Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Bilete și abonamente din Galați
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul GALAȚI
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
peisaj_urban



Data înscrierii: 03/Feb/2009
Ultima vizita: 23/Aug/2011
Mesaje: 166
Locație: Galati

MesajTrimis: Mie 22 Dec 2010 11:45:31    Titlul subiectului: 137785

Sper doar ca privatii sa nu fie obligati sa retogradeze la pretul vechi sau, mai rau, Transurbul sa fie obligat sa scumpeasca tariful. Asa cum este in momentul asta e perfect si duce la ruinarea dubarilor. Totusi am o banuiala ca ei nu au scumpit biletele degeaba pentru ca e o sinucidere. Cred ca se bazeaza pe o majorare a pretului biletului la Transurb. Sper sa ma insel.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 13/Noi/2018
Mesaje: 6195
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 22 Dec 2010 18:10:08    Titlul subiectului: 137810

http://www.adevarul.ro/locale/galati/anul-pensionarii-facilitati-transportul-comun_0_394760708.html

"De la anul, pensionarii vor avea mai puține facilități pentru transportul în comun

Paul Popa

Miercuri 22 dec 2010

Transurb a intensificat controalele pe mijloacele de transport în comun Pentru a reduce din cheltuieli, de la 1 ianuarie, Primăria a decis să diminueze facilitățile pe mijloacele de transport ale SC Transurb pentru anumite categorii de persoane.

Astfel, persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor primi abonament gratuit doar pentru o linie de transport și nu pe toate liniile cum era până acum.Elevii și studenții vor avea reducere de 50 % la abonamente doar pentru o linie de transport.

Abonamentele vor fi eliberate de SC Transurb SA Galați pe baza următoarelor documente:

- pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani: pe baza actului de identitate;

- pentru pensionari: pe baza actului de identitate și a cuponului de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul;

- pentru pensionari de invaliditate: pe baza actului de identitate, a cuponului de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul și a actelor doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate;

- pentru elevi și studenți: pe baza actului de identitate și a adeverinței din care să rezulte că sunt elevi sau studenți ai unei instituții de învățământ acreditate din municipiul Galați.

"Această reducere înseamnă o economie la bugetul local de un milion de euro", spune viceprimarul Nicușor Ciumacenco."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
peisaj_urban



Data înscrierii: 03/Feb/2009
Ultima vizita: 23/Aug/2011
Mesaje: 166
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 23 Dec 2010 09:42:40    Titlul subiectului: 137846

De ce m-am temut, asta s-a intamplat. Prefectul a validat scumpirea calatoriei .... la presiunea mafiei dubelor binenteles.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 23 Dec 2010 09:49:34    Titlul subiectului: 137847

Iata si dovada in articolul de mai jos:

http://www.viata-libera.ro/articol-Pretul_corect_15_lei_calatoria__2.html

"Prefectura a validat scumpirea transportului
Prețul corect: 1,5 lei călătoria


Prefectura a validat ieri hotărârea Consiliului Local prin care prețul biletului de transport local a crescut de la un leu la 1,5 lei. Vestea ne-a fost dată de viceprimarul PSD al Galațiului, Nicușor Ciumacenco. Decizia de validare pune capăt discuțiilor care au ținut aproape o lună și care au împărțit Galațiul și Consiliul Local în două tabere.

Unii susțineau că hotărârea nu a fost aprobată și că acele 13 voturi PSD și PNL nu au fost suficiente, ceilalți strigau că e aprobată legal și acuzau neaplicarea ei.

De ieri, a devenit doar o chestiune de timp până când hotărârea va fi pusă în aplicare în mod uniform, și toți operatorii, inclusiv Transurb, vor percepe 1,5 lei pe un bilet de călătorie. Potrivit lui Ciumacenco, Primăria va aduce la cunoștință publică hotărârea și ea se va respecta de către toți.

A doua zi de Babilon în transport

Zăpăceala din transportul local a continuat și ieri. Dacă unii operatori și-au afișat prețul de un leu sau un leu jumătate pe ușa de urcare în microbuz, alții mergeau la „mica înțelegere”. Șoferul cerea după cum avea chef prețul vechi sau cel nou
.

Primăria nu avea o evidență a prețurilor practicate de operatori pe trasee. În schimb, de pe urma haosului din transportul privat a avut de câștigat SC Transurb, care și-a mărit încasările grație gălățenilor care au lăsat microbuzele în favoarea autobuzelor.

„Noi nu scumpim!”

Nicolae Marin, administratorul firmei Bădilaș, a ținut să ne transmită ieri că pe traseul său se circula cu un leu. „Nu am scumpit biletul și nu îl voi scumpi până când Primăria nu îmi comunică acest lucru. Chiar dacă și noi avem nevoie de bani, nu mi se pare
normal ca înainte de Sărbători să le punem oamenilor un preț mai mare”, ne-a declarat Nicolae Marin.

Din partea Comsamo, Teodoru Dobrițoiu ne-a asigurat că pe rutele sale se circula tot cu un leu. „Primăria ar fi trebuit să facă publică majorarea de tarif. Parcă ne jucăm! Trebuie să avem un tarif unic, atât noi, care nu primim subvenție, cât și Transurb.

Eu voi circula în continuare cu un leu până când Primăria îmi va spune să măresc prețul. Îi dau afară pe șoferii care își permit să ceară 1,5 lei pe microbuzele Comsamo”, ne-a declarat Dobrițoiu.

Cine a greșit?

Toată nebunia asta nu ar fi existat dacă legea administrației publice locale ar fi fost respectată. Legea prevede negru pe alb că hotărârile CL cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică.

