|
TRAM CLUB ROMANIA Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
|
|
Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
OAB
Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Joi 28 Sep 2006 00:28:40 Titlul subiectului: Numerele de înmatriculare |
34494 |
|
1. Numerele de înmatriculare care cuprind
-indicativul județului / municipiului București
-un număr din 2 cifre
-o combinație de 3 litere
au apărut în anul 1993. Sistemul adoptat era, oarecum, asemănător, cu cel italian, în sensul că, în cadrul celor 3 litere de după număr nu erau admise I, O și Q.
Revenind la numerele din România
2. În anul 1995 literele I și O au început să "beneficieze" de un acces restricționat. Astfel
-pot ocupa a doua și a treia poziție, dar niciodată prima
-nu se admit 2 de I, respectiv 2 de O
restricțiile privind litera Q se aplică în continuare, adică nu e admisă deloc
3. Legislația nu prevede nicio restricție privind literele I, O și Q. Articolul 43 precizează că numărul de înmatriculare cuprinde indicativuljudețului, 2 cifre și 3 litere, fără a preciza restricțiile privitoare la I, O și Q. Cine a impus restricțiile? Îmi aduc aminte motivele invocate în 1993:
-I se confundă cu 1
-O cu
iar în ceea ce privește Q, chiar nu înțeleg de ce a fost exclusă
4. Având în vedere noul cod rutier, se va schimba ceva în acest sens sau nu? Adică:
-literele I, O vor putea ocupa și prima poziție, eventual "reviziile" să fie poziționate între cifre și litere, pentru a evita confuziile gen I=1, O=0?
-Se vor admite 2 de I, respectiv 2 de O?
-Se va admite litera Q? |
|
Sus |
|
|
ciordescu
Data înscrierii: 02/Noi/2005 Ultima vizita: 07/Iul/2009 Mesaje: 143 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 28 Sep 2006 08:53:42 Titlul subiectului: |
34500 |
|
Noul cod rutier a pastrat aceasta regula + combinatiile de litere "ofensatoare, jignitoare" sau rezervate de catre institutiile statului nu vor mai putea fi utilizate...ex WPO---unitatea protocol/coloane oficiale a MAI...ex SUG/MUI etc. |
|
Sus |
|
|
Dr2006
Data înscrierii: 18/Oct/2005 Ultima vizita: 16/Dec/2011 Mesaje: 2182 Locație: Bucuresti 6
|
Trimis: Joi 28 Sep 2006 11:36:33 Titlul subiectului: |
34505 |
|
Dar numerele deja exostente cu combinații ca XXX, SEX,F-U-T, MUI(este un Ik4) vor putea fi păstrate? |
|
Sus |
|
|
OAB
Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Joi 28 Sep 2006 11:42:30 Titlul subiectului: |
34506 |
|
Treaba cu combinațiile de litere care constituie cuvinte urâte, jognitoare o știam și e normal să se mențină în vigoare. Cât privește restricția diferențiată privitoare la I și O, asta mi se pare un nonsens. După părerea mea, este o adaptare în stil românesc a sistemului italian. Deși nu sunt întrutotul de acord cu eliminarea unor litere, în cazul numerelor italiene ideea respectivă nu e rea deloc.
2. Din câte am observat, în cazul numerelor franceze:
-literele I și O nu se admit deloc
-litera Q are aceleași drepturi ca restul literelor, afară de I și O |
|
Sus |
|
|
ciordescu
Data înscrierii: 02/Noi/2005 Ultima vizita: 07/Iul/2009 Mesaje: 143 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 28 Sep 2006 12:28:29 Titlul subiectului: |
34507 |
|
E posibil la o noua politica de numerotare aceste numere sa dispara.
Pana atunci numerele acestea vor exista in continuare dar se va proceda strict la neacordarea acestora.In vechiul cod nu aparea aceasta procedura.Numerele erau retinute de la acordare de catre MAI. |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Lun 26 Mar 2007 14:15:38 Titlul subiectului: |
77888 |
|
Parerea mea despre aceste numere ca sunt facute de o minte limitata la anii '50. In primul rand, B01SEN (exemplu) e 1-B-SEN sau cum vreti altfel, adica inversarea primelor doua coloane si inlocuirea celei de'a 3'a cu litere in loc de cifre.
