Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole de presa
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 7, 8, 9 ... 13, 14, 15  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BIHOR
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 02 Iun 2016 11:41:21    Titlul subiectului: 185487

Nu am gasit un topic potrivit , asa ca pun mesajul aici.
bihon a scris:
Premieră! Site pentru transportul public județean
Consiliul Județean Bihor a lansat la finalul lunii mai platforma web a serviciului de transport public județean de persoane.

Site-ul web vine în ajutorul călătorilor pentru planificarea călătoriilor, căutarea mijloacelor de transport public județean, a rutelor și aflarea prețului. Acesta va ajuta și la controlul modalității de efectuare a serviciului de transport public județean conform prevederilor legale și a parametrilor stabiliți de către Consiliul Județean Bihor.

„www.bihortransport.ro este primul portal din România, creat de către o administrație județeană care gestionează la un nivel ridicat serviciul de transport public de persoane în trafic județean, oferind informații complete și corecte despre toate mijloacele de transport în comun licențiate în baza programului județean de transport, traseele operate, orarul de circulație și tarifele practicate”, informează CJ Bihor.

Aceasta platformă web a fost unul din obiectivele prevăzute de către Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor, odată cu restructurarea programului județean de transport persoane.
Despre www.bihortransport.ro

Site-ul poate fi rulat din browserele Internet Explorer, Firefox , Google Chrome, fiind optimizat și pentru sistemele alternative mobile(Android, BlackBerry, IOS etc.)

Platforma web a serviciului de transport public județean de persoane, se dorește a fi un instrument de planificare a călătoriilor, ce furnizează în principal date despre orele și zilele de circulație ale unui traseu, ruta acestuia și tariful maximal pe zone kilometrice, practicat de către fiecare operator de transport în parte, calculând totodată și tariful între două localități situate pe același traseu.

Secțiunea de Căutare va afișa traseele directe între două stații (localități) sau, în cazul în care nu există un traseu direct, legăturile cu alte trasee care ajung în stația de destinație, transbordarea efectuându-se în stația terminus a traseului care deservește stația de plecare. În cazul în care nu se găsește rută de legătură între stația de plecare și stația de destinație se recomandă o nouă căutare, alegând stația de plecare sau stația de destinație o altă localitate din aceeași zonă geografică și reluarea căutării în funcție de noile legături găsite.

În secțiunea Hartă Localități prin accesarea oricărui pin ce desemnează o stație se pot vedea toate cursele care pornesc sau tranzitează respectiva stație. Prin accesarea unui traseu rezultat din acțiunea anterioară se pot vedea toate orele la care deservește acea stație precum și zilele de circulație. Se poate vizualiza și ruta traseului pe hartă.

În secțiunea Operatori se pot vizualiza datele de contact ale operatorilor de transport care efectuează Serviciul de transport public de persoane prin curse regulate în județul Bihor.

În secțiunea Alerte, dacă butonul este activat (pâlpâie), se vor putea vedea dacă sunt modificări temporare ale programului de circulație cum ar fi: suspendări de curse, modificări de orar, trasee operate doar pe o perioada determinată datorită renunțării operatorului de transport, etc.

Pe prima pagină, pe hartă sunt afișate traseele care sunt operate în momentul căutării, precum și cursele care vor porni de la capătul de traseu în următoarea oră.

În viitorul apropiat vizitatorii vor putea observa decalajul de orar pentru anumite opriri, suspendarea unui traseu sau a unei bucăți dintr-un traseu. Pentru aceasta este nevoie ca Autoritatea Județeană de Transport să implementeze sistemul de transmitere a datelor în timp real pentru fiecare mijloc de transport în comun.

În funcție de feedback, reprezentanții CJ Bihor i-au în considerare și extinderea sistemului la transportul interjudețean și feroviar.

Platforma web este disponibilă în limbile română, engleză și maghiară, având opțiuni de mărire a fontului pentru persoanele care au dificultăți în a citi texte în mărime standard, fiind accesibilă la adresa www.bihortransport.ro sau de pe noul site al instituției Consiliul Județean Bihor www.cjbihor.ro la secțiunea ”Mersul Autobuzelor”.

http://www.bihon.ro/premiera-site-pentru-transportul-public-judetean/1650085
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Lun 06 Iun 2016 22:32:37    Titlul subiectului: 185532

OTL a scris:
Un nou incident cauzat de necesitatea utilizarii franarii de urgenta

Vineri, 3 Iunie 2016, în jurul orei 10.20, la intersecția străzii Bârsei cu B-dul Stefan cel Mare, conducătorul auto al autobuzului

care circula pe linia 11 dinspre Episcopia către Gara Centrală a fost nevoit să frâneze de urgență pentru a evita coliziunea cu un autoturism care a intrat în intersecție fără să se asigure.
Pentru că doi călători, o femeie și un bărbat, au căzut în interiorul autobuzului, a fost solicitată, la numărul unic de urgență, intervenția unui echipaj al ambulanței. Autoturismul care a provocat incidentul a fost identificat de polițiști.
Revenim astfel cu rugămintea adresată călătorilor, aceea de a ține cont de avertizările afișate în saloanele mijloacelor de transport în comun, atât sub forma pictogramelor, cât și textual, privind obligativitatea de a se sprijini de bare astfel încât, în cazul unei frânări de urgență, să evite riscul unor accidentări.
Ceilalți participanți la trafic sunt din nou rugați să ia în considerare faptul că în cazul mijloacelor de transport în comun, datorită gabaritului și a inerției, frânarea de urgență poate cauza accidente cu consecințe grave sau mai puțin grave călătorilor aflați în interiorul acestora.
Le mulțumim din nou tuturor pentru înțelegere.
Vă mulțumim că ați ales OTL și vă dorim călătorie plăcută.
http://www.otlra.ro/stiri/690
Din pacate sunt tot mai muli soferi care sunt prea ocupati sa fumeze , sa vorbeasca la telefon si sa conduca in acelasi timp. Sau altii care se asigura prima data in dreapta si apoi in stanga...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 09 Iun 2016 21:49:49    Titlul subiectului: 185592

