Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Pasagere romanesti
Du-te la pagina 1, 2, 3  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Transport naval
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 09 Sep 2008 22:17:45    Titlul subiectului: Pasagere romanesti 98130

Am sa deschid acest topic cu una dintre navele pasagere "de mare clasa" ale secolului trecut, mai precis, ma refer la Transilvania. O mare parte dintre batranii marinari care "isi fac veacul" pe cheiurile galatene cunosc povestea acestui vapor, care, din pacate, dupa cum rezulta si din articolul de mai jos, apartinand cotidianului galatean "Viata Libera", editia din 14.07.2003, nu a beneficiat de un final pe masura reputatiei cuvenite:

"Transilvania", sfarsit fara glorie

O insula din metal si nisip - atat a ramas din nava maritima care a fost candva mandria flotei comerciale romane

Pe malul Dunarii, chiar in dreptul Liceului de Marina, rasare din valuri, atunci cand apele scad, o insula din metal si nisip. Putini mai stiu astazi ca acest straniu "monument al naturii" este tot ce a ramas din "Lebada Mediteranei" - nava maritima "Transilvania", candva mandria flotei comerciale romane. "A avut un sfarsit fara glorie, spune in amintirile sale dl Serban Gheorghiu, care a fost marinar pe "Transilvania" mai bine de 20 ani. Nava era alba ca o sculptura in marmura de Carrara si imi devenise ca o a doua casa..."

Gloria de altadata

"Insula" nu mai aminteste nici pe departe de gloria de alta data a "Transilvaniei". E greu de crezut ca scheletul ruginit ce se zareste rasarind din ape a fost al unei nave cu 412 locuri, care din 1938 cand a fost construita in atelierele santierului "Burmeister & Wein" - Copenhaga si pana in 1975 - cand chipurile a intrat in reparatii - a strabatut in croaziere de lux Marea Neagra si Marea Mediterana. Din pacate, acesta este tristul adevar. Dupa ce a scapat de furtunile marii, de urgia razboiului, de a fi luata ca prada de Uniunea Sovietica - cum s-a intamplat cu nava-sora "Basarabia" - "Transilvania" si-a gasit un sfarsit stupid la Dana 18 din Galati. "Destinul ei s-a frant in 1975, cand a acostat la Constanta pentru reparatii, isi aminteste dl Gheorghiu. Din pacate, lipsa de fonduri a dus la tergiversarea lucrarilor. Au fost si o serie de propuneri. Institutul "Mircea cel Batran" o solicita pentru cazarea si pregatirea viitorilor ofiteri de marina, o varianta a fost de a o transforma in hotel plutitor in Portul Tomis, iar firma constructoare a solicitat-o pentru a o expune la Muzeul naval din Copenhaga, urmand ca in schimbul ei sa livreze statului roman o alta nava sau sa o achite in valuta. In cele din urma nava a fost transportata la Galati pentru a fi reparata la Santierul Naval."

Un accident previzibil

Nici acum nu se stie (sau poate ca nu se doreste sa se stie) ce s-a intamplat exact cu nava "Transilvania". Unii spun ca statul roman a vrut sa puna mana pe prima de asigurare, o suma deloc de neglijat. Cert este ca, in 1979, nava a fost remorcata pana la Galati. Doua luni nava a fost ancorata in dreptul restaurantului "Valurile Dunarii", apoi a fost transferata la Dana 18. De aici a inceput tragedia. Din cauza vremii calduroase nivelul Dunarii a inceput sa scada. In ciuda avertismentelor capitanului Octavian Plesoianu, autoritatile, in mod ciudat, nu au luat nici o masura pentru a muta nava intr-o zona mai putin expusa. In cele din urma inevitabilul s-a produs. In dimineata zile de 9 septembrie 1979, in jurul orei 8.15, "Transilvania" a rupt paramele care o legau de tarm si s-a culcat usor pe partea stanga sub privirile neputincioase ale celor de pe chei. Martor la eveniment a fost si dl ing.dr.Bogdan Ganea. In ciuda dramatismului situatiei domnia sa a avut prezenta de spirit de a realiza o serie de fotografii ce aveau sa ramana marturie a ultimelor clipe ale "Lebedei Mediteranei".

Metamorfoze

Astazi, "insula Transilvania" a capatat o alta viata. Dupa ce carcasa aflata la suprafata apei a fost taiata, printre resturile metalice a inceput sa se adune nisipul si malul adus de Dunare. Natura si-a aratat inca o data forta. Cateva salcii, plangand parca trista soarta a navei, au prins radacini deasupra epavei. Atunci cand apele scad si insula iese la suprafata, micul teritoriu este luat in stapanire de pescarii care isi incearca norocul la obleti. Din cand in cand mai apar si... "minerii de apa dulce". Inarmati cu lopeti si baroase sunt unii care sapa in nisip pana la scheletul epavei pentru a smulge bucati de metal, bune pentru a fi vandute ca fier vechi. Cum s-ar spune, nimic nu se pierde...

Ca epilog, mai amintim un amanunt. In timp ce din "Transilvania" a ramas doar amintirea si o insula stranie, nava-sora "Basarabia", desi a cazut in mainile sovieticilor, a avut, paradoxal, o soarta mai buna. Ea a fost rebotezata "Ucraina" si a continuat sa faca croaziere de lux pe marile lumii.
"

Pozele postate mai jos apartin cotidianului "Viata Libera":



Transilvania (1).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  23.87 kb
 Vizualizat:  de 36552 ori

Transilvania (1).JPG



Transilvania (2).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  28.07 kb
 Vizualizat:  de 36552 ori

Transilvania (2).JPG


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 09 Sep 2008 22:33:04    Titlul subiectului: 98131

La Galati, "mandria navigatiei fluviale" este reprezentata de nava cu zbaturi "Tudor Vladimirescu", veche de peste 150 de ani. Nava a fost reconditionata si in prezent este considerata un "fragment viu, unic pentru istoria navala contemporana".
Sa vedem si un articol apartinand cotidianului "Viata Libera" si publicat la data de 12.08.2003:

"Nava "Tudor Vladimirescu"

Un nou inceput

Cel mai vechi vas cu zbaturi din lume revine pe scena navigatiei fluviale
In cursul diminetii de ieri, dupa aproape 13 ani de inactivitate, zbaturile navei de pasageri "Tudor Vladimirescu" s-au pus din nou in miscare. Multi considera acest lucru un miracol, soarta vaporului, care in curand va implini venerabila varsta de 150 de ani, fiind de multe ori in cumpana. Iata insa ca "batrana carapace", aflata in prezent in patrimoniul NAVROM, a avut sansa, probele de ieri anticipand revenirea in forta pe scena navigatiei fluviale.

Nici pe Mississippi

Ora 10.00 - In Portul Docuri, la dana nr.30, locul in care este ancorata nava "Tudor Vladimirescu", este mare agitatie. Membrii echipajului fac ultimele pregatiri pentru iesirea pe Dunare - momentul adevarului, clipa in care se va vedea daca zbaturile si motorul cu aburi vor avea puterea sa infrunte fluviul. "Recuperarea navei este cea mai mare realizare pentru noi, apuca sa ne spuna dl Stere Atanasiu, directorul Centrului de Afaceri al NAVROM, cel care s-a ocupat, pas cu pas, de renasterea navei. E cea mai veche nava cu zbaturi din lume! Nici pe Mississippi nu mai vedeti asa ceva!" Proaspat vopsita, cu reparatii demarate de la un capat la altul, nava a capatat o noua viata. Pare incredibil ca, nu cum mult timp in urma, era pe punctul de a ajunge fier vechi.

Valurile istoriei

Ora 10.20 - De "Tudor Vladimirescu" se apropie impingatorul "Rovinari 18". El va conduce nava pana in senalul navigabil al Dunarii. Dupa o pirueta eleganta, cele doua nave dau piept cu valurile. In sfarsit, motoarele cu abur incep sa-si arate forta. Primul semnal al sirenei saluta intrarea pe calea deschisa a fluviului. "Rovinari" se desprinde, iar "Tudor Vladimirescu" este liber. "Nici nu se cunoaste ca are aproape 150 de ani!" exclama cineva, admirand silueta eleganta a navei. Intr-adevar, actul de nastere al navei a fost semnat in anul 1850, cand societatea austriaca DDSG, care facea comert cu Principatele Unite, a comandat Santierului Naval Ganzdanubius, din Budapesta, un remorcher puternic, capabil sa faca fata conditiilor de navigatie de la Cazane, cea mai dificila portiune a Dunarii. Cum a ajuns de la austrieci la noi? "Cheia" a fost razboiul, Marele Razboi. Denumita initial "Croatia", nava a fost primita de Romania in contul despagubirilor. A fost rebotezata "Sarmisegetuza" si transformata in nava de pasageri. Primele curse au fost pe ruta Braila-Galati-Tulcea-Sulina. Ulterior numele avea sa fie din nou schimbat, in "Grigore Manu", apoi, inca o data, in "Tudor Vladimirescu".

Bijuterie tehnica

Ora 10.46. In sfarsit, dupa o serie de tatonari, forta aburului este directionata spre pistoanele uriase, iar zbaturile pun nava in miscare. Cilindrii verticali - cu dubla expansiune - sunt o adevarata bijuterie a tehnicii. Sistemul a fost atat de fiabil incat si-a pastrat intacta functionabilitatea fara a fi nevoie de interventii majore. Singura interventie deosebita a fost inlocuirea combustibilului folosit - pacura - cu motorina. Astfel, functionarea caldarilor nu va fi insotita de fumul negru care iesea pe cosurile de evacuare. Forta motoarelor - 600 CP!

Onor la "batrana carapace"

Ora 10.55 Nava trece prin dreptul Capitaniei. Sirenele salupelor aflate la mal saluta trecerea navei. De undeva din urma apar si doua vedete militare care par a fi o escorta oficiala. "Vom avea si o iesire mai fastuoasa, poate, de Ziua Marinei, ne spune dl Atanasiu. Dar va fi mai mult o defilare, sa poata galatenii admira nava, sa-si reaminteasca de ea."
Pe puntea principala, viitorul comandant al navei, dl Valentin Radu, urmareste cu atentie fiecare manevra. "Pana acum sunt multumit, ne marturiseste el. Mai avem insa destule de verificat, astfel incat sa nu existe nici un dubiu privind siguranta navigatiei." La capitolul siguranta, radarul si sistemele de comunicatii moderne sunt punctele forte.

Pasageri de onoare

Verificarea motoarelor nu ii impiedica pe cei care se ocupa de amenajarile interioare sa-si continue treaba. "In principiu, am vrut sa pastram linia traditionala, precizeaza arhitectul naval Dan Ujeuca. Evident, s-a tinut totusi seama de noile prevederi privind siguranta navigatiei. Insa au fost adoptate si o serie de elemente care tin de confortul pasagerilor."
In timp, nava a avut la bord oaspeti celebri. Incepand cu Regele Ferdinand si Regina Maria, Carol al II-lea si Principele Mihai, pana la maresalii Averescu si Antonescu. Iar in perioada comunista, chiar si Nichita Hrusciov, insotit de Gheorghe Gheorghiu Dej s-au bucurat de placerile calatoriei cu o nava cu zbaturi. "Pe viitor "Tudor Vladimirescu" va fi nava-amiral a flotei fluviale, se arata increzator dl Atanasiu. Va fi probabil folosita cu ocazia unor evenimente speciale. Insa asa cum am spus, cel mai important este ca am reusit recuperarea navei si nu a fost lasata sa rugineasca cine stie pe unde."

Ora 13.40. Dupa un mars pana dincolo de Portul Mineralier, nava "Tudor Vladimirescu" s-a intors in Portul Docuri. "Rovinari 18" o ajuta, din nou, sa traga la mal. "Probabil la anul pe vremea asta, nava va fi deja "in paine". Bine ca lucrurile au intrat in linie dreapta. Asa nava nu gasesti nicaieri in lume!"


Fotografia postata mai jos apartine cotidianului galatean "Viata Libera".



Tudor Vladimirescu (1).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  64.02 kb
 Vizualizat:  de 36547 ori

Tudor Vladimirescu (1).JPG


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 09 Sep 2008 22:51:50    Titlul subiectului: 98134

Pasagerele romanesti: ce au fost si ce au ajuns... Mai jos, un articol din cotidianul galatean "Viata Libera", editia din 17.12.2003. Poza postata dupa incheierea articolului apartine aceluiasi cotidian.

"Pe Dunare,
Epavele dispar din peisaj


In zona Galatiului erau inregistrate opt epave * Trei au fost deja indepartate, iar la rand se mai afla inca trei * Epavele navelor "Transilvania" si "Slatina" ridica probleme tehnice speciale

Efectele operatiunilor de "cosmetizare" a Dunarii incep sa-si arate rezultatele, de pe cursul fluviului fiind indepartata o parte din carcasele ruginite ale epavelor. "Era timpul ca situatia epavelor sa fie lamurita, acestea prezentand o serie de riscuri atat in ceea ce priveste siguranta navigatiei, cat si a protectiei mediului. Nu in ultimul rand, se impunea ca potentialii turisti sa fie scutiti de imaginea dezolanta a carcaselor ruginite", ne-a declarat dl Vladut Branza, capitan specialist in cadrul Compartimentului Cercetare al Capitaniei Galati.

