Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri/Articole de presa despre transportul local - Brasov
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 19, 20, 21  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BRAȘOV
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 137
Locație: Brasov

MesajTrimis: Vin 27 Noi 2015 21:47:01    Titlul subiectului: 182637

Zilele trecute am vazut elevi care aveau brosuri si pliante privind managementul informatizat al sistemului de transport in comun, brosuri realizate de catre Regio, de asemenea exista si o reclama la televizor despre utilizarea acestui sistem, in care, surprinzator, se poate observa un BMC, autobuz, pe strada Muresenilor
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sorinache96



Data înscrierii: 15/Mai/2013
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 434
Locație: Brasov

MesajTrimis: Mie 02 Dec 2015 09:57:24    Titlul subiectului: 182688

"De la 1 ianuarie 2016, Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov urmează să opereze o serie de modificări în ceea ce privește circulația și traseele mijloacelor de transport în comun. Astfel, de anul viitor, trei linii de autobuz și troleibuz vor fi desființate, alte cinci își vor scurta traseul de deplasare, patru își vor unifica traseul, iar de pe alte cinci vor fi scoase anumite curse din graficele de circulație. Directorul RAT Brașov, Cristian Radu, a precizat că aceste modificări au fost propuse în contextul în care de la 1 iulie a fost introdus un nou sistem de tarifare, respectiv o călătorie este valabilă 50 de minute, timp în care călătorul poate schimba oricâte mijloace de transport dorește sau are nevoie. Totodată, din 2016 ar urma să fie efectuate și unele modificări și în ceea ce privește abonamentele de călătorie, astfel ca brașovenii care aleg transportul în comun să fie avantajați, chiar dacă în loc de o linie ar urma să folosească două sau mai multe în deplasările de zi cu zi. Toate aceste schimbări au fost avizate de către Consiliul Local Brașov în plenul de săptămâna trecută când a fost aprobat Planului de Servicii pentru anul 2016 privind transportul public local de călători în municipiul Brașov.
Astfel, pentru eficientizarea activității, Regia de Transport a decis desființarea liniei de troleibuz 11 (Rulmentul - Triaj) și a liniilor de autobuz 12 (Livada Poștei – Stadionul Tineretului) și 45 (Triaj – CET - Gară). Reprezentanții RAT Brașov au precizat că aceste linii au o încărcare redusă, iar pe aceste trasee călătorii se vor putea deplasa în continuare cu transbordare. Pin desființarea acestora ar urma să se reducă și deficitul cu patru șoferi, ținând cont că RAT are o problemă și în ceea ce privește angajarea de noi șoferi.

Trei linii nu vor mai ajunge până în Livadă
Totodată, începând din prima zi a anului viitor, liniile 2, 25, 37, 34 barat și 40 ar urma să aibă trasee mai scurte. Practic autobuzele care vor circula pe linia 2 (Rulmentul – Livada Poștei) nu vor mai avea capăt de linie în Livada Poștei, ci vor întoarce pe strada Castanilor. Linia 2 va circula astfel pe traseul: Rulmentul – str. 13 Decembrie – str. Castanilor – Bd. 15 Noiembrie (stația Patria) – întoarcere giratoriu stația Camera de Comerț – str. Iuliu Maniu – str. 13 Decembrie – Rulmentul. Nici autobuzele de pe linia 37 nu vor mai circula până în Livadă, acestea urmând să întoarcă în Centrul Civic și să circule pe traseul: Craiter – Str. Hărmanului – Bd. Gării – Bd. Victoriei – Bd. Kogălniceanu – Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Bd. Victoriei – Bd. Gării – Str. Hărmanului – Craiter. Tot în Centrul Civic ar urma să întoarcă și linia 34 barat, iar de la 1 ianuarie 2016 autobuzele care circulă pe această linie să meargă doar pe traseul: Timiș Triaj - Ocolitoare – Str. Zizinului – Bd. A. Vlahuță - Bd. Gării - Bd. Victoriei - B-dul Kogălniceanu - Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Bd. Victoriei – Bd. Gării – Bd. Al. Vlahuță – Str. Zizinului – Ocolitoare – Timiș Triaj.

25 și 40 vor întoarce la Gară
De asemenea, și autobuzele de pe linia 25, care asigură legătura între Avantgarden și cartierul Astra, ar urma să aibă un traseu mai scurt, respectiv cu capăt de linie la Gară. Cei care vor să ajungă din Avantgarden în Astra sau invers vor trebui să ia de la Gară troleibuzul 8 sau autobuzul 23. Noul traseu al liniei 25 va fi Str. Spicului - Str. Lanurilor - Str. Agricultorilor - Str. Gh. Doja - Str. Lungă - Str. Stadionului - Bd. Griviței - Str. Aurel Vlaicu - Bd. Gării – Gara Centrală și retur. Ultima linie care va fi „scurtată” este 40, care ar urma să circule doar pe traseul strada Izvorului (Stupini) – Gara Brașov, renunțându-se la prelungirea liniei până la Staturn. „Precizăm că în urma modificărilor efectuate, numărul de kilometri efectuați cu mijloacele de transport public local de călători scade cu mai puțin de 5 procente față de numărul total de kilometri efectuați cu mijloacele de transport public local de călători prevăzuți în Planul de servicii pentru anul 2015, respectându-se astfel prevederile din Contractul privind serviciile de transport public local de călători”, au precizat reprezentanții RAT în expunerea de motive care a stat la baza aprobării planului de servicii pentru anul viitor.

