Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole de presa despre transportul feroviar
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Trenuri
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 17 Ian 2013 13:52:56    Titlul subiectului: 161705

Probabil cand trenul a inceput sa circule cu 140 km/ora, soferii de pe autocare erau frustati cand vedea ca "ii depaseste trenul" pe portiunea unde calea ferata este langa autostrada soarelui !
SRI-ul stie tot ce misca in tara asta si daca ar vrea ar destructura foarte usor retelele de hoti de fier vechi. Se stie foarte bine cine este capul rautatilor. Cand se vrea se intervine, vezi cazul stoparii atentatului de la Piatra Neamt. Iar la nivel local, politia stie foarte bine cine sunt hotii de fier vechi, in comunitatile locale mici si medii, unde toate "barfele mondene" sunt la zi, se stie cine este amantul/amanta lui cutarica, se stie si cine se duce la furat componente. Ba se stiu foarte bine si adresele respectivilor. Daca s-ar vrea, fenomenul acesta ar putea fi stopat foarte repede. Nu exista dupa opinia mea "autori necunoscuti", totul este la vedere !

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 29 Ian 2013 14:24:15    Titlul subiectului: 162118

Despre declinul transportului feroviar pe una dintre rutele la care te-ai fi asteptat sa fie printre cele mai profitabile... iata unde duc prostia guvernantilor, hotia la drumul mare, interesele si complicitatile, luate separat sau impreuna... Evil or Very Mad

"Raport Online

Replica Online Constanta.ro

Adio, Inter-City! De la 1 februarie se pune cruce pe ruta Constanța-București

Cine are interes să împingă călătorii CFR spre microbuze?

29 ian 2013/ Sorin HULUBEI

Începând cu 1 februarie, trenurile Inter-City vor fi anulate, ceea ce înseamnă că între orele 05.30 și 13.30 nu va mai circula nici un tren spre București. Nu este de mirare că s-a luat această hotărâre, având în vedere că la CFR Călători există mereu câte o problemă în buna funcționare a lucrurilor: ba e vară și se dilată șina, deci se circulă cu restricții; ba nu sunt bani de modernizări, ba sunt probleme pentru că hoții fură componente din calea ferată, în schimb se dau bani grei pe servicii de pază și săli de cinema inutile în gări; ba e iarnă și zăpadă, deci, din nou, se circulă cu restricții! Și la toate astea, se mai adaugă și povestea cu nașii care strică tot echilibrul în bugetul companiei. În compensare, CFR face ce face și mărește tarifele, după care ajunge la concluzia că anumite trenuri, cum este exemplul Inter-City, nu sunt rentabile. Păi, nu sunt rentabile, dacă ne gândim că prețul unui bilet este foarte scump în raport cu serviciile oferite, călătorii fiind nevoiți să plătească 67 de lei pentru a ajunge la București în 5 sau 6 ore (în 3 este de mult un vis pierdut). Una peste alta, întârzierile repetate, de aproape două ore, au făcut ca cei care circulau de regulă cu trenul să se reorienteze.
Nu este foarte greu de aflat cine va beneficia în urma anulării trenurilor Inter-City, microbuzele fiind cele care preiau în ultima vreme toți călătorii nemulțumiți de serviciile CFR. Astfel, societățile private se dovedesc încă o dată învingătoare în fața statului, ca urmare a investiților făcute și a speculării momentelor în care trenurile au dat mari bătăi de cap călătorilor. Unii dintre călători, deși preferă să meargă cu trenul, s-au săturat de bătăile de joc pe care le-au îndurat, așteptând unele trenuri care au înregistrat întârzieri și de două ore. Pe lângă asta, drumul Constanța - București durează 5 - 6 ore cu trenul, iar cu microbuzul durează aproximativ 3 ore. De ce prefer să merg cu autocarul? Cred că este simplu de ghicit de ce. Întârzierile sunt nelipsite, iar distanța Constanța - București o parcurg cu 2,3 ore mai repede cu microbuzul decât dacă aș merge cu trenul. La preț nu am nimic de comentat, că diferența este de 10 lei, însă orele pierdute mergând cu CFR m-au îndemnat să aleg mașina în detrimentul trenului. Sincer să vă spun, eu prefer mai mult trenul, deoarece ai o mai mare mobilitate și poți să beneficiezi de mai multe lucruri decât la microbuz, însă chiar și așa nu pot trece cu vederea întârzierile și timpul pierdut, a declarat, pentru Replica, Sebastian Dinu.
Din cauza întârzierilor repetate lumea nu mai circulă cu noi
Chiar și șeful CFR Călători Constanța, Gabriel Țăranu, recunoaște că trenul Inter-City este slab utilizat, iar banii cheltuiți nu se justifică. Toate motivele pentru care călătorii optează să meargă cu microbuzul în detrimentul trenului au fost recunoscute de acesta: Trenul Inter-City este slab utilizat și cheltuiala nu se justifică. Să sperăm că se va reface linia la parametrii normali și atunci vom reveni cu noi oferte. Trebuie să putem circula cu viteza stabilită, 140 - 160 km/h, să facem două ore jumătate, trei, și atunci normal că acești călători își vor schimba opțiunea. Trenurile pe ruta Constanța - București au întârzieri de 100 - 120 de minute, cam în jur de 100 de minute. Din cauza întârzierilor repetate lumea nu mai circulă cu noi, a declarat, pentru Replica, directorul CFR Călători Constanța, Gabriel Țăranu. Deocamdată nu este sigură o dată la care lucrările pentru îmbunătățirea infrastructurii CFR vor fi demarate și nici costurile acestor lucrări sau data de finalizare, însă directorul Gabriel Țăranu este de părere că trenul Inter-City va reveni, cu oferte noi, fără întârzieri și care va merge cu o viteză de aproximativ 150 km/h.
Statul pierde, privații câștigă
Ca în orice afacere, speculațiile sunt ceva benefic, iar patronii societăților de transport își freacă mâinile de bucurie, știind că odată cu 1 februarie veniturile lor vor crește semnificativ. Firme precum SC Comanto 94 SRL, SC SIR Impex SRL, S.C. Gifan Strong SRL, SC Simpa Trans SRL, profită de ceva timp de pe urma nemulțumirii călătorilor, care s-au săturat să aștepte cu orele în gară Și noi avem curse când mergem cu autobuzul aproape gol, dar la noi nu există întârzieri, ajungem chiar și mai devreme. Prețul biletelor este semnificativ mai ieftin, cu 15 lei și cu 30 lei la ofertă. De obicei, vara avem autobuzele pline, dar și iarna, nu ne putem plânge. Se vede diferența dintre privat și stat, se vede unde se investesc bani și unde se fură bani. Eu nu înțeleg cum înregistrează de fiecare dată întârzieri trenurile, cu toate că linia a fost renovată de curând..., se laudă un șofer de autobuz de pe ruta Constanța - București. De asemenea, există o firmă care atacă teribil prețul, câștigând fără drept de apel în fața CFR: are o ofertă prin care pentru o călătorie Constanța - București plătești doar 35 de lei, dacă îți achiziționezi biletul cu 6 ore înainte de a plecare."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
claudiu_samy



