Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Intentie achizitie trenuri noi

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Metroul bucurestean
Subiectul anterior :: Subiectul următor  

De la ce producator vor proveni noile trenuri pentru Metrorex ?
Astra Vagoane Calatori (Romania)
36%
 36%  [ 9 ]
Alstom (Franta)
16%
 16%  [ 4 ]
CAF (Spania)
32%
 32%  [ 8 ]
CSR (China)
12%
 12%  [ 3 ]
PESA (Polonia)
4%
 4%  [ 1 ]
Voturi totale : 25

Autor Mesaj
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 16 Oct 2014 07:48:47    Titlul subiectului: Intentie achizitie trenuri noi 175214

Deschid acest topic pentru a centraliza aici discutiile referitoare la intentia Metrorex de a achizitiona trenuri noi. Pentru inceput, un articol referitor la ofertele primite de Metrorex de la cinci producatori, printre care unul din China si unul autohton (Astra Vagoane Calatori). Articolul se poate vedea aici.

Citat:
METROREX are 5 ofertanți pentru noile trenuri de metrou. Românii nu întrunesc condițiile

Metrorex a primit 5 oferte pentru achiziționarea noilor trenuri de metrou. Dintre ofertanți, 4 sunt din străinătate, singura firmă românească fiind ASTRA Vagoane Călători. Un cititor B365.ro consideră însă că firma din România este discriminată prin condițiile pe care le impune Metrorex.

În urma lansării licitației privind achiziția de trenuri de metrou, operatorul Metrorex a deschis ofertele depuse de mai multe companii.

Astfel, Alstom a depus o ofertă în valoare de 6,3 mil euro/tren de metrou,

ASTRA Vagoane Călători -cca 5,1 mil euro euro/tren de metrou,

CAF-6,06 mil euro/tren de metrou,

CSR (China)-cca 5,22 mil euro/tren de metrou,

Pesa-6,5 mil euro/tren de metrou

Conform anunțului de licitație publicat de Metrorex în data de 26 iunie 2014, pentru achiziția a 51 trenuri noi de metrou (a câte 6 vagoane/tren) valoarea estimată a contractului a fost de 1,55 mld lei (353,4 mil euro).

Numărul trenurilor (minim și maxim) care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord – cadru este de minim 43 trenuri de metrou (258 vagoane), maxim 51 trenuri de metrou (306 vagoane).

Trenurile furnizate vor fi puse în circulație pe Magistrala 5, secțiunea Drumul Taberei – Pantelimon.

"Comisia va analiza ofertele, iar câștigătorul va fi desemnat în maxim 45 de zile", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Aurel Radu.

Un cititor B365.ro afirmă că Metrorex discriminează prin condițiile impuse în caietul de sarcini producătorii români de profil.

Iată mesajul transmis redacției B365.ro:

"Cu toate că Astra Arad a ofertat prețul cel mai mic pentru un tren de metrou de ultimă generație, se pare că nu întrunește condițiile de calificare foarte precise impuse de achizitor, care dorește ca aceste trenuri să fie fabricate numai în afara țării. Este defavorizată totalmente industria românească de profil. Condiția țintă vizează numai fabricanții care în ultimii 3 ani au produs trenuri de metrou sau rame electrice și nu alte tipuri de material rulant, cât și o anumită cifră minimă de afaceri pe această perioadă.

Aceste condiții sunt clar discriminatorii pentru producătorii români de profil care nu au mai produs exact aceste tipuri de trenuri în acestă perioadă, dar asta nu înseamnă că nu au produs alte categorii de material rulant motor și nemotor, de ultimă generație, sau tot trenuri de metrou de generație mai veche, în alte perioade, vezi trenurile vechi de metrou Astra.

Este pur și simplu o condiționare care nu are relevanță în calitatea fabricației și a capacității de producție și este clar direcționată către producătoriii externi care au furnizat parcul actual de trenuri: Bombardier, CAF etc. Ne întrebăm dacă în țările avansate din UE s-ar putea întâmpla asemenea situații hilare. În niciun caz în Anglia, Franța, Germania, Spania sau Italia, care au fiecare dintre ele cel puțin câte un mare fabricant în acest domeniu și care știu să-și protejeze industria și poziția în domeniu", un călător cu metroul.