Aducerea la cunoștința publica se face în termen de cinci zile de la data comunicării oficiale către prefect. Pe 13 decembrie, hotărârea privind majorarea de tarif a fost transmisă prefectului, fără semnătura secretarului, dar semnată de patru consilieri."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  34.58 kb
 Vizualizat:  de 8840 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 23 Dec 2010 09:57:17    Titlul subiectului: 137848

Tot "Viata Libera" ne ofera, in articolul de mai jos, episodul politic desfasurat ca de obicei, cu cantec, pe baza scumpirii tarifului de transport local. Haideti sa vedem cum a decurs circul... aaa, pardon, sedinta unor oameni culti si... metempsihotici.

http://www.viata-libera.ro/articol-Dar_cu_biletul_de_transport_ce-ati_avut_2.html

"Prețul și legalitatea votului Consiliului Local
Dar cu biletul de transport ce-ați avut?


Stenograme modificate, înregistrări audio, situații metempsihotice și degringoladă *

Marți după-amiază, în timp ce operatorii privați de transport taxau care cu un leu, care cu 1,5 lei
, o călătorie cu maxitaxi, aleșii locali încingeau de zor o discuție despre prețul biletului și legalitatea votului dat acum o lună.

Cine a modificat procesul verbal?

Consilierul local PC
Eugen Găvan a tras semnalul de alarmă asupra unei modificări apărute în procesul verbal al ședinței trecute exact la proiectul de hotărâre care viza majorarea cu 50 la sută a prețului de transport.

În cadrul ședinței de acum o lună, scumpirea la 1,5 lei a biletului de transport a fost declarată ca aprobată cu 13 voturi „pentru”. În stenograma ședinței, însă, era consemnat că hotărârea nu a trecut! Nimeni nu și-a însușit modificarea ilegală a procesului verbal, iar aleșii nu știau cum să repare eroarea.

Secretarul, judecat de PNL

Secretarul Consiliului Local, Grigore Matei, le-a explicat aleșilor că a trimis hotărârea privind majorarea prețului de transport la prefect, semnată de patru consilieri locali și însoțită de referatul său, în care arăta că hotărârea nu a fost aprobată.

„Este punctul meu de vedere că nu a trecut! Prefectura va spune dacă am sau nu dreptate. În opinia mea, tariful de transport este o taxă și de aceea am considerat că sunt necesare 14 voturi pentru a fi aprobată”, a explicat secretarul.

Liberalul Marius Stan l-a pus efectiv la zid: „Este un punct de vedere fals, nelegal! Pe ce lege judecați? Înseamnă că nu sunteți competent”.

I s-a alăturat și viceprimarul liberal Mircea Cristea, care a invocat „o situație metempsihotică”: „Secretarul a anunțat la ședința trecută că proiectul a trecut, deci s-a întâmplat ceva pe parcurs, o situație metempsihotică care a transformat <> în <>. Toate nu au decât un scop: să țină o subvenție de șase milioane de euro la Transurb”.

„Dăm o avere, de trei ori mai mult ca orice oraș. Sigur s-au exercitat influențe. Pe domnul secretar îl știu de 20 de ani, nu poate comite o asemenea enormitate!”.

„Și cu … și cu sufletul în rai”

Consilierul local PDL Viorel Trif a sărit în sprijinul secretarului afirmând că există o lege care stabilește serviciul de transport ca serviciu de utilitate publică și prevede că finanțarea lui se poate face prin taxă sau tarif.

Trif a acuzat că majorarea de preț nu a fost fundamentată legal: „Primăria și transportatorii sunt într-o încălcare a legislației în vigoare. Tariful trebuia să fie criteriu de selecție la licitație și nu s-a respectat legea! Să fi intrat în concurență directă și tariful cel mai mic să fie declarat câștigător”.

Desigur discuțiile erau deja tardive și de fațadă, hotărârea fiind votată, fapt sesizat și de viceprimarul Nicușor Ciumacenco: „Unii dintre noi suntem de un populism grosier, în care nu avem curaj să ne asumăm o anumită decizie și vrem să stăm și cu dânsa-ntrânsa și cu sufletu-n rai. Nu se poate!”.

În cele din urmă, aleșii au căzut de acord să modifice conform realității procesul verbal al ședinței trecute în care se spunea că scumpirea nu a fost aprobată. CL și-a însușit majorarea de preț și în stenogramă."

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
peisaj_urban



Data înscrierii: 03/Feb/2009
Ultima vizita: 23/Aug/2011
Mesaje: 166
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 23 Dec 2010 15:16:20    Titlul subiectului: 137851

Sper ca e adevarat ce scrie in Adevarul http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-_Scandal_dupa_scumpirea_ilegala_a_biletelor_de_maxi-taxi_0_395360696.html

Fără să mai aștepte avizului de legalitate al Prefecturii câțiva operatori de maxi-taxi percep de câteva zile, în mod ilegal, noul tarif.
Din fericire, prețurile biletelor pentru călătoriile cu autobuzele și tramvaiele vor rămâne neschimbate, de 1 leu.


