Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Știri, articole de presă
Du-te la pagina 1, 2, 3, 4  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul CONSTANȚA
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
bercenicity



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Mai/2023
Mesaje: 553

MesajTrimis: Mar 18 Apr 2006 12:53:12    Titlul subiectului: Știri, articole de presă 20924

Romania Libera,
Deocamdata doar cu titlu de prezentare
"Autobuze moderne in curtea RATC
Marti 28 Martie 2006
Noul autobuz MAZ a fost prezentat, ieri, in Constanta. Reprezentantii Regiei Autonome de Transport in Comun, impreuna cu cei ai producatorului si ai firmei de leasing, au precizat ca evenimentul a avut numai un rol de informare, urmand ca o eventuala achizitie sa se faca prin licitatie publica.
Autobuzul MAZ 203 are aceleasi dimensiuni ca si modelul precedent, folosit de constanteni de cativa ani. Noutatea vine din faptul ca motorul nu mai este Renault, ci Mercedes, si corespunde normelor de poluare EURO IV. De asemenea, cutia de viteze manuala a fost schimbata cu una automata. Autovehiculul dispune de 26 de locuri pe scaune, din care patru sunt rezervate, conform directivelor europene, persoanelor cu handicap. In plus, exista un spatiu special pentru persoanele cu handicap care calatoresc in carucioare. Pentru a facilita accesul acestora, noul MAZ este prevazut cu o suspensie care ii permite sa se incline pe o parte si cu o trapa. Autobuzul dispune si de o iluminare gradata, in functie de luminozitatea atmosferica, ceea ce asigura o vizibilitate optima. Pretul unui astfel de autobuz este cu aproximativ 10% mai scump decat modelul precedent. Reprezentantii firmei de leasing afirma insa ca va fi mult mai mic decat autobuzele din Bucuresti, care au ajuns sa coste aproximativ 185.000 de euro pe bucata.
Linii favorite
Potrivit directorului RATC, Dumitru Coiciu, regia ar avea nevoie sa cumpere inca aproximativ 20 de autobuze. Din cauza resurselor financiare limitate, acesta a declarat ca achizitia unor noi mijloace de transport in comun nu va avea loc, cel mai probabil, in acest an. Dumitru Coiciu a precizat ca se simte nevoia introducerii de noi autobuze, in special pe liniile 40 si 43. "Ma refer la relatiile gara - Campus si gara - Ciresica. As vrea sa impart linia 43 in doua: una care sa mearga direct la Ciresica si una care sa asigure transportul in zona blocurilor din Tomis Nord", a spus Dumitru Coiciu, precizand ca o alta zona in care se intentioneaza suplimentarea numarului de autobuze este Kilometrul 5, pe liniile 2 si 5. In prezent, in municipiul Constanta circula 130 de MAZ-uri."

Un articol de Cristian Hagi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
bercenicity



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 17/Mai/2023
Mesaje: 553

MesajTrimis: Mar 30 Mai 2006 23:56:28    Titlul subiectului: thththtrrhr 24047

Romania Libera
"RATC deschide sezonul la amenzi
Miercuri 31 Mai 2006
O suta de controlori ai Regiei de Transport in Comun si de jandarmi vor incepe, de maine, o campanie "aspra si agresiva" impotriva calatorilor fraudulosi. Decizia vine ca urmare a faptului ca, in primele cinci luni ale anului, conducerea RATC a constatat o scadere a numarului de calatori platitori transportati, in ciuda faptului ca autobuzele si tramvaiele sunt pline si ca biletele nu s-au mai scumpit de la 1 iunie 2005. Directorul regiei, Dumitru Coiciu, spune ca incasarile au scazut cu aproximativ 10-15%, ceea ce ameninta salariile angajatilor, posibilitatea de a procura piese de schimb si proiectele investitionale. Acesta a avansat si o cifra a calatorilor fraudulosi care, in opinia sa, se ridica la 25% din totalul pasagerilor, adaugand ca cea mai mare parte din ei sunt tineri, in special elevi, care considera mersul fara bilet o distractie, un act de bravura. Scaderea incasarilor poate fi explicata si prin aparitia retelelor de falsificatori de bilete, conduse de oameni de specialitate cu aparatura performanta. Dumitru Coiciu spune ca biletele RATC au opt elemente de siguranta, care nu sunt cunoscute, in totalitate, decat de el si de firma care le imprima.
RATC va trimite in teren 40 de brigazi de control, formate din trei angajati ai regiei si un jandarm, care vor verifica non-stop pe toate liniile de transport. Primele linii vizate sunt cele centrale, respectiv 42 si 43, care vor fi urmate de liniile din cartiere si de tramvaie. Dumitru Coiciu apreciaza faptul ca Brigada Mobila de Jandarmi Constanta pune la dispozitie efective, pentru ca au existat, chiar si in acest an, numeroase cazuri de agresiune asupra controlorilor sau de furturi din buzunare."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
OAB



Data înscrierii: 25/Noi/2005
Ultima vizita: 10/Mai/2022
Mesaje: 1621
Locație: Cluj