Dispar și liniile 30 și 5 barat
Nu în ultimul rând, conducerea RAT Brașov a decis și să unifice patru linii de troleibuz care au traseu comun, respectiv 7 și 30, dar și 3 și 5 barat. Astfel, troleibuzele de pe noua linie 7 vor circula pe tronsonul comun Rulmentul – Piața Decebal, însă pe tronsoanele ne-comune, Piața Decebal - Valea Cetății, respectiv Piața Decebal – Roman, vehiculele vor circula alternativ, astfel că va fi redus deficitul cu un șofer. Totodată, pe noua linie 3 mijloacele de transport în comun vor circula pe tronsonul comun Stad. Tineretului – Piața Decebal, însă pe tronsoanele ne-comune, Piața Decebal - Valea Cetății, respectiv Piața Decebal – Roman, vehiculele vor circula alternativ.
De asemenea, graficele de circulație ale liniilor 1, 2, 5, 6 și 8 ar urma să fie modificate, respectiv să fie scoase anumite curse din intervalele orare când nu este cerere foarte mare. Astfel, în conformitate cu precizările oficialilor Regiei, s-ar reduce deficitul de șoferi cu 10 persoane. „Prin noile programe de circulație vor fi refrecvențate trecerile mijloacelor de transport și eliminate situațiile frecvente de neefectuare a curselor afișate pe graficele orare”, au explicat reprezentanții RAT."


http://www.bzb.ro/stire/cum-vom-circula-cu-rat-ul-din-2016-a92793
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
dolomynum



Data înscrierii: 30/Aug/2008
Ultima vizita: 16/Iun/2018
Mesaje: 61
Locație: Brasov; Bucuresti

MesajTrimis: Mie 02 Dec 2015 12:22:01    Titlul subiectului: 182690

sorinache96 a scris:
troleibuzele de pe noua linie 7 vor circula pe tronsonul comun Rulmentul – Piața Decebal, însă pe tronsoanele ne-comune, Piața Decebal - Valea Cetății, respectiv Piața Decebal – Roman, vehiculele vor circula alternativ


Se stie daca frecventa de 30 de minute (pt Rulmentul - Valea Cetatii) se va pastra? Sau va fi mai proasta?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul MSN Messenger
George_Catalin



Data înscrierii: 29/Mai/2007
Ultima vizita: 01/Ian/2017
Mesaje: 382
Locație: Ploiesti (Vest); Bucuresti

MesajTrimis: Joi 03 Dec 2015 08:32:29    Titlul subiectului: 182702

Vad ca masurile luate de la 01.01.2016 nu afecteaza turistii iar brasovenii se vor obisnui repede cu noile modificari.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo



Data înscrierii: 25/Iun/2012
Ultima vizita: 04/Feb/2022
Mesaje: 1300
Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias

MesajTrimis: Sâm 05 Dec 2015 13:18:31    Titlul subiectului: 182735

Linia 2 pe noul traseu ar putea fi transformata in linie de troleibuz, pentru ca retea exista pe toate strazile pe unde va circula.
_________________
Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
radu



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 16/Mar/2024
Mesaje: 1351
Locație: Sibiu

MesajTrimis: Sâm 05 Dec 2015 18:05:04    Titlul subiectului: 182740

Vorbim utopii. Din Livada pana in 15 noiembrie n-o sa mai vedem retea si nici pe segmentul Maniu-Iorga!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo



Data înscrierii: 25/Iun/2012
Ultima vizita: 04/Feb/2022
Mesaje: 1300
Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias

MesajTrimis: Sâm 05 Dec 2015 21:09:49    Titlul subiectului: 182743

Dar linia 2 nu va mai circula pana in Livada. Va circula pe un traseu, pe unde exista retea de troleibuz pe toate strazile. Singurul motiv pentru care sa credem ca e o utopie, e lipsa de soferi de troleibuz. Nici macar actualele linii de troleibuz nu pot fi acoperite doar cu troleibuze. Daca s-ar face niste angajari de soferi de troleibuz, ar putea fi deservite linile de troleibuz doar de troleibuze, inclusiv linia 2, in conditiile in care linile 5B si 30 se desfiinteaza.
_________________
Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
impuls



Data înscrierii: 03/Noi/2013
Ultima vizita: 24/Ian/2024
Mesaje: 41
Locație: Vutcani (jud. VS)

