Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Legislație și Normative privind transportul în comun
Du-te la pagina Anterioară  1, 2
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Petitii, legislatie
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 18 Ian 2008 10:42:21    Titlul subiectului: 87175

OAB a scris:
Niciodată o dubă - chiar dacă va avea două uși pe partea dreaptă - cea a pasagerului din dreapta șoferului + cea pentru restul pasagerilor - nu va avea uși comandate de la șofer, ci deschise / închise manual, prin pivotare / glisare.
Să știi că există dube - dube-dube, nu midibuze - cu uși automate, un exemplu concret este Slobozia - Ialomița, unde unele microbuze au ușa din față roto-translatantă (precum la V3A-urile modernizate) și este comandată de la șofer!
Există suficiente criterii de departajare a autobuzelor de dube, numai să se vrea. Dar când într-o lege găsești criterii hilare gen "să aibă cel puțin 4 roți și viteză mai mare de 25 km/h", îți pui problema dacă ăia care au "avortat" o astfel de lege sunt sănătoși la cap!
Se gândeau să evite situația când veneau unii cu triciclete sau biciclete, ba chiar ăia de la circ care merg pe o roată pe sârmă, la înălțime, să participe la "licitațiile" pentru transportul în comun?!?
De fapt, la ce să te aștepți, când ajung în Parlament tot felul de bizari gen Irina Loghin, Oana Zăvoranu și altă faună... vă dați seama cât de "tehnic" se poate discuta acolo și cum se votează... "Baba și mitraliera", de-adevăratelea...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 18 Ian 2008 12:34:43    Titlul subiectului: 87179

Si pe ruta Bucuresti (Piata Sudului)-Oltenita exista microbuze cu usa automata.
La microbuzele care merg pe aceleasi rute cu autobuzele preorasenesti ar trebui macar sa li se aloce un anumit interval orar, nu sa plece cand le taie capul. De exemplu ieri fara sa vreau, la capatul lui 41 de la Ghencea am auzit o discutie foarte interesanta intre 2 soferi de microbuze (mergeau inspre Domnesti). Unul i-a spus celulalt sa aiba grija sa plece cu 4 minute inaintea autobuzului, sa nu pateasca ca data trecuta sa plece in tandem cu acesta Laughing

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile


Ultima modificare efectuată de către guest la Vin 18 Ian 2008 18:02:45, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Dr2006



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 16/Dec/2011
Mesaje: 2182
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Vin 18 Ian 2008 17:42:05    Titlul subiectului: 87195

OAB a scris:
Ar trebui ca legislația să mai precizeze că autobuzul are cel puțin două uși pe partea dreaptă, comandate de la șofer și suspensie pneumatică.
Deci ... Ik4 o s dispară complet, că are suspensia pe arcuri-foi...
OAB a scris:
Cibro are peste 8m. Acestea ar trebui asimilate autocarelor:
-fără pasageri în picioare
-confort corespunzător, comparabil cu cel oferit de un autocar de 12m
-interzicerea efectuării de curse regulate
Autocarul, prin specificul lui efectuează curse ocazionale, mai ales excursii
Cibro există și în varianta urbană, cu 2 uși și suficient spațiu (și) pentru stat în picioare.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
OAB



Data înscrierii: 25/Noi/2005
Ultima vizita: 10/Mai/2022
Mesaje: 1621
Locație: Cluj

MesajTrimis: Sâm 19 Ian 2008 01:13:21    Titlul subiectului: 87211

Ce se va întâmpla cu microbuzele pentru școlari? Conform legii 92/2007, la articolul 5 , este definit serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, serviciu care include și transportul elevilor la și de la unitățile de învățământ. Acesta se efectuează cu autobuze iar șoferul trebuie să aibă, alături de alte documente, lista persoanelor transportate.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 11 Iul 2008 09:46:19    Titlul subiectului: 95629

Hai sa studiem mai atent prevederile din legislatia in vigoare si sa vedem cum suntem prostiti pe fata, cu legea in mana, de catre o turma de "afaceristi" pusi pe capatuiala cu orice pret, sa vedem cum suntem batjocoriti pe banii nostri, siliti sa calatorim in conditii de ev mediu, in anul 2008, intr-o tara care se pretinde europeana si democratica, dar care este acaparata si condusa de "baroni" albi, "regi" si "imparati" de o anumita culoare si etnie, facand parte din diverse triburi, numite "modern" clanuri...

Sa revenim.

În Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, care are ca obiect „stabilirea cadrului juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționarii serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare comunitare de;”, la Cap. I, Dispoziții generale, Art. 3, alin. (3) se prevede că

Serviciile de transportul public local de persoane cuprind:
a) transport prin curse regulate;
b) transport prin curse regulate speciale;
c) transport cu autoturisme în regim de taxi;
d) transport cu autoturisme în regim de închiriere.


