Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Știri, articole de presă
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... , 17, 18, 19  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 09 Sep 2016 23:23:40    Titlul subiectului: 186417

E un progres, dar nici foarte departe de frectia la piciorul de lemn. Floryn87, cati calatori sunt pe linia 19 de cand i s-a marit frecventa?

Sunt de parere ca degeaba pui in Arad un autobuz cu un traseu atat de lung din ora in ora. Scriu a nu stiu cata oara: aradenii care circula cu tramvaiul, exceptie Vladimirescu-Ghioroc, nu sunt obisnuiti cu intervale atat de largi. Poate ca vreo 30-40 la suta dintre calatorii frecventi din Gai sau Gradiste (frecvente de 30-40 de minute) sa cunoasca orarul tramvaielor, plus cei din Bujac si zona ANL pentru liniile 41 si 48, dar grosul care ar fi ajutat de un mijloc de transport intre Podgoria si Spital va sta in statie cu zecile de minute, dupa ce va afla de acest autobuz. Asta ca sa nu mai zic si de ambuteiajele la orele de varf intre Kaufland si Podgoria ce vor face greu posibila respectarea programului.

Un "19 barat" pe traseul UTA-Spital-Kaufland-Cons Judetean-Gara-Podgoria lac-CJ-Kaufland-Spital-UTA care sa dubleze 19-le cred ca ar avea mai mare succes, daca ar fi mentinut cateva luni bune la frecvente acceptabile. Practic zona Spitalului Judetean este cea mai importanta din Arad ce nu are acoperire cu mijloace de transport in comun la frecvente normale.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 10 Sep 2016 19:56:49    Titlul subiectului: 186420

La orele de varf dimineata si dupamasa ar trebui 19-le sa aibe un interval intre curse de 20-25min aste insemnand cam 3 autobuze la ora de varf. E o legatura directa foarte buna Micalaca - Aradul Nou, faci cam 10min pe cand cu tramvaiul iti i-a o ora buna. Linia 21 Podgoria - Spital - Confectii - Alfa la fel ar trebui sa circule de dimineata pana seara si in weekend (cand nu circula deloc) si atunci ar fii transport spre Spitalul Judetean/Zona Intim la intervale rezonabile. Wink
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 03 Noi 2016 09:47:13    Titlul subiectului: 187033

Anunt CTP:

CTP anunță publicul călător că, în perioada 5 – 6 noiembrie 2016, se oprește circulația tramvaielor, pe tronsonul Piața Romană – Aradul Nou, datorită unor lucrări de instalare a două macaze in Piata Romana.

Urmare a acestui fapt, linia 18 b se va transforma in:

- 4 barat care va circula pe tronsonul Făt Frumos – Piața Romană

- 18 care va circula pe tronsonul Billa – Piața Romană

Linia 3 va avea capăt de linie Piața Romană, iar pe tronsonul Piața Romană – Aradul Nou, tramvaiele vor fi înlocuite de autobuze care vor avea numarul 3b si vor opri in vecinatatea statiilor de tramvai de pe traseul respectiv.

In zona lucrărilor " Bucla Piața Romană", circulația rutieră este restricționata la nivelul a două benzi, zona fiind marcată prin balize.

Rugam conducatorii auto să circule cu atenție datorită condițiilor de santier.

Mulțumim pentru înțelegere.

Eu nu inteleg cum de poate fi afectata doar linia 3 iar linia 18 nu. Adica nu inteleg la care macaze se va lucra deoarece oricare ar afecta circulatia tuturor traseelor care intra in bucla. Practic si liniile 3 (de fapt, 1), 18,6 si 16 vor intoarce in bucla si vor trece peste macazele spre/dinspre Aradul Nou. Pentru cei care nu sunt din Arad, linia 4b intoarce pe varianta directa dintre strazile Dornei si Preparandiei.

Revin dupa cateva momente de „analiza”: cred ca e vorba despre macazele dinspre Centru-Alfa, cel spre Aradul Nou sau cel dinspre Aradul Nou. Asta se poate face doar daca tramvaiele vor transforma bucla in „triunghi”, adica o vor lua spre Alfa, apoi schimba macazul si dau cu spatele spre blocul de 10 etaje pana trec de macaz. Apoi inainte spre centru. Dpdv al circulatiei rutiere va fi un mic haos pentru că e spatiul stramt in zona macazului spre cartierul Alfa.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 11 Ian 2017 12:47:12    Titlul subiectului: 187796

REPORTAJ - Arad: Călători acoperiți cu pături într-un tramvai interurban, din cauza frigului din vagoane. FOTO
ARAD | Scris de Marian Buga | astăzi, 12:18
REPORTAJ - Arad: Călători acoperiți cu pături într-un tramvai interurban, din cauza frigului din vagoane. FOTO

Călătorii care circulă cu tramvaiul pe linia interurbană Arad-Ghioroc, ce leagă șase localități, sunt indignați de condițiile pe care le au de o săptămână, cu temperaturi negative în vagoane, ei fiind nevoiți să se acopere cu pături, să își pună perne pe scaune, să poarte fulare și căciuli, pentru a rezista călătoriei care durează peste o oră. Conducerea Companiei de Transport Public Arad recuoaște situația, susținând că cele patru aeroterme din vagoane nu fac față gerului.

Arad este considerat orașul cu cea mai dezvoltată rețea de tramvaie din România, după București, pentru că acoperă toate cartierele și are inclusiv o linie interurbană, respectiv cea care leagă municipiul de comuna Ghioroc, pe o distață de 25 de kilometri.

Călătorii de pe acest traseu interurban, care face legătura între localitățile Arad, Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni și Ghioroc, sunt în special navetiști ce lucrează în fabrici din zona industrială a municipiului. Ei reclamă că, de o săptămână, sunt nevoiți să suporte condiții grele în timpul călătoriei cu tramvaiul, din cauza frigului.

Miercuri dimineață, tramvaiul a plecat din stația Ghioroc la ora 05,10, în prima cursă spre Arad, cu zeci de muncitori. Pe traseu, în celelalte stații, au mai urcat zeci de călători, în total fiind peste 120 de oameni în vagoanele cu temperaturi negative și cu ferestre care înghețau în mers, pe interior.

Oamenii, știind deja condițiile grele pe care trebuie să le suporte în această călătorie, și-au adus de acasă pături pentru a se acoperi, dar și perne pentru a le așeza pe scaune, care sunt prea reci. Călătorii, inclusiv vatmanul, s-au îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine groase, cu fulare, mănuși și călciuli. Altfel ar fi fost greu să suporte parcurgerea celor 25 de kilometri în o oră și 20 de minute.