Proprietari... de epave

Primul pas a fost acela de a identifica, acolo unde era posibil, proprietarii epavelor, pentru ca apoi sa se stabileasca modalitatea concreta de indepartare a carcaselor. S-a recurs inclusiv la publicarea in ziar a unor anunturi de mica publicitate. "Am facut asta pentru ca trebuia neaparat stabilita situatia lor juridica. Conform legislatiei in vigoare, epavele sau navele abandobate intra in proprietate statului. Iar in cele mai multe cazuri se procedeaza la vanzarea lor ca fier vechi", a precizat reprezentantul Capitaniei. In zona Galatiului erau inregistrate opt epave. Rand pe rand s-a analizat situatia acestora.

Operatiuni in forta

Cele mai cunoscute sunt epavele navelor "Transilvania" si "Slatina". Din pacate, indepartarea lor ar necesita eforturi tehnice si materiale uriase, in al doilea caz existand chiar riscul - in cazul unui esec - de a bloca senalul Dunarii. Se fac insa demersuri pentru gasirea unor solutii.
Sunt insa si cazuri in care s-a putut actiona. Cea mai dificila operatiune a fost cea demarata de Navrom pentru a indeparta epava unui slep scufundat in zona Portului Mineralier. O echipa de 25 oameni, inclusiv scafandri, au muncit non-stop timp de 40 de zile. Costurile desfasurarii de forte - macarale, banc de lucru plutitor, nave de sustinere - s-au cifrat undeva pe la 12.000 euro. Probleme tehnice a ridicat si scoaterea unei nave esuate in zona gurii Siret, insa din fericire si aceasta operatiune a reusit. In sfarsit, o a treia epava care a fost indepartata este cea a slepului 15003 care era situata la mila 77, pe malul stang al Dunarii.

O Dunare curata

Urmatorul pe lista este un ponton de acostare abandonat in Portul Mineralier. In urma demersurilor Capitaniei, proprietarul a fost gasit, urmand ca pontonul sa fie vandut la fier vechi. "Mai avem probleme cu doua epave situate undeva pe malul drept al Dunarii, a aratat dl Vladut Branza. Prezenta lor nu pune in pericol navigatia, insa nici nu pot fi lasate pur si simplu acolo. Din pacate, proprietarii lor nu au putut fi identificati, asa ca lucrurile sunt ceva mai complicate. Trebuie urmata o anumita procedura, prin intermediul Directiei de Finante, insa in cele din urma vom avea, asa cum ne dorim, o Dunare curata."



epave navale.JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  129.5 kb
 Vizualizat:  de 36539 ori

epave navale.JPG


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 17 Sep 2008 11:24:59    Titlul subiectului: 98380

A sosit momentul sa prezint una dintre cele mai mari tragedii petrecute pe Dunare: ma refer la accidentul naval petrecut in data de 10 septembrie 1989, soldat cu scufundarea pasagerului Mogosoaia. In urma acestui accident, numerosi pasageri si-au pierdut viata. Pasagerul Mogosoaia era utilizat pentru "navetisti", pe cursa Palatul-Navigatiei-Bazinul-Nou (Dana 46)-Grindu.
Mai jos, un articol din cotidianul local "Viata Libera", editia din 10.09.2001:

"Marturii inedite, la 12 ani de la naufragiul navei "Mogosoaia"

Nostromul s-a hotarat sa vorbeasca
Septembrie, cand se lasa cu naufragii...

Din nou e luna echinoctiului de toamna, Septembrie al Balantei, cand noi, galatenii, se cuvine sa ne numaram... naufragiile. Nu stim cum de s-a facut, dar din zece in zece ani, la "ape mari", in septembrie, am pierdut trei nave - una si una: "Transilvania" (23.09.1979), "Mogosoaia" (10.09.1989) si... "Libertatea" (a carei plecare definitiva din tara, tot "intrare la apa" se cheama ca e).

Dupa 12 ani

Astazi, 10 septembrie 2001, este ziua cand Galatiul si Grindu (Pisica) isi comemoreaza victimele disparute acum 12 ani in naufragiul "Mogosoaia". Acum stim ca au fost 239 (cifra ultimelor statistici). Noi o vom face, de asta data dand cuvantul nostromului Laurentiu Nenciu, singurul supravietuitor din echipaj. Acest om avea pe atunci 24 de ani si se afla la comanda in momentul coliziunii, impreuna cu comandantul, pilotul si... o fetita, a electricianului de la bord. Daca a evitat sa dea interviuri, este fiindca i s-au pus prea multe intrebari. Dar a acceptat, in sfarsit, dupa 12 ani sa rupa tacerea, in fata unei video-casete (inregistrate de colegul nostru de le MEGA TV, Maximilian Popescu caruia ii multumim cu aceasta ocazie) si iata de ce:
"Emotionat sunt, de cate ori ma gandesc, evit in mare parte sa vorbesc, dar in memoria colegilor mei si a oamenilor care au murit acolo, am hotarat sa ma adresez opiniei publice, sa fie in cunostinta de cauza, pentru ca am auzit multe discutii, unele ponegreau echipajul, altele erau cu totul deplasate".

In ajun

Pentru ca a planat mereu suspiciunea ca membrii echipajului ar fi plecat beti in cursa, Nenciu incepe cu ajunul catastrofei:
"Cu o zi inainte a fost o excursie in jurul portului Galati, cu niste ecologisti, lume buna, si nu ne-am fi permis sa bem. Oricum, eram toti treji, in tinuta obligatorie, asa cum ne cerea serviciul. Dupa acea excursie, pe la ora 16,00, am plecat din portul Galati la Pisica, unde am innoptat. Acolo, am stat la ponton si am facut programul navei, adica o curatire a ei care se face dupa orice cursa. Ca sef de echipaj, am supravegheat operatiunea si i-am ajutat pe colegii mei, Remus si Daniel. Apoi am mancat impreuna si eu m-am retras la cabina sa ma odihnesc. Unii au ramas la serviciul de paza si siguranta. Comandantul si tot echipajul era la nava, in afara de secund, Piciorgros Florin, care s-a invoit dupa excursie de la comandant, pentru ca era ziua lui. Si mai lipsea bucatareasa care ramasese acasa fiindca nu aveam butelie la bord. Ei au scapat...
Dimineata, pe la ora 5,00, am iesit cu pilotul si comandantul la bilete. Erau putini pisicani care veneau la Galati. Am acostat cu nava la un ponton, care acum am vazut ca nu mai e, am lasat vreo cativa, care lucrau duminica si am luat altii".

Ceata de Galati

Am ajuns in Galati dupa ora 7,00 si ceva. Si iar am facut programul de curatire a navei. Tin minte ca se lasase o ceata de 80-90%, care nu era cand am urcat in amonte. Am imbarcat foarte multi oameni. Era toamna, se duceau la cules de vie, cred ca era si o nunta, n-am vazut mire si mireasa, dar atmosfera era de asa natura, se striga "socru mare", socru mic"... Ceata persista. A venit cineva de la Capitanie care ne spunea ba sa plecam, ba sa nu plecam. Nu retin cum il cheama, dar stiu ca a fost dat afara dupa aceea. El ne-a spus ca e voie sa plecam atunci cand se vede malul celalalt. Stiu ca am mai intarziat putin, pana s-a vazut celalalt mal. Am pornit, am facut rondoul"...

Fetita electricianului!

"Un lucru care si acum ma rascoleste este ca electricianul de bord, care era pisican, a venit cu o fetita, a lasat-o la noi si a plecat, ca avea treaba. Si, la comanda, eram eu, comandantul, pilotul si ea, care statea acolo, pe un scaunel, si ne spunea poezii"...

Dreapta sau stanga?

"Pe Dunare se lasau dopuri de ceata. Ceata mare, 90%. In zona Bazinului Nou erau niste cargouri ancorate in linie care ocupau foarte mult latimea Dunarii. Pe radar, asta face ecranare, vapoarele nu mai au forma normala, sunt pete mari, nu se vad clar. Comandantul era la radar si pilotul era la carma si erau foarte atenti. Totusi nu au vazut convoiul. La cca 100 de metri, eu l-am vazut si le-am spus. A urmat o discutie intre ei: comandantul a spus sa faca stanga, spre malul drept, dar acolo erau ancorate barjele; pilotul a spus sa faca dreapta, spre malul stang. Si pilotul de la carma a luat-o spre stanga" (in declaratia comandantului bulgar Angelovski exista aceasta nedumerire: "Am reflectat mult de ce comandantul navei romanesti a luat aceasta decizie, de virare a navei spre stanga" - manevra discutabila, nu numai din punctul lui de vedere. Oare in disputa aceea scurta, momentul ultimei decizii sa fi apartinut pilotului? - n.n.).

Secunde...

"Nenorocirea a facut ca barja ne-a prins cu prova sub braul care protejeaza nava la acostari si, pur si simplu, ne-a facut "capac". Mi-e greu sa povestesc la cineva care nu e cunoscator ce a vrut sa faca pilotul. Daca mai mergeam cativa metri, putea sa contreze pe convoi si sa evitam abordarea. A fost vorba de cativa metri. Macar mijlocul navei sa-l fi prins, bagam prova pe lateral si nu se intampla nimic. Asta din experienta mea de pilot. Si asta cred ca a vrut sa faca pilotul, dar n-a avut timp. E vorba de zece metri, de cateva secunde, daca scapam... Dar erau ape mari, erau busteni pe Dunare, iar noi coboram cu viteza mare"...

Sensul invers al rotirii

"Am iesit afara, in bord, sa vad ce se intampla si sa iau masurile care se puteau lua atunci. Nu am primit nici o dispozitie de la comandant, fiindca, in momentul acela, nu erau dispozitii. Erau reactii. Nu stiu ce au facut ceilalti de la comanda, eram preocupat de ce trebuia sa fac eu. Cand am iesit, a inceput nava sa se rastoarne. Fusese lovita in bordul drept si se inclina spre bordul stang. O inclinare accentuata si foarte rapida, fiindca eu fugeam pe pereti, in timp ce ea se rasturna. Am vazut cum cativa oameni au inceput sa paseasca pe convoi (trebuie sa va spun ca nu avea luminile de pozitie aprinse, incat am crezut ca e la ancora). In cateva secunde, nu pot sa masor, au trecut vreo cinci oameni dincolo, dintre cei care erau la o tigara, afara. A fost un moment de liniste totala, asa, si oamenii paseau nehotarati... Dupa care, a inceput sa se rastoarne cu viteza si eu fugeam in sensul invers al rotirii, pe peretii care acum erau orizontali. Fugeam spre chila si eu ajuns pe "opera vie", cum se spune, de unde am sarit in apa".

Nostrom la apa!

"Am inotat zdravan, cat mai departe, sa nu ma prinda vartejul. Cand m-am uitat inapoi, am vazut ca nava a avut un moment de revenire. In momentul acela, mi-a venit sa rad: "Uite, nostromul fuge primul!" - imi ziceam, ca in loc sa stau acolo, am fugit ca un las. Aveam sentimentul asta! Ce-o sa spuna colegii, ma gandeam, cand totul se va termina cu bine si eu sunt in apa... Pe urma mi-am dat seama ca e serioasa treaba, am vazut mai multi oameni in jurul meu, am vazut cum se inecau, cum cereau ajutor...
Am vazut un colac, la zece metri si o pluta - una din cele doua, cu care pasagerele sunt prevazute, ca in caz de avarie sa iasa la suprafata. Am ales pluta, am inotat si m-am urcat pe ea. In timp ce inaintam spre convoi, am mai scos doi oameni, nu stiu cum ii cheama, care inotau. Am tipat la ei, ca faceau prostii, erau disperati si ma trageau si pe mine. Nu puteau sa sara pe barja si mai tare indepartau pluta. I-am ajutat pana la urma sa iasa. Am urcat si m-am dus si eu la prova, sa vad ce se intampla. Erau acolo oameni care tipau, se tineau de ancora, altii incercau sa iasa. Vaporul statea rasturnat, putin "capac", dar nu de tot. Inca nu se scufundase. Nu stiu cat a mai durat, eu nu l-am vazut scufundandu-se, ca m-a luat cineva si m-a dus sa-mi dea un ceai in cabina. Oricum, pana s-a scufundat, probabil a trecut vreun sfert de ora. Bulgarii au incercat sa salveze oameni, le aruncau sonde, parame, sa se agate. Multi nu rezistau la efortul de a fi trasi sus".