MesajTrimis: Joi 29 Iun 2006 14:29:49    Titlul subiectului: 26518

Consultând site-ul www.cta.ro am văzut că există posibilitatea de a căuta în site-ul respectiv. Am găsit un articol pe care mulți dintre noi îl cunoaștem:
"Stelian Duțu îl acuză pe primarul Radu Mazăre că a achiziționat autobuzele MAZ la prețuri de Mercedes
Președintele Organizației Județene a Partidului Democrat și, totodată, candidat la funcția de primar al Constanței, Stelian Duțu, l-a acuzat duminică 25 aprilie, într-o conferință de presă, pe primarul Radu Mazăre că a achiziționat cele 115 autobuze MAZ la prețuri de Mercedes - transmite Infostar. Stelian Duțu a declarat că valoarea finală achitată de municipalitate pentru noul parc de autobuze MAZ, achiziționate în urmă cu un an și jumătate, face ca prețul unui singur autovehicul să crească de la 75. 000 de dolari - prețul de vînzare al producătorului, la aproximativ 200.000 de dolari. Potrivit președintelui PD Constanța, acesta a fost prețul de achiziție al Consiliului Local, în baza contractului de achiziționare în leasing încheiat pe o perioadă de opt ani între Primăria Constanța și firma Dunărea Leasing SA. El a afirmat că, spre comparație, un autobuz Renault ar fi costat 80.000 de dolari, în timp ce prețul unui autobuz achiziționat de la uzinele Mercedes ar fi ajuns la 200.000 de dolari. "Hotărîrea adoptată de Consiliul Local Municipal a produs o gaură imensă în buget, rata pe care o are de achitat anul acesta municipalitatea pentru contractul de achiziție în leasing a celor 115 aubobuze Maz depășind cu aproape 10 la sută resursele bugetului local",a declarat Stelian Duțu. Candidatul PD la Primăria Constanța a arătat că, în 2004, rata de leasing este de 181,7 miliarde de lei, în timp ce valoarea bugetului local, realizat din impozite și taxe, este de 174 miliarde de lei. El a mai precizat că transferul transportului în comun pe raza municipiului de la rețelele electrice la motoare pe carburanți s-a făcut fără un studiu de mediu și a fost una dintre hotărârile nefericite din punct de vedere ecologic adoptate în actualul mandat de Consiliul Local Muncipal Constanța. Din acest motiv, PD Constanța va propune organizarea unui referendum local pentru reintroducerea sistemului de transport public de călători cu vehicule acționate electric. La vremea respectivă, hotărîrea de înnoire a parcului auto pentru transportul public de călători a fost aprobată de Consiliul Local Municipal în unanimitate, fără a se înregistra nici o opoziție sau comentariu defavorabil din partea vreunui unui partid politic."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
adryyan



Data înscrierii: 10/Ian/2007
Ultima vizita: 14/Noi/2015
Mesaje: 57
Locație: Sibiu

MesajTrimis: Dum 02 Iul 2006 21:27:36    Titlul subiectului: 26801

"Pensionarii se plâng că nu mai pot călători gratuit cu mijloacele de transport în comun
* RATC susține că institutiile care aveau obligația, prin lege, să deconteze aceste cheltuieli, se fac că plouă…
Vestea că, începând cu 1 iulie a.c., pensionarii, beneficiarii legii 118, veteranii de război nu vor mai beneficia de abonamente gratuite pe mijloacele de transport ale RATC i-a luat pe nepregătite pe cei vizați.
„Am fost puși în fața faptului împlinit!“
„În locul abonamentului pe care-l solicitasem de la ghișeu mi s-a recomandat să-mi scot bilet. Mai mult, mi s-a sugerat să-i cer bani primarului Mazăre, dacă mai doresc să circul gratuit în continuare. Ca și când ar fi suficient să pun mâna în buzunar și să găsesc acolo toți banii de cheltuială. Sperăm să se reevalueze situația și noi să primim, în continuare, abonamente gratuite. Chiar dacă am înțeles că și RATC-ul are cheltuielile lui, totuși, cineva trebuie să se gândească și la noi“ – ne-a spus, iritat, pensionarul Lucian Ichim, din Constanța.
„Nu călătorim de dragul plimbării!“
Un alt mesaj de nemulțumire ne-a parvenit din partea pensionarului –D. Ionescu: „Am suferit mult în viață și faptul că statul s-a gândit să ne recompenseze, cumva, suferințele trecutului comunist a fost pentru noi o consolare. Am apreciat mereu facilitățile acordate, printre care și cele care se referă la transportul gratuit cu mijloacele auto. Acum, am aflat că nu voi mai putea călători gratuit prin Constanța. Vreau și eu să știu ce aș putea face și cu ce firmă de transport călători aș putea merge în continuare. Să nu se înțeleagă că aș fi un plimbăreț, la vârsta mea, pentru c[ majoritatea drumurilor prin oraș duc spre spital sau policlinică. Chiar mă doare când, în autobuz, mulți își dau coate, insinuând că moartea mă caută pe acasă și eu îmi permit să sufoc oamenii. Cred că este nedrept cum se pun aceste probleme “.
„Ni se cuvine mai mult respect“
„Eu sunt mândru că nu am făcut umbră pământului degeaba în această viață. Dovadă, decorațiile de război pe care le păstrez într-un loc apropiat inimii mele. De aceea, consider că ni se face o nedreptate dacă statul nu va susține, în continuare, această mică facilitate, care, însă, nouă, celor neajutorați, ne este de mare ajutor. Ca unul care am luptat pe prima linie a frontului, tot ce îmi doresc acum este să nu fiu tras pe linia a doua, ca cetățean al acestui oraș. Trag nădejde că semnalele noastre vor ajuge la urechile cui trebuie, astfel încât RATC să aibă banii necesari pentru a ne da abonamente gratuite. Oare, cerem atât de mult?“
RATC a făcut eforturi pentru a nu se ajunge aici!
Șeful Serviciului Exploatare din cadrul RATC, Constantin Șerban, ne-a declarat că regia constănțeană de transport în comun a întreprins toate diligențele necesare către cei care aveau obligația, prin lege, să deconteze aceste cheltuieli: „Se știe că aceste gratuități sunt acordate prin legi guvernamentale. Problemele apar atunci când aceste cheltuieli nu ne sunt decontate. Totuși, pentru ca să evităm neajunsurile de acest gen, am solicitat, în nenumărate rânduri, tuturor celor implicați, respectiv, Comisiei revoluționarilor, consiliului local, consiliului județean, practic, tuturor forurilor îndrituite să dispună aceste decontări. Din păcate, până la această oră, fie nu ni s-a răspuns deloc, fie s-a ocolit fondul problemei. Dacă, până acum, ne-am mai descurcat cum-necum, neajunsurile actuale nu ne mai permit continuarea activității în aceste condiții: au scăzut toate veniturile, turiștii sunt puțini, deci numărul călătorilor a scăzut, iar mașinile merg cu motorină, cauciucuri și piese, nicidecum cu promisiuni“
Totuși, C. Serban îi asigură, pe această cale, pe beneficiarii abonamentelor gratuite, că în momentul în care regia de transport va primi banii alocați acestor cheltuieli, aceștia vor fi deîndată repuși în drepturi și informați, tot prin intermediul presei."

