Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Accidente/incidente legate de transportul public
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... , 34, 35, 36  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 09:38:25    Titlul subiectului: 217531

Trebuie studiată problema boghiurilor, asta e clar.

Apropo, ce s-a întâmplat în Helsinki?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:08:32    Titlul subiectului: 217532

Si noi am primit, in 2019, o oferta pentru achizitia celor 40 de tramvaie Variotram de la Helsinki si am facut atunci o prezentare interna detaliata a parcursului acestora, cu recomandarea de a declina oferta (am completat prezentarea doi ani mai tarziu, dupa aparitia unor informatii despre o tentativa de achizitie in Polonia). Pentru ca nu sunt secrete in acea prezentare, ci doar o cantitate semnificativa de informatie concentrata, dupa o temeinica documentare, intr-un singur loc, hai sa vedem ce s-a intamplat la Helsinki!

Radu Bialus a scris:
Tramvaiele Variotram MLRV1/2 din Helsinki

Tramvaiele din oferta primită de la <...> provin din Helsinki, Finlanda. Este vorba despre 40 de garnituri cu podea complet coborâtă de tip Variotram, livrate în perioada 1998-2003 companiei de transport public HKL din Helsinki, în două serii (denumite local MLRV1 și MLRV2), de ADtranz / Bombardier (ABB Daimler-Benz Transportation, DaimlerChrysler Rail Systems / Bombardier Transportation). Valoarea contractului a fost de 76 de milioane de euro. Tramvaiele au fost asamblate de Transtech (Rautaruukki Oyj Transtech / Talgo-Transtech Oy / Talgo Oy) în Otanmäki, Finlanda, printr-un acord de transfer de tehnologie cu ADtranz.

Conceptul Variotram există din 1993, când ABB a produs prototipul pentru orașul german Chemnitz. După fuziunea din 1996 a diviziilor de vehicule feroviare ale ABB și Daimler-Benz (cea din urmă provenind din AEG), ABB Daimler-Benz Transportation (numită formal ADtranz) a continuat proiectul Variotram, fiind livrate tramvaie de acest tip în orașe din Germania și la Sydney, Australia. În 1999, DaimlerChrysler a preluat toate acțiunile ABB, numele companiei devenind DaimlerChrysler Rail Systems. În 2001, Bombardier Transportation a achiziționat ADtranz (care în acel moment era al doilea mare producător mondial de echipament feroviar), Bombardier devenind astfel cel mai mare producător din industria feroviară.

Pentru a preveni crearea unui monopol, Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Bombardier, astfel încât compania să se ocupe de propria sa familie de tramvaie, Flexity, dezvoltată înainte de preluarea ADtranz, iar divizia Variotram să fie vândută. Aceasta a fost preluată de Stadler Rail, care a schimbat denumirea tramvaiului în Variobahn, pe care l-a produs pentru orașe din Germania, Austria, Norvegia și Marea Britanie. Aflat în derulare, contractul pentru livrarea tramvaielor Variotram către Helsinki și asigurarea garanției a rămas, însă, în sarcina Bombardier. De asemenea, responsabilitatea asigurării garanției pentru toate tramvaiele Variotram livrate înaintea vânzării către Stadler revine Bombardier.

Tramvaiele Variotram/Variobahn au o construcție modulară (pot fi adăugate sau eliminate module după livrare, în funcție de solicitările beneficiarului), cu un corp suspendat între altele două poziționate pe boghiuri fixe, producătorul livrându le în variantele cu 3, 5 sau 7 module. Sunt echipate cu motoare cu funcționare în curent alternativ, fiecare roată fiind antrenată de propriul motor. Boghiurile nu au osii, echipamentele de tracțiune și rulare fiind amplasate sub scaune, soluție aplicată pentru a permite ca podeaua să fie coborâtă pe întreaga lungime a tramvaiului.

Pentru ca temperaturile scăzute din Helsinki să nu afecteze echipamentele sensibile de sub tramvaiele Variotram, acestea au fost prevăzute cu încălzire sub podea. Alte elemente de noutate pentru perioada în care au fost fabricate sunt senzorii de viteză fără alimentare externă și setarea personalizată a parametrilor de conducere specifici fiecărui vatman cu ajutorul unui card.