Ancheta

"Am fost dus in Bazinul Nou si, cu o masina, am ajuns la NAVROM. Acolo au inceput intrebarile. Eram ud leaorca si am stat ud asa, in Palatul NAVROM-ului, pana seara si am raspuns la toate intrebarile care mi se puneau, fara sa ma intreb de ce mi se pun. Au venit de la Personal si directorii de atunci. Era dl Nitulescu, al doilea dupa dl Simionescu. Le-am spus ceea ce v-am spus si dumneavoastra, dar mai mult in termeni tehnici. Nu mi-au pus fiola, dar m-au mirosit, m-au intrebat exact ceea ce se presupune daca eram bauti la bord. Mai era vorba ca daca niste copii cu o excursie fusesera la bord. Pentru asta m-au tinut foarte mult: "Gandeste-te bine, erau copii la bord?!" Si le-am spus ca nu au intrat copii in excursie organizata. Veneau multi sa ma intrebe. Nu se recomandau ca sunt de la Securitate sau din alta parte. Am plecat seara acasa cu masina dlui director Simionescu care l-a dus pe dumnealui acasa si m-a dus si pe mine. Am mai discutat in masina, dar nu prea mult. El venise mai tarziu, dar i s-a raportat, era si el suparat. A doua zi, o masina m-a luat de acasa, m-a adus din nou si m-au luat iar la intrebari. Mereu revenea problema bauturii. S-a batut mult saua pe chestia asta. Nu-si puteau imagina ca pana acum nu s-a intamplat si acuma s-a intamplat. De ce? Ceasul rau, ceata...
Am fost solicitat si la identificarea cadavrelor, dar mai putin. Au incercat sa ma protejeze, sa nu vad. Era un necunoscut pe care nu-l revendicase nimeni si necunoscut a ramas. Pe urma, am plecat patru luni la tara, la bunici, in concediu si recuperari".
In prezent, Laurentiu Nenciu lucreaza tot in navigatie, este ofiter fluvial la NAVROM, imbarcat pe "Giurgiu 19", ca ofiter pilot. Conform contractelor, face transporturi comerciale la sarbi - ultima oara spunea ca fusese pana la Novisad, acolo unde "mai exista inca un pod inutil de barje". S-a casatorit intre timp, are o familie, se confrunta cu greutatile cu care ne confruntam cu totii, dar este optimist.
Cat despre plata despagubirilor cerute si castigate in instanta de NAVROM si urmasii victimelor - ca despre morti, "numai de bine
".



Mogosoaia (1).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  67.17 kb
 Vizualizat:  de 36511 ori

Mogosoaia (1).JPG


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 17 Sep 2008 12:39:22    Titlul subiectului: 98389

In fiecare an, la data de 10 septembrie, oficialitatile locale galatene comemoreaza pierderea celor dragi in cumplita tragedie de la Cotul Pisicii. Lacrimi si suferinta in cele doua articole editate in 10.09.2002, respectiv 11.09.2002 de cotidianul local "Viata Libera":

"Remember "Mogosoaia"


Un gand pios pentru victimele de acum 13 anil Astazi, in Portul "Bazinul Nou", Dana 46, slujba de pomenire a celor disparuti
Cu 13 ani in urma, in 1989, in dimineata zilei de 10 septembrie, 239 de oameni din Galati si Pisica (judetul Tulcea) s-au imbarcat intr-o cursa a... mortii. Unii mergeau sa-si vada parintii s-au copiii, altii aveau treburi urgente. Putini au mai apucat insa a doua zi. Ciocnindu-se de o nava bulgareasca, pasagerul Mogosoaia avea sa trimita 239 de oameni in adancurile Dunarii. 239 de suflete au pierit atunci in ceata acelui septembrie. O nesfarsita durere s-a asternut pe strazile orasului si in inimile oamenilor. Orasul a fost indoliat atunci mai bine de o saptamana. In acel septembrie 1989 au murit familii intregi, au ramas in doliu mamele, tatii, fratii si surorile. In tragicul accident naval si-au pierdut viata comandatul navei Mogosoaia si echipajul.
Astazi, gratie efortului facut de fostul mecanic sef in Marina Fluviala, domnul Petrache Bosneaga, in Portul "Bazinul Nou" va avea loc comemorarea celor disparuti acum 13 ani. Rudele celor din localitatea Grindu (Pisica) pot veni la Galati cu o nava speciala care va pleca la ora 9.00 din localitate. Galatenii care doresc sa fie alaturi la comemorarea marinarilor si galatenilor pot urca la ora 11.00 in autobuzele puse la dispozitie de SC "Transurb" SA. Plecarea se va face din strada Basarabiei, colt cu strada Mihai Bravu.
In semn de pioasa amintire, cei care nu pot ajunge maine la monumentul victimelor Dunarii, de la Dana 46, in jurul orei 12.00, pot trimite un gand pios catre Dunare si la Ceruri! In amintirea celor 239 de oameni, sa aprindem o lumanare sau sa aruncam in apele Dunarii macar o floare...
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!"


"Remember "Mogosoaia"

Ieri, in Portul "Bazinul Nou", Dana 46,
Ruga pentru sufletele celor pieriti in apele Dunarii
Un sobor de preoti de la Episcopia Dunarii de Jos a oficiat slujba religioasa de la monumentul din Portul "Bazinul Nou"

Ieri la pranz, pe malul galatean al fluviului, in Portul "Bazinul Nou", la Dana 46, peste doua sute de oameni au luat parte la pomenirea victimelor care s-au pierdut in naufragiul navei "Mogosoaia". In jurul orei 12.00, pe langa rudele victimelor si organizatorul (domnul Petrache Bosneaga), erau de fata viceprimarul Lucian Podlati, domnul Eugen Chebac, directorul Portului "Bazinul Nou" - consilier judetean, comisar sef Constantin Tanase, seful Inspectoratului de Politie Transporturi Galati, domnul Silviu Popa de la Partidul Crestin Democrat din Bucuresti, precum si reprezentanti ai Ligii Navale. O grupa de militari marinari de la UM 02066, condusi de lt. comandor Cristinel Bradea, a asigurat garda la Monumentul ridicat in amintirea celor diparuti in valurile Dunarii, pe 10 septembrie 1989. Au fost alaturi de cei indoliati si salariati din Portul "Bazinul Nou".
Ceremonia nu a inceput pana cand nu au ajuns de peste Dunare, de la Grindu, rudele victimelor. Momentul sosirii la Galati a locuitorilor din Grindu a fost unul plin de emotie si durere. Ei au adus de peste Dunare lumanari, flori si multe lacrimi. Femeile mai in varsta si-au bocit feciorii inghititi de apele Dunarii; copiii orfani au aprins lumanari la malul Dunarii si la monumentul care sta marturie ca cei 239 de oameni au trecut, candva, prin aceste locuri...
Un sobor de preoti din Eparhia Dunarii de Jos a tinut o slujba de pomenire sis-arugat pentru linistea sufletelor celor adormiti. In ordine alfabetica, slujitorii Sfintelor Altare i-au pomenit pe toti cei 239 de oameni disparuti in acel septembrie al anului 1989: Gigel Anghel, Ionel Alecu, Emil Zontea, Madalina Horovei, Liliana Chiricuta, Gherghina si Ion Costea, familiile Malihin, Mocanu, Manolache... si tot neamul lor cel adormit sunt doar cativa dintre cei care au pornit cu treisprezece ani in urma spre Grindu (Pisica). Acea cursa insa a fost una a mortii si din ea nu s-au mai intors niciodata.
In numele Prea Sfintitului Episcop Casian, parintele Ion Postolache a transmis condoleante familiilor indoliate.
Cu aduceri aminte a venit reprezentantul Ligii Navale, domnul Gheorghiu, precum si domnul Petrache Bosneaga, fost mecanic sef in Marina Fluviala. Domnia sa a multumit directorului Eugen Chebac pentru ajutorul dat la intretinerea monumentului inaltat in amintirea victimelor Dunarii.
Ceremonia religioasa s-a incheiat dupa ritualul marinaresc. In amintirea celor 239 de oameni, organizatorul - domnul Petrache Bosneaga, si Primaria municipiului Galati au trimis pe valurile Dunarii doua coroane cu flori. Se spune ca sufletele marinarilor si al celor care pier in accidente navale raman vesnic pe apa... Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
***
Fotogragii inlacrimate
A aprins o lumanare pentru tatal ei si micuta Daniela Popescu. Cu lacrimi in ochi, Daniela ne-a povestit ca in 1989 ea avea doar un an, iar sora ei mai mica, doua luni. Nu-si aminteste chipul tatalui ei. Are doar amintirea lui din fotografii. Astazi, Daniela si sora ei sunt in grija mamei lor si a bunicilor din Grindu. Vorbeste despre tatal ei - Cristinel Popescu -, priveste spre Dunare si ochii ei albastri se umplu indata de lacrimi. E copil si inca nu poate intelege capriciile Dunarii...
Printre cei care au participat ieri la slujba de pomenire s-a aflat si tanarul Eugen Malihin, baiatul care a infruntat, in 10 septembrie 1989, valurile furioase ale Dunarii, agatandu-se de un bidon. Pe atunci, Eugen avea doar 4 ani. Acum cateva zile el a implinit 17 ani. Dunarea a vrut ca numai el sa ramana in viata dintre cei cinci membri ai familiei Malihin aflati pe vas. In acel septembrie cetos, Eugen si-a pierdut parintii si doi frati. Astazi, traieste alaturi de bunicii din Grindu, a terminat scoala si spera sa se angajeze... Timid, dar increzator in tineretea lui si in ajutorul prietenilor, Eugen s-a rugat ieri pentru linistea sufleteasca a celor dragi care s-au dus pentru totdeauna. Din cand in cand, o imagine ii revine in memorie. El plutind in mijlocul Dunarii si in timp ce se tinea de bidon o ploaie rece care ii inunda fata...
***
Despre jalea care s-a abatut acum treisprezece ani asupra localitatii Grindu ne-a vorbit, ieri, doamna profesoara Mariana Buzea. Dansa ne-a spus ca in cimitirul din Grindu sunt 118 morminte ale celor disparuti in 10 septembrie 1989. In memoria lor, Primaria din Grindu va incepe, in aceasta toamna, lucrarile unui monument care sa aduca aminte despre acel septembrie 1989...
"

Poza postata mai jos apartine cotidianului "Viata Libera"



(1).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  89.24 kb
 Vizualizat:  de 36504 ori

(1).JPG


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 17 Sep 2008 22:40:38    Titlul subiectului: 98434

Un alt articol apartinand cotidianului "Viata Libera", care aminteste despre tragedia Mogosoaiei. Articolul cuprinde amintirile si declaratiile unor oameni implicati in acea catastrofa. Articolul a fost scris la data de 13.09.2004.

"15 ani de reculegere la Grindu (II)

DRAMA "MOGOSOAIA" -
"Dumnezeu a atipit trei minute..."
Ce s-a ales de supravietuitori


"E o rusine!

Purtati prin judecati cu comandantul navei bulgaresti care a scufundat "Mogosoaia", pisicanii nu au castigat insa nimic. Din contra! "Oamenii chiar au fost pusi sa plateasca cate o suta de mii de lei cheltuieli de judecata! E o rusine! Deci, cei care au ramas vii mai au si de platit, nu de primit ajutor!", se revolta primarul Constantin Sbarciog. Dupa accident, familiile au primit doar 205.000 de lei pentru fiecare mort - valoarea asigurarii de viata. Altceva, nimic!
Soarta loveste de doua ori in acelasi loc!
"In cinspe ani, nu s-a intamplat nimic cu noi! Nu am fost ajutati. Si sunt greutati. Uite, ca sa ajungi numai la Galati, te costa 50 de mii biletu' la masina si zece mii dai pe bac! Si asta numai la dus... Am auzit ca bulgarul care a scufundat <<Mogosoaia>> o murit, dar acu' cica traieste", mi-a spus Gheorghe Alecu, tatal unui tanar pisican dintre cei inecati in naufragiu. Fiul sau, Ionel Alecu, avea 19 ani, si Daniela, sotia sa, pierita de asemenea in naufragiu, numai 16 ani! In cateva zile, fata urma sa nasca, de aceea venea la socri, ca sa fie in siguranta... Cei doi tineri locuiau la Tulcea, unde baiatul avea slujba buna. Urma sa faca si cununia, pe 5 noiembrie. Se casatorisera inca din scoala profesionala. "Ma pregateam de nunta, da' nu stiam ce m-asteapta!", plange si acum nea Alecu... Isi aminteste cat de cumplit a distrus apa trupurile unor oameni. "Aveam copilul mort in fata mea, in docuri, si nu-mi recunosteam baietu'!"
Nea Alecu n-a ramas chiar singur la batranete: mai are doi fii. Numai ca unul a plecat in Spania. Macar a avut noroc sa nu-l prinda si pe el atentatul din 11 martie! Dar celalalt fiu, elev la profesionala la Macin, a fost si el greu incercat. Joi, cand vorbeam cu nea Alecu, tanarul abia iesise din coma! Era dus la spital la Tulcea. Cineva il batuse la discoteca, in Macin - bataie sora cu moartea... Iata cum soarta cea rea bate de mai multe ori la aceeasi usa...

Destin sub forma de caine

De la directoarea Scolii Generale "Nicolaie Iorga" din Grindu am aflat cum soarta a salvat-o prin intermediul unui caine. Invatatoarea Mariana Buzea fusese chiar pe 9 septembrie 1989 la Galati, fiind convocata la un cerc pedagogic. Peste noapte, a dormit la o prietena in port. Au stat ele de vorba pana pe la trei noaptea, dar invatatoarea tot s-a trezit la timp ca sa prinda prima cursa - ultima de fapt a "Mogosoaiei"! Dar, de cate ori a incercat sa se ridice din pat, cainele gazdei - un caniche - maraia. I-a fost mila sa-si trezeasca prietena, asa ca a "ratat" cursa mortala!
Directoarea isi mai aminteste ca, fiind cunoscuta, ca mai toti pisicanii, de echipaj, la venire isi lasase cizmele de cauciuc la nava. Chiar sefului mecanic i le-a lasat: sa nu i se fure.

Sicrie legate cu sarma!

