Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole din presa locala - ( Ploiesti )
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 9, 10, 11
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul PRAHOVA
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
George_Catalin



Data înscrierii: 29/Mai/2007
Ultima vizita: 01/Ian/2017
Mesaje: 382
Locație: Ploiesti (Vest); Bucuresti

MesajTrimis: Joi 30 Iul 2015 09:51:03    Titlul subiectului: 180612

Bine ca scapam de Ikarus. Tramvaiele erau bune si inainte, infrastructura era proasta.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdan



Data înscrierii: 14/Mai/2006
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 537
Locație: Ploiesti

MesajTrimis: Sâm 01 Aug 2015 19:27:46    Titlul subiectului: 180653

Oficial si din partea Primariei Ploiesti: 10 tramvaie sh de la Potsdam.
_________________
30 de ani de tramvai in Ploiesti! 1987-2017! La mai mare!
Avatar:vagon KT4DM 102.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 04 Oct 2015 22:14:16    Titlul subiectului: Stiri si articole din presa locala 181809

PRIMĂRIA PLOIEȘTI VREA SĂ ACHIZIȚIONEZE MIJLOACE DE TRANSPORT PE BANI EUROPENI
Nu vă bucurați însă prea repede! Proiectul este de durată. În primă fază, după inaugurarea liniilor de tramvai, se va circula tot cu fostele mijloace de transport. Autoritățile locale intenționează să achiziționeze circa 10 tramvaie second-hand.
Vă mai amintiți anunțul Primăriei Ploiești în momentul în care au început lucrările la liniile de tramvai? Faimosul tramvai mov, supradinamic, care arăta fantastic în panourile montate în mai multe zone din Ploiești. Ei bine, momentan, în momentul în care se va relua circulația se va circula cu vechile tramvaie care, spun autoritățile, au fost reabilitate complet. Autoritățile încă visează la înnoirea parcului auto. Pe lista proiectelor prioritare în cadrul Polului de creștere Ploiești - Prahova figurează și achiziționarea de mijloace de transport. Este vorba de un proiect care prevede înnoirea parcului auto cu 25 de tramvaie, 21 de troleibuze, dar și achiziționarea a 85 - 90 de autobuze. Pe lista de proiecte figurează și implementarea sistemului de management al traficului, care ar urma să vină cu un sistem de ticketing pentru transportul local, prin achiziționarea a 50 de automate de bilete și a circa 780 de validatoare, care ar urma să fie montate în autovehicule. Aceleași planuri includ și realizarea a 13 centre pentru eliberarea și încărcarea cardurilor. Iar dacă vă închipuiți că toată imaginația aleșilor se oprește aici, ei bine, nu! Autoritățile doresc să atragă fonduri europene și pentru modernizarea a circa 200 de stații de transport public local, care ar urma să fie dotate cu copertine iluminate, sistem Wi-Fi și panouri de informare pentru călători. În tot acest timp, principala grijă trebuie să fie reabilitarea la timp a liniilor de tramvai. Termenul este 31 decembrie 2015. În cazul în care lucrările nu vor fi finalizate există riscul ca mare parte din investiție să fie suportată din bugetul local.
Sursa: http://www.observatorulph.ro/administratie/57867-primaria-ploiesti-vrea-sa-achizitioneze-mijloace-de-transport-pe-bani-europeni

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sosow



Data înscrierii: 16/Mar/2008
Ultima vizita: 03/Apr/2016
Mesaje: 3
Locație: Ploiesti

MesajTrimis: Mar 10 Noi 2015 19:31:47    Titlul subiectului: 182432

Deja autoritatile locale si-au bagat copitele in banii europeni iar fondurile au fost sistate. De acum finalizarea liniei de tramvai se face de la bugetul local.
Multe vor autoritatile dar nu fac nimic k lumea.

http://www.observatorulph.ro/administratie/58361-tramvai-in-probe-pe-tronsonul-judetean-gara-de-sud
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdan



Data înscrierii: 14/Mai/2006
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 537
Locație: Ploiesti

MesajTrimis: Sâm 28 Noi 2015 22:41:47    Titlul subiectului: 182647

ANUNT DE PARTICIPARE PENTRU ACHIZITII PUBLICE DE PRODUSE: Vagoane tramvai urbane second-hand

Natura produselor ce se va achizitiona: Vagoane tramvai urbane second-hand - 10 buc;
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica: Licitatie deschisa;
Data limita pentru depunerea ofertelor: 15.12.2015, ora 10:00 la Registartura SC TRANSPORT CALATORI EXPRESS SA PLOIESTI STR.GAGENI NR. 88;
Locul, data si ora pentru deschiderea ofertelor: SC TRANSPORT CALATORI EXPRESS SA PLOIESTI STR.GAGENI NR. 88, 15.12.2015, ora 11:00.
Pentru participare, societatile interesate pot obtine documentatia de atribuire de pe www.e-licitatie.ro, anuntul de participare 164661/26.11.2015 sau la tel. 0244/543751, int.122; Fax.0244/513228, e-mail: gheorghe.oancea@ratph.ro.

_________________
30 de ani de tramvai in Ploiesti! 1987-2017! La mai mare!
Avatar:vagon KT4DM 102.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 09 Feb 2016 16:37:24    Titlul subiectului: Stiri si noutati 183703

Stirea zilei. Planul de mobilitate prevede 30 de autobuze, 20 de tramvaie si 15 troleibuze NOI in Ploiesti.
Conditiile din mijloacele de transport public reprezinta una dintre pricipalele probleme cu care se confrunta Ploiestiul. Nu mai vorbim despre starea tehnica a acestora.