In continuare, miscarea studenteasca din Galati se revolta impotriva tipului asta de transport dubios cu maxitaxi. http://studentgl.org/forum/10-motive-pentru-care-trebuie-sa-cerem-billet-la-maxi-taxi-t4003.html
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 24 Dec 2010 01:15:38    Titlul subiectului: 137883

In fiecare zi o confruntare... Pare ca s-a stabilit pretul calatoriei insa cei nemultumiti ataca din nou. E drept ca s-au sarit unele etape, e drept ca privatii au luat-o pe cont propriu iar ultima batalie s-a dat pentru Transurb si tot privitoare la majorarea calatoriei. Ce sa-i faci, nu-i dupa cum dorim noi (si consideram ca este logic) ci dupa cum ii sufla vantul pe unii politicieni.

http://www.viata-libera.ro/articol-Pretul_de_15_lei_calatoria_a_devenit_oficial_2.html

"Gata cu babilonia din transport?
Prețul de 1,5 lei călătoria a devenit oficial


Și ieri gălățenii au circulat cu microbuzele după cum le-a fost norocul, unii (pe ruta Micro 39- Gară) cu un leu, alții pe celelalte trasee cu 1,5 lei. Operatorii din transportul local de persoane au fost informați ieri, oficial, de către Primăria municipiului Galați, asupra noului
preț pe care vor trebui să-l perceapă cu toții pentru un bilet – 1,5 lei
.

Alexandru Ghiță, asociat în cadrul operatorului Relajcar, ne-a declarat că a primit în jurul prânzului adresa de la Primărie, o copie a hotărârii de Consiliu Local care consfințește noul preț și documentul prin care acesta este validat. „De astăzi, toată lumea trebuie să circule cu 1,5 lei”, ne-a declarat Ghiță.

Atac în contencios

Ștefan Gherasim, fost consilier județean, care, timp de aproape 30 de ani, a activat în domeniul transportului, ne-a anunțat că va ataca în contencios hotărârea de majorare a prețului, blocând astfel aplicarea ei.

Gherasim susține că „scumpirea călătoriei este total nejustificată și tariful ar fi trebui să crească în cel mai rău caz cu inflația”. Fostul politician susține tarife diferite, în funcție de lungimea traseelor și îi acuză de evaziune fiscală pe operatorii care au aplicat până acum prețul de 1,5 lei pe călătorie.

„Ar fi trebuit să se sesizeze Garda Financiară, Protecția Consumatorului și Poliția Rutieră”, spune Ștefan Gherasim, afirmând că vinovată pentru această situație este doar Primăria, prin aparatul său de specialitate."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  32.96 kb
 Vizualizat:  de 8788 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 24 Dec 2010 01:22:49    Titlul subiectului: 137884

Aceelasi subiect tratat si in "Adevarul":

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-_Scandal_dupa_scumpirea_ilegala_a_biletelor_de_maxi-taxi_0_395360696.html

"Galați/ Scandal după scumpirea ilegală a biletelor de maxi-taxi

Transportatorii susțin că mărirea prețului este perfect legală. O parte dintre transportatori a început să perceapă tariful de 1,5 lei înainte ca hotărârea Consiliului Local, de majorare a acestuia, să fie avizată de prefect. Unii dintre călătorii cărora li s-a cerut mai mult de un leu pentru un bilet s-au dat jos din microbuze și au amenințat că îi reclamă pe șoferi la Protecția Consumatorilor.

De la începutul acestei săptămâni, unii operatori din transportul privat de persoane în regim „maxi-taxi" au trecut la tariful de 1,5 lei, aprobat de Consiliul Local (CL) Galați dar nevalidat de Prefectură, la acel moment. Decizia a stârnit nemulțumirea multor călători, unii dintre aceștia refuzând să mai circule cu microbuzele la noul tarif. Totul a pornit de la faptul că, scumpirea, deși aprobată de aleșii locali fără întrunirea cvorumului, nu obținuse avizul de legalitate al prefectului.

Transportatorii susțin că situația lor este dramatică și că nu mai puteau aștepta avizarea de către prefect a hotărârii CL.
"În termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii la prefect, ea devine executorie. Considerăm că s-au îndeplinit toate procedurile pentru punerea în aplicare a hotărâririi", ne-a declarat Silviu Cârlan, administratorul operatorului ACJ Globe Tour.

Conducerea Primăriei ridică din umeri. „Nu este corect, dar e legal. Operatorii ar fi trebuit să aștepte validarea hotărârii de către prefect precum și o adresă din partea Primăriei că pot aplica noul preț. După sărbători, vom reglementa acest lucru. Până atunci însă n-avem ce face", a declarat viceprimarul Nicușor Ciumacenco.

Există și operatori corecți, care consideră că ceilalți transportatori s-au grăbit când au trecut la majorarea tarifului. "Eu nu am primit nicio adresă oficială de la Primărie legat de tarife. Nu există în legislație aprobare tacită vizavi de majorarea tarifelor", ne-a precizat Teodoru Dobrițoiu, administratorul operatorului Sherr.

Între timp, călătorii se revoltă față de creșterea prețului la bilete. "Consiliul Local a spus ca se va aplica de la 1 ianuarie. De ce ne luați 1,5 lei de astăzi? Nu este corect. Vom coborî și vom merge să facem plângere la Protecția Consumatorului", a spus scandalizat astăzi un călător care circula cu un maxi-taxi pe traseul 79.

Amenințați cu sancționarea

Deși au aprobat majorarea, unii consilieri consideră că transportatorii trebuie amendați pentru că n-au așteptat nici avizul prefectului și nici data intrării în vigoare a hotărârii.

„Solicităm Serviciului Transporturi din Primărie să aplice amenzi operatorilor privați care practică tarife majorate", a declarat consilierul Aurelian Constantin, membru al Comisiei buget-finanțe din cadrul CL.

Ce spune prefctul

Din această săptămână, în mod oficial, un bilet de maxi-taxi costă 1,5 lei. După ce aleșii locali au adoptat modificarea tarifului de la 1 leu, la 1,5 lei, în luna noiembrie, hotărârea de Consiliul Local (CL) trebuia avizată și de Prefectura Galați.