”Puteți observa că ne ies aburi pe gură când vorbim, iar de la atâția călători ferestrele se abursesc imediat și îngheață din cauza condensului format. Dacă afară sunt acum minus 11 grade, aici probabil că sunt minus 10. Nu cred că e mai cald”, s-a plâns o femeie din localitatea Sâmbăteni.

”Cred că nici în trenuri nu sunt condiții atât de rele. Dacă ar fi o călătorie mai scurtă, de câteva minute, ar putea fi suportabil, dar stăm în frig mai bine de o oră”, a spus un bărbat.

Călătorii spun că plătesc un abonament lunar de aproximativ 140 de lei, iar în schimb riscă se se îmbolnăvească.

”Dacă dăm 140 de lei pe abonament, iar apoi mai dăm 200 de lei pe medicamente să ne tratăm, pentru ce mai muncim? Că din salariu nu ne rămâne prea mult”, s-a plâns o altă femeie.

Oamenii mai reclamă starea vagoanelor, care au scaune rupte și sunt murdare.

”Uneori îți e greață să te așezi pe scaun, că e murdar. Cred că nu au fost spălate de multă vreme. Geamurile sunt și ele murdare, iar pe jos e noroi chiar de la prima cursă”, a spus un călător.

Contactați de News.ro, reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) Arad au recunoscut că sunt probleme pe această cursă, spunând că a fost schimbată garnitura folosită special pe linia interurbană cu una de oraș, pentru că vechiul tramvai a fost implicat într-un accident.

”În acest moment, între Arad și Ghioroc circulă un tramvai folosit până săptămâna trecută în oraș, care, deși are încălzire, respectiv patru aeroterme funcționale, sistemul nu face față temperaturilor extrem de scăzute din această perioadă. Tramvaiul folosit pe ruta interurbană a fost implicat într-un accident, în urmă cu o săptămână, și am fost nevoiți să-l scoatem din folosință până se fac reparațiile”, a declarat directorul tehnic al CTP, Petru Cuvineanu.

Acesta a spus că situația va mai dura câteva zile, pentru că vechiul tramvai este în reparații.

Pe ruta Arad-Ghioroc și retur au loc câteva curse pe zi, iar sute de persoane din județ folosesc acest traseu.

Compania de Transport Public SA Arad este cel mai mare transportator din județ, asigurând atât transport urban cât și suburban prin intermediul autobuzelor și tramvaielor. Are ca acționari Consiliul Local Municipal Arad cu 70% și Consiliul Județean cu 30 %.

În anul 1869 s-a lansat activitatea de transport public din Arad, la acel moment fiind puse în circulație, pe trei linii, primele tramvaie trase de cai.

http://www.news.ro/social/reportaj-arad-calatori-acoperiti-cu-paturi-intr-un-tramvai-interurban-din-cauza-frigului-din-vagoane-foto-1922401811332017011216477026

E evident ca un vagon GT8 nu se poate incalzi prea repede, mai ales cu doar patru aeroterme, desi venind dintr-un oras de munte (Innsbruck), ar trebui sa aiba sistem functional de incalzire. Daca vatmanul ar fi mers la vagon macar cu 30 de minute inainte, sa-l porneasca si sa-l incalzeasca, poate nu era atat de frig. Din punctul meu de vedere, cele mai calduroase vagoane raman tatrele cu incalzirea "din scaune" pe care o simti puternic daca nimeresti scaun fara pernita. Laughing Pacat ca multor vagoane le lipsesc garniturile de la usi (tatre, dar si altele), ori sunt cazute si intra aerul rece pe langa ele. Dar problema asta am vazut-o si la Budapesta, la tatrele lor.
51-le chiar este folosit pentru Ghioroc (vezi perdelele de la geamuri) de obicei sambata-duminica in locul turei lui 303-313, care apropo, ma intreb de ce nu a fost inlocuit de 301-314.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 18/Mar/2024
Mesaje: 1003
Locație: Iasi

MesajTrimis: Joi 12 Ian 2017 15:05:39    Titlul subiectului: 2017-01-11 187819

http://www.administratie.ro/primaria-arad-va-investi-peste-3-milioane-de-lei-pentru-modernizarea-depoului-principal-de-tramvaie/


Primăria Arad va investi peste 3 milioane de lei pentru modernizarea depoului principal de tramvaie



Primăria Arad va investi peste trei milioane de lei pentru modernizarea depoului principal de tramvaie al Companiei de Transport Public, potrivit municipalității.

Proiectul respectiv, al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat de Consiliul Local Municipal, se ridică la 3.087.811 de lei (680.000 de euro), finanțarea investiției urmând să fie asigurată printr-un împrumut de la BERD și de la bugetul administrației locale.

”Compania de Transport Public Arad a solicitat realizarea unor investiții în modernizarea depoului principal de tramvaie, mai exact în punctele de lucru dedicate celor șase vagoane de tramvai tip ‘Imperio’, cât și dotări necesare realizării unor operațiuni de întreținere și reparații generale, precum și realizarea unor puncte de lucru noi, specifice echipamentelor acestui tip de tramvaie cu podea joasă, moderne și eficiente din punct de vedere energetic, achiziționate de municipalitate în cadrul proiectului intitulat ‘Transport urban în municipiul Arad-etapa III’, finanțat dintr-un împrumut BERD”, a menționat directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu.

Depoul de tramvaie principal este amplasat pe platforma aparținând SC CTP SA situată în Arad, suprafața ocupată de clădiri (hale întreținere și reparații tramvaie, ateliere anexe, spălătorie etc.) și rețeaua de linii de parcare fiind de circa 3,5 ha.

Depoul a fost construit în etape, în perioada 1962-1974, atât construcțiile, cât și dotările tehnologice având un grad de uzură ridicat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 14 Iul 2017 21:10:45    Titlul subiectului: 191117

Din data de 15.07.2017 s-a înființat o noua linie de autobuz care merge din Podgoria pana la Padurea Ceala 3 Insule, doar sambata si duminica va functiona.

http://www.aradon.ro/transport-catre-trei-insule/1865443

Transport către Trei Insule

Din acest weekend arădenii care dorescă să ajungă în Parcul Lunca Mureșului sau în zona Trei Insule vor avea la dispoziție și transportul în comun.

Autobuzele ar urma să plece din oră în oră din stația Podgoria Arad, și vor ajunge la Trei Insule – zona complexului Zori de Zi. Programul propus de CTP Arad este de la ora 10 până la ora 17.