Intr'o limba in care diverse cuvinte cu conotatie sexuala au 3 litere, iar altora a 4'a sau a n'a litera este sub-inteleasa (ex. MUI, PUL, PZD), iar alte combinatii de 3 litere sunt nume de animale: CAL, BOU, URS, LUP &, plus alte combinatii de 3 litere de la institutii, comitete si comitii, plus alte WC'uri si WP'uri, aceasta numerotare este complet de nedorit. Tari ca Germania au preferat sa dea 3 litere la numele regiunii si toata cucuiata mai mare sa aiba placute de inmatriculare.
Forma germana maxima permite 26x26x9999 numere, poate mai putin in functie de I si O (Q este !), rezulta aproape 6760000, adica de 5 ori mai mare decat cea romaneasca, in forma 99x25x25 (fara Q), iar strict fara I si O nu stiu unde e chiar de 6 ori mai mare. Doar britanicii mai au asa ceva, dar la ei e mai putin probabil de sub-inteles: FUC, SUC, SHI, CUN, DIC &c.
Trecand peste asta, alta idiotenie: numerele diplomatice, de spui ca Romania gazduieste cu generozitate rudele pana la al 4'lea grad ale diplomatilor, plus reprezentante diplomatice klingoniene, romulane, cardassiane, bajorane, acamariene si Q continuum. Asta dela idiotenia ca primul numar e 101, provenit din sovieticul 01-01.
Daca inainte erau la moda numerele scurte, acum sunt la moda W'urile. Sau numerele de leasing, deja in Bucuresti de 6 cifre.
Cu niste mici modificari, mai interesante erau numerele vechi. Punand 0'uri sau cel putin 1 in fata numerelor, se eliminau cele 3 cifre de jmecheri si gata. Iar numerele WC'urilor erau doar de ei stiute.
Imi amintesc ca prima masina cu numar nou pe care am vazut-o era o Lada. Cand am vazut B-01-.... si cum arata numarul, am sperat ca B vine dela Varna (B=V in chirilice), Belgrad sau Budapesta. Dar m-am inselat.
M-a amuzat si proiectul prezentat in presa mult inainte de introducerea numerelor. Niste combinatii din care probabil ca politistii sau cine erau vroiau sa demonstreze ca nu au luat degeaba 6 la matematica.
Daca tot au facut ditamai numarul la diplomati, puteau pune doar 2 litere si 3-4 cifre si sa sature capitala de masini pentru urmatorii 10-15 ani, asta cu Ilfovul cu numerele lui, tot multe si luxoase. |
|
Sus |
|
|
RobertC
Data înscrierii: 29/Mai/2006 Ultima vizita: 26/Iul/2009 Mesaje: 178 Locație: Bucuresti 4 (Obregia)
|
Trimis: Lun 26 Mar 2007 19:43:54 Titlul subiectului: |
77895 |
|
Conform standardului actual pot exista pt fiecare judet:
99 (numere) x 24 (litere poz.1 - i si o) x 26 (litere poz.2) x 26 (litere poz.3) = 1,606,176 combinatii
Daca scadem combinatiile gen "PUL" tot raman aprox. 1.6 milioane.
In acest moment in Bucuresti sunt inmatriculate PESTE 1 milion de autoturisme, dintre care cam 150,000 sunt in leasing si au numar de leasing. Ideea este ca probabil in vreo 5 ani sau poate mai mult, acest standard nu va mai face fata si probabil pentru Bucuresti se va introduce si a treia cifra in numar. _________________ Degeaba se schimba parcul de vehicule, daca numarul lor scade |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Lun 26 Mar 2007 20:15:36 Titlul subiectului: |
77896 |
|
RobertC a scris: | ...a treia cifra in numar. | Adica a 5'a cifra in sistemul vechi. Daca la numerotatia telefonica s'au asigurat pentru urmatorii 20 ani cel putin, daca nu exagereaza portocalii cu va dau fone, in schimb la masini e cam stupid sa gandesti un sistem asa. O alta problema e ca pentru o lungime cat de cat standard european la placutele de inmatriculare, la numerele romanesti de abia incap toate, iar la numerele de provincie sunt de-a dreptul inghesuite, spre deosebire de un numar francez de genul 634WWA292, adica 3 caractere peste cel romanesc, pe acelasi spatiu.
