Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Coltul presei. Despre transportul galatean
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul GALAȚI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 19/Feb/2018
Mesaje: 6579
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 04 Apr 2017 08:22:05    Titlul subiectului: 189489

Concret, cate linii de tramvai mai sunt functionale in Galati ?
Alta intrebare, ltroleibuuzl mai functioneaza ?

_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
deprodio



Data înscrierii: 08/Iun/2007
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 532
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 04 Apr 2017 10:11:16    Titlul subiectului: 189492

Sunt functionale 4 linii de tramvai:7(Micro 19-P-ta Centrala),39(Micro 19-Cimitir Israelit),41(Micro 40-Mittal)doar de luni pana vineri si 44(Comat-P-ta Centrala) iar troleibuzele circula pe 2 trasee 102(Micro 19-Parc CFR)si 104(Tiglina 3-Parc CFR).Aceste doua trasee sunt deservite si de autobuze.Probabil dupa achizitionarea celor 14 troleibuze vor fi deservite in exclusivitate doar de troleibuze.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 6154
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 12 Oct 2017 11:32:22    Titlul subiectului: 192008

http://adevarul.ro/locale/galati/transportul-public-urban-reorganizat-temelie-sunt-milioane-euro-duc-apa-sambetei-1_59df1cbc5ab6550cb80d6b50/index.html

"Transportul public urban va fi reorganizat din temelie. „Sunt milioane de euro care se duc pe apa sâmbetei!”

12 octombrie 2017

de Costel Crangan

Municipalitatea anunță modificări de trasee, un nou sistem de taxare, iar timpul până la sosirea autobuzelor, tramvaielor și a troleibuzelor va fi anunțat în timp real pe panouri electronice montate în stații. Scopul final este dublu: creșterea gradului de confort al pasagerilor, dar și reducerea drastică a cheltuielilor.

Sistemul de transport public din orașul Galați ar putea fi restructurat din temelie în perioada următoare. Cel puțin așa promite primarul Ionuț Pucheanu care, miercuri, 11 octombrie, a făcut declarații foarte interesante pe această temă. Iar cum de față a fost și veșnica directoare a Transurb SA, Genica Totolici, lucrurile par să fie destul de serioase. „Este necesară o regândire a întregului sistem de transport la nivelul municipiului Galați. Sunt extrem de multe perioade de timp în care cărăm doar una, două, trei, patru persoane, ceea ce, economic vorbind, nu-și are rostul. La un calcul sumar, descoperim că sunt milioane de euro care se duc pe apa sâmbetei. Facem kilometri peste kilometri și nu cărăm aproape nimic”, a declarat Pucheanu. Acesta a precizat că există zone în care este un adevărat haos în transport. El nominalizat strada Brăilei, de la „Ultimul Leu” și până la Tribunal, acolo unde un studiu comandat de municipalitate a arătat că se suprapun 17 trasee, ceea ce face ca autobuzele și troleibuzele să circule deseori bară la bară, aproape goale. „Din punctul meu de vedere este inacceptabil. Mai sunt situații în care se suprapun câte opt, zece, dar aici se bate recordul”, a spus edilul, care a precizat că oamenii nu trebuie să aibă de la mijloacele de transport ale Transurb ceea ce așteptau de la desființatele maxi-taxi. „Nu avem obligativitatea de a-l lua pe fiecare din fața blocului și de a-l lăsa exact unde are treabă. Trebuie să asigurăm conectivitatea între toate zonele Galațiului. Prin urmare, în urma implementării sistemului de ticketing, întregul sistem de transport va fi regândit în totalitate. E posibil să creăm neplăceri timp de câteva luni, până când cetățenii se vor obișnui, dar după aceea oamenii vor înțelege", a mai declarat Ionuț Pucheanu. Edilul a mai spus și că în curând va fi demarată mult-promisa procedură de achiziție a 70 de autobuze noi. În plus, primăria pregătește, din ce spune Ionuț Pucheanu, atragerea de fonduri europene în sumă de 12 milioane de euro pentru cumpărarea a șase noi garnituri de tramvai, caietul de sarcini al licitației fiind în curs de realizare. O adevărată revoluție se va produce și prin noul sistem de ticketing. „Principiul esențial al acestuia este că biletele nu vor mai fi pe călătorie, ci temporare. Ceea ce înseamnă că un cetățean care vrea să străbată Galațiul dintr-o parte în cealaltă poate să schimbe două sau trei mijloace de transport, dar nu va plăti decât pentru o singură călătorie", a detaliat primarul Galațiului. Interesant este că va crește și controlul asupra deplasării în traseu a fiecărui autobuz, tramvai și troleibuz. Acestea vor avea GPS și vor putea fi monitorizate astfel încât să-și ajusteze deplasarea și să nu mai ajungă în stații „la grămadă”. Mai mult decât atât, fiecare timp de ajungere în stație va fi afișat pe un panou electronic iar oamenii vor ști cât mai au de așteptat. Sună foarte bine, rămâne doar să se și facă, nu doar să se promită."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 19/Feb/2018
Mesaje: 6579
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 13 Oct 2017 08:31:57    Titlul subiectului: 192011

