Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Taxarea in transportul public din municipiul Iasi
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4 ... 10, 11, 12  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
jobilica



Data înscrierii: 14/Ian/2010
Ultima vizita: 24/Noi/2020
Mesaje: 24
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 23 Apr 2010 00:11:29    Titlul subiectului: 126152

E valabila si pentru abonamente chestia cu trecerea pe la caserii si platirea diferentei?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 8065
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 23 Apr 2010 08:07:57    Titlul subiectului: 126155

Preturile abonamentelor nu se modifica.
_________________
Asociația Pasionaților de Transport Public "Tramclub Iași"
https://www.facebook.com/tramclubiasi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 01 Mai 2010 11:08:36    Titlul subiectului: Bilete Unistil 126475

Astazi, 1.05.2010, in jurul orei 11:00, am calatorit cu un microbuz din zona Breazu catre "oras".
Am platit contravaloarea (1,8 lei-dupa scumpire) si... am primit un bilet...toate bune si frumoase, cand m-am uitat in partea de jos a biletului am vazut ca se mentiona "1calatorie 2,5 lei", mentionez ca avea stampila cu noul tarif de 1,8 LEI. Ce poate fi, o greseala de tipar?



bilet Unistil-1.03.2010.jpg
 Descriere:
Atasez aici biletul in cauza!!
 Mărime fișier:  15.98 kb
 Vizualizat:  de 13068 ori

bilet Unistil-1.03.2010.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 8065
Locație: Iasi

MesajTrimis: Dum 13 Iun 2010 19:02:08    Titlul subiectului: 128317

Fosta toneta de la Triumf functioneaza acum ca dispecerat, cu program 5-22.
Reamintesc faptul ca la dispecerate nu se elibereaza abonamente studentesti de 12,4 lei.

_________________
Asociația Pasionaților de Transport Public "Tramclub Iași"
https://www.facebook.com/tramclubiasi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 16 Iun 2010 08:10:50    Titlul subiectului: 128454

Evenimentul a scris:
"Bate vântul prin mijloacele de transport

Iunie se dovedește a fi o lună catastrofală din punct de vedere financiar pentru reprezentanții RATP. Comparativ cu luna mai, în perioada 1-14 iunie, încasările regiei au scăzut cu aproximativ 80 la sută

„Dacă în luna mai am încasat 4,72 milioane lei, în primele două săptămâni din iunie de-abia am reușit să încasăm 1,82 milioane lei. Menționez faptul că începând cu 14 iunie, din cauza vacanței elevilor și a studenților, RATP operează cu mai puține mijloace de transport, ceea ce ne face să estimăm că încasările pentru a doua jumătate a lunii vor fi mult diminuate”, ne-a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.

Acesta a mai precizat că luna mai s-a dovedit a fi cea mai bună din al doilea trimestru al anului, în ceea ce privește încasările. Potrivit cifrelor anunțate de reprezentanții RATP, în mai au circulat cu 748.000 de călători mai mulți în comparație cu luna aprilie. „Practic, putem spune că în mai am vândut cu 4.000 de libere pe toate mijloace de transport mai mult față de luna aprilie”, a precizat dl Mihai. (T.D.)

„Dacă în luna mai am încasat 4,72 milioane lei, în primele două săptămâni din iunie de-abia am reușit să încasăm 1,82 milioane lei” – Adrian Mihai
"


http://www.evenimentul.ro/articol/bate-vantul-prin-mijloacele-de-transport.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 21/Noi/2020
Mesaje: 1755
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 16 Iun 2010 09:46:51    Titlul subiectului: 128460

Iarasi ziaristii arunca cifre fara sa gandeasca. O scadere cu 80% inseamna o reducere de 5 ori, adica de la 100 la 20 sa zicem. Nici vorba de asa ceva.

In realitate, daca in cele 31 de zile din mai vanzarile au fost 4.72 milioane iar in 14 zile din iunie 1.82 milioane, echivalentul la o luna intreaga a celor 1.82 milioane din iunie este de 1.82 * 31 / 14 = 4.03 milioane iar scaderea e de 0.69 milioane, cu alte cuvinte o scadere de 14% fata de mai.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 16 Iun 2010 20:23:03    Titlul subiectului: bile 128488

Iasi Plus a scris:
"Pensionarii ieseni vor beneficia, in continuare, de gratuitate la RATP

http://www.iasiplus.ro/news/5/27713/Pensionarii+ieseni+vor+beneficia,+in+continuare,+de+gratuitate+la+RATP.html