Inca o idiotenie, imitata si de "fratii" de peste Prut: doar capitala si armata au privilegiul de a avea o singura initiala. In schimb, MAI are 3. Daca e asa, vor incepe si SEN, DEP, GUV si altele sa-si ia indicative proprii, pentru a se deosebi odata si pentru totdeauna de clientii lor, cu numere similare, dar in standardul actual. Oricum, vad ca acum am inlocuit steagul cu stelele europene. Si inca odata pentru tovarasii militieni: Primul numar pozitiv este 1 sau daca vreti 01, 001, 0001 sau 00001, nu 101. Oricum, la MAI am vazut ca toate sunt cu 1xxxx si 2xxxx. Probabil ca 1 au cele cu euro 4+, iar cu 2 restul, sau invers
edit In Germania, regiunile au una, doua sau 3 litere, deci lungimea e variabila, nu e doar din 3, cum s'ar intelege din mesajul meu anterior.
Poate ca si orase ca Timisoara, Sibiu, Cluj (sau Constanta), Iasi, Galati, Sibiu, Ploiesti, Resita &c merita indicativ dintr'o litera precum Bonn, Köln, Düsseldorf, Stuttgart, München &c. |
|
Sus |
|
|
worker
Data înscrierii: 03/Noi/2006 Ultima vizita: 10/Mar/2009 Mesaje: 36 Locație: Sibiu
|
Trimis: Joi 10 Mai 2007 19:22:56 Titlul subiectului: Noul Cod Rutier31 |
78806 |
|
stfp a scris: | Este o reglementare la nivel national ce prevede inmatricularea locala a unor vehicule ce inainte nu aveau nevoie de numere de inmatriculare - aici intra troleibuzele si tramvaiele dar si diverse utilaje cum ar fi excavatoare mici, motostivuitoare, dispozitive de spart asfaltul samd.
Inmatricularea se va face la nivel local, adica in cadrul orasului. ... |
Legea 49 din 08-03-2006 - SECȚIUNEA a 2-a - Înmatricularea, înregistrarea și radierea vehiculelor:
Art. 14.
1. Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, mașinile și utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum și vehiculele cu tracțiune animală se înregistrează de către consiliile locale, care țin și evidența acestora. |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Joi 10 Mai 2007 20:44:29 Titlul subiectului: |
78808 |
|
"Se inregistreaza" = li se pun placute ?
E o premiera mondiala pentru tramvaie, din cate stiu. |
|
Sus |
|
|
worker
Data înscrierii: 03/Noi/2006 Ultima vizita: 10/Mar/2009 Mesaje: 36 Locație: Sibiu
|
Trimis: Joi 10 Mai 2007 22:37:20 Titlul subiectului: |
78811 |
|
Trix a scris: | "Se inregistreaza" = li se pun placute ? |
Da.
Legea 49 din 08-03-2006 - SECȚIUNEA a 2-a - Înmatricularea, înregistrarea și radierea vehiculelor:
Art. 16
3. Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (2) și art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate și plăcuțe cu numere de înregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din care fac parte vehiculele respective. |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Vin 11 Mai 2007 09:22:34 Titlul subiectului: |
78816 |
|
Pe vremuri, tramvaiele erau incadrate intr'o categorie speciala, avand alt regim de prioritate printre altele. Puteau face o exceptie si pentru ele. Dar atat timp cat au pus la diplomati numere de spui ca in Romania sunt ambasade din tari din 7 galaxii, nu te astepti la prea mult din partea lor.
Sincer acum, tramvaiele arata oribil cu placutele acelea, spre bucuria si castigul firmei care le confectioneaza. Macar sunt inoxidabile sau ajung ca numerele vechi ? |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 11:59:33 Titlul subiectului: Numere de inmatriculare intre 1968 si 1992 |
78861 |
|
Numere de inmatriculare intre 1968 si 1992
Sistemul era format din 3 grupuri: X(X)-Y(Y)-ZZZ(Z(Z)), unde parantezele indica faptul ca o cifra/litera din pozitia respectiva putea sa lipseasca.
X reprezenta categoria de inmatriculare.