Invatatoarea isi aminteste bine acele zile. Pe ultimii morti scosi din apa nu-i mai putea recunoaste nimeni, decat dupa fragmente de haine, semne particulare... Ii umflase apa, de nu mai incapeau nici in sicriu si de aceea unele sicrie erau legate cu sarma. Scoase de la peste 35 de metri adancime, unele trupuri erau deformate de presiunea apei...
Caruta dupa caruta, fiecare cu sicriul ei, astepta sa-i vina randul la biserica. Ziua, la intrarea in sat, te innebuneau claxoanele. "Stateam la Dunare si asteptam sa vedem pe cine au mai scos din adanc. Prima femeie scoasa din Dunare a fost adusa marti la Pisica."
Noaptea, era plin satul de lumina lumanarilor. Parca era o strada la oras, parca era o Inviere inversata, in care moartea triumfa... Venisera atunci si preoti din alte parti, calugari de pe la manastiri, ca sa faca fata potopului de slujbe. Pe ulite, pluteau miasme grele.
A fost a adus un Castor - un utilaj greu, pentru sapat atatea gropi. Iar mortii nu au mai fost privegheati acasa, timp de trei zile, dupa datina, din cauza starii avansate de descompunere. De fapt, sicriele nici macar nu intrau in case, ramaneau doar putin in curte, caci era pericol de molime.
Invatatoarea spune ca au murit si cativa dintre elevii dumneaei. Isi aminteste de pilda de Sandel Coseru, care luase locul intai la mai multe concursuri de tenis de camp. Talentat, baiatul promitea sa ajunga ca Tiriac sau Ilie Nastase: desi se antrena doar pe teren de pamant, lua premii! Nu i s-a dat aceasta sansa!

Satul a fost decimat!

Au fost 213 morti revendicate, 211 trupuri au fost recunoscute de catre rude, insa doua cadavre nu s-au descoperit nici pana azi. Au existat suspiciuni ca de fapt cifra mortilor a fost mai mare. Unele trupuri ar fi putut ajunge la Reni sau sa ramana ascunse in mal. Trupul unui tanar a fost descoperit tocmai la... Giurgiu, adica in amonte!, probabil agatat de vreo ambarcatiune.
Au scapat ca prin minune 12 adulti si 7 copii. 138 dintre morti au fost chiar din Grindu, dar primarul Sbarciog spune ca doar vreo 30 dintre ceilalti morti erau cu adevarat straini de Grindu - din Galati, Bucuresti, Mangalia, Toplita sau Targu Mures -, in majoritate erau pisicani stabiliti la Galati. Zece familii au disparut atunci complet din comuna, fara nici un supravietuitor! Opt familii si-au pierdut copiii! Numarul exact al mortilor este controversat...
Dupa moartea copiilor din Osetia de Nord, care a starnit emotia unei lumi intregi, multi pisicani se simt parca inca o data uitati pe nedrept in durerea lor, deposedati de o recunoastere meritata... Sigur, nu se dau premii pentru durere, dar acum multi romani s-au gandit la copiii oseteni, uitand drama de acum 15 ani... Comuna avea in martie anul acesta 1584 de locuitori - astfel ca acea pierdere de vieti omenesti din '89 a fost uriasa!

Fostul prim-ministru poftea delicatese!

Primarul isi aminteste bine de acele zile de dupa naufragiul "Mogosoaiei". Era o disperare perpetua, oamenii traiau intr-un vis urat, in care, iata, absurdul se simtea la el acasa: primul-ministru Constantin "Dascalescu mai avea chef de raci, atunci! A trimis la mine, la Pisica, o trupa intreaga. (Primarul era pe atunci prim-secretar PCR in comuna.) Oamenii erau aici plini de durere, iar el voia raci! Atunci mi-a venit pe moment ideea sa-i spun: Cum sa manance raci acum, cand racii se hranesc numai cu hoituri?! Asa, am scapat."
La data accidentului, statul a avut interes sa ascunda cat de cat proportiile dezastrului acestui "Titanic" al Estului european. Apoi, a venit Revolutia, cu mortii ei, iar lucrurile s-au uitat si fara interventia vreunui for.

O donatie respinsa stupid

Ca sa ramana amintirea celor care s-au dus, a fost ridicata mai intai, in 1994, o biserica noua. Oamenii au contribuit fiecare cu cat a putut: greu incercati, au vrut sa faca tot binele din lume semenilor, sa se aline in fata lui Dumnezeu. Unii au dat bani ca sa se foreze puturi, sa ofere astfel apa tuturor, intr-un loc in care apa ramane pana astazi o problema.
Unii ar vrea sa marcheze si altfel ziua care le-a schimbat definitiv viata. Primarul a donat un teren, chiar langa scoala, aproape de primarie, pe care sa se ridice o troita si doua monumente: unul pentru eroii pisicani cazuti in lupte de-a lungul vremurilor (un Sfant Gheorghe strapungand balaurul) si un altul care sa aduca aminte de naufragiul "Mogosoaiei". Autorul proiectului monumentului din piatra simpla, dar trainica, care va turna si statuile in bronz este sculptorul Mihai Buculei. "De fiecare data cand va trece cineva prin dreptul monumentului, va intoarce capul si-si va aduce aminte", crede primarul. O sa fie ceva deosebit si va costa pe masura. S-au adunat fonduri si urmeaza sa se mai primeasca ajutor de la Consiliul Judetului Tulcea.
Din cate am auzit insa, asa cum se intampla la romani, nu lipsa de bani a fost impedimentul pentru care nu s-a ridicat nimic inca (in afara de fundatie) pe locul daruit de profesorul Sbarciog de doi ani! Consiliul Local s-a opus, in repetate randuri, sa primeasca donatia: de teama ca asa o sa-si faca primarul... campanie electorala!
Iata insa si rezolvarea, ceva mai pe departe: profesorul Sbarciog a donat terenul Consiliului Judetului Tulcea, cu conditia sa se ridice acolo monumentul. Presedintele Consiliului Judetului, profesor si dumnealui, a inteles ideea si a sprijinit initiativa, chiar daca este de alta culoare politica decat primarul.

Sa fie Raiul ce-a fost

Am aflat si vesti noi de la Grindu. Cu putine zile in urma, directorul general al Agentiei Regionale de Protectie a Mediului Galati si fostul ministru de resort, galateanul Petre Lificiu, au fost in comuna. Voiau sa stie daca pisicanii ar fi de acord ca terenurile desecate in zeci de ani pentru a fi folosite in agricultura sa fie inundate din nou. Ar fi o restituire ecologica a unei zone umede vestite candva si un lucru pe placul Uniunii Europene. Primarul ne-a spus ca, din cate a discutat el cu satenii, majoritatea s-ar bucura sa se intoarca la indeletnicirea de pescar.

"Jungla" de la Pisica

Primarul ne-a facut si un scurt istoric al fostei insule Pisica. In 1750 erau 175 de oameni pe insula, a aflat din documente vechi. Venisera ca sa scape de biruri. "Era o jungla aici, erau paduri mari. Si ii zicea "Pisica" pentru faptul ca erau aici foarte multe pisici salbatice. Cand am venit eu aici - acum aproape 40 de ani - mai erau inca multe pisici. Erau aproape cat un caine de mari, foarte puternice. Cand era apa mare, stateau prin salcii si la un moment dat iti sareau in barca si trebuia sa le duci cu grija la mal, ca sa nu te muste sau sa te zgarie. Au dispaut dupa desecari."
Insula a fost unita cu pamantul, s-au facut desecari. Pisicanii au plecat pe la oras: la Galati, in Combinat, in Docuri, sau la Macin. Multi faceau naveta. Acum, cursa pe apa s-a desfiintat, restructurarea in Combinat a redus numarul navetistilor. Nici telefonul nu ajunge aici. Primaria are o retea de telefonie mobila, care la ultima furtuna a fost avariata de un trasnet. Cand ploua, nici cu masina nu mai poti ajunge, prin noroaie si drumuri proaste. Consiliul Judetului Tulcea, mai sarac, nu are bani sa repare drumul spre acest Rai, care s-a invecinat in acel septembrie '89 cu iadul pe pamant.
Am aflat ca, la fel cu alti primari din zona, ar dori ca mai degraba comuna sa fi apartinut de judetul Galati.

Trei minute de Sus...

Ca incheiere, reproduc o intamplare miscatoare pe care am citit-o intr-un documentar scris de un prieten pe care locuitorii din Grindu il stiu foarte bine. Astfel, Alexandru Bondarascu, cel mai varstnic supravietuitor de pe "Mogosoaia", care avea 65 de ani atunci si a mai trait cativa ani, pare sa fi fost salvat chiar de Cel de Sus. De ce? Nu se stie... Nea Sasa", mort la sapte ani dupa accident, facea o marturisire, consemnata in cartea-document din 1999 a prozatorului galatean Petre Rau: "Cineva m-a atins usor pe umar si mi-a soptit la ureche: "Nea Sasa, trezeste-te! Acum am sa atipesc si eu un pic!"" Omul s-a trezit din somn, singur insa pe banca salonului "Mogosoaiei" si cei din preajma sporovaiau linistiti intre ei, fara nici o teama de ceea ce avea sa vina. A observat ca lipseau nepotii si a iesit ingrijorat, sa-i caute pe punte. Atunci a venit izbitura, dar batranul a scapat cu zile! Daca ar fi ramas in salon, ar fi murit atunci.
Autorul l-a intrebat pe batran daca banuieste cine l-ar fi putut trezi. "Eu stiu! Poate ca Dumnezeu. A atipit si el trei minute!", a raspuns nea Sasa. Trei minute - destul cat sa apara din ceata convoiul bulgaresc...
"

Pozele postate mai jos apartin cotidianului "Viata Libera":



Mogosoaia (1).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  139.03 kb
 Vizualizat:  de 36488 ori

Mogosoaia (1).jpg



Mogosoaia (2).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  78.82 kb
 Vizualizat:  de 36488 ori

Mogosoaia (2).jpg



Mogosoaia (3).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  103.92 kb
 Vizualizat:  de 36488 ori

Mogosoaia (3).jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 17 Sep 2008 22:47:35    Titlul subiectului: 98435

Urmatorul articol ("Viata Libera", editia din 11.09.2004) prezinta amintirile domnului Carol Dina privitoare la naufragiul Mogosoaiei:

"Carol Dina isi aminteste

"Una dintre cele mai mari catastrofe..."
Amintirile zilei de 10 septembrie 1989 sunt inca vii in memoria celui care conducea pe atunci destinele judetului: prim-secretarul Carol Dina. Domnia sa ne-a povestit cum a trait fatidica zi: "Era dimineata, opt fara un sfert, ajunsesem la sediu si am fost anuntat de acest accident, fara sa stiu in acel moment amploarea si numarul victimelor. Dupa primele evaluari mi-am dat seama ca e o catastrofa extraordinara, si azi stim ca e una dintre cele mai mari catastrofe din istoria transporturilor fluviale din toate timpurile. Am luat legatura cu Comitetul Central, am discutat chiar cu primul ministru. A venit Constantin Dascalescu si a primit imediat responsabilitatea coordonarii unui comandament din care faceau parte atat ministerul Transporturilor, Sanatatii, si celelalte institutii care puteau sa se implice in descifrarea accidentului si salvarea oamenilor". Dina povesteste ca in acele momente nu s-a pus problema sa se dea autoritatilor niste sarcini. Din sentimente umanitare au actionat toti, atat autoritatea administrativa, cat si cea politica. "Ca sa asiguram preluarea victimelor din Dunare, am creat la Port Bazinul Nou un fel de morga ad-hoc. La inceput zece, apoi au fost sute de cadavre. Eforturile materiale n-au reprezentat nimic, cea mai importanta a fost solidaritatea umana care s-a manifestat atunci. Mii de oameni au participat la crearea unui fond de solidaritate, au participat la saparea gropilor, la confectionarea crucilor, cosciugelor". De atunci au trecut 15 ani. Carol Dina este acum senator PRM. El sustine ca la momentul acela, chiar la sfarsitul lunii octombrie '89, fusese initiat un proiect de lege pentru a asigura venituri constante atat pentru sotiile, dar mai ales pentru copiii ramasi fara nici un fel de ajutor de pe urma catastrofei. Urmare a evenimentelor din decembrie, acestea nu s-au mai materializat, iar ulterior s-a uitat. "Eu v-as propune sa initiem impreuna o liga, sa conlucram pentru a sustine interesele acestor oameni care au fost victima unei greseli umane: Liga Mogosoaia", ne-a spus Dina. Dupa parerea noastra e cam tarziu pentru asa ceva..
."



ev(2).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  92.46 kb
 Vizualizat:  de 36472 ori

ev(2).jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 18 Sep 2008 15:18:08    Titlul subiectului: 98463

Cazul "Mogosoaia" a fost discutat pe parcursul mai multor ani in salile de judecata. Articolul postat mai jos dateaza din luna mai a anului 2004 si apartine cotidianului galatean "Viata Libera". Trecusera aproape 15 ani de la tragedie iar procesul era inca pe rol.