Data înscrierii: 25/Ian/2007
Ultima vizita: 31/Oct/2017
Mesaje: 223
Locație: Galati; Bucuresti

MesajTrimis: Mar 29 Ian 2013 21:26:09    Titlul subiectului: 162143

Una din cauzele intarzierilor: in judetul Constanta se fura componentele de la bariere.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/caile-ferate-au-devenit-in-capcane-pentru-soferi-dupa-ce-hotii-le-au-furat-sistemele-de-semnalizare.html

Caile ferate au devenit capcane pentru soferi, dupa ce hotii le-au furat sistemele de semnalizare

Un astfel de incident grav se poate petrece oricand, in judetul Constanta unde trecerile de cale ferata nu mai sunt semnalizate. Hotii au distrus sistemele, iar barierele au ramas blocate.

Fara sa stie ca se expun unui pericol imens, soferii trec uneori razant prin fata locomotivelor. S-a ajuns chiar in situatia in care trenurile incetinesc sau chiar opresc, pentru a nu ucide oameni, asa cum s-a petrecut la sfarsitul saptaminii trecute. Politia le-a cerut deja celor de la CFR sa remedieze problema, insa acestia spun ca sunt depasiti de situatie.

In mai putin de cinci minute, hotii au golit cutiile metalice ale semnalizatoarelor de la trecerea cu cale ferata. Practic au intrerupt semnalele luminoase de pe bariere.

Hotii au descoperit ca in aceste cutii metalice se se afla adevarate comori. Se pot sparge foarte usor iar in interior gasesc intre 20 si 40 de relee luminoase care asigura semnalele la bariere.

Astfel de furturi au loc cel putin o data pe saptamana. Cei de la CFR au inlocuit pe ici pe colo piesele dar spun ca nu mai au bani. Un singur semnalizator costa 500 de euro, iar in cateva luni s-au furat 6000.

"Fura... pe langa relee, bobine de janta, cabluri care au cupru, contrasine si de pe partea de instalatii si de pe partea de linii.", a declarat Dorin Maier, director Regionala CFR Constanta.

Dincolo de bani, pericolul este foarte mare. In acest moment pe regionala C-ta doar doua din cele 18 bariere mai functioneaza. In unele locuri responsabilii au montat panouri de avertizare insa numarul accidentelor a crescut in ultima perioada.

"E periculos, normal, nu e nimeni care sa atentioneze lumea, nici semnale sonore, nimic, nimic. Poate se remediaza rapid", a declarat un sofer.

"Conducatorii autoi pe langa faptul ca sunt obisnuiti in fiecare zi ca bariera sa-i atentioneze cu privire la venirea trenului, ignora ca acestea nu functioneaza", a declarat subcomisarul Ciprian Sobaru, seful Biroului Politiei Rutiere Constanta.

Din aceasta cauza trenurile care vin dinspre mare spre Bucuresti circula cu restrictii si fac aproape 5 ore, in loc de doua ore si jumatate asa cum ar fi normal pe o linie abia data in folosinta.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 30 Ian 2013 08:10:39    Titlul subiectului: 162146

S-a depasit orice imaginatie. Trenurile au intarziere constanta de 100 de minute. Pozele sunt facute, sambata seara, la Gara de Nord pe 5, 12 si 26 ianuarie, cand m-am intors de la munte, in jur de 19:35-19:40. E normal sa anuleze IC-urile, doar nu sunt masochisti calatorii. Cine e nebun sa dea o caruta de bani ca sa faca 4 ore jumate sau chiar 5 pana la Constanta (ca pe vremea santierelor). Acum nu se va intreprinde nimic. Insa pun pariu ca va fi scandal mai mare o data cu inceputul sezonului estival. Anul trecut trenurile aveau in medie 50 de minute intarziere (incepand de la sfarsitul lui iulie). Or avea companiile de autocare preturi de dumping, dar ati circulat recent pe A2 ? Sa va spun ceva in legatura cu Autostrada Soarelui, a inceput sa se degradeze, intre Fundulea si Lehliu, pe banda 1 au aparut ... adevarate cratere. Pe banda 2 (de viteza) nu sunt probleme dar pe prima banda e prapad, mai ales pe sensul spre Constanta. Asa ca nici pe partea transportului rutier nu sunt toate bune si frumoase. Cred ca aceste probleme o sa iasa in evidenta dupa luna iunie incolo, cand multa lume va incepe sa mearga la mare, posibil si de 1 mai.