Conform Planului de Mobilitate, Ploiestiul ar trebui sa achizitioneze 65 de mijloace noi de transport public. Primarul interimar al Ploiestiului a declarat ca “Purtam un dialog cu BERD, insa un tramvai nou costa peste in milion de euro, ceea ce inseamna foarte mult raportat la bugetul orasului”.

O alta varianta luata in consideratie este atragerea de fonduri europene.
Independent de strategia administratiei locale, un lucru este clar: ploiestenii au nevoie de mijloace noi de transport public!

Sursa: http://www.phon.ro/stirea-zilei-planul-de-mobilitate-prevede-30-de-autobuze-20-de-tramvaie-si-15-troleibuze-noi-in-ploiesti.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 16 Feb 2016 15:49:43    Titlul subiectului: Stiri si articole 183777

Cele două autobuze transformate să funcționeze cu GPL n-au fost încă omologate
Cale lungă pentru atragerea fondurilor de la Ministerul Mediului în vederea transformării autobuzelor MAN ale Transport Călători Express din funcționare Diesel în funcționare cu GPL. În curând se vor împlini doi ani de la aprobarea hotărârii Consiliului Local prin care Ploieștiul să figureze în programul derulat de Ministerul Mediului. Doar două autobuze au fost transformate, însă nici până acum mijloacele de transport nu au fost omologate.
Câștigătorul licitației este Asocierea SC Inter-Gas România SRL - SC MA.Gas SRL și SC NGV Gas SRL, cu lider al asocierii SC Inter-Gas România SRL. Prețul contractului: 17.799.996, 35 de lei, la care se adaugă 4.271.999 lei TVA.
Potrivit conducerii TCE, firma din București care a câștigat licitația trebuie să omologheze autobuzele într-o țară din comunitatea europeană, în România neexistând aparatura necesară în acest sens

„Cele două autobuze se află în exploatarea TCE. Firma care a realizat transformarea are la dispoziție un termen de șase luni pentru omologare, termen în care este valabilă și cartea de identitate. În această perioadă, TCE va realiza și o analiză referitoare la determinarea consumului. De altfel, programul derulat de Ministerul Mediului a vizat printre altele reducerea gradului de poluare, dar și un consum redus de combustibil, prin transformarea autobuzelor de pe consum Diesel pe GPL. Autobuzele au o garanție de 3 ani”, a declarat pentru observatorulph.ro Cristian Iancovici, directorul general al TCE Ploiești.

Potrivit programului, 50 de autobuze trebuie să fie transformate din funcționare Diesel în funcționare GPL.

Sursa: http://www.observatorulph.ro/administratie/62522-cele-doua-autobuze-transformate-sa-functioneze-cu-gpl-n-au-fost-inca-omologate

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 29 Sep 2016 14:18:41    Titlul subiectului: Stiri si articole 186622

"Adrian Dobre fuge de fondurile europene. Autobuze cumpărate printr-un nou credit!

Deși Uniunea Europeană pune la dispoziție fonduri pentru achiziționarea de autovehicule nepoluante, pentru transportul public în comun, prioritate având municipiile care în exercițiun bugetar precedent au utilizat fonduri pentru modernizarea căii de rulare, primarul Adrian Dobre se pregătește să cumpere mai multe autobuze cu ajutorul unui credit bancar.

Surse din interiorul TCE susțin că edilul a promis că va aduce autobuzele până la începutul lunii decembrie, semn că primarul Dobre încearcă să obțină voturi pentru PNL, chiar dacă împovărează bugetul municipalității.

Primarul și-a propus să achiziționeze 40 de autobuze Mercedes noi (400.000 de euro bucata) , iar achiziția ar trebui să fie gata cel târziu la 1 decembrie. Plata ar urma să se facă printr-un credit contractat de TCE.

Goana edilului după vehicule este nejustificată, mai ales că DIGI Regio are pentru execuția bugetară 2014-2020 fonduri alocate pentru programele de mobilitate urbană.

În plus, Comisia Europeană intenționează să schimbe regulile de accesare a fondurilor europene. Astfel, conform informațiilor de la Bruxelles, primarii vor putea decide care sunt proiectele prioritare pentru finanțare din fonduri europene.

Poate că dacă primarul Adrian Dobre ar citi mai multe despre fondurile europene și despre proiectele care pot fi finanțate cu ajutorul banilor UE, ar renunța să mai împovăreze Ploieștiul doar pentru a obține voturi pentru PNL.

Sau...oare îi e teamă că OLAF va mirosi afacerile de partid și ar putea avea probleme?"


Sursa: http://jurnalulph.ro/administratie/31347-adrian-dobre-fuge-de-fondurile-europene-autobuze-cumparate-printr-un-nou-credit.html#sthash.WM9aUWNM.0mz6mSha.dpbs

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 30 Sep 2016 11:36:56    Titlul subiectului: Stiri 186631

Solicitare ANAF la Primăria Ploiești. TCE trage pe dreapta

Criza financiară de la TCE Ploiești se adâncește odată cu o solicitare a ANAF transmisă Primăriei Ploiești, susțin surse din Palatul Administrativ. ANAF cere ca plățile către operatorul de transport să fie redirecționate la bugetul de stat până la stingerea datoriilor.

