Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Planul Local de Actiune pentru Mediu si Transportul in Comun

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul SIBIU
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
sisintea



Data înscrierii: 19/Oct/2005
Ultima vizita: 21/Iun/2008
Mesaje: 455
Locație: Medias

MesajTrimis: Lun 28 Aug 2006 20:05:46    Titlul subiectului: Planul Local de Actiune pentru Mediu si Transportul in Comun 32009

PLANUL LOCAL DE ACȚIUNE PENTRU MEDIU este parte integrantă a unui proces larg de stabilire a unui consens privind abordarea problemelor de mediu și a modului cum acestea vor fi soluționate.
La nivel european, au existat la începutul acestui deceniu preocupări privind stabilirea unui cadru general, care sǎ integreze acțiunile desfășurate în domeniul protecției mediului în țările Europei Centrale și de Est. Eforturile depuse în acest sens s-au materializat în documentul cadru adoptat la Conferința Ministerială de la Lucerna, Elveția, în aprilie 1993, intitulat "Programul de Acțiune pentru Mediu pentru Europa Centrală și de Est".
Conferința de la Lucerna are un rol hotărâtor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabilă și luarea noilor decizii în politica de protecție a mediului, în această regiune a lumii. Raportul acesteia, intitulat "Un mediu pentru Europa", cuprinde o fotografie a stării mediului în cele 19 țări din acestă parte a Europei și un program detaliat de măsuri ce trebuie luate de țările vizate, de la ameliorarea directă a factorilor de mediu și până la reforma politicilor și a concepțiilor economice.
Strategia de ansamblu, cu principiile și prioritățile ei, conținută în programul european, constitue o bază pentru acțiunea guvernelor și administrațiilor locale, a Comisiei Europene și a organizațiilor internaționale, instituțiilor financiare și a investitorilor privați din regiune și constă în :
 Reforma acțiunilor politice;
 Consolidarea institutională;
 Politici de investiții.
Programul Național de Protecția Mediului (PNAPM) în Romania reprezintă o particularizare a programului general de protecție a mediului din Europa, o abordare specifică țării noastre a problemelor de protecția mediului, o concretizare a politicii românești în domeniul mediului, în strânsă corelație cu obiectivele dezvoltării durabile.
În conformitate cu prevederile Conferinței de la Lucerna, PNAPM a fost elaborat de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, cu sprijinul Agenției daneze de Protecția Mediului și I.C.I.M. București și a fost prezentat la Conferința Interministerială de la Sofia, Bulgaria, în octombrie 1995.
Programul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului este o componentă a Programului Național de Dezvoltare Socio-Economică a Romaniei. Strategia, scopul și obiectivele sale sunt adaptate condițiilor specifice țării noastre și se aliniază la principiile generale conținute în "Programul de Acțiune pentru Mediu pentru Europa Centrală și de Est".
Strategia de Protecția Mediului în țara noastră a adoptat o serie de principii și criterii generale de stabilire a obiectivelor: conservarea condițiilor de sănătate a oamenilor, dezvoltarea durabilă, evitarea poluării prin mǎsuri preventive, conservarea biodiversității, conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice, "cine poluează plătește", apărarea împotriva calamităților naturale și a accidentelor, raport maxim beneficiu/cost, alinierea la prevederile Convențiilor și Programelor internaționale privind protecția mediului.
În cadrul Planului Național de Acțiune pentru Mediu, implementarea conceptului de dezvoltare durabilă și a managementului de mediu se realizează punctiform, prin elaborarea Planului Local de Acțiune pentru Mediu, care se dezvoltă la nivel teritorial administrativ al județelor și este coordonat de Agențiile de Protecție a Mediului județene.
Planul Local de Acțiune pentru Mediu este descris în Planul Național de Acțiune pentru Mediu ca un "inventar al problematicii locale de mediu și un argument în dialogul cu organismele finanțatoare interne și internaționale , care conține obiective de interes local pentru comunități cu peste 2000 de locuitori".
Odată întocmit, Planul Local de Acțiune pentru Protecția Mediului constituie un instrument de lucru pentru Agențiile de Protecție a Mediului și reprezentanții administrației locale, care se corelează cu Panul Național de Acțiune pentru Mediu și cu planuri/programe județene de mediu și de dezvoltare locală, județeană și regională.
În acest mod, protecția mediului în Romania este tratată global și unitar, dintr-o perspectivă integratoare, printr-o abordare planificată și este coordonată de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sisintea