Iar la Cap. II, Serviciile de transport public local de persoane, Secțiunea 1, Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, Art. 4, alin. (1) se prevede că

Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, transportul public care îndeplinește cumulativ urmatoarele condiții:
b) se efectuează numai pe raza teritorial-administrativă a unei localitați, în cazul transportului local, sau numai între localitațile unui județ, în cazul transportului județean. În cazul în care traseul transportului pe șina depășește limita localitații, acesta va fi considerat transport public local;
d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați”

La Cap.V, Servicii de transport public local și sisteme de transport public local de persoane, Art. 14, alin. (3) se prevede că

Prin mijloace de transport destinate serviciului de transport public local de persoane se înțeleg:
a) autobuze – autovehicule destinate și echipate pentru transportul de persoane și al bagajelor acestora, așa cum sunt definite în Ordonanța de urgența a Guvernului nr.109/2005, aprobată cu modificari și completari prin Legea nr.102/2006, cu modificarile ulterioare;
b) tramvaie;
c) troleibuze;
d) trenuri de metrou;
e) mijloacele specifice de transport în cazul transportului pe cablu;
f) autoturisme;
g) nave de transport pasageri sau marfuri pe caile navigabile interioare.”

În Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere, la art.3, alin. (1) se prevede că

„În sensul prezentei ordonanțe de urgența, termenii și expresiile de mai jos au urmatoarele semnificații:
4. autobuz – autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare și care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto;
27. microbuz – autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane pe scaune, în afara locului conducatorului auto”

Atenție mare, că aici este hoția: Operatorii de dube profita de neștiința sau complicitatea autorităților de reglementare și folosesc din lege strict paragraful din lege care le este favorabil, cel cu definirea aia primitivă a autobuzului; se "omite" că, la numai câteva rânduri mai încolo se spune clar că autobuzul care are o capacitate de transport mai mică sau egală cu 22 de persoane pe scaune, în afara locului conducatorului auto, este un microbuz Exclamation Exclamation Exclamation Evil or Very Mad

Mai e și o precizare "ascunsă" discret în text, dar dacă sunteți atenți o veți sesiza:
Deci: autobuz – autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare și care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto;

microbuzautobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane pe scaune, în afara locului conducatorului auto”

Deci, autobuzul are, din construcție prevăzute locuri pe scaune și în picioare, în timp ce microbuzele au prevăzute, din construcție, doar locuri pe scaune!

Acum îi rog eu pe "stimabilii" cu dube să-mi prezinte cărțile tehnice ale nenorocitelor lor de dube în care să văd eu la vreuna scris, negru pe alb, că e vreuna care să aibă mai mult de 22 de locuri pe scaune si sa aibă prevăzute din construcție locuri în picioare!

Ca să nu mai vorbim de o altă mică precizare, care trece "neobservată" de autorități. Atenție:
autobuz – autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare și care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto;
Deci, în nici un caz nu pot fi acceptate dube de marfă modificate și transformate în dube de călători, precum vedeți în poza de mai jos, ci numai autobuze făcuter direct de fabrică pentru a fi folosite ca autobuze.

Deci, să recapitulăm: avem 4 motive mari, bazate pe lege, să dăm peste bot nesimțiților ăstora cu dube și celor care-i "protejează":
1. Capacitatea. Dubele astea nu au în nici un caz capacitate de peste 22 de locuri pe scaune, deci sunt microbuze și ca atare circulă ILEGAL pe trasee pe care se impune folosirea de AUTOBUZE!
2. Microbuzele astea nu au prevăzute din construcție locuri în picioare, așadar ÎNCALCĂ LEGEA care prevede în mod expres ca autobuzele să aibă prevăzute ȘI locuri în picioare.
3. Autobuzele trebuie să fie CONSTRUITE ȘI CONCEPUTE pentru transportul de persoane, în nici un caz dube de marfă modificate. Adăugarea de geamuri, lungirile de șasiuri, lipsa unor uși automate, păstrarea suspensiilor dubei de marfă conduc la imposibilitatea asigurării unui confort fonic și la vibrații, ba chiar în condiții de supra-încărcare, cum circulă frecvent la noi, conduc la riscuri sporite de accidente.
Lipsa elementelor de protecție, a ramforsărilor de caroserie ș.a.m.d. pun viața călătorilor în pericol. Și nu sunt vorbe goale, aduceți-vă aminte de celebrul accident/carnagiu de la Slobozia...
4. În nici un text de lege pe care l-am parcurs nu am găsit ideea de "maxi-taxi", și ca atare acest pseudo-sistem de transport este o improvizație grosolană și în afara acestei legi!

Bătaia de joc, dezinteresul merg însă până într-acolo încât chiar și pe biletele de maxi-taxi (pardon, ce e aia Question Exclamation Evil or Very Mad că în lege NU exista așa ceva) este pusă poza unei dube de marfă!!! Fără cuvinte.