Practic, sumele alocate de la bugetul local pentru subvenția la transportul public și alte servicii prestate nu vor mai ajunge în conturile TCE, ci la bugetul de stat.

Cum încasările nu acoperă cheltuielile de funcționare ale TCE, societatea se va afla cât de curând în imposibilitatea de a mai plăti salarii, taxe, carburanți sau piese de schimb.

Reamintim că, după ce a pierdut procesul cu ANAF, TCE are de plată suma de 16.675.695 de lei.

Povestea datoriilor către ANAF a început în 2011, când în urma unui control fiscal, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat că, la vremea acea, RATP (actuala societate Transport Călători Express) a efectuat servicii de transport public local pe bază de bilete și abonamente, pentru care a utilizat tarifele stabilite de Consiliul Local. În raportul ANAF se arată că, Regia a efectuat transport și pentru anumite categorii sociale, precum pensionarii, persoanele cu handicap accentuat sau grav, veteranii și văduvele de război, elevii, studenții sau orfanii, în mod gratuit sau la tarifele standard. Lunar, RATP întocmea deconturi justificative în care au fost înscrise categoriile de beneficiari, subvenția/persoană fără TVA, numărul de persoane beneficiare și valoare subvenției. În timpul controlului, inspecția fiscală a constatat că prestările de servicii transport public urban de călători în favoarea categoriilor de persoane care au beneficiat de facilități sub forma reducerilor sau gratuităților reprezintă operațiuni impozabile, taxabile, se arată în informarea TCE către Consiliul Local Ploiești.

„În baza acestui raport, s-a emis Decizia de impunere (...) prin care s-a stabilit o obligație fiscală suplimentară de 34.728.121 lei din care 21.679.466 lei reprezentând TVA, 9.796.732 lei reprezentând majorări de întârziere și 3.251.923 lei reprezentând penalități de întârziere”, se mai precizează în informarea TCE către Consiliul Local Ploiești.

Prin sentința Curții de Apel Ploiești au fost anulate sumele de 13.766.879 lei - TVA, 8.894.871 lei - majorări de întârziere și 2.065.034 lei - penalități de întârziere aferente pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2009.

În luna martie 2016, printr-o sentință definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că societatea TCE este bună de plată. „Având în vedere soluționarea irevocabilă a cererii, Transport Călători Express SA datorează ANAF 7.912.587 lei reprezentând TVA, 901.861 lei - majorări de întârziere și 1.186.889 lei penalități de întârziere, calculate până la data efectuării controlului -29.04.2011, la care estimăm penalități de întârziere și dobânzi la data de 31.03.2016 în cuantum de 6.252.526 lei, total 16.675.695 lei, mai precizează sursa citată.

Sursa: http://www.observatorulph.ro/administratie/71340-solicitare-anaf-la-primaria-ploiesti-tce-trage-pe-dreapta

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 28 Noi 2016 16:35:21    Titlul subiectului: Stiri 187280

Primăria Ploiești vrea să achiziționeze 50 de autobuze noi, Euro 6, pentru transportul public din municipiu
Primăria Ploiești a comandat un studiu de oportunitate în vederea achiziției unui număr de 50 de autobuze noi pentru transportul public din municipiul Ploiești. Studiul de oportunitate va fi supus votului Consiliului Local, achiziția urmând să se realizeze prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Potrivit propunerii municipalității ploieștene, autobuzele urmează să fie achiziționate în sistem de leasing operațional, cu avans zero. Proiectul este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de marți, 29 noiembrie 2016.
Potrivit studiului de oportunitate, achiziția se va realiza din veniturile proprii ale bugetului local, în trei etape, pe parcursul anului 2017, dupa cum urmeaza: 30 bucăți până la 30.03.2017, 10 bucăți până la 30.06.2017, și 10 bucăți până la 30.08.2017.
Sursa: http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/administratie/primaria-ploiesti-vrea-sa-achizitioneze-50-de-autobuze-noi-euro-6-pentru-transportul-public-din-municipiu-16254

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdan



Data înscrierii: 14/Mai/2006
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 537
Locație: Ploiesti

MesajTrimis: Mar 29 Noi 2016 20:33:27    Titlul subiectului: 187297

Azi hotararea cu nr 35 a fost aprobata de Consiliul Local Ploiesti.Urmeaza licitatia si sa vedem ce va veni..este un mare pas inainte!
_________________
30 de ani de tramvai in Ploiesti! 1987-2017! La mai mare!
Avatar:vagon KT4DM 102.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 12 Dec 2016 11:04:57    Titlul subiectului: Stiri si articole 187401

Intenția a Primăriei Ploiești de a cumpăra 50 de autobuze noi începe să miroasă dubios

Aleșii locali s-au certat în urmă cu două săptămâni asupra votului pentru un studiu de oportunitate privind achiziția a 50 de autobuze noi cu motorizare diesel Euro VI prin sistem de leasing operațional. Până la urmă, proiectul a fost aprobat și poate începe procedura legală și administrativă de achiziție a 50 de autobuze, pentru acest lucru fiind necesară o sumă de aproape 11 milioane de euro. Numai că...