Data înscrierii: 19/Oct/2005
Ultima vizita: 21/Iun/2008
Mesaje: 455
Locație: Medias

MesajTrimis: Lun 28 Aug 2006 20:11:47    Titlul subiectului: 32012

REZUMAT EXECUTIV (extras din PLAM SIBIU 2004)

Planul Local de Acțiune pentru Protecția Mediului a fost inițializat prin Programul PHARE RO9804.01.001 "Întărirea capacității instituționale și administrative pentru gestionarea politicilor de mediu în conformitate cu Acquis-ul Comunitar" și este implementat prin Programul PHARE RO 0006.14.03". Asistența tehnică pentru întărirea Agențiilor Locale de Protecție a Mediului și înființarea Agențiilor Regionale de Protecție a Mediului"- componenta 3 "Elaborarea de Planuri Locale de Acțiune pentru Protecția Mediului și Planuri Regionale pentru Protecția Mediului".
Autoritatea de implementare este Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, prin Agențiile Județene de Protecție a Mediului. Consultanța internațională a fost asigurată de EPTISA Internacionales SA – Madrid, Spania.
În județul Sibiu inițierea procesului PLAM a fost făcută de către autoritatea județeană pentru protecția mediului, Agenția de Protecție a Mediului Sibiu, în colaborare cu Prefectura și Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul și sub directa coordonare a Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor. În conformitate cu responsabilitățile actuale ale autorității locale de protecția mediului, conducătorului acesteia i-a revenit funcția de coordonator PLAM.
Procesul de desfășurare a planului de acțiune pentru protecția mediului a început oficial în iunie 2003 și s-a finalizat în martie 2004.
Proiectul a fost instituționalizat prin Hotărârea nr. 15 din 29.05.2003 privind Constituirea Comisiei de Coordonare a Planului Local de Acțiune pentru Mediu la nivelul județului Sibiu.
Metodologia utilizată în stabilirea conținutului și a formatului standard al documentului PLAM are la bază Manualul pentru Elaborarea și Implementarea Planului Local de Acțiune pentru Mediu, elaborat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Acest manual este conceput după :
 Ghidul de implementare a Programelor de Acțiune pentru Mediu în Europa Centrală și de Est elaborat de Paul Markowitz de la Institutul pentru Comunități Durabile, Montpelier, Vermont, SUA în cooperare cu Centrul Regional de Protecția Mediului pentru Europa Centrală și de Est (REC)
 Metodologia pentru elaborarea și implementarea programului local de acțiune pentru protecția mediului, elaborată în cadrul Proiectului Phare RO9804.04.01.001.

La stabilirea formatului standard pentru documentul PLAM, s-au luat în considerare experiența REC și EPTISA în coordonarea proceselor de inițiere și elaborare a PLAM în România, precum și necesitatea, în contextul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, de a se elabora un document compatibil cu documentele similare din țările membre UE.