Of, vedea-le-aș la groapa de gunoi a istoriei transporturilor...

P.S. Sunteti rugati si incurajati ca, daca sunteti de acord cu punctul de vedere de mai sus si considerati ilegala folosirea microbuzelor pe post de autobuze, sa copiati, repostati, citati, publicati acest text, fara nici o restrictie, prin orice mijloace si metode care va sunt la indemana.

Este foarte important sa constientizam calatorii si, eventual, autoritatile, ca nu toti suntem prosti sa fim pacaliti cu mici si bere si ca ne cerem drepturile si sa incercam sa-i silim sa ne respecte si sa respecte macar legea, daca de noi nu le pasa...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Sheena



Data înscrierii: 22/Mar/2008
Ultima vizita: 09/Oct/2019
Mesaje: 281
Locație: Braila

MesajTrimis: Vin 11 Iul 2008 18:07:36    Titlul subiectului: 95639

Toata lumea vad ca vorbeste ca nu suporta maxi-taxi-urile si ca mai bine s-ar pune midibuze. Pai findca tot suntem la legislatie, as recomanda o lege, prin care transportatorii particulari sa isi cumpere midibuze, daca vor sa mai ramana pe piata. Pai la cati bani au facut in cei 10 ani si la cati bani manipuleaza zilnic, patronii lor, nu cred ca nu si-ar permite sa isi cumpere niste BMC-uri. Ar face bine sa isi vanda "conservele" si sa cumpere niste midibuze. Ar oferi conditii mai confortabile calatorilor.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 18 Iul 2008 09:44:18    Titlul subiectului: 95958

Mai e un aspect, care mi-a venit in cap relativ recent, ca mereu, cand vad dubele astea prin oras, mi se urca sangele la cap si tot coclesc planuri si strategii pentru a le elimina:

Hai sa le dam in cap dubarilor exact cu armele lor. Cum? Pai ia sa vedem:

Dubarii si autoritatile incompetente sau interesate (de bunul mers al transporturilor, fireste, nu de spagi si alte interese la care va gandeati SI voi... Twisted Evil ) permit circulatia dubelor desi, conform legii, ele sunt microbuze, nu autobuze.

Bun, asta e primul pas, trebuie atacati cu incalcarea grosolana a legii.

Dar hai sa-i pleznim cu armele lor: Bun, baieti "destepti", spuneti ca dubele sunt autobuze? O.K., sunt autobuze! Atunci faceti dovada ca soferii dubelor au permis de conducere valabil pentru autobuze!
Cuuum? Nu au permis valabil pentru a conduce aceste "autobuze"? Alo, politia, se aude? Conducere fara permis valabil la categoria respectiva?

Sa vedem, cum o dau: sunt microbuze si atunci incalca Legea 92/2007, sau sunt autobuze si le trebuie permise de sofer de autobuz? Hai, sa vedem, pe unde scot camasa...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 22 Iul 2008 09:10:52    Titlul subiectului: 96084

Să vedem, pe un exemplu practic, până unde pot merge mână-n mână prostia cu interesul mascat de a "ocoli" legea 92/2007.

Iată o plăcuță de clasificare/certificare emisă de Registrul Auto Român, cu girul Ministerului Transporturilor, atentie Exclamation rușine mare, Ministerul Transporturilor! Evil or Very Mad

Cum poți tu, autoritatea supremă de reglemnetare în domeniul transporturilor să-ți asociezi numele cu o asftfel de tăbliță, cum poți să te descalifici în asemenea hal încât să scrii și să certifici, negru pe alb, cum se spune, că un vehicul e ori autobuz, ori microbuz?

Cum, tu Registru Auto Român nu ești în stare să discerni dacă un vehicul este Autobuz sau Microbuz? Păi atunci care mai e rostul tău, care mai e raționamentul și logica existenței tale dacă nu ești în stare să faci o distincție clară între o clasă de vehicule și o alta?

Probabil se va invoca o scuză puerilă, cum că aceste plăcuțe vin gata făcute și că au făcut un singur tip de plăcuțe pentru toate tipurile de vehicule. Serios? Cum de s-au gândit ei să aplice această idee nefastă tocmai în acest caz, care, întâmplător, le pică numai bine dubarilor și celor care susțin acest tip de transport primitiv? Să înțeleg că era peste capacitatea intelectuală a celor care au conceput aceste plăcuțe ideea de a face 2 tipuri de plăcuțe, distincte, una pentru Autobuze și una pentru Microbuze?

Nu, nu puteau face așa ceva, păi cum mai intrau "protejații" cu dube de 3 lei pe trasee pe care se cere în mod expres să fie folosite exclusiv autobuze?!?