Y reprezenta codul judetului. Cu exceptia municipiului Bucuresti (incluzand mai tarziu Ilfov), toate judetele aveau codul din doua litere, lucru ramas si in prezent.
Z reprezenta numarul, incepand, din motive doar de militieni intelese, dela 101.
Existau mai multe categorii de inmatriculare:
1-20 : automobile. Doar in Bucuresti sistemul a fost depasit. In 1984, dupa ce s'a ajuns la 19-B-9999, s'a inceput acordarea de numere cu 1-B si 5 cifre. Pana in 1992 se ajunsese la 2-B-60xxx, dupa care sistemul a fost inlocuit. Automobilele din Ilfov aveau, dupa anexarea judetului la Bucuresti, numere cu 9-B si 5 cifre.
Interesant este ca prin 1995 am vazut o masina cu numarul 2-B-97xxx, iar cand i-am spus unui politist, a inceput sa se agite. Se agita degeaba, pentru ca el era pe langa Universitate, iar masina prin zona unde acum se face pasajul videan. Daca si soferul s'a prins ca a fost remarcat, a ascuns bine masina pana sa se deplaseze politia in zona. Sau poate era din alta parte si atunci nimeni nu s'a agitat.
Dupa 1990, unele judete au inceput sa acorde numere din clasa 1X la automobile din alte orase ale judetului. Am vazut 15-CJ, 10-TM &c, probabil in judete cu mai multe orase mari.
Clasa 12-XX era rezervata automobilelor cetatenilor straini. Initial exista doar 12-B, dar a fost extinsa si in judetele cu centre universitare, studentii straini fiind 90% din strainii ne-diplomati de atunci.
Clasa 14-B era rezervata masinilor inchiriate. Cu toate acestea in filme apar taxiuri cu numere cu 14-B. Dupa 1990, unele masini din coloanele oficiale aveau numere din acestea.
Cu toate ca exista in codul rutier, clasa 20-B nu a fost acordata niciodata.
21-30 : Autovehicule pentru transport de marfuri.
Doar in Bucuresti s'a ajuns la 24-B, in alte judete n'au trecut de 22.
31-40 : Autovehicule pentru transport de persoane, autoutilitare &c.
Doar in Bucuresti s'a ajuns la 37-B, in alte judete n'au trecut de 33.
41-45 : Tractoare rutiere.
Nu cred ca s'a trecut de 41.
46-50 : motociclete.
In Bucuresti au ajuns la 50.
Dupa 1990, clasificarea nu s'a mai respectat si camioanele si autobuzele particulare au ajuns sa aiba numere de automobile.
Motoretele aveau numere de forma XX-Y-ZZZ, unde XX era codul judetului, Y o cifra dela 0 la 9 (orasul sau ceva) si ZZZ numarul, probabil tot dela militienescul 101.
Numerele erau ca si acum albe pe fond negru, dar placutele nu erau reflectorizante.
Numerele cu negru pe fond galben reprezentau autoturisme de stat. Cam ciudat pentru alte clase de vehicule, pentru ca oricum dela 21 in sus toate erau de stat pe vremea aceea. La acestea probabil ca reprezentau anumite institutii. Taxiurile si alte automobile proprietate de stat aveau numere galbene.
Numerele cu alb pe fond negru erau in general ale companiilor straine care existau in Romania (12-XX), in mare parte reprezentante ale unor companii aeriene. Cu toate acestea existau astfel de numere, dar din clasele obisnuite ale automobiellor, apartinand unor institutii religioase. Chiar si cu noul sistem de numerotare am vazut asa ceva la o manastire.
Numerele diplomatice erau ovale, cu CD scris cu rosu si sub el un numar, cu negru. Personalul nediplomatic avea numere patrate, cu TC scris cu rosu si sub el un numar.
Existau placute asemanatoare celor diplomatice cu simbolul CO (cetatean de onoare). Personal nu am vazut niciodata, desi inca mai existau in codul rutier pana la schimbarea numerotarii in 1992.
Armata avea (are si in prezent) numere incepand cu A si un numar de ordine (probabil primul numar este 100 sau 101). Numerele mici (cu pana la 4 cifre) par a fi rezervate pentru automobile.
