Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri/Articole de presa despre transportul judetean

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul VASLUI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mar 02 Noi 2010 10:14:06    Titlul subiectului: Stiri/Articole de presa despre transportul judetean 135739

http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/Un_copil_de_12_ani_a_condus_un_autobuz_cu_pasageri_in_el_0_364763591.html

"Un copil de 12 ani a condus un autobuz cu pasageri în el (VIDEO)

Ionuț Benea

Marți 2 nov 2010

Copilul a fost lăsat la volanul autobuzului de tatăl său

Băiatul a fost lăsat de tatăl său să țină volan autobuzului. Acesta din urmă a stat în preajma sa și l-a supravegheat.

Caz incredibil în apropiere de Bârlad. Un părinte a încredințat autobuzul pe care trebuia să-l conducă, fiului său, de doar 12 ani.

Autobuzul cu pricina mergea dinspre Bârlad spre localitatea Bogdănița, relatează realitatea.net. Copilul s-a aflat la carma vehiculului mai bine de cinci kilometri spre stupoarea pasagerilor care se aflau în acel moment în mijlocul de transport.
"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 03 Noi 2010 21:21:25    Titlul subiectului: 135829

Iata si urmarile... Parerea mea: prostie mai mare nici ca se putea.

http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/Copilul_care_a_condus_un_autobuz_s-a_ales_cu_dosar_penal_Soferul_care_l-a_lasat_risca_5_ani_de_inchisoare_0_365363699.html

"Vaslui: Copilul care a condus un autobuz s-a ales cu dosar penal. Șoferul care l-a lăsat riscă 5 ani de închisoare

Polițiștii bârlădeni s-au autosesizat cu privire la filmulețul postat pe Internet în care un puști conduce un autobuz plin cu pasageri. Atât el cât și șoferul care l-a lăsat la volan s-au ales cu dosare penale, ce au fost trimise în această dimineață la Parchet.

Din cercetările făcute de oamenii legii din Bârlad rezultă că vehiculul a fost condus câțiva kilometri de către George P., de 15 ani. Băiatul este domiciliat în comuna Zorleni și a fost lăsat la volanul autobuzului de către concubinul mamei sale, Constantin Manole, de 60 de ani. Vehiculul se deplasa dinspre Bârlad spre comuna Bogdănița și în el se aflau mai mulți pasageri.

În urma investigațiilor, polițiștii bârlădeni nu au reușit să stabilească cu exactitate data la care a fost făcut filmulețul. "Șoferul susține că nu mai știe exact când s-a petrecut scena, iar din discuțiile pe care le-am avut cu copilul și cîțiva martori, se pare că filmulețul ar fi fost făcut în perioada septembrie 2009 - iunie 2010. Până acum, nu am reușit să dăm de cel care a filmat", ne-a spus Dorin Ilău, agentul rutier care instrumentează cazul.

Constantin Manole a recunoscut veridicitatea filmulețului și a spus polițiștilor că a fost prima și ultima dată când l-a lăsat pe copil la volan.

Atât pe numele șoferului cât și pe al copilului s-au întocmit dosare de cercetare penală, pedeapsa fiind încadrată între unu și cinci ani de închisoare. Dacă George va scapa, cel mai probabil, cu o amendă administrativă, instanța îl poate condamna pe șofer la închisoare cu executare, întrucât nu este la prima abatare. El a mai fost cercetat penal, anul trecut, pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice."