MesajTrimis: Dum 06 Dec 2015 12:23:05    Titlul subiectului: 182753

Daca linia 11 se desfiinteaza, mai fac baietii rost de un pic de sarma noua...astfel reteaua din giratoriul Harman-Vlahuta pe care circula linia 11 va urma sa fie data jos si "valorificata" ca toata reteaua desfiintata in toti anii.
_________________
Spune NU desfiintarii transportului electric ! Spune DA aerului curat
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Dum 20 Dec 2015 15:11:03    Titlul subiectului: Promo "Managementul informatizat al sistemului de trans 182955

A apărut și mult-lăudatul și costisitorul, pt. RATBv. videoclipul Managemet-ului informatizat al sistemului de transport în comun”:
https://www.youtube.com/watch?v=EP8KJ7rPKIg

Apar și câteva „chestii” neobișnuite și nerealizabile:
1. Autobuz BMC mare pe linia 52!!! Shocked ; aștept să văd și asta în zilele obișnuite nu doar pt. ocazii speciale;
2. Afișajul autobuzul zice așa: 52-Saturn-Pe Tocile, și este filmat în capătul Roman Rolling Eyes ;

3. „Panoul electronic care ne arată când vine autobuzul” din stația Roman arată că acolo vin și liniile 16 și 36 Question ; posibil într-un viitor apropiat, dar în realitatea zilelor noaste, never.

și cireașa de pe tort:

„Cu noi ajungeți întotdeauna la timp!”

Vă las să trageți fiecare în parte concluziile.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 137
Locație: Brasov

MesajTrimis: Dum 27 Dec 2015 23:51:59    Titlul subiectului: 183041

NewsBv.ro a scris:

Luni, 28.12.2015, ora 13.00, în stația RAT din Livada Poștei va avea loc deschiderea primei rute de transport în comun pe care va funcționa sistemul de e-ticketing și toate componentele proiectului „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în municipiul Brașov”.

Contractul pentru informatizare sistemului de transport în comun din municipiul Brașov a fost semnat cu UTI Grup și Radcom SRL din București, respectiv asocierea de firme care a câștigat această licitație, care a fost tergiversată mai bine un an, din cauza contestațiilor. Valoarea lucrărilor după licitație este de 23.741.756,71 de lei, fără TVA, un preț mai mic față de valoarea estimată de 23.993.644,62 lei.

Proiectul este finanțat 98% din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, și a fost estimat la valoarea de de 31.596.105,53 lei.Lucrările ar urma să fie finalizate cel târziu la data de 1 noiembrie 2015.

Informatizarea sistemului de transport deținut de RAT Brașov va permite taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, pe baza de cartelă magnetică, respectiv în autobuze vor fi montate aparate care validează călătoria automat la urcarea în autobuz. În cadrul acestui proiect ar urma să fie modernizate și 34 de stații și să fie instalate 119 panouri de informare pentru călători. Acestea vor oferi informații cu privire la graficele de circulație sau unele deficiențe apărute.

Prin implementarea noului sistem și autobuzele și troleibuzele vor putea fi monitorizate prin sisteme GPS. Sistemul de cartele va permite pe lângă accesul în mijlocul de transport și taxare pe interval de timp, și oferirea de acces pe baza unor cartele de călătorie speciale, la muzee, teatre sau alte obiective, respectiv un bilet de tip „destinație turistică”.

http://newsbv.ro/2015/12/27/luni-intra-in-functiune-prima-linie-rat-cu-sistem-e-ticketing/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 137
Locație: Brasov

MesajTrimis: Mar 29 Dec 2015 22:13:49    Titlul subiectului: 183086

Iată un reportaj al Digi24 Brașov în care se vorbește despre noul sistem de transport al RAT Brașov, care va funcționa de luni, 4 ianuarie, pe toate liniile de transport, unele dintre ele modificatre de la 1 ianuarie, conform secii înștiințări a regiei
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Brasov/Stiri/Carduri+in+loc+de+bilete+RAT



1931348_1662613714015506_3759599692599843991_n.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  131.53 kb
 Vizualizat:  de 14221 ori

1931348_1662613714015506_3759599692599843991_n.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Joi 31 Dec 2015 23:15:28    Titlul subiectului: Schimbari trasee 1.ian.2016 183110

Se pare ca mai marii regiei sau gandit si la locatari. Linia 25 va circula nu numai pana la Gara ci si pana la Roman, bineinteles la orele de varf.
Dar nu scapa asa usor. La postarea anuntului de mai sus pe Facebook, apar foarte multe plangeri, reclamatii si dezamagiri.
Eu unul sper la o reorganizare a transportului in comun cum a fost inainte de masacrul din 1.dec.2006.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 137
Locație: Brasov

MesajTrimis: Lun 04 Ian 2016 09:03:42    Titlul subiectului: 183139

BizBrasov.ro a scris:
Începând de astăzi, RAT Brașov pune la dispoziție călătorilor numărul de telefon 0368.800.600 pentru a se putea informa rapid și eficient cu privire la sistemul de transport public de călători din municipiul Brașov, dar și pentru a depune sesizări. Activitatea operatorilor telefonici ai RAT Brașov se va desfășura zilnic, între orele 7.00 – 16.00, urmând ca în afara acestui interval sesizările sau cererile de informații să fie înregistrate și, în cel mai scurt timp posibil, soluționate.