OTL a scris:
Modificari la traseele liniilor de autobuz 13, 15 și 16
Având în vedere că strada Mihai Viteazul va deveni stradă cu sens unic, dinspre str.Sucevei spre

str.Independenței, dar și pentru siguranța călătorilor care utilizează liniile 13, 15 și 16 și care își prelungesc călătoria cu tramvaiul, începând de Sâmbătă, 11 Iunie 2016, autobuzele care circulă pe traseele menționate vor avea traseele deviate la ieșirea din girația din Centrul Civic către P-ța Emanuil Gojdu, cu oprire în stația vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă, pe strada M.Kogălniceanu, cu stație la P-ța Cetății (colțul Magazinului Bila), iar pe str.Mihai Viteazul, cu stație la Sinagoga Ortodoxă, reintrând apoi pe traseul obișnuit, începând cu stația Centrul Civic.
Începând cu aceași dată stația Em.Gojdu, paralelă cu linia de tramvai, nu va mai fi operațională pentru liniile menționate. În această stație vor opri doar autobuzele care circulă pe liniile 10, 12, 20 și 23.
Vă mulțumim că ați ales OTL și vă dorim călătorie plăcută.

http://www.otlra.ro/stiri/694
Nu prea inteleg ce se va intampla. Masinile care vin din turbogiratie si o iau pe strada Independentei pe unde vor merge , avand in vedere ca portiunea dintre str.Mihai Viteazul si Piata Unirii nu este asfaltata inca? La fel si cu masinile care vor merege pe Mihai Viteazul mai departe de strada (infundata) Vasile Alecsandri nu vor putea inainta , avand in vedere cele mentionate mai sus si faptul ca strada Independentei este cu sens unic dinspre Centrul Civic spre Piata Unirii. De asemenea liniile 10 , 12 , 20 si 23 de ce nu vor fi deviate? Pentru ca pentru a ajunge pe strada Traian Mosoiu , mergand spre biserica Emanuel , trebuie sa intre pe str. Mihai Viteazul , ceea ce ar insemna sa circule pe contrasens. Question Confused
Ar fi ok pentru descongestionarea traficului aceasta masura si in plus strada Avram Iancu sa fie cu sens unic dinspre Piata Unirii spre Parcul Balcescu , dar daca ar fi asfaltata str.Independentei.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Lun 13 Iun 2016 21:55:36    Titlul subiectului: 185634

In acest weekend , datorita furtunilor , s-a inundat din nou zona din jurul statiei de tramvai de la stadionul municipal.
OTL a scris:
Stationari cauzate de acumularile de apa pluviala pe str. Berzei
În acest sfârșit de săptămână tramvaiele aparținând OTL SA au staționat din cauza acumulării

unor cantități mari de apă pluvială în zona Stadionului Municipal.
Vineri, 10 Iunie 2016, tramvaiele n-au circulat în intervalul orar 16.55 – 17.25 pe inelul C.Civic – Gara Centrală - Olosig, înlocuite fiind, în intervalul orar 17.10 – 17.40, de autobuze. Sâmbătă, 11 Iunie 2016, în intrvalul orar 22.20 – 23.05 situația s-a repetat, din păcate.
Reamintim călătorilor că, din cauza incapacității de preluare a cantităților însemnate de apă pluvială în rețeaua de canalizare rezultate în urma căderilor abundente de precipitații, tramvaiele sunt nevoite să staționeze până la scăderea nivelului de apă, astfel încât să poată traversa zona în siguranță.
Având în vedere că în intervalul de timp care urmează s-au mai anunțat precipitații însemnate cantitativ, rugăm călătorii să înțeleagă că este o situație independentă de voința noastră. Asigurăm cetățenii că ne străduim, în măsura în care se poate, să intervenim prompt, substituind circulația tramvaielor cu autobuze.
Mulțumim pentru înțelegere.

http://www.otlra.ro/stiri/697
Si un articol de pe Bihonlegat de Ziua Transportatorului Public.
Bihon a scris:
Aniversare la OTL: Ziua Transportatorului Public
Societatea locală de transport în comun a invitat mai mulți foști șefi ai OTL la evenimentul din acest an.

A doua vineri din iunie e scrisă „cu roșu” în calendarul celor care activează în transportul în comun. Cu această ocazie, pe finalul săptămânii trecute, în 9 iunie, conducerea OTL SA a organizat o conferință de presă la care i-a avut ca invitati speciali pe cei care de-a lungul timpului au fost la cârma societății. Au răspuns, cu evidentă emoție invitației, ing. Sanda Potroviță, șefa secției de tramvaie, ing. Hîrca Florian, ing. Nicolae Popescu, ing. Vasile Coroiu, ing. Cornel Junc și ec. Ioan Purge.
Muzeul transportului public

„Am fost de asemenea onorați de prezența administratorului Muzeului Transportului Public din Debrecen în persoana d-lui Kalman Gara și nu întâmplător. Conducerea OTL intenționează ca în viitor să deschidă un astfel de muzeu și în cadrul societății, iar domnia sa ne-a donat în acest sens câteva obiecte specifice activității de transport (un compostor de bilete, o banderolă purtată de angajații societății din Debrecen, grafice de circulație, un ghid al vatmanului și câteva bilete de călătorie).

