Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Articole din presa locala despre Publitrans
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARGEȘ
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Joi 24 Apr 2008 20:07:59    Titlul subiectului: 92445

ASA SE POATE DESCRIE TRANSPORTUL PUBLIC DE PERSOANE DIN PITESTI LA ORELE DE VARF:
www.observatorargesean.ro
Deși nu îmi prea place să repet subiectele tratate în această rubrică, sunt forțat de ultimele evenimente să fac un remake. Transportul local de călători e varză…era și înainte pe vremea maxi taxi-urilor, însă după ce s-a bătut toba pe introducerea de autobuze moderne, situația e la fel de nasoală. E adevărat că au dispărut buburuzele și piteștenii merg acum cu mașini civilizate, dar… sub formă de pești în conservă. Mai ales la orele de vârf e jale. Pasagerii sunt forțați să se înghesuie ca oile, fiindcă dacă nu prind cursa care trebuie mai apucă alt autobuz după zeci de minute. Acum, de bine-de rău, se simte mirosul de transpirație doar dacă e vreun nespălat în mașină, dar ce se va întâmpla la vară? Panacotarii și-au făcut și ei apariția în peisaj, așa că s-a reeditat transportul în comun ceaușist, de tipul optimizării oilor în autobuze. Cât de mult aș vrea să nu mă gândesc, sunt tot mai convins însă ca această situație e tolerată cu bună știință de actualii responsabili, cuplul Văsâi Scarlat, tocmai din rațiuni economice. Adică, autobuzele trebuie să circule full, dacă s-ar putea cu pasageri și pe acoperiș, pe scări sau în brațe la șofer. Astfel că am făcut treabă și cu modernizarea transportului în comun...
http://www.observatorargesean.ro/index.php/Editoriale/Optimizarea_oilor_in_autobuze.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Joi 01 Mai 2008 19:57:10    Titlul subiectului: 92806

Sad Nici soferii nu sunt multumiti:
http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=19648
Șoferii care asigură transportul în comun în Pitești sunt nemulțumiți.
Nemulțumirile angajaților Publitrans și ale asociaților acestei societăți, CNCD și Girexim, au atins cote maxime. Șoferii ne-au informat că astăzi va avea loc la ora 11,00 la garajele Publitrans o întâlnire a șoferilor cu conducerea firmelor și autoritățile locale pentru a se discuta despre salariile consi-derate a fi prea mici. Nemulțumirea - spun șoferii - a fost amplificată de zvonul cum că la aceste firme ar urma să fie angajați șoferi de la Dacia care nu mai fac nazuri în privința salariilor!
#Demisii?
Mai mulți șoferi de la Publitrans ne-au declarat că săptămâna trecută 40 de colegi ai lor și-ar fi depus demisiile în bloc, nemulțumiți de salarii (circa 900 de lei). De asemenea, mai mulți șoferi de la CNCD și Girexim au amenințat că vor pleca tot din cauza salariilor. Conducerea Publitrans neagă însă aceste informații. „Poate or fi amenințat cu demisia, dar de depus demisie nu știu să fi depus cineva la Publitrans! În plus, nu am semnale că angajații de la Publitrans ar fi nemulțumiți, poate cei de la CNCD și Girexim, nu știu ce să zic. Cât despre întâlnirea de mâine (n.r. azi) încă nu am fost anunțat că ar urma să aibă loc“, ne-a declarat Aurelian Roman, directorul general al SC Publitrans 2000 SA Pitești


http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=19689
Scandal la Publitrans
Șoferii de autobuze au protestat împotriva salariilor mici
#Șoferii amenință cu oprirea lucrului n „Ne simțim exploatați!“
# Oamenii acuză faptul că sunt forțați să muncească mai multe ore decât prevede legislația
11 ani au trecut de la ultimul protest (grevă, în acel caz) al șoferilor de autobuz care asigură transportul local de călători la Pitești. Atunci, oamenii au cerut salarii mai mari și protestul lor s-a soldat cu introducerea maxi-taxi pe trasee. Un fel de răspuns de genul „ne descurcăm și fără voi, aveți grijă!“. Ieri, scena s-a repetat, dar în alți termeni. După asocierea dintre Publitrans și CNCD și Girexim, 75 de șoferi de la Publitrans au trecut la noii asociați. Ieri le-au expirat contractele individuale de muncă pe perioadă determinată și o parte din ei s-au dus glonț la Publitrans să întrebe ce se va întâmpla în conti-nuare. Circa 50 de șoferi de la CNCD, Girexim și Publitrans s-au strâns ieri în curtea Publitrans și au protestat împotriva salariilor mici și a condițiilor de lucru, amenințând că vor opri lucrul!
#Context
Șoferii care au plecat la CNCD și Girexim au primit un salariu de încadrare de 850 de lei la care se adaugă sporul de vechime și bonuri de masă. După două luni (asocierea a intrat în vigoare la 1 martie) șoferii ar fi trebuit să primească o majorare de salariu - după cum afirmă ei - și să încheie contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Șoferii se plângeau însă ieri că li s-au propus aceleași condiții ca și până acum și, mai mult, au fost amenințați că nu li se vor da foi de parcurs (fără de care nu se pot face curse) dacă nu semnează contractul individual de muncă!
#Nemulțumiri
Andrei Mihai s-a erijat într-un fel de lider al șoferilor strânși în curtea Publitrans. „Noi suntem ai nimănui de mâine, nimeni nu a venit să discute cu noi. La plecarea de la Publitrans ar fi trebuit să primim câte 3 salarii compensatorii, dar nici vorbă de așa ceva. Ne-au obligat să ne dăm demisia și să plecăm la CNCD și Girexim!“, ne-a declarat Andrei Mihai. „Ne dădeau afară de la Publitrans dacă nu plecam!“, l-a completat Gheorghe Urtupan. „Protestăm azi pentru că suntem forțați să muncim câte 300 de ore să luăm 10 - 11 milioane (n.r. lei vechi). Sunt șoferi și cu câte 400 de ore, 500 de ore lucrate lunar! Știe ITM de acest lucru? De mâine (n.r. de azi) ce facem, lucrăm la negru sau oprim mașinile și nu mai muncim?“, a întrebat Gheorghe Chițibuș. „Nu e vorba doar de salarii aici. Ne simțim exploatați! Nu am timp în cap de linie să merg la toaletă, să fumez o țigară, să beau un pahar cu apă...În același interval de timp suntem obligați să facem mai multe curse și de asta suntem nevoiți să încălcăm regulile de circulație, să alergăm pe străzi de parcă ne pregătim pentru raliu, numai să ne încadrăm în diagramă!“, ne-a declarat Marian Serafim. Alți șoferi s-au plâns că sunt obligați să spele mașinile noaptea la ora 2,30 (Ion Mihalcea), iar alții că au fost atacați de huligani și chiar cu spray la-crimogen (Alexandru Enache)! „Dacă o țin în ritmul ăsta cu cursele, jumătate din mașini pică într-un an, iar noi ne îmbolnăvim!“, a spus un alt șofer. „E clar, le dăm termen o săptămână. Dacă nu rezolvă revendicările noastre, oprim cursele!“, a spus Andrei Mihai.
#Rămâne cum s-a stabilit...
Îndârjiți, oamenii au plecat apoi către birourile administrative. „E plin de trântori pe aici, noi îi ținem în spate!“, se aud voci. În clădirea administrativă oamenii sunt întâmpinați de directorul Publitrans, Aurelian Roman. „Nu pot lua decizii de unul singur, trebuie să mă consult și cu asociații. O să îi chem însă aici să vină să discute cu dumneavoastră“, a spus Roman. După o vreme a ajuns la Publitrans patronul de la Girexim, Gheorghe Văsîi. După ce le-a explicat oamenilor că majorările salariale cerute nu pot fi acordate dintr-o dată (șoferii vor 1 500 de lei salariu lunar, bonuri de masă, prime de Crăciun, prime de Paști etc...), Gheorghe Văsîi le-a spus că cine dorește să continue în formula actuală - bine!, cine nu - nu! Ulterior, șoferii ne-au declarat că sunt dispuși să renunțe să mai lucreze pentru această asociere, ceea ce ar însemna că transportul public de călători ar putea fi perturbat. „Vom analiza situația și în cel mai scurt timp vom lua măsurile cele mai bune pentru toată lumea“, s-a limitat să declare viceprimarul Cornel Ionică.
Joi, 1 Mai 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Joi 01 Mai 2008 22:43:54    Titlul subiectului: 92818