5 ianuarie.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  77.65 kb
 Vizualizat:  de 14230 ori

5 ianuarie.jpg



12 ianuarie.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  53.99 kb
 Vizualizat:  de 14230 ori

12 ianuarie.jpg



26 ianuarie.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  60.52 kb
 Vizualizat:  de 14230 ori

26 ianuarie.jpg



_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 11/Feb/2021
Mesaje: 1204

MesajTrimis: Dum 03 Feb 2013 13:47:24    Titlul subiectului: 162356

De pe o pagina de Facebook (cu dedicsatie tovarasilor moonshadow)

Citat:

ANTI Antena 3 (Voiculescu Vantu Iliescu Nastase PSD USL)

Interesele care ingroapa o investitie de 1 MILIARD euro. Cum a fost anulat Intercity Bucuresti-Constanta


De astazi, trenurile Intercity nu mai circula pana la mare. Decizia controversata luata de Ministerul Transporturilor este motivata de furturile care nu pot fi oprite pe calea ferata, de parca Romania ar fi un sat fara caini.

Dar mizele acestei povesti ar putea fi altele. Sindicalistii sugereaza ca sefi importanti din CFR au tot interesul ca pe ruta Bucuresti - Constanta calatorii sa aleaga microbuzele pentru ca respectivii ar avea actiuni la aceste firme de transport.

Peste un miliard de euro au costat lucrarile de reabilitare pe calea ferata Bucuresti-Constanta. 10 ani de munca pentru ca trenurile sa circule cu ametitoarea viteza de ...20 de km la ora.

Pe linia Constanta - Bucuresti nu mai functioneaza nici un semnalizator asa ca mecanicii conduc trenurile in sistem de avarie. La iesirile si intrarile in statie viteza maxima admisa este de 20 km la ora iar in rest de 60 km.

Pana in toamna ajungeam cu Intercityul la mare in 2 ore si un sfert si trenurile erau arhipline. In ultima perioada insa s-a ajuns la 5 ore pentru Bucuresti-Constanta. De vina sunt hotii de cale ferata. Dar, in loc sa-i opreasca, oficialii au hotarat sa anuleze toate cursele intercity.

Decizia de astazi a fost surprinzatoare."Nu ma poate convinge nimic ca Bucuresti-Constanta nu este o trasa profitabila, eu cred ca e un interes strategic al nostru sa pastram pentru CFR calatori aceasta trasa si sa folosim investia de un miliard de euro" crede Alexandru Nazare, fost ministru al transporturilor.

Angajatii din CFR sunt convinsi ca furturile sunt doar un pretext.

"S-a investit ca asa a vrut UE, dar cateii nostri nu vor, ei vor sa le mearga lor pentru ca ei nu au nici un interes aici. Vor sa alunge calatorii spre microbuze, pentru ca sefii de sus sunt actionari la companiile astea Bucuresti Constanta. Sa fuga lumea la autocare sunt actionari majoritari" spune un operator de trafic.

Se vorbeste chiar ca anumite furturi ar fi comandate pentru a justifica imbogatirea transportatorilor rutieri de maxi-taxi. Cale ferata este in toata Romania, de ce se fura in special pe aceasta ruta?

21 de microbuze si autobuze pleaca in fiecare zi de aici din Constanta spre Bucuresti. Orarul este fix: prima cursa pleaca la ora 5.45 si ultima la 20.45.

Pretul e acelasi ca la intercity, dar masinile ajung in 3 ore. Nimeni nu vrea sa plateasca servicii pe care nu le primeste.

Sindicalistii de la calea ferata sunt convinsi ca acesta este doar inceputul, aproape jumatate dintre vagoanele existente acum la CFR calatori vor ramane fara inspectiile periodice si nimeni nu stie daca vor fi repuse pe sine.

_________________
GEORGE SCRIPCARU #CONCRET primarul sufletelor noastre--Vorba olteanului: cand ajungi la Brasov, in Romania nu te mai intorci
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 03 Feb 2013 13:57:38    Titlul subiectului: 162358

Sindicalistii ar fi trebuit sa fie uniti si sa faca toti greva. Dar sefii de sindicate sunt si ei corputi. Totusi UE ce pazeste, fiindca in mare parte sunt banii lor ? In curand cred ca o sa fure si linia cu totul. Se fura zilnic, se stie cine sunt autorii.
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 08 Feb 2013 14:29:23    Titlul subiectului: 162542

S-a semnat contractul de finantare pentru tronsonul de cale ferata cuprins intre Sighisoara si Coslariu. Articolul se gaseste aici


Citat:
Reabilitarea tronsonului de cale ferată Sighișoara-Coșlariu va costa 1 miliard de euro

Ministerul Transporturilor a semnat vineri cu CFR SA un contract de finanțare în valoare de 4,98 miliarde de lei (1,1 miliarde euro) pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Sighișoara-Coșlariu (Alba), cu o lungime de 89,5 kilometri.
Contractul este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 740 milioane euro și prevede reabilitarea a 89,5 kilometri de linie dublă electrificată de cale ferată. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a precizat că acesta este cel mai mare contract de finanțare semnat prin Programul Operațional Sectorial de Transport.
El a adăugat că CFR SA, care administreazã infrastructura feroviară, are semnate prin acest program 18 contracte în valoare 11,5 miliarde lei. Ministrul a mai spus că lucrările de modernizare au început în martie-aprilie 2012 și se vor încheia în iunie 2015.
Tronsonul face parte din linia de cale ferată Brașov-Simeria, parte a Coridorului IV paneuropean. După finalizarea lucrărilor trenurile de călători ar trebui să atingă o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă de până la 120 de kilometri pe oră.
Proiectul include atât execuția lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată, pentru care au fost atribuite anul trecut lucrările aferente, împărțite în trei loturi, cât și lucrări la instalațiile de semnalizare și la sistemele de comunicații și control. Acestora li se adaugă și serviciile de consultanță, incluse în suma de 1,1 miliarde de euro, potrivit reprezentanților CFR.
CFR a selectat la începutul anului consorțiul Alstom Transport - Alcatel Lucent România - PAS 97 pentru lucrări de modernizare a secțiunilor de cale ferată Coșlariu (Alba) - Simeria (Hunedoara) și Coșlariu - Sighișoara (Mureș), cu o ofertă de 498,2 milioane lei, fără TVA.
Proiectul, cu o durată de 40 de luni, implică lucrări la instalațiile de semnalizare și sistemele de comunicații și control.
La începutul anului trecut, CFR a atribuit două contracte în valoare totală de 1,43 miliarde lei (334 milioane euro) fără TVA pentru modernizarea infrastructurii feroviare între localitățile Ațel (Sibiu) și Coșlariu (Alba), pe o porțiune de 66,2 km, loturile fiind adjudecate de Impresa, respectiv asocierea Aktor-Arcada.
Lucrările vizează sectoarele Ațel - Micăsasa și Micăsasa - Coșlariu, ambele situate pe tronsonul Coșlariu - Sighișoara, parte integrantă a Coridorului IV paneuropean.
Contractul pentru trosonul Ațel - Micăsasa (29,6 km) a fost adjudecat de Impresa Pizzarotii & C. din Italia, pentru 712,5 milioane lei (aproximativ 166 milioane euro), fără TVA. Al doilea lot (36,6 km) a fost atribuit asocierii Aktor (Grecia) - Arcada (România), pentru 721,8 milioane lei (aproximativ 168 milioane euro), fără TVA.
Asocierea de firme FCC Construccion (Spania) - Alpine Bau (Austria) - Azvi (Spania) va moderniza tronsonul de cale ferată Sighișoara-Ațel (județele Mureș și Sibiu) în lungime de 23,3 kilometri, valoarea contractului atribuit de CFR SA fiind de 872,6 milioane de lei (207,7 milioane de euro) fără TVA.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 11 Feb 2013 09:54:59    Titlul subiectului: 162593