Dânsul a mulțumit pentru onoarea de a fi invitat și ne-a povestit cum s-a materializat pasiunea sa în ceea ce astăzi este muzeul al cărui administrator este”, transmite OTL SA printr-un comunicat de presă.
În acest context directorul societății, Istvan Csuzi a invitat orădenilor să ia parte la constituirea acestui muzeu orădean: cei care dețin obiecte specifice transportului public orădean să le doneze pentru a putea păstra și arăta celor de azi și de mâine frânturi de istorie a transportului public.
Cutia cu amintiri

Sanda Potroviță a fost cea care „a deschis cutia cu amintiri” povestind despre greutățile și vicisitudinile cu care a fost nevoie să se lupte, dar și despre satisfacția de a fi lucrat cu oameni vrednici, profesioniști desăvârșiți, oameni cu drag și dăruire pentru profesia pe care și-au ales-o. Aceasta a și făcut o contribuție la viitorul muzeu, constând din fotografii și două din legitimațiile de serviciu pe care le-a deținut.

Ca inginer, Florian Hîrca i-a omagiat pe cei care au „construit” temelia a ceea ce astăzi este OTL, de la frezori și sudori, la vatmani și șoferi. Pasionat tehnician, el a descris, pe etape, tipurile de tramvaie care au circulat începând din 1962 prezentând caracteristici privind exploatarea acestora.
Ing. Vasile Coroiu a rememorat primul contact cu OTL: după stagiul de la terminarea facultății, cu toate că a împărțit un birou cu încă patru colegi, a fost într-atât de fascinat, încât a ales să rămână să lucreze acolo.

Ing. Nicolae Popescu a punctat importanța contactelor pe care le-a avut la nivel central, de unde banii erau distribuiți către județe. Un minus al perioadei sale, prelungit până acum – n-a putut obține de la București bani pentru introducerea troleibuzului în Oradea. Popescu a donat, alături de câteva publicații de specialitate, și macheta unui troleibuz, confecționată din lemn.
Cu Siemens, în civilizație

Ing. Cornel Junc s-a mândrit cu două mari realizări din mandatul său – achiziționarea tramvaielor Tatra și Siemens. Pensionat anul trecut, Ioan Purge a fost directorul economic al OTL. A punctat că în ultimii 15 ani s-au investit 50 de milioane de euro în transportul public din Oradea ( 27 milioane în tramvaie, 7 milioane în autobuze și 16 milioane în infrastructură). Cifre spectaculoase pentru necunoscători, acestea arată, în opinia economistului pensionat, că România n-a investit în transportul public, în comparație cu alte țări europene.

Ca gazdă, Csuzi le-a mulțumit celor prezenți pentru onoarea de a-i fi avut oaspeți. I-a omagiat și pe foștii șefi OTL care au trecut la cele veșnice – Lazăr Tăutu, Crăciun Creț, Gheorghe Rusu, Joszef Pall și Corneliu Lupău.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
alex_trs



Data înscrierii: 23/Apr/2012
Ultima vizita: 26/Mar/2024
Mesaje: 31
Locație: Oradea

MesajTrimis: Joi 14 Iul 2016 20:52:21    Titlul subiectului: 185927

Citat:

OTL anunță că, începând de luni, 18 iulie 2016 circulația cu tramvaie pe liniile 1R și 1 N se suspendă, având în vedere demararea lucrărilor la pasajul subteran care va lega parcarea subterană de Piața Rogerius.

„Rugăm călătorii să utilizeze autobuzele care vor circula pe linia T1, pe traseul B-dul Dacia (cu stații pe str. Spartacus, Sf.Apostol Andrei, la Dacia Zig-Zag, Pod CFR) – Drum Uzinal Calea Borșului (cu stații la: CAS, Master, Sogema, Electrocentrale, Parc Industrial, Alumina, Sinteza). La întoarcere autobuzele vor opri în stațiile Alumina, Parc Industrial, Electrocentrale, Sogema, Master, Kaufland continuându-și traseul pe B-dul Dacia cu stații la Zig-Zag, Sf.Apostol Andrei, intersecție B-dul Dacia cu B-dul Decebal, Spartacus.

Pe tronsonul Olosig – Cofetăria Pigalle va circula tramvaiul pendular (cu dublă comandă).

Începând cu aceeași dată, linia 19 nu va mai traversa str. Corneliu Coposu fiind deviată pe B-dul Dacia”, transmite OTL.

În paralel cu lucrările la pasajul subteran, OTL va proceda la înlocuirea de șine pe o lungime de aproximativ 100 de metri, la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Transilvaniei, în curbă. Investiția se ridică la aproximativ 300.000 de lei, lucrările urmând să nu dureze mai mult de 4 săptămâni. „Ca să nu deranjăm de două ori, dat fiind că încep lucrările la pasajul subteran, vom înlocui aceste șine. Dacă tot se oprește circulația, vom face această lucrare. În principiu, nu se știe exact cât vor dura lucrările de subtraversare. Însă cu certitudine nu se va circula 2-3 săptămâni, însă probabil că circulația tramvaielor va putea fi reluată înainte de definitivarea lucrării la pasajul subteran”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al OTL, Carmen Tocuț.

Acest pasaj subteran de 4 metri lățime se va realiza prin subtraversarea străzii Corneliu Coposu, pentru a face legătura din parcare la casa scării principale prevăzute în proiectul pieței, facilitând astfel accesul din parcare la Piața Rogerius.


http://www.bihon.ro/circulatie-blocata-la-piata-rogerius-incep-lucrarile-la-pasajul-subteran/1663136
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Lun 08 Aug 2016 16:21:15    Titlul subiectului: 186088