Bun, să admitem că au făcut un singur tip de plăcuțe, dar uite că plăcuțele astea pot fi personalizate, după cum vedeți e inscripționat numărul de înmatriculare al vehiculului căruia îi aparține plăcuța!

Cum s-a putut face această personalizare, de ce nu se face și în privința categoriei vehiculului? De ce, dacă e Autobuz, nu scrie clar, doar Autobuz? Iar dacă e o janghină de dubă căeia i-au fost montate geamuri și scaune, de ce nu scrie Microbuz?!?

Nu pricep care e motivul care-i împiedică pe "experții" de la R.A.R. să lase liber pe plăcuță locul categoriei vehiculului, urmând ca tipul vehiculului să fie imprimat odată cu numărul de înmatriculare?

Ce concluzie poți trage decât că este o acțiune concertată a mahărilor acestor timpuri, dacă pui cap la cap definiția aia la nivel de retardat care este dată autobuzului în lege, dacă vezi halul cum înțeleg ăștia de la R.A.R. să clasifice vehiculele?

Mă mir că nu pun o plăcuță pe care să scrie "tuu-tuu" sau "tit-tiiit" la halul în care se umilesc, se dezonorează și se descalifică profesional acești indivizi aserviți...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 29 Iul 2008 13:28:00    Titlul subiectului: 96404

Să mai facem cunoscute câteva chestii interesante din Legea nr. 102/ 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere

Art. 5310. Biletul de călătorie reprezintă contractul de transport public de persoane prin servicii regulate încheiat între prestator-operator de transport și beneficiar-călător, prin care operatorul de transport se obligă să execute transportul în condiții de siguranță și confort a beneficiarului, beneficiarul se obligă să achite contravaloarea sa, acoperind și asigurarea persoanelor și a bagajelor.

67. Articolul 58 va avea următorul cuprins:
Art. 58. Constituie contravenții următoarele fapte:
c) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fără a emite legitimații de călătorie;
ț) transportul de persoane pe un traseu județean, interjudețean sau internațional a mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune prevăzut în certificatul de înmatriculare;

Comentariul meu: atâta timp cât va continua să fie contravenție, mă îndoiesc că problema va fi eradicată, pentru că, vorba aia, la câți bani "ies", probabil e rentabil să plătești o mică amendă, asta dacă ești "fraier" și nu te anunță din timp "colegii" de pe traseu sau "colaboratorii" din poliție, ARR ș.a.m.d. de prezența organelor de control pe traseu, caz în care începi să te dai corect, tai bilete, nu mai iei călători decât în limita locurilor etc.
Situație reală, petrecută în gara Ploiești Sud, când dubarii au refuzat să ne ia, că nu mai aveau locuri libere; când s-a primit "confirmarea" de drum liber din partea "prietenilor", s-a dat liber la "Hai, mai sus, că mai e loc..." Evil or Very Mad
O să încerc să-i filmez când mai fac d-astea, faceți și voi la fel, poate le-o ieși pe nas să-și mai bată joc de noi, pe banii noștri...
Trebuie declarată infracțiune, să răspundă penal, sau trebuie mărit cunatumul amenzii în așa fel încât dacă sunt depistați și dovediți că fac evaziune fiscală să dea direct faliment... Evil or Very Mad

74. La capitolul XI, înaintea articolului 65, se introduc articolele 641 și 642, cu următorul cuprins:
Art. 642 Dotarea cu limitatoare de viteză este obligatorie pentru autovehiculele ori ansamblurile de vehicule pentru transport marfă a căror masă totală maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone și pentru autovehiculele pentru transport persoane cu mai mult de 9 locuri inclusiv cel al conducătorului auto.

Am pus și un mic grafic care ilustrează corespondența dintre numărul de locuri pe scaune al unui vehicul de transport persoane și categoria la care se încadrează acesta, inclusiv corelația cu categoria de permis minimă necesară pentru a conduce respectivul tip de vehicul.

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 12 Iul 2011 12:26:52    Titlul subiectului: 145788

Va voi prezenta mai jos 2 imagini cu 2 midibuze BMC 215 ale Salinei Targu-Ocna/Mina Trotus.
Dupa cum observati, fiecare midibuz are afisata pe parbriz o hartie tiparita pe care este scris numele soferului.

"Cam bizar" vom gandi multi dintre noi, neobisnuiti cu asa ceva, insa surpriza!: daca cercetam Ordinul 972 al ministrului transporturilor, gasim urmatoarele prevederi:

"Operatorii de transport/transportatorii autorizati vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea urmatoarelor OBLIGATII:

sa asigure AFISAREA IN SALONUL MIJLOCULUI DE TRANSPORT A NUMELUI CONDUCATORULUI ACESTUIA [ . . . . ]".


Iata ca legislatia se aplica in anumite locuri in tara...