1. INTRODUCERE
1.1. CE ESTE UN PLAN DE ACȚIUNE PENTRU MEDIU (PLAM) ȘI CARE ESTE ROLUL SĂU ÎN JUDEȚUL SIBIU
Planul Local de Acțiune pentru Mediu în județul Sibiu reprezintă:
• Un proces și o strategie din cadrul managementului de mediu care pune în discuție cele mai severe amenințări de mediu la nivel local.
• Un proces pentru identificarea acțiunilor prioritare, a celor mai bune modalități de canalizare a resurselor financiare către activități pe scară restrânsă, care pot fi îndeplinite pe termen scurt și pentru identificarea de proiecte mari, viabile.
• Una din cele mai eficiente căi de participare a publicului în procesul de decizie al autorităților locale.
• Angajamentul autorităților publice locale și al comunității în asigurarea unui mediu adecvat și al unei dezvoltări durabile pentru generația prezentă și viitoare.
• Un proces viu, dinamic: pe măsură ce se va îmbunătăți modul în care vom înțelege problemele mediului, documentul PLAM va fi revizuit și actualizat.
Procesul PLAM în județul Sibiu este conceput pe baza principiilor managementului strategic, adaptate la practicile existente în managementul local al mediului și parcuge urmatoarele etape :
• Inițierea, organizarea și instituționalizarea procesului;
• Analiza mediului intern și extern al comunității, cu identificarea competențelor distinctive ale comunității și a factorilor cheie de succes;
• Identificarea și evaluarea problemelor și aspectelor de mediu;
• Elaborarea planului de acțiune în sine;
• Realizarea procesului consultativ în vederea finalizării documentului PLAM;
• Adoptarea finală a documentului PLAM;
• Implementarea planului de acțiune;
• Monitorizarea;
• Evaluarea rezultatelor și revizuirea/actualizarea PLAM.

1.2. STRUCTURA ȘI METODOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU ELABORAREA PLAM
1.2.1. CONSIDERAȚII GENERALE
Conceptul dezvoltarii durabile este indisolubil legat de cel al calității vieții și include realizarea a trei deziderate: bunăstare economică, stabilitate socială și protecția mediului. Dezvoltarea durabilă a unei comunități înseamnă dezvoltarea concomintentă pe trei direcții: economică, socială și de mediu.
Pe aceste considerente se bazează întreg procesul de elaborare și implementare a Planului Local de Acțiune pentru Mediu în județul Sibiu care, în acest fel, reprezintă un excelent început pentru dezvoltarea unei comunități sibiene durabile.
Deoarece realizează o relație biunivocă cu procesele de planificare a dezvoltării și consideră mărimea eforturilor care trebuie depuse pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă în funcție de condițiile locale, inclusiv de resurse, acțiuni politice, individuale și de trăsăturile remarcabile ale comunității, PLAM Sibiu este un element bine fundamentat pentru asigurarea durabilității comunității sibiene.
Obiectivul principal al PLAM Sibiu, din perspectiva dezvoltării durabile, îl reprezintă asigurarea durabilității mediului în aria teritorial administrativă a județului, în strânsă corelație cu aspectele economice și sociale ale conceptului.
Principiul de bază al Planului Local de Acțiune pentru Mediu al Județului Sibiu este principiul durabilității, în cadrul căruia au fost respectate, în special, principiile managementului de mediu și principiile adoptării democratice a deciziilor.
Aceste principii generale, adaptate specificului țării noastre, au fost respectate așa cum sunt prevăzute în Planul Național de Acțiune pentru Mediu, Planul Național de Dezvoltare a României, Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă.
Principiile managementului de mediu utilizate sunt cele consacrate, stipulate și de Legea Protecției Mediului nr. 137/1995 modificată prin Legea nr.294/2003 :
 principiul prevenirii: urmărește să previi producerea degradării și poluării, nu numai să cureți dupa ce acestea s-au produs;
 principiul precauției: daca ești în dubiu, nu intreprinde acțiuni care pot afecta ireversibil mediul;
 principiul "poluatorul plătește": autorul potențial al degradării mediului este răspunzător pentru prevenirea acesteia, iar un autor deja existent este răspunzător pentru încetarea degradării și decontaminarea mediului;
 principiul cooperării: cooperează cu toți participanții la proces, cât mai din timp posibil ;
 principiul acțiunii în cadrul ecosistemului: acționează în limitele capacității de suport a ecosistemelor locale.
Principiile adoptării democratice a deciziilor:
 democrația: administrația locală este controlată de populația locală prin intermediul reprezentanților săi aleși;
 subsidiaritatea: deciziile trebuie adoptate la un nivel cât mai apropiat posibil de populația afectată;
 responsabilitatea: definirea responsabilităților față de decizii. În procesul de management de mediu competențele pentru adoptarea deciziilor trebuie definite de la început;
 transparența: procesul de adoptare a deciziilor trebuie să fie transparent;
 participarea publicului: participarea cetățenilor în adoptarea deciziilor constituie un aspect cheie al unui management de mediu eficient la nivelul unei comunități.
Strategiile luate în considerare au fost : Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României, Strategia de Protecția Mediului, Strategia de Dezvoltare Economică și Socială a României.
În mod particular, pentru PLAM Sibiu, strategia de dezvoltare și elementele sale de bază au fost formulate pe baza ANALIZEI SWOT a comunității sibiene, care a condus la identificarea competențelor distinctive și a factorilor cheie de succes ai comunității.
Din diagrama combinației factorilor în ANALIZA SWOT, poziția în care se situează comunitatea sibiană corespunde unei concentrări de puncte forte și amenințări și indică o situație în care se poate evalua capacitatea de rezistență a comunității și de diversificare a soluțiilor de rezolvare, prin:
 Valorificarea punctelor tari ale comunității;
 Considerarea și depășirea principalelor obstacole generate de mediul extern care pot interfera cu atingerea scopului și obiectivelor PLAM.
În condițiile actuale, am apreciat că strategia nu ar trebui să ia în considerare o perioadă mai mare de zece ani, ținând cont de schimbările ce pot aparea în mediul intern și extern al comunității.