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
zzz



Data înscrierii: 26/Aug/2007
Ultima vizita: 27/Mar/2024
Mesaje: 913
Locație: Bacau

MesajTrimis: Lun 21 Mar 2011 08:03:37    Titlul subiectului: 141379

Transportul de călători trage să moară
Evenimentul.ro a scris:
Transportatorii rutieri vasluieni sunt la un pas de a trage microbuzele pe dreapta. Creșterea prețului la combustibil îi duce la faliment. Au facturi neachitate de luni de zile. Dacă măresc prețul la bilete, își vor pierde și puținii călători pe care îi mai au. Unele curse deja au fost anulate. Așa arată situația în rândul operatorilor de transport. Șoferii spun că au zile întregi când pleacă în cursă doar cu patru- cinci călători și nu-și scot nici bani pe motorină.
„Sunt zile când la o cursă poți să vii cu 2-3 oameni. De exemplu ieri, am făcut o cursă la Bârlad și am scos 31 de lei. Nu am scos nici banii de motorină, dar ce să mai spun de celelalte cheltuieli”, ne-a spus un șofer.
Potrivit administratorului Autogării Vaslui, Mihalachi Mititelu, nu este deloc exclus ca aceste scumpiri frecvente la carburanți să ducă la restrângerea activității în rândul operatorilor..
În ultimele luni la majoritatea curselor, vânzările la bilete au scăzut cu 60%. Mulți operatori nu au mai reușit să își achite de aproape jumătate de an datoriile, iar printre primele curse anulate sunt cele de București.
„Eu cred că în Moldova operatorii își vor restrânge enorm activitatea. Sunt aici în autogară de ani de zile și văd fenomenul. Anul acesta, numărul biletelor vândute a scăzut cu 60%. Mulți șoferi au la mine restanțe de 3 și chiar 6 luni. Și nu doar aici. Au datorii și la furnizori și chiar rate neachitate la mașini. Sunt curse care nu mai circulă de multișor, e vorba de cele de București și din discuțiile pe care le-am purtat cu șoferii, vor mai fi și altele anulate”, ne-a spus Mititelu.
În autogara Vaslui sunt 33 de operatori economici care își desfășoară activitatea, având trasee atât în județ cât și în țară. Nu se poate ști însă câți vor mai rezista pe piață în lunile viitoare.

http://www.evenimentul.ro/articol/transportul-de-calatori-trage-sa-moara.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
fl82



Data înscrierii: 18/Sep/2010
Ultima vizita: 28/Mar/2024
Mesaje: 455
Locație: Husi (jud. VS)

MesajTrimis: Lun 21 Mar 2011 15:27:52    Titlul subiectului: stiri articole despre transportul local 141399

In mod normal, autobuzele si microbuzele interurbane nu au ce cauta pe traseele unde exista cale ferata (Husi- Vaslui, Husi- Barlad, Husi- Galati, Husi- Iasi, Barlad- Vaslui).
In momentul acordarii licentelor de transport, ARR-ul ar trebui sa tina cont de acest aspect, si sa nu acorde licente de transport interurban rutier pe traseele unde exista cale ferata.
Pe de alta parte, multe sate nu sunt deservite de curse de autobuze interurbane. Rolul principal al transportului interurban rutier de calatori ar trebui sa fie deservirea mediului rural, si a oraselor nedesrvite de cale ferata.
In felul acesta, s-ar reduce si poluare mediului, dar si aglomeratia pe sosele.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Vin 29 Iul 2011 10:54:29    Titlul subiectului: 2003-03-10 146801

http://www.evenimentul.ro/articol/cu-autobuzul-la-furat.html

"10-03-2003

Cu autobuzul, la furat lemne

Joi, in urma unei razii a lucratorilor Serviciului Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie, a fost depistat Jenica A. (32 ani), sofer de autobuz la Autogara Birlad. La verificari, s-a constatat ca in locul special pentru bagaje se afla un metru cub de lemne de stejar, pentru care soferul nu avea acte de provenienta. El a fost amendat cu 10 milioane lei, iar materialul lemnos a fost confiscat. Politistii continua cercetarile, pentru a stabili daca Jenica A. se afla la prima abatere. (S.P.)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Mie 03 Aug 2011 10:02:25    Titlul subiectului: 2008-11-11 147169