... dar in majoritatea localitatilor reglementarile sunt facute "ca sa fie"...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 05 Aug 2011 11:47:52    Titlul subiectului: 147341

Modificari la Legea 92/2007:

"Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 4, dupa alineatul (1) (ce cuprinde urmatoarele prevederi: “Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) se efectueaza de catre un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit si licentiat conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare, sau de catre un transportator autorizat, asa cum acesta este definit si autorizat conform prevederilor prezentei legi;
b) se efectueaza numai pe raza teritorial-administrativa a unei localitati, in cazul transportului local, sau numai intre localitatile unui judet, in cazul transportului judetean. In cazul in care traseul transportului pe sina depaseste limita localitatii, acesta va fi considerat transport public local;
c) se executa pe rute si cu programe de circulatie prestabilite de catre consiliul local, consiliul judetean sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti;
d) se efectueaza de catre operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport in comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, detinute in proprietate sau in baza unui contract de leasing, inmatriculate sau inregistrate, dupa caz, in judetul sau localitatea respectiva. In conditiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizeaza de catre transportatorii autorizati;
e) persoanele transportate sunt imbarcate sau debarcate in puncte fixe prestabilite, denumite statii sau autogari, dupa caz;

f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe baza de legitimatii de calatorie individuale eliberate anticipat, al caror regim este stabilit de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare;

g) transportul cu autobuzele se efectueaza numai pe baza de licente de traseu si caiete de sarcini, elaborate si eliberate in conditiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de Ministerul Administratiei si Internelor*) si aprobate prin ordin al ministrului, denumite in continuare Norme”).
se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins:

"(1^1) Pentru efectuarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate, pe traseele dintre municipiul Bucuresti si localitatile judetului Ilfov, operatorii de transport care detin licentele respective pot utiliza si autobuze urbane, in conditiile in care Consiliul Judetean Ilfov stabileste astfel in licentele de traseu."

2. La articolul 5, alineatul (3) (cu urmatorul continut: “Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale locale sau judetene se realizeaza de catre operatorii de transport rutier cu autobuze detinute in proprietate sau in baza unui contract de leasing pe baza de licente de transport si caiete de sarcini elaborate si eliberate de primarie sau de consiliul judetean, dupa caz, in conditiile stabilite prin Norme”)
se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(3) Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale locale sau judetene se realizeaza de catre operatorii de transport rutier cu autobuze detinute in proprietate sau in baza unui contract de leasing pe baza de licente de traseu si caiete de sarcini elaborate si eliberate de primarie sau de consiliul judetean, dupa caz, in conditiile stabilite prin Norme."

Se introduce notiunea “autobuze urbane”

3. La articolul 14 alineatul (3), dupa litera a) (cu urmatorul cuprins: “Prin mijloace de transport destinate serviciului de transport public local de persoane se inteleg: a) autobuze - autovehicule destinate si echipate pentru transportul de persoane si al bagajelor acestora, asa cum sunt definite in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile ulterioare; b) tramvaie; c) troleibuze; d) trenuri de metrou; e) mijloace specifice de transport, in cazul transportului pe cablu; f) autoturisme; g) nave de transport de pasageri sau marfuri pe caile navigabile interioare” se introduce o noua litera, litera a^1), cu urmatorul cuprins: "a^1) autobuze urbane;".

4. La articolul 16, alineatul (3) (cu urmatorul continut: “Consiliile judetene sunt obligate sa infiinteze autoritati judetene de transport prin care sa asigure, sa organizeze, sa reglementeze, sa coordoneze si sa controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate desfasurat intre localitatile judetului, inclusiv in cazul in care acestea au infiintat o asociatie de dezvoltare comunitara, precum si sa infiinteze societati de transport public judetean de persoane prin curse regulate necesare, daca acestea nu exista”) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(3) Consiliile judetene sunt obligate sa infiinteze:

a) autoritati judetene de transport prin care sa asigure, sa organizeze, sa reglementeze, sa coordoneze si sa controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfasurat intre localitatile judetului, inclusiv in cazul in care acestea au infiintat o asociatie de dezvoltare comunitara, precum si sa infiinteze societati de transport public judetean de persoane prin curse regulate necesare, daca acestea nu exista;

b) comisii paritare, din care vor face parte cate un reprezentant al consiliului judetean si al agentiei Autoritatii Rutiere Romane — A.R.R. din judetul respectiv, prin care sa asigure propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate si de atribuire a licentelor de traseu."

5. La articolul 16, dupa alineatul (5) (cu urmatorul cuprins: “Consiliile locale, consiliile judetene, precum si Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) sunt obligate sa asigure, sa organizeze, sa reglementeze, sa coordoneze si sa controleze prestarea serviciilor de transport public desfasurat pe raza administrativ-teritoriala a acestora, precum si sa infiinteze societati de transport public daca acestea nu exista.

