Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole din presa locala - ( Ploiesti )
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 10, 11, 12
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul PRAHOVA
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 14/Feb/2018
Mesaje: 132
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 02 Feb 2018 18:06:49    Titlul subiectului: Stiri si articole 193450

Soluții imposibile pentru reducerea zgomotului la Ploiești: înlocuirea întregului parc auto TCE și troleibuz de la Gara de Sud la Hipodrom

Studiul realizat pentru stabilirea zonelor în care se înregistrează poluare fonică la Ploiești atestă faptul că depășirea limitelor impuse de lege pentru zgomot se înregistrează din cauza traficului. Una dintre soluțiile propuse este înlocuirea întregii flote a SC Transport Călători Express, ceea ce reprezintă o misiune aproape imposibilă, în condițiile în care de ani buni Ploieștiul nu a mai reușit să achiziționeze nici măcar un autobuz.
Conform hărților de zgomot de la Ploiești, principala problemă o reprezintă traficul rutier, iar ca zone unde se constată depășiri se vorbește de Bulevardul Republicii, pe toată lungimea lui, Șoseaua Vestului și Șoseaua Nordului, dar și strada Mărășești și Bulevardul Independenței și DN1A, în Cartierul Vest.
Una dintre măsurile propuse pentru reducerea poluării în următorii 5 ani, o va reprezenta montarea de panouri fonice, acolo unde în zonă sunt și blocuri de locuit, a unor panouri fonice. O altă măsură este de restricționarea traficului în zonele unde se înregistrează depășiri ale zgomotului, dar și continuarea proiectelor de reabilitare a blocurilor și a clădirilor.
Dacă până aici, propunerile sunt cât de cât fezabile, în ceea ce privește infrastructura de transport, pentru reducerea zgomotului, apar semnele majore de întrebare.

Propunerea vizează transformarea transportului public din Ploiești în transport ecologic, prin utilizarea autovehiculelor cu tracțiune electrică. Dezideratul nu este de ieri, de alaltăieri. În Strategia de Dezvoltare a Ploieștiului aprobată în 2007 se vorbea de același lucru. Din păcate, flota de la TCE Ploiești se află în aceeași stare precară și la 11 ani de la aprobarea strategiei. Autobuzele sunt vechi, cele mai multe fiind depășite din punct de vedere fizic... La fel și tramvaiele. Dacă locuiești în zona liniilor de tramvai este ca și cum te-ai afla, în permanență, într-o stație, din cauza zgomotului.

Noul plan de acțiune prevede, pe termen lung, înlocuirea întregului parc auto al TCE. Adică achiziționarea 85-90 autobuze, lucru care, cel puțin la acest moment, pare imposibil, în condițiile în care din 2016, concret, nu s-a întâmplat nimic. În afara unor hotărâri de Consiliu Local, a pregătirii documentației pentru caietul de sarcini lucrurile trenează de mai mult timp, iar de vină.ar fi birocrația excesivă din România.

Tot la acest capitol ar urma să se aibă în vedere „Extindere rețea troleibuz pe direcțiile: Gara Sud – Hipodrom, cu posibilități extindere până la Liceul Bărcănești; Hale – Bereasca – Parc C.Stere Bucov, cu posibilități de extindere până la Bucov; Pod Înalt – Parc Industrial Ploiești, cu posibilități de extindere până la Ploiești West Park; Spitalul Județean – Parc Păulești, cu posibilități de extindere până la Plopeni”, precum și „reorganizarea circulației în cartier și/sau crearea unui areal cu prioritate/favorabil persoanelor care se deplasează nemotorizat (pietoni și bicicliști) în următoarele cartiere: Malu Roșu, Cartier Nord, Andrei Mureșanu, Ienăchiță Văcărescu, Cartier Vest I, Cartier Vest II, 9 Mai și Bereasca”.