În mod ciudat, după numai câteva zile, pe străzile Ploieștiului și-a făcut apariția, ca un cal alb, un autobuz Iveco Crossway Le, trimis în probe pe traseul 30. Adică, urmare a proiectului aprobat de consilieri, un dealer auto s-a mișcat repede și a oferit deja un autobuz nou-nouț, să fie testat de șoferii sătui de Ikarus și MAN-uri rablagite. Modelul constructorului italian a circulat, cu călători, trei zile pe străzile orașului, utilizatorii beneficiind de transport gratuit.
Un studiu care spune mai multe decât e nevoie

Interesant este și cum executivul Primăriei a făcut așa repede un studiu de oportunitate, în care explică mai multe decât era necesar. Ideea studiului era de arăta aleșilor locali că 60-90% din parcul auto al TCE e depășit moral și fizic și că s-ar impune achiziția a 50-80 de autobuze moderne. Atât.

Însă în raportul de specialitate se arată foarte clar metoda de achiziție și perioada de leasing, programul de livrare al autobuzelor și specificațiile tehnice ale vehiculelor. Aproape că-ți vine să te gândești dacă nu cumva proiectul a fost întocmit de un dealer auto, nu de serviciile primăriei. Sau nu?! Se spune că marca e italiană și parte a Grupului Fiat? Nu încă.

Detalii de luat în seamă

În proiect se arată că metoda de achiziție ar putea fi sistemul leasing-ului operațional, cu avans de 0%. Potrivit proiectului, achiziția se va realiza din bugetul local, în trei etape: 30 de bucăți pe parcursul anului 2017, 10 bucăți până la 30 iunie 2017 și 10 bucăți până la 30 august 2017.

Fără necunoscute

Potrivit expunerii de motive, se propune achiziționarea a 50 autobuze noi Diesel Euro VI ( cu valoare unitară estimată de 210.000 euro inclusiv TVA/unitate). În proiect este prevăzută o perioadă de 6 ani și 4 luni pentru plata autobuzelor. Valoarea maxima estimată este de 49.500 000 lei. Valoarea estimată a acordului cadru, pentru cantitatea maximă de 50 bucăți, este de 10.500.000 euro cu TVA.

Potrivit proiectului, leasing-ul operațional este mai avantajos pentru operatorul autovehiculelor, deoarece dealerul se va ocupa cu întocmirea actelor, a taxelor de înmatriculare, de asigurări, lucrările de întreținere, reparații, managementul anvelopelor. Toate acestea vor fi incluse în rata lunară de leasing.

Diferența dintre leasing operațional și cel clasic este că dealerul este responsabil de gestionarea documentelor, programări la service, asistența la drum etc. Practic, TCE ar fi scutită de birocrație.

Sindicaliștii de la TCE aduc drept argument în favoarea solicitării lor numărul de reclamații din partea călătorilor. Astfel, ploieștenii au acuzat lipsa unui confort corespunzător, lipsa căldurii în mijloacele de transport, canapele rupte, burdufuri rupte, geamuri/trape blocate, pătrunderea gazului de eșapament în interior.

Acum, în condițiile speciale ale Ploieștiului, oprit din dezvoltare, orice achiziție de autobuze noi ar fi o realizare de excepție, dar este suspectă graba și precizia cu care s-a întocmit acest proiect, mai ales că demersul înseamnă a obliga bugetul local la plata unui leasing de 10,5 milioane de euro.

Sursa: http://www.telegrama.ro/administratie/item/56330-inten%C8%9Bia-a-primariei-ploie%C8%99ti-de-a-cumpara-50-de-autobuze-noi-incepe-sa-miroasa-dubios.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 13 Dec 2016 10:48:55    Titlul subiectului: Stiri si articole 187411

Afacerea autobuze cu GPL la Ploiești miroase urât. Document oficial

Transformarea a 50 de autobuze vechi ale TCE Ploiești, cu motorizare Diesel în unele cu alimentare pe GPL s-a dovedit a fi un eșec.

Până acum au fost modificate numai cinci autobuze și acestea cu probleme. Cel puțin așa rezultă dintr-un document oficial al Primăriei Ploiești.

Afacerea a începutîn 2015, când între Municipiul Ploiești și Asocierea S.C.Inter-Gas Romania SRL- S.C. GI.Ma.Gas SRL-S.C. NGV Gas SRL s-a încheiat un contract având ca obiect:”Transformarea autobuzelor din functionare Diesel in functionare cu gaz petrolier lichefiat in municipiul Ploiesti”. Deși Ministerul Mediului, finanțatorul programului, a stabilit ca data finalizării contractelor de execuție nu poate depăși 30.09.2016, acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin la Ploiești.

Potrivit raportului de specialitate care a ajuns pe masa consilierilor ploieșteni, RAR a avertizat furnizorul asupra faptului că utilizarea GPL nu conduce automat la reducerea emisiilor poluante si a gazelor cu efect de sera, astfel incat este necesara o verificare atat a motorului modificat, cat si a compatibilitatii instalatiei cu modul specific de utilizare-transport urban ce presupune accelerari si decelerari dese.