(2) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a stabili si de a aplica strategia pe termen mediu si lung pentru extinderea, dezvoltarea si modernizarea serviciilor de transport public local, tinand seama de planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-sociala a localitatilor si de cerintele de transport public local, evolutia acestora, precum si de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse si emisii minime de noxe.

(3) Consiliile judetene sunt obligate sa infiinteze autoritati judetene de transport prin care sa asigure, sa organizeze, sa reglementeze, sa coordoneze si sa controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate desfasurat intre localitatile judetului, inclusiv in cazul in care acestea au infiintat o asociatie de dezvoltare comunitara, precum si sa infiinteze societati de transport public judetean de persoane prin curse regulate necesare, daca acestea nu exista.

(4) Consiliile judetene coordoneaza si coopereaza cu consiliile locale cu privire la asigurarea si dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes judetean si pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localitatilor.
(5) Unitatile administrativ-teritoriale se pot asocia intre ele, conform legii, in vederea asigurarii si dezvoltarii serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate, precum si pentru exploatarea in interes comun a sistemului de transport public local de persoane prin curse regulate in conditii stabilite prin prezenta lege si prin Legea nr. 51/2006”) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:

"(6) Consiliul Judetean Ilfov coordoneaza serviciul de transport public de persoane prin curse regulate, care se desfasoara intre municipiul Bucuresti si localitatile judetului Ilfov, serviciu care se incadreaza in transportul public judetean de persoane."

6. La articolul 17 alineatul (1) (cu urmatorul cuprins: “Consiliile locale, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au urmatoarele atributii:

a) evaluarea fluxurilor de transport de persoane si de marfuri si determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerintelor de transport public local, precum si anticiparea evolutiei acestora;

b) stabilirea traseelor principale si secundare si a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate si atribuirea acestora odata cu atribuirea in gestiune a serviciului, in conformitate cu prevederile prezentei legi;

c) actualizarea periodica a traseelor si a programelor de transport in functie de necesitatile de deplasare ale populatiei si in corelare cu transportul public interjudetean, international, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum si corelarea intre modalitatile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou si in regim de taxi, dupa caz;

d) intocmirea si urmarirea realizarii programelor de infiintare, reabilitare, extindere si modernizare a sistemelor de transport public local, in conditiile legii;
e) aprobarea studiilor de fezabilitate privind infiintarea, reabilitarea, modernizarea si extinderea unei parti sau a intregului sistem de transport public local, aflat in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale ori in administrarea autoritatilor administratiei publice locale, precum si a asociatiilor de dezvoltare comunitara;

f) proiectarea si executarea lucrarilor de investitii in infrastructura tehnico-edilitara aferenta sistemelor de transport public local intr-o conceptie unitara, corelata cu programele de dezvoltare economico-sociala a localitatilor/judetelor, cu planurile de urbanism si de amenajare a teritoriului, de protectie a mediului, cu modalitatile de realizare a serviciilor respective si in conformitate cu reglementarile legale in vigoare;

g) asocierea intercomunitara in conditiile legii, in vederea realizarii unor investitii de interes comun in domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum si administrarea acestuia;
h) concesionarea, precum si incheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane si a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publica sau privata a localitatilor;

i) acordarea de facilitati si subventii operatorilor de transport rutier si transportatorilor autorizati care efectueaza transport public local de persoane, pentru asigurarea suportabilitatii costurilor de catre utilizatori, sustinerea si incurajarea dezvoltarii serviciului, cu respectarea legislatiei fiscale in vigoare;

j) autorizarea transportatorilor, denumiti transportatori autorizati, astfel cum au fost definiti prin prezenta lege, pentru realizarea de catre acestia a serviciului de transport public local, respectiv:

1. transportul public de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;

2. transportul public local de persoane sau de marfuri in regim de taxi;

3. transportul public local de persoane cu autoturisme in regim de inchiriere;

4. transportul public local de marfuri in regim contractual;

5. alte servicii de transport public local, cu exceptia transportului de marfuri si persoane pe caile navigabile interioare care se realizeaza pe baza de licente de transport emise de Autoritatea Navala Romana;

k) finantarea sau, dupa caz, contractarea ori garantarea, in conditiile legii, a imprumuturilor pentru realizarea programelor de investitii vizand dezvoltarea si eficientizarea serviciilor de transport, precum si infiintarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea si extinderea sistemului de transport public local apartinand patrimoniului unitatilor administrativ-teritoriale;

l) elaborarea si aprobarea normelor locale si a regulamentelor serviciilor de transport public local, cu consultarea asociatiilor reprezentative profesionale si patronale ale operatorilor de transport rutier si ale transportatorilor autorizati, precum si a organizatiilor sindicale teritoriale din domeniu;

m) stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor de calatorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;

n) stabilirea subventiei acordate de la bugetul local sau judetean, dupa caz, pentru acoperirea diferentei dintre costurile inregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat, dupa caz, pentru efectuarea serviciului si sumele efectiv incasate ca urmare a efectuarii transportului;

o) asigurarea resurselor bugetare pentru sustinerea totala sau partiala a costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotarari ale consiliilor locale, ale consiliilor judetene, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, ori prin lege”, dupa litera o) se introduce o noua litera, litera p), cu urmatorul cuprins:

"p) aproba atribuirea licentelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate sau a transportului public de persoane prin curse regulate speciale, dupa caz."