Date tehnice tramvai Variotram pentru Helsinki

Tip tramvai: Variotram MLRV1/2, unidirecțional, modular, cu podea complet coborâtă
Ani fabricație: 1998 – 2003
Număr de tramvaie livrate: 40
Producător: ADtranz / Bombardier (ABB Daimler-Benz Transportation, DaimlerChrysler Rail Systems / Bombardier Transportation)
Asamblare: Transtech (Rautaruukki Oyj Transtech / Talgo-Transtech Oy / Talgo Oy)
Echipamente electrice: Asea Brown Boveri (ABB) / Traktionssysteme Austria GmbH (TSA)
Lungime: 24,4 m
Lățime: 2,3 m
Înălțime: 3,4 m
Înălțimea podelei: 375 mm / 325 mm la uși
Masă, gol: 35 t
Număr module: 5
Număr articulații: 4
Număr uși: 4, duble
Deschiderea ușilor: 1350 mm
Număr de locuri: 80 în picioare, 45 pe scaune fixe, 10 pe scaune rabatabile
Aer condiționat: în cabina vatmanului
Lungimea șasiului: 1,8 / 6,4 / 7,6 m
Boghiuri: 3, fixe, fără osii
Formula roților: Bo′Bo′Bo′
Diametrul roții: 660 mm (600 mm la uzură maximă)
Motoare: ABB / TSA 8WXA 3442M, 12 x 45 kW, curent alternativ (câte un motor pentru fiecare roată)
Sisteme de frânare: electrodinamic, electrohidraulic, electromagnetic

Imediat după punerea în exploatare, au apărut probleme tehnice, care în final au dus la dereglarea sistemului de transport cu tramvaiul din Helsinki, din cauza imobilizării îndelungate a vagoanelor, pentru reparații.

Astfel:
– în ciuda sistemelor de încălzire instalate sub podea, echipamentele sensibile nu fac față temperaturilor extrem de scăzute;
– boghiurile fixe nu se comportă corespunzător, având în vedere numeroasele curbe cu raze mici și profilul șinelor, ceea ce generează uzură prematură a bandajelor și șinei; ulterior, au apărut fisuri în cadrele boghiurilor și la caroserie; de asemenea, tramvaiele Variotram din Helsinki sunt mai zgomotoase la rulare decât cele de generație mai veche.

În aceste condiții, se ajunsese în situația ca mai puțin de jumătate din cele 40 de tramvaie să fie apte de circulație, compania de transport public din Helsinki luând în considerare anularea contractului. După multe negocieri, în 2007 Bombardier și-a asumat repararea și întreținerea tramvaielor timp de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii contractului pe întreaga durată de exploatare. Bombardier a investit în crearea și echiparea corespunzatoare a unui spațiu în Helsinki pentru repararea și întreținerea tramvaielor Variotram. La toate cele 40 de tramvaie au fost realizate lucrări de modificare a articulațiilor și boghiurilor.

Contractul încheiat în 2007 prevedea ca, începând din 2008, dacă mai mult de 4 tramvaie erau imobilizate simultan, Bombardier trebuia să plătească către HKL o taxă zilnică pentru fiecare tramvai imobilizat, iar dacă mai mult de 8 tramvaie erau imobilizate, HKL avea dreptul să anuleze contractul și să returneze tramvaiele către Bombardier, primind înapoi cele 76 de milioane de euro plătite.

Chiar dacă modificările aduse tramvaielor au îmbunătățit situația, exploatarea lor s-a făcut în continuare anevoios, cu costuri de întreținere ridicate, în final ajungându-se la concluzia că nu există posibilitatea de a le face compatibile în totalitate cu rețeaua din Helsinki.

După alte negocieri îndelungate, în 2017 a fost semnat un contract între HKL și Bombardier pentru anularea achiziției tramvaielor, Bombardier urmând să plătească HKL 33 de milioane de euro (neputând onora prevederea de a fi exploatate la Helsinki 40 de ani), iar compania de transport public să returneze tramvaiele începând din 2018 și să încerce să le găsească, împreună cu Bombardier, un nou proprietar, întrucât există potențialul de a fi exploatate o lungă perioadă de timp în cadrul unei rețele compatibile. La sfârșitul lui 2018, tramvaiele au fost retrase din circulație definitiv la Helsinki.

În iulie 2018, 2 tramvaie Variotram au fost transportate în Germania, pentru a fi testate la Mannheim, Heidelberg și Ludwigshafen, în rețeaua Rhein-Neckar-Verkehr GmbH (RNV), unde vagoane de același tip și-au dovedit eficiența, atât pe porțiunile interurbane, cât și în orașe.

În exploatarea tramvaielor Variobahn din München au apărut aceleași probleme la boghiuri ca la Helsinki.

Pentru a contracara efectele crizei provocate de imobilizarea tramvaielor Variotram, în perioada 2004-2014 au fost utilizate 10 tramvaie rulate GT 6 și GT 8 achiziționate din Mannheim și Ludwigshafen.