(Cuget LIBER)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stefan_br



Data înscrierii: 04/Feb/2008
Ultima vizita: 01/Noi/2017
Mesaje: 1170
Locație: Braila

MesajTrimis: Mar 29 Apr 2008 18:03:28    Titlul subiectului: 92691

Uitati planul de eliminare a tranvaielor in Constanta

"Șase benzi de circulație asfaltate pe bulevardul Lăpușneanu
autor: Cristian MARIN (cristian.marin@telegrafonline.ro) "

"Linia de tramvai de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu va fi dezafectată și înlocuită cu asfalt pînă la 1 mai 2008. Afirmația aparține primarului Constanței, Radu Mazăre, care a declarat ieri că, pînă la sfîrșitul anului viitor, cel tîrziu primăvara lui 2010, locul tuturor liniilor de tramvai din oraș va fi luat de benzi de circulație. „Liniile 101 și 102 vor fi dezafectate pînă în iunie, respectiv octombrie 2009, și înlocuite cu covor asfaltic. Va rămîne doar vechea linie 104, pe care am considerat-o de prioritate ultimă, urmînd să o înlocuim cu carosabil pînă în decembrie 2009 sau primăvara lui 2010”, a afirmat Mazăre. În total, în Constanța sînt 25 de kilometri de linie de tramvai, pe rutele: 100 (Gară - Mamaia) - 6 km; 101 (Gară - Zona Industrială) - 7,5 km; 102 (Delfinariu - Zona Industrială) - 9km și 104 (Gară - Poarta 6) - 2,5 km. Lucrările de scoatere a liniilor de tramvai de pe linia 100 au început anul trecut, cînd lucrătorii SC Confort Urban SRL au și asfaltat cîteva sute de metri de carosabil, în locul căilor de rulare pentru tramvaie din zona Gară. Ulterior, condițiile meteorologice au determinat suspendarea lucrărilor de asfaltare, însă s-a trecut la scoaterea liniilor de tramvai din apropierea stațiunii Mamaia, de pe b-dul Lăpușneanu, în vederea pregătirii asfaltărilor din această primăvară.
Potrivit directorului Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC), Dumitru Coiciu, în cazul în care s-ar fi menținut tramvaie în circulație, atît acestea, cît și căile de rulare ar fi trebuit înlocuite. „Căile de rulare au fost amenajate în 1984 și au avut termen de valabilitate 20 de ani. Și tramvaielor le-a fost depășită durata maximă de funcționare”, a spus Coiciu. Înlocuirea tuturor căilor de rulare și achiziționarea de tramvaie noi ar costa enorm de mult orașul, după cum a explicat primarul Mazăre: ”Costurile de înlocuire a tramvaielor și de reabilitare a căilor de rulare ar fi de 100 de ori mai mari decît costurile de achiziționare de noi autobuze. O singură garnitură de tramvai costă 2-4 milioane de euro. Dacă am fi optat pentru această soluție ar fi trebuit să înlocuim cîteva zeci de garnituri și să reparăm și căile de rulare”. Mazăre a subliniat că desființarea liniilor de tramvai nu s-a hotărît înainte de consultarea locuitorilor orașului: „Decizia de a desființa liniile de tramvai era conturată după ce am văzut ce s-a întîmplat în București, unde Primăria Generală a capitalei a avut ideea genială de a construi un tramvai rapid și de a lăsa pe anumite locuri o singură bandă de circulație, ducînd astfel la o medie de circulație de 4-5 km/h. Proiectul nostru nu a fost demarat decît după realizarea unui studiu sociologic care ne-a arătat că populația dorește desființarea tramvaielor”.
Liniile de tramvai 101 și 102 nu au fost încă „atacate” de drumari, întrucît, mai întîi, Primăria trebuie să achiziționeze autobuzele care vor deservi fostele rute ale tramvaielor. „Vor fi luate 65 de autobuze noi. Am cerut autobuze mai mari decît cele pe care le are acum RATC, de 15 metri lungime, dar mai mici decît cele articulate, noile autobuze fiind dotate cu trapă pentru persoane cu handicap. Licitația va fi organizată pe 4 aprilie și costul de cumpărare a autovehiculelor va fi de două ori mai mic decît cel practicat la București”, a declarat primarul. El a adăugat că, dacă nu va fi contestată licitația, autobuzele ar trebui să fie livrate la Constanța în luna iunie. După ce vor intra în circulație noile autobuze, tramvaiele vor fi retrase de pe trasee și va începe dezafectarea șinelor de tramvai de pe liniile 101 și 102."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 11/Feb/2021
Mesaje: 1204

MesajTrimis: Mie 30 Apr 2008 06:48:17    Titlul subiectului: 92719

E vechi articolul. Bine nene, dar de ce nu ia niste trolee?
Bucurestiul este alta mancare de peste. Mazare, habar nu are cu transportul, asta e clar. El crede ca largirea bulevardelor e solutia la trafic... nu prea.
Altul din provincie care le stie el de Bucuresti.
Poate sa aduca niste trolee ceva! Iar linia 41 merge super, oricat se scarpina el. Las sa crape de oftica! La Bucuresti e metrou usor, sic!