"Miroase" a restrangere de activitate. Poate vrea sa bage microbuze in anumite ore.
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 6154
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 13 Oct 2017 08:37:38    Titlul subiectului: 192012

Microbuzele in sine nu sunt ceva rau, rau e doar halul in care a functionat si functioneaza inca acest sistem in RRomanica.
Daca in anumite intervale orare cererea de transport e redusa, e total ineficient sa plimbi un autobuz care sa circule aproape gol.
Alternativele ar fi fie sa circule in pierdere, fie sa fie anulate acele curse (mult prea) nerentabile.

Daca sunt microbuze corespunzatoare, genul cu podea coborata, usi duble automate etc etc, si ar fi utilizate corespunzator, in limita capacitatii legale de transport, nimeni nu cred ca ar avea ceva impotriva.

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
deprodio



Data înscrierii: 08/Iun/2007
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 532
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 13 Oct 2017 12:28:16    Titlul subiectului: 192023

Inainte de achizitionarea MAZ-urilor pe traseele de gara erau Dac-uri pana la ora 19,iar seara intrau midibuzele pe traseu ceea ce nu era un lucru rau.Cum nu s-au mai achizitionat midibuze,s-a renuntat la acest tandem.Intr-adevar sunt unele trasee care in timpul zilei au un flux ridicat de calatori iar seara circula aproape goale.Daca ar achizitiona niste microbuze la standarde UE sa fie operate de regia publica si nu de firme private care fac intrecere pe strazi si cu un program fix nu cred ca ar fi o idee rea si care sa intre si pe strazi laturalnice.La orele de varf pe strada brailei,zici ca este expozitie de autobuze la cate se strang intr-o singura statie iar regandirea traseelor de la zero ar fi o idee benefica.In alta ordine de idei,sper ca odata cu intrarea noilor troleibuze pe 102 si 104,aceste trasee sa fie deservite exclusiv de troleibuze cum erau pana la achizitionarea Isuzu-urilor in 1998.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
alexioanpopa



Data înscrierii: 08/Ian/2012
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 160
Locație: Braila

MesajTrimis: Vin 17 Noi 2017 21:57:33    Titlul subiectului: 192408

Transurb se alege cu un nou site. El s-a mutat pe adresa www.transurb-galati.com, vechiul site încă funcționează și încă figurează primul pe google... S-a ales și cu un nou logo...
https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/99161-transurb-defileaza-cu-un-nou-site-si-o-noua-sigla
Citat:
Societatea locală de transport public în comun are de ieri, oficial, un nou site și un logo. Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de către directorul general al Transurb, Genica Totolici, care a declarat că noul site al societății - www.transurb-galati.com - a fost adaptat nevoilor oamenilor de a obține informații utile direct de pe smartphone sau tabletă, accesând pagina de internet a societății.

Designul noului site nu diferă foarte mult de cel vechi, la fel și secțiunile, întrucât reprezentanții Transurb spun că au preferat să nu facă modificări majore, în așa fel încât gălățenii, obișnuiți cu vechiul site, să nu întâmpine dificultăți. Site-ul conține însă o secțiune complet nouă - Când ajungem în stații - care le va permite călătorilor să afle ora la care autobuzul dorit ajunge în stație.

