Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri / Articole de presa
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul TIMIȘ
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
MYSU



Data înscrierii: 09/Ian/2008
Ultima vizita: 13/Apr/2017
Mesaje: 120
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 21 Mar 2012 18:35:58    Titlul subiectului: 154298

Radu, nu te enerva. Probabil domnul nu stie cate sisteme de franare are un tramvai. Si nu stie ce este un patinaj. Lasa-l sa se documenteze si dupa aia sa faca afirmatii. Nu stie ce este un tramvai, ii explic eu ca am vreo cativa ani in spinare Laughing
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 5937
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 10 Apr 2012 08:51:39    Titlul subiectului: 154786

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/EXCLUSIV_Franele_firobuzelor_din_Timisoara-modificate_in_numele_economiilor_0_679732023.html#

"EXCLUSIV Frânele firobuzelor din Timisoara, modificate în numele economiilor. Soferii sunt obligati să forteze galbenul

10 aprilie 2012

Autor: Daniel Dancea

Timisoara
Unii soferi de la RATT se plâng că sunt obligati să pună în pericol siguranta circulatiei

Regia Autonomă de Transport Timisoara are un plan foarte dur de economii. Din acest motiv, peste 200 de oameni au fost dati afară. Managerii RATT au strâns însă si mai mult cureaua, ajungându-se chiar în situatia ca frânele firobuzelor să fie modificate. Soferii sustin că siguranta circulatiei este afectată, dar managerul RATT neagă acest lucru.

În sedinta de Consiliu Local de la sfârsitul lunii martie, consilierii locali au aprobat un proiect prin care s-au disponibilizat 25 de angajati ai RATT. Prin concedierea acestor oameni s-a încheiat practic procesul de restructurare prin care au fost dati afară peste 200 de oameni. Situatia financiară dezastruoasă a regiei a atras, însă, după sine si alte măsuri de economisire a banilor.

Soferi nemultumiti

Spre exemplu, surse din rândul soferilor au povestit că din cauza graficelor imposibile sunt fortati să forteze galbenul si să pună în pericol siguranta circulatiei. Managerul RATT, Ioan Goia, cunoaste aceste reclamatii ale soferilor, dar îi trimite la muncă. „Am avut semnale, dar soferii trebuie să înteleagă că standardul nostrum de calitate este altul. Avem un sistem prin care putem controla si dirija circulatia la secundă. Asta presupune că reactia personalului de bord trebuie să fie pozitivă la mesajele transmise. Noi pentru aceste întârzieri sau plecări în avans am luat măsuri disciplinare si probabil soferii se simt sub presiune, dar calitatea transportului trebuie să o asigurăm”, a declarat Ioan Goia.

Modificări la frâne

O altă măsură economică la RATT a dus la „reglarea” sistemului de frânare al firobuzelor. Mecanicii RATT au modificat frânele, astfel încât consumul de electricitate să fie mai mic. Soferii sustin însă că pot controla foarte greu firobuzele în momentul în care trebuie să frâneze, fiind afectată siguranta transportului urban. Managerul RATT recunoaste că s-a umblat la frâne si nu mai „îngheată asa cum o făceau când erau în garantie si plateau cehii (n.r. producătorii firobuzelor Skoda)”. Goia sustine însă că modificările sistemului de frânare nu a afectat siguranta circulatiei."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 22/Apr/2017
Mesaje: 6212
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 10 Apr 2012 20:09:21    Titlul subiectului: 154793

E prima oara cand aud asa ceva ! Si mai ales in Timisoara, cica oras etalon in transportul in comun ! Ori nu a inteles bine ziaristul care a scris articolul, ori cei de la RATT sunt chiar batuti in cap. Nu sunt expert in probleme tehnice privind troleibuzele, asa ca intreb in speranta ca imi va raspunde cineva mai avizat, cat curent se economiseste in acest mod ? Cum s-au modificat franele la troleibuze ? Care este distanta de franare a troleibuzelor o data cu modificarea franelor ? Oricum, mie personal mi se pare ciudat sa modifici franele troleibuzelor ca sa faci economie de curent !
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
don quijote



Data înscrierii: 01/Ian/2012
Ultima vizita: 24/Aug/2013
Mesaje: 36
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Sâm 21 Apr 2012 17:24:13    Titlul subiectului: 155201

La Timisoara directia tehnica este in cadere libera.
La troleibuzele cehesti s-a umblat la frana electrica si a fost amplificata frana de aer.
Nu stiu ce modificari s-au facut la frana electrica, dar cred ca in niciun caz nu s-a redus consumul de energie electrica. La franarea electrica motorul intra in regim de generator si debita energie electrica in retea.
Sunt curios daca au avizul producatorului si ce se va intampla la un accident cu victime.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 22/Apr/2017
Mesaje: 6212
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 22 Apr 2012 19:50:17    Titlul subiectului: 155254