Sursa: https://www.observatorulph.ro/administratie/90134-solutii-imposibile-pentru-reducerea-zgomotului-la-ploiesti-inlocuirea-intregului-parc-auto-tce-si-troleibuz-de-la-gara-de-sud-la-hipodrom

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 14/Feb/2018
Mesaje: 132
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 06 Feb 2018 18:36:22    Titlul subiectului: Stiri si articole din presa locala 193503

"10 autobuze noi vor fi cumpărate în 2018, promite Primăria Ploiești

Primăria Ploiești merge mai departe cu planurile de a cumpăra 50 de autobuze diesel noi, din fonduri proprii, plus tramvaie, troleibuze și autobuze electrice cu finanțare europeană. În primul caz, primarul Adrian Dobre a precizat că a avut o nouă discuție cu reprezentanții Agenției Naționale de Achiziții Publice, pentru lansarea licitației și spune că intenția este de a achiziționa autobuze pe motorină de minim 10 milioane de lei în acest an, care ar ajunge, la un calcul rapid, pentru zece bucăți, iar restul să ajungă în Ploiești în 2019 și 2020.

Primarul Dobre a declarat că a avut în această săptămână o nouă discuție cu reprezentanții ANAP cu privire la documentația tehnică aferentă licitației de achiziție, în contextul în care procedura de selecție, pe care municipalitatea vrea s-o lanseze de la finele anului trecut, a fost ținută pe loc de autoritatea națională din domeniu.

"Am avut o nouă discuție cu reprezentanții ANAP și și-au arătat deschiderea față de soluția propusă de noi în privința documentației tehnice. Va fi un contract pe 24 de luni. Pentru 2018 alocăm minim 10 milioane, ceea ce ne-ar ajunge, din calculele noastre, pentru 10 autobuze", a declarat Adrian Dobre. Primarul a mai declarat că în privința achiziției de material rulant din fonduri europene există unele restricții, iar instituția e obligată să propună și alte tipuri de proiecte, în special pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Dacă mai adăugăm și prețul de achiziție mult mai mare pentru vehicule electrice decât pentru cele diesel, rezultă că Primăria Ploiești nu va putea să cumpere foarte multe autobuze electrice în viitorul apropiat, acesta fiind motivul pentru care menține în continuare și varianta diesel, mai ales că parcul auto al TCE are un grad de uzură extrem de ridicat."


Sursa: http://actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/administratie/10-autobuze-noi-vor-fi-cumparate-in-2018-promite-primaria-ploiesti-20084

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 14/Feb/2018
Mesaje: 132
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 09 Feb 2018 11:28:16    Titlul subiectului: Stiri si articole din presa locala 193545

Primăria Ploiești vrea 50 de tramvaie, troleibuze și autobuze din fonduri UE

La vreo șase ani după ce Ploieștiul era împânzit cu afișe în care erau prezentate tramvaie moderne, promovând începerea lucrărilor la calea de rulare, sunt șanse ca municipalitatea să achiziționeze și mult așteptatele garnituri de tramvai, din fonduri europene. Primarul Adrian Dobre a reconfirmat intenția autorităților de a depune un proiect european pentru achiziția de material rulant și a precizat și numărul: 50.

Mai precis, conform intenției anunțate de primarul Ploieștiului, se doresc 20 de tramvaie, 20 de troleibuze și 10 autobuze electrice, în contextul în care UE asigură finanțare numai pentru mijloace de transport public nepoluante. Numărul de tramvaie și trolee ar trebui să fie suficient pentru a asigura necesarul din oraș la standardele actuale, presupunând că nu s-ar lua prea curând o decizie de introducere a vreunui traseu nou sau de suplimentare a numărului de curse. În privința autobuzelor electrice, autoritățile și-au propus să aducă 10, în contextul în care încearcă să mai cumpere alte 50 de bucăți, diesel de data aceasta, din fonduri proprii, dintre care primele 10 ar putea sosi încă din acest an.

Adrian Dobre, primarul Ploieștiul, a estimat că noile mijloace de transport în comun dorite din fonduri europene ar putea fi livrate în întregime până cel târziu în 2020. Tot atunci s-ar putea finaliza și contractul pentru achiziția autobuzelor pe motorină.

