Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Bilete si abonamente - Slatina

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul OLT
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 12/Dec/2017
Mesaje: 6129
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 10 Dec 2010 14:08:01    Titlul subiectului: 2010-12-10 137361

http://www.adevarul.ro/locale/slatina/Slatina-_Majorare_de_tarif_pentru_transport-cu_perioada_de_proba_0_387561357.html

"Slatina: Majorare de tarif pentru transport, cu perioadă de probă

Mirela OGEA

Vineri 10 dec 2010

Mii de slătineni aleg autobuzul, de trei ori mai ieftin decât taxiul
Mii de slătineni aleg transportul în comun, cu cel mai mic tarif pe țară. Primăria Slatina a majorat, după cinci ani, tarifele, reacția călătorilor fiind testată din septembrie.

Cinci ani au circulat slătinenii cu autobuzele Loctrans cu bilet de un leu. Sfârșitul lui 2010 le-a adus tarife mai mari, majorarea prețului biletelor și abonamentelor fiind pusă pe seama evoluției indicelui prețurilor de consum și ratei inflației. Deși noile tarife au fost aplicate încă din luna septembrie, consiliul local a aprobat hotărârea abia pe 8 decembrie. „Prin septembrie am aplicat noile tarife, mergând pe principiul unei luni de încercare, să vedem cum reacționează oamenii. Nu am avut plângeri, pentru că majoritatea clienților noștri se așteaptau de mult la măriri. Așa că de la 1 octombrie am aplicat noile prețuri. Cum n-am avut nicio divergență cu călătorii, hotărârea a fost aprobată acum și de consiliul local.”, arată Liviu Mircea Dan, directorul societății de transport în comun aflată în subordinea Consiliului Local Slatina. Călătorii nu se plâng de preț, mai ales dacă raportează costul unei călătorii cu autobuzul la cel al unei curse cu taxiul. „Merg frecvent cu autobuzul și nu mi se pare scump. Economisesc zilnic pentru alte trei călătorii față de o cursă cu taxiul până acasă”, ne-a spus Ioana Prepeliță, unul dintre călători.

Pe unele trasele, autobuzele circulă arhipline

Peste 6000 de călători pe lună

Loctrans pune la dispoziția transportului intern 14 autobuze: zece cu capacitate de 70 de locuri (20 pe scaune) și patru cu capacitate de 100 de locuri (34 pe scaune). Pe cele 13 trasee se efectuează 50 de curse pe zi. „Lunar, avem în medie circa 6000 de călători cu bilet. Abonați sunt în jur de 600, dintre care jumătate cu reducere de 75% pentru elevii care învață la Liceul Agricol și cei care locuiesc în Cireașov și Satu Nou și de 50% pentru ceilalți elevi și studenți. Avem cel mai mic preț pe țară. Din 2005 doar Slatina și Târgoviște au aplicat tarif de un leu”, mai spune directorul.
Mărirea nu este semnificativă, la prețul unui bilet fiind adăugați 50 de bani. Noile tarife sunt: bilet 1 călătorie- 1,50 lei, bilet 2 călătorii- 2,50 lei, abonament 1 călătorie- 33 lei/ lună și 18 lei/ 15 zile, abonament 2 călătorii- 49 lei/lună și 26 lei/15 zile, abonament 4 călătorii- 66 lei/lună și 35 lei/15 zile."


Cateva observatii:

- Mi se pare cel putin suspecta treba cu scumpirea biletelor "de proba" Shocked , n-am mai auzit de asa ceva!
Din cate stiu, pentru majorarea tarifelor trebuie hotarare de Consiliu Local, am impresia ca "baietii" au facut o treaba d-aia de RRomania, au facut mai intai "treaba" si apoi s-au gandit sa se acopere si de hartii...
- Daca autobuzele circula "arhipline", de ce nu au mutat reteaua de troleibuz acolo si, cu investitii minime, sa pastreze activ sistemul de transport cu troleibuze?!? Fonduri pentru extinderea/modernizaarea sistemului de transport electric s-ar fi putut gasi, plus 2 troleibuze "noi" second-hand... dar de, mentalitatea de RRomania, de periferie a imperiului european... Evil or Very Mad
- Fireste, ziaristii sau aia intervievati vorbesc "vorbe", nici vorba ca doar Slatina si Targoviste sa fi avut tariful de 1 leu, exemplul cel mai la indemana e Galatiul, care are tarif tot de 1 leu...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 12/Dec/2017
Mesaje: 6129
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 14 Ian 2014 17:26:55    Titlul subiectului: 170381

http://adevarul.ro/locale/slatina/preturile-transportul-comun-slatina-majorate-ani-stagnare-1_52d51d18c7b855ff5677fb8e/index.html