_________________
GEORGE SCRIPCARU #CONCRET primarul sufletelor noastre--Vorba olteanului: cand ajungi la Brasov, in Romania nu te mai intorci
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
OAB



Data înscrierii: 25/Noi/2005
Ultima vizita: 10/Mai/2022
Mesaje: 1621
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie 30 Apr 2008 14:51:13    Titlul subiectului: 92739

Citat:
„Vor fi luate 65 de autobuze noi. Am cerut autobuze mai mari decît cele pe care le are acum RATC, de 15 metri lungime, dar mai mici decît cele articulate
Dacă ceea ce scrie acolo e adevărat, treaba asta poate însemna MAZ 107 Confused Un asemenea autobuz ar putea fi folosit, să zicem, pe linia 100 unde fluxul de călători e mare iar autobuzul poate să ducă fără probleme 140 pasageri. Pe 102, vor fi probleme la "Faleza Nord" unde virajul către capătul de linie este destul de strâns.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Dum 04 Mai 2008 17:52:52    Titlul subiectului: 92930

Se vorbeste zilele acestea si de reintroducerea transportului de stat (expresia apartine autorului articolului) intre Constanta si Navodari; totusi nu exista o data certa si nici certitudini in acest sens:

http://www.ziuact.ro/display.php?data=2008-05-03&id=231229

Ziua de Constanta, 3 mai a scris:
Intr-un comunicat de presa remis, ieri, de Primaria Navodari, reprezentantii administratiei locale isi exprima bucuria pentru ca un proiect de hotarare initiat de primarul orasului, Tudorel Calapod, in octombrie 2007, a avut ecou si la Regia Autonoma de Transport in Comun (RATC) Constanta. Dintr-un alt comunicat, dat de PSD Navodari, reiese ca RATC ar fi confirmat ca infiintarea transportului de stat pe ruta Navodari - Constanta este benefica. Asta dovedeste ca actiunea de strangere de semnaturi, initiata de Tudorel Calapod si in plina derulare, a determinat autoritatile sa intervina, la fel ca in cazul programului de asfaltare al orasului. "Chiar daca decizia este luata in cel de-al 12-lea ceas si in campanie electorala, important este ca va fi rezolvata problema navodarenilor, nevoiti sa se deplaseze, zilnic, pe aceasta ruta cu mijloace de transport improprii si in conditii neadecvate", este de parere seful administratiei navodarene.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 09 Iul 2008 15:27:41    Titlul subiectului: 95535

Un nou incident in care e implicat un tramvai RATC, de data asta din postura de 'victima inocenta':

http://www.antena1.ro/index.php?page=news&id=25558

Antena 1 a scris:
Patru tineri din Constanta s-au urcat in masina si au pornit intr-o cursa nebuna prin oras. Erau dupa o noapte de betie. Intr-o intersectie, soferul a pierdut controlul asupra volanului si intrat in plin intr-un tramvai. Imediat, cei patru au sarit din masina si au disparut! Politistii au reusit sa ii prinda insa in cateva minute.

Din pacate tramvaiul implicat nu apare in secventa video.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 30 Dec 2008 19:47:09    Titlul subiectului: 103382

La Constanta se fura fier vechi cu... autobuzul:

http://www.gandul.info/actualitatea/furt-de-fier-vechi-cu-autobuzul-de-calatori.html?3927;3679759

Gandul a scris:
Câțiva constănțeni au reclamat furtul de fier vechi practicat la poarta Portului Constanța de șoferi ai Regiei Autonome de Transport în Comun. Oamenii aflați luni seara în jurul orei 19.40, în stația RATC de la Poarta 1 (Cazino), așteptau sosirea autobuzelor, când au asistat la un furt în direct. Șoferul unui autobuz de pe linia 51 a refuzat să ia pasagerii spunând că se retrage la garaj, timp în care mai mulți indivizi furau dintr-un vagon de marfar staționat în port, aproape de stația RATC, calorifere și alte obiecte din fier pe care le aruncau peste gardul portului și le încărcau în autobuzul de călători. Șoferul autobuzului a pornit în trombă cu prada și cu doi dintre hoți, lăsând trecătorii mască.

Un caz similar a mai fost înregistrat la RATC în urmă cu câteva luni, când pornind de la sesizarea unui cetățean, un șofer complice cu hoții de fier vechi a fost prins de șefi cu autobuzul plin de marfă. Șoferul a fost dat afară, regia lăsând derularea anchetei pe seama Poliției.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Sâm 17 Ian 2009 11:13:42    Titlul subiectului: 104394

Ce mai face Gheorghe Joe de pe langa Constanta:

http://www.cugetliber.ro/1232143200/articol/33152/un-barbat-din-techirghiol-a-distrus-un-compostor-ratc/

Cuget Liber a scris:
Joi, Gheorghe Joe, de 49 de ani, din Techirghiol, a stricat un validator electronic, supărat că echipa de controlori i-a cerut biletul de călătorie. Pagubele ajung la 400 euro.

Joi, în jurul orei 17,00, un alt autobuz aparținând RATC Constanța a avut de suferit în urma actului de vandalism produs de un bărbat din Techirghiol. „În autobuzul care circula pe linia 40, Pescărie - Gară, a urcat echipa de controlori, în stația Ion Rațiu. O persoană de 49 de ani a refuzat să arate biletul spunând că validatorul electronic este defect, cu toate că mai mulți călători au introdus biletul în compostorul cu pricina. Gheorghe Joe, la un exces de furie, a dat cu piciorul în compostor, stricându-l”, a declarat Timur Ibraim, șeful serviciului tehnic din cadrul regiei.

Controloarele au fost neputincioase, singurul lucru pe care au reușit să-l facă fiind acela de a-l ruga pe șofer să blocheze ușa din spate.

La gară, un echipaj de poliție de la Secția 3 l-a imobilizat și l-a dus la secție. „Prejudiciul ajunge la aproape 400 de euro, iar regia se constituie parte civilă”, a completat Timur Ibraim.

Actul de vandalism s-a produs într-unul din autobuzele noi, achiziționate de autoritățile locale în toamna anului trecut. „Mijloacele de transport în comun sunt pentru toți, au fost aduse prin eforturi financiare ale tuturor constănțenilor și nu vrem să ni le strice alții”, a adăugat șeful serviciului tehnic al RATC Constanța.

Am stat de vorbă cu Mihaela Acmula, controlor al regiei care a asistat la incident: „Bărbatul stătea pe scaunul din spate al autobuzului și, când i-am solicitat biletul de călătorie, ne-a spus că avem compostorul stricat, că nu imprimă pe bilet. I-am demonstrat că nu este și a început să țipe, să ne jignească. S-a ridicat în picioare, a apucat cu o mână bara de susținere și a dat un picior la compostor. Am cerut șoferului să blocheze ușa din spate, iar la gară ne-a așteptat un echipaj de poliție”.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mar 19 Mai 2009 09:14:40    Titlul subiectului: 111136

Noi dovezi ale manariilor si intereselor financiare din jurul transoportului public de persoane:

"După prima instanță
CJC a rămas fără SC Transport Călători SRL
Adina BOCAI
Adrian Gheorghiță

La sfârșitul lunii aprilie, instanța a acceptat cererea de suspendare a efectelor hotărârii de consiliu județean nr. 266/2008, potrivit căreia administrația județeană înființa SC Transport Călători SRL Constanța, dar și câteva trasee la nivelul județului. Hotărârea a fost notificată de prefectul de la acea vreme, Dănuț Culețu, și atacată ulterior în contencios administrativ.