Mai rămân, însă, câteva etape de parcurs. "După depunerea fișelor de proiect, ADR face o evaluare și le confirmă, după care putem începe să depunem la autoritatea de management proiectele pentru atragerea de fonduri europene. Achiziția de material rulant este prioritară, ea oferind un avantaj major, în sensul că primăriile care își finalizează repede proiectele au șanse, spre finalul sesiunii, să primească fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană, prin redistribuirea sumelor rămase neconsumate. Cum o achiziție se poate finaliza mai rapid decât un proiect de lucrări de exemplu, putem să beneficiem de această prevedere. Depindem, desigur, de termenele de livrare. Ne dorim 20 de tramvaie, 20 de troleibuze și 10 autobuze electrice și cred că până în 2020 vor ajunge toate în municipiu", ne-a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

Sursa: http://actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/administratie/primaria-ploiesti-vrea-50-de-tramvaie-troleibuze-si-autobuze-din-fonduri-ue-20106

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 14/Feb/2018
Mesaje: 132
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 09 Feb 2018 11:34:44    Titlul subiectului: Stiri si articole din presa locala 193546

Câte tramvaie, autobuze și trolee vrea Primăria Ploiești din fonduri europene

Conducerea Primăriei Ploiești pregătește un proiect european pentru achiziția de mijloace de transport public electrice. Acesta are mari șanse să fie primul depus de municipalitate în cadrul axei de finanțare de la UE pentru mobilitatea urbană, autoritățile ploieștene estimând că noua flotă ar putea fi livrată complet până în 2020. În paralel, municipalitatea merge în continuare și cu achiziția de autobuze diesel, din fonduri proprii.

În cadrul axei de finanțare pentru mobilitatea urbană, Uniunea Europeană pune la dispoziția Ploieștiului undeva la 45 de milioane de euro, bani care pot fi investiți în proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, dar și pentru achiziția de material rulant, condiția, la acest ultim capitol, fiind ca administrația locală să cumpere mijloace de transport public electrice. Conducerea Primăriei Ploiești a confirmat că intenționează să profite de această oportunitate și să depună un proiect pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice. De altfel, administrația locală a depus deja, zilele trecute, 18 fișe de proiecte la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, printre care se regăsește și propunerea vizând mijloacele de transport în comun, cu șanse mari ca aceasta să fie chiar prima în ordinea în care vor începe proiectele din această axă de finanțare.

Numărul vehiculelor dorite este de 50, a anunțat primarul Adrian Dobre, care a explicat că ținta din acest moment vizează 20 de tramvaie, tot atâtea troleibuze și 10 autobuze. În paralel, Primăria dorește să cumpere și 50 de autobuze noi diesel, de data aceasta din fonduri proprii, dintre care 10 în 2018 și restul de 40 în 2019 și 2020. Tot până în 2020 ar putea să ajungă în Ploiești și mijloacele de transport din fonduri UE, a anunțat primarul.

"După depunerea fișelor de proiect, ADR face o evaluare și le confirmă, după care putem începe să depunem la autoritatea de management proiectele pentru atragerea de fonduri europene. Achiziția de material rulant este prioritară, ea oferind un avantaj major, în sensul că primăriile care își finalizează repede proiectele au șanse, spre finalul sesiunii, să primească fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană, prin redistribuirea sumelor rămase neconsumate. Cum o achiziție se poate finaliza mai rapid decât un proiect de lucrări de exemplu, putem să beneficiem de această prevedere. Depindem, desigur, de termenele de livrare. Ne dorim 20 de tramvaie, 20 de troleibuze și 10 autobuze electrice și cred că până în 2020 vor ajunge toate în municipiu", ne-a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

Din datele colectate de municipalitate, prețul unui tramvai este de aproape 1,5 milioane de euro, în timp ce troleele și autobuzele electrice se "învârt" undeva la 400.000. Pentru toate cele 50 de bucăți, asta ar însemna un preț de pornire de circa 42 de milioane de euro, cu șanse mari, totuși, ca prețul final să ajungă la o valoare mult mai mică în urma licitației, mai ales că și comanda este una mare.

Un alt avantaj pentru acest proiect de achiziție de material rulant, pe lângă nevoia uriașă, determinată de starea actuală a parcului auto de la TCE, este legat de obligația impusă de UE pentru realizarea de proiecte integrate și/sau complementare. Având în vedere că Primăria a derulat deja lucrări în precedenta sesiune de finanțare pentru modernizarea căii de rulare și că în actuala sesiune mai propune un terminal multimodal în dreptul "buclei" tramvaielor de la Spitalul Județean, ne putem aștepta ca acest proiect să primească un punctaj foarte mare în momentul evaluării, garantând prioritatea la începerea implementării.