„Hotărârea de Consiliul Local din data de 28 noiembrie a primit avizul nostru, a primit avizul Prefecturii Galați", ne-a declarat Cosmin Păun, prefectul Galați.

Problema ridicată de această creștere de tarif se referea la faptul că a fost aprobată cu 13 voturi în ședința de CL, iar în opinia unor consilieri erau necesare 14 voturi întrucât era în dezbatere modificarea unor tarife și impozite.

Fără să mai aștepte avizului de legalitate al Prefecturii câțiva operatori de maxi-taxi percep de câteva zile, în mod ilegal, noul tarif.
Din fericire, prețurile biletelor pentru călătoriile cu autobuzele și tramvaiele vor rămâne neschimbate, de 1 leu."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  22.54 kb
 Vizualizat:  de 8786 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
peisaj_urban



Data înscrierii: 03/Feb/2009
Ultima vizita: 23/Aug/2011
Mesaje: 166
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 24 Dec 2010 09:47:21    Titlul subiectului: 137889

Doua comentarii au aparut in Viata Libera extrem de clare si la ''obiect'' in acest articol : http://www.viata-libera.ro/articol-Pretul_de_15_lei_calatoria_a_devenit_oficial_2.html

galatean
Astazi 24 decembrie 2010, 09:13
Hopa gherasime. Cata dreptate ai aici. Nu de alta dar dubarii nu au cum sa justifice cresterea de pret. In primul rand nu-si pot justifica incasarile pentru ca nu dau bilete, implicit fac evaziune fiscala. Asa ca scumpirea biletului este o manevra facuta doar de mafia dubarilor.

altul
Astazi 24 decembrie 2010, 09:25
Rahaturile alea care le discutau ei in consiliu ca ba e legal, ba e ilegal sa cresti pretul biletului sunt prosteli pentru populatie sa arate ei ca se bat cu inamicul 'invizibil' sa arate fiecare politician ca moare de grija galateanului. Lumea poate nu a sesizat ca nenorocitii astia isi fac imagine pana si pe o crestere de pret. Cum a spus domnul de mai sus, sub ce pretext au scumpit ei pretul biletului atat timp cat ei nu pot dovedi cati calatori transporta zilnic,saptamanal,anual daca ei nu dau bilete? Se pare
ca mafia asta a dubelor este extrem de puternica aici in orasul nostru prafuit.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 28 Dec 2010 01:06:38    Titlul subiectului: 138057

Ce ne asteapta la anu'?! Strangem cureaua...

http://www.viata-libera.ro/articol-Facilitati_mai_putine_in_transportul_local_2.html

"Economie de un milion de euro la Transurb
Facilități mai puține în transportul local


* Consiliul Local trage linie și strânge robinetul gratuităților și reducerilor oferite elevilor, studenților și pensionarilor *

Pensionarii trecuți de 65 de ani mai pot circula gratuit pe toate liniile Transurb doar patru zile. La fel, elevii și studenții din învățământul de stat și privat beneficiază de reducerea cu 50 la sută a prețului abonamentului pe toate liniile doar până la finele anului.

De la 1 ianuarie 2011, se restrânge numărul facilităților oferite de societatea locală de transport. Decizia a fost luată la recenta ședință a Consiliului Local. Singurul care s-a împotrivit diminuării facilităților acordate în transportul local a fost social-democratul Lucian Podlați.

132.000 de pensionari!

Consilierul PSD Lucian Podlați nu a putut crede că 132.000 de pensionari trecuți de 65 de ani circulă gratis pe toate liniile Transurb.

„Vă duce în eroare Transurbul, vă dă niște cifre care nu sunt controlabile! Transurb să facă un calcul și să dea exact cine călătorește și cine nu. Eu nu voi fi de acord cu reducerea facilităților, pentru că pensiile sunt mici!”, a spus Podlați.

Primarul Dumitru Nicolae i-a replicat că dacă ar fi bani s-ar acorda facilități pe toate liniile.

„Eu aș fi bucuros să-i tai trei sferturi din buget societății Transurb. Noi am introdus toate aceste facilități pentru diverse categorii de persoane. Am ajuns în situații complicate. Trebuie să mai reparăm și străzile! Asta e situația”, a justificat Nicolae.

Costuri mari

În 2010, costurile cu abonamentele subvenționate s-au ridicat la 9.862.175 lei, din care 8.580.845 lei reprezintă numai costul abonamentelor acordate persoanelor cu vârsta peste 65 de ani!

Acestor cheltuieli li s-au adăugat facilitățile acordate prin legi speciale altor categorii de persoane (veterani de război și văduvele de război, revoluționari și urmași de erou-martir, persoane cu handicap grav sau accentuat și însoțitori sau asistați ai acestora, donatori de sânge) în sumă totală de 1.268.700 lei.

Potrivit viceprimarului Nicușor Ciumacenco, prin limitarea numărului de facilități, economia la Transurb ar fi de un milion de euro pe an. De aceea aleșii locali au votat limitarea gratuităților și a reducerilor la o singură linie de transport pentru fiecare categorie de persoane.

Astfel, în 2011, persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor beneficia de abonament gratuit doar pe o linie. La fel vor avea și pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 350 lei pe lună, precum și pensionarii de invaliditate.

În ceea ce-i privește pe elevii și studenții, din învățământul de stat sau particular acreditat ei vor beneficia de reducerea abonamentului cu 50 la sută doar pe o linie.

Documente necesare

Abonamentele vor fi eliberate de SC Transurb SA Galați la solicitarea persoanelor interesate. Pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani abonamentul se eliberează pe baza actului de identitate.

În cazul celorlalți pensionari, este necesar actul de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul.

