-solicitate-mijloace-de-transport-in-comun.html

"21-04-2006

Autobuzele, cele mai solicitate mijloace de transport în comun

Un studiu realizat de compania ISRA Center Marketing Research arată că, în marile orașe din România, autobuzele sînt cele mai solicitate mijloace de transport, deși nu intră în categoria vehiculelor favorite. Conform studiului, aproape trei sferturi dintre orășeni obișnuiesc să folosească mijloacele de transport în comun în interiorul localităților, autobuzul fiind cele mai utilizate, dar preferatele fiind însă microbuzele maxi-taxi. Tinerii și persoanele mai în vîrstă utilizează mijloacele de transport în comun într-o măsură mai mare decît media înregistrată la nivel național – 75 la sută, în timp ce 61,7 la sută dintre persoanele între 40 și 49 de ani au afirmat că recurg la această modalitate de deplasare în interiorul orașului. În cazul așezărilor urbane mari, cu peste 200.000 de locuitori, precum și al orașelor din Moldova, crește numărul celor care apelează la transportul în comun. Rezultatele cercetării arată că, pentru a se deplasa in interiorul localității, orășenii recurg cel mai des la autobuz (46 la sută), maxi-taxi (26 la sută) și tramvai (16,4 la sută)."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 07/Iun/2018
Mesaje: 930

MesajTrimis: Mar 02 Aug 2011 12:31:37    Titlul subiectului: Autobuzul ... de dormit! 147052

http://www.evenimentul.ro/articol/autobuz-pentru-somnorosi.html

"28-04-2006

Autobuz pentru somnoroși

Studenții de la Universitatea politehnică din Catalunya au avut o idee revoluționară, care va schimba viața tinerilor. Este vorba de Durmibus, un autobuz cu totul special, care este prevăzut pe interior cu cușete de dormit.

Autobuzul umrează să îi găzduiască pe toți tinerii care sîmbătă seara, după un pahar în plus, nu se simt în stare să plece cu mașina acasă. În acest fel, studenții inventatori doresc să ajute la scăderea accidentelor nocturne care au loc sîmbăta noaptea, din cauza tinerilor ce urcă un pic obosiți la volan.

Durmibus a fost creat în colaborare cu arhitecții Veronica Santos Costa, Irving de la Rosa, Patricia Cocco și Beth Gali. În interior, vehiculul este prevăzut cu adevărate mini apartamente, realizate după modelul dormitoarelor–capsulă japoneze. Fiecare autobuz conține 22 de astfel de capsule, unde tinerii pot dormi liniștiți în timp ce vehiculul se află în mișcare. Fiecare mini-dormitor este dotat cu un sistem de climatizare și de iluminare independent. În plus, din Durmibus nu puteau lipsi dușurile, televizoarele, WC‑ul și un mic restaurant."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 16/Oct/2018
Mesaje: 6888
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 26 Apr 2012 23:12:02    Titlul subiectului: 155368

Un accident grav a avut loc ieri, in jurul orei 16:00, in apropiere de Mioveni. Un autobuz cu 38 de calatori a cazut de pe o pasarela, de la o inaltime de 7 metri. Articolul se gaseste aici

Citat:
ACCIDENT cu 29 de răniți pe DN73. Un autobuz a CĂZUT de pe o pasarelă
Un accident extrem de grav a avut loc în județul Argeș, pe o bretea secundară a DN73, unde un autobuz cu 38 de persoane s-a răsturnat de pe o pasarelă, de la înălțimea de șapte metri. Cel puțin 29 de persoane au fost rănite, două se află în stare gravă.
Accidentul s-a petrecut, joi după-amaiză, în zona Gării Ciumești, din apropiere de Mioveni, județul Argeș, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit corespondentului Realitatea TV, accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la sistemul de direcție al microbuzului.
Primele informații arată că 29 persoane au fost rănite, cel puțin două dintre acestea sunt în stare gravă.
Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat că la fața locului a fost trimis un elicopter al SMURD, iar alte două aparate de zbor sunt pregătite să plece spre locul accidentului dacă se va solicita acest lucru. La fața locului au ajuns 11 ambulanțe și echipaje ale Inspectoratului Județean de Urgență.
Marin Manole, reprezentant al Manolo Auto Zob, firma de transport careia îi aparține mașina, a declarat că autovehiculul răsturnat este un autobuz cu o capacitate de 37 de locuri, deși primele informații furnizate de Poliție și de ISU arătau că este vorba despre un microbuz, notează Mediafax.
El a precizat că șoferul se afla la prima cursă joi, în momentul producerii accidentului, traseul pe care trebuia să-l parcurgă având o lungime de 12 kilometri.
"Plecase de la autobază cu jumătate de oră înaintea accidentului și era singura cursă pe care o făcea astăzi. Până la locul accidentului a parcurs cinci-șapte kilometri", a spus Manole.
Potrivit acestuia, accidentul a avut loc după ce levierul de direcție a ieșit din locaș: "Levierul de direcție a ieșit din nucă din cauza stării drumului cu gropi și denivelări".
El a mai spus că pentru acest traseu există licență de transport din 2009, iar autobuzul implicat în accident avea revizia periodică făcută, aceasta fiind valabilă până în 2012. Manole a precizat că autobuzul respectiv fusese verificat cu o lună în urmă.

_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Cafeneaua Tramclub Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community