Prin hotărârea de consiliu județean nr. 266, adoptată în august anul trecut, cu 21 de voturi pentru (PSD) și 13 împotrivă (PD-L + PNL), lua ființă SC Transport Călători SRL Constanța. Ho-tărârea mai prevedea la articolul 4 și înființarea unor trasee de transport județean care erau atribuite, prin respectivul act, fără vreo licitație, societății noi înfiin-țate.
Proiectul, introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței, a generat, la momentul supunerii la vot, o altercație între consilierul județean PD-L Adrian Gheor-ghiță și președintele CJC, Nicu-șor Constantinescu. Dovadă stă și procesul verbal al ședinței din august 2008, unde sunt consem-nate cu acuratețe replicile deloc prietenoase ale celor doi.

Consilierul PD-L a declarat atunci, în plen, că „proiectul este ilegal”. Gheorghiță a atras atenția că proiectul nu respectase preve-derile legale privind transparența decizională a administrației pu-blice locale, mai exact el nu fu-sese supus dezbaterii publice în mediul de afaceri direct vizat, el fiind introdus pe ordinea de zi su-plimentară a ședinței. Chiar și consilierii județeni au fost luați prin surprindere de prezența proiec-tului pe ordinea de zi. O altă hibă a proiectului semnalată de consi-lierul PD-L a fost nerespectarea prevederilor legale în domeniul transportului public de călători.

Replicile lui Constantinescu au sunat mai degrabă a amenințare, la vremea aceea. „Explicați-mi care este mandatul pe care îl aveți”, l-a interogat președintele CJC pe consilierul pedelist când acesta a luat cuvântul. Constan-tinescu nu s-a sfiit să îi reproșeze lui Gheorghiță că, în calitate de avocat, ar apăra „mafia transpor-tului local din județul Constanța”, completând cu: „Lăsați că mă ocup eu personal de aceștia, tot cu avocați, dar nu ca dumnea-voastră”.

Pentru a scurta intervenția consilierului PD-L, președintele CJC i-a comunicat acestuia că are dreptul să conteste hotărârea, lucru care s-a și întâmplat.

Notificată de prefect

Decizia luată de CJC, în exclusi-vitate cu voturile pesediștilor, a fost notificată în septembrie 2008 și de prefectul de la acea vreme, Dănuț Culețu. Prefectul solicita revocarea Hotărârii nr. 266/2008, invocând faptul că pentru adoptarea hotărârii ar fi trebuit să voteze două treimi dintre consilieri, cei 21 de pesediști neîntrunind acest scor în CJC.

Instanța, ultima speranță

Procedura de notificare nu și-a mai urmat, însă, cursul, iar hotărârea a fost atacată în contencios administrativ, consi-lierul PD-L Adrian Gheorghiță fiind cel care a și reprezentat în instanță transportatorii constăn-țeni.

În cererea de chemare în in-stanță au fost menționate urmă-toarele motive: hotărârea nu a fost adoptată cu două treimi din voturi din totalul consilierilor ju-dețeni în funcție, înființarea so-cietății de transport public jude-țean SC Transport Călători SRL este în contradicție cu preve-derile Legii nr. 92/2007 și neres-pectarea prevederilor privind transparența decizională în administrația publică (Legea nr. 52/2003). Un alt motiv menționat în cererea de chemare în jude-cată a CJC, se referă la înfiin-țarea traseelor menționate în hotărâre și nerespectarea legis-lației în domeniu, dar și atribu-irea, fără licitație, a respectivelor rute.

Pe 23 aprilie, prima instanță a admis acțiunea.

Va urma…

Referitor la dosarul în cauză, dar și la abordarea problemei de către autoritățile județene, Adrian Gheorghiță a declarat: „Consider că decizia instanței este una corectă. Constantinescu va trebui să înțeleagă odată și pentru totdeauna că nu va reuși să calce județul în picioare. „Mafia Tran-sporturilor”, așa cum a denumit-o în ședința publică în data de 13.08.2008, respectă legile și actele normative în domeniul tran-sporturilor, însă nu și Consiliul Județean. Deznodământul acestui dosar era evident.

Nu este prima bătălie câștigată cu Consiliul Județean și nu va fi nici ultima, așa cum veți vedea în perioada care va urma. Atitudinea ostilă a lui Constanti-nescu m-a determinat să fac din aceste dosare o ambiție per-sonală. Chiar nu a înțeles că prin intervențiile mele din plen doresc să atrag atenția asupra legalității proiectelor de hotărâri și nu e o încercare de a face pe deșteptul, așa cum a afirmat
."

Asa ca bucurati-va: nu trebuyie sa mergeti in Italia ca sa aveti de-a face cu mafia, ba chiar astia de la noi cred ca pot organiza cu brio cursuri de specializare in "meserie"... Evil or Very Mad

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Sâm 01 Aug 2009 17:24:47    Titlul subiectului: 114869

Un articol mai vechi, de prin luna mai 2009, dar care pe mine m-a emotionat pana la lacrimi si am considerat ca merita sa-l mentionez aici:

http://www.cugetliber.ro/1236981600/articol/36558/un-baietel-bolnav-care-se-pierduse-a-fost-recuperat-de-familie-datorita-unui-sof/

Cuget Liber a scris:
Un băiețel bolnav care se pierduse a fost recuperat de familie datorită unui șofer atent

În cursul zilei de joi, polițiștii Secției 5 au fost sesizați de un bărbat că în jurul orei 19,45, fiul său a dispărut de acasă. Ilie Joardă le-a spus oamenilor legii că Alexandru Sebastian J., de 11 ani, care este bolnav de autism, a plecat fără știrea părinților și este de negăsit.