OTL a scris:
Modificări la traseele liniilor de autobuz 10, 12, 14, 20 și 23

Informăm publicul călător că, începând din 15 August 2015, ca urmare a reorganizării traficului în zona P-ței Unirii,

liniile de autobuz 10, 12, 14, 20 și 23 vor circula pe traseele:
Linia 10 – str.Seleușului- str.Mareșal Al.Averescu – P-ța E.Gojdu – P-ța 1 Decembrie – P-ța Independenței – str.T.Vladimirescu – str.Lăpușului – str.Meșteșugarilor – str.Barcăului – str. Greierelui – P-ța Devei – str. Hațegului – str. Ep.I Darabant – str.Măgheranului – str.Belșugului – str.H.Ibsen – str.O.Densușianu – str.Ep.I Darabant – str.Hațegului – P-ța Devei - str.Greierelui – str.Barcăului – str. Meșteșugarilor – str. Lăpușului – str. Oneștilor – str. St.O.Iosif – B-dul Decebal – str.I.Maniu – str.T.Moșoiu – P-ța Cetății – str.D.Cantemir – str.Muntele Găina – str. Războieni - str.Seleușului.
Se înființează stație nouă pe str.Iuliu Maniu.
Linia 12 – str.Ogorului (Kaufland) – str.Nufărului – str.Morii – str.Bumbacului – str. Seleușului – str.Războieni – str.Muntele Găina – str.D.Cantemir – P-ța Cetății – P-ța E.Gojdu – str.Independenței – P-ța Unirii – str.A.Iancu – str.Sucevei – str.Horea – P-ța 22 Decembrie – str.Ghe.Costaforu – str.D.Cantemir – str.Muntele Găina – str. Războieni – str.Seleușului – str.Bumbacului – str.Morii – str.Nufărului – str.Ogorului (Kaufland).
Linia 14 – str.Universității – str.Armatei Române – str.Sucevei – str.M.Viteazul – str.Independenței – str. T.Vladimirescu – str.Al.Cazaban - str.O.Densușianu – str. Podului – str.O.Densușianu – str.Al.Cazaban – str.T.Vladimirescu – P-ța Unirii – str. A.Iancu- str. Armatei Române – str.Universității.
Se înființează stație nouă pe str.Sucevei pentru asigurarea transbordării la linia 12, pe sensul de deplasare către Nufărul.
Linia 20 – str.Ogorului – str.C.Aradului – str. I.Maniu – str. T.Moșoiu – P-ța Cetății – str.D.Cantemir – str.Muntele Găina – str.Războieni – str.Seleușului - str. Bumbacului – str.Morii – str.Nufărului – str.D.Cantemir - P-ța Cetății – P-ța Em Gojdu – P-ța 1 Decembrie – str.Independenței – str.T.Vladimirescu – B-dul Decebal – str.Calea Aradului – str.Ogorului.
Pe str.T.Vladimirescu va fi operațională pentru această linie stația Bancpost.
Linia 23 – str. Calea Aradului (Carrefour) – str.Vlădeasa – str.Calea M.Basarab – str.Sucevei – str.Horea – P-ța 22 Decembrie – str.S.Pușcariu – str.D.Cantemir – P-ța Cetății – P-ța E.Gojdu P-ța 1 Decembrie - str.Independenței – str.T.Vladimirescu – B-dul Decebal – str.Vlădeasa – str.Calea Aradului (Carrefour).
Pe str.T.Vladimirescu va fi operațională pentru această linie stația Bancpost.
Începând cu aceeași dată linia 14 Centru se deființează.
Vă mulțumim că ați ales OTL și vă dorim călătorie plăcută !

http://www.otlra.ro/stiri/725
Nu stiu de ce liniile 20 si 23 nu vor vi readuse pe traseul de dinaintea inchiderii Pietei Unirii. Avand in vedere traseul nou , pe strada Tudor Vladimirescu , ar fi buna creearea unei stati in zona intersectiei Tudor Vladimirescu-Decebal , deoarece este cam mare distanta intre Bancpost si Biserica Emanuel/Autogara Decebal (Livella). De asemenea , cred ca pentru linia 14 ar trebui facuta o statie undeva in dreptul Parcului 1 Decembrie , nu unde o va avea langa Sinagoga Ortodoxa , pentru a facilita transbordarea intre autobuz si tramvai la parc

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Sâm 20 Aug 2016 12:46:07    Titlul subiectului: 186203

Autobuzul electric Modulo a fost prezentat si in Oradea.
bihon a scris:
Autobuz electric în turneu, prin Oradea
Un autobuz electric produs în Ungaria, sub numele Modulo, în contul unui proiect cu finanțare europeană, se află într-un turneu prin țară, periplul său include orașele București, Brașov sau Cluj.

A ajuns joi în Oradea, la OTL, și a fost prezentat presei în cadrul unei conferințe de presă a viceprimarului Mircea Mălan. Producătorii dau o durată de viață de opt ani a bateriei și o autonomie de 200-250 de km în oraș.

Modulo are caroserie ușoară, din material compozit de fibră de sticlă, specifică autovehiculelor electrice iar designul și procesul de producție permite fabricarea autobuzului în diferite dimensiuni – 6,5 m, 8 m și 9,5 m.

Mircea Pop, director tehnic al OTL SA spune că societatea nu s-ar putea apropia de un astfel de autobuz decât în condițiile unei linii de finanțare europene – costul unei garnituri este de 400.000 de euro.

http://www.bihon.ro/autobuz-electric-in-turneu-prin-oradea/1683676

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Lun 22 Aug 2016 23:01:13    Titlul subiectului: 186206

bihon a scris:
Atenție șoferi, strada Tudor Vladimirescu se închide
Comisia de circulație din cadrul Primăriei va supune aprobării în ședința de miercuri închiderea circulației pe strada Tudor Vladimirescu, pe ambele sensuri, pe porțiunea dintre străzile Duiliu Zamfirescu și Sulyok Istvan.

Măsura este necesară pentru lucrările de reabilitare a rețelelor de termoficare, transmite Municipalitatea printr-un comunicat de presă.