Reamintesc că, în 2007, când RATP Iași a încheiat contractul pentru achiziția a 10 tramvaie ST 10 și ST 11 de la HEAG Darmstadt, înaintea începerii livrării, partenerul german ne-a transmis o solicitare primită de la HKL Helsinki pentru închirierea acestor tramvaie. Acesta este contextul în care a apărut solicitarea respectivă.

Dat fiind finalul inevitabil al exploatării tramvaielor Variobahn în Helsinki, a fost încheiat în 2010 un alt contract pentru livrarea a 40 de tramvaie noi (suplimentat cu încă 59), fabricate de Transtech (companie preluată ulterior de ©koda Transportation), două prototipuri fiind livrate în 2013, iar producția de serie începând din 2015. Tramvaiele, denumite Artic, fac parte din familia ©koda ForCity și sunt echipate cu boghiuri pivotante.

Orașul ŁódŒ din Polonia a intenționat să achiziționeze tramvaiele Variotram din Helsinki și două vagoane au fost trimise acolo în iulie 2021 pentru teste. Acestea au început la jumătatea lunii septembrie și s-au încheiat prematur. La începutul lunilor noiembrie și decembrie cele două tramvaie au fost duse pentru a fi inspectate la o firmă din Germania. S-au reconfirmat aspectele documentate, iar ŁódŒ a renunțat la această investiție.

Soarta acestor 40 de tramvaie rămâne incertă.

Info despre tentativa de achiziție de către ŁódŒ: https://www.transport-publiczny.pl/wiadomosci/mpklodz-najprawdopodobniej-nie-kupi-uzywanych-variotramow-71763.html

Un film în care se vede comportamentul boghiului: https://www.youtube.com/watch?v=KkQ3kyqF9uo

Un material in care directorul companiei de transport public din Helsinki trage o serie de concluzii demne de luat in seama pe viitor si de altii: https://www.railwaygazette.com/light-rail-and-tram/helsinkis-variotrams-sold-to-a-new-home/58430.article
Ville Lehmuskoski - directorul HKL Helsinki a scris:
‘The agreement safeguards the position of HKL and Helsinki taxpayers so that the early withdrawal of the trams does not cause any financial disadvantage’, explained HKL CEO Ville Lehmuskoski.

‘Over the years, we have learned a lot about the suitability of different types of tram bodies and bogie structures for the challenging conditions of our city. These lessons have been utilised, among other things, in the procurement of Artic trams, which have been available to us since 2013, and will continue to be utilised in our new procurements.

‘Co-operation with Bombardier has been smooth and we have succeeded together in finding the best solution to resell the Variotrams.’


Ultima modificare efectuată de către Radu Bialus la Mar 12 Dec 2023 13:15:32, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:28:46    Titlul subiectului: 217533

De curiozitate, cât voiau pe tramvaie? Dacă era preț de GT 4, meritau și așa luate. Dacă voiau 1 milioane de euro pe ele, să se spele pe cap.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:30:49    Titlul subiectului: 217534

Acum m-am uitat la filmulețul cu comportamentul boghiului. Pleacă rău de tot la plimbare boghiul mai ales în curbele strânse, aproape trece pe piatra cubică.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:33:08    Titlul subiectului: 217535

Iti dai seama ca intrebarea ta cu privire la oferta primita nu poate primi raspuns...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:38:04    Titlul subiectului: 217536

Da, te cred, eram curios dacă erau în zona de preț la care am mai luat SH-uri (câteva zeci de mii de €), sau mai mult. Nu de suma exactă, e irelevantă.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:40:57    Titlul subiectului: 217537

Nici vorba...
Dar chiar si daca ar fi fost date gratuit, iti pui intrebari despre cum te vei descurca cu ele daca iti fac probleme mari - de exploatare, financiare, nu mai zic de siguranta... Ce au facut polonezii a fost exact ce era corect sa faca, deci nu se aruncau cu capul inainte. Doar ca noi nu aveam si nu avem posibilitatile financiare de a face ce au facut ei.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 11:49:54    Titlul subiectului: 217538

Noi altceva am ratat, chiar in prezent: tramvaiele GT6M de la Augsburg, pe care le-a luat Zagrebul (numarul lor putea fi sporit pe termen mediu de la alte nemtalarii)... Deh, noi nu ne mai incurcam cu sh-uri, ca poporul roman sta numai cu coada-n sus imediat ce se dedulceste la oleaca de mai bine, asa ca tragem mai departe de GT4 sperand (si cunoastem vorba aia cu speratul) ca ne schimba Doamne-Doamne si restul parcului tot asa de repede cum l-a schimbat si-l schimba in cazul celor 50 - care deocamdata tot numai 32 is pana se incheie licitatia, cine stie cand si daca - de pana acum... Ceea ce...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 12:23:14    Titlul subiectului: 217539