Laughing Evil or Very Mad Laughing Evil or Very Mad Laughing Evil or Very Mad

http://www.evenimentul.ro/articol/un-sofer-de-autobuz-a-furat-o-planetara-ca-sa-poata-pleca-in-cursa.html

"11-11-2008

Un șofer de autobuz a furat o planetară ca să poată pleca în cursă

(ASIS) – Constantin M., din județul Vaslui, un șofer de autobuz care efectua o cursă tur-retur Bîrlad-Bacău, a rămas în pană cînd a ajuns în autogara din Bacău. Pentru a putea pleca la drum, bărbatul s-a dus și a sustras o planetară de la un autobuz garat. A fost surprins de șeful de garaj și dat pe mîna polițiștilor de la Secția 2. Degeaba a încercat să le explice oamenilor legii că a luat planetara pentru că a lui era defectă, că tot s-a ales cu dosar penal pentru furt. (Alina Toma)"
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
zzz



Data înscrierii: 26/Aug/2007
Ultima vizita: 27/Mar/2024
Mesaje: 913
Locație: Bacau

MesajTrimis: Mie 21 Sep 2011 07:41:28    Titlul subiectului: 148786

S-au golit autobuzele
Evenimentul.ro a scris:
Vremurile când aveau pasageri cu mult mai mult decât numărul de locuri au rămas doar amintiri. Vasluienii preferă să stea mai mult pe acasă. Cei de la țară nu își mai permit să vină la oraș, iar cei din mediul urban merg tot mai rar la rudele rămase în sat. Autobuzele pleacă și vin goale în autogară. Șoferii se plâng că vânzarea de bilete a scăzut la jumătate față de anul trecut. „Am ajuns să plec cu un om din autogară și să mă întorc fără nici unul. Tocmai de lângă Bacău nu de la 5 km. Oamenii vin acum la Vaslui sau se duc la țară doar dacă au urgențe. Așa doar de plimbare nu mai vin de mult. Nu mai sunt nici cei care mai făceau naveta pe vremuri. Cred că a cunoscut transportul o scădere cu cel puțin 60%. ”, ne-a spus un șofer. Vasluienii spun că prețul biletelor îi obligă să călătorească din ce în ce mai puțin. „Mai vin la Vaslui după cumpărături, dar cam o dată pe lună că dau 6 lei dus, 6 întors. La pensia mea de 350 de lei se simte. Pe vremuri veneam mai des, dar acum nu”, ne-a spus o vasluiancă.
Mai mult, sunt zeci de persoane care preferă să meargă „la ocazie”. Li se pare mult mai convenabil decât cu autobuzul, chiar dacă știu că își asumă anumite riscuri. „Merg cu un vecin de aici când mai am treabă la Vaslui sau pur și simplu la ocazie. Chiar mi s-a întâmplat de multe ori să mă vadă lumea mai necăjit și să nu-mi ia nici un ban. La autobuz, îți dă bilet, dai banul. Cât costă nu te tocmești. Am văzut că s-au mai întâmplat accidente, dar dacă ferească Dumnezeu îți este să tragi păcatul, îl tragi oricum și în mașină și în autobuz”, ne-a spus un alt vasluian.
Reprezentanții Autogării Vaslui dar și șoferii privesc neputincioși cum la fiecare cursă numărul pasagerilor este tot mai mic. „Față de anul trecut din toamna lui 2010 numărul călătorilor a scăzut sub jumătate. Din motive economice și sociale. S-au mai închis o serie de societăți, elevii au renunțat la școală, pensionarii merg mai mult cât au cupoane gratuite. Ca număr de bilete e o scădere de peste 50 -60% ”, ne-a declarat Mihalachi Mititelu – administrator Autogara Vaslui .
În Autogara Vaslui sunt 33 de operatori economici care își desfășoară activitatea, având trasee atât în județ cât și în țară.

http://www.evenimentul.ro/articol/s-au-golit-autobuzele.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul VASLUI Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community