Porțiunea de stradă de pe Tudor Vladimirescu va fi închisă circulației pe ambele sensuri, de miercuri, 24 august, până în 11 septembrie inclusiv. Urmează ca din 12 septembrie să se reia circulația pe o singură bandă, dinspre Bdul Decebal spre Piața Unirii, pentru o perioadă de aproximativ încă o lună. „Pe durata lucrărilor, recomandăm șoferilor care circulă dinspre Piața Unirii spre Decebal să folosească strada Principatelor Unite sau strada Primăriei, iar cei care circulă dinspre Decebal spre Piața Unirii să folosească strada Iuliu Maniu”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Schimbări de traseu la autobuzul 14

Totodată, traseul liniei 14 de autobuz va fi deviat, pe sensul de mers dinspre Piața Unirii (stație la Turnul Primăriei) spre B-dul Decebal, pe str. Principatelor Unite (cu stații la Pasarelă și la nr. 76) – str. Constructorilor – str. Roșiorilor (stația Roșiorilor). Pe tronsonul modificat vor circula și autobuzele liniilor 10, 20 și 23
, mai transmite Primăria, solicitând cetățenilor înțelegere pentru inconvenientele create în perioada lucrărilor.

http://www.bihon.ro/atentie-soferi-strada-tudor-vladimirescu-se-inchide/1684996

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 01 Sep 2016 15:51:25    Titlul subiectului: 186302

bihon a scris:
Lucrările de pe strada Mihai Viteazul provoacă modificări de stații la OTL.

OtL informează publicul călător că, începând de vineri, 2 septembrie 2016, stațiile de autobuz Sucevei (Linia 14) și Sinagoga Ortodoxă (Liniile 13, 15 și 16) nu vor mai fi operaționale din cauza lucrărilor edilitare care se efectuează pe str. Mihai Viteazul.

Provizoriu, până la finalizarea lucrărilor, actualul amplasament al statiei Sucevei (L.14) va fi mutat, iar linia 14 va mai avea stație, pe sensul de mers către P-ța Ioșia, și pe str. P-ța 1 Decembrie (la intersecție cu str.V.Alecsandri).

Liniile 13, 15 și 16, vor avea stație tot pe str.1 Decembrie (după virajul la dreapta de pe str. M.Viteazul).

http://www.bihon.ro/se-schimba-statiile-otl/1689899

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
alex_trs



Data înscrierii: 23/Apr/2012
Ultima vizita: 26/Mar/2024
Mesaje: 31
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mie 07 Sep 2016 18:52:18    Titlul subiectului: 186396

Citat:
Pasajul subteran, pe ultima sută de metri. Se reia circulația tramvaielor, traficul rutier în continuare sistat

Lucrările la pasajul subteran sunt aproape de finalizare, circulația tramvaielor va fi reluată la începerea noului an școlar.

Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt ADP, Alexandru Florin, „SC Constructii Bihor SA a finalizat construcția tunelului care face legătura dintre parcarea D+P cu Piața Rogerius în proportie de 90%. Momentan se lucrează la finalizarea parcării, înlocuirea firului de alimentare a garniturilor de tramvai, se betonează între traverse și urmează să se toarne asfaltul”.


Circulația tramvaielor se reia, șoferii mai au de așteptat

Directorul OTL, Csuzi Istvan declară că circulația tramvaielor va fi reluată cel târziu luni dimineața, în prima zi a noului an școlar.

„Constructorul a reușit să termine infrastructura necesară pentru șine, s-au montat stâlpii, se montează firele și se toarnă betonul. Vineri înainte de masă se va face testul de rezistență sub presiunea unei garnituri de tramvai, iar cel târziu luni se va relua circulația tramvaielor”.

Traficul rutier în zonă va fi în continuare blocat până la finalizarea lucrărilor la parcarea subterană și la sensul giratoriu care va fi construit în zonă. ADP estimează că parcarea va putea fi dată în folosință în cursul lunii octombrie.

Totodată, din cauza restricțiilor de circulație rutieră, linia 19 va circula în continuare pe bulevardul Dacia până la redeschiderea traficului.


http://www.bihon.ro/pasajul-subteran-pe-ultima-suta-de-metri-se-reia-circulatia-tramvaielor-traficul-rutier-in-continuare-sistat/1692831[/quote]
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Vin 09 Sep 2016 12:21:55    Titlul subiectului: 186411

Azi , pasajul care leaga parcarea subterana de piata Rogerius a fost testat daca rezista presiunii unui tramvai. Primul "cobai"a fost , ca de obicei , bidirectionnalul 44 urmat de 14-114.
bihon a scris:
Vineri se reia circulația tramvaielor prin Rogerius
Mai multe mașini parcate au blocat calea de rulare a tramvaielor
Vineri la amiază au avut loc testele sub presiunea unei garnituri de tramvai, iar de la ora 17:00 se va relua circulatia tramvaielor.

Directorul Csuzi Istvan declara în cursul acestei săptămâni că circulația tramvaielor va fi reluată cel târziu luni dimineața, în prima zi de școală, însă după efectuarea testelor, acesta a spus că tramvaiele vor începe să circule de vineri, 9 septembrie, de la ora 17:00.


Testele sub presiunea unei garnituri de tramvai au fost amânate aproximativ jumătate de oră deoarece mai multe autoturisme erau parcate pe șinele de tramvai. Prima dată a trecut un tramvai pendul, iar după ce calea de rulare a fost eliberată, un tramvai cu două vagoane a traversat, fără incidente, pasajul subteran.

Odată cu reluarea circulației tramvaielor, OTL anunță sistarea simultană a liniilor de autobuz pe relațiile: Olosig – Piața Rogerius; Piața Rogerius – Pop CFR și T1 strada Spartascus – Sinteza.tramvai teste2
Traficul rutier, restricționat

Traficul rutier în zonă va fi în continuare blocat până la finalizarea lucrărilor la parcarea subterană și la sensul giratoriu care va fi construit în zonă. Directorul OTL a dorit să atragă atenția ca șoferii să respecte restricțiile rutiere din zonă și să nu se aventureze cu mașinile peste șinele de tramvai.