Sursa: http://www.telegrama.ro/administratie/item/67738-cate-tramvaie,-autobuze-si-trolee-vrea-primaria-ploiesti-din-fonduri-europene.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
PREZIOSO



Data înscrierii: 02/Oct/2008
Ultima vizita: 14/Feb/2018
Mesaje: 132
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 14 Feb 2018 16:28:20    Titlul subiectului: Stiri si articole din presa locala 193590

Primăria Ploiești bagă troleibuz până la Gara de Vest

În cadrul proiectului european de creare a unei noi legături rutiere între Gara de Vest și Gara de Sud, autoritățile ploieștene intenționează să extindă și traseele de troleibuz din municipiu, care în prezent au capăt de linie la sud. Astfel, în următorii ani, în varianta foarte probabilă în care proiectul va primi finanțarea europeană, Primăria vrea să asigure și un traseu care să lege cele două gări.

Crearea noii legături rutiere, așa-zisa "străpungere Libertății", așa cum este cunoscută pentru reprezentanții Primăriei, este discutată de pe undeva de la finalul administrației Calotă, fiind însă amânată în repetate rânduri de autoritățile locale. Acum, proiectul se află printre prioritățile anunțate de conducerea instituției pentru atragerea de fonduri europene în sesiunea 2014-2020 în cadrul axei de finanțare dedicate mobilității urbane. Proiectul, care ar putea fi împărțit în mai multe etape, presupune prelungirea străzii Libertății, care trece prin fața Gării de Vest, unirea ei cu strada Depoului și lărgirea acestei ultime șosele. În plus, se dorește și reconfigurarea totală a zonei din fața Gării de Sud, delimitată de BIG și stația Coreco, crearea aici de noi peroane pentru transportul public și modificarea și reabilitarea fântânii arteziene din centru. La prima prezentare publică a acestui proiect, în urmă cu mai bine de un an, consultanții sugeraseră mai multe soluții tehnice, una dintre ele vizând chiar amenajarea unei parcări subterane în acest permiteru, la care între timp Primăria foarte probabil a renunțat, posibil de teama costurilor, posibil de teama duratei mari de execuție care ar fi presupus și închiderea traficului în zonă.

Obiectivul de investiții necesită și exproprierea unor terenuri deținute în prezent de CFR sau de diverse companii private.

În momentul implementării proiectului european, autoritățile vor să creeze și rețelele pentru a permite circulația troleibuzelor pe noua arteră, intenția fiind ca unul dintre traseele actuale, cu capătul de linie la Gara de Sud, să fie prelungit până la Gara de Vest, unde va întoarce, potrivit informațiilor transmise astăzi de reprezentanții firmei de consultanță contractate de Primărie pentru proiectare și gestionarea proiectelor europene. Această investiție în infrastructura de transport public deschide și drumul pentru achiziția de troleibuze din fonduri europene în actuala sesiune de finanțare UE, în contextul în care autoritățile discută despre necesitatea propunerii unor proiecte integrate sau complementare, prin care, mai simplu spus, investițiile în drumuri și rețele să se completeze cu cele pentru material rulant și viceversa.

Informațiile vin în contextul în care Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, a declarat zilele trecute pentru Telegrama că intenționează să cumpere 50 de mijloace de transport public din fonduri europene, estimând că toate ar putea fi livrate până în 2020. Planurile municipalității vizează 20 de tramvaie, 20 de troleibuze și 10 autobuze electrice, iar în paralel Primăria mai vrea 50 de autobuze diesel, cu bani de la bugetul local.

Sursa: http://telegramaph.ro/exclusiv/188-prim%C4%83ria-ploie%C5%9Fti-bag%C4%83-troleibuz-p%C3%A2n%C4%83-la-gara-de-vest.html

_________________
PREZIOSO - Salvati transportul electric!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul PRAHOVA Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 10, 11, 12
Pagina 12 din 12

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community