Primarul Gheorghe Nichita i-a asigurat, astazi, pe pensionarii ieseni ca nu vor ramane fara legitimatii gratuite pentru transportul in comun. "Acestea reprezinta un ajutor atat pentru pensionari, cat si pentru RATP. Desi va fi greu pentru CL, subventia trebuie s-a asigure cineva”, a spus Nichita. In muncipiul Iasi, peste 17.000 de pensionari beneficiaza de gratuitate la transportul in comun"

Pentru ca in ultima perioada au existat zvonuri referitoare la eliminarea gratuitatilor la transportul in comun pentru pensionari, primarul Gheorghe Nichita a tinut sa dezminta aceste zvonuri. "Nu eliminam gratuitatile, intrucat ele sunt un ajutor si pentru pensionari, si pentru RATP, care, subliniez, face transport public. Numai ca ne va fi foarte greu sa asiguram subventia pentru RATP. Asta este, platim acum tribut anilor in care nu s-au facut investitii nici in transportul public, nici in CET”, a spus primarul. Acum, 17.000 de pensionari beneficiza de transport gratuit cu mijloacele RATP.


Ultima modificare efectuată Cosmin Sandu la Joi 17 Iun 2010 08:56:08, modificat de 2 ori în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 26 Iun 2010 14:11:22    Titlul subiectului: grg 129005

Evenimentul a scris:
Măsurile de austeritate impuse de Guvern îi afectează pe vârstnici
Pensionarii nu vor mai circula gratuit

Municipalitatea ieșeană ar putea renunța la gratuitățile pe mijloacele de transport în comun acordate pensionarilor. Decizia va fi pusă în aplicare în urma scăderii cotei defalcate din impozitul pe venit global (IVG) care va reveni administrației locale

„Dacă se pune în aplicare acea reducere a cotelor defalcate din IVG, bugetul local va fi afectat cu 40-55 milioane de lei. Vom fi nevoiți să renunțăm la gratuitățile pentru pensionari. Va trebui să analizăm foarte bine, să vedem ce vom putea face”,a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Și reprezentanții RATP susțin că se așteptau la o asemenea măsură, ținând cont de faptul că există municipalități care au decis să nu mai acorde pensionarilor gratuitate la transportul local. „Aveam semnale în acest sens. Bacăul sau Brașovul sunt două dintre orașele unde municipalitatea nu mai acordă gratuități pensionarilor, decizii motivate de condițiile de austeritate prin care sunt nevoite să treacă. Totuși, în aceste orașe s-a mers pe varianta acordării unui abonament pe o linie sau al unui număr de călătorii gratuite”, ne-a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Acesta a mai precizat că decizia municipalității va afecta și regia locală. „Sumele pe care le deconta Primăria pentru transportul pensionarilor erau executate de Fisc în contul datoriilor RATP către statul român. În eventualitatea în care se va întâmpla acest lucru, va trebui să identificăm alte fonduri pentru plata obligațiilor către Fisc”, a mai spus oficialul RATP.

Pe de altă parte, reprezentanții pensionarilor susțin că înainte de a se lua o astfel de măsură, ar trebui făcută o analiză. „Au mai fost discuții referitoare la acest aspect. Părerea mea este că aceste gratuități se pot reduce, dar nu eliminate în totalitate. Trebuie avută în vedere vârsta unor pensionari, valoarea pensiei, rutele pe care circulă aceștia, astfel încât la unii să fie menținute aceste gratuități”, crede Mihai Butnaru, președintele Asociației Pensionarilor din Iași.(M. Pârciu, T. Damaschin)

În Iași, prin grija municipalității, peste 24.000 de pensionari beneficiază acum de gratuitate la transportul public.
http://www.evenimentul.ro/articol/pensionarii-nu-vor-mai-circula-gratuit.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 06 Iul 2010 06:10:26    Titlul subiectului: grgrr 129533

Evenimentul a scris:
"Tarifele la utilități cresc din nou

Consilierii locali au adoptat, în ședința de ieri, ajustarea tarifelor serviciilor de utilități publice în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență care stabilește o cotă stardard de TVA de 24 la sută. Prin urmare, ieșenii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru salubritate, transportul public și agentul termic.