„Ne-am gândit că o astfel de linie de transport public ar fi bine-venită pentru arădenii care doresc să ajungă la Trei Insule, fie să viziteze Parcul Lunca Mureșului, fie pur și simplu să se bucure de natură și aer curat în Pădurea Ceala. Biletul va fi unul de transport urban – 2 lei”, a punctat Claudiu Gojda, director CTP Arad. Pentru început este posibil ca pe acest traseu să fie disponibile microbuze ale Companiei de Transport, urmând ca mai apoi, în funcție de solicitări, să fie mărită capacitatea, utilizându-se autobuze.



http://www.ctparad.ro/index.php/46-comunicari/ulile-traveleri/445-modifcare-trasee-urbane-autobuz

Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că, începand cu data de 15.07.2017, pe perioada vacanței de vară, se va introduce, experimental, un autobuz care va circula pe traseul PODGORIA- ZORI DE ZI - PODGORIA, în zilele de sâmbătă și duminică, după următorul program:
- plecări din Podgoria: 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00, 17:00
- plecări din Zori de Zi: 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30, 17:30
Stațiile de pe traseu sunt următoarele: Podgoria, Banu Mărăcine, Piața Spitalului, Mihai Eminescu, Pomenirea, Centrul De Vizitare Ceala, Trei Insule, Zori de Zi.

Pretul unui bilet pentru o persoana pentru o singura calatorie este 2 lei.



Acest traseu a fost propus acum 2 ani, dupa cum apare articolul pe site-ul Aradon, dar nu s-a infiintat pana acum, foarte mult a durat.

http://www.aradon.ro/un-autobuz-numit-dorinta/1528811

Un autobuz numit dorință!

ARAD. Mai mulți arădeni doresc înființarea unei linii noi de autobuz care să lege Podgoria de zona 3 Insule pe perioada verii!

A venit căldura și odată cu ea a crescut și apetitul pentru ieșirea în natură! Tot mai mulți arădeni aleg să evadeze din agitația orașului și să își petreacă week-endul în pădure, fie la un grătar, fie la o plimbare pe bicicletă, fie la o baie, ori pur și simplu să se relaxeze printr-o plimbare. Una din zonele preferate de recreere și relativ la îndemână tuturor ar fi Pădurea Ceala. Aici sunt mai multe opțiuni pentru a petrece o zi de relaxare, pe lângă locurile de la liziera pădurii, sau de pe malul râului Mureș cum ar fi: Centrul de Vizitare al Parcului Natural Lunca Mureșului Arad, Lacul Măltăreț sau Zona 3 Insule. Mai mulți arădeni au trimis pe adresa redacției Jurnal arădean mai multe sugestii pentru înființarea de către CTP a unei linii de autobuz care să facă legătura, măcar în week-end, între Podgoria și zona 3 Insule. Totul, pe perioada verii. Și asta pentru că spre Pădurea Ceala nu există nici un mijloc de transport în comun.
O rută nouă

„Avem o sugestie pentru Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad (CTP) ca pe perioada de vară să se introducă în zilele de sâmbătă și duminică o linie de autobuz din Podgoria până la Pădurea Ceala – Zona 3 Insule. Nu fiecare avem mașină, iar un taxi te costă destul de mult. Lumea ar mai merge în week-end la aer curat, recreere, un grătar, la plajă, la o terasă. Mai demult, exista o astfel de rută care mergea până la 3 Insule, la sfârșit de săptămână de 1 mai, 23 august ori când erau festivaluri”, a venit cu ideea Eugen M. Un alt arădean Raul D., care ne-a contactat oferindu-ne aceeași sugestie, completează: „Dacă ar exista o linie de autobuz între Podgoria și zona 3 Insule, autobuzul ar putea trece prin cartierul Confecții, să se oprească și la Piața Obor, deoarece pentru cei din cartierele Micălaca și Grădiște este o cale mult mai rapidă de acces spre piață decât cu tramvaiul. În week-end, autobuzele ce funcționează pe liniile 21 și 20 nu circulă”.
Așteaptă propunerea CTP

Reprezentanții municipalității spun că așteaptă o propunere din partea CTP. „Această problemă trebuie în primul rând analizată de către administrația CTP Arad,. Conducerea de aici trebuie să vadă dacă este eficientă înființarea unei linii noi și dacă se acoperă costurile. Dacă compania decide că e cazul înființării unei linii noi, atunci trebuie să vină cu o propunere în cadrul Consiliului Local urmând ca această problemă să fie dezbătută aici”, a declarat Corina Drăghici, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Arad.
Salută ideea cititorilor

Reprezentații Companiei de Transport Public Arad sunt interesați să ia în considerare posibilitatea înființării unei linii care să funcționeze în week-end pe perioada verii. „Noi ne-am bucura să avem călători care să beneficieze de serviciile noastre însă nu știm exact câți arădeni ar circula într-adevăr cu autobuzul spre această zonă. În urmă cu câțiva ani, tot pe baza unor cereri ale arădenilor am înființat mai multe linii printre care și o cursă care mergea spre zona 3 Insule. Din păcate, aceasta s-a dovedit ineficientă deoarece de cele mai multe ori aveam doar doi pasageri pe cursă. Vom analiza împreună cu cei de la Transport din cadrul Primăriei Arad această propunere și o să găsim cea mai bună soluție”, a declarat Mariana Birău, directorul CTP Arad. Reprezentanții Companiei de Transport mai spun că pentru a fi siguri că este o cerință certă din partea arădenilor va fi realizat un sondaj în următoarele săptămâni, „Vom realiza un chestionar în perioada imediat următoare pe pagina CTP Arad sau a Primăriei Municipiului Arad și, după ce vom obține rezultatele și vom analiza situația, vom lua o decizie”.

Ca atare, este posibilă înființarea unei linii noi de autobuz, dar pentru aceasta trebuie ca arădenii să confirme că au nevoie de acest nou traseu!
Mai mulți arădeni la aer curat

Reprezentanții Parcului Natural Lunca Mureșului Arad susțin această idee pentru că , în opinia lor, mai mulți arădeni s-ar bucura de natură și de aerul curat pe care îl oferă pădurea. „Dacă s-ar introduce o linie de autobuz care să lege centrul de Pădurea Ceala ar scădea și numărul de mașini care intră în număr tot mai mare în pădure”, a declarat Paul Hac, directorul Parcului Natural Lunca Mureșului Arad.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 15 Iul 2017 22:36:16    Titlul subiectului: 191131

Ideea este bună, dar ora ultimei curse dinspre pădurea Ceala este prea mică. Chiar dacă ar fi circulat fracționat pentru a se încadra în orele unui singur șofer, ultima cursă din pădure ar fi trebuit să plece pe la ora 21, ținând cont de lungimea zilei.