Din primele verificări a reieșit că minorul, din cauza afecțiunii de care suferă, nu se poate orienta spațio-temporal și nu poate comunica. Oamenii legii au aflat că în momentul plecării, băiatul se afla la domiciliu împreună cu bunicul său, iar într-un moment de neatenție, el a ieșit pe ușa lăsată neasigurată, plecând într-o direcție necunoscută.

Pentru a-i ajuta în cercetări, tatăl copilului a dat și câteva detalii polițiștilor, spunându-le că băiețelul are plăcerea de a se plimba cu autobuzul și îi place să stea la fereastră, ca să privească pe geam.

În consecință, au fost alarmate efectivele aflate în serviciu și dirijate către locația dispariției, concomitent fiind comunicate la celelalte secții de poliție semnalmentele minorului. De asemenea, s-a luat legătura cu dispeceratul RATC Constanța, precum și cu mai multe firme de taxi.

Ulterior, în jurul orei 20,50, șoferul unui autobuz care circulă pe linia doi a observat că la el în mașină se află un băiețel cu semnalmentele respective care, exact cum spusese și tatăl lui, stătea pe un scaun și privea liniștit pe geam.

El a anunțat imediat angajații de la dispeceratul RATC, care, la rândul lor, au alertat polițiștii. O echipă operativă din cadrul Secției 5 Poliție a identificat și oprit din trafic autobuzul, pe bulevardul Ferdinand, în dreptul Spitalului Municipal, ocazie cu care a fost identificat minorul în cauză.

După aproximativ o oră de la momentul sesizării dispariției, copilul a fost predat familiei, care a mulțumit polițiștilor pentru modul profesionist în care au acționat, dar și șoferului de pe autobuz, care a dat dovadă de spirit civic.


Sublinierile imi apartin.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Sâm 26 Sep 2009 20:54:46    Titlul subiectului: 117610

La "telefonul calatorului" se primesc in medie doar 4 apeluri pe luna...:

http://www.replicaonline.ro/la_telefonul_calatorului_infiintat_de_ratc_nu_suna_nimeni_sa_reclame_1849.html

Replica a scris:
Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanța a apelat încă din luna mai a.c. la un mijloc de comunicare cu ajutorul căruia toți cei care au nelămuriri sau plângeri de făcut pot apela la numărul de telefon 0241.694960. „Telefonul călătorului” este o cale prin care nemulțumirile călătorilor sau ideile acestora ajung mai rapid la conducerea instituției. Cu părere de rău însă, acest număr nu este prea des folosit, în condițiile în care sunt înregistrate nu mai mult de 4 apeluri pe lună, în medie. „Nu se înghesuie lumea să sune. Până în prezent, în ultimele patru luni, au fost înregistrate numai 14 apeluri. Noi am făcut toate demersurile ca lumea să fie informată, însă se pare că cetățenii nu prea au reclamații. Luna aceasta nu avem apeluri”, a declarat, pentru „Replica” de Constanța, Marius Brătulescu, șef Serviciu Comercial și Exploatare din cadrul RATC Constanța. Situația este cunoscută și de către directorul RATC Constanța, Dumitru Coiciu: „Nu știu de ce nu sună călătorii. Sunt puțini cei care o fac. Probabil că nu îi supără nimic”, a precizat Dumitru Coiciu. Reclamațiile călătorilor care au îndrăznit să apeleze la „telefonul călătorului” fac referire la faptul că este mult prea aglomerat în autobuz sau că mijloacele de transport în comun nu își respectă graficul.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Trix



Data înscrierii: 02/Aug/2006
Ultima vizita: 04/Noi/2020
Mesaje: 1194

MesajTrimis: Dum 27 Sep 2009 16:36:37    Titlul subiectului: 117636

Probabil ca este si din cauza faptului ca numarul este taxabil, chiar daca tarifele telefonice nu sunt foarte mari.

De exemplu la Iasi, unde este telefon cu 0800, se primesc o multime de apeluri.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stefan_br



Data înscrierii: 04/Feb/2008
Ultima vizita: 01/Noi/2017
Mesaje: 1170
Locație: Braila

MesajTrimis: Lun 28 Sep 2009 17:03:45    Titlul subiectului: 117698

Transportul în comun a fost blocat de greva șoferilor

Autor: Roxana Glăvan
Data: 28 sep 2009

"Peste 150 de angajați ai regiei de transport în comun de la malul mării nu au pornit mijloacele de transport în comun luni dimineața. În consecință, sute de constănțeni au fost nevoiți să anunțe la serviciu că întârzie."


"Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanța se pregătește de grevă. Directorul general al RATC Constanța, Dumitru Coiciu, a confirmat că angajații regiei au protestat și că nu au plecat pe traseu decât după 06,00.
„Pe fondul scăderii încasărilor, șoferii s-au speriat și s-au gândit să facă scandal mare. Sunt nemulțumiți că am pus control șoferilor. Până acum aveam control doar pentru călători, acum avem și pentru șoferi“, a declarat Coiciu."

"Directorul a precizat că măsura o fost luată întrucât a auzit că a crescut șpaga șoferilor RATC. De partea cealaltă, angajații RATC susțin că nu-și iau banii la timp sau că nu lucrează în condiții optime."

sursa: http://www.adevarul.ro/articole/constanta-transportul-in-comun-blocat-de-greva-soferilor.html

_________________
SBT-IJTL-RATCGL-S.C. Braicar S.A.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Joi 07 Ian 2010 19:45:56    Titlul subiectului: 122030