Acest lucru a fost confirmat după ce TCE a testat în trafic cele cinci autobuze modificate, specialiștii societății de transport constatând următoarele:

-aparitia mai multor defectiuni (furtun spart, consum ridicat de antigel, pierderi de ulei, etc.), remediate de catre AsociereaS.C.Inter-Gas Romania SRL- S.C. GI.Ma.Gas SRL-S.C. NGV Gas SRL;

-economia estimata de catre S.C.TCE SA Ploiesti, corelata ca datele furnizate de catre S.C.Inter-Gas Romania SRL este de 1.035.972 lei/an pentru cele 50 de autobuze, deci 1726,62 lei/ autobuz/luna, deci o investitie de 5 milioane de euro pentru o economie de 1 milion lei/an

-puterea pentru 4 autobuze s-a diminuat de la 162 kW la 110kW si pentru al cincilea autobuz de la 206 kW la 110 kW, ceea ce genereaza imposibilitate utilizarii acestor autobuze pe drumuri in panta (poduri).

Potrivit aceluiași document, la data de 07.11.2016, S.C.TCE SA Ploiesti a transmis situatia privind functionarea celor 5 autobuze in lunile septembrie si octombrie, din care rezulta un consum de GPL mai mare decat cel estimat, precum si interventii accidentale (pierderi de ulei, presiune scazuta ulei, etc.) care cuantificate micsoreaza economia estimata prin transformarea autobuzelor. In perioada la care se face referire functionarea autobuzelor s-a facut sub supravegherea reprezentantului constructorului, care a facut reglaje si intervenții asupra calculatorului GPL in scopul incadrarii in nivelul admis de noxe la statia ITP.

Concluziile experimentului sunt următoarele:

-investitia pentru transformarea autobuzelor din functionare Diesel in functionarea cu GPL este de 100.000 euro/autobuz (Euro 3), in timp ce investitia pentru un autobuz nou (Euro 6) are o valoare estimata de 210.000 euro;

-nivelul noxelor pentru un autobuz transformat este mai mare decat pentru un autobuz nou, deci impactul asupra mediului se apreciaza a fi mai bun in cazul unui autobuz EURO 6 decat in cazul unui autobuz EURO 3;

-durata de viata a autobuzelor transformate din Diesel in GPL este estimata la aproximativ 10 ani de catre proiectant (6 ani de catre utilizator), comparativ cu cea a unui autobuz nou care este de 16 ani;

-pe de alta parte conditiile de confort si siguranta a cetatenilor, precum si siguranta circulatiei se apreciaza a fi mai bune in cazul unui autobuz EURO 6 decat in cazul unui autobuz EURO 3.

Sursa: http://www.observatorulph.ro/administratie/74048-afacerea-autobuze-cu-gpl-miroase-urat-document-oficial

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 14 Dec 2016 15:08:12    Titlul subiectului: Stiri si articole 187426

Primaria Ploiesti vrea sa reia proiectul de trecere a autobuzelor pe GPL

Finantat de Ministerul Mediului si încheiat în aceasta toamna, cu un esec de proportii, dupa convertirea a 5 autobuze din totalul de 50 incluse, proiectul municipalitatii ploiestene de trecere a mijloacelor de transport vechi pe GPL ar putea fi reluat din 2017.

Primarul Adrian Dobre a pus în dezbatere, la sedinta Consiliului Local, un proiect privind prelungirea conventiei de finantare de la Ministerul Mediului, în speranta ca, în urmatoarele luni, mai multe autobuze din parcul auto al Transport Calatori Expres ar putea intra în program.

Daca ambele institutii aproba prelungirea programului, municipalitatea urmeaza, cel mai probabil, sa lanseze o noua procedura de achizitie, pentru selectarea firmei sau firmelor care sa se ocupe de trecerea autobuzelor vechi de la motorizarea diesel la cea GPL.

Solicitarea vine în conditiile în care vechiul contract, semnat în mandatul Badescu, a dus la convertirea a cinci autobuze, dintr-un total de 50 incluse în lista.

La acea vreme întârzierile majore au fost puse pe seama lipsei unei institutii abilitate care sa certifice noile norme de poluare ale motoarelor, în conditiile în care municipalitatea solicitase ca, în urma programului, autobuzele sa obtina o eficienta mai mare, iar norma de poluare sa fie îmbunatatita sau cel putin mentinuta.

La aceste probleme, se adauga cele întâmpinate ulterior firmei de transport a municipalitatii, care a reclamat ca, dupa punerea în circulatie a celor cinci autobuze convertite, consumul nu a scazut considerabil si, pe deasupra, au apaprut unele probleme tehnice (pierderi de ulei) care au crescut costurile de exploatare estimate initial.

Sursa: http://www.bestfm.ro/primaria-ploiesti-vrea-sa-reia-proiectul-de-trecere-a-autobuzelor-pe-gpl/

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 6092
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 30 Mar 2017 11:13:35    Titlul subiectului: 189367

E grevă la TCE... Rolling Eyes

http://adevarul.ro/locale/ploiesti/ploiestenii-folosesc-transportul-comun-isi-riscaviata-zi-autobuze-anii-70-inca-mai-circula-strazile-oras-1_58da93775ab6550cb8c0d6ef/index.html

"Ploieștenii care folosesc transportul în comun își riscă viața în fiecare zi. Autobuze din anii '70 încă mai circulă pe străzile din oraș

28 martie 2017

de Diana Frîncu

Autobuze vechi de 40 de ani asigură transportul public la Ploiești

“Ne riscăm viața în fiecare zi, dar și pe cea a călătorilor care folosesc autobuzele societății de transport în comun din Ploiești”, spun angajații TCE care au prins curaj și au început să dea informații “din casă”, odată cu protestul spontan declanșat luni și care tinde să se transforme într-o grevă generală.