"Cazul "Mogosoaia"

In 2001, "NAVROM" a reevaluat pagubele la peste un milion de dolari
Suma priveste doar distrugerile navei, nu si pe cele ale partilor civile... * Un alt termen de judecata - 3 mai 2004 *

Ieri, Tribunalul Galati a luat in discutie contestatia la executare formulata de Intreprinderea Navala Bulgara, prin care cere ca instanta sa constate prescrierea despagubirilor de 67 milioane lei. Aceasta suma trebuia platita catre "NAVROM" Galati de cei care s-au facut vinovati de producerea accidentului "Mogosoaia", respectiv, firma bulgara si cetateanul bulgar Gheorghe Petrov Anghelovski. Sentinta Curtii Supreme de Justitie a ramas definitiva din mai 1993.
Prezenti la sala, aparatorii partii bulgare - avocata Maleeva, absolventa a Facultatii de Drept din Romania, din 1976, si alti doi avocati de la Baroul Galati - au solicitat un alt termen, "pe motiv ca nu au avut timp sa studieze cele peste douazeci de dosare!".
Instanta a dorit sa afle de la aparatorul bulgar "daca cetateanul bulgar Gh. Petrov Anghelovski este in viata". Mult timp s-a sustinut ca acest om este decedat. Avocata Maleeva a raspuns, in instanta, ca "Petrov Anghelovski traieste".
A urmat sustinerea consilierului "NAVROM", doamna Zoia Mitea. Dansa a solicitat sa fie citat in proces si cetateanul bulgar Gh. P. Anghelovski. Pentru ca am spus pasul partii bulgare, l-am retinut si pe cel al "NAVROM" Galati. "Partea bulgara a atacat in acest proces sentinta data de Curtea Suprema de Justitie, in mai 1993, invocand motive de prescriptie, de perimare si de tardivitate, a spus doamna Zoia Mitea, consilierul <<NAVROM>>. Numai ca instanta va trebui sa ia in calcul faptul ca noi, in anul 1995, am inceput o procedura de recunoastere a hotararii date, ocazie cu care am solicitat si reevaluarea pagubelor provocate navei <<Mogosoaia>>, intrucat despagubirile erau facute in lei. In toti acesti ani, partea bulgara a fost citata in instanta. Potrivit reevaluarii, paguba produsa societatii noastre a fost stabilita la peste un milion de dolari. In aceasta privinta avem o sentinta ramasa definitiva in anul 2001".
Aceasta suma nu-i priveste insa si pe cei 133 de urmasi ai celor disparuti pe 10 septembrie 1989 in apele Dunarii, mentionati de instanta de fond. Alti urmasi ai decedatilor, omisi de instanta, s-au constituit separat parti civile in alte dosare. Deocamdata nu se stie numarul celor care cer despagubiri si nici la ce suma se ridica. Doamna Zoia Mitea ne-a mai spus ca in aceasta suma de peste un milion de dolari nu sunt cuprinse nici despagubirile acordate celor noua familii ale marinarilor disparuti in tragicul accident. Si-au angajat avocat, dar nici acesti oameni, nici supravietuitorii tragicului accident nu s-au ales, in cei 15 ani, decat cu lacrimi. Ca o ironie a sortii, unii dintre urmasii celor decedati sunt obligati acum sa plateasca cheltuieli judiciare! Trist si adevarat...
De fapt, in cei 15 ani, acest accident cu numele de cod "Mogosoaia" nu a produs decat... peste 200 de morti, rani inimaginabile in sufletul urmasilor si zeci de dosare. Dosare care nu fac altceva decat sa ingreuneze si mai mult munca instantei de judecata. Oare, spre folosul cui?
Cum s-a acordat un alt termen la data de 3 mai 2004, sa vedem ce se va mai intampla atunci. Deocamdata, singura certitudine este ca aceasta cauza are multiple fete si tot atatea implicatii
."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 04 Dec 2008 16:34:06    Titlul subiectului: 102128

Un alt articol despre nava "Transilvania", publicat de cotidianul local "Viata Libera" in data de 28.11.2008.

"Nava Transilvania



„FANTOMA DE METAL”


* După aproape 30 de ani de când zace pe fundul Dunării, epava navei „Transilvania” va fi scoasă din apele fluviului * Tăierea primei secțiuni din epavă va începe săptămâna viitoare * Istorie zbuciumată pentru „o div㔠a mărilor * Sfârșit fără glorie pentru „Lebăda Mediteranei” * Lucrările de ranfluare vor permite recuperarea danelor 18‑21 din vechiul Port Comercial al Galațiului


Destin dramatic

Puține nave au avut un destin atât de zbuciumat precum nava „Transilvania”. În 1938, atunci când ieșea din atelierele șantierului „Burmeister & Wein” din Copenhaga, nava era considerată o veritabilă bijuterie tehnică, demnă de a găzdui la bord, prin confortul pe care‑l oferea, chiar și pe cei mai pretențioși dintre amatorii de viață de lux și croaziere pe Marea Neagră și Marea Mediterană. Elegantă, suplă, „sculptată ca în marmură de Carrara”, nava era considerată o veritabilă divă a mărilor. Din păcate, după ce a scăpat de furtunile mării, de urgia războiului, de a fi luată ca pradă de Uniunea Sovietică ‑ cum s‑a întâmplat cu nava‑soră, „Basarabia” ‑ nava „Transilvania” și‑a găsit un sfârșit fără glorie în dreptul danelor 18‑21 din Portul Comercial Galați.

Desfășurare de forțe

Pentru gălățeni, „insula de metal” ce apare din Dunăre, chiar în dreptul Liceului de Marină, atunci când apele scad, face deja parte „din peisaj”. Pare incredibil că scheletul de fiare ruginite amestecat cu mâl este tot ce a rămas din „Transilvania”, nava ce, altădată, era supranumit㠄Lebăda Mediteranei”. Astăzi, în locul în care timp de aproape 30 ani a zăcut „fantoma de metal”, se pot vedea remorchere, macarale gigant, echipe de muncitori care lucrează cu asiduitate. Tensiunea se simte în aer. Este, în definitiv, vorba de o misiune cu adevărat titanică. Ranfluarea epavei este o grea încercare tehnică, dar și umană, iar costurile sunt pe măsură. În iulie, în urma licitației organizate de APDM Galați, societatea Superquatro Grup a fost desemnată să debaraseze fluviul de corpul epavei. „Este vorba de un contract în valoare de 14,3 milioane lei, termenul de execuție fiind de zece luni. Este o lucrare care ne va permite deblocarea danelor 18‑21 din Portul Comercial și redarea acestora operațiunilor portuare. De asemenea, vom scăpa de problemele ce țin de colmatarea danelor adiacente, dragajele în zonă vor putea fi făcute în condiții de siguranță și, nu în ultimul rând, vom scăpa de pericolul unei poluări chimice”, ne‑a explicat Silvia Panaite, directorul de marketing al APDM Galați.

Dezastru previzibil

Nici acum nu se știe (sau poate nu se dorește să se știe) ce s‑a întâmplat, în 1979, cu nava „Transilvania”. Unii sunt de părere că modul în care nava și‑a găsit sfârșitul este atât de stupid, încât nu este exclus ca statul român să fi vrut să pună, de fapt, mâna pe prima de asigurare, o sumă deloc de neglijat. Cert este că, în 1979, după patru ani în care s‑au tot tergiversat lucrările de reparații capitale de care nava avea stringentă nevoie, „Transilvania” a fost remorcată până la Galați, în ideea de a fi modernizată în Șantierul Naval. Până să intre în reparații, nava a fost, la un moment dat, ancorată în dreptul Danei 18. Fiind o vreme foarte călduroasă, apele fluviului au început să scadă. În mod curios, în ciuda avertismentelor căpitanului Octavian Pleșoianu, autoritățile nu au luat nicio măsură pentru a muta nava într‑o zonă mai puțin expusă. Inevitabilul s‑a produs în ziua de 9 septembrie, în jurul orei 8,15. „Transilvania” a rupt parâmele care o legau de mal și s‑a culcat ușor pe partea stângă sub privirile neputincioase ale celor de pe cheu.

Alternative nefinalizate

S‑a spus că lipsa de fonduri a dus la tergiversarea lucrărilor de reparații și, implicit, la deznodământul tragic de la Galați. Culmea, înainte de sfârșitul navei au fost și alte variante ce puteau fi luate în considerare. Astfel, Institutul de Marin㠄Mircea cel Bătrân” solicitase nava pentru a o amenaja în scopul de a o folosi pentru cazarea și pregătirea viitorilor ofițeri de marină. O altă propunere a avut și ONT „Carpați”, care se gândea la transformarea „Transilvaniei” în hotel plutitor, în portul Tomis. Și, nu în ultimul rând, o ofertă generoasă a venit din partea Șantierului Naval „Burmeister & Wein” din Copenhaga, ce solicita nava pentru a o expune în Muzeul Marinei din Copenhaga, urmând ca, la schimb, să ofere statului român o altă navă sau echivalentul ei în valută. Această ultimă ofertă spune multe de­spre faima pe care „Transilvania” o avea. De altfel, la Muzeul „Burmeister & Wein” sunt păstrate și astăzi cu grijă primele fotografii ale navei „Transilvania” de la lansarea din 11 februarie 1938 și primul marș pe mare, fotografii pe care, în premieră, vi le prezentăm și noi în paginile ziarului „Viața liberă”. Din păcate, de pe urma navei cu atât ne‑am ales: cu amintirile și „moștenirea” unei lucrări de ranfluare extrem de dificile.

Tăiată în bucăți

Imediat după accident, autoritățile portuare n‑au putut decât să‑și recunoască neputința. La acea vreme, unitățile de navigație civilă nu dispuneau de utilaje de ridicare capabile să repun㠄Transilvania” pe linia de plutire. Prin urmare, la momentul respectiv, nu s‑a putut face altceva decât luarea unor măsuri de fixare pe poziție prin lucrări de dragaj între navă și cheu, pentru asigurarea unui pat de așezare a acesteia în plan orizontal. Soluții pentru salvarea navei n‑au venit nici mai târziu. În 1983, când apele Dunării erau la cote mici, s‑a inițiat tăierea cu sudură a părții ce se afla la suprafață, reprezentând aproximativ 40 la sută din structură. În apă a rămas de atunci restul navei, o greutate de aproximativ 3.500 de tone, la care se adaugă aluviunile ce s‑au depus, se pare, în mai mult de două treimi din compartimentele navei.

Planuri de ranfluare

Până în prezent, după cum ne‑a explicat ing. Aurora Amariei, din cadrul Serviciului Tehnic‑Investiții al APDM Galați, s‑au executat lucrări de decolmatare în jurul epavei și s‑au introdus pe sub navă ghidajul pentru cablurile abrazive cu ajutorul cărora structura de metal poate fi tăiată în bucăți. „Planul inițial este de a tăia epava în nouă secțiuni și îndepărtarea lor, una câte una. Pentru îndepărtarea acestor tronsoane se vor folosi două macarale plutitoare Vulcan și Atlas, cu cea mai mare capacitate de ridicare de pe Dunăre. Dar, desigur, strategia se va adapta, dacă va fi nevoie, la condițiile concrete ce vor fi constatate”, a precizat ing. Aurora Amariei. Săptămâna viitoare se va trece la tăierea primului tronson, eveniment ce va marca primul pas importat în efortul de scoatere a epavei. Reprezentanții APDM Galați sunt optimiști, însă cazul epavei „Rostock”, în care lucrările de ranfluare s‑au lovit de multe obstacole neprevăzute, este încă proaspăt în memorie. Cert este că, la „Transilvania”, conform contractului încheiat, firma care s‑a angajat să execute lucrarea are la dispoziție zece luni pentru scoaterea epavei, plata urmând a se face la finalizarea operațiunilor.

După aproape 30 de ani de așteptare, „fantoma de metal” a ceea ce a fost cândva nava „Transilvania” ar putea, în sfârșit, să nu mai dea coșmaruri navigatorilor și autorităților portuare gălățene. Săptămâna viitoare va demara operațiunea de tăiere a primei secțiuni din epavă, etapa‑cheie a unui proiect ce va costa APDM Galați aproape 3,8 milioane de euro.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
bonekamp



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 04/Apr/2018
Mesaje: 132
Locație: Roma (Italia)

MesajTrimis: Dum 07 Dec 2008 00:43:56    Titlul subiectului: 102249

Nu imi mai aduceam aminte bine de tragedia navei Mogosoaia dar citind articolele din Viata Libera am retrait acea dimineata si zilele urmatoare. Mi se pare ca era duminica dimineata cind s-a dat stirea. Am retrait stirile nuntii pe bord si a copilului care sa salvat cu bidonul. Intr-adevar se spunea atunci ca din cauza nuntii la bord erau toti beti chiar si echipajul. Zilele urmatoare fusesem cu alti prieteni de la bloc in bazinul nou si imi aduc aminte cum ieseau tirurile cu sicrie si din cind in cind se auzea la megafon numele persoanelor recunoscute si se vedeau familii ce plingeau si urlau de durere. O experienza cumplita ce am trait chiar daca nu implicat in mod direct dar ne simteam intrun oarecare mod de a participa la durerea oamenilor. Aveam 14 ani in 1989...sa se odihneasca in pace!!!
_________________
"sono le nostre scelte che caratterizzano il nostro destino"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 17 Apr 2009 12:15:13    Titlul subiectului: 109711

La inceputul acestei luni am avut parte de o ocazie inedita, si anume aceea de a fotografia - ce-i drept, de la distanta - pasagerul care asigura curse spre Viena. pasagerul se numeste Steaua Dunarii si apartine firmei Navrom din Galati. Daca legaturile cu Braila, Tulcea si alte orase portuare s-au rupt sau sunt foarte "subrede", iata ca la nivel inter-statal aceste legaturi par sa fie ceva mai stabile...