"Transformatorul" (porecla lui Fenechiu) promite ca ... in 2-3 luni se va circula normal intre Bucuresti si Constanta Laughing
Peste doua luni va fi 1 Aprilie, poate ca ne pregateste o ... "mega-pacaleala". Articolul se gaseste aici

Citat:
Fenechiu promite că trenul va face două ore și jumătate până la Constanța

După semnalele trase de Ziarul de Investigații, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este decis să stopeze fenomenul furturilor de componente feroviare de pe magistrala București – Constanța, care în prezent provoacă întârzieri și de 200 de minute. Distanța de 225 km dintre București și Constanța ar trebui parcursă în două ore și jumătate, după ce, în 2001, s-au finalizat lucrările de modernizare, care au costat aproape un miliard de euro. Din cauza furturilor însă, trenurile ajung la malul mării, în medie, după patru ore și jumătate. „Le promit românilor că în maximum două-trei luni vor circula două ore și jumătate pe București – Constanța”, a răspuns, vineri, Fenechiu, la întrebarea Ziarului de Investigații. Stoparea furturilor va fi posibilă odată cu intrarea în vigoare a unui proiect de ordonanță de Guvern, aflat acum pe circuitul de avizare, care va declara magistrala feroviară respectivă de importanță strategică, iar paza obiectivului va fi asigurată de Jandarmerie. Proiectul a fost inițiat încă de anul trecut, când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla Ovidiu Silaghi, după cum Ziarul de Investigații a scris aici. „Este o rușine pentru România să spună că nu poate să rezolve problema furturilor de pe această magistrală feroviară”, a mai spus Relu Fenechiu. O consecință a furturilor este și faptul că CFR Călători a fost nevoită să scoată din circulație cele două trenuri Intercity care circulau pe ruta amintită. Cum nu se mai putea asigura o viteză medie comercială de 55 km/oră, garniturile respective nu mai puteau fi clasificate ca Intercity. Problema furturilor de la calea ferată și, în special, a celor de pe magistrala București – Constanța a fost semnalată de Ziarul de Investigații încă din vara anului trecut – materialul integral poate fi citit aici. https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/la-referendum-s-a-furat-masiv-de-la-calea-ferata.html Dar furturile au continuat și după ce a trecut vara.

Parerea mea este ca am ajuns de rasul curcilor, iar UE are partea ei de vina si ar fi trebuit sa suspende toate platile pe proiectele de infrastructura, pana la normalizarea situatiei pe Bucuresti-Constanta.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 21 Mar 2013 14:53:11    Titlul subiectului: 163561

Articolul il cataloghez...........o gluma buna.................In conditiile in care spre Constanta trenul face 4-5 ore in loc de doua ore jumate, deja autoritatile au alocat buget pentru o viitoare linie de viteza Budapesta-Constanta. Articolul se gaseste aici

Citat:
CFR a alocat 10 milioane lei pentru linia de cale ferată de mare viteză Budapesta-Constanța

CFR și-a bugetat în acest an 10 milioane de lei pentru studii de prefezabilitate pentru linia de mare viteză Budapesta-București-Constranța, despre care se discută încă din 2007.
Pentru prima dată, Compania Națională de Căi Ferate a bugetat pentru anul acesta fonduri pentru demararea proiectului ce vizează construirea unei linii de cale ferată de mare viteză Budapesta-București-Constanța. Linia figurează în contractul de activitate al companiei la capitolul "proiecte propuse", iar pe lista privind creditele bugetare în perioada 2012-2015 pentru obiectele de investiții suma propusă pentru demararea acestui proiect se ridică la 10.340.000 de lei în 2013. Banii sunt prevăzuți pentru studiul de prefezabilitate pentru analiza unor variante de traseu pe teritoriul României și ar trebui să fie asigurați din fonduri comunitare, anunță Economica.net.
Printre proiectele propuse anul acesta de CFR mai figurează construirea liniei de cale ferată București Nord-Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Pe linia de mare viteză Budapesta- București- Constranța trenurile ar trebui să circule cu 250 km/h. Proiectul ar fi trebuit să fie o prelungire a liniei care va lega Parisul de de capitala Ungariei, trecând prin Strasbourg, Viena și Bratislava. Valoarea investiției comune era estimată, în 2007, la aproximativ 15 milioane de euro.