Pensionarii de invaliditate vor trebui să prezinte actul de identitate, cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul și actele doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate.

Elevii și studenții vor primi abonamentul redus pe baza actului de identitate și a adeverinței din care să rezulte că sunt elevi sau studenți ai unei instituții de învățământ acreditate din municipiul Galați."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  37.86 kb
 Vizualizat:  de 8706 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
NightWishMaster



Data înscrierii: 03/Sep/2009
Ultima vizita: 21/Iul/2014
Mesaje: 133
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 28 Dec 2010 16:11:13    Titlul subiectului: 138104

Din ce am observat prim masinile Transurb, toti pensionarii beneficiaza de transport gratuit, fie ca detin fie ca nu acel abonament deoarece controlorii evita controlarea acestora in detrimentul elevilor.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
BaditaStefanGalati



Data înscrierii: 25/Feb/2008
Ultima vizita: 14/Noi/2018
Mesaje: 394
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 31 Dec 2010 03:42:39    Titlul subiectului: 138264

Ceva nou se zvoneste prin conducerea Transurb. Se va incerca introducerea de plata a biletului prin SMS. Te-ai urcat in autobuz/troleibuz/tramvai si ai trimis SMS la un numar stabilit si gata plata. Controlorului ii arati mesajul trimis catre numar, ora si data. Interesanta propunere. Iar din 2011 se spera la sistem de ticketing: carduri electronice cu reincarcare.
_________________
https://facebook.com/RaabisStefanBadita
https://youtube.com/BaditaStefan
insta: raabisstefanbadita
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
claudiu_samy



Data înscrierii: 25/Ian/2007
Ultima vizita: 31/Oct/2017
Mesaje: 223
Locație: Galati; Bucuresti

MesajTrimis: Vin 31 Dec 2010 11:49:15    Titlul subiectului: 138267

Se cam poate frauda asta: nu am credit, totusi incerc sa trimit sms-ul, dezactivez raportul de livrare, in felul asta pot dovedi ca am trimis sms si de fapt sa nu fi platit nimic. Ar fi nevoie de un mesaj raspuns de confirmare.
Daca s-ar aplica ar insemna ca sa am drept de calatorie un timp limitat cu orice mijloc de transport, ceea ce ar fi un avantaj, probabil prin sms nu va fi nevoie sa trimit numarul de parc al mijlocului de transport respectiv.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Sheena



Data înscrierii: 22/Mar/2008
Ultima vizita: 12/Apr/2016
Mesaje: 281
Locație: Braila

MesajTrimis: Vin 31 Dec 2010 19:51:21    Titlul subiectului: 138283

Nu dar s-ar putea sa fii nevoit sa introduci linia pe care calatoresti. De exemplu sa trimiti un SMS cu textul 11 la nr 123 sa zicem, si primesti bilet valabil pe linia 11.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Sâm 01 Ian 2011 22:14:34    Titlul subiectului: 138330

De astazi, 01.01.2011, biletul de calatorie cu Transurb-ul devine 1.5 lei. Se zice ca la fel va si pentru privatii care inca mai practica tariful de 1 leu calatoria.

Informatia provine din surse oficiale, de la angajatii Transurb. In cursul acestei seri, deplasandu-ma "pe teren", am cules cateva "probe" care vin in sprijinul informatiilor culese (foto 1 si 2).
Mentionez ca oamenii care detin bilete de calatorie care au tariful de 1 leu le pot utiliza pentru o perioada de 10 zile (adica pana pe 10 ianuarie inclusiv - atrag in mod special atentia asupra acestei zile pentru a nu se crea confuzie la interpretare).



01.01.2011 003.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  217.16 kb
 Vizualizat:  de 8499 ori

01.01.2011 003.jpg



01.01.2011 004.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  210.93 kb
 Vizualizat:  de 8499 ori

01.01.2011 004.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 04 Ian 2011 00:30:14    Titlul subiectului: 138412

Revin cu un fragment de articol apartinand cotidianului "Viata Libera" in care sunt notate mai multe modificari tarifare:

http://www.viata-libera.ro/articol-Primele_scumpiri_2.html

"Semne bune anul n-are!

* Atenție la programarea bugetului familiei! * Biletul de transport cu mijloacele Transurb s-a scumpit * (...)

Scumpirile anului 2011 - gigacaloria și transportul

Atenție la bugetul familiei! Începând din această lună, vă vor costa mai mult transportul în oraș – fie cu microbuzul, fie cu Transurb - dar și căldura, dacă sunteți clienții Apaterm.

Societatea locală de transport, Transurb, a afișat deja noile tarife, prețul unui bilet fiind mai mare cu 50 la sută decât anul trecut – 1,5 lei. Conform hotărârii Consiliului Local, biletul de călătorie eliberat direct în mijlocul de transport al Transurb va costa însă 2 lei, dar deocamdată nu au fost puse în vânzare.

Pentru un abonament lunar nominal valabil pe o linie vom plăti 40 de lei, pentru unul pe două linii - 60 de lei, iar pentru un abonament pe toate liniile - 80 de lei.

Abonamente fracționate

Un abonament lunar nenominal valabil pentru toate liniile va avea prețul de 100 de lei. Abonamentele fracționate nenominale valabile pe toate liniile o zi, 7 zile și, respectiv, 15 zile vor costa 5, 25 și, respectiv, 55 de lei.

De la 1 ianuarie 2011, s-a restrâns numărul facilităților oferite de societatea locală de transport. Astfel, în 2011, persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor beneficia de abonament gratuit doar pe o linie.

La fel vor avea și pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 350 lei pe lună, precum și pensionarii de invaliditate.