Doua scurte observatii referitoare la articolul de mai sus:

- 500 de ore lucrate intr-o luna este o gluma, ar insemna 30 de zile cu 17 ore pe zi... sa fim seriosi.
- articolul pacatuieste prin faptul ca nu prezinta si punctul de vedere al celeilalte parti (in cazul nostru, patronatul) in timp ce doleantele soferilor sunt prezentate pe larg.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Razvy_jhk



Data înscrierii: 07/Sep/2007
Ultima vizita: 17/Mai/2018
Mesaje: 117
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Joi 01 Mai 2008 23:20:31    Titlul subiectului: 92820

Daca vrei iti pot arata un fluturas cu 500 de ore lucrate...nu este o gluma
_________________
Adio reginica mea...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Joi 01 Mai 2008 23:28:35    Titlul subiectului: 92821

Eu am vorbit de ore reale, nu de ore 'pe fluturas'. Repet, este imposibil dpdv fiziologic ca cineva o luna intreaga sa lucreze 17 ore pe zi, in fiecare zi, si in restul de 7 ore sa manance, doarma, sa se spele samd. Deci e evident ca este o aiureala chestia cu 500 de ore intr-o luna.

Acum daca prin diverse artificii de calcul se socotesc anumite ore reale ca 2 sau 3 ore 'de fluturas' e posibil sa se ajunga la asa ceva, dar sigur nu reflecta o realitate.

Sper sa nu fiu inteles gresit: Toata stima pentru soferi si inteleg ca au o viata grea; nu am minimizat niciodata asta, doar am vrut sa atrag atentia asupra unei inexactitati evidente.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Vin 02 Mai 2008 18:03:38    Titlul subiectului: 92852

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=19755

Scandalul se amână, pericolul rămâne!
O parte din șoferii nemulțumiți de salarii au semnat prelungirea contractelor
Mai mulți angajați ai CNCD și Girexim care lucrează în transportul public local de călători au protestat miercuri împotriva salariilor foarte mici pe care le primesc. Protestul din curtea Publitrans nu a avut urmări, în sensul că aceleași salarii le-au fost oferite și în continuare. Deși au amenințat că nu se mai prezintă la lucru, mai mulți șoferi au semnat noile contracte de muncă și au intrat ieri pe trasee. Alții, însă, au refuzat să le semneze și au spus că vor să plece. Deocamdată, transportul local nu a fost perturbat, având în vedere că ieri a fost zi liberă și s-a lucrat în regim duminical. De luni însă se va vedea dacă lipsa de șoferi duce la probleme în trafic sau asociații vor reuși să găsească rapid soluții.
-Potrivit unor surse din Primărie,
Directorul Publitrans ar fi intenționat să demisioneze
Surse din Primărie au declarat pentru TOP că directorul Publitrans, Aurelian Roman, ar fi intenționat să demisioneze de la conducerea societății. Potrivit surselor noastre, Roman chiar și-ar fi prezentat demisia scrisă primarului Tudor Pendiuc, într-o întrevedere pe care cei doi ar fi avut-o zilele trecute. Primarul nu ar fi acceptat, însă, demisia.
N-ar fi acceptat nu neapărat pentru că i-ar fi drag Aurelian Roman (gurile rele afirmând, din contră, că între cei doi nu ar exista o relație tocmai amicală). Se pare, însă, că Pendiuc ar fi apreciat ca nepotrivit momentul ales pentru demisie, respectiv cu puțin timp înainte de debutul oficial al campaniei electorale. Sursele din Primărie spun că Aurelian Roman ar fi vrut să demisioneze ca urmare a nemulțumirilor de natură salarială pe care subordonații săi le au în ultima vreme, mai exact de la asocierea Publitrans cu Girexim-CNCD. Amintim că mai mulți șoferi au amenințat că nu vor mai ieși cu autobuzele pe trasee în cazul în care nu le vor fi majorate salariile. Roman este legat de mâini și de picioare, politica salarială depinzând practic de municipalitate, în subordonarea căreia se găsește Publitransul. Precizăm că Pendiuc și Roman sunt membri PSD, primarul fiind, practic, șeful directorului Publitrans pe linie de partid. Am încercat să luăm legătura și cu Aurelian Roman pentru a ne confirma sau infirma informația aflată de noi pe surse. Acesta nu a putut fi, însă, contactat pe numărul său de telefon mobil.
http://www.ziarultop.ro
Vineri, 2 Mai 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 14 Mai 2008 15:51:03    Titlul subiectului: 93373