„Ne îndeplinim promisiunea făcută comunității brașovene și tuturor celor care folosesc serviciile oferite de R.A.T. Brașov de a înființa această structură ce asigură o legătură directă de comunicare. Prin intermediul acestui call-center oferim informații despre traseele de transport deservite, despre Planul Tarifar și serviciile auxiliare ale Regiei. Pe măsură ce implementarea proiectului de Management informatizat al sistemului de transport în comun va înregistra noi etape, operatorii noștri din call-center vor oferi informații despre utilizarea și funcționarea titlurilor de călătorie nou introduse, precum și despre modul efectiv de utilizare al noului sistem de e-ticketing”, a explicat directorul general al RAT Brașov, ing. Cristian Radu.

Sesizări și online

Aceasta a precizat că în perioada imediat următoare se va acorda o atenție deosebită acordării de sprijin în ceea ce privește utilizarea noilor sisteme de plată a călătoriei, introduse odată cu implementarea proiectului de Management informatizat al sistemului de transport în comun. Începând de astăzi numărul de telefon 0368.800.600 va fi singurul la care se vor putea depune sesizări cu privire la activitatea de transport public de călători. Apelurile sunt taxate la tariful obișnuit al rețelei din care se face apelul. Tot de astăzi RAT pune la dispoziția călătorilor adresa de e-mail comunicare@ratbv.ro adresă ce este destinată exclusiv depunerii de sesizări și reclamații referitoare la activitatea de transport public de călători în municipiul Brașov. Această adresă de e-mail va fi singura la care se pot transmite petițiile în format electronic.


http://www.bizbrasov.ro/2016/01/04/hotline-pentru-informatii-si-sesizari-la-rat-brasov/[/b]
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 137
Locație: Brasov

MesajTrimis: Lun 04 Ian 2016 14:39:49    Titlul subiectului: 183143

Din pacate nu s-au razgandit


FB_IMG_1451910990461.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  24.16 kb
 Vizualizat:  de 14026 ori

FB_IMG_1451910990461.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
impuls



Data înscrierii: 03/Noi/2013
Ultima vizita: 24/Ian/2024
Mesaje: 41
Locație: Vutcani (jud. VS)

MesajTrimis: Dum 10 Ian 2016 17:47:57    Titlul subiectului: 183227

Stie cineva ce linie va circula pe centura care leaga cartierul Noua de Centura din Uzina 2? Am vazut pe youtube un video cu aceasta artera noua de circulatie si era prevazuta cu statii de autobuz.
_________________
Spune NU desfiintarii transportului electric ! Spune DA aerului curat
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Vin 22 Ian 2016 15:43:29    Titlul subiectului: 183396

Gerul a înghețat și transportul în comun. Autobuzele se defectează unul după altul, iar călătorii dârdâie în stații

Autobuze inghetate
Frigul năprasnic din ultimele zile a afectat și activitatea Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov. Astfel, deși la orele de vârf RAT are în trafic peste 140 de autobuze și troleibuze o serie dintre acestea au cedat fiind nevoie de relocarea unor mijloace de transport de pe anumite rute pe cele care rămâneau descoperite. Purtătorul de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan, ne-a declarat că principala problemă care a apărut pe timpul gerului atât la autobuze, cât și la troleibuze a fost înghețarea instalațiilor de aer. „În perioadele în care am avut temperaturi de -20 de grade Celsius, chiar -30 de grade dimineața au apărut defecțiuni la instalațiile de aer. Alte probleme nu au fost, dar odată ce instalațiile de aer nu mai funcționează și mijloacele de transport nu mai puteau circula, fiindcă se blocau ușile. Cele cu defecțiuni au fost retrase la garaj, se remedia defecțiunea, iar apoi se întorceau în trafic”, a explicat Silviu Ștefan.
Din această cauză, în anumite intervale orare graficele orare nu au mai putut fi respectate, astfel că pe linia 5, unde frecvența este de aproximativ 5 minute, autobuzele au venit în stație și la un interval de mai bine de 15 minute, iar pe linia 36, unde frecvența este 10 minute, autobuzele au circulat chiar și cu o frecvență de 25 de minute. Acest lucru a stârnit nemulțumirea călătorilor mai ales că din cauza lipsei unor mașini de pe trasee autobuzele au fost foarte aglomerate, iar unii călători au fost nevoiți să rămână în stație pentru a-și „încerca norocul” la următorul autobuz.