După scumpirile la alimente, băuturi și țigări intrate în vigoare la 1 iulie, și tarifele serviciilor de utilități publice vor fi majorate. Astfel, primele efecte ale OUG 58/2010 se vor regăsit în prețul biletelor și al abonamentelor la transportul public,RATP urmând să practice de la 15 iulie alte tarife. „Ar fi trebuit ca această majorare să intre în vigoare de la 1 iulie, însă era nevoie de o hotărâre a Consiliului Local”, a explicat directorul RATP, Maricel Ghercă.Prin urmare, pentru un bilet cu o călătorie, ieșenii vor plăti 1,9 lei în loc de 1,8 lei. Biletul cu două călătorii va costa 3,7 lei în loc de 3,5 lei, iar prețul setului de zece bilete crește cu un leu, urmând să coste 16 lei. Și abonamentele vor costa mai mult. Pentru o linie, ieșenii vor scoate din buzunare 63 de lei (60 lei, preț vechi), pentru două linii - 78 lei (în loc de 75 lei), iar abonamentul pe toate liniile va costa 97 lei, față de 93 lei plătiți până acum. Majorarea cea mai mare va surveni la prețul „liberului la purtător”: 193 lei, față de 185 lei. Iată și celelalte prețuri care urmează a fi practicate de RATP: abonament 1 linie valabil 15 zile – 31 lei (30 lei preț vechi), abonament 2 linii pentru 15 zile – 39 lei (37,5 lei), abonament toate liniile valabil 15 zile – 48 lei (46,5 lei), abonamente reduse elevi și studenți pe o linie valabile 30 de zile – 56 lei (54), abonament redus elevi și studenți – zonal valabil 30 de zile – 63 lei (60 lei), abonamente reduse elevi și studenți una linie valabile 15 zile – 28 lei (27 lei), abonamente reduse elevi și studenți zonal valabile 15 zile – 31 lei (30 lei), abonamente studenți, protocol universități – 65 lei (62 lei). De asemenea, va crește și taxa de călătorie, cei prinși fără bilete urmând să achite 42 lei în loc de 40 lei. „La aceste prețuri, suma rezultată prin calcularea unui TVA de 24 la sută a fost mai mare de 0,5 lei, motiv pentru care am rotunjit prin adăugare. La altele, rotunjirea s-a făcut prin scădere”, a mai precizat Maricel Ghercă. Singurul tarif care nu se modifică este cel al liberului valabil o zi, care va costa 6 lei[. (...)
"


http://www.evenimentul.ro/articol/nu-mai-contenesc.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
drooopy



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 10/Iul/2018
Mesaje: 35
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 10 Iul 2010 17:14:51    Titlul subiectului: 129758

Vad ca cei de la RATP au oprit eliberarea abonamentelor studentesti chiar daca facultatile din cadrul Universitatii Cuza au eliberat adeverinte pana pe data de 4 iulie, iar aceste adeverinte sunt valabile 15 zile de la data eliberarii.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 13 Iul 2010 06:02:32    Titlul subiectului: 19 iulie 129897

Evenimentul a scris:
Bilete RATP mai scumpe de pe 19 iulie
Șefii RATP au bătut în cuie data la care urmează să intre în vigoare majorările la tarifele pentru transportul public

„Pe 19 iulie va deveni operațională decizia consilierilor locali de majorarea a prețului biletelor și al abonamentelor cu cinci la sută. Acest lucru a fost determinat de OUG 58/2010, care prevede modificarea cotei de TVA, de la 19 la 24 la sută”, ne-a declarat Maricel Ghercă, directorul RATP. Prin urmare, pentru un bilet cu o călătorie, ieșenii vor plăti 1,9 lei, în loc de 1,8 lei. Biletul cu două călătorii va costa 3,7 lei, în loc de 3,5 lei, iar prețul setului de zece bilete va crește cu un leu, urmând să coste 16 lei.

Și abonamentele vor costa mai mult. Pentru o linie, ieșenii vor scoate din buzunare 63 de lei (60 lei - preț vechi), pentru două linii - 78 lei (în loc de 75 lei), iar abonamentul pe toate liniile va costa 97 lei, față de 93 lei plătiți anterior. Majorarea cea mai mare va surveni la prețul „liberului la purtător” - 193 lei, față de 185 lei.

Iată și celelalte prețuri care urmează a fi practicate de RATP: abonament o linie valabil 15 zile – 31 lei (30 lei preț vechi), abonament două linii pentru 15 zile – 39 lei (37.5 lei), abonament toate liniile valabil 15 zile – 48 lei (46,5 lei), abonamente reduse elevi și studenți pe o linie valabile 30 de zile – 56 lei (54), abonament redus elevi și studenți – zonal valabil 30 de zile – 63 lei (60 lei), abonamente reduse elevi și studenți o linie valabile 15 zile – 28 lei (27 lei), abonamente reduse elevi și studenți zonal valabile 15 zile – 31 lei (30 lei), abonamente studenți, protocol universități – 65 lei (62 lei).