Altfel, începem să stăm destul de prost la autobuzele scurte pentru traseele (puține și rare) urbane. Rugina afectează majoritatea mașinilor, zgomotul pare din ce în ce mai puternic la multe dintre ele.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 20 Iul 2017 11:54:44    Titlul subiectului: 191195

Săgeata Verde a circulat plină–ochi în prima lună de la relansare! CJA pregătește și un pachet promoțional pentru curse private

Comunicat CJA. Analiza performanței Săgeții Verzi după prima lună de la relansare a determinat o concluzie fermă: Consiliul Județean a mizat corect pe punerea în valoare a acestui obiectiv turistic arădean!

Reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, ai Companiei de Transport Public și ai Complexului Muzeal Arad s-au întâlnit astăzi pentru a evalua modul în care a funcționat proiectul de relansare a Săgeții Verzi la o lună de la ieșirea ei pe traseu.

La întâlnire au mai luat parte și reprezentanți ai Arad Free Tours, asociație din Arad ai cărei membri au hotărât de curând să se alăture proiectului „Săgeata Verde”. Ghizii Arad Free Tours vor conduce grupurile de turiști pe traseul trenului electric.

Din statistici reiese că în prima lună peste 150 de turiști au călătorit cu Săgeata Verde, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 98%. Biletele puse în vânzare s-au epuizat la fiecare cursă.

În cadrul întâlnirii s-a hotărât ca pe viitor numărul de locuri disponibile să fie menținut la 35 de locuri pe fiecare cursă. Rezervările se pot face pe site-ul www.sageataverde.ro sau telefonic la numărul 0721803763. În următoarea perioadă, CTP va face demersuri pentru ca plata rezervărilor să poată fi făcută online.

De asemenea, pentru cei care doresc să rezerve o cursă în regim privat (prieteni, familie, team – building etc.), CTP a pregătit o ofertă de preț: 178 de euro (contravaloarea în lei).


http://specialarad.ro/sageata-verde-a-circulat-plina-ochi-in-prima-luna-de-la-relansare-cja-pregateste-si-un-pachet-promotional-pentru-curse-private/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 20 Iul 2017 11:57:15    Titlul subiectului: 191196

Ce-ți pasă ție, CTP? – Reloaded. Locuitorii din Gai și Poltura, ignorați de Compania de Transport Public. Ba mai mult, mințiți cu nerușinare?

Locuitorii cartierelor Gai și Poltura au solicitat Companiei de Transport Public Arad introducerea unei linii de autobuz încă din toamna anului trecut, deoarece linia de tramvai 6 nu acoperă decât un sfert din cartierul Gai, iar Poltura chiar deloc. Culmea e că CTP a răspuns solicitării, dar și mai culmea e că rezultatul întârzie să apară cu desăvârțire…

Mulți locuitori ai acestor cartiere nu au posibilitatea de a se deplasa spre centrul orașului, magazine, piețe, spitale, clinici, ca să nu mai vorbim de elevi și dificultatea lor de a ajunge la școală din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun. Un lucru ce în alte orașe europene este o prioritate, la Arad, ca de obicei, lasă de dorit… însă ceea ce e cu adevărat uluitor (în sensul negativ, firește) este că, conform unei cititoare Special Arad, CTP a promis anul acesta, oficial, introducerea liniei de autobuz cu numărul 60, care urma, începând cu luna februarie 2017, să „testeze” eficiența liniei de autobuz timp de trei luni.

Este vorba de ruta P-ța Romană – Biserica Sârbească – Str. Andrei Șaguna – Spitalul Județean – P-ța UTA – Electrometal – Fortuna – Str. Poetului – P-ța Gai – Str. Ion Câmpineanu.

Doar că…

Din luna februarie până acum – și deja suntem în iulie, deci am depășit inclusiv termenul „cu caracter experimental” de trei luni – NU S-A INTRODUS DEFEL ACEASTĂ LINIE DE AUTOBUZ!...


http://specialarad.ro/ce-ti-pasa-tie-ctp-reloaded-locuitorii-din-gai-si-poltura-ignorati-de-compania-de-transport-public-ba-mai-mult-mintiti-cu-nerusinare/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 11 Aug 2017 13:20:55    Titlul subiectului: 191389

În problema liniei de autobuz 60… e o mică problemă. Am primit răspunsul oficial din partea CTP Arad

Un cititor al site-ului Special Arad ne-a atras atenția, luna trecută, asupra unei linii de autobuz care, potrivit unui anunț public făcut de CTP Arad, ar fi trebuit să fie introdusă cu caracter experimental (timp de 3 luni) în luna februarie a acestui an și care trebuia să parcurgă ruta Gai (Str. I. Câmpineanu) – Poltura – Fortuna – UTA – Spitalul Județean – Biserica Sârbească – Piața Romană. Doar că… nici urmă de această cursă de transport în comun. Care e motivul? Asta am vrut să aflăm și noi. În sfârșit, a venit și un răspuns oficial.

Cititorul nostru ne-a explicat că introducerea liniei 60 a fost solicitată de către locuitorii cartierelor Gai și Poltura, fiind extrem de necesară, deoarece linia de tramvai 6 nu acoperă decât un sfert din cartierul Gai, iar Poltura chiar deloc. Având în vedere că se apropie toamna, elevii din aceste zone se vor confrunta, în continuare, cu lipsa mijloacelor de transport în comun în apropiere de domiciliul lor.

Explicația CTP-ului este că se dorește introducerea acestei linii, doar că niciun șofer de autobuz nu a răspuns până acum la anunțurile de angajare.

„Introducerea, cu caracter experimental, a liniei de autobuz care să circule pe traseul Gai (Str. I. Câmpineanu) – Poltura – Fortuna – UTA – Spitalul Județean – Biserica Sârbească – Piața Romană, a fost amânată datorită lipsei de pesonal de bord, având în vedere că societatea noastră se confruntă cu o lipsă acută de șoferi și vatmani.

Compania de Transport Public încearcă să găsească soluții, prin anunțuri repetate, pentru angajarea de personal de bord necesar desfășurării programelor de transport, respectiv și pentru introducerea experimentală a acestui traseu. Datorită faptului că introducerea acestui traseu este posibilă numai prin angajarea de personal de bord suplimentar, imediat ce această condiție va fi îndeplinită, vom introduce linia 60 pe traseul solicitat”, ne-a comunicat CTP Arad printr-o scrisoare semnată de Claudiu Godja, directorul general, ca răspuns la solicitarea noastră.

Directorul general Claudiu Godja ne-a explicat la telefon și faptul că nu ar fi o problemă introducerea acestei linii din punctul de vedere al autobuzelor din dotare, lipsește doar numărul de personal suficient.