Autobuzele constantene sunt dezinfectate zilnic:

http://www.replicaonline.ro/autobuzele_ratc_dezinfectate_zilnic_8729.html

Replica a scris:
Odată cu răspândirea virusului A H1N1 în județul Constanța, conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța acordă o mai mare atenție curățeniei din autobuzele de transport în comun. „Nu ne-am gândit să dezinfectăm cu soluții speciale împotriva gripei porcine, însă zilnic mașinile sunt curățate și șterse cu spirt. Facem în fiecare seară dezinfecția împotriva bolilor de piele care se pot lua de pe barele autobuzelor RATC. Încercăm pe cât posibil să le menținem curate și nicidecum purtătoare de microbi”, a declarat, pentru „Replica” de Constanța, Dumitru Coiciu, director general al RATC Constanța. În ceea ce privește numărul infracțiunilor ce au loc în timpul curselor, acesta ne-a precizat că au scăzut considerabil, ba mai mult oamenii iau contact zilnic și dau sugestii pe adresa de mail a regiei. „Oamenii preferă să ne scrie pe mail, și nu să ne sune. Avem zilnic câte 2-3 sugestii din partea călătorilor care ne scriu pe adresa office@ratc.ro”, a precizat Dumitru Coiciu.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Joi 08 Apr 2010 12:17:57    Titlul subiectului: 125551

RATC cere despagubiri de 40,000 lei de la CFR. Motivul? In noiembrie anul trecut cu ocazia reparatiilor la linia ferata Fetesti - Constanta firma executanta a rupt cablul de alimentare a troleelor de pe linia 48 astfel ca doua zile au mers autobuze pe acolo. Articolul e cam lung.

http://www.atitudineaonline.ro/ratc_constanta_cere_despagubiri_de_40000_lei_cfr-ului_5206.html

--------------------------------------------

Situatie economica grea la RATC:

http://www.replicaonline.ro/angajatii_ratc_nu_mai_primesc_bonuri_de_masa_21142.html

Replica a scris:
Situația economică a Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) nu pare să se fi îmbunătățit, ci din contră. Potrivit directorului RATC, Dumitru Coiciu, regia trece printr-o criză acută, neexistând bani decât pentru plata salariilor. „Suntem vai de capul nostru. Nu știu ce să mai fac. Am dat în judecată Casa de Pensii, care are să ne deconteze abonamente, dar degeaba. Durează mult până se stabilește ceva, în jur de 7-8 luni. Până atunci tragem de bani”, a declarat, pentru „Replica” de Constanța, Dumitru Coiciu. „Am tăiat tot, nici tichete de masă nu mai dăm. Deși acordăm doar salariul, ne descurcăm la fel de greu. Oamenii nu știu cât vor mai rezista în aceste condiții și nici noi. Singurul nostru sprijin este primăria”, a mai adăugat Dumitru Coiciu.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stefan_br



Data înscrierii: 04/Feb/2008
Ultima vizita: 01/Noi/2017
Mesaje: 1170
Locație: Braila

MesajTrimis: Sâm 17 Apr 2010 16:49:13    Titlul subiectului: 125936

"Constanța Logodnă la primul etaj al autobuzului"

Ioana Popa
Sâmbătă 17 apr 2010

"Un cuplu constănțean a ales ca mijloc de transport pentru nuntașii lor un autobuz etajat al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța. "


"Cecilia Piroi a avut surpiza ca soțul, Ionuț, să vină să o ia de acasă pentru a o duce la cununia religioasă de la biserica Adormirea Maicii Domnului din Constanța cu... autobuzul. Tinerii au renunțat la deja clasicele mașini de lux pentru transportul miresei și al nuntașilor. „Totul a fost pus la cale de soțul meu, iar surpriza este tare plăcută. Suntem siguri că după noi vor mai fi alții care vor apela la acest mijloc de transport“, a spus Cecilia Piroi, de 21 de ani."

"Însurățeii au plătit 800 de lei pentru a folosi autobuzul timp de trei ore. "

sursa: http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta_Logodna_la_primul_etaj_al_autobuzului_0_245375751.html



Autobuzul miresii.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  26.59 kb
 Vizualizat:  de 33369 ori

Autobuzul miresii.jpg



_________________
SBT-IJTL-RATCGL-S.C. Braicar S.A.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Dum 25 Apr 2010 09:08:45    Titlul subiectului: 126229

Cat costa o "mica escapada" pe litoral, cu ocazia zilelor de 1 si 2 mai precum si ceva detalii despre itinerarii. Sursa: cotidianul "Adevarul", editia din 25.04.2010. Link-ul: http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Microbuzele_spre_statiuni-cu_plecare_din_Constanta_0_250175039.html

"Cât ne costă drumul cu microbuzul spre stațiuni

Prima cursă pleacă din Constanța la ora 6.10, iar ultima la 20.20.Turiștii care aleg să-și petreacă minivacanța de 1 mai pe litoral au la dispoziție mijloace de transport către toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Din București, autocarele pleacă din spatele Ministerului Transporturilor, zona Gării de Nord. Primul autocar pleacă la ora 10.45, apoi la 12.15, 13.45, 15.15, 16.45, 18.15, 19.45, iar în Constanța autocarele opresc în fața Gării. Prețul unui bilet de călătorie este de 50 de lei.

Din Constanța, primul autocar pleacă la ora 5.45, apoi la orele 7.15, 8.45, 10.15, 11.45, 13.15, 14.45. „Biletul dus-întors prin Simpa Trans, pe ruta Constanta - București și retur este 85 de lei și se poate achiziționa de la captele de linie. Călătoria durează trei ore și jumătate-patru“, a declarat Giovani Madalon, directorul economic al companiei Simpa Trans.

7 lei, cea mai scumpă cursă

Aceeași firmă operează curse în sudul litoralului, din fața Gării Constanța până la Mangalia, prețul unui bilet fiind de 7 lei. „Microbuzele cu câte 20 de locuri pleacă din 20 în 20 de minute. Prima cursă pleacă din Constanța la ora 6.10, iar ultima la 20.20. Din Mangalia, prima cursă pleacă la ora 4.30, iar ultima la 19.30“, a mai spus Giovanu Madalon. Călătoria lucrează 50 de minute.

Spre Vama Veche, din Mangalia se schimbă microbuzul, prețul unui bilet de călătorie fiind 2.5 lei.

Plecările din Constanța către sudul litoralului se fac de lângă Gara Constanța, la ora 5.00, microbuzele sau autocarele plecând din 20 în 20 de minute. Până în Eforie Nord, biletul costă 5 lei. Pentru Tuzla biletul costă 6 lei, până la Costinești - 6,5 lei biletul de călătorie, durata cursei fiind de 40 de minute în condiții normale de trafic.