Alte doua articole despre Publitrans:

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=20189

Ziarul Top a scris:
Deși în aparență lucrurile s-au calmat, cei mai mulți șoferi acceptând să semneze noile angajamente propuse de patronatul de la Girexim și CNCD, unii dintre protestatari au avut de suferit. Liderul ad-hoc al manifestanților și-a pierdut chiar locul de muncă! Andrei Mihai este șofer cu vechime la Publitrans care a fost nevoit să treacă pe autobuze de la Girexim. La protestul din curtea Publitrans a luat inițiativa și împreună cu un coleg, a preluat condu-cerea șoferilor și a formulat primele revendicări. Probabil că acum regretă acțiunea de atunci, pentru că și-a pierdut locul de muncă! „M-au chemat după un timp și mi-au dat foaia de lichidare, nu mi-au mai prelungit contractul. Mi-au spus că am «gura mare» și să-mi caut de lucru.


http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=20206

Ziarul Top a scris:
Cotidianul TOP vă informa de curând că directorul general al SC Publitrans 2000 SA Pitești, Aurelian Roman, și-ar fi depus demisia la primarul Tudor Pendiuc, dar nu i-a fost acceptată. Totuși, sunt semnale că demisia va fi luată în considerare după alegerile locale din iunie. Deja se vehiculează la Primărie și la Publitrans numele celui care îi va lua locul lui Aurelian Roman în funcție. Este vorba de Manuel Rotaru, actualul director tehnic al so-cietății de transport public de călători din Pitești. Rotaru are renumele unui om dur care nu prea este „în grațiile“ angajaților de la Publitrans, însă este apreciat de conducerea Primăriei.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Vin 16 Mai 2008 17:43:38    Titlul subiectului: 93474

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=20380

Citat:
Opriți cursele nebunești prin Centrul orașului!
Șoferii de autobuze au luat-o pe urmele șoferilor de maxi-taxi
Începând cu 1 martie 2008 au fost scoase de pe traseele din Pitești firmele de maxi-taxi în locul cărora s-a preferat un transport numai cu autobuze. În acest sens a fost făcută o asociere între Publitrans și două firme private - CNCD și Girexim - care asigură în prezent transportul local de călători. Există însă tot mai multe sesizări cum că năravul vitezei pe care îl aveau șoferii de maxi-taxi s-a transferat, ca prin minune, la șoferii de autobuze!

Mai mulți cetățeni ne-au sesizat faptul că unele autobuze circulă cu viteză foarte mare și nici nu respectă în totalitate regulile de circulație în vigoare. Autobuzele opresc în mijlocul străzii, la fel ca și maxi-taxi-urile, taie calea mașinilor mici, circulă cu viteză, iar călătorii trebuie să se țină zdravăn de bare sau scaune să nu cadă. Explicația acestui comportament al șoferilor este una simplă, deși deloc scuzabilă. Șoferii au diagrame de transport foarte încărcate și sunt obligați să „alerge“ pentru a se încadra în timpii acordați de dispeceri pentru parcurgerea unui traseu. În capetele de traseu șoferii nu sunt lăsați nici să respire, fiind obligați să plece imediat în cursă. Aceste lucru se întâmplă din cauza lipsei unui număr de șoferi suficient de mare care să asigure curse regulate în toate zonele orașului.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Razvy_jhk



Data înscrierii: 07/Sep/2007
Ultima vizita: 17/Mai/2018
Mesaje: 117
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Lun 19 Mai 2008 16:59:55    Titlul subiectului: 93564

Ar mai fi o explicatie foarte logica: o mare parte din soferii CNCD si Girexim sunt soferi care au fost pe maxi taxi; intr-adevar suntem obligati sa respectam niste diagrame dar nu putem alerga nici ca nebunii cum fac unii pt ca totusi tranportam oameni nu animale...
_________________
Adio reginica mea...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 21 Mai 2008 21:26:42    Titlul subiectului: 93625

O intamplare destul de banala, exagerata zdravan de ziaristi:

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=20534

Ziarul Top a scris:
Scene comice - dacă nu ar trebui să dea de gândit - petrecute recent pe străzile din Pitești. Șoferul unui autobuz care circula pe linia 2 (Arpechim - Bascov) i-a șocat pe călătorii aflați în mașină în momentul în care a virat stânga și a urcat în Găvana, pe traseul 19 (Găvana - Arpechim)! Călătorii au fost cei care i-au atras atenția șoferului cu privire la faptul că a greșit traseul, obligându-l pe acesta să întoarcă! Iar când mașina a ajuns la intersecția cu strada spre Bascov, călătorii l-au luat pe șofer peste picior spunându-i că Bascovul e în stânga, să nu cumva să vireze către Centru! Șoferul nu a putut explica ce s-a întâmplat, dar este posibil să fi fost foarte obosit și să-l fi furat gândurile, mai ales că angajații Publitrans și cei ai asociaților CNCD și Girexim s-au plâns deseori că au diagramele de transport foarte încărcate și nu au timp nici să își tragă sufletul la capetele de linii.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
edytzu21



Data înscrierii: 30/Mar/2008
Ultima vizita: 07/Dec/2008
Mesaje: 2
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Lun 02 Iun 2008 10:46:12    Titlul subiectului: Greseli de trasee 94076

Si cu un 5b s-a intamplat acelasi lucru. In loc sa urce spre Trivale s-a bagat spre centru, fiind nevoit sa meraga ceva cu spatele ca sa se fi putut incadra pe banda dinspre Trivale
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Mie 11 Iun 2008 19:45:48    Titlul subiectului: 94399