De asemenea, va crește și taxa de călătorie, cei prinși fără bilet urmând să achite 42 lei, în loc de 40 lei. (T.D.)

Pentru un bilet cu o călătorie, ieșenii vor plăti 1,9 lei, iar pentru unul cu două călătorii - 3,7 lei

Abonamentul lunar pentru o line se va scumpi cu 3 lei, urmând să coste 63 de lei.
http://www.evenimentul.ro/articol/bilete-ratp-mai-scumpe-de-pe-19-iulie.html


1-42241-2-270-400-1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  52 kb
 Vizualizat:  de 12548 ori

1-42241-2-270-400-1.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 14 Iul 2010 05:54:44    Titlul subiectului: Bilete/abonamente 129968

Buna Ziua Iasi a scris:
152 mii lei pentru biletele anti-furt
Miercuri, 14 Iulie 2010
Ion MUSET

SC Tipooffset SRL din Cluj va tipari noile bilete anti-furt ale Regiei Autonome de Transport Public (RATP). Firma a castigat licitatia organizata de reprezentantii regiei, dupa ce au oferit 152 mii lei, desi prevederea bugetara era de 257 mii lei. "Contractul a fost semnat recent cu firma din Cluj. Este o firma serioasa care a mai performat astfel de contracte. Speram ca prin noile tipuri de bilete si abonamente sa descurajam aparitia falsurilor. Referitor la prevederea bugetara, aceasta a fost intocmita dupa achizitiile de acest gen facute de alte regii din tara. La licitatie am solicitat insa ca hartia pe care se tiparesc biletele sa fie mai subtire si atunci firma a licitat o suma mai mica. Deocamdata asteptam ca firma sa-si fabrice matritele conform cerintelor intocmite de noi si dupa aceea vom face comanda pentru tiparirea biletelor si abonamentelor", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP.
Noile bilete si abonamente vor fi securizate cu banda holografica personalizata cu inscriptia RATP, precum si cu fond de siguranta filigran tiparit. SC Tipooffset SRL trebuie sa puna la dispozitie 1,9 milioane de bilete cu o calatorie, 6 milioane cu 2 calatorii si 8,3 milioane seturi de bilete cu 10 calatorii. De asemenea, aceasta va trebui sa livreze si 216,7 mii abonamente de toate tipurile comercializate de catre RATP. Biletele vor trebui sa fie recunoscute de validatoarele electromecanice montate in MAZ-uri si in microbuze
.
http://www.bzi.ro/152-mii-lei-pentru-biletele-anti-furt-178919
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 14 Iul 2010 23:47:18    Titlul subiectului: 23 130070

Evenimentul a scris:
Comoditatea controlorilor RATP este sancționată de călători
Microbuzele 23, paradisul blatiștilor
!

Nici iulie nu se dovedește a fi o lună profitabilă pentru RATP. Vacanța elevilor și a studenților și concediile angajaților sunt principalele cauze care au făcut ca încasările regiei de transport public să scadă simțitor

Dacă înainte încasam cam 120.000-130.000 lei pe zi, în prezent încasările au scăzut sub 100.000 lei zi. Dar așa este în fiecare an. Din punct de vedere al încasărilor, lunile iulie și august sunt cele mai slabe”, ne-a declarat Maricel Ghercă, directorul RATP. Menționăm că o situație similară s-a înregistrat și luna trecută. Comparativ cu luna mai, în perioada 1-14 iunie încasările regiei au scăzut cu aproximativ 80 la sută.

Un alt element care a condus la scăderea veniturilor regiei îl constituie suspendarea liniilor de tramvai 1, 7 și 13. Introducerea pe aceste trasee a autobuzelor și microbuzelor face ca mulți călători să „uite” să-și composteze biletul, mergând pe supoziția că echipele de control nu se urcă în mijloace de transport aglomerate. „Vom intensifica toate controalele pe aceste rute”, promite directorul RATP.

Cât privește majorarea prețului la bilete și abonamente, începând cu data de 19 iulie RATP va opera cu noile prețuri. „Vom vinde bilete pe care va fi aplicată o ștampilă cu tarifele actualizate. În scurt timp, însă, vom introduce biletele antifals. A fost semnat contractul cu firma care va tipări tichetele cu hologramă, am trimis deja comanda, însă durează ceva până sunt gata matrițele”, a mai spus șeful RATP. (T.D.)