Rugăm, cu această ocazie, locuitorii cartierelor Gai și Poltura, cei care sunt afectați de această problemă, să ne comunice dacă au observat în ziarele tipărite arădene, în perioada februarie 2017 și până acum, anunțuri de angajare din partea Companiei de Transport Public Arad pentru postul de șofer de autobuz.


http://specialarad.ro/in-problema-liniei-de-autobuz-60-e-o-mica-problema-am-primit-raspunsul-oficial-din-partea-ctp-arad/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 15 Aug 2017 11:05:30    Titlul subiectului: 191404

CTP s-a autosesizat după articolul Special Arad și vine cu dovezi: au fost anunțuri de angajare pentru linia 60

„Considerăm că ultimul paragraf din articolul «În problema liniei de autobuz 60… e o mică problemă. Am primit răspunsul oficial din partea CTP Arad»”, publicat în data de 09.08.2017 de către Special Arad, pune la îndoială buna noastră credință raportat la starea de fapt transmisă, stare de fapt prin care subscrisa a arătat că nu poate introduce în momentul de față cu caracter experimental o linie de autobuz care să circule pe traseul Gai (Str. I. Câmpineanu) – Poltura – Fortuna – UTA – Spitalul Județean – Biserica Sârbească – Piața Romană din cauza lipsei de personal la bord, având în vedere că ne confruntăm cu o lipsă acută de șoferi de autobuz”, se arată într-un comunicat al Companiei de Transport Public S.A. Arad, trimis la adresa redacției.

Mai exact, CTP vine cu precizări și dovezi care atestă că, într-adevăr, în ultimele luni, compania a publicat mai multe anunțuri de angajare, atât la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, cât și în ziarele locale tipărite, respectiv pe pagina de internet al companiei.

În ultimul paragraf din articolul amintit, noi am rugat cititorii să ne comunice dacă au observat în ziarele tipărite arădene aceste anunțuri necesare pentru introducerea liniei dorite de căre cetățeni pe traseul Gai (Str. I. Câmpineanu) – Poltura – Fortuna – UTA – Spitalul Județean – Biserica Sârbească – Piața Romană.

Iată răspunsul prompt (pe care-l apreciem!) al Companiei de Transport Public Arad:

„Menționăm că pe pagina de internet www.ctparad.ro, la poziția «Cursuri de calificare și anunțuri de angajare», se găsește cu caracter permanent, anunțul prin care Compania de Transport Public S. A. Arad angajează «șoferi de autobuz pentru municipiul Arad și preurban».

În data de 15.02.2017, la sediul social al subscrisei, situat în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, au fost afișate la poarta 1 (cu vedere spre Calea Victoriei) anunțuri din cuprinsul cărora rezultă că societatea noastră dorește să angajeze șoferi de autobuz, aceste anunțuri au fost reactualizate în data de 23.05.2017, respectiv în data 14.07.2017.

În data de 03.01.2017, 01.02.2017, 27.02.2017, 29.03.2017, 28.04.2017, 30.05.2017, 28.06.2017, 01.08.2017 s-au efectuat raportări la AJOFM Arad privind locurile de muncă vacante, în vederea angajării de către subbscrisa pentru postul de șofer de autobuz, raportări care au fost publicate de către AJOFM pe propria pagină de internet.

Prin adresa 2119/15.03.2017, am solicitat publicarea în ziarul Jurnalul Arădean, NewsAr, Nyugati Jelen, Glasul Aradului a anunțurilor prin care Compania de Transport Public S.A. Arad angajează șoferi autobuz – pentru municipiul Arad, anunțuri care au fost publicate în ziarele antemenționate în data de 17.03.2017.

Prin adresa 4053/13.06.2017, am solicitat publicarea în ziarul Glasul Aradului a anunțului (…), care a fost publicat în ziarul antemenționat în data de 16.06.2017.

Prin adresa 5516/12.07.2017, am solicitat publicarea în ziarul Glasul Aradului a anunțului (…), care a fost publicat în ziarul antemenționat în data de 14.07.2017.

De asemenea, s-a procedat la lipirea de flyere atât în mijloacele de transport în comun pe care le dețiem (tramvaie și autobuze), cât și în stațiile de tramvai și de autobuz, în cuprinsul cărora am anunțat că subscrisa angajează șoferi de autobuz și vatmani

În altă ordine de idei, rezultă fără putință de tăgadă că societatea noastră a publicat în mod repetat anunțuri de angajare șoferi autobuz în ziarele tipărite arădene, de asemenea, reiterăm faptul că din data de 03.01.2017 până în data de 01.08.2017 s-au efectuat raportări la AJOFM Arad având ca obiect locuri de muncă vacante, în vederea angajării de șofer de autouz, raportări care au fost publicate de către AJOFM Arad pe propria pagină de internet. Mai mult decât atât, pe pagina de internet a subscrisei se găsește, cu caracter permanent, anunțul prin care CTP Arad angajează șoferi de autobuz pentru municipiul Arad și preurban”.


http://specialarad.ro/ctp-s-a-autosesizat-dupa-articolul-special-arad-si-vine-cu-dovezi-au-fost-anunturi-de-angajare-pentru-linia-60/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Floryn87



Data înscrierii: 29/Apr/2016
Ultima vizita: 13/Sep/2017
Mesaje: 15
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 13 Sep 2017 16:49:09    Titlul subiectului: 191653

Zece autobuze second-hand pentru CTP Arad


Mijloacele de transport vor fi folosite pentru transportul urban în municipiul Arad și localități riverane pe distanțe scurte, și pentru transportul interurban în județul Arad, pe distanțe scurte și medii.

Compania de Transport Public (CTP) Arad este dispusă să plătească, din fonduri proprii, 735.760 de lei pentru achiziționarea a zece autobuze second hand. E vorba de cinci autobuze urbane (fiecare cu minim 35 de locuri pe scaune) și cinci autobuze interurbane (cu minim 45 de locuri pe scaune fiecare).

Cerințe

Potrivit caietului de sarcini care însoțește anunțul de licitație pentru achiziția celor zece autobuze, cerințele obligatorii pe care acestea trebuie să le îndeplinească sunt: norma de poluare minim EURO 3, an de fabricație începând cu 2002 pentru autobuzele urbane, începand cu 2005 pentru autobuzele interurbane, carburant utilizat motorină, vehicul înmatriculat în țară sau țări UE, caroseria cu volan pe stânga, cu minim două uși cu acționare automată electrica sau pneumatică (minim 2 uși duble pentru autobuzele urbane, 2 uși din care una poate fi simplă și una dublă), caroseria nu trebuie să prezinte urme de coroziune sau degradări ale stratului de vopsea, autobuzele trebuie echipate cu anvelope corespunzătoare unui parcurs de min. 20.000 km de la data livrării, sistem de ventilație, sistem de încălzire suplimentar și sistem de aer condiționat în salon pentru autobuzele interurbane, sistem de ventilație și sistem de încălzire suplimentar pentru autobuzele urbane.