"Prețurile la transportul în comun din Slatina, majorate după ani de stagnare

Biletele și abonamentele pe autobuzele firmei locale de transport în comun au fost majorate, începând de marți – 14 ianuarie, cu aproximativ 20%. Explicația reprezentanților firmei pentru majorarea tarifelor a fost că acestea sunt nemodificate din 2010 încoace și exista riscul ca societatea să aibă probleme financiare. ȘTIRI PE ACEEAȘI TEMĂ Polițista „violată” Melania Renghea, citată cu mandat de aducere în pr... Banii de cadouri pentru profesori, obicei vechi la Slatina Majorarea tarifelor nu pică deloc bine pentru locuitorii urbei care obișnuiesc să folosească autobuzele Loctrans SA, firma locală de transport în comun din oraș. Propunerea inițială, venită din partea societății menționate, a fost aceea de a… dubla valoarea abonamentelor, dar acest lucru a picat în ședința de luni după-amiază a Consiliului Local după ce edilul Minel Prina se pare că și-a dat seama de absurdul dublării prețurilor la transportul public în comun și a propus majorarea tarifelor cu doar 20%. “Propunerea mea a fost ca abonamentul pe o linie să fie de 40 de lei (în loc de 60 lei propus de firma Loctrans, n.a.), abonamentul pe două linii – 60 de lei (de la 90 lei propus inițial), iar abonamentul pe toate liniile să fie de 80 lei (în loc de 120 lei propus inițial de firma de transport, n.a.)”, a declarat Prina. Reprezentanții SC Loctrans SA Slatina au explicat că majorarea tarifelor a fost singura soluție pentru a evita riscul ca firma de transport public în comun să întâmpine probleme financiare. De asemenea, vicele Cristian Bircea a precizat că tarifele pe autobuzele firmei locale, aflată în subordinea Primăriei, nu au mai fost modificate din anul 2010 - nici actualizate, nici majorate. Astfel, în vreme ce prețul la motorină a crescut constant, la fel ca toate celelalte cheltuieli, Loctrans SA a păstrat la același nivel prețul biletelor și abonamentelor. Pe ultimele luni, firma de transport public din Slatina a început să acumuleze pierderi ce au culminat cu proiectul de majorare a tarifelor aprobat luni – 13 ianuarie, în ședința C.L. Alternativa ar fi adâncit problemele firmei de transport și nu numai. “Nu mi se pare corect…” Slătinenii care folosesc autobuzele Loctrans nu s-au arătat deloc încântați de scumpirea tarifelor, dar aproape fiecare își schimbă părerea când aude că acestea sunt aceleași de câțiva ani. “Ce face ??... Scumpesc biletele ?!... De ce ??... Mie, unul, nu mi se pare corect pentru că trăim într-un oraș mic, unde salariile sunt cele care sunt. În plus, dvs. ați văzut cum arată stațiile de autobus: sunt ca după război. Nu știu cum sunt prețurile în alte orașe de nivelul Slatinei sau în cele mai mari pe autobuze, dar nu cred că este corect. Pe de altă parte, dacă e adevărat că tarifele sunt neschimbate de ani de zile, le-ar da dreptate și ăstora de la Loctrans, pe de-o parte”, a spus Marian Dumitru. De aceeași părere este și un alt “client” frecvent al autobuzelor din Slatina, deși, inițial, și acesta s-a arătat foarte neplăcut surprins de veste. “De ce scumpesc biletele ??... Mie și-așa mi se par cam mari pentru orașul nostru, un bilet e 1,5 lei – eu îl făceam de 1 leu, dar asta este. Și care vor fi noile prețuri ?... Doi lei un bilet ??... Măcar acum e cifră rotundă, dar sunt curios să văd prețurile la abonamente, alea sunt importante pentru noi, cei care mergem mai des cu autobuzul. Sunt autobuze noi, dar vara mergem tot cu geamurile deschise, deși au aer condiționat – dar nu îi dau drumul că, cică, se deschid ușile des!? Nu e o prostie o asemenea explicație?? Păi și atunci la ce au mai cumpărat autobuze cu aer condiționat?? Sau nu știau că ușile se deschis des??... Oricum, tot e bine că nu au dublat prețurile cum vroiau ăștia de la firma de transport, care sunt în stare să te jupoaie pentru interesele lor. Nu trebuie lăsați să-și facă de cap. În plus, am auzit că prețurile nu ar mai fi fost modificate de ceva ani, așa că era de așteptat să urmeze și o scumpire. Dar ar fi bine ca cei care conduc firma asta să se gândească mai mult la oamenii pe care-i transportă și să nu-și mai bată joc de noi vara și iarna”, a opinat și Eugen Popoviciu, paznic la o firmă de pe platforma industrială a Slatinei. Care sunt noile prețuri Potrivit proiectului de hotărâre aprobat în ședința Consiliului Local de luni – 13 ianuarie, tarifele practicate din data de 14 ianuarie a.c. pentru activitățile specifice transportului public local în Slatina arată astfel: --- 1 buc. bilet/călătorie: de la 1,5 lei, la 2 lei; --- 1 buc. abonament pe o linie/lună - de la 33 lei, la 40 lei; --- 1 buc. abonament pe două linii/lună - de la 49 lei, la 60 lei; --- 1 buc. abonament complet/lună - de la 66 lei, la 80 lei. Elevii și studenții vor beneficia în continuare de reducerea cu 50% a tarifelor, iar pensionarii și persoanele cu handicap vor avea de gratuitate."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul OLT Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community