La ce preț aveau (245.000 euro/bucată), erau perfecte. 10 din astea, mult mai bune decât o PESA sau Boznakaya. Da, sunt SH, dar la cum au grijă de ele nemții, zici că-s noi. Erau perfecte! Eu înțeleg că Primăria și CTP nu mai vor să se încurce cu vagoane SH, după fiasco-ul cu M-urile (mare parte zac descompletate în Dacia și nici nu cred că vor pleca la gară).

Cu toate astea, cred că cei din Augsburg ne-ar fi ajutat cu piese de schimb, expertiză și toate cele, mai ales că sunt ”prieteni” și ne stim de mult. Probabil că ne făceau și ”discount”. Uite că am luat Bozankaya și PESA și avem probleme cu ele. La turci mă așteptam, că aia nu fac tramvaie de mult și nu au așa multă experiență, dar la PESA...

Întrebare, Radule: Au venit reprezentați ai PESA la Iași, înainte de licitație, să vadă infrastructura? S-a discutat un pic despre macaze, curbe strânse, ronduri etc?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 12:32:01    Titlul subiectului: 217540

Apropo de schimbarea parcului, Chirica a zis cu gura lui la inagurarea acoperișului de tablă de la Rond Țuțora că până în 2026, 60% din parcul de tramvaie va fi nou. Probabil mai cumpără niște turcisme, eventual poloneze (că de Siemens, Bombardier și alte asemenea nici nu se pune problema) și rămân GT4, că alea sunt mau ușor de ”reparat”. Hai, poate, GT8-urile mai trăiesc. Probabil vor casa M-urile și ST-urile.

SH-urile luate cu cap, nu-s o investiție rea. M-urile or fi fost prea complexe pentru noi, multă electronică etc. Se zice că unul ar fi murit înainte să iasă din depou și unul în timpul probelor, restul în timp. Dar nu știu dacă e neapărat vina lor că nu-s fiabile...

Am mers azi cu un MAN articulat SH și era mult mai bine decât un ISUZU sau Solaris nou. Pentru că aveai loc să arunci un ac, nu era așa de plin. Dacă era un ISUZU, nu mai aveai loc nici să respiri... Prefer un SH spațios, curat și îngrijit, decât un autobuz nou cu interior de chicinetă.

Nu zic, și alea noi sunt bune, dar achizițiile de genul ăsta trebuie studiate îndelung și făcute cu cap, de la caietul de sarcini, până la recepția finală. Nu iei un telefon sau o imprimantă, iei o mașinărie de 2 milioane de euro, care trebuie să meargă minim 40 de ani fără prea mari probleme.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 12:51:55    Titlul subiectului: 217541

tramfan a scris:
Întrebare, Radule: Au venit reprezentați ai PESA la Iași, înainte de licitație, să vadă infrastructura? S-a discutat un pic despre macaze, curbe strânse, ronduri etc?

Nici la asta nu-ti pot raspunde...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 12:54:48    Titlul subiectului: 217542

Am înțeles, nasol... Acum probabil că s-a semnat recepția la ambele modele și nu se mai poate face nimic. Nu știu de ce am senzația că au fost luate ”în grabă”, ca să se facă o ”spoială” semi-electorală și să bucure poporul că ”uite, domn'le, ne-a luat tramvaie noi”...

Noi, noi... dar nu cu orice preț.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 12:57:53    Titlul subiectului: 217543

tramfan a scris:
până în 2026, 60% din parcul de tramvaie va fi nou.

Deocamdata situatia e cea pe care am "inventariat-o" aici: https://www.skyscrapercity.com/threads/public-transport.991905/page-273#post-185903104
Asadar, cca. 25% noi... Daca cineva isi imagineaza ca va mai ploua cu bani europeni peste noi cum a plouat pana acum...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 13:07:58    Titlul subiectului: 217544

tramfan a scris:
10 din astea, mult mai bune decât o PESA sau Boznakaya.