Bun, si de ce nu apareti pe RealitateaTV ? Trimiteti dovezi la posturile de stiri, daca s-a facut ceva in acest sens ! Nu este de ajuns sa postati doar aici, daca informatia este adevarata
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
don quijote



Data înscrierii: 01/Ian/2012
Ultima vizita: 24/Aug/2013
Mesaje: 36
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Lun 23 Apr 2012 15:01:05    Titlul subiectului: 155266

RATT are contracte de sponsorizare cu toate publicatiile din Timisoara. ESTE PRACTIC IMPOSIBIL SA PUBLICI CEVA.
Atata timp cat relatia primar-director RATT este sudata perfect, rezultatele sunt 0
Personal sunt un paria deoarece sunt in proces de 4 ani cu legatura perfecta (primar-director).
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Czech/Cristina Albu



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 7984
Locație: Iasi

MesajTrimis: Lun 23 Apr 2012 15:20:27    Titlul subiectului: 155267

Ei, de sponsorizare, pe naiba! Hai ca gasesti matale in tara asta o camera cu 2 scaune, o camera video si un redactor ca sa-ti plangi durerea!

Matale, daca vrei sa fii credibil, ia intai si ni te spovedeste, ca sigur nu esti ca lacrima in RATT-u' ala, intelegem si noi exact ce hram porti si daca inversunarea matale este chiar atat de lipsita de chestiuni personale (ale tale sau ale altora) si dupa aia vedem daca inghitim sau nu povestile pe care ni le spui. Pana atunci, pe forum ramai cu imaginea de activist sindical (eventual lider) manat de cine stie ce interese. Deci, arata-ne ca gresim si in realitate esti un om painea lui Dumnezeu, pe care-l macina soarta transportului public din Timisoara!

_________________
Mesajul de mai sus reprezinta exclusiv punctul de vedere al subsemnatilor!
https://www.facebook.com/tramclubiasi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Volk



Data înscrierii: 03/Apr/2012
Ultima vizita: 12/Mar/2017
Mesaje: 67
Locație: (jud. CJ)

MesajTrimis: Lun 23 Apr 2012 16:50:00    Titlul subiectului: 155268

Frana de aer? Frana electrica? Motor generator? Nu ma pricep la troleibuze in special, dar sunt student la Autovehicule Rutiere si stiu ce inseamna la o masina un sistem de franare. Dupa o scurta cautare am gasit cateva informatii despre aceste Skoda si am constatat ca ele au un sistem de franare ca pe masinile mici despre care din ce vorbiti dvs nu s-au modificat. La Electrotehnica am studiat motoarele asincron si intr-adevar sunt cateva metode de franare dar mie sincer nu mi se par mai eficiente decat franele standard. Te rog, daca poti sa detaliezi sistemul folosit de troleibuze.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
diana19



Data înscrierii: 28/Aug/2007
Ultima vizita: 19/Mar/2017
Mesaje: 22
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Vin 27 Apr 2012 19:51:22    Titlul subiectului: 155388

Volk, n-ai dreptate, te invit sa vii in Timisoara si sa faci o tura cu troleibuzele, sa vezi cum se opresc foarte brusc. Inainte sa scoata frana electrica troleibuzele se opreau foarte lin si usor, troleibuzul franeaza pe frana electrica si in acelasi timp baga curent inapoi prin retea si frana de aer intra abia cand e sub 15 km/h.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
dan tm



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 10/Mar/2017
Mesaje: 58
Locație: Sag (jud. TM)

MesajTrimis: Joi 03 Mai 2012 13:49:36    Titlul subiectului: 155483

Pai despre frine vezi exact postul 154786.

Au frina recuperativa ce e greu de inteles, aia e frina numita pe forum electrica.

Au un motor diesel pentru cazul cind nu e curentm fapt ce le permite sa circule si pe strazi fara fir in caz de urgenta.

http://www.ratt.ro/forum/index.php?showtopic=213
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
don quijote



Data înscrierii: 01/Ian/2012
Ultima vizita: 24/Aug/2013
Mesaje: 36
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Sâm 07 Iul 2012 18:28:53    Titlul subiectului: stiri 157102

Sursa: OpiniaTimisoarei

http://www.opiniatimisoarei.ro/directorul-ratt-ioan-goia-va-fi-trimis-in-judecata-pentru-concedierea-ilegala-a-14-angajati/06/07/2012#comment-24164