http://www.curier.ro/temp/c4206.pdf
Scandal în asociatia Publitrans - Girexim - CNCD
Sindicalistii nu vor sa treaca la privati
Asocierea Publitrans cu Girexim - CNCD, desi pare a fi un mare succes pentru municipalitate, rezolvînd situatia transportului în oras, i-a adus si o mare problema. Zilele acestea, trecerea unor servicii de la societatea municipalitatii la una dintre firmele private din asociere, precum si a unei parti din personal, a stîrnit revolta sindicalistiilor, iar acestia au adus situatia spre analiza în Comisia de Dialog Social de la prefectura.Angajatii se tem pentru salarii si facilitati. Concret, sindicalistii nu sînt de acord cu faptul ca tot compartimentul de control si de vînzare a biletelor si abonamentelor a fost trecut de la Publitrans la CNCD, iar oamenii care îl deservesc au fost „somati“ si „amenintati“, sustin ei, sa îsi faca CV-uri pentru transfer, altfel vor ramîne pe dinafara. Liderul Gherghina, care a reprezentat la întîlnirea de ieri Sindicatul Publitans, a afirmat ca aceste manevre încalca contractul colectiv de munca si legile în vigoare si ca mutarea va duce la pierderea de catre salariati a unor drepturi cîstigate în timp, cum ar fi bonusurile de fidelitate si bonurile de masa. Patronii de la Girexim - CNCD acuza fraude la vînzarea de bilete. În replica, patronii celor doua societati care s-au asociat cu Publitrans, Gigi Vasîi, de la Girexim, si Constantin Scarlat, de la CNCD, au acuzat faptul ca, din cauza managementului defectuos de la Publitrans, dar si ca s-au constat fraude, au ajuns sa piarda si cîte 2 miliarde de lei vechi pe luna, în situatia în care au investit 16 milioane de euro în autobuzele noi aduse în asociere. Mai exact, Gigi Vasîi a explicat ca, dupa ce privatii au început sa se ocupe de controlul celor care calatoresc pe autobuze, rezultatele financiare din vînzarea de bilete au crescut semnificativ fata de perioada în care de acest lucru s-au ocupat vechii controlori si în care mai bine de jumatate din calatori erau blatisti. El a mai spus ca din analiza financiara a rezultat o frauda tocmai la serviciul ce se ocupa de vînzarea de bilete si abonamente, prin tiparirea în dublu exemplar, prin întelegeri cu tipografia, si vînzarea acestora fara ca banii sa intre în conturile firmei. Acuzat direct de acest lucru a fost tocmai liderul Gherghina, caruia i s-a imputat ca acum încearca sa îsi apere functia si salariul de peste 1.000 de euro, sub masca revoltei sindicale. În ce priveste situatia în general, cei doi patroni au explicat ca aceste mutari au fost facute prin întelegere cu Publitrans,dupa ce s-a dovedit ca societatea nu poate face acel management necesar asociatiei,dar ca acestea nu vor afecta respectarea drepturilor salariatilor, care, daca se vor dovedi competenti, îsi vor primi în continuare salariile, unele chiar mai mari de 1.000 de euro. În schimb, sindicalistii nu au fost multumiti de explicatii, ajungînd sa acuze asociatii societatii ca nu vor decît sa îsi faca profit, mai ales prin reducerea obligatiilor fata de angajati. Ei au cerut respectarea contractului colectiv de munca si acordarea în continuare a sporurilor negociate. eprezentantii Prefecturii, mediatorii Comisiei de Dialog Social au solicitat ca, înainte de a lua o decizie,sa li se aduca spre s t u d i u contractul de asociere între parti, pentru verificarea legalitatii acestuia si a vedea daca el incalca sau nu contractul colectiv de munca.
Curierul Zilei, Nr. 4206, Miercuri, 11 iunie 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Vin 13 Iun 2008 22:36:48    Titlul subiectului: 94541

O alta relatare a scandalului mentionat in mesajul de mai sus:

http://www.ziarulargesul.ro/index.php/Actualitate/Rafuiala_la_Publitrans.html

Ziarul Argesul a scris:
Ieri, la Prefectura Argeș s-a întrunit în ședință Comisia de Dialog Civic. Unul dintre subiecte, cel mai aprins de altfel, a fost acela în care sindicaliștii de la Publitrans susțin că le sunt încălcate drepturile din contractul colectiv de muncă prin unele decizii ale Asociației C.N.C.D.- Girexim, care a devenit asociat prin participațiune la societatea aflată sub conducerea Consiliului Local Pitești. Totul a pornit de la o decizie a asociaților C.N.C.D. și Girexim, prin care s-a dorit transferul serviciului de vânzări bilete și abonamente de la Publitrans la ei. Dialogul s-a transformat în scurt timp într-o adevărată răfuială între directorul Girexim, Gheorghe Văsâi, pe de o parte, și liderul de sindicat de la Publitrans, Constantin Gherghina, și liderul Confederației Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), filiala Argeș, Nicolae Crețu, pe de altă parte.

Liderul de sindicat Constantin Gherghina susține că sindicatul nu a fost consultat și că asociatul a încălcat contractul colectiv de muncă, deoarece a intervenit în relațiile contractuale între sindicat și C.A. al Publitrans. „Deciziile trebuie să le ia C.A. al Publitrans, care este condus de Consiliul Local Pitești. A fost externalizat serviciul de control, acum se dorește și externalizarea serviciului de vânzare. De fapt, 60 de oameni pot rămâne pe drumuri, iar serviciul nu va fi sub altă societate, ci transferat la Asociația C.N.C.D.- Girexim. Vor urma sub pretextul eficientizării, mecanicii, șoferii și celelalte servicii și așa se va realiza o privatizare mascată“, a sunat expunerea lui Gherghina.

Gheorghe Văsâi a motivat decizia prin faptul că este necesar să se eficientizeze activitatea Publitrans, dezvăluind că, la ora actuală, societatea are pierderi de două miliarde lei vechi pe lună. „Noi am băgat 16 milioane de euro și nu avem de gând să pierdem. În momentul în care sunt pierderi atât de mari, trebuie să luăm măsuri. Nu se vor pierde locuri de muncă, ci salariații de la Publitrans, cei competenți și interesați, se vor muta la noi. Oamenii lui Gherghina au tipărit bilete cu serii duble, avem dovezi. Este clar că este ceva în neregulă acolo. Noi nu am interzis sindicatului să participe la ședințele Adunării Generale a Acționarilor a Asociației“, a declarat Văsâi.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Sâm 14 Iun 2008 08:09:03    Titlul subiectului: 94548

http://www.pitesteanul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2509&Itemid=1
In acest an, intre CJ Arges si consiliile locale Pitesti si Stefanesti se va realiza o asociere intercomunitara menita sa armonizeze transportul public judetean cu cel local, in termen de trei ani, astfel incat sa se descongestioneze transportul public de personae prin servicii regulate intre cele doua localitati, cu preponderenta in Pitesti. Se are in vedere amenajarea de capete de linie, respective autogari, in afara Pitestiului (eventual, la periferia orasului Stefanesti), pentru traseele judetene ce deservesc calatorii din localitatile: Calinesti, Topoloveni, Leordeni, Bogati, Suseni, Botesti, Negresti si Priboieni.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Dum 29 Iun 2008 16:42:23    Titlul subiectului: 95178