Observ că site-ul e făcut pe platformă wordpress.com (se poate observa când vă uitați la pdf-urille cu orarele pentru stații). Site-ul e drăguț, dar e mereu loc de mai bine Smile

_________________
ALEX
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
BaditaStefanGalati



Data înscrierii: 25/Feb/2008
Ultima vizita: 25/Feb/2018
Mesaje: 378
Locație: Galati

MesajTrimis: Dum 25 Feb 2018 03:22:22    Titlul subiectului: 193712

Se pare ca la Galati mai pierdem o bucata de retea de linie de tramvai...

Iata ce titreaza Viata Libera Galati:
https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/104446-in-locul-tramvaielor-troleibuze-pe-strada-basarabiei

Citat:
Reabilitarea străzii Basarabiei pe tronsonul cuprins între arterele Traian și Mihai Bravu - investiție votată de aleși în februarie 2016 și licitată de trei ori în 2017 de către Primăria municipiului Galați - va fi executată de Asocierea Tancrad SRL – Lemacons SRL. La finalul lucrărilor care vor costa 11.855.036 de lei fără TVA, artera va spune adio tramvaiului, dar va fi gata să primească troleibuzele.

Lansată pe 13 ianuarie și anulată pe 26 ianuarie 2017, relansată pe 5 octombrie și anulată pe 9 octombrie 2017, și, în cele din urmă reluată pe 31 octombrie, licitația pentru modernizarea străzii Basarabiei pe segmentul cuprins între Traian și Mihai Bravu s-a finalizat cu succes. Potrivit Primăriei municipiului Galați, câștigătoarea contractului este Asocierea Tancrad SRL – Lemacons SRL cu o ofertă de 11.855.036 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. Trebuie spus că modernizarea acestui segment al străzii Basarabiei face parte dintr-o investiție de amploare. „Reabilitarea infrastructurii transport inclusiv viaducte axa Est –Vest, intrări în Galați”, estimată la peste 145 milioane de lei.

Ce lucrări se vor executa
Conform Primăriei, termenul prevăzut pentru executarea lucrărilor este de 14 luni. Este vorba despre: refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lățimea străzii, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecțiilor, asigurarea scurgerii apelor prin guri de scurgere racordate la rețeaua de canalizare, reabilitarea rețelelor de apă și de canalizare, inclusiv al branșamentelor și a subtraversărilor, desființarea liniilor de tramvai și instalații electrice pentru extindere troleu.

De ce spunem adio tramvaiului?
Așa cum ați mai putut citi în ziarul nostru, intenția de a reabilita strada Basarabiei s-a manifestat încă din 2015, când Primăria i-a plătit firmei ADD Global Service SRL 140.675 de lei pentru documentația de avizare a lucrărilor, documentație votată de aleșii locali în ianuarie 2016. Pentru prima etapă a lucrărilor, strada Basarabiei, proiectul, care prevedea, printre altele, reabilitarea căii de rulare a tramvaiului linia de tramvai a fost realizat de Proiect SA, în 2016, și a costat 119.000 de lei.
După ce prima licitație, din ianuarie 2017, a fost anulată, autoritățile au ajuns la concluzia că linia de tramvai nu se mai justifică și, implicit, nici lucrările de reabilitare a căii de rulare tramvai și a firului de contact. Pentru excluderea lor din proiect a fost necesară actualizarea documentației, tot de către Proiect SA, contra sumei de 56.000 de lei fără TVA. Vestea bună este că, în loc de tramvaie, pe strada Basarabiei ar putea circula troleibuzele.
„Zona cuprinsă între Traian, la Baia Comunală, și până în Mihai Bravu, va fi refăcută în totalitate ca infrastructură. Proiectantul și toate datele puse la dispoziție de Transurb nu ne-au încurajat în a merge, în continuare, cu linia de tramvai. Linia aceasta e generatoare de costuri foarte mari, și nici nu mai este folosită. Deci Basarabiei se va transforma în stradă eminamente pentru autoturisme și autobuze și, într-un viitor poate apropiat, vom extinde linia de troleibuze pe zona aceasta”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu la finele anului trecut.