Comparativ cu luna mai, în perioada 1-14 iunie încasările RATP au scăzut cu aproximativ 80 la sută
.
http://www.evenimentul.ro/articol/microbuzele-23-paradisul-blatistilor.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Lun 19 Iul 2010 06:20:35    Titlul subiectului: TVA 130363

Ziarul de Iasi a scris:
Cu cit s-au scumpit biletele din cauza TVA

AUTOR: CRISTIAN ALBU

Biletele si abonamentele pentru mijloacele de transport in comun sint de astazi mai scumpe. Sefii RATP au anuntat modificarea tarifelor de calatorie. Motivul tine de majorarea TVA. Ca atare, un bilet cu o calatorie costa 1,9 lei, cu 2 calatorii, 3,7 lei, iar un set de 10 calatorii, 16 lei. Si abonamentele au fost scumpite. Un abonament lunar pe 1 linie poate fi cumparat cu 63 de lei, pe 2 linii cu 78 de lei, iar pe toate liniile, cu 97 de lei.

"Am fost nevoiti sa majoram tarifele practicate ca urmare a modificarii TVA. Cota TVA noi o dam la stat si o deducem apoi. Toate preturile au crescut ca urmare a majorarii acestei cote", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP.

Biletele si abonamentele achizitionate la pret vechi mai sint valabile pina la data de 1 august.

Ultima modificare a tarifelor la biletele pentru transportul in comun fost facuta la inceputul lunii mai. Atunci, preturile au crescut de la 1,5 lei la 1,8 lei pentru un bilet cu o calatorie, de la 2,5 lei la 3,5 lei, iar setul de 10 calatorii, de la 12 lei la 15 lei.


http://www.ziaruldeiasi.ro/local/cu-cit-s-au-scumpit-biletele-din-cauza-tva~ni6hi1
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Joi 29 Iul 2010 06:02:22    Titlul subiectului: 130873

Buna Ziua Iasi a scris:
Pensionarii pierd pomana electorala a primarului
Joi, 29 Iulie 2010

Ion MUSET

Pensionarii ieseni ar putea ramane fara legitimatiile de calatorie gratuite din cauza dificultatilor financiare cu care se confrunta Regia Autonoma de Transport Public (RATP). Somata de catre municipalitate sa reduca cheltuielile, conducerea RATP a propus sa elimine legitimatiile de calatorie gratuite pentru pensionari sau sa elibereze acestora abonamente la liber pentru o singura linie de transport. Astfel, reprezentantii regiei vor sa taie tocmai pomenile electorale cu care primarul Gheorghe Nichita a atras voturile pensionarilor in 2008. Atunci, printr-o hotarare de Consiliu Local, au fost acordate gratuitati pe mijloacele RATP atat pesionarilor care au peste 65 ani, dar si celor care nu au implinit aceasta varsta, dar au pensii sub 500 lei. Asa se face ca numarul pensionarilor beneficiari de gratuitati a ajuns in acest moment la peste 24 de mii. "Noi am propus municipalitatii trei variante in ceea ce priveste aceste gratuitati. Fie le pastram, caz in care va trebui sa gasim alte surse de finantare, fie le eliminam de tot, fie le acordam pensionarilor gratuitate doar pe o linie de transport. Cheltuielile sunt mari, iar mentinerea acestor gratuiti devine din ce in ce mai dificila. Asteptam decizia municipalitatii si a reprezentantilor Consiliului Local", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Pentru fiecare dintre cele 24 mii de pensionari, municipalitatea subventioneaza lunar 60 lei. Din cauza crizei financiare, insa, reprezentantii Primariei Iasi au uitat sa achite o parte din subventii. Asa se face ca pentru gratuitatile oferite anul trecut pensionarilor, municipalitatea trebuie sa mai achite catre RATP inca 11 milioane lei. In total, pana la sfarsitul acestui an, regia ar trebui sa primeasca peste 36 milioane lei, daca gratuitatile pentru pensionari se vor mentine in forma actuala.
http://www.bzi.ro/pensionarii-pierd-pomana-electorala-a-primarului-181055
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Vin 30 Iul 2010 06:58:33    Titlul subiectului: Tonetele RATP 130950

Buna Ziua Iasi a scris:
Controale la tonetele RATP
Vineri, 30 Iulie 2010
Ion MUSET