RAT a investit în preîncălzitoare
Tocmai pentru a nu avea probleme cu pornirea autobuzelor în zilele geroase, RAT Brașov a semnat ieri un contract în vederea achiziției de preîncălzitoare și piese de schimb pentru aceste echipamente. Practic, dacă autobuzele sunt dotate cu astfel de sisteme, șoferii nu mai au surpriza neplăcută ca dimineața, din cauza frigului, motoarele să nu mai pornească și să fie nevoie de utilizarea „tradiționalelor” făclii cu care se încălzesc anumite componente ale motorului, astfel ca mijlocul de transport să poată porni. Valoarea achiziției echipamentelor achiziționate era estimată la suma de 195.362 de lei, fără TVA, iar în urma licitației a scăzut la 150,681.96 de lei, contractul fiind adjudecat de firmele Repdrum SRL din Oradea și Nebo Consus SRL din Brașov. „Este vorba de un contract anual și în principal sunt achiziționate piese de schimb pentru preîncălzitoarele care există deja în dotarea autobuzelor pe care le avem în parcul auto, dar au fost cumpărate și câteva preîncălzitoare noi, pentru a avea un stoc de rezervă în cazul în care vor apărea defecțiuni la unele echipamente pe timpul iernii”, a explicat Silviu Ștefan.


bizbrasov.ro
http://www.bizbrasov.ro/2016/01/22/gerul-a-inghetat-si-transportul-in-comun-autobuzele-se-defecteaza-unul-dupa-altul-iar-calatorii-dardaie-in-statii/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Dum 31 Ian 2016 11:47:56    Titlul subiectului: 183547

Urmează noi schimbări pe liniile RAT. Pe 36 vor fi introduse mai multe autobuze, după ce se crease haos odată cu scurtarea traseului liniei 2

Ținând cont că planul de servicii al RAT Brașov, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, a presupus printre altele și scurtarea anumitor trasee, pentru a veni în sprijinul călătorilor, conducerea RAT Brașov a decis să reanalizeze documentul. O problemă care a apărut odată cu aceste schimbări este de exemplu în zona Tractorul. Deoarece linia 2 și-a scrutat traseul și circulă numai până la Camera de Comerț, autobuzele de pe linia 36 (care asigură legătura directă între acest cartier și centrul orașului) au devenit neîncăpătoare la orele de vârf. „Vom transmite Primăriei Brașov o propunere de modificare a planului de servicii. De exemplu, pe linia 36, care a devenit extrem de aglomerată după ce a fost scurtat traseul liniei 2, vom introduce mai multe autobuze, dar vor fi și alte schimbări”, a explicat Nicolae Spinean, directorul de exploatare al RAT Brașov.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Regiei, Silviu Ștefan, a precizat că în vederea îmbunătățirii serviciilor de transport în Brașov va fi implementat noul sistem de informare și taxare, însă brașovenii trebuie să mai aibă puțină răbdare până când tabelele din stații și autobuze vor funcționa în totalitate. „Este un proiect extrem de complex și, inevitabil, pentru a face ca lucrurile să meargă bine, este nevoie de timp și multă muncă, pentru că trebuie îmbinate toate componentele”, a susținut Spinean.


http://www.bizbrasov.ro/2016/01/29/urmeaza-noi-schimbari-pe-liniile-rat-pe-36-vor-fi-introduse-mai-multe-autobuze-dupa-ce-se-crease-haos-odata-cu-scurtarea-traseului-liniei-2/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Dum 31 Ian 2016 11:49:08    Titlul subiectului: 183548

RAT Brașov începe campania de informare cu privire la informatizarea transportului în comun

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov a început astăzi desfășurarea unei ample campanii de informare a utilizatorilor serviciilor de transport public de călători cu privire la modalitățile de plată a călătoriilor prin intermediul instrumentelor puse la dispoziție odată cu implementarea Proiectului ”Managementul informatizat al sistemului de transport în comun”.
„Campania se va desfășura, în principal, prin distribuția a 50.000 de pliante care conțin informații referitoare la tipurile de carduri de transport și de bilete de hârtie, la modul de utilizare a automatelor de vânzare, la posibilitățile de reîncărcare și consultare a cardurilor la automatele de vânzare, precum și la modalitatea de validare a biletelor și cardurilor. Nu în ultimul rând, facem din nou cunoscute, și prin intermediul acestor pliante, modalitățile în care putem fi contactați prin call-center-ul deschis în această lună, serviciu care este tot mai folosit și mai apreciat de utilizatorii transportului în comun”, a declarat directorul general al R.A.T. Brașov, Cristian Radu.
Pliantele informative vor fi amplasate în locuri special amenajate în terminalele din capetele de linie, urmând ca în perioada imediat următoare să fie distribuite și în alte modalități: prin intermediul casieriilor și punctelor de vânzare, prin amplasarea în autobuze și prin difuzare cu ajutorul unor operatori de teren.
În ceea ce privește serviciul de informare oferit de operatorii din call-center-ul R.A.T. Brașov, trebuie menționat faptul că în aceste aproape patru săptămâni de funcționare au fost primite zilnic aproximativ 80 – 90 de apeluri sau e-mail-uri. Au fost înregistrate numeroase cereri de informații referitoare la noile titluri de călătorie, la trasee și orare, dar a fost depus și un număr semnificativ de sesizări referitoare la modul de respectare al graficelor de circulație, comportamentul unor angajați ai R.A.T. Brașov etc.
În aceste condiții și ținând cont de prevederile legale referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o sesizare pentru a putea fi înregistrată și soluționată, R.A.T. Brașov anunță faptul că, începând cu data de 1 februarie a.c., depunerea de sesizări ori reclamații se va putea realiza doar la adresa de e-mail comunicare@ratbv.ro, iar solicitările de informații se vor putea face doar la numărul de telefon 0368.800.600, acest demers concretinzându-se și în renunțarea comunicării prin intermediul social media.