Revenind cu picioarele pe pamant, as vrea sa stiu ce are de gand compania CFR Infrastructura cu linia Bucuresti-Constanta. Cat timp o sa mai faca trenurile 4-5 ore pana la mare ? Minivacanta de 1Mai+Paste se apropie cu pasi repezi si nu vad nici o imbunatatire a timpilor de parcurs ale trenului spre litoral.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
fantt



Data înscrierii: 01/Noi/2005
Ultima vizita: 12/Ian/2024
Mesaje: 193
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 30 Mar 2013 02:14:18    Titlul subiectului: 163722

Pai nu au trecut cele 2 luni promise de ministrul "Transformator" pentru normalizarea situatiei Sad
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 05 Apr 2013 08:30:23    Titlul subiectului: 163832

Un raspuns la aceasta intrebare este in articolul de pe iRealitatea.net. Acesta se gaseste aici

Citat:
Reparații cu VITEZA MELCULUI la CFR: 13 km de șină pe an

Se fură ca-n codru și se repară în ritm de melc. Așa am ajuns ca drumul din Capitală spre mare să fie parcurs în mai bine de cinci ore. Pentru a stopa furturile, noul șef de la CFR SA, grecul Dimitrios Sophocleous, cere ajutorul americanilor și al israelienilor.
Calea ferată a devenit raiul hoților, care au generat anul trecut pagube de peste 10 milioane de euro. Dimitrios Sophocleous, directorul general al companiei, care are în administrare infrastructura feroviară, spune că are ac de cojocul lor. A cerut deja sprijinul ambasadelor Statelor Unite și Israelului.

Pe ruta București – Constanța, hoții au furat cam tot ce se putea, de la cabluri de alimentare la elementele de semnalizare și relee. 70% din pagubele de anul trecut s-au produs pe acestă rută. Astfel că, un drum până la mare durează aproape dublu față de acum 75 de ani, adică cinci ore.
Ministerul Transporturilor a venit cu o altă propunere: paza căii ferate de către jandarmi. În acest sens a fost semnat deja un memorandum cu ministerul de Interne, care prevede cheltuieli anuale de 22,5 milioane de lei. Bani care ar urma să fie plătiți de ministerul condus de Radu Stroe.
Componentele care dispar sunt înlocuite cu greu. Fonduri nu se găsesc nici pentru reparații.
În ritmul în care se repară acum șina de cale ferată: 13 km în fiecare an, abia peste 450 de ani vor fi gata cei 5900 de km de cale ferată care au nevoie urgentă de reparații capitale.
Până una alta, românii s-au obișnuit să adauge zeci sau sute de minute la ora trecută pe bilet. Anul trecut, cele 2.100 de trenuri care au străbătut țara au cumulat întârzieri totale de 7 ani și 9 luni, aproape dublu față de 2011.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 11 Apr 2013 09:57:23    Titlul subiectului: 163950

CFR Calatori nu mai poate circula pe doua rute ... fiindca nu si-a platit datoriile catre ... CFR Infrastructura Laughing Laughing Laughing
In ritmul asta va mai circula CFR pe vreo ruta ? Laughing
Articolul se gaseste aici

Citat:
CFR CĂLĂTORI are INTERZIS la două rute feroviare, pentru neplata datoriilor. Pe UNDE nu mai circulă

Trenurile CFR Călători nu mai circulă de azi între Grădiștea și Giurgiu și nici între Negru Vodă și Medgidia. Transportatorului feroviar i-a fost interzis accesul pe aceste două rute pentru că nu a achitat nici măcar un leu din datoria de 950 de milioane de lei pe care o are față de compania care administrează calea ferată. Dacă nu va plăti, va fi blocat accesul și pe alte rute.
Se schimbă foaia la calea ferată. Cine nu plătește nu are acces la șină, aceasta este noua politică a șefilor de la CFR SA, companie care administrează infrastructura feroviară. Așa au rămas cinci trenuri ale CFR Călători de astăzi în depouri.

Trenurile CFR Călători nu mai au dreptul să circule între Grădiștea și Giurgiu și nici între Negru Vodă și Medgidia. Nu e pagubă prea mare, spun oficiali din ministerul Transporturilor. Erau două rute neprofitabile pe care se circula mai mult cu nașul. Încercarea CFR SA de a recupera cele 950 de milioane de lei datorate de transportatorul feroviar de călători nu se va opri, însă, aici.
În depouri nu rămân doar trenurile de stat. Operatorului privat Transferoviar i s-a interzis să mai circule pe ruta Cluj Napoca-Bistrița Nord. Motivul: nu și-a plătit datoriile.
Operatorii privați au datorii de peste 100 de milioane de lei către CFR SA. De la recuperarea a aproape 65 de milioane de lei conducerea companiei care adminstrează calea ferată și-a luat gândul, deoarece firmele datoare au intrat în insolvență.

Totusi CFR infrastructura ar trebui sa asigure si paza caii ferate Laughing

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 11 Apr 2013 14:12:05    Titlul subiectului: 163951

Vezi ce inseamna managerul privat/strain? Grecului i se rupe de "fratia" companiilor "de stat" si-si vede de interesul propriu, vrea banii cuveniti pentru utilizarea infrastructurii. Au dreptate pana intr-un punct.
Dar, daca are pretentii sa-si primeasca banii cuveniti, trebuie sa si asigure conditiile pentru care cere acei bani! Sau, in halul in care se prezinta infrastructura noastra, ar trebui ca si CFR Calatori sa le ceara despagubiri pentru intarzierile exasperante care au ajuns sa "sperie" calatorii si sa-i faca sa aleaga dubele s.a.m.d. s.a.m.d.

Sau, ce ar trebui sa faca CFR Calatori ministerelor care nu-si platesc datoriile istorice in contul transportului elevilor/studentilor/pensionarilor/veteranilor si altor categorii "recompensate" cu diverse ocazii de ciorditorii politici din bani publici ?!?