3866 - Steaua Dunarii (martie 2009).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  210.72 kb
 Vizualizat:  de 35701 ori

3866 - Steaua Dunarii (martie 2009).jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 17 Apr 2009 22:16:24    Titlul subiectului: 109740

Cateva fotografii vechi ce amintesc de transportul fluvial in zona Galatilor:
In prima poza este Palatul Navigatiei, fotografiat in jurul anilor 1930. Este cladirea orginala - zic originala intrucat in prezent multe detalii ce tin de arhitectura proprie au fost modificate sau consolidate - cu turla cu ceas functionala, mustind de calatori.
In cea de-a doua poza sunt surprinse doua vase de croaziera, specifice inceputului de secol.
In cea de-a treia poza este legenda Galati-ului, vaporul regal Libertatea, pierdut sau mai bine zis vandut pe sub maneca unui armator englez in anul 2003.



18 - Palatul Navigatiei (an 1930).JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  62.87 kb
 Vizualizat:  de 35675 ori

18 - Palatul Navigatiei (an 1930).JPG



19 - vapoare de croaziera (cca. an 1920).png
 Descriere:
 Mărime fișier:  674.62 kb
 Vizualizat:  de 35675 ori

19 - vapoare de croaziera (cca. an 1920).png



20 - Vasul Liberatea (cca. an1920).png
 Descriere:
 Mărime fișier:  691.18 kb
 Vizualizat:  de 35675 ori

20 - Vasul Liberatea (cca. an1920).png


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
tarzy



Data înscrierii: 01/Iun/2006
Ultima vizita: 23/Mai/2011
Mesaje: 3
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 28 Apr 2009 16:06:03    Titlul subiectului: 110207

Motonava Carpati parcata in Giurgiu

Am copilarit in Giurgiu intre 83 si 88

Vara eram aproape zilnic la Strand si urmaream motonavele care treceau pe Dunare.

Langa strand era parcat si iahtul Mihai Viteazu, asta pana cand a luat foc.



19042009.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  89.04 kb
 Vizualizat:  de 35596 ori

19042009.jpg



19042009(001).jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  71.9 kb
 Vizualizat:  de 35596 ori

19042009(001).jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Sâm 09 Mai 2009 00:21:44    Titlul subiectului: 110646

Din nou despre epava Transilvania... Articolul de mai jos apartine cotidianului "Monitorul de Galati", editia din 8.05.2009:

"Nava Transilvania, ruptă în bucăți!

În cursul zilei de ieri s-a reușit scoaterea la suprafață a unei bucăți din epava navei Transilvania, care s-a scufundat în apele Dunării acum 30 de ani

O parte din epava navei Transilvania a fost scoasă ieri la suprafață. Bucata de navă, care conține și inscripția cu numele “Transilvania”, măsoară 15 metri și este doar a șasea parte din nava lungă de peste 130 de metri. Reprezentanții firmei care se ocupă de scoaterea la suprafață a resturilor navei scufundate în urmă cu 30 de ani spun că operațiunea se va finaliza în vară.

Restul de navă a fost agățat de scafandri cu șufe groase. Operațiunea de agățare a durat cam două zile și a fost extrem de costisitoare, deoarece în acea zonă curenții acvatici sunt foarte puternici, iar vizibilitatea este aproape de zero. În aceste condiții, scafandrii au bâjbâit pe sub apă și au reușit să facă o gaură de care a fost agățată porțiunea de navă. Operațiunea de scoatere la suprafață nu a fost deloc una ușoară. Restul de navă era plin de mâl, așa că a trebuit ridicat ușor și spălat cu jeturi de apă.

Reprezentanții firmei care a câștigat licitația de scoatere la suprafață a resturilor de navă spun că operațiunea este abia la început. “Vom tranșa epava în 6 bucăți. Am eliberat deja zona de mâl și sperăm ca mama natură să ne ajute și să nu se mai depună mâl până când vom scoate ultima porțiune”, ne-a declarat Cătălin Mircea, unul dintre reprezentanții firmei care se ocupă de ranfluare.

Nava de pasageri "Transilvania" s-a scufundat în urmă cu 30 de ani, de vină fiind, se pare, o scădere bruscă a cotelor apelor Dunării combinată cu neglijența autorităților portuare. În ultimii ani s-a tăiat din navă atât cât se vedea la suprafață, numai că 80% din corpul vaporului era sub apă. Dacă operațiunea de scoatere la suprafață a resturilor se va încheia cu succes, o bună parte din cheiul Dunării va fi eliberat, iar acostarea navelor în zonă se va face în siguranță.
"

Pozele postate mai jos au fost preluate de la adresa http://www.marinarii.ro



Transilvania.JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  44.98 kb
 Vizualizat:  de 35471 ori

Transilvania.JPG



Transilvania 01.JPG
 Descriere:
 Mărime fișier:  40.57 kb
 Vizualizat:  de 35471 ori

Transilvania 01.JPG




Ultima modificare efectuată de către AmiralAOV la Sâm 09 Mai 2009 11:43:46, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Sâm 09 Mai 2009 11:15:38    Titlul subiectului: 110649

Mai multe informatii privitoare la "extragerea" unei portiuni din fostul pasager Transilvania ne sunt oferite de cotidianul galatean "Viata Libera" , editia din 09.05.2009. Pozele postate la sfarsitul acestui articol apartin aceeluiasi cotidian, mentionat anterior:

"După 30 de ani
Nava „Transilvania” iese la lumină

* Ranfluarea pare să fie un succes: ieri, 8 mai, circa o șesime din epavă a fost scoasă din Dunăre * Operațiunea ar putea fi finalizată până pe 23 iunie * Costurile: peste 150 de miliarde de lei vechi! *

Firma care a câștigat licitația pentru scoaterea la suprafață a epavei motonavei „Transilvania”, Superquatro SRL Galați, a reușit să smulgă din adâncul Dunării o primă bucată din navă. După câte ne-a declarat Mihai Ochialbescu, directorul general al Adminsitrației Porturilor Dunării Maritime Galați (APDM) – compania națională care suportă cheltuielile operațiunii, este vorba de partea din față – prova – care are înscris pe ea numele navei și are circa 200 de tone.

„Operațiunea a fost un succes și este un lucru remarcabil și pentru că a fost realizată de o firmă sută la sută românească”, a spus Ochialbescu, care a făcut o paralelă cu marile probleme (tehnice și financiare) întâmpinate cu firmele străine care au participat la încercările de scoatere a altei epave celebre – „Rostock”.

Bucata de fier, care înseamnă cam o șesime din ceea ce trebuie scos (deși informațiile sunt destul de contradictorii în acestă privință, dat fiind că nu există o evaluare oficială a părților din navă tăiate în anii ’80), a fost încărcată ieri pe o barjă, urmând să rămână acolo până se va hotărî soarta ei.

„Sunt două variante pe care le luăm în calcul. Fie ajunge la fier vechi, fie autoritățile locale se vor implica și îi vor găsi un loc pe malul Dunării, pentru aducere aminte de &laquo;Transilvania&raquo;”, a declarat Ochialbescu.

Operațiunea de ranfluare a fost atribută, prin licitație, firmei Superquatro SRL în luna iulie a anului trecut, iar termenul de finalizare este 21 iulie 2009. Directorul APDM și-a manifestat speranța că lucrarea se va face în termen, chiar dacă a existat o cerere de amânare cu circa trei luni.

„Firma operatoare ne-a cerut această prelungire a termenului înainte de a scoate prova. În acel moment, apăruseră dificultăți foarte mari, deoarece echipamentul care săpa pentru subtraversarea cu cabluri a epavei nu răspundea la comezi din cauza structurii ciudate a solului. Însă cum acest obstacol a fost depășit, sunt încrezător că se vor încadra în termenul stabilit inițial”, a mai spus Ochialbescu.

Pentru întreaga operațiune de scoatere a „Transilvaniei” a fost alocată o sumă impresionată: cu tot cu TVA se ridică circa 15 milioane de lei noi, adică 150 de miliarde de lei vechi. Mult, dar face, ne asigură autoritățile. Prin scoaterea epavei, se vor rezolva problemele legate de dragarea șenalului navigabil în zonă (erau inconveniente destul de mari), iar cele două dane blocate (17 și 1Cool vor putea redeveni, după 30 de ani, funcționale.

Conducerea APDM Galați ne-a mai informat că pe Dunăre ar mai fi cinci-șase epave care trebuie neapărat scoase în următoarea perioadă. O prioritate pare a fi nava „Slatina”, pentru care s-a stabilit deja licitație, în luna septembrie.

„Lebăda Mediteranei” a ajuns pe fundul Dunării din cauza neglijenței marinarilor

Nava de pasageri „Transilvania“ a fost construită în 1938, la Șantierul naval „Burneister & Wein“ din Danemarca. A fost lansată la apă pe 11 februarie 1938, sosind la Constanța la 26 iunie, același an.

Caracteristici tehnice: 6.672 tdw, 412 locuri, lungimea - 128,55 m (132 de metri, după alte surse), lățimea - 17,61 m, pescaj - 5,70 m, înălțimea de construcție - 8,5 m, viteza - 25 noduri, echipaj -146 oameni.

Nava a fost folosită, timp de 30 de ani, pentru croaziere în Marea Neagra și Mediterană, fiind supranumită „Lebăda Mediteranei”.

În 1979, ea a fost adusă la Galați (era în patrimoniul Navrom Constanța) pentru reparații capitale. Circa două luni, a fost ancorată în apropiere de Palatul Navigației, fiind vizitată de mii de gălățeni.

Din păcate, pe data de 9 septembrie 1979, la 8,15, „Transilvania” s-a răsturnat, la dana nr. 18 (km 150), din cauza scăderii nivelului apei pe Dunăre și a neglijenței personalului care o deservea (parâmele n-au fost slăbite pe măsură ce apa scădea).

În anul 1983, s-a inițiat tăierea cu sudură a părții de deasupra apei, reprezentând aproximativ 40 la sută din corpul navei, restul navei rămânând la locul accidentului până acum.

Foto 3: Imagine de arhivă, din vremea de glorie a motonavei „Transilvania



Transilvania 1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  65.6 kb
 Vizualizat:  de 35476 ori

Transilvania 1.jpg



Transilvania 2.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  138.69 kb
 Vizualizat:  de 35476 ori

Transilvania 2.jpg



Transilvania 3.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  62.65 kb
 Vizualizat:  de 35476 ori

Transilvania 3.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 13 Mai 2009 08:50:54    Titlul subiectului: 110849

Dupa ani si ani, odata cu aducerea la suprafata a portiunilor din pasagerul Transilvania ince sa apara si primele marturii vis-a-vis de acest accident. Articolul de mai jos a fost publicat in cotidianul "Viata Libera", editia din 13.05.2009:

"Recurs la memorie
Mărturii inedite despre scufundarea motonavei „Transilvania”


* Neglijența a fost transformată în accident, pentru ca Navrom să poată încasa de la compania Lloyd’s o consistentă despăgubire * Gălățenii cred că un muzeu „Transilvania” ar fi interesant, dar cu condiția să se recupereze bunurile de valoare furate de-a lungul timpului de pe navă *

Articolul nostru despre operațiunea de scoatere la suprafață a epavei motonavei „Transilvania” a trezit numeroase reacții. Gălățenii au păreri diferite față de subiect. Unii văd doar prezentul: o operațiune extrem de costisitoare dar, până la urmă, foarte necesară. Alții se întorc în trecut, pentru a scoate la lumină, odată cu resturile navei, o poveste tristă despre mistificarea adevărului. Dar să vedem despre ce este vorba.

Contraamiralul Raymond Stănescu acuză, peste timp

Scriitoarea și ziarista Violeta Ionescu ne-a pus la dispoziție o mărturie inedită despre scufundarea „Transilvaniei”. Este vorba de o declarație a contraamiralului Raymond Stănescu (în septembrie 1979, momentul scufundării „Transilvaniei”, era inspector șef în Ministerul Transporturilor), înregistrată de pictorul și cercetătorul istoric Ion Țarălungă. Mărturia a fost făcută în 19 martie 1997, la casa din București a contraamiralului.

Iată ce declară Raymond Stănescu: „Șantierul Naval Galați n-a fost prea încântat să se angajeze să găzduiască motonava &laquo;Transilvania&raquo;. Nu s-au lăsat convinși decât când au fost obligați să-l primească, pe baza unei hotărâri oficiale. Nu știu cât a stat în șantier. Totuși, ocupa locul acolo”.

„Bănuiesc că au fost intervenții pe plan local, că nava a fost scoasă din locul acela și dusă în fața falezei, unde a stat un timp. Dar echipajul nu-l puteam întreține. O hotărâre în afara NAVROM-ului a fost să se ia nava de acolo, că strică peisajul orașului, că e o rablă. Au luat-o și au dus-o la dana 19, unde era un ponton bun”.

„Se pare că Simionescu ar fi spus că are nevoie de ponton și l-au luat și au pus în loc un pontonaș, școntrii erau mai scurți și nava s-a apropiat de mal. Apa a scăzut, nava a prins fundul și s-a înclinat. Căpitanul portului i-a atras atenția lui Simionescu în mai multe rânduri, dar nu a luat nicio măsură”.