ANALIZA SWOT A COMUNITĂȚII SIBIENE
Evaluarea internă a avut drept scop evidențierea punctelor tari și a punctelor slabe ale comunității sibiene, existente în prezent dar și ca perspectivă. Analiza mediului extern a urmărit identificarea oportunităților existente în prezent (sau previzibile în viitor) pe care comunitatea și-ar putea propune să le valorifice în asigurarea succesului Planului Local de Acțiune pentru Mediu, precum și evidențierea amenințărilor prezente sau viitoare care ar putea să interfereze cu urmărirea scopului PLAM.

PUNCTE TARI
1. Județ cu rată scăzută a șomajului și nivel ridicat de trai, comparativ cu celelalte județe;
2. Existența unui aeroport internațional; poziționarea în zona centrală a țării;
3. Implementarea politicii de mediu în județul Sibiu de către APM – în mod sistematic, metodic și deschis;
4. Pomovarea luării deciziilor de mediu în mod democratic, public de cǎtre Agenția de Protecție a Mediului Sibiu, care funcționează ca o sursă de informații incontestabilă, publică și sigură;
5. Legături sociale, culturale, economice cu comunitatea germană;
6. Județ cu resurse naturale mari: gaze naturale, lemn, materiale de construcții etc.;
7. Infrastructură edilitară relativ dezvoltată;
8. Populație cu grad ridicat de civilizație și cultură;
9. Potențial turistic ridicat utilizabil pe tot timpul anului, datorat peisajului montan, tradițiilor, monumentelor naturale și arhitecturale;
10. Calitatea mediului natural nealterată, în cea mai mare parte a județului.

OPORTUNITĂȚI
1. Sunt create premisele legislative pentru implementarea sistemului de management de mediu la nivelul agenților economici, din punct de vedere structural, organizatoric și al măsurării performanței;
2. Existența know-how-ului, a schimbului de informații în domeniul protecției mediului, tehnologii disponibile;
3. Existența fondurilor rambursabile sau nerambursabile pentru diferite proiecte de mediu;
4. Poziție avantajoasă a județului în raport cu proiectele europene care vizează infrastructura.