ADP estimează că parcarea va putea fi dată în folosință în cursul lunii octombrie.

Totodată, din cauza restricțiilor de circulație rutieră, linia 19 va circula în continuare pe bulevardul Dacia până la redeschiderea traficului.

Parcarea subterană de lângă Piața Rogerius urmează să aibă 412 locuri, valoarea lucrării și a proiectării fiind de 14.363.800 de lei (fără TVA).
http://www.bihon.ro/vineri-se-reia-circulatia-tramvaielor-prin-rogerius/1694230
_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Mie 21 Sep 2016 18:58:47    Titlul subiectului: 186564

Astazi a avut loc cursa anuala intre tranportul public (tramvai) , masina personala si bicicleta. Ma surprinde faptul ca bicicleta a fost batuta de tramvai pe traseul Nufarul-Centrul Civic , unde exista pista de bicilete din Nufarul pana la intersectia cu strazile Ariesului/Cicero. In schimb nu ma surprinde rezultatul dintre Gara si Centrul Civic unde biciclistul trebuie ori sa stea dupa masini ori sa mearga pe trotuar , iar tramvaiul sta blocat de trafic intre parcul Petofi si Podul Dacia. Felicitari tramvaiului care a plecat din Nufarul!
bihon a scris:

Deja tradiționalul concurs între bicicletă, mașină și un mijloc de trasnport în comun, de regulă, tramvaiul, a oferit suprize anul acesta.

Eveniment organizat anual în cadrul Săpătămânii Europene a Mobilității, competiția a luat, anul acesta, startul în Centrul Civic. La ora 11:00 s-a pornit pe cele două trasee și într-o jumătate de oră concurenții erau deja reveniți și felicitați. Oraganizatoare a fost, și-n acest an, societatea locală de transport în comun, reprezentată la fața locului de managerul Csuzi Istvan și de adjunctul Romeo Nica.

Pe traseul Gară – Centrul Civic, câștigătoare a fost mașina, care a ajuns cu un minut înaintea tramvaiului și cu două înaintea biciclistei.

Pe traseul Nufărul – Centrul Civic, cursa a fost câștigată de tramvai, semn că transportul în comun crește, sub aspectul promptitudinii, de la an la an. O altă concluzie evidentă este că orașul duce lipsă de o structură pentru biciclete, adecvată nevoilor de mobilitate ale orădenilor și nu celor de recreere.

http://www.bihon.ro/s-au-ales-castigatorii-mobiltatii-urbane/1700747

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Sâm 01 Oct 2016 13:34:03    Titlul subiectului: 186642

Linia 12 va suferi modificari temporare datorita festivalului Toamna Oradeana.
OTL a scris:
Modificari la traseul liniei 12 in perioada 4 – 10 Octombrie 2016

Pentru buna desfășurare a evenimentelor care se vor derula cu prilejul Festivalului “Toamna Orădeană”,

OTL SA a propus Comisiei Consultative pentru Probleme de Circulație și Transport Rutier următorul traseu pentru devierea liniei 12, în perioada 4- 10 Octombrie 2016:
Nufărul (Kaufland)-Morii-Bumbacului-P-ța Nucetului-Eforie-Velența-Seleușului-Războieni-M.Găina-D.Cantemir-P-ța E.Gojdu-Independenței-P-ța Unirii-Primăriei-B-dul Decebal-Calea M.Basarab-Sucevei-Horea-P-ța 22 Decembrie-Gh.Costaforu-D.Cantemir-M.Găina-Războieni-Seleușului-Velența-Eforie-P-ța Nucetului-Bumbacului-Morii-Nufărului-Ogorului-Nufărului(Kaufland).
Pe tronsonul deviat, pe sensul de mers către Nufărul, linia 12 va avea stații la Universitatea Parțium, Autogara Decebal și Grădina Zoologică.
Vă mulțumim că ați ales OTL și vă dorim călătorie plăcută !

Presupun ca si linia 14 va merge pe Bulevardul Decebal-Iuliu Maniu sau Bulevardul Decebal-Gradina Zoologica

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 27 Oct 2016 17:45:46    Titlul subiectului: 186934

OTL introduce doua linii noi de tramvai.
bihon a scris:
Îmbunătățiri OTL: linii și stații noi

Îmbunătățiri OTL: linii și stații noi
OTL informează că de la 1 noiembrie orădenii vor dispune de două linii noi de tramvai și alte 4 stații de autobuz.

Astfel, din 1 noiembrie, sunt înființate liniile de tramvai 4 R și 4 N care vor circula, în primă instanță, doar în orele de vârf (5.00 – 8.00, 14.30 – 17.00). Trasee:

4R – Nufărul – Gară – Olosig – Sinteza – Olosig – Decebal – Nufărul
4 N – Nufărul – Decebal – Olosig – Sinteza – Olosig – Gară – Nufărul

O altă schimbare cu care vine OTL este prelungirea traseului Liniei 18. Autobuzul va merge acum până pe str. Isvorului, nr.52. Noile stații care se înființează pe sensul de mers către str. Izvorului 52 sunt: Izvorului 23 și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, iar pe sensul de mers către Gara Centrală, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Izvorului 6 A.

De asemenea, se prelungește și programul cursei de pe traseul autobuzului 17, cu plecare de la Kaufland. Ora de pornire va fi 22.15.
http://www.bihon.ro/imbunatatiri-otl-linii-si-statii-noi/1722432
Este o idee foarte buna , chiar daca pentru moment doar la ore de varf. Acum cativa ani cand a fost inchisa circulatia catre Nufarul stiu ca a fost o linie Pod CFR-Iosia cu indicativul 6 parca , ar fi buna si incercarea acestei variante si evetual marirea timpilor tramvaiului 2.