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=21619
Aerul condiționat din autobuze, la voia șoferilor.
Degeaba sunt dotate noile autobuze de pe traseele din Pitești cu aer condiționat. În multe din autobuze aerul condiționat nu funcționează spre disperarea călătorilor care trebuie să suporte o căldură înnăbușitoare, nu doar aglomerație. Am primit la redacție mai multe sesizări de la cetățeni revoltați de faptul că, deși autobuzele sunt dotate cu instalații de aer condiționat, șoferii nu le pornesc. Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Pitești, ne-a declarat că Primăria a recomandat deja șoferilor de pe autobuze să pună în funcțiune sistemele de aer condiționat pe tot parcursul zilei. Există însă voci care spun că șoferilor li s-a spus din partea conducerii societăților unde lucrează, să nu pornească instalațiile de aer condiționat pentru a nu consuma prea multă motorină.
Ziarul Top,Vineri, 27 Iunie 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Mie 06 Aug 2008 19:49:18    Titlul subiectului: 96730

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=22606
Șoferii de autobuze se plâng că nu li se permite să dea drumul la aer condiționat
Căldura sufocantă de ieri a transformat călătoria cu autobuzele Publitrans și ale asociaților săi în adevărate corvoade pentru toată lumea. Deși noile autobuze care circulă pe traseele din Pitești sunt dotate cu instalații de aer condiționat, șoferii se plâng că nu le pot folosi, punându-și astfel călătorii în cap. Nu puține au fost ieri cazurile în care șoferii au fost admonestați de către călătorii care mai aveau puțin și fierbeau în suc propriu! „Nu suntem noi de vină. Dispecerii noștri ne comunică prin stații să dăm drumul la aer condiționat, e adevărat. Dar când ni se dau foile de parcurs constatăm că nu ni se dă consum pentru aer condiționat. Dacă dăm drumul la aer riscăm să depășim cota de motorină și să ni se impute nouă combustibiliul“, ne-a declarat un șofer al Publitrans care mai avea puțin și era linșat de călători. Pornirea aerului condiționat la o mașină determină creșterea consumului de carburant, șoferii de pe autobuze plângându-se că nu dispun tocmai de acest combustibil necesar în plus.
Ziarul TOP
Miercuri, 6 August 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
dannyblondu1



Data înscrierii: 24/Mai/2008
Ultima vizita: 13/Mai/2012
Mesaje: 134
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Mie 06 Aug 2008 20:53:01    Titlul subiectului: ... 96733

Astazi apropate toate autobuzele au avut aerul conditionat pornit, daca nu toate, atunci 80 % l-au avut pornit, dispecerii au fost in fiecare capat de linie sa vada autobuzele, cele care nu au avut aerul conditionat pornit, au fost scrisi pe o lista si dati sefilor mari, nu cred ca le face prea multe, deoarece nu au facut mare lucru, mai sunt si soferi care au probleme de sanatat minore si aerul este un pic deranjant pentru unii.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Joi 07 Aug 2008 15:20:03    Titlul subiectului: 96761

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=22663

Dați drumul la aerul condiționat!
Pe vremea când municipalitatea considera că piteștenii nu merită mai mult decât niște hârburi pe post de autobuze, am reclamat, de nenumărate ori, condițiile inumane din așa-zisul, pe atunci, transport public în comun din municipiu. Am scris și despre mizeria de maxi-taxi. Situația s-a schimbat. Au fost cumpărate mașini noi, iar microbuzele care cărau călătorii ca pe niște saci de cartofi au dispărut de pe străzile orașului. Există, însă, o problemă: autobuzele au acum aer condiționat, dar îl au degeaba. Cel puțin așa ni s-au plâns câțiva șoferi de pe noile autobuze. Instalație de aer condiționat există, li se cere să fie folosită, numai că nu li s-ar acoperi, financiar, și consumul de combustibil în plus rezultat ca urmare a utilizării aerului condiționat. Cu alte cuvinte, șoferii nu dau drumul la instalație de teamă să nu fie obligați să plătească din propriile lor buzunare cantitatea de motorină peste cota stabilită. Dacă este așa, suntem iarăși în fața unei demonstrații de pură și păguboasă mentalitate românească. Într-o atare situație, are de suferit călătorul. În condițiile în care temperaturile de afară depășesc 35 de grade, autobuzele devin cuptoare pe roți dacă instalația de aer condiționat este oprită. Probabil că înăuntru sunt 45-50 de grade. Adăugați la asta și indicele de confort termic, despre care tot auziți de la meteorologi, și care, în aceste zile, o cam ia razna. Rezultatul este o saună mizerabilă, în care „clienți“ sunt câteva mii de piteșteni. Transpirați, nervoși, nevoiți, uneori, să suporte mirosuri dintre cele mai dezagreabile, nu vor decât ca aerul condiționat să funcționeze. Înjurături își iau șoferii. Călătorului nu-i sunt trebuincioase explicațiile și justificările. Piteșteanul plătește biletul sau abonamentul de călătorie nu doar ca să fie transportat dintr-o zonă în alta a orașului. Are și „pretenția“ ca prestatorul serviciului de transport public să-i ofere condiții civilizate de călătorie. N-are rost să pierdem vremea cu prea multe cuvinte. Girexim-CNCD și Publitrans sunt obligate să îi asigure piteșteanului tot confortul necesar în autobuzele lor. Dacă lucrurile stau așa cum le-au descris șoferii, așteptăm ca patronii și șefii implicați să rezolve degrabă situația. După aceea, suntem dispuși să le acceptăm și scuzele pentru zilele în care călătorii vor fi fost nevoiți să suporte căldura din autobuze din cauza problemei cu aerul condiționat. Că tot a venit vorba de transportul public cu autobuzul, ar fi indicat ca municipalitatea să-și amintească proiectul de hotărâre prin care un fost consilier municipal a propus gratuitate pentru toți pensionarii trecuți de 65 de ani și pentru cei până în 65 de ani cu pensii de sub 600 de lei. Poate că proiectul trebuie să sufere unele modificări. Ideea de gratuitate pe autobuze pentru piteștenii de vârsta a treia este, însă, de reținut. Mă gândesc că, dincolo de vârstă, și mai important este criteriul nivelului pensiei. De gratuitate ar fi bine să beneficieze pensionarii cu venituri mo-deste. Fără discuție, într-o asemenea situație sunt cei mai mulți dintre ei. Există, însă, și persoane, puține, din păcate, care au pensii îndestulătoare. Acestea nu au nevoie de o asemenea măsură de protecție socială. Aștept ca municipalitatea să reia în discuție propunerea respectivă.
ziarultop.ro
Joi, 7 August 2008
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 1735
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Vin 05 Sep 2008 15:15:25    Titlul subiectului: 97913