Angajatii de la tonetele Regiei Autonome de Transport Public (RATP) vor fi verificati in urmatoarea perioada. Conducerea institutiei va dispune un control dupa ce a primit mai multe reclamatii vizavi de comportamentul celor care vand bilete si abonamente la punctele RATP. "Am dispus un control dupa ce m-a oprit o doamna pe strada si mi-a spus ca o tonetara nu a vrut sa-i ofere informatii si i-a vorbit urat. Am primit si alte sesizari de acest gen, pe care le vom verifica. Este inadmisibil ca oamenii nostri sa nu-si faca treaba", a declarat Maricel Gherca, directorul RATP. Acesta a mai precizat ca va face ordine si in randurile controlorilor. Mai exact, acestia au primit mai multe responsabilitati. "I-am pus sa stampileze biletele pentru ca nu mai sunt atat de aglomerati la strada, intrucat a scazut numarul calatorilor. Pana la tiparirea biletelor cu pret modificat, acestia, dar si alti angajati ai regiei vor avea si aceasta sarcina. In contractele incheiate cu noi, la ultima rubrica este specificat ca angajatii se obliga sa faca si alte activitati cerute de catre angajator", a mai spus Maricel Gherca.

http://www.bzi.ro/controale-la-tonetele-ratp-181236
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 04 Aug 2010 06:36:49    Titlul subiectului: RATP Iasi 131182

Buna Ziua Iasi a scris:
Din toamna, vom circula cu bilete anti-fals
Miercuri, 04 August 2010
Ion MUSET

Biletele si abonamentele de transport in comun nu vor mai putea fi falsificate din toamna. Regia Autonoma de Transport Public (RATP) va introduce in circulatie, de la 1 septembrie, noile bilete securizate cu banda holografica personalizata cu inscriptia RATP, precum si cu fond de siguranta filigran tiparit. Acestea vor fi tiparite de SC Tipooffset SRL din Cluj, care a castigat un contract de 257 mii lei. "Noi am vrut sa le introducem mai repede, dar mai avem in stocuri bilete vechi pe care trebuie sa le epuizam. Am discutat si cu firma, care poate performa contractul oricand. Noile bilete securizate vor reduce numarul cazurilor de falsificare a acestora prin tragerea lor la imprimanta", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP Iasi. SC Tipoffset SRL trebuie sa puna la dispozitie 1,9 milioane de bilete cu o calatorie, 6 milioane cu 2 calatorii si 8,3 milioane seturi de bilete cu 10 calatorii. De asemenea, aceasta va trebui sa livreze si 216,7 mii abonamente de toate tipurile comercializate de RATP. Biletele vor trebui sa fie recunoscute de validatoarele electromecanice montate in MAZ-uri si in microbuze.


http://www.bzi.ro/din-toamna-vom-circula-cu-bilete-anti-fals-181861
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Sâm 07 Aug 2010 12:17:59    Titlul subiectului: Controlorii RATP 131390

Ziarul de Iasi a scris:
Controlorii RATP nu vor mai opri mijloacele de transport intre statii
AUTOR: CRISTIAN ALBU

RATP a renuntat la filtrele de calatori pe durata verii. Reprezentantii regiei de transport au specificat ca numarul calatorilor este mult mai mic si nu se mai impun filtrele de calatori.

"Avem in continuare controale. Filtrele de calatori ajuta la verificarea in timp scurt. In plus, la filtrele de calatori rezolvam si problemele pe care le intilnim cu grupurile de calatori care nu au bilete sau abonamente si incearca intimidarea controlorilor", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Acesta a specificat ca pe durata verii a scazut si numarul sanctiunilor aplicate persoanelor fara bilet. "Cum am zis, sint si mai putini calatori, si in general au legitimatii de calatorie", a mentionat Mihai.

Cu toate acestea, zilnic, controlorii regiei dau in total 60-70 de amenzi. "La inceput, cind am bagat filtrele pe trasee, depistam pe zi si cite 100 de calatori fraudulosi. Acestia erau numai din filtre, in afara controalelor obisnuite", a explicat Mihai.


http://ziaruldeiasi.ro/local/controlorii-ratp-nu-vor-mai-opri-mijloacele-de-transport-intre-statii~ni6j78
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Dum 08 Aug 2010 23:05:28    Titlul subiectului: 20- 21 131495

Evenimentul a scris:
Iași * Există angajați RATP care profită de programul redus de funcționare al tonetelor și dispeceratelor
Șoferii șpăgari

Conducătorii mijloacelor de transport nu refuză să primească bani din partea unor călători care nu au avut posibilitatea de a-și procura bilete. Astfel de lucruri se întâmplă de regulă cu puțin timp înainte de retragerea autobuzului sau microbuzului la garaj. Pentru a evita pe viitor cazurile de acest gen, șefii RATP promit că vor căuta soluții pentru a rezolva problema achiziționării biletelor după orele 20- 21