PUNCTE SLABE
1. Penuria de resurse financiare. Resurse disponibile pentru diminuarea efectelor sociale și ambientale – limitate; 2. Limitări datorate aspectelor informaționale: lipsa bazelor de date complete la nivelul instituțiilor, accesare dificilă, comunicare și feed-back uneori ineficiente între diferite niveluri ale comunității;
3. Pondere ridicată a localităților mici cu deficit de infrastructură;
4. Infrastructură de transport necorespunzǎtoare, atât ca numǎr de drumuri și autostrăzi necesare cât și ca stare tehnică;
5. Amplificarea migrației care cuprinde în special populația tânără;
6. Pondere mare a întreprinderilor ”moștenite” de la vechiul regim, poluante și cu un consum energetic mare, care trebuie să fie adaptate la noile cerințe de protecție a mediului. Existența unor echipamente și tehnologii depășite.
7. Slaba dezvoltare a preocupărilor pentru un management de mediu performant în cadrul firmelor; lipsa resurselor umane specializate în acest domeniu.

AMENINȚĂRI
1. Activitatea de planificare la nivelul comunității- nesigură pentru o țară cu economie în tranziție, cu probleme socio-economice și cu fluctuații mari de prețuri;
2. Conflict între considerațiile economice, sociale și de protecția mediului . Necesitatea de a face compromisuri, la nivel național, între cele trei obiective importante ale dezvoltării durabile: eficiența economică, stabilitatea socială și ameliorarea mediului;
3. Mecanismele și instrumentele economiei de piață, la nivel național, nu sunt folosite pentru controlul poluării atunci când acest lucru este posibil. Inexistența unei corelații eficiente între reglementările tradiționale și aceste tipuri de operaționalizare a politicilor de mediu, care să faciliteze și să încurajeze stabilirea și atingerea de obiective de mediu.

De ce este necesar un Plan Local de Acțiune pentru Mediu
Considerentele care au impus realizarea unui plan local de acțiune pentru mediu sunt:
Economice
La elaborarea Planului de Acțiune pentru Mediu în județul Sibiu, pentru a ne asigura că realizam un document realist și eficace, am luat în considerare condițiile concrete existente în țara noastră, aflată în plin proces de tranziție de la sistemul economic centralizat la cel al economiei sociale de piață. Pentru acesta a fost necesară atât cunoașterea resurselor naturale ale zonei respective, situația de ansamblu a dezvoltării economice, cât și calitățile globale ale factorilor de mediu, ca punct de plecare.
În urma unei astfel de analize, necesitatea realizării unei acțiuni de planificare de mediu și de a stabili priorități de acțiune a constituit una din cerințele majore considerate la demararea proiectului. De asemenea, în condițiile în care costurile pentru ameliorarea mediului sunt ridicate iar resursele disponibile pentru acest domeniu, la nivelul județului, sunt limitate, s-a impus găsirea celor mai eficiente soluții, care să asigure cele mai mari beneficii, pe termen mediu, cu costuri scăzute.
Legislative
În stabilirea obiectivelor, indicatorilor, acțiunilor și a termenelor pentru atingerea acestora s-au luat în considerare obligațiile ce revin României în vederea conformării cu cerințele Uniunii Europene în domeniul protecției mediului, astfel încât la revizuirea PLAM-ului se va putea obține o evaluare a gradului de implementare a Acquis-ului Comunitar la nivel local. Perioadele de implementare a acțiunilor și, respectiv, de atingere a obiectivelor generale au fost corelate cu perioadele pentru implementarea diferitelor directive și perioadele de conformare negociate în procesul de aderare.
Sociale
O cerință specifică planului local de acțiune o reprezintă necesitatea participării comunității în luarea deciziilor de mediu și transformarea acesteia în una din cele mai puternice forțe care poate acționa în viitor pentru ameliorarea condițiilor de mediu, pentru a determina autoritățile locale să-și respecte angajamentele luate pe linia protecției mediului. Comunitatea sibiană nu este pregătită în totalitate să răspundă unor astfel de cerințe; planul local de acțiune pentru mediu este orientat către găsirea de acțiuni care să dezvolte conștiința ecologică a comunității și să încurajeze o atitudine pro-activă față de mediu.
Structura organizatorică a PLAM Sibiu a fost formată din următoarele componente:
Coordonatorul PLAM, în persoana conducătorului autorității locale de protecție a mediului.
Comitetul de Coordonare, format din reprezentanți cu putere de decizie ai autorităților administrației publice județene și locale, instituțiilor descentralizate ale statului, marilor unități poluatoare, unităților de învățământ și cercetare, ONG-uri. Rolul principal al Comitetului de Coordonare a fost de a asigura, în mod oficial, sprijinul din partea administrației locale în procesul de elaborare și implementare a PLAM.