"Seful Regiei Autonome de Transport Timisoara, Ioan Goia, seful de la Resurse Umane RATT si un consilier juridic au fost anchetati de politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Timis.
Oamenii legii i-au cercetat pentru uz de fals, fals in declaratii si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Acum au inaintat dosarul procurorilor cu propunere de trimitere in judecata.
Goia este acuzat ca in 2008, inainte de concursul pentru ocuparea functiei, a dat declaratie pe proprie raspundere ca este compatibil si indeplineste conditiile cerute de lege. Asta desi “suspectul detinea actiuni la o societate din Timisoara al carei obiect de activitate principal si secundar se interfera cu cel al Regiei la care suspectul devenise in mod fraudulos Director General”.
Dupa ce a ajuns director al RATT, Goia impreuna cu sefa de la Resurse Umane a RATT si consiliera juridica “au concediat abuziv 14 persoane pe diferite motive neintemeiate. Cei concediati i-au actionat in judecata pe suspecti, instanta de judecata obligandu-i pe invinuiti sa-i reincadreze platindu-le sume de bani ce au totalizat 625.610 lei, suma cu care a fost prejudiciata institutia”. Dosarul a fost inaintat procurorilor cu propunere de trimitere in judecata.
“Goia trebuie sa dea socoteala ca orice cetatean pt ce a facut. Eu i-am transmis si direct nemultumirea vizavi de cum merge RATT. Acolo se impun masuri radicale. Lucrurile trebuie cunoscute in profunzime. RATT va intra in atentia mea. In septembrie vom lua masuri radicale. Nu am motive sa il demit in momentul de fata“, a declarat primarul Nicolae Robu."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
florin.lifticariu



Data înscrierii: 01/Noi/2007
Ultima vizita: 05/Iul/2016
Mesaje: 14
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 24 Iul 2012 21:05:55    Titlul subiectului: 157604

Stie cineva ceva detalii despre
http://www.railwayinsider.eu/wp/archives/38440?lang=ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sdanescu



Data înscrierii: 26/Oct/2005
Ultima vizita: 08/Mar/2017
Mesaje: 37
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Mie 03 Apr 2013 19:55:47    Titlul subiectului: articol de presa 03.04.2013 163810

Ieri a aparut un articol de presa prin care actuala conducere a primariei mentiona intentia de achizitie a unor microbuze pentru transportul in comun. Astazi a aparut un nou articol - http://www.tion.ro/primaria-timisoara-vrea-sa-cumpere-minibusuri-de-peste-1-milion-de-euro/1271253. Articolul contine si o galerie de imagini in care se pot vedea modelele prezentate de Mercedes.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 5937
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 30 Iul 2013 11:55:40    Titlul subiectului: 166088

http://adevarul.ro/locale/timisoara/canicula-1_51f66e2dc7b855ff5683f5b0/index.html

"Autobuzele, tramvaiele și firobuzele nu fac economie pe caniculă: Toate trebuie să circule cu instalația de aer condiționat pornită

29 iulie 2013

Articol de Stefan Both

Primăria Timișoara împreună cu Regia Autonomă de Transport Timișoara vor lua măsurile necesare ca pentru întreaga perioadă caniculară să se asigure functionarea permanentă a instalațiilor de climatizare existente în mijloacele de transport în comun între orele 8.00 și 21.00. Funcționarea instalațiilor de climatizare în mijloacele de transport în comun va fi monitorizată de către controlorii de trafic și personalul TESA de la sectiile de exploatare. Se vor retrage toate vehicolele care au instalații de climatizare nefuncționale. Pentru orice nefuncționalitate a instalației de climatizare în mijloacele de tranport în comun, respectiv actele de indisciplină ale personalului de bord, oamenii sunt rugați să sesizeze Primăria Timișoara și Dispeceratului RATT la numarul 0356. 803.716."

__________________________
Ca o nota amuzanta si ca dovada a "atentie deosebite" a jurnalistilor, iata textul atasat pozei inserate in articol: "Tamvaiele care nu au instalațiile de aer condiționat defecte sunt retrase de pe traseu" Laughing Laughing Laughing

Din asta se intelege exact contrariul a ceea ce vor ei sa spuna ... se intelege ca toate vehiculele care au instalatia in stare de functionare vor fi retrase, ramanand doar alea defecte ... Laughing Laughing Laughing

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Czech/Cristina Albu



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 7984
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 30 Iul 2013 13:03:33    Titlul subiectului: 166089

Tramvaie cu AC la RATT?! De unde si pana unde?!
_________________
Mesajul de mai sus reprezinta exclusiv punctul de vedere al subsemnatilor!
https://www.facebook.com/tramclubiasi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
sdanescu



Data înscrierii: 26/Oct/2005
Ultima vizita: 08/Mar/2017
Mesaje: 37
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Joi 19 Sep 2013 21:17:46    Titlul subiectului: Ziua Europeana a Troleibuzului 167275