„Autobuzele ofertate vor fi de aceeași marcă și tip pentru fiecare grupă (urban, respectiv interurban). Nu se admit oferte de mai multe tipuri și mărci în cadrul aceluiași grup” – se atrage atenția în document.

Termen

Cei interesați de licitația inițiată de CTP Arad își pot depune ofertele până luni, 18 septembrie 2017, ora 15.00. Criteriul de atribuire a contractului de furnizare a celor zece autobuze îl constituie prețul cel mai scăzut. Plata se va face în rate, cu un avans de maxim 50% din valoarea contractului, urmat de 12 plăți lunare fixe.


http://www.aradon.ro/zece-autobuze-second-hand-pentru-ctp-arad/1896987
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 16/Mar/2024
Mesaje: 1949
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Sâm 16 Iun 2018 23:53:34    Titlul subiectului: 195352

Si Aradul doreste sa achizitioneze tramvaie noi si sa modernizeze o parte dintre cele vechi.
Special Arad:
Primăria Arad pregătește achiziționarea a 28 de tramvaie noi și reabilitarea a 20 existente. Investiția este de 57 milioane de euro

În ședința de Consiliul Local Municipal de săptămâna viitoare, aleșii locali vor vota studiul de oportunitate privind achiziționare unui număr de 28 tramvaie noi și modernizare a 20 de garnituri din actualul parc circulant al Companiei de Transport Public Arad . Valoarea totală a investiției se ridică la peste 57 milioane de euro și va fi acoperită parțial din bugetul local, iar diferența din fonduri europene structurale prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

În timp ce pentru achiziționarea unui vagon nou, cu dublă articulație municipalitatea va plăti 2.200.000 Euro, unul de capacitate medie va costa 1.700.000 de Euro. Intenția administrației locale este de a cumpăra 10 vagoane de capacitate mare și 18 de capacitate medie. În schimb, pentru modernizarea garniturilor existente de tip GT-8 se va plăti 223.000 Euro, iar pentru cele de tip GT-6, 308.000 Euro.

Durata de realizare a investiției este de 48 de luni.

„După ce vom aproba acest studiu de oportunitate, vom declanșa procedura de licitație. În urma acestei investiții Aradul va fi printre primele orașe din țară care va avea o flotă de transport public cu tramvaiul modernă și reabilitată” a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Vom achiziționa 28 de tramvaie noi și vom reabilita 20 de tramvaie existente. Mai mult de atât, toate aceste tramvaie vor primi o parte finanțare europeană, o parte din bugetul local. Săptămâna viitoare vom aproba acest studio de oportunitate, vom declanșa procedura de licitație și așa cum ați văzut Aradul va fi printre primele orașe care va avea o flotă de transport public cu tramvaiul modernă și reabilitată.

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Mie 20 Iun 2018 10:48:26    Titlul subiectului: 195387

Din cele 28 noi, 10 vor sa fie de capacitate mare (doua articulatii), iar 18 cu o singura articulatie. Au dat si o lista cu cele pe care le propun pentru modernizare: GT8 1861, 1864, 1865 (retras la Micalaca in parcul rece); GT6: 107, 108, 122, 130, 132, 133, 138 (parc rece), 31, 33, 35 (parc rece), 36, 41 ,42, 71, 74, 76, 77. Ultimele sunt vagoanele GT6 ex Innsbruck.

Vor sa renunte complet la vagoanele Tatra si GT 4, cele mai fiabile in momentul asta cred eu pentru ca au destule piese pentru ele din vagoanele ramase in parcul rece. Oricum nu le vor taia pana cand nu le vor avea pe cele noi in depou. Probabil vor ramane si vagoanele M8S apte de circulatie, daca nu pentru altceva, atunci pentru liniile de Ghioroc - desi acolo s-ar putea incadra si GT8-urile modernizate, daca vor dori sa circule doar vagoane modernizate. Teoretic cele 48 de vagoane plus 6 Imperio existente ar acoperi necesarul fara schimbarea vagonului intre schimburi, iar cele vechi nemodernizate sa ramana rezerve.

Insa la Imperio deja apar unele probleme. 1506 batea ieri foarte urat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 16/Mar/2024
Mesaje: 1949
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Vin 19 Oct 2018 09:39:25    Titlul subiectului: 196747

Se pare ca si Aradul va intra in hora autobuzelor electrice.
Jurnal Aradean:
10 autobuze electrice pentru Arad!
Investiția se ridică la 8,8 milioane de euro, cea mai mare parte a finanțării urmând a fi asigurată din fonduri nerambursabile.

ARAD. Consilierii locali municipali au aprobat, miercuri, în unanimitate, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru achiziția de autobuze electrice, aprobarea studiului de oportunitate privind achiziția de autobuze electrice și a demarării procedurilor de achiziție publică – etapa I, pentru atribuirea contractului de achiziție a 10 autobuze electrice.

„Autobuzele electrice ce urmează a fi achiziționate vor corespunde prevederilor legislative în vigoare cât și cerințelor publicului călător. Aceste autobuze trebuie să fie în egală măsură confortabile și sigure, cât și fiabile și ușor de întreținut. De asemenea, acestea trebuie să fie compatibile cu infrastructura actuală și condițiile de exploatare și întreținere existente în Arad și vor prezenta performanțe bune de accelerare și frânare. Se va ține cont de accesul nelimitat al pasagerilor cu mobilitate redusă și se va asigura confortul pasagerilor în interior” – arată reprezentanții Primăriei Municipiului Arad.

Investiția

Conform Studiului de oportunitate, valoarea totală a investiției este de 8.835.000 euro cu TVA sau 40.414.824 lei cu TVA (curs info euro din iulie 2017, 1 euro = 4,5744 lei). „Valoarea estimată a achiziției a 10 autobuze electrice, respectiv 5 autobuze electrice capacitate medie (12 metri lungime) și 5 autobuze electrice capacitate mică (midibuze <10 m lungime) este în valoare totală de 5.235.000 euro cu TVA sau 23.946.984 lei cu TVA (curs info euro din iulie 2017, 1 euro = 4,5744 lei), valoare ce cuprinde inclusiv pregătirea personalului. Această achiziție reprezintă prima etapă ce va fi parcursă pentru îndeplinirea obiectivului” – susțin reprezentanții Primăriei.

Deoarece valoarea investiției este mare, aceasta nu poate fi acoperită doar din bugetul locat, fiind necesară identificarea unor noi surse de finanțare.