RATP se confruntă cu o situație paradoxală. Astfel, în timp ce conducerea regiei susține că, pe durata vacanței elevilor și studenților, au scăzut simțitor încasările din vânzarea biletelor, unii ieșeni renunță să mai urce în mijloacele de transport în comun dat fiind faptul că nu au reușit să-și procure din timp bilete. „Sunt nevoită să merg pe jos. Nu am bilet, iar la ora aceasta (n.r. - 21)nici nu am de unde cumpăra”, ne-a declarat o femeie care ieșea sâmbătă seara din Parcul Expoziției. O alta, aflată în stația de la Filamornică, a întrebat la oprirea unui autobuz în stație dacă poate cumpăra bilet de la șofer. „Nu puteți, însă vă pot oferi eu unul, am luat un set de zece bilete”, i-a răspuns unul dintre călători.

Deși izolate, aceste cazuri întăresc ideea că regia pierde bani. Dacă programul de funcționare al unor tonete și dispecerate a fost redus tocmai în ideea de a se face economii la fondul de salarii, șefii RATP vor trebui să găsească soluții și pentru cei pe care seara sau week-end-ul i-au prins fără bilet în buzunar. „Nu cred că membrii Consiliului Local al Municipiului ne vor mai permite să vindem bilete în autobuze. Totuși, o soluție ar fi ca șoferii să aibă asupra lor zece bilete, astfel încât seara, după închiderea tonetelor, să le poată oferi doritorilor ocazia de a cumpăra unul”, ne-a declarat Maricel Ghercă, directorul RATP. Potrivit acestuia, persoanele care susțin că nu am avut posibilitatea de a-și achiziționa bilete nu sunt din Iași sau circulă ocazional cu mijloacele de transport ale RATP.

Bineînțeles, există și o altă categorie de cetățeni, care rezolvă problema oferind bani șoferului sau vatmanului, neștiind că acest lucru este interzis. „Îi rog pe cei care au fost martori la astfel de situații să informeze regia prin e-mail sau la TelVerde. Am avea astfel posibilitatea de a verifica dacă un șofer a luat bani, situație în care sancțiunea poate merge până la desfacerea contractului de muncă”, a mai precizat dl Ghercă.


http://www.evenimentul.ro/articol/oferii-spagari.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Joi 12 Aug 2010 23:15:46    Titlul subiectului: Calator ... 131820

Iata un incident produs intr-un mijloc de transport de catre un calator recalcitrant Evil or Very Mad :
Buna Ziua Iasi a scris:
Controlori agresati de un pusti de 16 ani
Vineri, 13 August 2010

Ion MUSET


Gest teribilist al unui pusti de 16 ani. Tanarul Vlad Covalciuc a agresat o echipa de controlori a Regiei Autonome de Transport Public (RATP) si a fost nevoie de interventia politistilor, pentru a aplana conflictul. Totul s-a intamplat in urma cu doua seri, intr-un tramvai de pe traseul 2. "Controlorii nostri s-au urcat din Podu Ros si au solicitat legitimatiile de calatorie. Tanarul respectiv a refuzat acest lucru si a inceput sa adreseze injurii si sa devina agresiv. Controlorii au sunat la 112 si s-au prezentat doua echipaje de politie de la Sectia 5 si i-au solicitat sa se legitimeze. Cum acesta a refuzat, a fost dus la sectie, unde a fost amendat pentru tulburarea linistii publice. In acelasi timp, echipajul nostru de controlori i-a intocmit proces verbal, pentru lipsa legitimatiei de calatorie. Ceea ce ne surprinde este atitudinea acestuia, la o varsta atat de mica", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP.


http://www.bzi.ro/controlori-agresati-de-un-pusti-de-16-ani-183222
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
ovidiu



Data înscrierii: 19/Iun/2009
Ultima vizita: 06/Noi/2020
Mesaje: 33
Locație: Iasi

MesajTrimis: Lun 23 Aug 2010 20:26:33    Titlul subiectului: 132326

Azi am cumparat de la o toneta primul set de bilete securizate cu holograma. Parca erau mai frumoase alea vechi, portocalii. Noua culoare, maro, e mai terna.
_________________
373300684
358300698

danke schön!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Radu Bialus



Data înscrierii: 22/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 8065
Locație: Iasi

MesajTrimis: Lun 23 Aug 2010 21:59:14    Titlul subiectului: 132339

Culoarea e de fapt aceeasi, diferentele au aparut de la o tipografie la alta.


tichete.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  47.25 kb
 Vizualizat:  de 12032 ori

tichete.jpg



setvechi.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  9.78 kb
 Vizualizat:  de 12032 ori

setvechi.jpg



_________________
Asociația Pasionaților de Transport Public "Tramclub Iași"
https://www.facebook.com/tramclubiasi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mar 24 Aug 2010 06:47:46    Titlul subiectului: Bilete RATP 132348

Să vedem ce "zice" presa ...