http://www.bizbrasov.ro/2016/01/29/rat-brasov-incepe-campania-de-informare-cu-privire-la-informatizarea-transportului-in-comun/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Vin 26 Feb 2016 20:54:34    Titlul subiectului: 183879

impuls a scris:
Stie cineva ce linie va circula pe centura care leaga cartierul Noua de Centura din Uzina 2? Am vazut pe youtube un video cu aceasta artera noua de circulatie si era prevazuta cu statii.


RAT Brașov crește frecvența curselor de pe linia 36 și introduce o linie nouă – 19 – care face legătura între Noua și Triaj

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov va opera în perioada următoare o serie de modificări de trasee și orare ale unor linii de transport public de călători, noutățile fiind incluse în Hotărârea Consiliului Local de aprobare a unor schimbări ale Planului de Servicii pentru anul 2016.
”În cursul lunii viitoare vom înființa o nouă linie de transport, cu indicativul 19, între cartierele Noua și Triaj, care va pune în valoare artera de circulație recent inaugurată. Această linie vine atât în sprijinul angajaților firmelor care își desfășoară activitatea în zona ARAS-CET-Triaj, cât și al unor elevi de la Școala Generală nr. 31 și de la Colegiul Tehnic de Transporturi. De asemenea, pe baza monitorizărilor efectuate, R.A.T. Brașov a propus și a obținut aprobarea Consiliului Local pentru mărirea numărului de autobuze care vor circula pe linia 36, între capetele de linie Independenței și Livada Poștei, precum și extinderea traseului liniei 25, în interiorul cartierului ”Avantgarden”, pentru a deservi și călătorii din zona de blocuri nou-construite”, a declarat directorul general al R.A.T. Brașov, Cristian Radu.
Linia 19 va asigura legătura între cartierele Noua și Triaj în zilele lucrătoare, autobuzele urmând a parcurge traseul Noua – Str. Brazilor – Str. Prunului – Artera de sud-est – Ocolitoare – Str. Fundătura Hărmanului – Triaj și retur.
R.A.T. Brașov răspunde solicitărilor membrilor comunității brașovene, astfel că în perioada următoare, funcție de finalizarea unor lucrări ce țin de infrastructura rutieră, traseul liniei 25, care asigură legătura cartierului Avantgarden cu Gara CFR Brașov, se va extinde în interiorul cartierului amintit, respectiv pe străzile Pelicanului și Egretei, urmând a fi înființate și două noi stații de transport public de călători.
De asemenea, din data de 7 martie a.c., pentru a asigura noi posibilități de deplasare pentru călătorii care circulă între zonele Livada Poștei și Stadionul Tineretului, R.A.T. Brașov va modifica traseul liniei 41, care circulă între Livada Poștei și Stupini, așa încât, în ambele sensuri de deplasare, să fie parcurse străzile Avram Iancu și Al. Ioan Cuza. În acest fel va fi acoperit integral și traseul fostei linii 12.
Ing. Cristian Radu a precizat și faptul că, tot pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de mobilitate ale brașovenilor ori a celor aflați temporar în Brașov, a fost luată decizia ca toate autobuzele de pe linia 50 să circule până la capătul de linie Pietrele lui Solomon. ”În ceea ce-i privește pe călătorii afectați de începerea lucrărilor de reabilitare a podului de pe strada Lânii, pentru a asigura deservirea corespunzătoare a utilizatorilor liniei 28, am modificat traseul acestei linii și am înființat linia 28B. În acest fel am creat legături directe între zonele Stupini, Fundăturii și IAR Ghimbav cu capătul de linie Livada Poștei”, a încheiat directorul general al R.A.T. Brașov.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Andrei Andras



Data înscrierii: 30/Noi/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 377