Am adaugat si un chestionar topicului, este un fel de sondaj.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 09:56:55    Titlul subiectului: 177890

http://www.biziday.ro/2015/03/11/eu-nu-zic-sa-facem-manarii-dar-nici-sa-fim-idioti-nu-mi-place/

"Eu nu zic să facem mânării, dar nici să fim idioți nu-mi place

Publicat la data de Martie 11, 2015 de Biziday

de Moise Guran

Știți probabil cu toții bancul cu licitația la care se prezintă un chinez, un neamț și un român, iar românul cere cei mai mulți bani ca să facă lucrarea, ca să aibă și de șpagă și pentru chinezul care o va executa de fapt. Vi l-am spus tot eu aici… Eh, de multe ori, viața noastră bate orice glumă.
Mărturisesc că nu mă pricep deloc la trenuri și nu pot face niciun fel de comentariu legat de calitatea tehnică a acestora. Cu toate acestea, nu mă pot abține să nu dau cu pălăria de pământ atunci când mi se pare că țara noastră este pur și simplu condusă de idioți.
Metroul bucureștean este pe cale să atribuie unul dintre cele mai mari contracte din istoria sa, un contract de peste 300 de milioane de euro, 400 de milioane de euro, de fapt, dacă intrăm în detalii.
La licitație au venit cinci firme, dintre care una chinezească, una românească, și trei europene. Urmarea a fost cam ca în celebrul banc… numai că n-a câștigat românul nimic, el doar plătește.
Așa cum spuneam nu mă pricep absolut deloc la trenuri și cu metroul n-am mai mers de câțiva ani. Licitația fost câștigată de o firmă spaniolă, aceeași care a făcut ultimele trenuri pentru Metrorex, alea de au trebuit ai noștri să taie stațiile că n-aveau loc vagoanele.
Trains_at_Piata_VictorieiDeși au venit cu un preț mai mic cu 20 la sută decât al spaniolilor, deși au venit cu un preț mai mic chiar și decât al chinezilor, ceea ce e destul de greu, românii au pierdut această licitație organizată în țara lor. Potrivit caietului de sarcini, prețul era cel care conta în proporție de 60 la sută. Habar n-am cât de proaste ar fi putut fi metrourile românești făcute la Arad, dar cred că pentru țara noastră ar fi fost extraordinar ca o companie care angajează oameni de la noi să câștige un contract atât de mare.
Nu știu cum se fac caietele astea de sarcini pentru aceste licitații, știu doar că ele trebuie să respecte regulile europene, și să asigure o egalitate de șanse participanților. De asemenea, nu vreau să îndemn pe nimeni să facă mănării la licitații, dar cu toate astea, vă repet că țara noastră este condusă de idioți.
Presupun că Ministrul Economiei nici nu știe că are o fabrică de vagoane la Arad și o întreagă industrie feroviară ce se chinuie să renască, după ce tot noi am făcut-o zob și am dat-o la fier vechi. Pe de altă parte, văd că ministrul Ioan Rus se face că plouă, de parcă cei doi miniștri nici nu s-ar cunoaște între ei.
Ce-i drept, licitația s-a organizat anul trecut, când ambele ministere erau conduse de alții, dar tot nu mă pot abține să întreb ce treburi au acești miniștri, când știi că urmează să dai un contract de aproape jumătate de miliard de euro, contract plătit de stat, din banii noștri, și nu te pregătești cu companii private și de stat astfel încât acești bani să rămână în România și să dea de lucru aici.
Acum aștept să vină un deștept de ăsta de ne conduce și să ne explice de ce metroul se scumpește cu 35 la sută. Deja tarifele pe metrou sunt comparabile cu cele din Occident, iar dacă iei în calcul cât de mică este rețeaua noastră de metrou în comparație cu rețelele marilor capitale occidentale, rezultă că metroul de la București este mai scump decât cel de la Londra.
Singura explicație rezonabilă pentru acest preț o reprezintă exact investițiile de care metroul are nevoie. Ok, noi plătim, unii prin taxe, alții prin bilete la metrou, dar să n-ai tu, ca stat român, niște oameni care să judece cu capetele lor o perspectivă de dezvoltare a României, și care să înțeleagă cât de multe slujbe se pot crea de 400 de milioane de euro, eu asta nu o să pot pricepe niciodată."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 10:05:10    Titlul subiectului: 177893

Iarasi CAF ??? Cred ca DNA-ul trebuie sa se autosesizeze. Nu se poate contesta licitatia ? Sau ai nostri vor sa faca "colectie" de suruburi adunate de pe sinele de metrou. Ramele CAF se mai numesc ramele cu "suruburi si piese cazatoare".
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 10:44:16    Titlul subiectului: 177894

Eu le folosesc destul de frecvent si mi se par mult mai reusite decat ramele BM, pe care le detest.
In cateva luni nu am intalnit probleme de niciun fel cu ele, deci nu inteleg ce li reproseaza si/sau daca e ceva real.
A, da, daca "licitatia" e cu "dedicatie", trebuie cercetat, dar pana nu exista probe, sunt simple speculatii.
Pe de alta parte e de preferat un parc omogen, cu cat apar mai multe tipuri de trenuri, cu atat creste "riscul" de probleme in mentenanta lor.