Șoferii, dar și mecanicii care lucrează la în garajele TCE și care au intrerupt, luni, lucrul, nu cer doar salariile și bonurile de masă restante din luna decembrie, ci și condiții mai bune și sigure de muncă. Oamenii spun că nu există bani de piese de schimb pentru autobuze, multe dintre ele aflate în trafic chiar și de 40 de ani și pentru care este nevoie de reparații aproape în fiecare zi pentru a putea circula. Chiar dacă multe dintre autobuze au un aspect decent la exterior, ele sunt depășite moral de ani de zile, iar ploieștenii care călătoresc în aceste mijloace de transport în comun nu știu la ce pericole se expun. Nici mecanicii care lucrează în atelierele de reparații ale Societății de Transport nu sunt deloc mulțumiți de condițiile de lucru. Ei susțin că nu au mai avut parte de investiții și de modernizarea garajelor de ani de zile. Așa arată unul dintre cele mai bătrâne autobuze din Ploiești FOTO Diana Frîncu În acest context, angajații TCE au decis să nu mai iasă pe traseu luni, în urma unui protest spontan, iar acum, după ce negocierile cu reprezentanții Primăriei Ploiești au eșuat din nou, amenință cu greva generală. Miercuri are loc la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă o ședință de mediere a conflictului, asta după alte două întrevederi între liderii de sindicat ai transportatorilor și reprezentanții municipalității care au avut loc atât la sediul TCE, cât și la sediul Primăriei Ploiești. Șoferii Societății de Transport Public din Ploiești se pregătesc de greva generală.

Dacă ședința de mediere nu se va solda cu un rezultat agreat de transportatori, aceștia spun că, începând de joi dimineața, vor refuza din nou să mai iasă pe traseu."

____________
Interesant e că articolul e ilustrat și cu o poză cu DAC/Rocar 112 UDM #2280 al RATP/TCE, ceea ce, dacă poza e chiar recentă, ar arăta că iubitorii de DAC-uri ar putea încă găsi unul în stare destul de bună relativ aproape de București... Rolling Eyes



646x404.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  50.5 kb
 Vizualizat:  de 3519 ori

646x404.jpg



_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 31 Mar 2017 14:47:46    Titlul subiectului: Stiri si articole 189386

CRIZĂ TRANSPORT PUBLIC | Ședință extraordinară, luni, la prânz. Ce se întâmplă cu transportul public din Ploiești

Consilierii locali nu s-au lăsat înduplecați, iar problema Transport Călători Express Ploiești, operatorul de transport public din municipiu, a fost reportată, vineri, spre a fi discutată după weekend. Luni, la prânz, CL se va reuni într-o ședință extraordinară, în care dezbaterile, foarte încinse în cursul acestei zile, vor fi reluate.

Pentru luni, sindicaliștii TCE anunțaseră deja declanșarea grevei generale. Ei au oprit lucrul și la începutul acestei săptămâni, într-un protest spontan care a paralizat transportul public în Ploiești timp de trei ore, la oră de vârf.

Figura s-ar putea repeta și la începutul săptămânii viitoare. Sindicaliștii au spus însă că nu vor declanșa greva înainte de ședința din 3 aprilie.

Sursa: http://www.telegrama.ro/actualitate/item/59599-criza-transport-public-%C8%99edin%C8%9Ba-extraordinara,-luni,-la-pranz-ce-se-intampla-cu-transportul-public-din-ploie%C8%99ti.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 1725
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Joi 13 Apr 2017 14:55:49    Titlul subiectului: 189639

Astazi a fost o greva de doua ore la Ploiesti:

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/o-mie-de-angajati-ai-regiei-de-transport-ploiesti-au-intrat-in-greva-tocmai-acum-cand-stie-ca-omul-se-duce-la-cumpararturi.html

Stirile ProTV a scris:
Cand toata lumea se agita cu lista de cumparaturi inainte de Sarbatori, la Ploiesti angajatii din transportul public i-au lasat pe calatori cu ochii-n soare vreme de doua ceasuri.

Au retras toate autobuzele, tramvaiele si troleibuzele de pe traseu, intre 9 si 11. Oamenii insa nu stiau ca va fi greva si au fost revoltati de protest. Manifestantii se plang ca nu au piese de schimb pentru masini si nici bani pentru combustibil, asa ca refuza sa mai lucreze in astfel de conditii. Ba chiar saptamana viitoare ameninta cu greva generala.

La ora 9 - 68 de autobuze, 19 tramvaie si 14 troleibuze s-au retras la garaj. In statii au ramas insa oameni suparati si uimiti ca sunt lasati la voia intamplarii.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 10 Iun 2017 12:24:03    Titlul subiectului: Stiri si articole 190397

Ce spune directorul TCE despre desființarea liniilor de troleibuz

Observatorul Prahovean: http://www.observatorulph.ro/eveniment/80726-ce-spune-directorul-tce-despre-desfiintarea-liniilor-de-troleibuz
EVENIMENT | Stiri din Ploiesti Prahova - www.observatorulph.ro
© Stiri din Ploiesti Prahova - www.observatorulph.ro
După ce în spațiul public a fost vehiculată intens informația potrivit căreia în Ploiești vor fi desființate liniile de troleibuz, fiind întocmită și o petiție online împotriva unei astfel de decizii, observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii TCE. Directorul societății de transport public din Ploiești, Nicolae Alexandri, a declarat, în exclusivitate pentru observatorulph.ro, că NU se pune problema desființării liniilor de troleibuz. ”Chiar dacă este un mijloc de transport costisitor, liniile de troleibuz nu vor fi desființate. Luăm în calcul relocarea depoului din zona Podul Înalt în curtea TCE de pe Găgeni pentru reducerea costurilor. Pentru acest lucru va fi nevoie de o extindere a liniei de troleibuz până la sediul central al societății” a declarat managerul TCE. Acesta susține că se urmărește crearea unei singure linii de troleibuz pentru reducerea timpului de deplasare a călătorilor, în prezent durata unei călătorii complete fiind de 80 de minute.