MesajTrimis: Mie 09 Mar 2016 19:58:47    Titlul subiectului: 184054

E mai simplu să ceri
RAT se ține cu dinții de țîța bugetului


Pentru că Regia Autonomă de Transport Brașov nu vrea să se transforme în societate comercială, Brașovul pierde 30 de milioane de euro pentru înnoirea parcului auto
Din aceeași cauză, din 2017, RAT riscă să rămînă fără licențe de transport în oraș
Din 2017, Regia Autonomă de Transport Brașov riscă să rămînă fără licențe de transport în oraș și în jurul lui, dacă nu se transformă în societate comercială. Din aceeași cauză, RAT ar putea rata și posibilitatea de a accesa în jur de 30 de milioane de euro din fonduri europene, pentru înnoirea parcului auto. Și asta pentru că, deocamdată, conducerea RAT, în frunte cu directorul Cristian Radu, refuză să demareze procedura de transformare în societate comercială, motivînd, după cum a declarat vicepreședintele CJ, Adrian Gabor, că o astfel de discuție trebuie să fie pusă pe tapet abia după luna iunie (în luna iunie vor avea loc alegerile locale, n.red).
„Săptămîna trecută a avut loc o discuție la care a participat și conducerea RAT și reprezentanții Agenției Metropolitane. S-a discutat despre modernizarea transportului local și despre accesarea unor fonduri europene pentru înnoirea flotei. Toate astea însă se împiedică de o problemă foarte mare: RAT trebuie să se transforme într-o societate comercială pentru a putea fi eligibilă“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor. Reprezentanții RAT Brașov au precizat ieri printr-un comunicat de presă că proiectul de schimbare a statutului juridic al RAT Brașov din regie autonomă în societate comercială are termen de finalizare sfîrșitul acestui an

„Este mai ușor să fii regie și să vii cu mîna întinsă la bugetul public“

Brașovul ar putea accesa cel puțin 28 de milioane de euro din fonduri europene pentru înnoirea flotei de la Regia Autonomă de Transporturi. Pentru asta însă, regia trebuie să se transforme urgent în societate comercială și să facă studiile de fezabilitate pentru un astfel de proiect. „Pentru a putea accesa aceste sume, primul pas pe care trebuie să îl facem este ca Regia Autonomă de Transport să devină Societate Comercială. Aceasta este nu doar o obligație din partea finanțatorului, ci și o prevedere legală, conform Legii nr. 92/2007, privind serviciile de transport public. În cadrul unei ședințe pe care am avut-o săptămîna trecută am avut o discutie cu conducerea RAT, pentru urgentarea acestei transformări. Din păcate, reacția lor nu a fost neapărat cea la care ne așteptam, ei fiind de părere că mai trebuie să așteptăm pînă să înceapă această transformare (...). Pot să înțeleg, e mai ușor să fii regie autonomă și să vii mereu cu mîna întinsă la bugetul public decît să faci un plan de afaceri și să te străduiești să nu fii tot timpul în pierdere“, a declarat vicepreședintele CJ, Adrian Gabor. El spune că există fonduri europene la dispoziția societăților de transport, pentru înnoirea parcului auto cu mijloace de transprort nepoluante. Iar cu cît face mai repede această transformare, RAT ar putea face fi documetația necesară aplicării pentru fonduri. „Se merge pe ideea de primul venit, primul servit, iar dacă RAT Brașov nu devine eligibil, vor veni alte firme din alte județe care să aplice pentru fonduri“, a declarat Adrian Gabor.

Ar putea lua modelul Companiei Apa ... dacă ar vrea

Transformarea RAT în societate comercială poate fi primul pas și în eficientizarea instituției, după modelul Companiei Apa. „Se poate prelua modelul serviciilor de alimentare cu apă prin crearea unui operator regional de servicii de transport public în care primăriile din zonă, precum și Consiliul Județean, sînt implicate. Se va putea astfel trece la următoarea etapă de dezvoltare a zonei metropolitane, cea a îmbunătățirii serviciilor de transport și a legăturilor dintre localități. Nu vorbim doar de legătura către și dinspre Brasov, ci și către alte localități care generează locuri de muncă (Cristian, Prejmer, Ghimbav, nr). În fapt, aceste localități vor fi probabil incluse în prima etapă de dezvoltare a sistemului de transport metropolitan“, a declarat Gabor. Deocamdată, Regia depinde în cea mai mare măsură de subvențiile venite de la bugetul local, iar o parte din activele pe care le folosește nici măcar nu îi aparțin.

RAT poate primi bani pentru autobuze noi numai dacă devine societate comercială

Potrivit președintelui AMB, Dragoș David, transportul brașovean poate fi modernizat cu fonduri europene pe măsura 4.2 din programul Operațional Regional, dedicată promovării strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Accesarea acestor fonduri este deschisă autorităților publice locale din municipiile reședință de județ, într-un parteneriat cu operatorul de transport public, care tpoate să fie o societate comercială înființată de la zero, o societate rezultată din reorganizarea unei regii autonome de interes local (cazul RAT Brașov), o societate mixtă public-privată sau un compartiment sau serviciu specializat de transport public. Acest tip de operator de transport poate obține cel puțin 28 de milioane de euro pentru achiziționarea unor autobuze electrice, de exemplu. Amintim că, 98% din autobuzele Regiei Autonome de Transport Brașov au durata de viață expirată.

Prelungirea licențelor, în pericol din 2017

Pe lîngă pericolul de a nu putea obține fonduri europene pentru modernizare, RAT Brașov ar putea să rămînă și fără licență de transport din 2017. Conform legii, de anul viitor vor primi licența din partea Municipalității, pentru transportul intern, numai operatorii organizați sub formă de societate comercială. De asemenea, Dragoș David, care conduce recent înființata Asociația Metropolitană de Transport- responsabilă pentru licențele din zona metropolitană- spune că Regia nu va putea primi licențe nici pentru trasee spre localitățile din jurul Brașovului dar nici spre restul județului. O parte din licențele de trasee spre restul județului, acordate de Consiliul Județean, expiră în 2019.