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 11 Apr 2013 18:28:50    Titlul subiectului: 163953

S-au mai remediat problemele pe Bucuresti-Constanta ? Intreb asta, fiindca am vazut numai 40 de minute de intarziere azi la Gara de Nord, la trenul care venea de la Constanta la ora 18:20.
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 12 Apr 2013 10:32:01    Titlul subiectului: 163963

Daca se vrea, se poate. Articolul se gaseste aici

Citat:
Percheziții în Ilfov, la persoane suspectate că au furat componente de cale ferată

Polițiștii au făcut, vineri, zece percheziții în județul Ilfov, la locuințele unor persoane suspectate că au furat componente de cale ferată din localitățile Chitila și Mogoșoaia, pe care le-au vândut la un centru de colectare a fierului vechi din Buftea.
Potrivit Mediafax, în urma perchezițiilor au fost depistați 13 bărbați, cu vârste între 25 și 30 de ani, suspectați de furt, urmând să fie audiați la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov.
Anchetatorii au stabilit că cele 13 persoane ar fi furat, în perioada februarie-martie, mai multe obiecte feroase din societăți comerciale, precum și din zona căilor ferate, din localitățile Chitila și Mogoșoaia, pe care le-au valorificat la un centru de colectare a fierului vechi din Buftea.
"Perchezițiile au fost efectuate pentru probarea activității infracționale a 13 persoane, suspectate de mai multe furturi din societății comerciale, din județele Ilfov și Dâmbovița, precum și de componente de siguranță a traficului feroviar", se arată într-un comunicat de presă al Poliției Ilfov.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 11/Feb/2021
Mesaje: 1204

MesajTrimis: Vin 12 Apr 2013 16:17:06    Titlul subiectului: 163970

Nu e numai de vrut si de putut. Este despre cine submineaza CFR... Si aici nu mai tine cu perchezitii de Ilfov.
_________________
GEORGE SCRIPCARU #CONCRET primarul sufletelor noastre--Vorba olteanului: cand ajungi la Brasov, in Romania nu te mai intorci
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 15 Apr 2013 17:35:50    Titlul subiectului: 164021

"Minunea" nu a tinut decat trei luni. Articolul se gaseste aici

Citat:
Directorul CFR S.A. a DEMISIONAT după numai trei luni

Directorul privat al CFR SA, Dimitris Sophocleous, și-a dat demisia luni din funcție. Planul de administrare i-a fost respins de Consiliul de Administrație.
Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administrație al CFR SA, ceea ce duce la încetarea mandatului administratorilor, care acuză factorul politic că este "disperat" să nu piardă controlul unei companii de stat și a finanțărilor europene.
"Conducerea Companiei Nationale CFR SA a luat act, cu surprindere și regret, de respingerea Planului de administrare de către acționariatul reprezentat de Ministerul Transporturilor (...) Apreciem că această schimbare intempestivă nu este fundamentată de rațiuni economice, situația companiei îmbunătățindu-se în ultimele luni, ci mai degrabă de disperarea factorului politic de a pierde influența asupra resurselor unei companii de stat și a finanțărilor europene", se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea companiei.
Dimitris Sophocleous a anunțat că demisionează, ca urmare a respingerii planului, potrivit Mediafax.
Fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma și președintele Consiliului de Administrație al dezvoltatorului imobiliar Impact, Sophocleous a preluat în luna ianuarie funcția de director general al companiei CFR, în urma unui proces de recrutare de manageri profesioniști.
Sophocleous a afirmat, la începutul lunii aprilie, la prima sa conferință de presă, că CFR are probleme financiare și aproape toate conturile blocate, de ANAF sau salariați. Compania a încheiat anul trecut cu un profit contabil de 1 miliard de lei, dar cu o pierdere operațională de 550 milioane lei, potrivit sursei citate.
În aceste condiții, printre obiectivele sale pe termen scurt se numărau creșterea veniturilor pe diverse componente, dar și reducerea cheltuielilor, managerul vizând transformarea CFR într-o companie independentă din punct de vedere operațional.
Referindu-se la personalul companiei, Sophocleous afirma că salariile nu au crescut în ultimii șapte luni, că există posturi cu exces de personal și zone unde nu există suficient. În plus, compania trebuie să achite drepturi salariale restante din 2008, de 40 milioane lei, câștigate în instanță.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 19 Apr 2013 08:39:30    Titlul subiectului: 164110

O initiativa mai mult decat laudabila, sa vedem daca se si va concretiza sau va ramane la stadiul de simple palavre.
Treaba cu 10 lei biletul ar fi un "tun" care ar ucide concurenta celor cu dubele si autocarele, insa nu stiu daca li se va da voie, mafia transportului rutier, in care se spune ca e implicat si Mitrea, nu cred ca va accepta asa usor sa le fie luat "osul" de sub nas...
In schimb povestea cu 2 ore pana la Constanta ... hm, am mari dubii, sa inteleg ca la fiecare semnal si cutie cu aparatura e cate un "mosadel", care sa combata "traditia" pradatorilor de culoare?!?

http://www.gandul.info/financiar/low-cost-la-cfr-calatori-10-lei-pana-la-mare-fenechiu-de-la-1-mai-calatoria-pana-la-constanta-va-scadea-la-2-ore-10764399

"Low cost la CFR Călători - 10 lei până la mare. Fenechiu: De la 1 mai, călătoria până la Constanța va scădea la 2 ore

de Loredana VOICULESCU
Publicat la: 18.04.2013 21:30

Românii care vor merge la mare cu trenul de 1 mai ar putea ajunge la destinație în două ore, promite ministrul Transporturilor, invitatul ediției de duminică a emisiunii DUPĂ 20 DE ANI, difuzată de PRO TV și de VOYO.RO. Relu Fenechiu vrea să reintroducă, până la sfârșitul lunii aprilie, cursa Intercity pe relația București-Constanța.

În plus, pentru a atrage mai mulți pasageri, conducerea CFR Călători vrea să introducă principiul low cost pe calea ferată, un tichet de călătorie până la mare putând să coste doar 10 lei.

