Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Arad-Gyula - Dezvoltarea comuna a retelei de transport

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
o_serar



Data înscrierii: 19/Sep/2008
Ultima vizita: 14/Dec/2017
Mesaje: 173
Locație: Timisoara

MesajTrimis: Sâm 28 Aug 2010 13:29:00    Titlul subiectului: Arad-Gyula - Dezvoltarea comuna a retelei de transport 132586

Tren rapid între Arad și Gyula

ARAD. Maghiarii vor să transforme Gyula în principalul punct de atracție turistică a zonei iar Aradul în principala zonă de legătură spre Ungaria.

Maghiarii visează frumos și au rezervat o parte din planurile lor și pentru Arad. Oficialitățile din Gyula vor să transforme orașul în principalul punct de atracție turistică a zonei. Și au deja și un plan, conceput pe fonduri europene. Este vorba de proiectul „Arad-Gyula - Dezvoltarea comună a rețelei de transport”, derulat în această perioadă și la noi în oraș cu ajutorul unor specialiști germani. Partea maghiară speră că proiectul va duce la îmbunătățirea circulației din vecinătatea orașului și va transforma orașul într-un veritabil punct turistic cu priză la români.

Faptul a fost recunoscut de primarul orașului Gyula, prezent la Arad la momentul prezentării rezultatelor parțiale ale studiului de trafic, făcut de specialiștii germani pentru partea arădeană a proiectului. Oficialul s-a arătat extrem de interesat de aceste rezultate („facem comparații cu ce se întâmplă la noi, luăm ideile bune etc."), a enumerat o parte din datele rezultate în urma studiului realizat la Gyula și prezentat cum văd autoritățile din Ungaria extinderea colaborării cu Aradul. Primarul nu s-a ferit să susțină faptul că autoritățile din Gyula speră ca orașul lor să devină centru turistic, iar Aradul să fie principalul punct de tranzit: aeroportul din Arad să colecteze turiști destinați orașului învecinat, iar - printr-un viitor tren de viteză - aceștia să ajungă la Gyula, la ștrand și la celelalte atracții turistice de aici.

Oficialul maghiar a recunoscut că Gyula este un oraș de cinci ori mai mic decât Aradul, fapt pentru care sistematizarea circulației a fost mult mai ușor de realizat. În plus, orașul maghiar are deja o zonă pietonală, așa că circulația e deja dictată în linii mari. Spre deosebire de Arad, unde mașinile sunt regii circulației, aici doar 15% dintre cetățeni se deplasează cu vehiculele, iar 85% pe jos. Un punct în plus pentru o zonă turistică de viitor, ar susține oricine.

Totuși, câteva probleme de circulație sunt și aici, mai ales în ceea ce privește transportul în jurul orașului, iar maghiarii speră că proiectul aflat în derulare acum va rezolva acest neajuns. Maghiarii speră în îmbunătățirea legăturii între autostrada M22 și drumul național Arad-Oradea pentru a veni în întâmpinarea turiștilor români. Totul pentru că 15% dintre turiștii cazați la Gyula sunt români. Potrivit primarului din Gyula, Perjesi Klara, din cei aproximativ un milion de turiști care vizitează anual orașul, 20.000 sunt din România, iar, pentru a crește numărul acestora, maghiarii vor să reglementeze circulația, ca turiștii să ajungă mai ușor la ei în oraș.

Aeroportul e cheia

O delegație a aeroportului din Arad a vizitat, de curând, Gyula în speranța că baza aviatică arădeană va deveni punctul de colectare a turiștilor care merg spre Ungaria și mai ales spre Gyula. În plus, o parte din proiectul legat de rețeaua de trafic, vorbește, potrivit edilului, "de un tramvai care s-ar putea extinde până la Gyula. Se încearcă acum să se găsească soluții pentru a pune în aplicare acest deziderat. Nu e de fapt vorba de un tramvai ci mai degrabă de un tren rapid. Noi nu avem o legătură electrică de transport cu Bekescsaba, iar acest tren ar putea face legătura între Budapesta - Bekescsaba - Gyula și Arad. Trebuie să îmbunătățim circulația dispre România, căci aici potențialul de turiști e mare. Sunt deja foarte mulți turiști care vin din Arad și nu numai la Gyula iar numărul acestora poate crește dacă rezolvăm problema legăturilor în transport. Scopul proiectului de acum este acela de a susține intențiile celor două localități".

București-Gyula, via Arad

Autoritățile din Gyula vor ca prin acest proiect să refacă legătura între București, de pildă, și Gyula: turiștii să zboare pe ruta București-Arad iar de aici să ajungă la Gyula cu ajutorul viitorului tren rapid. Deocamdată, totul e la nivel de planuri.


Sursa: http://www.aradon.ro/stiri/arad/articol/tren-rapid-intre-arad-si-gyula/cn/news-20100825-08221471
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
quiksilver



Data înscrierii: 07/Noi/2005
Ultima vizita: 20/Iun/2018
Mesaje: 966
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 28 Aug 2010 14:02:34    Titlul subiectului: 132587

Nu stiu daca nu ar fi mai simplu sa se refaca prelungirea liniei ferate care se opreste in prezent la Graniceri. Nu stiu unde "da" in Ungaria, dar trebuie sa fie in apropiere de Gyula. Ar fi o ruta mult mai scurta pentru aradeni, utilizabila de catre automotoarele Desiro sau chiar ale Regiotransului.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARAD Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community