Nu as face comparatia asa, ci as spune ca ar spori intr-un timp mai scurt numarul tramvaielor care ofera conditii de transport in conformitate cu anul in care suntem, iar cand tot parcul de tramvaie vechi ar fi inlocuit, ne-am putea ocupa si de inlocuirea astora "oleaca mai putin noi" cu unele noi, incetul cu incetul. Asa se face treaba, asa au facut-o toti in mod rational... Altfel, sigur, poti da tunuri de cate 1000 de autobuze si 500 de tramvaie deodata pe banii altora, dar dupa ce ies din garantie gardul le mananca (v. Citaro de la Bucuresti)...
A, si inca ceva: daca nu iti indrepti atentia si catre dotarea cu utilajele necesare intretinerii liniilor si tramvaielor noi, iarasi ajungi intr-o situatie proasta cu parcul de vagoane moderne...
Asa incat, Jupanaria Iasi are la ce medita...


Ultima modificare efectuată de către Radu Bialus la Mar 12 Dec 2023 13:11:03, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 9897
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 13:10:48    Titlul subiectului: 217545

Din pacate cam asa se va intampla la Bucuresti cu tramvaiele noi, dupa ce vor iesi din garantie, daca cei de la STB si PMB vor fi tot cu capul in nori.
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 13:11:39    Titlul subiectului: 217546

Asa este!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 12 Dec 2023 13:20:05    Titlul subiectului: 217547

La noi, vor începe să descompleteze și canibalizeze din tramvaiele noi după ieșirea din garanție. Se vor lua piese de pe unele și se vor pune pe altele. Deși, zvonurile, spun că deja se practică asta, pentru că nu există piese de schimb.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1006
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 15 Dec 2023 13:00:45    Titlul subiectului: 217585

2207, deraiere la macazul de intrare/ieșire din depou.


FB_IMG_1702637939291.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  123.04 kb
 Vizualizat:  de 813 ori

FB_IMG_1702637939291.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
tramfan



Data înscrierii: 13/Ian/2011
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 1091
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 15 Dec 2023 13:03:04    Titlul subiectului: 217586

Încă unul? Nu, clar, trebuie investigate cu celeritate aceste incidente. Sus suspect de multe, într-un timp foarte scurt.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Mrnokia



Data înscrierii: 16/Mai/2017
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 169
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 15 Dec 2023 18:10:00    Titlul subiectului: 217588

Deh. O vrut primăria tramvaie noi, are tramvaie noi. De acum să șteargă în *** cu ele.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 9897
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 15 Dec 2023 23:30:30    Titlul subiectului: 217589

Nu e ceva normal sa circule tramvaie noi ? Trebuie sa ramanem in secolul 14 ?
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Mrnokia



Data înscrierii: 16/Mai/2017
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 169
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 16 Dec 2023 16:38:59    Titlul subiectului: 217591

Este normal să circule tramvaie noi însă nu atunci când sunt proiectate în așa hal încât deraiază la un macaz oarecare.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
KTLYN



Data înscrierii: 25/Ian/2013
Ultima vizita: 20/Apr/2024
Mesaje: 209
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 19 Dec 2023 08:58:18    Titlul subiectului: 217627

Am observat astazi in autobuzul cu nr 2002, ca au fost montate niste dispozitive de siguranta. Las cateva poze , inclusiv din momentul in care dispozitivul dedecteaza calatori in lateralul autobuzului.


20231219_074511.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  391.5 kb
 Vizualizat:  de 569 ori

20231219_074511.jpg



20231219_075418.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  556.26 kb
 Vizualizat:  de 569 ori

20231219_075418.jpg



20231219_075430.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  337.83 kb
 Vizualizat:  de 569 ori

20231219_075430.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Mrnokia



Data înscrierii: 16/Mai/2017
Ultima vizita: 26/Apr/2024
Mesaje: 169
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 02 Feb 2024 22:35:41    Titlul subiectului: 218016

Ma cam pune pe ganduri gaura aia. Pare sa fi fost foarte adanca, lucru care pune intrebarea daca nu exista si alte locuri in proximitate unde o astfel de surpare sa fie iminenta. Si care e treaba cu traversele alea? O cazut in gaura, desprinse de la linia de tramvai si le-au scos de acolo?
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-video-circulatia-tramvaielor-in-zona-podu-ros-perturbata-de-o-surpare-a-asfaltului--373985.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 27/Apr/2024
Mesaje: 8714
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 02 Feb 2024 23:12:05    Titlul subiectului: 218018

Portiunea aceea de linie face parte din reabilitarea din anul 2000. Intre intrarea de sus pe strada Palat si pod s-a realizat fundatie, s-au turnat si compactat toate straturile necesare si linia a fost pusa pe pat de piatra sparta, pe traverse de beton. E, intr-adevar, interesant ce s-a intamplat acolo si ma intreb daca a si analizat cineva sau tot ce s-a facut a fost sa se umple groapa aparuta cu ceva...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... , 34, 35, 36  Următoare
Pagina 35 din 36

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community