"Am promis că vom avea din nou trenul rapid București-Constanța și că va face două ore. Vă invit să ne întâlnim în mai, să vedeți că așa se va întâmpla”, a declarat Relu Fenechiu la emisiunea “După 20 de ani”, care va fi difuzată duminică dimineața de ProTV și de voyo.ro.

Inițial, Fenechiu a promis că noua cursă către mare va fi introdusă “în mai”, dar după ce unul dintre invitații permanenți ai emisiunii i-a amintit că minivacanța începe pe 1 mai, Fenechiu a promis decalarea termenului.

“Mi-ați dat acum un subiect la care mă voi gândi, să decalăm orice termen să rezolvam la sfârșitul lunii aprilie", a adăugat ministrul Transporturilor, care a admis că și el preferă să meargă cu mașina la mare pentru că trenurile din România nu oferă viteza și confortul necesar.

În prezent, trenul Intercity dintre București și Constanta este suspendat, iar călătoria cu trenul până la Constanța durează cinci ore.

Și tot pentru a atrage mai mulți călători pe calea ferată, noua conducere a CFR Călători a venit cu o nouă idee: trenul low cost către mare. Ideea îi aparține Alexandrei Gătej, președintele Consiliul de Administrație CFR Călători.

"Să mergem cu 10 lei la mare, un gen de low cost. (...) Va încerca să studieze politicile low cost din aviație și să vedem daca nu putem implementa și în transportul de călători", a dezvăluit Fenechiu.

Alexandra Gătej, președintele Consiliului de Administrație CFR Călători, a declarat pentru StirileProTv că în cazul introducerii sistemului low cost pe calea ferată, "rezervările trebuie să se facă cu câteva luni înainte, un lucru care nu este în firea călătorului român"."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 21 Apr 2013 12:42:47    Titlul subiectului: 164134

Ceva, ceva s-a schimbat. De la 80-100 de minute intarziere (uneori si mai mult), acum intarzierile sunt intre 30 si 45 de minute. Probabil au mai inlocuit o parte din componentele furate si pe unele sectii se circula iar cu 120-140 km/ora. Am vazut saptamana trecuta in zona garii Fundulea echipe de muncitori la semafoare.


Craiova, aprilie, 2013 001.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  77.53 kb
 Vizualizat:  de 13627 ori

Craiova, aprilie, 2013 001.jpg



_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 23 Apr 2013 13:50:27    Titlul subiectului: 164193

Azi la Fundulea, in apropiere de gara au descnis doua masini pline cu jandarmi. S-au dat jos cu mare efect (ca in filmele de actiune) au pozat toate cutiile cu componente electrice si semafoarele.

Am gasit in presa un articol referitor la acest subiect. Acesta se gaseste aici

Citat:
Cursa rapidă București-Constanța, REINTRODUSĂ din mai. Fenechiu cere ajutorul Jandarmeriei

Jandarmeria va fi chemată în ajutor de CFR pentru a scurta durata drumului cu trenul de la București la mare, transmite România TV. Pe această rută jandarmii îi vor pune pe fugă pe hoții de componente din cauza cărora o călătorie de 300 de kilometri durează chiar și 4 ore.
Viteza scăzută cu care se deplasează trenurile pe ruta București-Constanța îl deranjează și pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
"Oamenii plăteau bilet de cursa rapidă și mergeau cu o cursă mai înceată decât un Personal. Voi cere ajutorul Jandarmeriei pentru rezolvarea problemei care stă la baza acestei viteze mici și anume faptul că se fură componente de pe calea ferata. Săptămâna viitoare va fi funcțional contractul cu Jandarmeria. Nu pot să vă spun acum de 1 mai. Eu am dat target luna mai", a anunțat Fenechiu la Protv.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
costy92



Data înscrierii: 01/Sep/2010
Ultima vizita: 25/Dec/2022
Mesaje: 109
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 25 Apr 2013 23:12:47    Titlul subiectului: 164220

O veste foarte proasta legata de "atelierele CFR Grivita", au mai fost dati afara Evil or Very Mad inca 120 de oameni de la ateliere si au fost "amagiti" Evil or Very Mad cu suma de 3.000 lei dintre care o parte cupoane magazin (Carrefour, unde si lucrez), vestea am aflat-o de la doua persoane care au schimbat acele cupoane.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 06 Mai 2013 15:12:13    Titlul subiectului: 164379

O "mareata realizare", trenurile fac iar 2 ore si 40 de minute de la Bucuresti la Constanta Laughing Laughing Laughing
Cam la fiecare doi ani, redescoperim America. S-au inlocuit in mare parte componentele furate de tigani, semnalizarile merg, la gara Fundulea, trenurile de calatori si marfarele trec iar in viteza. Nu stiu care e situatia la Mostistea, unde a deraiat trenul acela acum doua ierni, daca au inlocuit sina provizorie.
Articolul referitor la "marea realizare" se gaseste pe site-ul PROTV-ului

Citat:
BUCURESTI - CONSTANTA in 2 ore si 40 de minute. Programul trenurilor speciale catre litoral

Patru trenuri InterRegio vor circula pe traseul Bucuresti - Constanta - Mangalia fara a se opri in alte statii decat cele trei. Astfel, durata calatoriei cu trenul din Capitala spre litoral se reduce la 2 ore si 40 de minute.

Trenurile care vor merge din Bucuresti la Mangalia si invers, oprindu-se doar in Constanta pe traseu, sunt:

- IR 12080 Mangalia (plecare 13.05) - Constanta (sosire 14.45/ plecare 15.00) - Bucuresti Nord (sosire 17.39)

- IR 12081 Bucuresti Nord (pl. 7.20) - Constanta (sos. 9.59/ pl. 10.14) - Mangalia (sos. 11.41)

- IR 12082 Mangalia (pl. 17.55) - Constanta (sos.19.27/pl.19.45)- Bucuresti Nord (sos. 22.24)

- IR 12083 Bucuresti Nord (pl. 9.00) - Constanta (sos. 11.39/ pl. 11.55) - Mangalia (sos. 13.27).