7. La articolul 17, dupa alineatul (3) (cu urmatorul cuprins: “Impotriva hotararilor sau dispozitiilor autoritatilor administratiei publice locale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile legii”) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:

"(4) Programul de transport public de persoane prin curse regulate intre judetul Ilfov si municipiul Bucuresti, prelungit in conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, va fi preluat si gestionat de catre Consiliul Judetean Ilfov ca program judetean de transport, respectandu-se termenul de valabilitate al acestuia."

8. La articolul 20 alineatul (2), litera d) (cu urmatorul cuprins: “A.R.R. are, in principal, urmatoarele atributii: …. d) ) participa la comisiile paritare pentru atribuirea licentelor de traseu pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe trasee judetene, in conformitate cu prevederile prezentei legi”) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"d) participa la comisiile paritare pentru propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin curse regulate si de atribuire a licentelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe trasee judetene, in conformitate cu prevederile prezentei legi;".

9. La articolul 20 alineatul (2), litera f) (cu urmatorul cuprins: A.R.R. “emite licente de traseu in transportul public judetean de persoane prin curse regulate in baza hotararilor comisiei paritare formate din reprezentantii consiliului judetean si reprezentantii agentiei A.R.R. din judetul respectiv”
se abroga.

10. La articolul 24, alineatul (1) (cu urmatorul cuprins: “Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizeaza prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizatiei de transport sau a licentei de transport, dupa caz, la care autoritatea de autorizare elibereaza pentru fiecare mijloc de transport stabilit cate o copie conforma a acestora, precum si licentele de traseu in conformitate cu conditiile de concesionare, prin licitatie, a serviciului preluate prin contractul de atribuire a gestiunii” se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 24

(1) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizeaza prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizatiei de transport sau a licentei de transport, dupa caz, la care autoritatea de autorizare elibereaza, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, cate o copie conforma a acestora, precum si contractele de atribuire in gestiune a serviciului, in conformitate cu conditiile de concesionare, prin licitatie, a serviciului."

11. La articolul 37, alineatul (10) (cu urmatorul continut: “In cazul transportului public judetean de persoane realizat prin curse regulate, licenta de traseu se atribuie pe baza hotararii comisiei paritare formate din reprezentantii consiliului judetean si reprezentantii agentiei A.R.R. din judetul respectiv si se emite de catre agentia A.R.R.” se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(10) In cazul transportului public judetean de persoane realizat prin curse regulate, licentele de traseu se atribuie prin hotarare a consiliului judetean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din cate un reprezentant al consiliului judetean si al agentiei A.R.R. din judetul respectiv, si se emit/se elibereaza de catre agentia A.R.R. respectiva."

12. La articolul 37, dupa alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:

"(11) In cazul transportului public judetean de persoane realizat prin curse regulate intre judetul Ilfov si municipiul Bucuresti, licentele de traseu se atribuie prin hotarare a Consiliului Judetean Ilfov, pe baza propunerilor comisiei paritare, si se emit de catre agentia A.R.R. din judetul Ilfov."

In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a noului act normativ, ministrul Administratiei si Internelor va modifica si va completa Ordinul ministrului Internelor si Reformei Administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, in conformitate cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 10 Sep 2012 14:04:22    Titlul subiectului: 158802

O obligatie interesanta, care nu este nici ea respectata de majoritatea maxi-taxi-stilor... De ce? Pai simplu: calatorul naiv trebuie sa nu aiba habat ca este carat in conditii ilegale...

Iata, in „Directiva 2001/85/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 20 noiembrie 2001, privind dispozitiile speciale aplicabile vehiculelor destinate transportului de pasageri care au mai mult de opt locuri pe scaune in plus fata de locul conducatorului auto” scrie ca:

"Marcarea vehiculelor

7.3.1. În vehicule trebuie să fie marcate clar, astfel încât marcajul să fie vizibil din interior, în apropierea usii din fată, cu litere sau pictograme de minimum 15 mm înăltime si cifre de minimum 25 mm înăltime, următoarele informatii:

7.3.1.1. numărul maxim de locuri pe scaune pe care vehiculul este prevăzut să le asigure;
7.3.1.2. numărul maxim de locuri în picioare, dacă există; pe care vehiculul este prevăzut să le asigure;
7.3.1.3. numărul maxim de scaune rulante pe care vehiculul este prevăzut să le transporte, dacă există astfel de locuri.
7.3.2. Dacă vehiculul este construit de as a manieră încât se poate modifica numărul de locuri pe scaune, suprafata disponibilă pentru pasagerii în picioare sau numărul de locuri pentru scaunele rulante, cerintele de la punctul 7.3.1 se aplică numărului maxim de locuri pe scaune si numărului corespunzător de scaune rulante si de pasageri în picioare, după caz, în functie de configuratia vehiculului."