TCE Ploiești se află într-o situație financiară dezastruoasă, având o datorie de 300 de miliarde de lei vechi, adică jumătate din cifra de afaceri anuală. Sindicatele se opun unei restructurări de personal, care prevede, în primă fază, concedierea individuală a 29 de persoane din structura TESA.

TCE are peste 1000 de angajați, spere deosebire de societatea de transport public din Brașov, care are 800 de angajați și face curse metropolitane (în localități limitrofe).

Sursa: http://www.observatorulph.ro/eveniment/80726-ce-spune-directorul-tce-despre-desfiintarea-liniilor-de-troleibuz

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Volvo 65



Data înscrierii: 29/Oct/2008
Ultima vizita: 22/Sep/2017
Mesaje: 124
Locație: Brasov

MesajTrimis: Sâm 10 Iun 2017 17:08:39    Titlul subiectului: 190400

Ultima informație este greșită. RATBV S.A. nu operează curse metropolintane
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 13 Iun 2017 12:15:11    Titlul subiectului: Stiri si articole 190449

Desființarea Depoului Vest, gaură uriașă în bugetul TCE Ploiești!

Primarul Adrian Dobre a recunoscut într-o declarație pentru Telegrama că zvonurile despre desființarea Depoului de la Vest

„Este o discuție legată de relocalizarea depoului de troleibuze pentru că implică foarte multe costuri pentru cei de la TCE să ai două locații, și impozitele și taxele locale dar și alte costuri suplimentare”, a declarat Adrian Dobre pentru Telegrama.

Ce nu a spus edilul liberal (sau poate nu știe) este că relocarea depoului pentru troleibuze înseamnă costuri uriașe pentru TCE, societate aflată în colaps financiar. Mutarea troleibuzelor la garajul TCE de pe strada Găgeni nu se poate face fără amenajări suplimentare. Este nevoie de platforme suplimentare pentru troleu, de instalații electrice și de alte amenajări. Nu există nici loc pentru gararea tuturor troleelor Neoplan aflate în uz pentru că o parte din cutrea în care există garajul TCE a fost retrocedată de foarte mult timp.

Cu alte cuvinte, conducerea TCE încearcă să redreseze economic societatea comercială angajând cheltuieli uriașe pentru amenajarea actualului conform cu necesitățile troleibuzelor.

Directorul interimar al TCE, Alexandri Nicolae, nu a spus nimic despre desființarea cabinetului psihilogic al societății comericiale, uitând că externalizarea acestui serviciu înseamnă costuri uriașe pentru firmă. Îi dăm totuși un pont….Ar putea atrage venituri în visteria TCE prin deschiderea cabinetului psihologic către terți, așa cum era în perioada în care regia de transport public era condusă de singurul director adevărat pe care l-a avut această instituție vreodată: Mircea Vulcan.

De altfel, gurile rele susțin că actualul director nu a coborât din biroul confortabil în garajele TCE decât de două ori! (într-una dintre ocazii împreună cu primarul Adrian Dobre care căuta o locație pentru utopicul spital municipal).

Poate că a venit vremea ca cei care conduc TCE să caute adevăratele găuri negre din activitatea societății și să încerce să le rezolve.

Scurtarea traseelor de troleu, scumpirea abonamentelor, concedierea angajaților nu sunt măsuri care ar putea aduce societatea pe profit. Nu de alta dar nu ai cum să faci profit jefuind navetiștii și cetățenii cinstiți care folosesc serviciile TCE.

Și poate că e vremea să se priceapă că actuala situație a firmei care asigură transportul ploieștenilor nu mai permite adunarea de bani pentru partid ca pe vremuri….

Sursa: http://jurnalulph.ro/administratie/36697-desfiintarea-depoului-vest-gaura-uriasa-in-bugetul-tce-ploiesti.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
rosetti61



Data înscrierii: 03/Iul/2006
Ultima vizita: 23/Sep/2017
Mesaje: 1067
Locație: Bucuresti 6 (Militari)

MesajTrimis: Mar 13 Iun 2017 17:38:58    Titlul subiectului: 190451

Foamete mare pe jurnalisti, care e si ei ai nostri Mr. Green Probabil ca sunt si ei in colaps si au decis sa taie costurile reducand din cuvinte; corectura e in concediu Mr. Green
_________________
Hans Oerlemans si minunatele lui tramvaie
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 17 Iun 2017 16:51:28    Titlul subiectului: Stiri si articole 190558

Primăria Ploiești cumpără autobuze noi

TCE va beneficia, în curând, de cel puțin 15 autobuze noi, anunță directorul Alexandri Nicolae. Acestea vor fi achiziționate în regium de urgență de Primăria Ploiești, cu banii jos.