Rocada la conducerea Publitrans:

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=23483

Ziarul Top a scris:
Aurelian Roman, director tehnic la Publitrans

Schimbarea din funcția de director general al SC Publitrans nu l-a afectat foarte mult pe Aurelian Roman. Acesta a fost înlocuit de Adunarea Generală a Acționarilor săptămâna trecută, dar a ales să rămână în societate. Și nu pe orice funcție, ci chiar pe cea de director tehnic. Practic, s-a produs o rocadă: fostul director tehnic Manuel Rotaru a devenit director general, iar fostul director general Aurelian Roman a devenit director tehnic. Roman nu va pierde decât cel mult 500 de lei la salariu (salariu care trecea de 3500 de lei lunar).
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
dannyblondu1



Data înscrierii: 24/Mai/2008
Ultima vizita: 13/Mai/2012
Mesaje: 134
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Vin 05 Sep 2008 15:30:54    Titlul subiectului: ... 97917

Directorii au salariul de 35 de milioane de lei vechi, iar un sofer care munceste 270 de ore pe luna primeste 9 milioane.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 22/Mai/2018
Mesaje: 6176
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Vin 24 Oct 2008 10:02:11    Titlul subiectului: 99969

Ziarul Top, acum cateva luni, a scris:
Anca Barbu o da ca sigura: microbuzele maxi-taxi, sustine ea, vor aparea din nou pe strazile Pitestiului. Candidatul PNL pentru functia de primar al municipiului declara ca „se incearca reintroducerea transportului in regim maxi-taxi“, anticipand ca acest lucru se va intampla in luna iunie, dupa alegerile locale, in conditiile in care actuala administratie va obtine inca un mandat. [...] Pe de alta parte, Anca Barbu are informatii conform carora ziaristilor nu li s-ar mai oferi transport gratis pe autobuze tocmai ca acestia sa fie provocati sa scrie negativ, sub un impuls de moment, la adresa transportului cu autobuze. Primarul PSD Tudor Pendiuc ii da replica Ancai Barbu, infirmand posibilitatea ca Pitestiul sa aiba iarasi transport in regim maxi-taxi.
Ei, ce credeati, ca idiotii s-au linistit? Au fost articole negative la adresa autobuzelor? Au fost! Se vede ca ziaristii si-au facut "datoria" fata de cei care i-au manjit.

Acum urmeaza etapa a doua: trebuie inventate niste "nereguli" la operatorii de autobuze, astfel incat "autoritatile" "sa nu aiba ce face" si sa reintroduca jegurile de maxi-taxi!

Ia cititi aici:
http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=24349
Ziarul Top a scris:
Stefan Ciocanel pregateste un raport cu „neregulile“ de la Publitrans
Dupa vizita facuta la Publitrans, consilierul municipal PD-L Stefan Ciocanel pregateste un raport cu „neregulile“ pe care, spune el, le-a constatat la fata locului. „Impreună cu colegi de-ai mei de Consiliu Local, am facut aceasta vizita pentru a ne explica de ce a fost nevoie ca subventia sa creasca de la doua miliarde si ceva la 8, 7 miliarde de lei vechi, suma care acopera integral, ba chiar depaseste, valoarea combustibilului!“, explica Stefan Ciocanel. „Cei de la Publitrans nu ne-au putut oferi o explicație plauzibila. Prin urmare, nici noi nu ne putem explica urmatorul paradox: cum se face ca, atunci cand exista transport maxi-taxi, patronii obtineau si venituri consistente, plateau si redevenata Consiliului Local, aveau si concurenta din partea Publitrans si, pe deasupra, pitesteanul platea doar 1, 5 lei pe un bilet? Acum avem o societate fara concurent pe piata, biletul a fost scumpit la 1, 7 lei si, culmea-culmilor!, in loc sa obtinem noi profit, tot Consiliul Local este cel care trebuie sa suporte subventii colosale!“, se arata contrariat consilierul municipal Stefan Ciocanel.
Marti, 7 Octombrie 2008
Iata, oameni buni, cum se face MANIPULAREA! "Alesii" isi urmaresc cu indarjire "interesele" sau "obligatiile electorale" si clocesc tot felul de "facaturi" pentru a ne manipula.
Iata cum "alesul" isi "trage" o comisie - ca de, in comisie raspunderea pentru aberatiile "constatate" se "dilueaza" - si-si face jocul de a permite reintrarea pe trasee a dubagiilor!
Vedeti cum se intorc lucrurile, din condei, in favoarea "alesilor"? Cica au crescut costurile, dar "uita" sa spuna ca mai demult circulau mult mai putine autobuze, iar cele care circulau, o faceau la intervale mai mari; evident ca daca sunt mai multe autobuze si circula mai des cheltuielile sunt mai mari, dar "alesul" spune doar ce trebuie sa auda bizonimea care-i voteza pe cei care dau un mic si-o bere, dar apoi le iau pielea prin impozite si taxe ...

Luati masuri, protestati, cat mai puteti, ca "facatura" merge inainte...

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Sâm 25 Oct 2008 07:39:17    Titlul subiectului: 100005

In mod sigur nu vor mai aparea Maxi-Taxi in oras. Se stie ca pana in prezent Consiliul Local oferea subventii pentru Publitrans. Celelalte doua firme nu primesc subventii .Cheltuielile si profiturile se impart in functie de numarul de autobuze si orele efectuate. Aici intevine paradoxul: Publitrans cere subventii in timp ce Girexim+CNCD isi acopera cheltuielile.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Mar 28 Oct 2008 18:59:28    Titlul subiectului: 100166