Componența Comitetului de Coordonare a PLAM Sibiu:
Mircea Silvestru Lup - prefect, Prefectura Județului Sibiu;
Constantin Morar – președinte, Consiliul Județean Sibiu;
Dumitru Ungureanu – director executiv, Agenția de Protecție a Mediului Sibiu;
Emil Băcila – director, Direcția de Sănătate Publică Sibiu;
Ion Croitorescu – director, Sistemul de Gospodǎrire a Apelor Sibiu;
Ioan Cotârlea – director, Direcția Silvică Sibiu;
Constantin Catrina – inspector general, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu;
Teodor Plopeanu – primar, Primăria Municipiului Mediaș;
Ioan Ghișoiu – primar, Primaria Comunei Cristian;
Angela Banaduc – președinte, ONG Ecotur Sibiu;
Lazăr Stoia – director, SNP Petrom S.A. – sucursala PECO Sibiu;
Silviu Sintea – șef Sistemul de Gospodărire a Apelor – Târgu Mureș – filiala Mediaș

Grupul de Lucru a fost format din persoane cu experiență tehnică în domeniul protecției mediului, al sănătății publice, reprezentanți ai celor mai importante instituții cu atribuții și responsabilități în protecția mediului, precum și ai celor mai importante unități poluatoare. În mod firesc, cea mai mare pondere în componența Grupului de Lucru au avut-o reprezentanții autorității locale pentru protecția mediului.
Ședințele Grupului de Lucru au fost concepute și organizate pe factori de mediu, prin urmare s-a lucrat cu patru grupuri de lucru formate din persoane cu competențe tehnice pentru factorii care au fost analizați (apă, aer, sol, factorii biologici), care au lucrat separat. Prin implicarea unor experți de mediu cu experiență și capacitate de expertiză de excepție, am încercat sǎ depǎșim dificultǎțile pe care le-am anticipat ca fiind generate de aspectele informaționale , sǎ compensǎm lipsa de baze de date organizate sau accesibile, sǎ conferim suport științific evaluǎrii problemelor de mediu.

Grupul de Lucru a avut un rol determinant în etapele de evaluare a problemelor de mediu și de elaborare a planului de acțiune în sine.

Componența Grupului de lucru :
Daniela Leopold – director executiv adjunct, ARPM Sibiu;
Adriana Morariu – șef compartiment Monitoring, ARPM Sibiu;
Sorin Giurgiu – șef serviciu A.A.A, ARPM Sibiu;
Teodor Calamet – director, S.C. ECO ANALITIC SRL;
Paul Weber – director, Muzeul de Științe ale Naturii Mediaș;
Adrian Muica – responsabil protecția mediului, SC SOMETRA SA Copșa Mica;
Carmen Brezae – medic, Direcția de Sănătate Publică Sibiu;
Ovidiu Mureșan – comisar, Garda Județeană de Mediu, Sibiu;
Adrian Dunăreanu – responsabil protecția mediului, SC APĂ CANAL SA, Sibiu;
Marius Joldea – director, SC REGEL TECH SRL, Sibiu;
Iosif Balog – Primaria Mediaș;
Adriana Iliu – Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu;
Rareș Macrea – Primăria Sibiu;
Negoiță Pioara– ing. șef Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu;
Cecilia Dobrotă – compartiment Protecția naturii și arii protejate, ARPM Sibiu;
Ioan Mercurean – compartiment Gestiunea Deșeurilor, ARM Sibiu;
Ruxandra Hașegan – medic, consilier principal serviciul A.A.A. Sibiu;
Ionel Cruciat – geolog, consilier principal ARPM Sibiu.
Coordonator de proiect – ing. Dumitru Ungureanu, Director Executiv, ARPM Sibiu
Responsabil PLAM – ing. Georgeta Găina, consilier asistent, ARPM Sibiu;