In acest an, orasul Timisoara, prin RATT, ia parte alaturi de alte 26 de orase europene la "Ziua Europeana a Troleibuzului". Iata si comunicatul oficial al RATT: "19.09.2013 - Ziua Europeana a Troleibuzului.
În premieră în România, Primăria Municipiului Timișoara și R.A.T.T. anunță aniversarea Zilei Europene a Troleibuzului, eveniment care va avea loc în data de 21 septembrie 2013. Aflată la a patra ediție, Ziua Europeană a Troleibuzului se aniversează deja în Polonia, Germania, Ungaria, Italia, Austria și Cehia.
Sâmbătă, 21 septembrie de la ora 10.00 pe strada pietonală Mărășești se vor ține lecturi pentru copii într-un troleibuz. Până seara la ora 20.00 troleibuzul va fi pictat de artiștii de la festivalul Street Art cu motive adaptate transportului.
Evenimentul care va fi cuprins în cadrul Săptămânii Mobilității Europene va avea și o acțiune a mai multor angajați R.A.T.T. care vor împărți în troleibuze materiale promoționale ce vor sublinia importanța transportului verde, sub deviza „Verde, Curat, Inteligent”.

În cadrul săptămânii mobilității duminică, 22 septembrie, din Piața Libertății va circula gratuit tramvaiul turistic pe traseul istoric însoțit de un ghid. Prima cursă va pleca la ora 16.00 din Piața Libertății, apoi la 17.00 și la 18.00. Tramvaiul nu va opri în stațiile de pe traseu. "
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sdanescu



Data înscrierii: 26/Oct/2005
Ultima vizita: 08/Mar/2017
Mesaje: 37
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Joi 19 Sep 2013 21:18:41    Titlul subiectului: 167276

Ziua Europeana a Troleibuzului 2013


etd 2013.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  29.02 kb
 Vizualizat:  de 7243 ori

etd 2013.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
lenta1



Data înscrierii: 09/Dec/2013
Ultima vizita: 24/Apr/2017
Mesaje: 394
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 19 Iun 2015 11:54:28    Titlul subiectului: 179695

Am aflat de la cineva ca poti sa inchiriezi din statie o bicicleta timp de o ora ca sa ajungi la statia urmatoare.Are cineva mai multe informatii despre asta?
_________________
Iubesc autobuzele si troleibuzele MAZ Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 5937
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 24 Aug 2016 12:52:40    Titlul subiectului: 186216

http://adevarul.ro/locale/timisoara/tramvaiele-autobuzele-timisoara-fost-pas-scoase-vanzare-fisc-motivul-datorie-opt-milioane-euro-1_57bd5e885ab6550cb80c1f72/index.html

"Tramvaiele și autobuzele din Timișoara au fost la un pas să fie scoase la vânzare de Fisc. Motivul: o datorie de peste opt milioane de euro

24 august 2016

de Dani Dancea

RATT trebuie să-i achite Fiscului peste opt milioane de euro pentru liniile de tramvai modernizate în mandatul administrației Ciuhandu FOTO Arhivă Adevărul RATT este într-o situație critică după ce a pierdut un proces cu Drecția Generală a Finanțelor Publice Timișoara. RATT a câștigat procesul în primă instanță, la Curtea de Apel, dar a pierdut la Curtea Supremă. Regia este obligată acum să îi achite Fiscului peste opt milioane de euro și numai eșalonarea plății a făcut ca Finanțele să nu execute silit regia prin punerea în vânzare a mijloacelor de transport în comun.