„E posibil, totuși, ca atunci căpitanul portului Galați - dar nu bag mâna în foc - să fi sesizat NAVROM Constanța că nava nu stă bine și că a rămas cu un echipaj mic, practic cu un căpitan. Nu s-au luat măsuri de slăbire a legăturilor. Dunărea a început să scadă și nava s-a pus iar pe uscat”.

„Comandantul a fost din nou la Simionescu și i-a cerut ajutor, că nava e pe uscat. Și căpitanul portului a apelat atunci la Simionescu, care totuși nu a dat niciun răspuns. La minister a avut loc o anchetă. Eu l-am pedepsit pe căpitanul portului că nu a luat măsuri, fiindcă ar fi putut să aducă un remorcher să-i schimbe locul. Atunci venise Mărgărit în locul lui Sandu”.

Interesant este că autoritățile gălățene au încercat să țină în secret naufragiul, lucru confirmat de Raymond Stănescu. „Personal, eu, ca inspector șef în minister, nu am știut, nu am fost informat că nava s-a pus pe uscat, nici prima și nici a doua oară (era necesar să se intervină până sus, la minister! - n.n.). Când s-a pus pe uscat prima dată, eu am aflat de abia după săltarea apelor, când a fost pus din nou pe linia de plutire. Practic, între cele două înclinări am văzut nava plutind”.

„În ziua aceea (23 septembrie 1979) dormeam liniștit când, pe la 2,00, telefonul a sunat. Doamna Stănescu a răspuns și mi s-a adresat: „Puiule, se scufundă Transilvania!” Mărgărit telefona... Ce se mai putea face acum? Am plecat la Galați cu primul tren, nu înainte de a trece pe la minister”.

„S-a făcut o comisie, am chemat căpitănia, a venit Mărgărit. Pentru a primi asigurarea de la firma Lloyd’s, trebuia să se dovedească că a fost un accident. Problema importantă nu era asta, ci cum să-i spunem lui Ceaușescu!”.

Unde-s vinovații?

La 30 de ani după eveniment, descoperim, cu stupoare, că în cazul „Transilvania”, pedepsit a fost doar acarul Păun, sub forma unui amărât de pontonier. Acesta a primit șase luni la pușcărie, cu suspendare și cu asta totul „s-a rezolvat”.

Gălățenii comentează cu interes „Cazul Transilvania”

„Atât pontonierul cât și comandantul navei au trimis note de avertizare cu privire la scăderea nivelului apelor Dunării și a pescajului navei &laquo;Transilvania&raquo;. Niciun director, directoraș de la agențiile portuare existente la acea vreme nu s-a sesizat să acționeze din timp sau să acționeze corect la operațiunile de salvare, deși măsurile erau simple (ca la manual). Ori adânceau Dunărea din timp cu o dragă, ori ancorau două nave salvatoare să sprijine &laquo;Transilvania&raquo; până la creșterea nivelului apei”.

„Ei ce au facut? Au legat o navă cu parâme de bintile de pe cheiul Dunării și au încercat să ridice câteva mii de tone cu câteva tractoare de 100 de cai putere. Se pare că fizica de clasa a IX-a le-a jucat feste tovarășilor directori”. (Ciprian G.)

Păcat de toate vapoarele care au trecut prin Galați și care au ajuns la tăiat. Vecinii noștri bulgari și-au pus pe mal vapoarele ca la expoziție, precum este <>. Când treci cu trenul ai ce vedea de pe partea română la bulgari. Așa ar trebui să facă și ai noștri”. (Dana)

„I-auzi ce amuzant: să o pună la expoziție, pe Faleză. La fier vechi îi șade mai bine, pentru că asta și este. Doar nu-i vreo bucata din Titanic să merite să fie expusă”. (G.G.)

„Ce să expună, domnilor? O glorie a marinei române ajunsă o epavă sinistră? După ce a stat înțepenită 30 de ani în aluviuni, după ce a fost jefuită de tot ce avea mai bun (veselă de poțelan, tacâmuri de argint, a nu se uita ca s-a răsturnat cu tot inventarul de la bord, plus pianul din salon)... Nu am avut și nu vom mai avea o navă ca Transilvania! Cât privește motivul neglijenței, acesta este clar: trebuia încasată asigurarea de la firma Lloyd’s. Pe lângă banii pe care i-a încasat statul la vremea aceea, micile pagube de la bord nici n-au contat. Am avea nevoie de un muzeu al motonavei &laquo;Transilvania&raquo;, în care să încapă poate câteva mostre de pe ea, alături de fotografii, de jurnalul de bord și, de ce nu, de o monografie a acestei superbe &laquo;lebede&raquo; care a purtat pavilionul românesc pe mările lumii timp de 40 de ani. Cine se încumetă să o scrie?” (Violeta)

Una peste alta, subiectul pare să fie pasionant pentru cititorii noștri. De aceea ne propunem să extindem demersul nostru (mai ales că operațiunea de ranfluare continuă și ea). Orice persoană care are informații și documente despre „Transilvania” este binevenită în a se alătura acestei operațiuni de restaurare a adevărului.
"

Poza postata mai jos apartine cotidianului "Viata Libera" si infatiseaza salonul pentru calatori al navei (anul 1972).



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  34.92 kb
 Vizualizat:  de 35435 ori

1.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 15 Mai 2009 21:17:37    Titlul subiectului: 110972

In prezent, la Galati se continua extragerea portiunilor din nava de pasageri Transilvania. Ca reper urban, zona in care s-a scufundat nava se afla la cativa metri mai jos de Grupul Scolar Industrial de Marina, la aproximativ 10 metri de mal. De cate ori am trecut prin acea zona am remarcat activitatea celor doua macarele grele, pregatite sa aduca la suprafata alte parti din Transilvania. Se estimeaza ca in viitorul apropiat sa se mai aduca la suprafata o parte din osatura centrala.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 18 Iun 2009 08:56:00    Titlul subiectului: 112557

Dupa cum am afirmat intr-o postare anterioara, se continua munca pentru extragerea epavei Transilvania. Conform cotidianului "Monitorul de Galati", editia din 18.06.2009, o alta portiune din pasagerul de lux a fost recuperata:

"Al doilea tronson din „Transilvania” a fost scos la suprafață

După aproximativ 30 de ani de la scufundare, dintr-un simbol al marinei comerciale românești, motonava de pasageri „Transilvania”, nu a mai rămas decât amintirea.

Echipajul format din patru scafandri aduși din Bulgaria și personalul firmei SuperQuatro au reușit să scoate la suprafață, zilele acestea, cel de-al doilea tronson din "Transilvania", navă maritimă de pasageri care s-a scufundat în urmă cu circa 30 de ani în Portul Comercial din Galați, în dreptul danelor 17-18. Motivând prin faptul că operațiunile decurg destul de greu din cauza vizibilității foarte reduse și a aluviunilor depuse de-a lungul timpului, echipajul a reușit să scoată la suprafață în ultimele două luni primele două bucăți din navă, executând astfel circa 15- 20% din totalul operațiunii care, potrivit clauzelor contractuale, trebuia finalizată la sfârșitul acestei luni.

"După ce în mai am scos prima bucată care cântărea circa 200 de tone, în aceste zile am reușit să aducem la mal cel de-al doilea tronson care cântărește circa 150-200 de tone, în total reprezentând circa 15-20 din întreaga navă. Lucrăm cu 6 scafandri din Bulgaria, însă condițiile sunt dezavantajoase, apele sunt tulburi, iar vizibilitatea la 10 metri este zero, uneori lucrăm pe pipăite", a declarat Cătălin Mircea, reprezentantul firmei SuperQuatro.

La rândul lui, Ivailo Dushkov, scafandru care participă la ranfluarea epavei Transilvania, ne-a spus că sunt zile în care lucrările merg foarte greu, scufundătorii fiind nevoiți să aibă și echipamente de comunicare de rezervă, pentru că se lovesc de parâmele de oțel rămase pe fundul Dunării, parâme care uneori chiar le rup firele de la echipamentele de comunicare dintre ei.

De altfel, reprezentantul fimeri Superquatro a recunoscut că la începutul anului, din cauza condițiilor meteorologice, a solicitat prelungirea termenului final de predare a lucrărilor cu trei luni, însă a dat asigurări că pe viitor lucrările vor decurge mai repede. "Termenul final al operațiunii este undeva în vara acestui an. În ceea ce privește solicitarea de prelungire a termenului final de predare, încă nu avem un răspuns de la beneficiar", a mai spus Cătălin Mircea.

Scurt istoric al navei "Transilvania"

Transilvania a fost o navă maritimă de pasageri construită de Șantierul Naval Burmeister & Wain din Copenhaga și avea o lungime de 132 de metri și o lățime de 17,6 metri, greutatea ajungând la peste 5000 de tone. Corpul navei este din oțel nituit, cu 3 punți, cu compartimentul mașinilor așezat la prova, 2 motoare, 2 elice și o putere totală de 23.000 CP. În data de 17 septembrie 1979, nava s-a înclinat și s-a răsturnat în dreptul danelor 17-18, la o distanță de 280 metri în aval de acestea. În 1983, când cotele apelor Dunării erau mici, s-a inițiat tăierea cu sudură a părții nescufundate, care reprezintă 40% din corpul navei, rămânând sub apă restul navei, cu o greutate estimată la 3.500 de tone.

Anul trecut, firma Superquatro a câștigat licitația pentru ranfluarea epavei navei „Transilvania”, operațiune care se derulează în prezent.

Reprezentanții Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați susțin că prezența navei sub apă prezintă o serie de aspecte negative. Astfel, epava Transilvania blochează fontul danelor 18-21 pe o lungime de 440 de metri, acestea neputând fi utilizate pentru operațiuni portuare. Din același motiv, este imposibilă efectuarea lucrărilor de reabilitare a acestor dane, care au o vechime de peste 150 de ani, prezența epavei scufundate având și un impact negativ asupra mediului, prin pericolul de poluare chimică a mediului acvatic."



Aceelasi articol tratat mai detaliat in cotidianul "Viata Libera", editia din 18.06.2009:

"Ieri
Încă o bucată din epava „Transilvania” a fost scoasă


* Piesa are circa 200 de tone greutate * Pe fundul Dunării se mai află încă 75 la sută din epavă * „Operațiunile vor fi gata în vara asta”, a declarat reprezentantul firmei care se ocupă de ranfluare *

Ieri, 17 iunie, aproape de orele prânzului, încă o bucată din epava navei „Transilvania” a fost scoasă la suprafață. După câte a declarat inginerul Cătălin Mircea, reprezentantul firmei care se ocupă de operațiune (Superquatro SRL Galați), segmentul provine din treimea din față a navei și cântărește circa 200 de tone.

„Împreună cu prova, pe care am scos-o în luna mai, am ajuns la circa 400 de tone, adică undeva la 20-25 la sută din ceea ce estimăm că se va extrage”, a declarat Mircea.

Precizăm că greutatea totală proiectată a corpului navei este de circa 3.500 de tone, dar în jur de o treime a fost tăiată și scoasă înainte de 1989.

Cei de la Superquatro SRL ne-au mai spus că nu sunt probleme cu respectarea termenului contractului încheiat cu Administrația Portuară a Dunării Maritime (APDM). Asta chiar dacă termenul final este foarte aproape: 25 iunie. „În vara asta scoatem tot”, a declarat Cătălin Mircea, evitând să răspundă la întrebarea dacă termenul din 25 iunie va fi sau respectat.

Trebuie să spunem că de operațiunile de sub apă se ocupă o echipă de scafandri bulgari. Șeful echipei de scufundători ne-a declarat, într-o română destul de bună, că se lucrează în condiții foarte dificile, deoarece curenții sunt puternici, iar vizibilitatea este zero. „E o zonă rea pentru scufundări, dar ne facem treaba”, a spus bulgarul.

Pentru întreaga operațiune de scoatere a „Transilvaniei” a fost alocată o sumă impresionată: cu tot cu TVA se ridică circa 15 milioane de lei noi, adică 150 de miliarde de lei vechi. Prin scoaterea epavei, însă, se vor rezolva problemele legate de dragarea șenalului navigabil în zonă (erau inconveniente mari), iar cele două dane blocate (17 și 1Cool vor putea redeveni, după 30 de ani, funcționale.

Nava de pasageri „Transilvania“ a fost construită în 1938, la Șantierul naval „Burneister & Wein“ din Danemarca. Nava a fost folosită, timp de 30 de ani, pentru croaziere în Marea Neagră și Mediterană, fiind supranumită „Lebăda Mediteranei”. În 1979, ea a fost adusă la Galați (era în patrimoniul NAVROM Constanța) pentru reparații capitale. Circa două luni, a fost ancorată în apropiere de Palatul Navigației, fiind vizitată de mii de gălățeni.

Din păcate, pe data de 9 septembrie 1979, la 8,15, „Transilvania” s-a răsturnat, la dana de nisip nr. 18 (km 150), din cauza scăderii nivelului apei pe Dunăre și a neglijenței personalului care o deservea (parâmele n-au fost slăbite pe măsură ce apa scădea).

În anul 1983, s-a inițiat tăierea cu sudură a părții de deasupra apei, reprezentând aproximativ 35 la sută din corpul navei, restul rămânând la locul accidentului până acum
."

Pozele postate mai jos apartin cotidianului "Viata Libera".