"Va reamintim ca, ministrul Transporturilor, domnul Relu Fenechiu, a declarat, in urma cu patru zile, intr-o emisiune televizata, ca va solicita celor implicati sa faca tot posibilul ca durata calatoriei cu trenul pe relatia Bucuresti - Constanta sa se reduca la 2 h si 40 de minute, incepand cu sfarsitul lunii aprilie", mai spun reprezentantii Ministerului Transporturilor.
De asemenea, in prezent "se analizeaza in mod accelerat situatia oferirii unor preturi mai mici, competitive, prin introducerea transportului in regim low-cost, pe ruta respectiva", se mai arata in comunicatul MT.
CFR Calatori: 19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar intre 28 aprilie si 7 mai
Un numar de 19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar si mai multe astfel de trenuri vor fi suplimentate cu vagoane, intre 28 aprilie si 7 mai, pentru a face fata traficului de pasageri estimat cu prilejul mini-vacantei dintre 1 Mai si sarbatorile pascale, anunta CFR Calatori.
Totodata, in unele zile libere din perioada 1 - 6 mai, cand traficul de calatori este diminuat, vor fi anulate unele trenuri de rang superior - InterCity si InterRegio, precum si unele trenuri Regio.
CFR Calatori recomanda pasagerilor ca, inainte de efectuarea calatoriei, sa solicite informatii despre circulatia trenurilor in statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara, la numarul de telefon 021/9521 sau online pe www.cfrcalatori.ro.
Programul cu publicul al agentiilor de voiaj CFR va fi de asemenea modificat. Astfel, in zilele de 1, 2, 4, 5 si 6 mai, toate agentiile de voiaj CFR vor fi inchise. in ziua de 3 mai, vor fi deschise, intre orele 10.00 - 17.30, urmatoarele agentii Bucuresti, Craiova, Targu Jiu, Pitesti, Timisoara, Arad, Sibiu, Iasi, Botosani, Vaslui, Piatra Neamt, Suceava, Bacau.
Distributia biletelor CFR se realizeaza prin urmatoarele canale: online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, statiile si agentiile de voiaj CFR, distribuitori autorizati (agentii de turism) si automatele de vanzare din statiile CFR.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 09 Mai 2013 07:41:08    Titlul subiectului: 164415

Un tren marfar a deraiat, ieri seara, in Bistrita-Nasaud. Traficul feroviar a fost suspendat. Articolul se gaseste aici

Citat:
Tren deraiat în Bistrița-Năsăud. Traficul feroviar a fost suspendat

Traficul feroviar a fost suspendat între Bistrița Năsăud și Maramureș, după ce un tren de marfă a deraiat. Incidentul s-a petrecut aseară, în zona comunei Telciu, din cauza stării proaste a căii ferate. Din fericire nu au existat victime. Specialiștii spun că va fi nevoie de câteva zile până ce traficul să fie reluat.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19. Trenul de marfă circula pe ruta Sighetul Marmației – Dej. Mărfarul avea în componență 37 de vagoane și era încărcat cu bușteni.
"În urma deraierii, trei vagoane au fost răsturnate, iar șase vagoane au fost deraiate", a spus comisar șef Poliția TF Bistrița Năsăud, Ioan Murășan.
Trenul a deraiat din cauza stării proaste a căii ferate, susține primarul comunei în care a avut loc incidentul.

"Chiar dacă sunt restricții și limitări de viteză, calea ferată își spune cuvântul. Nu s-au făcut investiții, nu au fost fonduri și uitați că trebuie să se întâmple ceva ca să luăm măsuri. Din păcate este o poziție dificilă. Va fi greu de extras vagoanele răsturnate din poziția în care se află", a spus Sever Mureșan, primarul din Telciu.
Un fost lucrător CFR dă vina și pe lipsa de personal de la calea ferată. Călătorii din trenurile care tranzitau tronsonul afectat au fost duși la destinație cu autobuzul. "Circulația trenurilor de călători, în perioada aceasta, sunt trei garnituri de trenuri de călători, care se va face prin transbordare de la Dealul Ștefăniței la Salva și invers, cu autobuze închiriate de SNCFR", a mai spus Murășan.
Pe ruta afectată circulă trenurile care leagă Sighetu Marmației de Episcopia Bihorului, București și Timișoara.

Intrebare. Cat de sigur este sa mai circuli cu trenul in Romania anului 2013 ? Cat de bine se face mentenanta vagoanelor si a caii de rulare ?

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 16 Mai 2013 12:55:12    Titlul subiectului: 164538

CFR va anula unele trenuri considerate nerentabile, iar altele vor avea o ruta scurtata. Articolul se gaseste aici

Citat:
CFR ANULEAZĂ 20 de trenuri, considerate nerentabile

CFR anulează trenurile nerentabile! 20 de curse vor fi retrase total sau parțial, după ce reprezentanții societății au stabilit că le aduc pierderi.
Călătorii vizați de aceste măsuri vor fi cei din Oradea, care vor rămâne fără singura legătură feroviară cu Capitala. Colegul nostru Alin Golban ne spune care sunt trenurile anulate.
Printre trenurile anulate parțial se regăsesc trenul Intercity Oradea-București, care s-a anulat pe ruta Oradea-Cluj Napoca, trenul Brașov-Iași, anulat pe ruta Buzău Iași și trenul București-Râmnicu Vâlcea care s-a anulat pe distanța Piatra Olt-Râmnicu Vâlcea.
Cei mai afectați de aceste măsuri vor fi elevi care foloseau trenurile pentru a ajunge la școală și muncitorii navetiști.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
DanIonita



Data înscrierii: 04/Iun/2013
Ultima vizita: 16/Oct/2013
Mesaje: 2
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 06 Iun 2013 16:44:25    Titlul subiectului: 164952

A mai circulat cineva de curand pe ruta Bucuresti Nord - Fetesti? Care mai sunt timpii de parcurgere? A revenit cumva la normal situatia?...adica 1 ora si 30 min pana la Fetesti.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Trenuri Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Următoare
Pagina 3 din 8

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community