În ceea ce-i privește pe elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, ei și vor beneficia de reducerea abonamentului cu 50 la sută doar pe o linie.

Pe scurt, fie că veți călători cu Transurb, fie că veți lua maxi-taxi, tot 1,5 lei veți scoate din buzunar.


(...)"



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  30.25 kb
 Vizualizat:  de 8442 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
peisaj_urban



Data înscrierii: 03/Feb/2009
Ultima vizita: 23/Aug/2011
Mesaje: 166
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 04 Ian 2011 14:48:46    Titlul subiectului: 138429

Am uitat sa postez din timp despre o intamplare. Pe data de 24 decembrie 2010 la capatul traseului de dube la Comat erau o gramada de bilete de duba aruncate pe jos. Intamplarea se leaga de alta povestire. O cunostinta avea nevoie de biletul de la duba pe care soferul binenteles nu se simtise sa-l dea. Avea nevoie pentru decontat. Soferul dubei i-a dat cam 15 bilete spunand ca si-asa nu avea ce face cu ele. Cred ca aceste bilete de dube exista degeaba ori ca dau ori nu bilet, lor le e indiferent. Sper doar cu aceasta scumpire ,sper ca tot mai multi galateni sa-si faca abonamente la Transurb si ma refer aici in special la navetisti pentru ca pot economisi o suma destul de frumoasa.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 06 Ian 2011 00:33:29    Titlul subiectului: 138493

Inca o informatie privitoare la beneficiile pe care unii galateni le au pentru transportul in comun (cel efectuat de Transurb, ca la maxi-taxi jacmaneala e in floare):

http://www.viata-libera.ro/articol-Transport_gratuit_pentru_cei_mai_saraci_2.html

"Drumul spre o masă caldă
Transport gratuit pentru cei mai săraci


Chiar dacă a redus facilitățile oferite pensionarilor, elevilor și studenților în transportul în comun, Primăria nu putea renunța la gratuitățile pentru cei mai săraci dintre săracii Galațiului. Este vorba de cetățenii care mănâncă la Cantina de Ajutor Social.

Din cei peste 900 de gălățeni care mănâncă la cantină, 20 la sută locuiesc în zone limitrofe și nu și-ar fi putut plăti transportul. Ca să nu-i lase flămânzi, Consiliului Local a fost de acord să plătească, în fiecare lună, câte 100 de abonamente pe o linie pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social."

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
BaditaStefanGalati



Data înscrierii: 25/Feb/2008
Ultima vizita: 14/Noi/2018
Mesaje: 394
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 06 Ian 2011 01:39:39    Titlul subiectului: 138494

1. Despre problema cu biletele dubelor, am urcat si eu in maxi-taxi am cerut bilet si mi-a dat vreo 50 de bilete intr-un fisic Laughing Prin oras ai ocazia sa vezi bilete aruncate pe jos, mai ales in fata sediului PSD de la Nespalata. Cred ca le arunca intentionat pe acolo sa le vada primarul.

2. Despre decontarea abonamentelor pentru saraci = toti boschetarii Galatiului vor merge cu autobuzele din nou, tiganii si cersetorii mananca de acolo, ca un roman nu e primit la Cantina de Ajutor Social....

_________________
https://facebook.com/RaabisStefanBadita
https://youtube.com/BaditaStefan
insta: raabisstefanbadita
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Vin 07 Ian 2011 00:11:23    Titlul subiectului: 138523

O alta problema cu biletele. Abonamentul acesta saptamanal pare o metoda mult mai buna decat instalarea automatelor de bilete in mijloacele de transport, metoda la care ma gandeam si care ar fi fost cam costisitoare pentru situatia curenta. Haideti sa vedem un articol despre problemele calatorilor din valea orasului:

http://www.viata-libera.ro/articol-Un_bilet_din_Valea_Orasului.html

"Un cititor, o problemă
Un bilet din Valea Orașului


* Nu se găsesc case de bilete * Decât la capăt * Transurb recomandă abonamentele săptămânale *

Ne scrie, cu foarte mult bun simț, un cititor, dl Gigi Tudor, care ne spune că locuiește în cartierul Bădălan și are un necaz: nu găsește bilete auto pe o mare parte a traseului tramvaiului 8 și astfel trebuie să meargă foarte mult pe jos:

„Una din problemele nu de azi de ieri e acea a transportului urban de călători pe această rută. Fiind în prezent o zonă preponderent industrială, familiile care locuiesc aici sunt mereu vitregite din cauza transportului, indiferent de anotimp”.

„Personal mă număr printre cei care folosesc arareori ca mijloc de transport tramvaiul (nr 8 ). De ce arareori?! Pentru că, sincer, a ajuns să-mi fie teamă, deoarece din lipsa locurilor de unde se poate achiziționa un bilet de călătorie, sunt nevoit să parcurg pe jos anumite distanțe (și deloc mici) până acolo unde am nevoie în această zonă!”.

„Nu sunt genul care să folosesc tramvaiul fără a avea bilet. Mi se pare un lucru normal, de bun simț. Problema pe care o ridic e că pur și simplu nu am de unde achiziționa un bilet ca un călător corect ce mă știu!”.

„Tot în Valea Orașului se află celebra „piață a rușilor”, zilnic frecventata de sute, poate mii de gălățeni. De ce nu se poate înființa un punct fix sau mobil de punere în vânzare a biletelor? Nu mă gândesc la profitul posibil pe care l-ar aduce un astfel de ghișeu, dar omul de rând ar intra astfel în legalitate când circulă cu tramvaiul”.

„Mă gândesc că înainte de a sancționa pe cineva de nerespectarea anumitor norme, trebuie să-i asiguri mai întâi cadrul pe care ar trebui să-l respecte”.