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=24920
Viceprimarul vrea să interzică gratuitățile de transport pentru piteșteni
Cu oblăduirea viceprimarului Cornel Ionică, Primăria pregătește un nou atentat la buzunarele piteștenilor. Nu a fost de ajuns că pâna acum cei de la Primărie au refuzat toate propunerile de acordare a unor reduceri de prețuri la transportul pe autobuze pentru bătrânii din oraș. Nu a fost de ajuns că Piteștiul are cele mai mari prețuri din țară la biletele de autobuze, și nici că mașinile sunt prea puține și aglome-rate. Nu a fost de ajuns că Primăria pompează lunar subvenție de miliarde și miliarde de lei din banii publici (adică din impozitele plătite de dvs.) în Publitrans, adică într-o societate în care dictează și încasează o firmă privată, asociația Girexim-CNCD. De parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns, sub oblăduirea viceprimarului Ionică se fac aranjamente și presiuni pentru interzicerea autobuzelor care transportă gratuit pe piteșteni către hipermarketurile din oraș și înlocuirea lor cu niște autobuze ale Publitrans. Evident, cei care vor folosi autobuzele Publitrans vor fi nevoiți să plătească acel bilet care este cel mai scump din toată România. Justificări de-ți bubuie mintea De ce s-a ajuns la așa ceva? Viceprimarul Cornel Ionică, care susține această inițiativă și care face jocurile pentru ca în Consiliul Local să se bage și mai adânc mâna în buzunarele piteștenilor, pretinde că este ilegal să se transporte gratuit cetățenii către hipermarketuri. O bizarerie. Dacă ar fi să judecăm după aceste justificări bubuite de mintea viceprimarului ar rezulta că și Ambulanțele transportă ilegal oameni, și ar trebui ca ele să aibă compostoare pentru ca muribunzii si suferinzii să plătească. Sau la fel, toate autobuzele care își transportă gratuit angajații sau vizitatorii la sediu (sunt destule cazuri, în special cele către anumite unități militare). Sau la fel, autocarele care transportă diverse delegații prin județ, gratuit. În marea lui dragoste pentru firma privată care controlează Publitransul, ne temem că Ionică poate veni și cu alte idei „crețe“, care să sfideze logica și interesul cetățeanului. Dar nu logica este cea care-l împinge pe viceprimar la asemenea inițiative. Faptul că viceprimarului nu îi pasă de piteșteni și că Ionică se orientează către ceea ce e convenabil pentru el a mai fost scos în evidență și cu alte ocazii. Ieri spre exemplu, în săptămânalul Ancheta se dezvăluia faptul că ginerele viceprimarului își va construi un sediu de firmă cu trei etaje pe un teren concesionat de la Primărie exact în Centru, pe lângă Casa Cărții. Ce economie de piață, ce competiție cu alte firme pentru terenuri? E bine să ai o pilă la Ionică, se găsește o soluție, doar n-o să fie împiedicat tocmai ginerică să-și vadă de afaceri în Centru pe terenul concesionat de Primărie? Bani publici pentru cine? Sub lumina unor astfel de dezvăluiri precum cea din Ancheta aproape că este inutil să te mai mire ceea ce face Ionică. Bunăoară, acele maxi-taxi pe care Primăria le-a dat afară de pe trasee aduceau destui bani la bugetul orașului, se plăteau redevență, impozite, taxe etc. Publitransul (repetăm, acum la mijloc e vorba de o firmă privată) înghite bani și direct de la cetățeni, prin intermediul acelor bilete foarte scumpe, dar și indirect, primind o subvenție de la Primărie care depășește și 8 miliarde de lei vechi în fiecare lună. În acest context, se vede foarte clar că există cineva în Primărie care iubește firmele CNCD și Girexim mai mult decât pe cetățeni. Și se explică și de ce s-a refuzat proiectul unui consilier local prin care urma să se permită transport gratuit pensiona-rilor din Pitești. Și se explică, iată, și ultima lovitură, aceea de a se impiedica transportul gratuit al piteștenilor către hipermarketuri. Chiar nu-și dau seama Pendiuc și PSD ce efecte vor avea ideile lui Ionică? Dacă în cazul viceprimarului nu suntem surprinși că susține asemenea lucrături, ne surprinde în schimb atitudinea tolerantă a lui Tudor Pendiuc față de Cornel Ionică. Oare să nu-și dea seama primarul că este contrar intereselor cetățenilor să rămână impasibil când se încearcă interzicerea unor gratuități de transport în oraș, gratuități care nu afectează cu nimic nici Primăria și nici bugetul orașului? Să nu-și dea primarul seama că inițiativa susținută din umbră de Ionică se va răsfrânge și asupra sa, și că piteștenii vor începe să se întrebe dacă nu cumva Pendiuc s-a pus să-i jecmănească? Să nu înțeleagă oare, de asemenea, partidul lui Pendiuc și al lui Ionică, PSD Argeș, că se acționeză contrar principiilor cu care se laudă? Cum mai poate PSD să se laude că face și drege pentru cetățenii de rând, pentru cei mai sărmani, când li se interzic oamenilor chiar și cadourile, adică acel transport gratuit? Și asta pentru ce? Pentru interesele unor firme private. Și pentru că așa zice că e bine un viceprimar al cărui ginere își construiește sediu de firmă în Centru pe un teren concesionat de la Primărie. Vom reveni în ediția de mâine cu opiniile piteștenilor despre lucrătura pusă la cale împotriva lor, dar și cu noi dezvăluiri.
Marti, 28 Octombrie 2008 , ziarultop.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Joi 30 Oct 2008 17:42:52    Titlul subiectului: 100270