Bună Ziua Iași a scris:
RATP a pus in circulatie biletele antifals
Marti, 24 August 2010
Ion MUSET

Noile bilete antifals au fost puse in circulatie de Regia Autonoma de Transport Public. Acestea sunt securizate cu banda holografica personalizata cu inscriptia RATP, precum si cu fond de siguranta filigran tiparit. Deocamdata au fost puse in circulatie doar seturile de cate zece bilete. "Biletele cu una si doua calatorii vor intra in circulatie pe masura epuizarii stocurilor vechi. Noile bilete nu pot fi falsificate prin multiplicarea lor la xerox. Anul trecut am avut zece cazuri de acest gen si cateva de la inceputul acestui an. Speram ca, prin introducerea noilor tichete, sa nu ne mai confruntam cu situatii de acest gen", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP. Noile bilete antifals au fost tiparite de firma clujeana SC Tipooffset SRL, care a castigat un contract de 257 mii lei. Firma din Cluj trebuie sa puna la dispozitie 1,9 milioane de bilete cu o calatorie, 6 milioane cu 2 calatorii si 8,3 milioane seturi de bilete cu 10 calatorii. De asemenea, aceasta va trebui sa livreze si 216,7 mii abonamente de toate tipurile comercializate de RATP. Biletele vor trebui sa fie recunoscute de validatoarele electromecanice montate in MAZ-uri si in microbuze.


Sursa
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Mie 15 Sep 2010 05:39:10    Titlul subiectului: Prima zi de scoala 133418

Ziarul de Iasi a scris:
Elevii au dublat incasarile la RATP

AUTOR: CRISTIAN ALBU
Inceperea anului scolar a insemnat o gura de oxigen pentru regia de transport. Oficialii RATP au specificat ca prima zi de scoala a dus la cresterea incasarilor.

Astfel, in prima zi de scoala, s-au vindut bilete si abonamente in suma totala de 200.000 lei, in conditiile in care, pina la inceperea cursurilor, incasarile zilnice erau de 100.000 - 110.000 lei.

"Incasarile se datoreaza si faptului ca s-au cumparat multe abonamente. Asteptam sa mai creasca si cind incep studentii cursurile", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Acesta a adaugat ca se asteapta ca incasarile zilnice sa se stabilizeze la un nivel de 160.000 - 170.000 lei. In perioada urmatoare, RATP va incheia si contracte cu universitatile pentru abonamentele studentilor.


Articolul se gaseste aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Cosmin Sandu



Data înscrierii: 14/Mar/2009
Ultima vizita: 25/Noi/2020
Mesaje: 908
Locație: Iasi

MesajTrimis: Lun 20 Sep 2010 05:39:21    Titlul subiectului: Filtre control RATP 133665

Evenimentul a scris:
RATP își va intensifica acțiunea de depistare a călătorilor fără bilet
Opt filtre pe zi!


Controalele de tip filtru organizate de RATP în ultima săptămână și-au dovedit din plin eficacitatea. Dacă în primele zile ale săptămânii au fost tăiate 17 chitanțe, cei amendați achitând pe loc taxa de 40 lei, până sâmbătă, alte 31 de persoane au fost nevoite să scoată din buzunare sume de zece ori mai mari comparativ cu prețul unui bilet cu două călătorii. De asemenea, echipele RATP au întocmit în cinci zile alte 215 procese verbale, la care se adaugă 158 rapoarte de contravenție. „Trendul, ca s-i spunem așa, este unul descrescător. Cei care circulă fără bilete află de filtrele noastre și își cumpără bilete. De altfel, aceste este și scopul urmărit, de a reduce numărul călătorilor frauduloși”, a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.

Controalele de tip filtru vor continua și în această săptâmână. Într-un interval de nouă ore/zi, echipele mixte ale RATP (controlori – personal Serviciu Exploatare) vor opri mijloacele de transport în opt locații diferite, fiind acoperite toate traseele din Iași.

Sursa
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul IAȘI Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4 ... 10, 11, 12  Următoare
Pagina 3 din 12

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community