Practic, spune cititorul nostru, de la „IREG și până la Bazinul Nou nu există un punct de unde să-ți cumperi un bilet de autotaxare; se poate verifica. Într-o perioada relativ scurtă exista în tramvai o persoană care chiar punea în vânzare acele bilete o inițiativă bună, apoi a dispărut! De ce?!”.

S-a încercat cu vatmanii și șoferii

Chioșc de bilete? „Avem la capăt, în Port. E o problemă”, ne-a răspuns managerul SC Transurb SA, Genica Totolici, pe care am contactat-o în chestiunea semnalată. La vremuri în care se reduc posturi, societatea nu poate instala încă un chioșc, iar varianta cu biletele la vatmani nu a mers:

„Dacă dăm bilete la vatman nu facem mare lucru: am încercat și așa ceva și toți banii încasați îi luau vatmanii fără să elibereze bilete și fără să aducă niciun leu la Transurb. Erau numai doi-trei vatmani mai conștiincioși…”.

„Am îmbogățit și vatmanii și șoferii! Iar controlorii aveau scandal cu oamenii, care spuneau că își plătiseră călătoria”, Managerul recomandă însă o soluție mai ieftină:

„Dacă cititorul dumneavoastră folosește frecvent traseul 8, poate să-și ia, de la orice chioșc de bilete, un abonament pe o săptămână, căci este mai avantajos decât să cumpere bilete, care îl costă trei lei dus-întors”.

„Pentru cei care vin mai rar rămâne o problemă, iar cei care se duc în Piața Rușilor pot să-și cumpere biletul din oraș. Altfel, cei care călătoresc zilnic pe acest traseu pot cumpăra un abonament săptămânal”.

„Un abonament pe toate liniile, pentru șapte zile, costă 25 de lei, dar se pot cere și abonamente pentru o singură linie, deci mai ieftine, a mai precizat directorul general Transurb. Pentru 15 zile, abonamentul universal costă 55 lei”.

Abonamentul lunar pe un singur traseu este de 40 de lei: „Dacă ar calcula 3 bani zilnic dus-întors, ar ajunge la 90 de lei, pe când așa plătește 40 de lei, deci face economie. Este mult mai avantajos decât cu bilete și nu îl doare capul”, a mai spus directorul general."

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
BaditaStefanGalati



Data înscrierii: 25/Feb/2008
Ultima vizita: 14/Noi/2018
Mesaje: 394
Locație: Galati

MesajTrimis: Sâm 08 Ian 2011 02:48:41    Titlul subiectului: 138555

A vazut cineva bilete de o zi sau de o saptamana prin oras? Eu inca nu am vazut si vanzatoarele spun ca nici nu au auzit de asa ceva.
_________________
https://facebook.com/RaabisStefanBadita
https://youtube.com/BaditaStefan
insta: raabisstefanbadita
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Sâm 08 Ian 2011 13:17:54    Titlul subiectului: 138562

Mici erori de imprimare care nu stiu daca ar fi putut trece de atentia controlorilor:

In fotografia de mai jos sunt doua bilete (numar succesiv - dupa cum se vede) numai ca unul a fost imprimat cu pretul modificat (1.50 Lei) pe cand celalalt nu. Este o eroare de "tipar" - asta speram sa se observe insa o parte dintre cei interesati nu si-au dat seama si-au avut de intrebat sau de facut alte observatii.



08.01.2011 079.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  209.12 kb
 Vizualizat:  de 8270 ori

08.01.2011 079.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici


Ultima modificare efectuată AmiralAOV la Sâm 08 Ian 2011 22:49:49, modificat de 2 ori în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 11 Ian 2011 00:30:39    Titlul subiectului: 138647

Nu toti pensionarii se plimba cu mijloacele de transport ale Transurb-ului doar de dragul privelistii sau pentru a se incalzi... Sincer sa fiu, mi-e mila de cei care se incadreaza in a doua categorie si multumesc pe aceasta cale unor soferi - prefera sa ramana anonimi - pentru faptul ca nu au cerut sarmanelor suflete sa coboare in frig, la capatul de linie. Da, unii soferii au suflet mare. Doar unii!
Articolul de mai jos vine ca o "prelungire" a unor facilitati reduse. Cei care se plang nu o fac degeaba si poate ar trebui sa le acordam intelegere. In fond, si-au facut treaba fata de societate si merita un sprijin.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cateva_calatorii_gratuite_pe_trasee_diferite_2.html

"Propunerea unui pensionar
Câteva călătorii gratuite
, pe trasee diferite


* „Noi nu avem nevoie să călătorim în fiecare zi cu singur un mijloc de transport, ci vrem câteva călătorii pe lună pe orice mijloc de transport”, spune dl Valentin Diaconu *

De la începutul anului, pensionarii trecuți de 65 de ani fac cozi la ghișeele Transurb pentru a-și lua abonamentele gratuite. Chiar dacă facilitățile pe care le aveau în anii trecuți - gratuitate pe toate liniile Transurb - s-au diminuat la un singur traseu, tot e mai mult decât nimic.

Am primit la redacție o scrisoare foarte interesantă semnată de dl Valentin Diaconu, care le propune autorităților care au ochi de văzut, urechi de auzit și cap de gândit două soluții numai bune pentru menținerea facilităților oferite vârstnicilor de peste 65 de ani.

De unde atâția bani?

„Nu faptul că, pentru noi, pensionarii de peste 65 de ani, Consiliul Local a aprobat diminuarea abonamentelor gratuite m-a făcut să vă scriu, ci o sumă de 8.580.845 de lei care ar fi costul abonamentelor acordate în 2010 nouă”.