1.2.2. IDENTIFICAREA ȘI CLASIFICAREA PROBLEMELOR/ASPECTELOR DE MEDIU
Identificarea problemelor de mediu a constituit o etapă deosebit de importantă pentru procesul planificării de mediu în PLAM.
Identificarea problemelor de mediu a parcurs următoarele etape :
 Identificarea surselor de date și trimiterea de chestionare de mediu la toate primăriile din județ;
 Analiza surselor de date;
 Definirea problemei de mediu;
 Caracterizarea și analiza problemelor de mediu identificate;
 Evaluarea problemelor de mediu.
Au fost identificate treisprezece categorii generale de probleme, iar în cadrul fiecărei categorii s-au identificat subprobleme individuale.
Au fost incluse:
- categorii de probleme specifice componentelor de mediu;
- categorii de probleme/aspecte de mediu specifice diferitelor domenii, inclusiv în relație cu dezvoltarea economică și socială;
- probleme de mediu care ne preocupă în prezent, dar și probleme de mediu viitoare.
S-a ținut cont de următoarele cerințe:
1. Cerințe de aderare la UE;
2. Preferințele publicului;
3. Conformarea legislativă.
1.1.3. TRANSFORMAREA PROBLEMELOR/ASPECTELOR DE MEDIU ÎNTR-UN PLAN DE ACȚIUNE
Pentru fiecare tip de problemă de mediu identificată s-au stabilit:
 Măsuri propuse de intervenție pentru soluționarea problemei;
 Obiective specifice ale fiecărei măsuri de intervenție - angajamente măsurabile care trebuie atinse pentru realizarea măsurilor de intervenție necesare soluționării problemei;
 Ținte pentru realizarea fiecărui obiectiv specific - sarcini cuantificabile necesar a fi implementate într-un anumit interval de timp;
 Indicator pentru fiecare țintă - instrumente cuantificabile utilizate în evaluarea și măsurarea progresului în implementarea PLAM. Indicatorii ajută la evaluarea stadiului de realizare a obiectivului propus;
 Acțiuni pentru atingerea indicatorilor;
 Responsabili;
 Termene de finalizare a acțiunilor.
Acțiunile trebuie să fie foarte concrete și să determine schimbări în comportamentul parților implicate; de aceea ele au fost rezultatul unei negocieri, al unui consens între membrii Comitetului de Coordonare.
Baza pentru selectare și identificarea acțiunilor posibile a constat într-o analiză a situației existente în județ la nivelul agenților economici, a autorităților, instituțiilor și societății civile, precum și a oportunităților oferite în contextul perspectivei aderării la UE.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
sisintea



Data înscrierii: 19/Oct/2005
Ultima vizita: 21/Iun/2008
Mesaje: 455
Locație: Medias

MesajTrimis: Lun 28 Aug 2006 20:23:38    Titlul subiectului: 32014

2006 -reactualizare PLAM Sibiu.
Extras din noul capitol "Transporturi" introdus de Asociatia TRANSIRA:


PROBLEMA - TRANSPORTURI

Denumirea problemei Scor ierarhizare
Transporturi
Insuficienta vehiculelor ecologice si starea precara a celor existente 28
Insuficienta rutelor asigurate de transportul electric 28



Transporturi Sibiu.zip
 Descriere:

Descărcare
 Nume fișier:  Transporturi Sibiu.zip
 Mărime fișier:  4.75 kb
 Descărcat:  de 589 ori

Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul SIBIU Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community