Cele mai vechi autobuze aflate acum în parcul TCE au 30 de ani. Autobuzele Ikarus cu această vechime au o pondere de 10-12%.

Proiectul de hotărâre privind achiziția directă a autobuzelor noi va fi, cel mai probabil, pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local. „Nu cred că vor fi probleme. Nici în ceea ce privește avizele departamentelor din Primărie. Bani pentru ele sunt, nu din fonduri europene (n.r.- din economiile de anul trecut)”, a declarat directorul TCE.

Sursa: https://www.republikanews.ro/primaria-ploiesti-cumpara-autobuze-noi/

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 22 Iun 2017 15:52:30    Titlul subiectului: Stiri si articole 190671

EXCLUSIV: Troleibuz in flăcări la Ploiești

Panică în urmă cu puțin timp la depoul de troleibuze de la Podul Înalt. Un troleibuz a luat foc în parcarea din fața depoului.

Mai mulți angajați ai TCE dar și câțiva cetățeni ce se aflau în zona Podul Înalt au intervenit cu stingătoare pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un troleibuz.

Au ars mai multe componente eletrice și materiale din plastic aflate pe autovehicul.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

Sursa: http://glasulploiestean.ro/exclusiv-troleibuz-in-flacari-la-ploiesti-foto/

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 25/Aug/2017
Mesaje: 126
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 25 Aug 2017 09:00:14    Titlul subiectului: Stiri si articole 191473

Accesați fondurile europene, domnule Dobre! Axa 4 poate aduce Ploieștiului tramvaie și trolee noi!

Axa 4 de finanțare a fost deschisă iar autoritățile locale au la dispoziție o sumă uriașă pentru modificarea infrastructurii rutiere sau pentru achiziția de mijloace de transport nepoluante.
România are la dispoziție suma de 1037,65 milioane de euro pentru a finanța proiecte destinate reducerii emisiilor de carbon. Iar pentru prima dată, Comisia Europeană acceptă achiziționarea de mijloace de transport nepoluante (tramvaie,troleibuze,autobuze electrice și...biciclete). Pentru Regiunea Sud Muntenia este alocată suma de 163 de milioane de euro. Suma care va fi împarțită pe principiul primul venit-primul servit!

Perioada de depunere a proiectelor a fost deschisă pe 21 august și se va închide pe 31 decembrie 2018, potrivit informațiilor publicate pe siteul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Cu alte cuvinte, au mai rămas 493 de zile în care Ploieștiul poate cere fonduri pentru achiziția de tramvaie noi!

Din păcate, deși oportunitatea este uriașă, autoritățile ploieștene tac mâlc și nu spun niciun cuvânt despre depunerea vreunui proiect pe această axă. Ba rectificăm...Primarul Adrian Dobre a tot vorbit despre proiectul legăturii rapide dintre Gara de Vest și Gara de Sud, prin prelungirea străzii Libertății și lărgirea străzii Depoului, proiect promovat și de foștii primari Andrei Volosevici și Iulian Bădescu. Proiectul ar putea fi îndrăzneț, dar este aproape imposibil de realizat în numai trei ani cât a mai rămas din actuala execuție bugetară a Comisiei Europene. Proiectul aceste presupune foarte multe expropieri, licitație, lucrări, întârzieri (că doar așa e la români)....

În schimb, Ploieștiul are o oportunitate uriașă de a primi fonduri pe un proiect pentru achiziționarea de tramvaie noi. Avem mai multe atuuri în fața celorlalte capitale de județ din Regiunea Sud Muntenia.

Primul argument îl reprezintă proiectul de modernizare al căii de rulare a tramvaiului, proiect implementat în execuția bugetară precedentă, ceea ce îi va aduce un punctaj suplimentar pentru aprobarea fondurilor. Conform unor surse din Comisia Europeana, municipiile care au implementat deja modernizarea infrastructurii vor avea prioritate la proiectele de achiziție a mijloacelor de transport nepoluante!

În plus, Ploieștiul este singurul oraș din Regiunea Sud Muntenia care are transport ecologic deja implementat. Cu transportul cu tramvaie și troleibuze, Ploieștiul este la un pas de a oferi cetățenilor doar călătorii cu transport public nepoluant.

Până acum, doar Piteștiul și-a manifestat intenția de a achiziționa prin fonduri europene minim 25 de autobuze electrice (având deja în teste mai multe astfel de vehicule) . Piteștiul are, în schimb, aprobată Hotărârea de Consiliu Local și ar putea depune oricând proiectul pentru aprobare.

Deci cu asemenea atuuri, Ploieștiul ar putea obține fonduri europene NERAMBURSABILE pentru achiziția de tramvaie și chiar troleibuze. E drept că există o problemă legată de posibila insolvență a TCE Ploiești și este posibil ca apropiații primarului Adrian Dobre să dorească o asemenea soluție pentru a justifica nedepunerea proiectului prin faptul că societatea comercială nu este eligibilă dacă este în insolvență!

Așadar...Domnule Adrian Dobre, au rămas 493 de zile în care puteți aduce tramvaie noi, plătite din bani europeni, în Ploiești! Vă interesează ideea?

Sursa: http://jurnalulph.ro/administratie/37959-accesati-fondurile-europene-domnule-dobre-axa-4-poate-aduce-ploiestiului-tramvaie-si-trolee-noi.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul PRAHOVA Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 9, 10, 11
Pagina 11 din 11

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community