„Pentru realizarea acestui obiectiv se intenționează atragerea de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020” – precizează Municipalitatea, care mai arată că „investiția în autobuze electrice noi este crucială pentru crearea unui context general de atragere a unui număr cât mai mare de pasageri către transportul în comun, ceea ce induce automat o reducere a utilizării autoturismelor proprii și automat o reducere a emisiilor de CO2 (cerință obligatorie a POR 2014-2020)”.

Situația actuală

În prezent, Compania de Transport Public Arad utilizează, pentru asigurarea transportului public de călători, un parc de autobuze format din 21 de unități, cu o vechime medie de 15 ani. Autobuzele utilizate sunt în marea lor majoritate cu un grad de uzură, nu sunt dotate cu sisteme de climatizare și sisteme de informare modernă. Parcul de autobuze utilizat pe liniile urbane a fost achiziționat, în mare măsură după anul 2006, când au debutat lucrările de reabilitare a rețelei de tramvai. Au fost achiziționate atât autobuze second-hand cât și noi (microbuzele IVECO).

Compania de Transport Public Arad a utilizat în ultimii ani un parc de autobuze îmbătrânit, cu o pronunțată uzură fizică, iar vechimea ridicată a acestora determină o serie de inconveniente, între care: * costuri de operare ridicate datorită defecțiunilor frecvente și consumuri ridicate de carburanți și lubrefianți; * perioade lungi de imobilizare, cu efecte asupra indicatorilor economici, datorită dificultăților întâmpinate la achiziționarea pieselor de schimb și a subansamblelor; * siguranță și confort scăzut; * valori ale indicilor de poluare ridicate.

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 19 Oct 2018 18:32:48    Titlul subiectului: 196753

Doar 21 de autobuze? Destul de plauzibil, insa cu mult sub ce eram odata. De exemplu vad ca linia 19 are destul de mult succes in varianta prelungita, adica in Arad o linie de autobuz in care vezi 20 de oameni e un succes...ma intreb daca odata cu venirea electricelor nu s-ar merita sa fie doua autobuze pe aceasta linie si sa fie asigurata o frecventa de 40 de minute. Numai ca, or fi autobuzele doar 21, cred ca adevarata problema sunt soferii...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 22 Noi 2018 10:08:05    Titlul subiectului: 197348

Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că, începând cu data de 23 noiembrie 2018, orele 8:00, datorită unor lucrări la calea de rulare, se oprește circulația tramvaielor pe tronsonul Piața Caius Iacob – Podgoria.

Prin urmare, vor avea loc următoarele modificări:

Linia 3 va deveni Linia 3b și va circula pe traseul : Piața Romană – Gara CFR Aradul Nou și retur.
Linia 16 va deveni Linia 15 si va circula pe traseul Făt Frumos – Piața Caius Iacob – Sere și retur.
Linia 6 va circula pe traseul Piața Gai – Căpitan Ignat – Piața Romană și retur.
Linia 7 va circula pe traseul Billa – Podgoria – Piața Romană și retur.
Liniile 9 și 11 vor avea capăt de linie Piața Romană.

www.ctparad.ro

Oare de ce nu pot prelungi 7-le pana in Aradul Nou si sa ii spuna 5? Macar calatorii din Aradul Nou nu ar trebui sa schimbe doua tramvaie pana in centru. 7-le va deveni vechea linie 8. Dar, probabil ca pe 3b vor circula vagoane Imperio. Poate ca reparatiile vor dura doar cateva ore, desi in weekend au schimbat un macaz in doua zile.

Cand se mai inchide circulatia pe centru si 18b circula pe traseul vechii linii 17, unii vatmani care mai au placutele pun 17 in geam, in timp ce altii pun 18b si specificatia ”circula pe la gara CFR”. Asa va fi probabil cu 7-le, nostalgicii vor pune 8 iar ceilalti 7 cu „circula la Piata Romana”. Asta daca nu primesc ordin sa fie un afisaj unitar.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 23 Noi 2018 16:14:20    Titlul subiectului: 197367

Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că, în data de 23 noiembrie 2018, în intervalul orar 16:30 - 18:30, datorită lucrărilor la calea de rulare care necesită debransarea tensiunii de alimentare, se oprește circulația tramvaielor pe urmatoarele tronsoane:

Piața UTA - Piața Caius Iacob – SERE

Piața Romana - Centru – Micalaca

Tramvaiele vor fi înlocuite de autobuze si vor opri in vecinatatea statiilor de tramvai de pe traseu.

Mentionam faptul ca liniile 9 si 11 vor avea cap de linie statia Voiniciilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Sursa: pagina de facebook CTP Arad

Pe fb sub identitatea mea adevărată nu prea îmi place să fac gargară, dar mă descarc aici: Laughing

Ce să înțelegem din anunțul ăsta? Care va fi traseul autobuzelor, exact cel al tramvaielor înlocuite, adică 15,7/8,18? Oare prin spate ce tramvaie vor circula, 3 sau 18b si 3 barat?
Atenție că CTP cică deține doar...21 de autobuze. Cel mai logic ar fi fost să pună autobuze Podgoria-cartiere, măcar să știe călătorii una și bună: la Podgoria se dau jos și schimbă autobuzul spre Micălaca/Centru/Grădiște ori UTA. Dar pentru operațiunea asta le-ar trebui minim vreo 10 autobuze + șoferi. Oare s-au putut mobiliza?
Weekendul trecut au avut nevoie de trei zile să schimbe un macaz și apoi au mai ținut închisă circulația tramvaielor spre Grădiște vreo 4 zile ca să se prindă asfaltul. Măcar acum se lucrează la un macaz peste care nu trec mașini, dar chiar și așa, de dimineață de la 8 - deci în aproape 8 ore, acum pe la 4 fără 10 de abia tăiau o îmbinare a macazului vechi cu flextul. Tot weekendul trecut s-a întrerupt - la fel - alimentarea cu energie electrică, fără anunț, și lumea a stat mirată că de ce nu umblă tramvaiele.
Sincer e puțin haos în ultima vreme la mersul tramvaielor....azi dimineață nu au putut să lege 303-313 de 1852 în jumătate de oră. Primul vagon se stricase la Podgoria, venind pe linia 12, iar următorul era în spate. Lumea e din ce în ce mai nemulțumită, și pe bună dreptate zic eu. Să nu mai zic de programele de circulație făcute cum nu trebuie. Și acum, bine-nțeles că 18 și 7(sau Cool au mers în tandem...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
UKVZ-KTM-5



Data înscrierii: 16/Dec/2018
Ultima vizita: 30/Noi/2022
Mesaje: 1355
Locație: Bucuresti 2

MesajTrimis: Vin 26 Apr 2019 19:19:33    Titlul subiectului: 200464

Programul vehiculelor CTP din perioada sărbătorilor:
https://ctparad.ro/index.php/category/comunicari/noutati-si-anunturi/
Citat:
Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că programul de circulație, în perioada 26.04.2019 – 01.05.2019, este următorul :