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 04/Noi/2023
Mesaje: 1072
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 01 Noi 2016 20:57:52    Titlul subiectului: 187014

tcm a scris:
Acum cativa ani cand a fost inchisa circulatia catre Nufarul stiu ca a fost o linie Pod CFR-Iosia cu indicativul 6 parca , ar fi buna si incercarea acestei variante si evetual marirea timpilor tramvaiului 2.

Prin simplul fapt ca Iosia si Pod CFR in linie dreapta se afla la 2 km, dar ca sa ajungi cu tramvaiul mergi 9 km ce dureaza 50 minute, in 20 de minute ajung daca ma duc pe jos, adica linia 6 ar fi un fel de umplutura nu sa te duci din Iosia in Rogerius... un macaz la Emanuel sa faca legatura intre linia 2 si linia de pe Decebal ar reduce un pic ocolul. Parca se are in plan conectarea pe cale ferata directa (fara ocol) a celor doua capete, eu insa nu prea am idei pe unde ar merge tramvaiul si nu dau sanse mari in vederea realizarii acestui plan. Podul Densusianu nu cred ca s-ar folosi pentru a traversa tramvaiul Crisul, deci trebuie un pod nou pentru tramvai... la Pod CFR totul este inghiesuit...

Initial linia 4 in perioada 1980-1986 a avut ruta Sinteza-Pod CFR-Olosig-Gara-Nufarul, deci nu e prima data cand leaga Nufarul de Zona Industriala de Vest.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Mar 01 Noi 2016 21:53:46    Titlul subiectului: 187015

zsizsi a scris:

Prin simplul fapt ca Iosia si Pod CFR in linie dreapta se afla la 2 km, dar ca sa ajungi cu tramvaiul mergi 9 km ce dureaza 50 minute, in 20 de minute ajung daca ma duc pe jos, adica linia 6 ar fi un fel de umplutura nu sa te duci din Iosia in Rogerius...

Deacord , dar nu ma gandesc la folsirea acestiei linii pe toata distanata de un singur grup de calatori , adica poate sunt locuitori ai Iosiei care vor sa ajunga in zona Garii , Republicii sau Magheru si trebuie sa schimbe doua tramvaie sau un autobuz si un tramvai.
In plus dimineata sunt destui calatori care vin din afara orasului si se dau jos la intersectia Aviatorilor-Calea Aradului si mai departe merg cu 2-ul sau cu 19 sau 21.

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
alex_trs



Data înscrierii: 23/Apr/2012
Ultima vizita: 26/Mar/2024
Mesaje: 31
Locație: Oradea

MesajTrimis: Vin 25 Noi 2016 13:51:39    Titlul subiectului: 187237

Citat:
Se întrerupe circulația tramvaielor

În acest început de weekend circulația tramvaielor va fi înlocuită cu autobuze.

OTL informează că începând de vineri, 25 noiembrie, se întrerupe circulația tramvaielor pe tronsoanele Nufărul – Centrul Civic și Biserica Emanuel – Ioșia (cap linie).

Circulația tramvaielor va fi întreruptă vineri începând cu ora 19:30 și pe tot parcursul zilei de sâmbătă. În această perioadă transportul călătorilor OTL va fi asigurat cu autobuze.

Cu această ocazie se vor realiza lucrări de înlocuire macaz la ieșirea din depoul de tramvaie Salca.

Purtătorul de cuvânt OTL, Carmen Tocuț precizează că „2 autobuze vor circula vineri până la ora 23.30 pe tronsonul Nufărul – Centrul Civic și 1 autobuz pe tronsonul Biserica Emanuel –Ioșia, iar sâmbătă se va circula cu 3 autobuze pe tronsonul Nufărul – Centrul Civic și cu 2 autobuze pe tronsonul Biserica Emanuel –Ioșia, în intervalul orar 5.30 – 23.00”.

http://www.bihon.ro/se-intrerupe-circulatia-tramvaielor-2/1738798
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Mie 14 Dec 2016 17:53:38    Titlul subiectului: 187433

OTL infiinteaza (in sfarsit) o line de autobuz spre aeroport , incepand de vineri o data cu inceperea zborurilor Oradea-Bucuresti(Iasi).
Bihon a scris:

OTL înființează o nouă linie de autobuz care va accesa Aeroportul Oradea
OTL SA anunță că, pentru a satisface nevoile de transport a publicului călător , începând de vineri, 16 decembrie, se înființează o nouă linie de autobuz.

Astfel începând cu data de 16 decembrie, se înființează linia 28, care va avea ca destinație finală Aeroportul Internațional Oradea.

Linia 28 va avea următorul traseul:

pe sensul de mers spre aeroport: stațiile Gojdu, Turnul Primăriei, Biserica Emanuel, Nicolae Bolcaș
pe sensul de întoarcere: stațiile Calea Aradului, Centrul Istoric 1 (str. Iuliu Maniu), Centrul Istoric 2 (str.S.M.Klein), Biserica cu Lună, P-ța 1 Decembrie (Blocul Turn), Gojdu.

