|
TRAM CLUB ROMANIA Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
|
|
Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Radu Bialus
Data înscrierii: 22/Oct/2005 Ultima vizita: 21/Mai/2024 Mesaje: 8721 Locație: Iasi
|
Trimis: Mar 24 Feb 2015 23:23:18 Titlul subiectului: Noul DMU de la Electroputere VFU Pascani |
177539 |
|
CONCURS DE CREATIVITATE
Electroputere VFU Pașcani SA, firmă specializată în repararea, modernizarea și fabricarea de material rulant pentru calea ferată și transportul public urban, a lansat o campanie pentru identificarea numelui sub care se va prezenta publicului noul automotor diesel de scurt parcurs ce va fi lansat la următorul Târg Internațional de Tehnologie pentru Transport (InnoTrans, expoziție ce se desfășoară la fiecare doi ani), ce va avea loc în 2016 la Berlin.
Dacă ești creativ și vrei să demonstrezi asta lumii întregi, investește în experiența ta și adaugă-ți în portofoliu o realizare concretă! Găsește-i trenului un nume și explică-ți logica într-o scurtă poveste! Crearea unui logo poate fi un atu, dar nu este obligatorie. Termenul limită pentru trimiterea propunerii: 7 martie 2015.
Regulamentul concursului de selecție a denumirii pentru un produs nou, cap de serie și de gamă:
1. Fiecare participant va transmite un e-mail la adresa office@electroputerevfu.ro cu o propunere de nume pentru noul DMU (eng. Diesel Multiple Unit – vehicul feroviar automotor, diesel, format din unul sau mai multe module, eficient pe distanțe scurte) realizat de Electroputere VFU Pașcani SA;
2. E-mailul va conține:
a) Subiectul: Propunere nume DMU;
b) Corpul textului:
- numele propus;
- o scurtă justificare/argumentare/susținere de cel mult 300 de cuvinte;
- date de contact: prenume, nume, telefon, adresă de e-mail;
3. Termenul limită pentru transmitere: 07.03.2015;
4. Modalitate desemnare câștigător: prin analiză internă, desfășurată în cadrul Electroputere VFU Pașcani;
5. Premii: Pentru primele 5 nume ce vor fi desemnate în prima etapă de analiză internă, câte 100 de euro, iar pentru numele ce va fi ales în cea de-a doua etapă, posibilitatea unui internship plătit, de o lună, în cadrul Serviciului Marketing de la Electroputere VFU Pașcani SA;
6. Mesajul ce se dorește să se transmită: „modern, mobilitate, confort”;
7. Reguli ce trebuie respectate pentru validarea numelui propus:
a) să fie distinctiv și unic, capabil de protecție legală;
b) să fie ușor de pronunțat, memorat și reamintit;
c) să fie scurt, simplu și să sugereze acțiuni sau ambianță plăcută;
d) să fie familiar, cald, politicos, prietenos și să placă clientelei vizate de afacere (B2B);
e) să nu fie obscen sau ofensator;
f) să se pronunțe într-un singur mod;
h) să poată fi pronunțat și în alte limbi, etc.
Documentație: https://drive.google.com/file/d/0BzTMriDFiw-rNnVKczc5NTc4ZzA
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
80.25 kb |
Vizualizat: |
de 8783 ori |
|
|
|
Sus |
|
|
Radu Bialus
Data înscrierii: 22/Oct/2005 Ultima vizita: 21/Mai/2024 Mesaje: 8721 Locație: Iasi
|
Trimis: Vin 06 Mar 2015 21:56:34 Titlul subiectului: |
177784 |
|
Termenul a fost prelungit: 31 martie.
|
|
Sus |
|
|
|
|
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Puteți descărca fișiere în acest forum
|
|