Litigiul dintre RATT și Fisc își are originile în anul 2010, când inspectorii fiscali au emis o decizie de impunere care obliga Regia Autonomă de Transport Timișoara la plata unei sume de aproape 40 de milioane de lei, reprezentând TVA și accesorii aferente proiectului „Modernizarea infrastructurii la rețeaua de transport în comun cu tramvaiul în municipiul Timișoara”. Astfel, prin Raportul de Inspecție Fiscală efectuat la Regia Autonomă de Transport Timișoara, în 2010, organele de inspecție fiscală au constatat trei aspecte care au determinat diferențe de TVA și calcul de accesorii, după cum urmează. RATT a contestat pe cale administrativă raportul de inspecție fiscală și a primit câștig de cauză, însă doar în parte, și pentru sume mici, menținându-se constatările cu privire la obligarea regiei la plata unei sume de aproape 40 de milioane de lei. RATT a dechis în 2011, un proces, care s-a judecat pe fond la Curtea de Apel Timișoara. Magistrații de aici i-au dat câștig de cauză RATT-ului, dar procesul a ajuns la Curtea Supremă, unde a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel. Și de această dată, RATT a primit câștig de cauză, dar în recursul de la Curtea Supremă judecătorii au decis că RATT trebuie să-i plătească Fiscului TVA în valoare de peste 37 de milioane de lei și accesorii de peste 11 milioane de lei. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat pentru Radio Timișoara că plata datoriei pe care RATT o are către Fisc se poate face numai în condițiile eșalonării pe o perioadă lungă de timp. „A fost o interpretare diferită a legislației pe vremea fostei administrații când s-a făcut achizițiile respective și nimeni nu și-a pus problema că ar trebui să se plătească TVA în acele circumstanțe. A urmat un proces și s-a stabilit că ar fi trebuit să se plătească TVA. Acum sunt în situația, ca primar, să fac față unei cheltuieli total neavută în vedere de către adimistrația pe care o conduc, de un nivel foarte ridicat. Evident că nu avem de unde să scoatem acești bani și cred că cea mai bună soluție ar fi o eșalonare pe un termen foarte lung”, a declarat primarul Nicolae Robu pentru Radio Timișoara. Ladislau Elek, director executiv Colectare în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș a declarat că s-a ajuns deja la o înțelegere cu RATT pentru eșalonarea datoriei, cu plata unor rate lunare pe o perioadă de cinci ani, maximul permis de lege. „S-a aprobat eșalonarea la plată a obligațiilor, iar pe perioada eșalonării este suspendată măsura executării silite și regia este obligată în fiecare lună să plătească debitele curente plus ratele de eșalonare lunare. Este problema Consiliului Local să facă rost de bani. Important este că plătesc și nu ne apucăm de executarea silită pentru că ar trebui să vindem autobuzele, tramvaiele, clădirile. Au două clădiri”, a declarat Ladislau Elek. Potrivit reprezentantului Fiscului, eșalonarea datoriei de peste 38 de milioane de lei pe care o are RATT generază costuri suplimentare, astfel că regia va avea de plătit în final mai mult decât are în prezent. Prin purtătorul său de cuvânt, directorul RATT Ioan Goia, a transmis că refuză să comenteze situația, regia fiind încă în proces cu Fiscul.. Surse din Primăria Timișoara au declarat, însă, pentru Radio Timișoara, că RATT-ului îi va fi aproape imposibil să plătească datoria către Fisc în cei cinci ani stabiliți pentru eșalonare, în condițiile în care regia va fi transformată în societate comercială pentru accesarea fondurilor europene, Consiliul Local nemaiavând posibilitatea din acel moment să aloce bani pentru plata datoriilor. Potrivit raportului propriu de activitate pe anul 2015, RATT a înregistrat anul trecut venituri de 87.000.000 de lei, rezultând un profit net de 4,7 milioane lei. În aceste condiții, RATT ar avea nevoie de cel puțin 9 ani pentru achitarea creanețelor către Fisc."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 5937
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 03 Apr 2017 10:57:49    Titlul subiectului: 189461

http://adevarul.ro/locale/timisoara/orasul-transportul-public-ajuns-depinda-construirea-unui-cartier-soferilor-autobuz-vatmanilor-1_58e0e41d5ab6550cb8e5b0e9/index.html

"Orașul în care transportul public a ajuns să depindă de construirea unui cartier al șoferilor de autobuz și vatmanilor

2 aprilie 2017

de Dani Dancea

Regia Autonomă de Transport Timișoara se confruntă cu o criză de personal fără precedent FOTO Daniel Dancea Asigurarea transportului public din Timișoara în parametri optimi depinde de construirea unor blocuri pentru șoferii și vatmanii RATT, susțin reprezentanții regiei de transport care au propus aprobarea unui studiu de oportunitate care vizează construirea a șapte blocuri de câte 10 etaje fiecare pentru personalul RATT.