Primul autobuz către Năvodari pleacă din Constanța, din Tomis III, de pe B-dul Alexandru Lăpușneanu, zilnic, la ora 05,00. Ultima cursă din Constanța pleacă la ora 23,00. Prețul unui bilet de călătorie este 4 lei.
"

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 25 Apr 2010 10:51:42    Titlul subiectului: 126233

Pentru cursele operate de firma GSM Trans intre Bucuresti si Constanta biletele se pot achizitiona si on-line. Costul unui bilet este de 43 RON incepand cu 14 aprilie http://www.gsmtrans.ro/news.html
_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Arhiva de Presa



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 03/Sep/2020
Mesaje: 931

MesajTrimis: Lun 03 Mai 2010 13:33:51    Titlul subiectului: 2010-05-03 126543

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_Soferii_de_pe_autobuze_vor_salarii_mai_mari_0_254974787.html

"Constanța: Șoferii de pe autobuze vor salarii mai mari

Mirabela Panfil

Luni 3 mai 2010

Constanța
Protestatarii au manifestat pașnic în fața sediului

Aproximativ 30 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) au protestat astăzi din cauza salariilor.

Ei solicită conducerii RATC un spațiu pentru desfășurarea întâlnirilor sindicaliștilor, vor salarii mai mari și vor să ia parte la negocierile contractului colectiv de muncă.

Șoferii vor sta în fața sediului instituției în fiecare zi, între orele 10-00-13.00, iar săptămâna viitoare de la 12.00 la 15.00.

„Vom depune la seretariat un memoriu prin care le vom enumera toate nemulțumirile“, a declarat liderul de sindicat, Gheorghe Mocanu.
"


Ultima modificare efectuată de către Arhiva de Presa la Mar 26 Iul 2011 14:36:50, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 16/Iul/2019
Mesaje: 4345
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 05 Mai 2010 22:28:08    Titlul subiectului: 126639

Un aspect demn de toata lauda; informatii prin GPS privitoare la sosirea mijloacelor de transport in statii, denotand corectitudine si respect din partea celor care isi dau interesul pentru sprijinirea transportului in comun. Nu ma interpretati gresit, nu zic vorbe mari... Sa ne gandim ca sunt orase unde astfel de masuri sunt vise care starnesc hazul edililor cretini...
Articolul postat mai jos apartine cotidianului "Adevarul", editia din 05.05.2010. Link-ul este: http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_Vom_sti_cat_mai_avem_de_astepta_pana_la_urmatorul_autobuz_0_256174795.html

"Constanța: Vom afla cât mai avem de așteptat până la următorul autobuz

Călătorii pot citi pe panou în cât timp vine următorul autobuz de pe linia 5Cât de curând, constănțenii care folosesc mijloacele de transport în comun vor afla câte minute mai au de așteptat până la sosirea următorului autobuz.


Un astfel de proiect pilot a fost deja implementat pe linia 5 de transport în comun. Sistemul funcționează cu succes în orașe precum Oradea, Ploiesti, Arad și Timisoara.

În stația situată pe bulevardul Ferdinand, vizavi de parcul primăriei, precum și în stația de la Gară au fost amplasate două panouri electronice de intormare.

Momentan, sistemul este doar la nivel de proiect și se află în stadiu experimental.

Pe fiecare autobuz înscris în proiect sunt montante două dispozitive, unul GPS folosit pentru a stabili locația autobuzului și ruta pe care se deplasează, dar si un sistem GSM care va transmite datele la dispecerat."


Poza postata mai jos apartine cotidianului "Adevarul":



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  24.99 kb
 Vizualizat:  de 33117 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
ducu



Data înscrierii: 20/Oct/2007
Ultima vizita: 30/Dec/2023
Mesaje: 84
Locație: Eforie Sud

MesajTrimis: Joi 06 Mai 2010 20:28:51    Titlul subiectului: 126669

Cred ca vom mai astepta destul de mult pana acest sistem se va implementa pe toate traseele, mai ales acum cand s-au taiat serios fondurile de la buget, abonamentele scolarilor si pensionarilor etc.
Insa nu stiu cat de eficient va fi acest sistem prin GPS vara cand se creeaza ambuteiaje pe Ferdinand si 1 Mai, nu mai vorbesc in panta de la Poarta 1 spre primarie. Confused De unde o sa stie sistemul cand e ambuteiaj si ca autobuzul nu va putea sosi in statie in minutele specificate pe tabela?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 15 Iul 2010 21:20:28    Titlul subiectului: 130164

Amiralul Byrd a scris:
Cat costa o "mica escapada" pe litoral, cu ocazia zilelor de 1 si 2 mai precum si ceva detalii despre itinerarii. Sursa: cotidianul "Adevarul", editia din 25.04.2010.
Fata de articolul citat in aprilie de Amiralul Byrd tarifele pe ruta Bucuresti-Constanta, dar si pentru microbuzele care merg intre statiuni au mai crescut, o data cu cresterea TVA-ului.
Ma refer la autocarele care fac curse intre Bucuresti si Constanta, eu stiu 4 firme care opereaza pe aceasta ruta: SimpaTrans, GSM Trans. SIR Trans si Comato. De la 1 iulie pretul unei calatorii a crescut de la 50 de RON, la 55 de RON. Cu toate astea, cand am fost vinerea trecuta la mare, in curtea de pe str. Baldovin Parcalabul din Bucuresti care serveste pe post de "autogara" era lume multa, si autocarele plecau pline catre litoral. De la unele firme, biletele pot fi achizitionate si de pe internet, cum este cazul GSM Trans, la care am facut referire cu cateva postari mai sus, si mai nou promotia SimpaTrans, unde se pot achizitiona bilete on-line dus intors pentru 85 RON http://www.simpatrans.ro/index.html
Singurul dezavantaj pentru cei care fac turism de week-end la mare este ca la intoarcere ultimul autocar pleaca din Constanta la 14:45.

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul CONSTANȚA Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina 1, 2, 3, 4  Următoare
Pagina 1 din 4

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community