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 13:40:35    Titlul subiectului: 177898

Dar mentenanta este facuta in continuare de Alstom ? Nu ar fi trebuit ca in viitor mentenanta sa fie facuta de CAF ?

PS; nu stiam ca detesti ramele BM.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 14:36:46    Titlul subiectului: 177900

La BM, un "amanunt" e suficient ca sa incline balanta: lipsa barei de sustinere din zona usilor de acces.
Cand trenul e gol, nici nu remarci lipsa acestui "accesoriu", insa cand trenul e aglomerat, la orele de varf pe magistrala 2, devine o adevarata "proba" de echilibristica sa reusesti sa stai in 2 picioare daca nu reusesti sa ajungi pe intervalul dintre banchete, la o bara de sustinere, sau sa te sprijini de un perete, usa ceva.
Altfel, la accelerari si franari bruste, e de-a dreptul "amuzant" sa vezi eforturile facute de calatori pentru a nu veni gramada unii peste altii.
Ca e un viciu in caietul de sarcini pot intelege, ce nu inteleg e de ce nu se monteaza acum nsite astfel de bare de sustinere, pentru a rezolva rpoblema.

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PaulIP



Data înscrierii: 12/Aug/2011
Ultima vizita: 22/Feb/2023
Mesaje: 490
Locație: Bucuresti, Sector 6 (Ghencea)

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 19:21:53    Titlul subiectului: 177910

Totusi, barele nu constituie un impediment. Si maine poate Dorel sa puna bare acolo unde trebuie.
Altele sunt problemele la CAF, si tare ma tem ca sunt de natura mai "delicata" decat niste simple bare... Confused
Cum era vorba aia cu paiul si barna...? Laughing
Si eu eram refractar fata de BM-uri prin 2010-2011, insa de cand cu JAF-urile...
Practic deficientele "sar in ochi" prea mult sa fie trecute cu vederea
Pana pe 20 martie participantii necastigatori au dreptul la contestatie. (click!)
O solutie mai simpla (dar mai costisitoare) ar fi asta, cu care sunt de acord!
bercenicity, pe alt forum, a scris:
Un proces mai lung si potential mai scump ar fi sa se ceara 1-2 prototipuri de la castigator (sau de la primii 2-3 producatori), testate, si in urma testelor si a rezolvarii de catre producator(i) a deficientelor (cam toate chestiile noi au) sa se continue sau nu achizitia modelului de tren cel mai bun.

_________________
Proiect OMSI "Rocar De Simon" - https://www.facebook.com/pg/roomsicorner/posts/?ref=page_internal
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
pmp



Data înscrierii: 07/Iul/2006
Ultima vizita: 31/Aug/2021
Mesaje: 256
Locație: Ilfov

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 21:57:46    Titlul subiectului: 177916

Si eu am urat BM-urile, dar dupa ce am vazut CAF-urile, consider BM-urile limuzine de lux.

Singurul avantaj al CAF-urilor o reprezinta dispunerea barelor. Atat.

In rest: suierat la ultimul vagon (cu toate ca am scris undeva pe aici ca problema s-a rezolvat, apare uneori la diferite vagoane). E de ajuns sa stai langa o usa a unui CAF sa simti curentul. Curentul asta are si partea lui buna, altfel ne-am sufoca (ventilatia e mult sub BM).

Dispunerea neoanelor in CAF - sub orice critica, orice vagon CAF pare mai prost luminat decat un BM. Nu inteleg de ce sa faci peretii interiori ai vagonului gri murdar, cand puteau fi tot albi. Nu vorbesc ca daca te uiti la cum sunt imbinate diferite elemente te apuca nostalgia dupa DAC-uri.

Sunetul de atentionare la usi deranjant - probabil pentru a se evita fortarea si stricarea usilor.

Vibratii mai mari, zdranganituri la capetele vagoanelor.

Zgomot foarte mare al ventilatiei echipamentelor de tractiune.

Sper ca oamenii care au semnat pentru noul contract cu CAF sa ajunga sa plateasca intr-un fel, mai devreme sau mai tarziu.

_________________
http://www.petitieonline.ro/petitie/sa_eliminam_maxi_taxi_urile_din_transportul_public_din_romania_-p28912051.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 12 Mar 2015 22:35:19    Titlul subiectului: 177918

Pe RealitateaTV la emisiunea "Jocuri de Putere" se vorbeste despre subiectul licitatiei. Se pare ca aceasta licitatie a fost cu "dedicatie", iar aceasta "dedicatie" a costat 13 milioane de euro !
Daca informatia este adevarata, anumiti conducatori de la Metrorez ar trebui sa mearga la inchisoare. Da Domnul sa faca DNA lumina si in acest caz.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 24 Mar 2015 11:31:43    Titlul subiectului: 178167

Asa cum era de asteptat cei de la Astra au depus contestatie. De asemenea si cei de la Alstom au depus contestatie. Articolul se gaseste aici.