Șapte blocuri de câte zece etaje fiecare, totalizând un număr de 390 de apartamente. Aceasta este soluția Regiei Autonome de Transport Timișoara pentru rezolvarea crizei fără precedent de șoferi și vatmani cu care se confruntă instituția. Investiția, estimată la aproape 12 milioane de euro, ar urma să fie realizată din profitul RATT. Managerul RATT, Ioan Goia, susține că acordarea unei locuințe de serviciu a ajuns singura soluție de rezolvare a crizei șoferilor, în condițiile în care legea nu permite majorări salariale sau alte facilități. Propunerea Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) a stârnit dezbateri aprinse în Consiliul Local. Primarul Nicolae Robu, aflat în conflict cu conducerea RATT, a îmbrățișat propunerea de construire a locuințelor de serviciu, susținând că aceasta a devenit o condiție „sine qua non”. „Avem mijloace de transport în comun, dar nu are cine să le conducă pentru că avem un mare deficit de personal: șoferi și vatmani. Se încearcă atragerea personalului prin oferirea locuințelor de serviciu. Eu știu că situația este critică, sunt nemulțumit de cum funcționează transportul în comun și de fiecare dată explicația este lipsa de personal în condițiile actuale, dată fiind concurența pe piața globală. Sunt oferte mai bune și șoferii preferă oferte alternative”, a spus primarul Nicolae Robu în susținerea proiectului. „Nu putem să angajăm pe oricine la RATT. Trebuie să aibă și o anumite calitate umană și trebuie interesați acești șoferi, vatmani sau personal auxiliar să vină de undeva. Eu nu cred că Timișoara mai are capacitate să angajeze mâine 10 vatmani, chiar și cu un salariu mai mare. Dacă e să comparăm salariile, la Curtici, ultimul CAP funcțional, un șofer pe tractor are salariu 2.000 de euro. Considerați că este rău să se construiască un bloc pentru angajații RATT ca să îi fidelizăm? Toate firmele din oraș s-au dezvoltat oferind anumite facilități angajaților”, a apărat proiectul și consilierul local Simion Moșiu, care a propus chiar și construirea unei creșe și a unei grădinițe în cartierul șoferilor și vatmanilor. Consilierii PSD s-au opus proiectului, susținând că RATT ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea serviciilor pe care le oferă conform obiectului de activitate. „Mi se pare exagerată această solicitare și grupul de consilieri PSD nu va vota. Nu îmi dau seama de unde va fi finanțat acest proiect. Eu cred că o societate în regim capitalist trebui să specializeze pe obiectul său de activitate și să externalizeze serviciile conexe, nu să își mărească portofoliul. Nu vom vota un asemenea proiect. Populația are alte așteptări de la RATT”, a spus liderul consilierilor PSD, Dan Idolu. În urma dezbaterilor, proiectul a fost respins, dar primarul Nicolae Robu a spus că va repune proiectul pe ordinea de zi cu ocazia unei ședințe viitoare. „Inițiativa RATT este una care șochează la prima vedere, dar nu trebuie calificată proastă numai pentru că este ceva neobișnuit. RATT și-a propus să construiască cu bani a căror provenineță ar urma să fie stabilită, circa 400 de locuințe de serviciu. Sigur că e mult, dar în contextul în Timișoara nu este șomaj, în contextul în care profesia de șofer sau vatman nu e foarte atrăgătoare pentru că oamenii trebuie să se trezească cu noaptea în cap, fac să nu fie înghesuială pentru angajarea pentru aceste posturi. În ceea ce privește majorările salariale, acestea nu pot fi făcute”, a declarat primarul Nicolae Robu. "

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
andreiro18



Data înscrierii: 17/Noi/2006
Ultima vizita: 23/Apr/2017
Mesaje: 9
Locație: Bacau

MesajTrimis: Dum 23 Apr 2017 16:50:32    Titlul subiectului: Adio investitii in troleibuzul timisorean 189768

Articol din http://www.ziarultimisoara.ro/special/3360-adio-firobuz

Citat:
Primarul Timișoarei consideră că troleibuzele sunt depășite. De ce NU are dreptate



„Metropola Banatului continuă să se primenească luând în fiecare lună o înfățișare nouă și mai modernă. Asfaltarea străzilor și a bulevardelor mai urmărește și modernizarea circulației. Astfel, vom avea nu peste mult timp trolleybus-uri la Timișoara, adecă un fel de autobuse, cari însă nu vor fi mânate cu benzină, ci cu electricitate prin conduct, ca și la tramvaie. Aceste autobuse au avantajul că nu produc zgomot. Paralel cu aceste inovațiuni, fiecare cartier va primi anual câte o stradă pavată”. (Curierul Banatului, 1941)



La începutul acestui an, reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara anunțau că au pregătite în vederea depunerii pentru a obține finanțare de la Uniunea Europeană mai multe proiecte privind modernizarea sistemului de transport în comun din municipiu. Pe lângă cele pentru extinderea liniilor de tramvai se numărau și trei proiecte pentru extinderea liniilor de troleibuz: extindere rețea de troleibuz 13 pe str. Locotenent Ovidiu Balea până la pasaj CFR Timișoara, extindere rețea de troleibuz Bd. Sudului – Urseni și extindere rețea troleibuz Bd. Sudului – str. Podeanu – str. Negoiu – Aleea F.C. Ripensia – Bd. Michelangelo. În bugetul Timișoarei pe anul 2017 erau și prevăzuți bani pentru studiile de fezabilitate și proiectele tehnice pentru extinderea rețelei de troleibuz Bd. Sudului – str. Podeanu – str. Negoiu – Aleea F.C. Ripensia – Bd. Michelangelo – 482.380 de lei și pentru extinderea rețelei de troleibuz str. Mareșal Constantin Prezan traseul 16 – 38.990 de lei.