Iata cum arata un astfel de marcaj corect si legal intr-un autobuz BMC 250 din Buzau. Asa ar trebui sa aiba si dubele maxi-taxi, doar ca ... "autoritatile" romane dorm pe ele, "nevazand" SI aceasta ilegalitate din sistemele-capusa maxi-taxi...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
virgilius



Data înscrierii: 21/Noi/2006
Ultima vizita: 18/Iun/2023
Mesaje: 316
Locație: Constanta

MesajTrimis: Dum 25 Oct 2015 10:24:52    Titlul subiectului: 182243

Mii de cetateni din localitatile apropiate municipiului Constanta ( Ovidiu , Navodari , Eforie Nord , Eforie Sud , Agigea , Lumina , Tuzla , Lazu , Techirghiol etc.) sunt extreme de revoltati din cauza felului in care sunt tratati de firmele private, ce opereaza pe traseele ce asigura legatura cu Constanta ( dube foarte aglomerate, murdare , nepunctuale, neacordarea biletelor etc. etc.). In urma cu cateva zile, cei din Navodari au luat legatura cu factori de decizie din Primaria Constanta si cu conducerea RATC-ului, cerand cu insistenta transport public cu autobuzele RATC-ului, adica reinfiintarea liniilor 22 , 22B si 23( aceste trasee sunt in prezent operate de firme private , cu dube !). Explicatia RATC-ului :" Nu se poate , momentan, pt.ca RATC-ul nu poate opera decat in interiorul orasului Constanta !!! "...Pai cum , Doamne iarta-ma, la Cluj-Napoca, nu este aceeasi lege, cum a reusit primarul Boc si Compania locala CTP, sa-si impuna punctual de vedere ( si bine au facut !) si sa asigure transportul local atat in interiorul municipiului Cluj-Napoca cat si in localitatile limitrofe ? ? ? Intreb lucrul acesta, deoarece si in judetul Constanta ( ca si in judetul Cluj) s-a semnat acum 2-3 ani ,un parteneriat intre 14 primarii, intre care si primaria Constanta si s-a constituit Zona Metropolitana Constanta.De ce , in cadrul acestei Zone Metropolitane, RATC-ul nu poate ajuta acesti romani necajiti ? Care-I legea care interzice RATC-ului acest lucru ? Nu-I aceeasi lege si la Cluj, sau astia de aici ne aburesc ca pe prosti ?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 25 Oct 2015 19:15:20    Titlul subiectului: 182249

Solutia este sa protesteze si sa blocheze un drum national, ca sa se faca auziti. Dar pentru asta locuitorii trebuie sa fie foarte uniti. O data ce va fi blocat un drum national, televiziunile vor afla de problemele lor. Altfel, nu este nici o sansa in lupta cu mafia din judet.
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
andrei11



Data înscrierii: 10/Feb/2009
Ultima vizita: 11/Iul/2023
Mesaje: 1863
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 25 Oct 2015 20:49:26    Titlul subiectului: 182256

Question Exclamation
Aici este un topic unde sunteti contra maxi - taxiurilor ( dube ) pentru ca sunt ilegale ca si exploatare.
Amintesc ca blocarea unui drum ( national ) este ilegala si se pedepseste. Sa inteleg ca unele ilegalitati nu sunt permise ( dubele neconforme ) si alte ilegalitati sunt permise ? ( Blocarea drumului national ) ? Sunt alte cai legale care trebuie folosite ( petitii, etc, sunt si parlamentari de Constanta, etc, etc ) oricum nu blocarea drumului.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 25 Oct 2015 23:34:54    Titlul subiectului: 182257

Legea in Ro este facuta de catre mafioti. Nu am zis ceea ce cred eu despre cum trebuie tratati nenorocitii care sunt la carma tarii, fiindca depasesc limitele topicului. Dar promovez pe toate caile ideea de mai sus. Daca lumea vrea conditii, sa protesteze si sa blocheze un drum. Ca sa fac o analogie, asa procedeaza fermierii in Franta de exemplu. Nu se lasa calcati in picioare ca ai nostri (iar am depasit topicul). Asa ca recomand locuitorilor sa INCALCE LEGEA si sa nu se mai lase calcati in picoare de catre mafia dubarilor !!!!
Legea este facute de catre mafioti pentru mafioti.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Petitii, legislatie Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2
Pagina 2 din 2

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Nu puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community