Tramvaie

– în data de 26.04.2019, 27.04.2019, 28.04.2019, 29.04.2019 și 01.05.2019 se va circula în program de sărbătoare

Autobuzele care circulă pe traseele urbane ( liniile 19, 20, 21, 31, 39b, 41, 54, exceptând linia 48 )

– în data de 26.04.2019, 28.04.2019, 29.04.2019 și 01.05.2019 se va circula în program de duminică

Programul liniei 48 va fi următorul:

în data de 27.04.2019, începând cu ora 19:59 (plecare din Billa), traseul se limitează la ANL, respectând plecările din ANL
în data de 28.04.2019 se suspendă


Autobuzele care circulă pe traseele preurbane ( liniile 13, 25, 26, 27, 46, 35, 37)

în data de 26.04.2019, 28.04.2019, 29.04.2019 și 01.05.2019 se va circula in program de duminică


Autobuzul care circulă pe traseul Ghioroc-Covasant.

în data de 26.04.2019 se va circula in program de duminică
în data de 27.04.2019 se va circula in program de sambată.
28.04.2019 si 29.04.2019 se suspenda.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 12 Iul 2019 09:52:34    Titlul subiectului: 201495

CTP anunță publicul călător că, în data de 13.07.2019, în intervalul orar 08:00 – 19:00, datorită unor lucrări la calea de rulare, se oprește circulația tramvaielor pe tronsonul UTA- Făt Frumos – Gai.

Urmare a acestui fapt, vor avea loc următoarele modificări:

liniile 3, 6, 7, 9, 11, 15, 15b, 18 b vor avea capăt de linie la UTA
pe tronsonul UTA- Fortuna, UTA – Gai, tramvaiele vor fi înlocuite de autobuze care vor opri în vecinătatea stațiilor de tramvai.

Sursa: http://ctparad.ro/

Nu as fi postat stirea asta dacă nu ar fi fost treaba cu linia 18 b care întoarce la UTA. Cu liniile 3, 7, 11, 15 care întorc în depou ar fi, cred, cam peste mână ca tramvaiele de 18b să întoarcă în sens invers, cu spatele (nu există racord depou-Cocorilor). Mai logic mi s-ar fi părut ca linia 7 să meargă în Căpitan Ignat și de acolo, eventual, vagoanele să meargă mai departe pe 18 b și invers.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
UKVZ-KTM-5



Data înscrierii: 16/Dec/2018
Ultima vizita: 30/Noi/2022
Mesaje: 1355
Locație: Bucuresti 2

MesajTrimis: Lun 16 Sep 2019 10:52:14    Titlul subiectului: 202706

Bun, se pare că Arad a primit finanțare pentru toate cele 28 de tramvaie noi (contract semnat în mai) și vrea să modernizeze 20 de tramvaie GT6 și GT8. Un articol pe această temă:
https://mobilitate.eu/municipiul-arad-tramvaie-modernizare/
Citat:
Municipiul Arad a semnat contractul de finanțare pentru 8 tramvaie noi și modernizarea a 20 din seria GT6/8

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Arad au semnat vineri contractul prin care va fi asigurată finanțarea pentru opt tramvaie noi, modernizarea altor 20 de tramvaie din parcul auto actual și lucrări de infrastructură pentru calea de rulare. Este vorba despre proiectul „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu Strada Pădurii, între Strada Abatorului și Strada Condurașilor”, care va beneficia de 21,02 milioane euro finanțare nerambursabilă prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, dedicată municipiilor reședință de județ.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv și eficient, prin achiziția de material rulant nou și modernizarea celui existent, astfel încât să se reducă deplasările cu mașina personală și nivelul emisiilor de dioxid de carbon.

Proiectul prevede achiziționarea a 8 tramvaie noi,eficiente energetic, de capacitate medie, modernizarea a 17 tramvaie seria GT6 și 3 tramvaie seria GT8, respectiv achiziționarea unui sistem electronic de taxare (e-ticketing) și de management al traficului- panouri de informare, sistem de localizare automată a vehiculelor (AVLS) și managementul flotei, camere CCTV la bord și un sistem acustic de informare a călătorilor la bord.

De asemenea, va fi reabilitată linia cale de tramvaiși rețeaua aeriană de contact aferentă pe o lungime de 3,2 kilometri. Semnatarii contractului au fost domnul Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, și domnul Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, Organism Intermediar pentru Regio-POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Investiția este complementară altor proiecte cuprinse în Strategia de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Arad (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Muncipiului Arad (PMUD), cum ar fi proiectul „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și str. Stefan cel Mare”, care se află în etapa de contractare.

Valoarea totală a proiectului este de 117.661.387,24 lei, din care 99.463.913,32 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 28 de luni.
Proiectul este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Robert



Data înscrierii: 26/Iun/2015
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 1023
Locație: Cluj-Napoca

MesajTrimis: Joi 26 Sep 2019 08:42:57    Titlul subiectului: 203023

Colegii din Arad cum se apropie termenul de livrarea pentru tramvaiele de la Cluj și Oradea ați observat pe la Astra ceva mișcare, tramvaie gata de livrare?!?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 14/Mar/2024
Mesaje: 1119
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 31 Dec 2019 09:19:11    Titlul subiectului: 204802

Am văzut că relativ recent a fost introdusă o nouă cursă de linia 12, cu plecare la 19.02 din Piața Romană în zilele lucrătoare și retur din Ghioroc pe la 20.25, însă pe linia 11 spre Făt Frumos. Cursa de care zic circulă doar în perioadele școlare, semn că este pusă pentru elevii unor școli din centru care au ore după amiaza.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tcm



Data înscrierii: 05/Mai/2014
Ultima vizita: 16/Mar/2024
Mesaje: 1949
Locație: Oradea; Leeds (UK)

MesajTrimis: Joi 16 Apr 2020 02:09:05    Titlul subiectului: 206669

Circulatia tuturor vehiculelor CTP va fi suspendata in weekendul Pastelui Ortodox.
CTP Arad: Compania de Transport Public Arad aduce la cunoștința publicului călător faptul că, în perioada 17.04.2020 – 20.04.2020, se suspendă întregul program de circulație al mijloacelor de transport public efectuat cu tramvaiele si autobuzele.

Vă mulțumim pentru înțelegere !

_________________
https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 17 Apr 2020 20:20:08    Titlul subiectului: 206679

Felicitari, este o decizie foarte buna, care ar trebui aplicata in toate orasele tarii.
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... , 17, 18, 19  Următoare
Pagina 18 din 19

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community