Citat:
Contestații la licitația Metrorex: Oferta Astra Vagoane, respinsă pentru că prețul trenurilor e mic

Două dintre firmele participante la licitația organizată de Metrorex au depus la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor plângeri privind decizia Metrorex de a desemna firma spaniolă CAF câștigătoare a licitației. Firma CAF a fost desemnată câștigătoare deși prețul cerut de aceasta a fost cu 20% mai mare decât cel din cea mai ieftină ofertă.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a primit cel puțin două contestații referitoare la decizia Metrorex de a desemna firma spaniolă CAF câștigătoare a licitației organizate pentru achiziția a aproximativ 50 de trenuri de metrou destinate magistralei 5 Drumul Taberei–Eroilor, informează surse apropiate licitației, scrie romanialibera.ro.

Una dintre contestații a fost depusă de către firma franceză Alstom și s-a referit la punctajul acordat acesteia, micșorat artificial, acuză francezii. A doua contestație a venit din partea firmei românești Astra Vagoane Arad, nemulțumită de descalificarea ei.

Sursele menționate afirmă că francezii acuză faptul că punctajele acordate la licitație au fost stabilite artificial, subiectiv și într-un mod nereal. Din cauza faptului că, potrivit legislației noastre, competitorii la o licitație publică nu au acces la oferta concurenței, aceștia nu pot verifica onestitatea punctării ofertelor.

Unul dintre motivele pentru care oferta Astra Vagoane a fost respinsă este acela că prețul trenurilor ar fi prea mic, spune Valeriu Blidar, patronul companiei. Or, continuă acesta, cu aceleași prețuri Astra Vagoane a concurat împotriva unor concurenți occidentali în Brazilia și a câștigat licitații. Brazilienii au venit inclusiv în România pentru a verifica dacă prețurile oferite pot fi reale. “Prețurile noastre nu includ șpaga și cuprind o marjă mică de profit de 10%, deseori realizabil doar 5%“, spune Blidar. Trenurile companiei sale sunt și de calitate, având tracțiunea și comanda fabricate de Siemens, mai spune Blidar. Conducerea Metrorex nu a putut fi contactată pentru a comenta situația, în timp ce, anterior, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus că nu e interesat de firma care câștigă licitația.

Mie personal motivul cum ca pretul ar fi prea mic este cam pueril.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 15 Apr 2015 22:30:05    Titlul subiectului: 178584

Bravo DNA. Sper sa se lase si cu arestari. Coruptia trebuie starpita la orice nivel. Articolul se gaseste aici.

Citat:
Trenurile de metrou fac stație la DNA

Trenurile de metrou fac haltă la Direcția Națională Anticorupție. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor așteaptă răspunsul procurorilor pentru a judeca plângerile depuse de două companii. Firmele de construcții contestă licitația organizată de Metrorex pentru cumpărarea a 51 de garnituri care vor circula pe noua magistrală Drumul Taberei - Eroilor.

Românii de la Astra Arad și francezii de la Alstom au contestat licitația pentru cumpărarea a 51 de trenuri de metrou. Pe fir au intrat și procurorii anticorupție, care au primit o plângere. De la cine, nu vor să spună.

Cert este că Metrorex a anunțat că vrea să cumpere garnituri produse în Spania, cu șase milioane bucata, în timp ce compania de la Arad cerea cu aproape un milion de euro mai puțin. Regia de transport s-a arătat însă încântată de trenuri asemănătoare celor care merg acum pe linia Berceni - Pipera, în ciuda problemelor. Inițial nu încăpeau în stații pentru că erau prea late și se stricau des, spun angajații de la metrou.

„Metrorexul a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea cauzei penale de către DNA”, spune Lorand Bogdan Lehel, președintele CNSC.

Aceasta nu este singura licitație cu cântec organizată de companiile de stat sau instituțiile publice. Anul trecut, valoarea licitațiilor anulate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a apropiat de 850 de milioane de euro, cu aproape 50% mai mult decât în 2013.

„Neregulile sesizate sunt de la documentații de atribuire făcute discriminatoriu prin includerea unor cerințe restrictive sau mult prea exagerate, care să corespundă unor anumiți operatori economici, până la modul de atribuire”, spune Lorand Bogdan Lehel.

Asemenea situații se repetă pentru că legea este prea blândă, spun specialiștii.

„Suma până la care nu trebuie să organizezi nicio procedură a crescut pentru servicii de șase ori și pentru lucrări de 20 de ori. Orice primar, orice șef de spital poate comanda lucrări de 4 miliarde de lei vechi fără nicio procedură”, spune Cătălin Popescu, membru în colegiul CNSC

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Metroul bucurestean Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community