http://www.ziarultop.ro/vizionare_articol.php?id_articol=24999
Primăria, împotriva cetățenilor
Cei mai mulți dintre piteșteni sunt deja la curent cu marea mânărie pe care Primăria Pitești încercă să o facă interzicând transportul gratuit al piteștenilor către hipermarketuri, mânărie prin care conducerea municipiului încearcă să favorizeze o firmă privată. Pentru a face jocurile asociației dintre Girexim și CNCD, adică ale firmelor care dețin acum controlul Publitrans, mai-marii Primăriei acționează contrar intereselor piteștenilor furându-le practic un cadou de mare importanță pentru cetățenii cu venituri mici. Viceprimarului Constantin Ionică, acela care lucrează în acest scop al interzicerii transportului gratuit, dar și primarului Tudor Pendiuc, cel care tolerează din umbră acțiunile vicelui, nu le mai mai pasă însă de cetățeni. Când spunem acest lucru avem câteva argumente. Iar unul dintre aceste argumente este de-a dreptul șocant pentru opinia publică. Atât de șocant încât, deși nu suntem specialiști, credem că n-ar fi greșit ca procurorii de la Direcția Anticorupție să analizeze raporturile „de afaceri“ dintre Primărie și Girexim-CNCD. Mai întâi v-a mințit viceprimarul... Reamintim cititorilor noștri că vicele Ionică a declanșat această acțiune de interzicere a transportului gratuit, motivând că este ilegal. A mai anunțat că transportul la hipermarketuri trebuie făcut de autobuzele Publitrans și că piteștenii trebuie să plătească bilete. Legislația nu prevede nicăieri că transportul gratuit este ilegal. De aceea am rămas surprinși încercând să căutăm justificări faptului că Ionică se ploconește în fața firmelor Girexim și CNCD. Ni s-a părut de domeniul fantasticului ca un viceprimar să lovească atât de grav în interesele cetățenilor simpli și în special în interesele oamenilor sărmani, cu venituri mici. De ce să vrea conducerea Primăriei să fure un cadou dat oamenilor și să-i oblige să plătească pentru transport cel mai scump bilet din țară, așa cum este cel de pe autobuzele Publitrans? Am crezut alaltăieri, când a convocat o conferință de presă, că vicele Ionică va veni cu o justificare. Aiurea! Cu un tupeu fantastic, relaxat, a mințit în față toată presa. Pe toți piteștenii. A spus că există deja contracte între Publitrans și hipermarketuri, și că într-o săptămână se intră pe trasee. Minciuna gogonată a ieșit ușor la iveală când am luat legătura cu reprezentanții hipermarketurilor. Toți ne-au spus că nu există contracte semnate. Mai mult decât atât, ca în filmele cu Stan și Bran, nici măcar cei cărora le face jocurile nu au susținut gogoașa spusă de viceprimar, directorul Publitrans recunoscând că nu există așa ceva. Prin minciuna sa, Ionică a mai dovedit o dată că îl doare în cot de piteșteni și că este mai preocupat, de exemplu, de faptul că ginerele lui își face sediu de firmă cu trei etaje în Centru pe un teren concesionat de Primărie (așa cum dezvăluia săptămânalul Ancheta, zilele trecute). V-a aburit și primarul... Ieri, întors dintr-una din multele sale plimbări în străinătate, primarul Tudor Pendiuc s-a erijat în marele împăciuitor, afirmând că nu este împotriva faci-lităților de transport pentru cetățeni. Cum spusele sale sunt contrazise de acțiunile Primăriei, am analizat mai în profunzime relația instituției cu firmele Girexim și CNCD, cele de dragul cărora primarul și viceprimarul vor să interzică acel transport gratuit către hipermarketuri. Și am descoperit că vorbăria municipalității este doar de fațadă. Firma care a preluat controlul Publitrans a beneficiat de o așa de mare îngăduință la perfectarea „afa-cerii“ încât am rămas mască, nevenindu-ne să credem concluzia la care am ajuns. Dacă e să fim plastici, am putea spune că Primăria a oferit asemenea condiții celor de la Girexim și CNCD încât orice cetățean simplu ar fi putut deveni patron la Publitrans. Să explicăm. Chiar și un aurolac ar fi vrut să devină patron cu astfel de condiții Cei de la Girexim și CNCD au preluat controlul Publitrans venind cu 80 de autobuze luate în leasing. Adică plătesc rată pentru ele, fără a fi proprietari. Un astfel de autobuz costă aproximativ 160.000 de euro fără TVA. Din martie și până acum, Primăria a plătit subvenție lunară către Publitrans în jurul sumei de 9 miliarde de lei vechi. Nu contează că legislația europeană se opune categoric subvenționării de la stat a firmelor private, la noi la Pitești se poate ca în fiecare lună Pendiuc și vicele lui să bage în conturile noilor patroni aproximativ 250.000 de euro pe lună. Partea cea mai ciudată este însă alta. Cum cele 80 de autobuze sunt luate în leasing, am făcut un calcul simplu și am descoperit că, practic, subvenția de la Primarie este cam tot atât de mare cât este rata pe care o plătesc noii patroni la leasing. Adică, practic, din subvenția dată de Primărie se poate acoperi „marea“ investiție făcută de noii patroni de la Publitrans. Cu astfel de condiții, credem că și un aurolac din canal ar fi simțit imediat frisoane, gândindu-se că nu are ce risca dacă încearcă să devină proprietar peste transportul din Pitești. În lumina acestor calcule, e clar că și pe Ionică și pe Pendiuc numai interesele cetățenilor nu i-au preocupat. Și devine de înțeles și indignarea directorului general de la Hipermarketul PIC, Bogdan Ungureanu. Acesta ne-a spus că în toate celelalte orașe ale României unde există Hipermarketuri PIC clienții sunt aduși cu transport gratuit, iar municipalitățile sunt chiar încântate de faptul că oamenii beneficiază de o astfel de facilitate. „Numai la noi, adică acasă, la Pitești, culmea!, se pun aceste piedici care lovesc interesele cetățenilor obișnuiți. Rușinos!“, a concluzionat directorul Bogdan Ungureanu.
Joi, 30 Octombrie 2008: ziarultop.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
SIZE



Data înscrierii: 01/Mar/2008
Ultima vizita: 25/Ian/2014
Mesaje: 46
Locație: Pitesti

MesajTrimis: Mar 13 Ian 2009 12:47:46    Titlul subiectului: 104103

Publitrans își plimbă călătorii precum în cuștile de gheață
În perioada verii, călătorii s-au plâns că pe autobuzele Publitrans nu se dă drumul instalațiilor de aer condiționat și că au de suferit, astfel, din cauza caniculei. Acum, pe ger, instalațiile de aer condiționat sunt tot oprite tocmai dimineața, când temperaturile sunt cele mai scăzute și când se înre-gistrează cel mai mare număr de călători. Așa a fost de exemplu ieri dimineață cazul pe autobuzele de pe linia 2 și 19 când călătorii au înghețat în autobuzele moderne, dar pe ale căror geamuri s-au format cristale de gheață. Unii șoferi ne-au declarat că astfel se fac economii la combustibili. Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Pitești, ne-a declarat că a aflat de această situație de la cetățeni și că a cerut ieri conducerii Publitrans să ia măsuri pentru ca instalațiile de aer condiționat să fie pornite pentru a asigura confortul necesar călătorilor.
Ziarul TOP Marți, 13 Ianuarie 2009
http://www.ziarultop.ro/actualitate/platiti-cel-mai-scump-bilet-de-autobuz-din-romania-ca-sa-mergeti-ca-pinguinii.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul ARGEȘ Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4  Următoare
Pagina 2 din 4

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community