Numerele temporare (de probe?) erau cu negru pe fond alb sau galben si incepeau cu 0 urmat de 4 sau 5 cifre si codul judetului unde au fost emise. Alte numere temporare aveau codul judetului in fata. Dupa 1990, numerele erau scrise cu rosu pe fond alb (aproximativ ca in prezent).
Tramvaiele, troleibuzele, carutele, tractoarele si masinile agricole si alte vehicule cu trafic local nu aveau numere de inmatriculare. Tramvaiele si troleibuzele aveau insa numarul de parc, considerat numar de inmatriculare.
Scutere, ATV'uri si altele nu existau pe atunci
Numerele standard aveau lungimea necesara sa incapa ce era scris pe ele. Adica, numerele cu mai putine cifre erau mai scurte decat celelalte. Cu toate acestea, exista legende urbane conform carora placutele de lungime mare (probabil cat standardul actual) si cu 3 cifre, evident mai spatiate intre ele, apartineau unor persoane importante. Intr'adevar numerele cu 1-XX-YYY erau in general ale unor persoane cu functii. O alta legenda urbana spunea ca din cele 3 cifre, daca cea din mijloc era suma celorlalte doua, era o persoana si mai importanta, iar la numerele cu 5 cifre erau legende si nu numai legate de numerele dela "baieti".
Dupa 1990, diversi oameni de afaceri si-au pus la masini numerele pe care le-au avut masinile lui Nicolae Ceausescu (nu stiu ce s'a intamplat cu masinile in cauza): 1-B-101 avea (cred) Tiriac, iar 1-B-111 Ilie Nastase (pe ultimul l-am si vazut la volan).
Interesant este ca, respectand sau nu clasificarea initiala, sistemul de atunci avea o capacitate destul de apropiata cu cea din prezent, adica 899091 (1-9 cu maximum 5 cifre), 405859 (10-50 cu maximum 4 cifre), adica 1304950 numere, fata de undeva la 1500000 in prezent. Daca ar fi continuat seria cu 51-99, ar fi adaugat inca 485000 numere, depasind sistemul actual. |
|
Sus |
|
|
Impiegatul
Data înscrierii: 10/Apr/2007 Ultima vizita: 04/Mai/2024 Mesaje: 186 Locație: Bucuresti 6 (Crangasi) & 5 (Rahova)
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 13:22:19 Titlul subiectului: |
78866 |
|
Numerele de inmatrculare care aveau fondul galben erau vehicule ce apartinmeau de numai anumite institutii de stat care circulau in orice sfarsit de saptamana. Aplicabilitatea acestor numere a aparut in momentul in care s-au impus restrictiile de tip cu sot - fara sot in timpul marei economii comuniste pentru circulatia de sfarsit de saptamana pentru a se reduce consumul de benzina al populatiei.
Astazi astfel de reguli apar prin Europa (vezi Paris) pentru a preveni poluarea, dar atunci era vorba de faptul ca sa nu mai consume populatia benzina. Imi amintesc masini de Militie cu numar galben si chiar o masina ce apartinuse de un I.A.S., ulterior afland ca aceasta masina apartinea directorului.
Circula si un banc pe acesta tema:
Ce boala doreste un sofer sa faca scumpa lui masina?
Un sofer doreste sa se imbolnaveasca masina de icter, sa se ingalbeneasca numarul. _________________ Du-ma acasa mai tramvai... |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 13:55:21 Titlul subiectului: |
78870 |
|
Prin 1987 a fost un caz amuzant. O banda de hoti de masini a falsificat numarul unei masini furate. Fiind probabil o masina noua, iar falsificatorii obisnuiti cu numerele cu 5 cifre din Bucuresti, i-au facut un numar cu 5 cifre, dar din Suceava sau Botosani. Ghinionul lor a fost ca printre copiii care se jucau pe langa ea era un copil al carui tata era militian. Acesta nu a crezut ce i-a spus copilul, dar s'a convins singur. S'au convins si hotii ca e bine sa verifice situatia pe teren inainte sa se apuce de falsificat.
Mai recent, dupa o batalie cu sabii si pistoale in care au fost implicati niste cetateni straini, politia a descoperit masinile abandonate, cu numere si acte in regula, dar care nu figurau in evidentele Politiei Rutiere.
Oricum, in prezent, la noile numere nu prea mai ai cum sa-ti dai seama daca sunt false sau nu.