Ce spune ziarul Adevarul:
http://adevarul.ro/locale/galati/tramvaiele-basarabiei-vor-inlocuite-troleibuze-lucrarile-modernizare-costa-29-milioane-euro-1_5a8fe341df52022f75e2846c/index.html

Citat:
Suma se referă doar la porțiunea de circa 600 de metri dintre străzile Traian și Mihai Bravu. Cu ocazia modernizărilor, linia de tramvai veche de peste un secol, va fi desființată, iar pe traseu se vor amenaja linii electrice pentru troleibuze. Porțiunea amintită a străzii este modernizată pentru a treia oară în ultimii zece ani. Tramvaiele de pe strada Basarabiei devin în curând amintire, după mai bine de un secol de la inaugurarea liniei din zonă. Municipalitatea gălățeană a anunțat că a atribuit lucrarea de amintitei artere rutiere, pe o porțiune de 600 de metri (pe tronsonul cuprins între străzile Traian și Mihai Bravu), prilej cu care, pe lângă modernizarea carosabilului și trotuarelor, se va desființa și linia de tramvai, care va fi înlocuită cu infrastructura pentru troleibuze. „Contractului de achiziție publică având ca obiect «reabilitare infrastructură transport inclusiv viaducte axa E – V tronson str. Traian – str. Mihai Bravu» a fost câștigat de Asocierea Trancrad SRL – Lemacons SRL”, a anunțat Primăria Galați. Primăria va cheltuie 14,1 milioane de lei cu tot cu TVA (circa 2,9 milioane de euro) pentru realizarea investiției, termenul prevăzut pentru executarea lucrărilor fiind de 14 luni, ceea ce înseamnă că în iulie 2019 vom putea vedea primele troleibuze circulând prin zonă. Costul mediu al reabilitării se ridică, așadar, la circa 23.500 de lei pe fiecare metru liniar de stradă, adică în jurul a 5.000 de euro, rezultând un preț de aproximativ 420-430 de euro pe metrul pătrat (incluzând în calculație și trotuarele). Conform caietului de sarcini vor avea loc lucrări precum: refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lățimea străzii, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecțiilor, asigurarea scurgerii apelor prin guri de scurgere racordate la rețeaua de canalizare, instalații electrice pentru extindere troleu, desființarea liniilor de tramvai, reabilitare rețele de apă și a branșamentelor de apă, inclusiv a subtraversărilor, reabilitare rețele de canalizare și a branșamentelor. Porțiunea amintită este reabilitată pentru a treia oară în ultimii zece ani. Precedentele lucrări au rezistat cel mult 2-3 ani înainte ca strada să se umple din nou de gropi.
______

Acum, daca va fi intradevar inlocuita cu infrastructura pentru troleibuze, atunci nu putem decat sa ne gandim ca foarte posibil ar fi o deviere pe un sens (sensul Nord-Sud) al traseelor 102 si 104, iar la retur pe segmentul Liceul de Arta - Centru, nu ar mai urma cursul pe Str. Domneasca ci ar face la dreapta pe Bd. Basarabiei si mai apoi stanga pe Bd. Traian. Cu toate ca nu ar fi deloc usor pentru troleibuze sa faca manevra de pe Domneasca pe Basarabiei la Liceul de Arta, decat daca trotuarul din zona ar fi decupat. Totodata va atasez si o harta cu reteaua de troleibuze, daca autoritatile si-ar fi respectat promisiunile si anume troleibuz pe Bd. Cosbuc, pe Bd. Traian, in gara mare si pe Bd. Balcescu.



Trasee de tramvai Galați 1988 - 2016 - Copy.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  1.95 MB
 Vizualizat:  de 43 ori

Trasee de tramvai Galați 1988 - 2016 - Copy.jpg



Trasee de troleibuz - Copy.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  1.91 MB
 Vizualizat:  de 43 ori

Trasee de troleibuz - Copy.jpg



_________________
www.rsbadita.wordpress.com
Mie îmi pasă de Galați! Vouă?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul GALAȚI Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8
Pagina 8 din 8

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community