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  43.48 kb
 Vizualizat:  de 35026 ori

1.jpg



2.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  31.04 kb
 Vizualizat:  de 35026 ori

2.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 12 Aug 2009 08:23:34    Titlul subiectului: 115266

2/3 din nava de pasageri Transilvania au fost deja scoase la suprafata. In cateva luni se intentioneaza sa se extraga si ultimul segment din aceasta nava. Pentru ca suntem obisinuiti sa valorificam tot, dupa ce operatiunile de extragere a navei la suprafata se vor finaliza, epava va fi scoasa la vanzare (cu licitatie). Mai multe detalii aflam din articolul publicat de "Viata Libera", editia din 12.08.2009:

"DGFP Galați
Epava navei „Transilvania”, scoasă la vânzare


Destinul zbuciumat al navei „Transilvania”, a cărei epavă a zăcut timp de 30 ani pe fundul Dunării, se va încheia printr-o licitație de fier vechi.

Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Galați a anunțat că va organiza, în ziua de 19 august, la sediul instituției, o licitație publică pentru atribuirea spre valorificare a deșeurilor de fier rezultate în urma operațiunilor de ranfluare ale epavei. Valoarea de pornire a licitației va fi de 847.700 lei, cantitatea de fier vechi estimată fiind de aproximativ 3.460 tone. În prezent, prețul deșeurilor de fier vechi este 245 lei pe tonă.

Procedura de atribuire a ce a mai rămas din „Lebăda Mediteranei” se va face pentru întreaga cantitate de deșeuri și, potrivit DGFP Galați, la licitație poate participa orice societate care are ca obiect de activitate recuperarea materialelor și valorificarea deșeurilor metalice.

Desigur, există o serie de condiții, printre care constituirea unei garanții de participare reprezentând zece la sută din valoarea de pornire a licitației, sumă ce se depune într-un cont al Trezoreriei Municipiului Galați. Nu în ultimul rând, ofertanții trebuie să prezinte o scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă comercială și o dovadă că nu au obligații fiscale restante.

Prețul final de vânzare stabilit în urma licitației include fondul de mediu de 3 la sută, sumă ce va fi virată de societatea adjudecătoare într-un cont special.

Până în prezent, din epava navei „Transilvania” au fost scoase deja două segmente, lucrările urmând să se finalizeze în aproximativ două luni. Valoarea contractului încheiat între Administrația Portuară a Dunării Maritime (APDM) Galați și Superquatro Grup, executantul lucrării, este de 3,8 milioane de euro, plata urmând să se facă după finalizarea ranfluării.

După cum v-am relatat în paginile „Vieții libere”, nava „Transilvania”, destinată croazierelor pe Marea Neagră și Marea Mediterană, și-a găsit sfârșitul pe 9 septembrie 1979, când, din cauza unei ancorări defectuoase și a scăderii apelor, s-a răsturnat în Portul Comercial, blocând total danele 18-21.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Lun 17 Aug 2009 16:41:34    Titlul subiectului: 115534

O alta poza cu pasagerul Carpati ancorat in port la Giurgiu, preluata de pe http://www.flickr.com


Carpati.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  271.43 kb
 Vizualizat:  de 34553 ori

Carpati.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 20 Aug 2009 07:03:40    Titlul subiectului: 115698

Discutam zilele trecute despre nava Transilvania... iata ca sfarsitul ei este aproape. Ne vom aminti de ea probabil din fotografii si din articolele de odinioara. Inainte era "o chestiune de lux", acum a ajuns doar "o chestiune de fier vechi". Articolul de mai jos apartine cotidianului "Monitorul de Galati", editia din 20.08.2009:

"Fierul vechi al navei „Transilvania” ia drumul Constanței

1,5 milioane de lei, aceasta este suma pe care firma câștigătoare a licitației organizate ieri de către Direcția de Finanțe Galați pentru valorificarea unei cantități de 3.456 de tone de fier vechi provenit din dezmembrarea epavei navei „Transilvania” va trebui să o plătească la pușculița statului.

Cantitatea de fier vechi scoasă ieri la licitație de către Serviciul valorificări din cadrul Direcției de Finanțe Galați s-a dovedit o ofertă tentantă pentru multe firme, atât din Galați, cât și din alte județe ale țării, și asta dacă ținem cont de faptul că în cazul altor încercări ale finanțiștilor gălățeni de a găsi clienți pentru o serie de bunuri confiscate sau sechestrate nu exista nimeni interesat să le cumpere.

În competiția pentru achiziționarea celor 3.456 de tone de fier vechi s-au înscris nu mai puțin de șapte firme, dintre care trei din Galați și restul din județele Constanța, Brașov, Vâlcea și Gorj, potrivit declarației purtătorului de cuvânt al direcției de Finanțe, George Marinescu.

Interesul crescut față de oferta Direcției de Finanțe Galați este întărit și de faptul că cei șapte competitori au plătit 50.000 de lei pentru a cumpăra caietul de sarcini plus garanția de participare la licitație, care a fost în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației, care a fost de 84.700 de lei pentru întreaga cantitate de fier vechi. „Printre cele șapte firme care s-au înscris la licitație au fost și trei firme gălățene, și anume Sălcioara SRL, Remat Galați și Scholz - filiala Moldova. Valoarea de pornire a licitației a fost de 847.700 de lei, în care a fost inclus și TVA, iar în urma finalizării licitației, care a durat câteva ore, firma care a câștigat licitația în urma evaluării ofertelor a fost Jaguar Trading SRL, din Constanța, care s-a angajat să plătească pentru cantitatea de fier vechi aproape dublu față de valoarea de pornire a licitației, și anume 1,5 milioane de lei. Putem considera că licitația a fost un succes, iar bunurile scoase la licitație au fost deosebit de atractive”, ne-a mai precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Finanțe Galați, George Marinescu.

Potrivit aceleiași surse, prețul pe care firma din Constanța îl va plăti pentru o tonă de fier vechi scoasă la vânzare de către stat este de 448,35 de lei, cantitățile de fier vechi urmând să ia drumul Constanței în mai multe etape, pe măsură ce nava este dezmembrată, pentru început fiind vorba de 300 de tone de fier vechi
. "

Si pentru ca "imaginea sa fie completa", ieri, la locul unde se taiau bucati din nava Transilvania a izbucnit un incendiu provocat de o scanteie de la un aparat de sudura care si-a gasit imediat ecou printre ulei deversat, PET-uri si alte lucruri pe care galatenii nostri civilizati le arunca in fluviu. Articolul apartine aceluiasi cotidian mentionat anterior, aceeasi editie:

"Incendiu pe Dunăre

Resturile de materiale inflamabile, PET-uri aduse de Dunăre, crengi, pungi, combinate cu resturi de ulei mineral scurs de la camera motoarelor navei Transilvania, plus o scânteie de la un aparat de sudură, acestea sunt ingredientele care au dus ieri dimineață, în zona danei 23, la generarea unui incendiu. Au intervenit două autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a stinge flăcările. Dana unde a apărut incendiul aparține societății Rebas.

”În momentul în care a izbucnit incendiul, în această societate se desfășurau activități de sudură pentru tăierea unor corpuri de navă. Din pricina acumulărilor de materiale inflamabile în zona pontoanelor unde se lucra, este vorba de resturi de PET-uri, crengi etc, dar și pe fondul acumulărilor de resturi de uleiuri inflamabile de pe Dunăre, o scânteie de la un aparat de sudură a izbucnit incendiul. Din fericire nu au fost pagube materiale mari, în zona de lucru nefiind materiale valoroase. Cei care își desfășoară activitatea în această zonă de lucru vor fi verificați de către inspectorii noștri dacă respectă condițiile impuse prin lege în astfel de situații”, a declarat lt. col. Gabriel Rângheanu, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați. La locul accidentului au sosit și comisarii Gărzii de Mediu Galați. Aceștia au luat probe din apa aflată în zona limitrofă celei incendiate, zonă care a fost împrejmuită pentru semnalizare.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
aztec



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 02/Apr/2013
Mesaje: 85
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 23 Aug 2009 22:45:20    Titlul subiectului: 115916

Datele pozei:
Romania
View of Rumanian passenger ship at dock in Costanta harbor.
Location: Costanta, Dobruja, Romania
Date taken: February 1940
Photographer: Margaret Bourke-White



Romania.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  125.73 kb
 Vizualizat:  de 34445 ori

Romania.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 13/Aug/2018
Mesaje: 4344
Locație: Galati

MesajTrimis: Lun 07 Sep 2009 07:13:15    Titlul subiectului: 116502

Ar fi fost frumos ca nava Transilvania sa fi avut momentul ei de "remember" la Galati, in locul in care s-a scufundat. Dar poate ca trebuie sa pastram "traditia": s-a scufundat din indiferenta, o trimitem la fier vechi cu aceeasi indiferenta cu care ne-am obisinuit sa vedem lucrurile in cursul anilor post-revolutionari... S-ar fi putut face un monument pentru o asemenea nava, incarcata de istorie, mai ales ca Galati-ul este oras cu reputatie buna in ale marinei, s-ar fi putut macar pastrsa fragmentul acela pe care era scrisa nomenclatura navei si "valorificata" intr-o piesa de muzeu sau un 'bibelou in cinstea amintirilor" insa nu s-a facut asa ceva, cu toate ca propunerea a existat. Regretabil. De dupa revolutie nu se mai construieste mare lucru in ceea ce priveste arta... La Galati, statuile sau monumetele dateaza majoritatea d-inaintea anilor '89, cand se acorda mai multa atentie acestor aspecte. Cel mai frumos si mai valoros exemplu: Santierul Naval din Galati a sarbatorit 80 de ani de la inaugurare printr-un monument colosal: Elicea din bronz, amplasata pe Faleza Superioara. Se intampla inainte de revolutie. Acum, daca ar fi sa sarbatorim vre-un moment de glorie in ale marinei, adoptam alt stil, mult mai gomos fiindca observ, cu exceptia scolarilor si a ziaristilor, putini isi mai dau interesul in istorie...
Articolul de mai jos apartine cotidianului "Viata Libera", editia din 07.09.2009:

"Indiferență
Epava navei „Transilvania”, fără monument


Primele două secțiuni din epava navei „Transilvania” au fost deja preluate de firma ce a câștigat licitația de valorificare a deșeurilor rezultate în urma operațiunilor de ranfluare.

Din păcate, la fier vechi a mers inclusiv bucata din provă unde era inscripționat „Transilvania” din care, la un moment dat, APDM Galați a propus autorităților locale realizarea unui monument, amintire a dramei în urma căreia, în urmă cu 30 ani, „Lebăda Mediteranei” și-a găsit sfârșitul în Portul Galați.

„Am vrut să facem așa ceva, dar nimeni n-a vrut să se implice, iar eu n-am avut ce să mai fac, iar bucata respectivă din navă s-a dat la fier vechi…” a precizat directorul APDM Galați, Mihai Ochialbescu, acesta bănuind că lipsa de implicare a autorităților locale are la bază lipsa resurselor financiare.

După cum „Viața liberă” v-a informat, în urma unei licitații organizate de DGFP Galați, firma constănțeană Jaguar Trading SRL a câștigat, în schimbul a 1,5 milioane lei, dreptul la valorificarea deșeurilor metalice ale epavei, evaluate la aproximativ 3.460 tone. În prezent, încă două segmente ale navei, cântărind împreună în jur de 600 tone, sunt în curs de secționare pentru a fi încărcate pe barje și preluate spre valorificare la fier vechi.

Firma Superquatro Grup, executantul lucrărilor de ranfluare, are conform contractului, termen până pe 23 octombrie pentru a îndepărta și restul din epavă, respectiv partea din pupa și partea centrală, cu sala mașinilor, cântărind în jur de 1.700 tone."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
mihaiatanasie



Data înscrierii: 02/Noi/2008
Ultima vizita: 10/Ian/2017
Mesaje: 373
Locație: Rosiorii de Vede

MesajTrimis: Mar 08 Sep 2009 19:58:03    Titlul subiectului: 116583

Din cate stiu, exista un muzeu al marinei, la Constanta, pe care l-am vizitat acum vreo 30 de ani. Nu mai stiu in ce stare e, dar banuiesc ca fiind administrat de Ministerul Apararii nu arata prea rau. Macar acolo ar fi fost bine sa ajunga o parte din vestita nava "Transilvania" fara sa cose prea mult, nava pe care imi amintesc ca am vazut-o in portul Constanta, survolata de avioane cu reactie (o fi fost prin 1962 sau 63, banuiesc asadar ca erau MiG-uri, poate chiar 19. Era ziua Marinei. Nava era majestoasa, alba, chiar daca eu eram copil cred ca eram in stare sa apreciez asa ceva.
_________________
Mihai
http://constructorideavioane.blogspot.ro/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
mihaiatanasie



Data înscrierii: 02/Noi/2008
Ultima vizita: 10/Ian/2017
Mesaje: 373
Locație: Rosiorii de Vede

MesajTrimis: Sâm 12 Sep 2009 21:03:15    Titlul subiectului: 116761

Nu stiu cat de potrivita e aici poza asta. E vorba despre nava NR AVRIG, fotografiata de mine la 23 august 1975 la Galati. Stiti ceva despre ea?


991.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  80.7 kb
 Vizualizat:  de 33624 ori

991.jpg



_________________
Mihai
http://constructorideavioane.blogspot.ro/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Transport naval Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina 1, 2, 3  Următoare
Pagina 1 din 3

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community