Am vazut totusi acea masina cu 2-B-97xxx mai demult si o alta masina cu numar de Liban cu 8 cifre, desi la ei nu aveau mai mult de 7, dar putea fi ceva personalizat, avand in vedere ca a trecut cu ea cel putin 4 frontiere si nu i-a intrebat nimeni ceva (desi la actele lor cred ca nu se gandea cineva sa se complice). |
|
Sus |
|
|
quiksilver
Data înscrierii: 07/Noi/2005 Ultima vizita: 08/Mai/2024 Mesaje: 1121 Locație: Arad
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 13:58:50 Titlul subiectului: |
78871 |
|
De ceva vreme au reaparut autovehicule inmatriculate in judetul Ilfov. (IF) Tin minte ca dupa trecerea la noile tipuri de placute, masinile din acest judet primeau indicativul "B". De la o vreme s-a reintrodus numerele de Ilfov. Din ce cauza? Numerele de B se termina, sau in functie de domiciliul posesorului de automobil acesta primeste numarul aferent. (mun Bucuresti sau judetul Ilfov). De exemplu, celebrul IF 02 BKL... |
|
Sus |
|
|
Sergabi28
Data înscrierii: 11/Ian/2007 Ultima vizita: 16/Mai/2024 Mesaje: 314 Locație: Galati
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 14:37:48 Titlul subiectului: |
78876 |
|
Eu imi amintesc ca numerele noi au aparut in 1992 !!! Asta sigur imi aduc aminte. Iar in acel an numerele vechi au ajuns in Galati la 5-GL-4xxx. Deductia mea e ca primul grup de cifre ( 1,2,3,4 sau 5,etc.) reprezenta totalitatea vehiculelor existente in momentul inmatricularii la acea data.De exemplu Galatiul( ca judet) avea cam 54.000 de vehicule inmatriculate( 5-GL-4xxx). |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Dum 13 Mai 2007 14:59:32 Titlul subiectului: |
78878 |
|
Judetul Ilfov a aparut in contratimp, avand in vedere ca se doreste realizarea zonei metropolitane. Pentru moment, a fost acceptat si ca solutie alternativa la modificarea sistemului de numere, cel putin pentru Bucuresti. Tinand cont de faptul ca multa lume isi face case in Ilfov, se presupune ca acest lucru va amana ziua Z a actualului sistem de numere. Totusi, sa nu uitam ca multi se muta din Bucuresti si vor da cu greu buletinul si numarul de Bucuresti pe Ilfov.
Legat de Galati, inseamna ca atunci erau cam 54000 automobile, plus undeva la 10 mii de camioane si vreo 15 mii de autobuze, autoutilitare &c. Plus vreo 20 mii de tractoare + motociclete. Deci puteau fi aproape 100000 masini in Galati pe vremea aceea. |
|
Sus |
|
|
worker
Data înscrierii: 03/Noi/2006 Ultima vizita: 10/Mar/2009 Mesaje: 36 Locație: Sibiu
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 13:27:10 Titlul subiectului: Numerele de înmatriculare3 |
78923 |
|
Trix a scris: | Sincer acum, tramvaiele arata oribil cu placutele acelea, spre bucuria si castigul firmei care le confectioneaza. |
Atelierele care confectioneaza placile de inmatriculare/inregistrare pentru toate tipurile de vehicule in circulatie sint in subordinea serviciului "Regim permise auto si inmatriculari" din cadrul citorva inspectorate judetene de politie, care deservesc mai multe judete arondate. Nu-mi dau seama cine se poate bucura pt. ca un lucru arata oribil?!!!, dar in cazul de fata in mod sigur nu este vorba de firme cu capital privat.
Trix a scris: | Macar sunt inoxidabile sau ajung ca numerele vechi ? | In masura in care aluminiul oxideaza, se poate spune ca nu sint inoxidabile. |
|
Sus |
|
|
Trix
Data înscrierii: 02/Aug/2006 Ultima vizita: 04/Noi/2020 Mesaje: 1194
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 13:51:07 Titlul subiectului: |
78925 |
|
Bucuria firmelor e ca legea obliga si tramvaiele sa aiba placutele acelea oribile. Pentru ei e o sursa de castig. Daca nu sunt private, presupun totusi ca materialul si vopseaua le procura din surse private.