„Cândva am făcut și eu o facultate bazată pe cifre, dar nu am reușit să văd de unde a rezultat suma de mai sus. Nu mă bazez pe speculații”, ne scrie dl Diaconu.

Zece călătorii pe lună

„Am stat de vorbă cu vreo zece pensionari, prieteni, trecuți de 65 de ani și am analizat cât am mers în ultimele două luni ale lui 2010 cu aceste abonamente. A rezultat că în medie nu depășim fiecare cam zece călătorii pe lună”.

„Eu, personal, am mers în noiembrie, de patru ori cu 102 la Spital, de trei ori cu 9 la înmormântarea unor foști colegi la „Sf. Lazăr” și o dată cu 5 (că 8 nu mergea) în Piața Rușilor, în Bădălan, să cumpăr varză. În decembrie am mers de 11 ori, că așa-i de sărbători”.

„Nu zic să se ia ca bază de calcul exemplul nostru. Să se facă un sondaj printre pensionarii trecuți de 65 de ani, să se publice, cu nume reale și date de buletin, și abia apoi să calculeze și să taie”, ne scrie dl Diaconu.

Soluții

„Pentru a trăi cu impresia că se face economie luând abonamentele gratuite celor trecuți de 65 de ani îi propun două variante”:

* Să ne dea un abonament special, cu un număr limitat de călătorii, pe toate mijloacele de transport (în jur de 10-12) cu posibilitatea marcării la urcare și control normal (ca la 102 marcare dată și nr. autobuz).

* Să ne dea un număr de bilete speciale, valabile pe toate mijloacele de transport, cu obligația marcării lor ori de câte ori călătorim. Control normal.

„Sunt sigur că mai pot fi gândite și alte soluții. Dar să se rețină că noi nu avem nevoie să călătorim în fiecare zi cu singur un mijloc de transport, ci vrem câteva călătorii pe lună pe orice mijloc de transport”.

„Mâine, poimâine vor ajunge și ei la mâna altora. Așa că să gândească mai adânc, dacă au cu ce, și să adopte ceva bun și trainic”.

„Mai ales când aceste măsuri vin în sprijinul celor trecuți de 65 de ani, care numără și monedele, nu numai bancnotele ce le primesc o dată pe lună ca să trăiască, așa cum zicem noi, decent”, își încheie scrisoarea dl Valentin Diaconu."



1.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  38.17 kb
 Vizualizat:  de 8196 ori

1.jpg



_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
AmiralAOV



Data înscrierii: 24/Iun/2007
Ultima vizita: 30/Oct/2018
Mesaje: 4347
Locație: Galati

MesajTrimis: Joi 20 Ian 2011 20:30:05    Titlul subiectului: 138993

Statistica financiara pentru Transurb in ultimii ani, functie de vanzarea de bilete si abonamente:

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galatenii-Transurb-Incasarile-Transur-crescut_0_412159326.html

"Gălățenii cumpără mai multe bilete de la Transurb după limitarea numărului de microbuze private

După micșorarea numărului de microbuze și modificarea traseelor de maxi-taxi, încasările din biletele Transurb au crescut considerabil. Dacă în anul 2009 Transurb a strâns 4.728.000 de lei, în 2010 compania a obținut 5.163.000 de lei.

Cel mai bine se observă cât a contribuit modificarea traseelor printr-o analiză lunară comparativă.

Înainte de sfârșitul lunii aprilie 2010, când au fost deviate unele trasee de maxi-taxi, încasările Transurb erau în cădere liberă, după cum se poate vedea din următoarele date: încasări ianuarie (2009 – 441.000 de lei; 2010 – 331.000 de lei); încasări februarie (2009 – 458.000 de lei; 2010 - 315.000 de lei); martie (2009 – 491.000 de lei; 2010 – 391.000 de lei); aprilie (2009 – 442.000 de lei; 2010 – 379.000 de lei).

În schimb, odată cu schimbarea rutelor, încasările au crescut spectaculos, chiar și cu 60-70% lunar, după cum se poate vedea din datele următoare: mai (2009 – 417.000 de lei; 2010 – 483.000 de lei); iunie (2009 – 386.000 de lei; 2010 – 452.000 de lei); iulie (2009 – 349.000 de lei; 2010 – 401.000 de lei); august (2009 – 318.000 de lei; 2010 – 386.000 de lei); septembrie (2009 – 391.000 de lei, 2010 – 464.000 de lei); octombrie (2009 – 386.000 de lei; 2010 – 498.000 de lei); noiembrie (2009 – 351.000; 2010 – 576.000 de lei); decembrie (2009 – 298.000; 2010 – 487.000)."

_________________
http://transportlocalgalati.blogspot.com/ - mai multe info gasiti aici
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
BaditaStefanGalati



Data înscrierii: 25/Feb/2008
Ultima vizita: 14/Noi/2018
Mesaje: 394
Locație: Galati

MesajTrimis: Mar 25 Ian 2011 23:51:34    Titlul subiectului: 139168

Pensionarii galateni fenteaza legile. Calatoresc gratuit pe toate liniile daca au putina minte si ii duce capul sa triseze cu abonamentele si sa isi ia din mai multe puncte pe linii diferite. Mai jos anuntul facut de Transurb prin care supune la plata integrala a abonamentelor multiple!


SPM_A0005.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  168.16 kb
 Vizualizat:  de 8005 ori

SPM_A0005.jpg



_________________
https://facebook.com/RaabisStefanBadita
https://youtube.com/BaditaStefan
insta: raabisstefanbadita
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul GALAȚI Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Următoare
Pagina 5 din 9

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community