Conform OTL SA, graficele de circulație sunt corelate cu orarul curselor avioanelor care decolează/aterizează pe Aeroportul Internațional Oradea, vor fi afișate în stații și vor putea fi consultate pe site-ul OTL la adresa http://www.otlra.ro/, secțiunea “Rețea de Transport”.

http://www.bihon.ro/otl-infiinteaza-o-noua-linie-de-autobuz-care-va-accesa-aeroportul-oradea/1750255

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 05 Ian 2017 15:09:57    Titlul subiectului: 187711

Linia 12 isi va modifica traseul incepand de luni , ocolind parcul Balcescu pe sensul de mers spre Kaufland.
OTL a scris:
Modificari la traseul liniei 12

Informăm publicul călător că începând de Luni, 09 ianuarie 2017 traseul Liniei 12 de autobuz se modifică pe

sensul de deplasare Piata Unirii - Kaufland Nufarul astfel:
Din Piața Unirii traseul rămâne neschimbat circulându-se pe str. Avram Iancu,
urmând ca apoi traseul să se modifice cu ocolirea Parcului Balcescu pe străzile Sucevei - B-dul Decebal - Calea Matei Basarab, continuând spre Kaufland Nufarul pe traseul normal: Sucevei – Horea –P-ța 22 Decembrie - Ghe.Costaforu – D. Cantemir – Muntele Găina – Războieni – Seleușului – Velența – P-ța Nucetului – Bumbacului – Morii – Nufărului - Ogorului.
Pe Calea Matei Basarab se înființează stația de autobuz Colegiul Economic.

http://www.otlra.ro/stiri/798

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
th3Shad0w



Data înscrierii: 04/Sep/2013
Ultima vizita: 07/Oct/2022
Mesaje: 12
Locație: Oradea

MesajTrimis: Joi 12 Ian 2017 16:36:51    Titlul subiectului: Noi autobuze la OTL 187820

S-au cumparat 14 autobuze second-hand din Norvegia.

Citat:
Parcul auto al OTL este mai bogat cu 14 „noi” autobuze. Este vorba despre autovehicule Volvo, cumpărate la mâna a doua, care au costat 15.500 de euro / bucată (inclusiv aducerea la Oradea).


Mai multe detalii si poze pe http://bihorstiri.ro/otl-cumparat-autobuze-nordice-pentru-ca-clientii-sa-nu-se-mai-planga-de-frig-foto/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Timi



Data înscrierii: 07/Feb/2008
Ultima vizita: 02/Mar/2024
Mesaje: 151
Locație: Oradea

MesajTrimis: Joi 12 Ian 2017 21:25:16    Titlul subiectului: 187829

Liniile de tramvai din Oradea se vor extinde în cadrul unui proiect măreț ce urmează a fi început chiar din vara acestui an.

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/investitie-de-10-milioane-de-euro-extinderea-liniei-de-tramvai-din-oradea-ar-urma-sa-inceapa-in-2017-131554.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 9823
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 12 Ian 2017 23:27:24    Titlul subiectului: 187835

Spre ce zona vor fi prelungite ?
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Vin 13 Ian 2017 00:23:39    Titlul subiectului: 187844

Se vrea unirea liniei de pe Cantemir cu linia din Iosia pe malul Petei , si modificarea intersectiei de la Biseica Emanuel astfel incat bulevardul Decebal sa aiba legatura cu Calea Aradului nu doar cu strada Primariei.
Linia rosie reprezinta traseul aproximativ al viitoarei linii , cea mai mare problema va fi la depou , asa cum a spus si domnul Csuzi la turul de prezentare al Autenticului https://youtu.be/peIb8o6nu7E?t=7m30s .



linie_noua.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  264.15 kb
 Vizualizat:  de 12263 ori

linie_noua.jpg



biserica_emanuel.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  154.45 kb
 Vizualizat:  de 12263 ori

biserica_emanuel.jpg



_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 1950
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Dum 15 Ian 2017 02:59:28    Titlul subiectului: 187897

Un articol despre extinderea retelei de tramvai , pacat ca nu au lasat tot ce spune domnul Csuzi : http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/o-noua-linie-de-tramvai-in-oradea-649648 .
Si unul despre Volvo-urile tocmai achizitionate , se poate vedea si interiorul mai bine : http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/o-noua-linie-de-tramvai-in-oradea-649648 .

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 04/Noi/2023
Mesaje: 1072
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 24 Ian 2017 16:15:42    Titlul subiectului: 188041

Sunt si eu curios de ideile proiectantilor privind ampatamentul viitoarei cai de rulare care nu prea inteleg cum va trece prin depou (dupa idea din martie 2016) fara sa nu deranjeze si sa nu reduca cu mult capacitatea de stocare...
Sensul ala pseudo-giratoriu o intersectie lasata neterminata inca din timpul epocii de aur l-am remodela dar inca nu am idei concrete nu am analizat posibilitatile.
Pe Calea Aradului va trebui desfiintata parcarea masinilor la margine in 45 de grade (doar paralel cu soseaua), trebuiesc taiati copacii dintre sosea si trotuar (altfel reduci cu mult capacitateta de parcare daca parchezi intre copaci plantati fara o regula) Ar fi normal sa se dedice mijlocul strazii exclusiv tramvaiului, dar o problema se intampina in sensul giratoriu de la str. Vladeasa si H Ibsen pentru ca vor fi masini busite care o sa vireze in fata tramvaiului oriunde ai duce tramvaiul prin mijloc sau pe la margini, Eu aici as desfiinta sensul giratoriu si as crea o intersectie semaforizata cu faza separata doar pentru traversarea tramvaiului pe care l-as duce in stanga cu un "S" sa nu mai trebuiasca sa se intersecteze cu Calea Aradului (o alta pierdere de timp) la virarea la stanga de dupa pod cum se vrea momentan. As construi un pod separat pentru tramvai langa podul rutier peste Peta. Aceste lucruri ar fi o solutie mai "vestica" si logica de fluidizare. Daca in schimb tramvaiul va rula in mijloc pe banda 2 cu 30-35 km/h cu pedale scurte si rulare in gol indelung pana scade viteza la 20 km/h cum obisnuiesc momentan, va fi jale pentru soferi.
Investitia de 10 mil Euro suportata din bugetul local mi se pare multa, in schimb daca au castigat fonduri nerambursabile e altceva. Oricum va fi nevoie si de mai multe vagoane la strada, de o eventuala achizitie de 8-10 vagoane noi ar fi benefica. De toate asta nu se zice nimica in materialul citat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BIHOR Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 7, 8, 9 ... 13, 14, 15  Următoare
Pagina 8 din 15

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community