Iar daca aceste numere din aceeasi regiune sunt confectionate de acelasi atelier, atunci poate imi explica cineva de ce la unele placute literele sunt mai spatiate decat altele, precum pe vremuri 1 - B - 6 6 6 fata de 8-B-746 ? Se mai practica asa ceva si in prezent ?
Personal nu m-a interesat subiectul, daca oricum cifra 0 este la aceeasi distanta intre * si #, prietenii stiu de ce. |
|
Sus |
|
|
Dr2006
Data înscrierii: 18/Oct/2005 Ultima vizita: 16/Dec/2011 Mesaje: 2182 Locație: Bucuresti 6
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 15:12:22 Titlul subiectului: |
78930 |
|
La Bucuresti numerele pe tramvaie sunt vopsite...
In alte orase, placutele par a fi din Plastic (de exemplu Iasi). |
|
Sus |
|
|
Sergabi28
Data înscrierii: 11/Ian/2007 Ultima vizita: 16/Mai/2024 Mesaje: 314 Locație: Galati
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 16:10:14 Titlul subiectului: |
78932 |
|
La Galati tabla din aluminiu prinsa in capse. |
|
Sus |
|
|
OAB
Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 16:14:26 Titlul subiectului: |
78933 |
|
Revenind la sitemul românesc:
-Am văzut și eu mai multe cazuri în care grupul de 3 litere era scris lăbărțat. Este oribil că litera B+grupul de cifre sunt la distanță mică; de asemenea, distanța dintre ultima cifră și prima literă e de asemenea mică iar distanțele dintre prima și a doua literă, respectiv a doua și a treia literă e mare.
Criza numerelor de înmatriculare ar putea rezolvată astfel:
-să se elibereze numere care să cuprindă indicativul județului, grupul de 3 litere și grupul de două cifre. Restricția care, în prezent, vizează prima literă ar fi aplicată celei de-a treia având în vedere că aceea se află lângă cifre
-să se păstreze formatul actual, urmând a se introduce I și O în prima poziție; locul reviziilor (și, eventual, o cratimă) să se afle între ultima cifră șiprima literă pentru a evita confuzia lui I cu 1 și a lui O cu 0
-să se introducă 3 cifre acolo unde e cazul
Un caz, oarecum, distractiv. O mașină aparținând firmei ADQ are un număr de înmatriculare CJ-XX-ADO, asemenea mașinilor firmei Alcedo, înmatriculate tot CJ-XX-ADO. Logic ar fi fost ADK având în vedere că K este litera cu valoare fonetică identică cu Q. În cazul de față a contat... forma literei. |
|
Sus |
|
|
andreiashu
Data înscrierii: 20/Noi/2006 Ultima vizita: 19/Feb/2011 Mesaje: 61 Locație: Brasov
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 18:17:47 Titlul subiectului: |
78935 |
|
Foarte interesant istoricul realizat de catre Trix despre vechea numerotare din Romania.
As fi curios si in legatura cu un scurt rezumat al situatiei actuale; am cateva intrebari fara raspuns deocamdata:
-cum si pentru cine se acorda numerele de forma X(X) - (Y)YYYYY cu negru pe fond alb (numite in folclorul urban "de leasing")?
-cum se acorda numerele provizorii cu scris rosu? Am vazut ca la un moment dat s-a pornit din nou de la numere mici (apropo, de la cat incep?), cel putin in Brasov
-de ce au aparut abia acum numere de MAI?
In Brasov se ajunsese pe la 7-BV-XXXX in momentul schimbarii sistemului, unde XXXX este sigur mai mare de 4267, numarul pe care l-a avut bunicul meu la Oltcit. |
|
Sus |
|
|
andreiashu
Data înscrierii: 20/Noi/2006 Ultima vizita: 19/Feb/2011 Mesaje: 61 Locație: Brasov
|
Trimis: Mar 15 Mai 2007 18:19:18 Titlul subiectului: |
78936 |
|
In Brasov se ajunsese pe la 7-BV-XXXX in momentul schimbarii sistemului, unde XXXX este sigur mai mare de 4267, numarul pe care l-a avut bunicul meu la Oltcit. |
|
Sus |
|
|
|
|
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Puteți descărca fișiere în acest forum
|
|