RAT dă asigurări că devine societate comercială pînă la sfîrșitul anului

Reprezentanții RAT Brașov au precizat ieri printr-un comunicat de presă că proiectul de schimbare a statutului juridic al RAT Brașov din regie autonomă în societate comercială are termen de finalizare sfîrșitul acestui an. „După îndeplinirea în ultima perioadă a mai multor condiții și rezolvarea mai multor obiective de parcurs pentru atingerea rezultatului amintit, la ora actuală este parcursă etapa de clarificare, împreună cu Primăria Municipiului Brașov, a unor aspecte legate de patrimoniul RAT Brașov. Transformarea în societate comercială este unul dintre obiectivele fundamentale ale actualei conduceri a Regiei, acest demers fiind propus și asumat, încă din anul 2013, prin Planul de Management și Planul de Administrare, acest din urmă document fiind și aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Brașov“, precizează purtătorul de cuvînt al RAT, Silviu Ștefan. Reprezentanții Regiei au reamintit, de asemenea, că RAT Brașov a inițiat și a supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Brașov Studiul de oportunitate al proiectului „Green City Brașov”, proiect ce are ca obiectiv achiziția de autobuze electrice, troleibuze și elemente de infrastructură, prin accesarea a 20 de milioane de euro, din fonduri europene prin Programul Operațional Regional – axa 4.1. „Ca inițiator al acestui proiect, RAT Brașov înțelege importanța și necesitatea atingerii obiectivelor propuse, astfel că în ultimele două luni s-au parcurs mai mulți pași, la ora actuală fiind în derulare elaborarea documentației pentru achiziția serviciului de întocmire a Studiului de fezabilitate pentru implementarea proiectului <>. De menționat că termenul de realizare a transformării RAT Brașov în societate comercială nu va influența îndeplinirea obiectivelor din proiectul «Green City Brașov». Totodată RAT Brașov a solicitat consultanților care au întocmit Planul de mobilitate includerea proiectului «Green City Brașov» în document“, se mai arată în comunicatul transmis de RAT.


http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=156192
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo



Data înscrierii: 25/Iun/2012
Ultima vizita: 04/Feb/2022
Mesaje: 1300
Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias

MesajTrimis: Mar 12 Apr 2016 10:57:44    Titlul subiectului: 184565

Din nou promisiuni electorale. "In acest an se vor achizitiona 15 troleibuze noi dintre care 5 de mare capacitate si 15 autobuze noi dintre care 5 de mare capacitate". Deci ar fi mare minune sa apara 15 troleibuze noi dintre care 5 sa fie articulate.

http://www.bizbrasov.ro/2016/04/12/rat-brasov-vrea-sa-cumpere-autobuze-si-troleibuze-leasing-bugetul-alocat-pentru-dotari-2016-este-de-347-milioane-de-lei

_________________
Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 12 Apr 2016 14:37:34    Titlul subiectului: 184568

Mai lipseau sa promita si 15 tramvaie noi (5 de mare capacitate) Laughing
Lasand gluma la o parte, exista si ceva concret sau numai promisiuni ?

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
George_Catalin



Data înscrierii: 29/Mai/2007
Ultima vizita: 01/Ian/2017
Mesaje: 382
Locație: Ploiesti (Vest); Bucuresti

MesajTrimis: Mie 13 Apr 2016 20:10:18    Titlul subiectului: 184602

RAT Brașov va asigura transportul bicicletelor pe linia 20 sambata si duminica doar 8 locuri in remorca. Cautati articolul pe bizzbrasov.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sorinache96



Data înscrierii: 15/Mai/2013
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 434
Locație: Brasov

MesajTrimis: Mie 20 Apr 2016 20:29:43    Titlul subiectului: 184737

Troleibuzul implicat este Volvo-ul 70. Cel mai probabil acesta circula pe linia 33 iar la coborarea de pe Vasile Alecsandri la macazul mecanic dintre reteaua linilor 33 si 7 au sarit captatori si nu au mai apucat sa se armeze deoarece reteaua este destul de joasa in acel punct. De multe ori la troleibuze le sar captatori la trecerea prin acel macaz, indiferent daca sunt pe linia 7 sau 33.
Cei grav e ca stalpi au cedat atat de usor. Adevarul e ca sunt uni stalpi prin oras care sunt crapati sau inclinati de zici ca acum cad.


http://www.bizbrasov.ro/2016/04/20/foto-un-stalp-al-rat-brasov-s-prabusit-din-senin-peste-un-taxi/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sorinache96



Data înscrierii: 15/Mai/2013
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 434
Locație: Brasov

MesajTrimis: Mie 20 Apr 2016 20:34:52    Titlul subiectului: 184738

Uitati o imagine din inainte ca articolul sa fie modificat:


stalp-5.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  10.02 kb
 Vizualizat:  de 12035 ori

stalp-5.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BRAȘOV Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 19, 20, 21  Următoare
Pagina 14 din 21

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community