Socoteala de acasă nu se prea potrivește, însă, cu cea din târg. Pentru că, după toate certurile pe care primarul Timișoarei le-a avut cu conducerea RATT, acesta a hotărât să retragă finanțarea acestor proiecte și să distribuie banii în alte părți. Nicolae Robu dixit: „S-a renunțat la finanțarea unor proiecte de extindere a unor linii de troleibuz. Troleibuzul este, după părerea mea, un mijloc de transport în comun care nu va mai avea mulți ani de existență și nu se mai justifică să creăm noi linii, întrucât autobuzul cu motor electric vine puternic din urmă, cu o autonomie de funcționare din ce în ce mai ridicată și cu prețuri din ce în ce mai accesibile. Deocamdată, troleibuzul este suficient de bun, noi avem destule linii, mai putem face prelungiri pe 100-150 metri, dar nicidecum nu sunt oportune investițiile în realizarea de noi linii, cum s-ar fi intenționat să se facă și pe Mareșal Constantin Prezan și pe Bv. Sudului, dar și în alte locuri. Altminteri, transportul în comun este una din priorități, vom avea grijă să creștem numărul de mijloace de transport moderne, am semnat un nou contract subsecvent pentru tramvaie. Mai avem de primit minibuzele Mercedes și o să mai facem achiziții”.



Chiar așa? Depășit?



Nicolae Robu spune că troleibuzul este un mijloc de transport depășit. Dar, oare, chiar este așa?

Troleibuzele moderne au o putere maximă de peste 700 kilowați și o accelerație în general superioară automobilelor. Acest aspect are un efect pozitiv în planificarea circuitelor, putându-se obține timpi mai scurți între două stații și, astfel, un parcurs mai scurt. Pe linii lungi cu multe opriri la semafoare, respectiv multe stații, se pot economisi curse. Un plan gândit inițial pentru autobuze poate fi respectat cu o mai mare punctualitate de către troleibuze și astfel exploatarea este mai stabilă. De asemenea, accelerația mai puternică permite o ieșire mai rapidă și mai facilă din alveolele stațiilor și încadrarea imediată în viteza de curgere a traficului. Același avantaj se evidențiază la intersecțiile nesemaforizate, unde troleibuzul trebuie să acorde prioritate. Nu în ultimul rând, atunci când stau pe loc, troleibuzele nu consumă energie, iar pe timp de iarnă sunt imediat apte de drum, chiar și la temperaturi negative. În zonele parcurse de troleibuze crește calitatea locuirii, mai ales pe străzile înguste.

Troleibuzele se pot utiliza cu ușurință în zonele cu înclinare mare a terenului și ating viteze superioare autobuzelor pe urcările abrupte, mai ales la pornirea de pe loc în astfel de zone. Pe lângă aceste aspecte, troleibuzele pot circula mai ușor în zone înguste și curbate. Acest lucru poate să conteze la alegerea traseului în zonele centrelor vechi, cu străzi înguste și unde se cere un mijloc de transport silențios și lipsit de noxe.

Un avantaj față de sistemele de transport în comun pe șine este timpul mai scurt de realizare. Dacă în cazul troleibuzelor, pentru planificare și construcție sunt necesari între 2 și 4 ani, în cazul unei linii de tramvai de regulă se scurg între 10 și 20 de ani între momentul primelor studii de pre-fezabilitate și inaugurare. Construcția propriu-zisă a unei linii de troleibuz necesită doar montarea rețelei aeriene, ceea ce durează 6-12 luni.

Costul de achiziție al unui troleibuz nou, în ziua de astăzi, nu este semnificativ mai mare decât al unui autobuz, dar este mai mic decât cel al unui autobuz electric. Iar în compensarea costurilor de producție mai mari decât pentru un autobuz, vine durata de funcționare, care este semnificativ mai mare, datorită uzurii mult reduse a sistemului de acționare. Astfel, autobuzele diesel sunt scoase din uz după aproximativ zece ani, pe când troleibuzele au o durată de funcționare normală de 15-20 de ani, deseori rămânând, însă, în serviciu chiar și 30 de ani sau mai mult, fiind atinse kilometraje de peste 1.000.000 de kilometri.

Pasagerii apreciază la troleibuze lipsa vibrațiilor, a noxelor la plecarea din stații sau la staționare și accelerația liniară. Datorită liniei de contact, manevrele șoferilor de troleibuz sunt mai line, curbele sunt parcurse cu mai multă grijă. De asemenea unele orașe doresc să transmită un mesaj ecologic prin folosirea troleibuzelor.

Viitorul autobuzelor electrice, cu siguranță, este unul extrem de promițător; însă, cel puțin deocamdată, trebuie să ne uităm unde ne aflăm și dacă ne putem permite să înlocuim troleibuzele cu autobuze electrice.



O istorie de 75 de ani



Timișoara are multe premiere cu care se poate lăuda în România, una dintre ele fiind și troleibuzul – sau firobuzul, cum i se zice aici, deoarece primele vehicule au fost „filobusele” torineze de la Fiat. Firobuzul nostru se pregătește, de fapt, să aniverseze în acest an 75 de ani de existență.

Prima linie de troleibuz din Timișoara, în lungime de 3.496 de metri, a fost dată în funcțiune la 15 noiembrie 1942. Linia era proiectată de firma Brown-Bovery din Mannheim, și pe ea au fost puse în circulație șapte troleibuze marca Fiat, importate din Italia, și echipate electric de Marelli. Ideea de a realiza linii de troleibuz în Timișoara i-a aparținut lui Corneliu Micloși, cel de-al patrulea președinte al Uzinei Electrice Comunale și de Tramvaie Comunale Timișoara. Acesta a inițiat încă din anul 1938 proiectul unor linii de contact pentru troleibuze, linii care au fost construite în anul 1941. La 15 noiembrie 1942, când a fost dat în funcțiune, traseul unea Piața Lahovari de Centru și Gara de Nord. Șeful de proiect a fost inginerul Toni Teufl din Munchen, care mai realizase asemenea sisteme în multe orașe europene, precum Bruxelles, Copenhaga, Oslo, Goteborg sau Berlin.

Cele șapte troleibuze Fiat au circulat în Timișoara până la începutul anilor '60, funcționarea lor fiind suspendată doar în perioada 1944-1947, în timpul războiului, după ce rețeaua a fost afectată de bombardamentele britanice de la Gara de Nord. În prima jumătate a anilor '50, vehiculelor italiene li s-au adăugat alte cinci troleibuze sovietice, care au circulat, însă, doar până în anul 1964.

Rețeaua de troleibuze s-a mărit și ea de la an la an. Mai întâi a fost făcută legătura cu zona Fabric, apoi s-a legat centrul de Calea Lipovei (actuala linie 14). În 1954 a fost repusă în funcțiune și linia de la Gara de Nord, iar în 1955 s-a extins linia dintre Piața Unirii și Calea Aradului. În 1962, după ce a luat ființă Întreprinderea de Transport Timișoara (ITT), s-a realizat linia care leagă Gara de Nord de strada Baader.

În 1970 au fost introduse în circulație troleibuzele TV 20 E, fabricate în România, iar după 1996, în timpul administrației Ciuhandu, ultra-învechitul parc auto a fost înlocuit de troleibuze primite donație din Germania, Franța, Elveția și Austria.

În ziua de astăzi, cele opt linii de troleibuz din Timișoara au o lungime de peste 70 de kilometri. Pe aceste linii circulă 50 de troleibuze Skoda 24 Tr Irisbus, achiziționate în 2008 cu 17 milioane de euro, o parte din sumă fiind finanțată de Uniunea Europeană. Coeficientul mediu anual de utilizare a parcului este de 0,60, cu troleibuzele fiind transportați 27% din totalul călătorilor RATT.



De ce să nu renunțăm



Electrificarea transportului – înțelegând prin aceasta amplificarea numărului de tramvaie și troleibuze – este considerată, la nivel european, componenta esențială care poate duce în același timp atât la realizarea unor economii importante de energie cât și la reducerea nivelului de poluare prin înlocuirea combustibilor fosili. În urmă cu cinci ani, pe 15 noiembrie 2012, la aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea primei linii de troleibuz timișorene, inclusiv Nicolae Robu, pe atunci proaspăt primar, lăuda acest mijloc de transport ca fiind unul „verde”, ecologic, silențios. Pe atunci, domnia sa spunea că intenționează să îl dezvolte și, având la bază proiectele lăsate de pe vremea administrației Ciuhandu, chiar să-l extindă pe întreg teritoriului zonei metropolitane Timișoara. Acum, din cauza războiului pe care îl are cu conducerea RATT, planurile din urmă cu cinci ani par să fie istorie.

Și ar mai fi și un argument subiectiv-nostalgic în menținerea troleibuzelor în Timișoara. Faptul că avem prima rețea de troleibuz din România funcțională și astăzi, ne-ar putea permite să și profităm din punct de vedere cultural și turistic. Acest lucru se întâmplă și în alte locuri din lume – luați exemplul orașului Valparaíso din Chile, unde troleibuzele au fost declarate ca făcând parte din patrimoniul cultural al țării.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul TIMIȘ Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5
Pagina 5 din 5

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community