Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Articole de presa privind metroul bucurestean
Du-te la pagina 1, 2, 3 ... 14, 15, 16  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Metroul bucurestean
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 04/Noi/2023
Mesaje: 1072
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 19 Dec 2006 11:07:24    Titlul subiectului: 68284

Sursa: http://www.business-adviser.ro/stiri_modernizare_metrorex.html
63 milioane de euro pentru modernizarea Metrorex
Guvernul a aprobat recent contractul de finantare dintre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI), in valoare de 63 milioane de euro, in vederea realizarii Proiectului privind modernizarea metroului din Bucuresti – etapa a III-a.
Fondurile sunt destinate pentru punerea in functiune a tronsonului Nicolae Grigorescu – Linia de Centura, care are o lungime de 4,8 km si 4 statii noi, pentru modernizarea instalatiilor electrice ale sistemului de metrou actual, respectiv instalatiile de alimentare cu energie electrica pe magistralele 1 si 3. De asemenea, o parte a fondurilor va fi utilizata pentru adaptarea instalatiilor de metrou pentru persoanele cu mobilitate redusa. in reteaua de metrou, in 41 de statii, vor fi instalate 73 de scari rulante, 38 de lifturi si 58 de platforme.
De asemenea, vor fi achizitionate 6 trenuri noi de metrou, cu 6 vagoane fiecare, in vederea intaririi capacitatii operationale pe Magistrala 2. Masurile vizeaza eficientizarea retelei de metrou, prin restructurarea intensiva a serviciilor de exploatare existente pe Magistralele 1 si 3.
Fondurile necesare pentru rambursarea imprumutului extern, pentru plata dobanzilor, comisioanelor si altor costuri aferente imprumuturi, se asigura din bugetul Ministerului Transporturilor, iar efectuarea platilor aferente datoriei publice externe pentru acest credit se face de catre MFP.
Contributia Romaniei la realizarea investitiilor finantate prin acest imprumut, inclusiv plata taxelor si impozitelor percepute pe teritoriul tarii, precum si contravaloarea altor costuri locale care nu se pot plati din imprumutul extern, se asigura din bugetul MTCT.
Contractul de finantare dintre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru finantarea Proiectului privind modernizarea metroului din Bucuresti – etapa a III-a a fost semnat in luna octombrie 2006, la Atena. Costul total al Proiectului este de 134,8 milioane de euro, din care 71,8 milioane de euro se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
power322



Data înscrierii: 20/Iun/2006
Ultima vizita: 04/Mai/2014
Mesaje: 200

MesajTrimis: Dum 24 Dec 2006 22:42:11    Titlul subiectului: 68454

Metroul bucurestean circula si de Sarbatori
Regia Metrorex a declarat in exclusivitate pentru Apropo.ro ca trenurile de pe toate cele patru magistrale vor circula dupa un program special de Sarbatori, in perioada 1 decembruie 2006 – 7 ianuarie 2007.
Pe M1-M3 (Republica - Dristor 2 / Industriilor), M2 (IMGB – Pipera) si M4 (1 MAI – Gara de Nord 2), in zilele de 1-3, 9, 10, 16 , 17, 23-31 decembrie si 1-7 ianuarie, garniturile vor circula in regim de week-end, la un interval de 8-10 minute.
In intervalul 4-8, 11-15, 18-22 decembrie si dupa 7 ianuarie, metroul va functiona dupa un grafic normal, adica 3-5 minute la orele de varf si 7-8 minute, in afara acestora.
In noaptea de Revelion, publicul calator va fi deservit non-stop, la un interval de 20 de minute.In cazul in care, in aceasta perioada, se observa un flux ridicat de calatori, vor exista doua trenuri de rezerva care pot fi introduse pe M1, M2 sau M3.
Masura nu va fi luata si pe M4, deoarece este un traseu scurt (4 statii) si mai putin solicitat.
www.apropo.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
power322



Data înscrierii: 20/Iun/2006
Ultima vizita: 04/Mai/2014
Mesaje: 200

MesajTrimis: Mar 30 Ian 2007 21:20:13    Titlul subiectului: *Articole de presa privind metroul bucurestean 55041

Grevă la metrou
Marți 30 Ianuarie 2007, 16:11
Sindicaliștii de la metrou se pregătesc de grevă. Ei sunt gata să întrerupă lucrul pentru o oră pe 1 februarie, dacă salariile nu vor crește cu 40%. Iar dacă revendicările nu le vor fi soluționate, ei vor declanșa greva generală pe 10 și 12 februarie.
Conducerea Metrorex susține că nu poate majora deocamdată salariile, deoarece bugetul pe 2007 nu este aprobat încă.
4.500 de oameni, adică 90% dintre angajații Metrorex, vor participa la mișcările de protest.
"Dacă nu vom ajunge la o rezolvare, mai ales că mâine ne expiră contractul colectiv de muncă, începând de joi ne aflăm în conflict de muncă, conflict de interese", a spus Ion Rădoi, lider sindical.
"Urmează să le propunem o negociere chiar mâine, le vom cere prelungirea actualului contract colectiv de muncă, urmând ca negocierile să aibă loc pe marginea bugetului aprobat", a susținut Liviu Șoavă, director general Metrorex.
Sindicaliștii mai cer îmbunătățirea condițiilor de muncă și achiziționarea de echipamente de protecție.
Salariul mediu al angajaților de la metrou este de 1.200 de lei.
www.realitatea.net
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
ciordescu



Data înscrierii: 02/Noi/2005
Ultima vizita: 07/Iul/2009
Mesaje: 143
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 03 Feb 2007 12:00:57    Titlul subiectului: 75231

2 februarie 2007
Referitor la stadiul negocierii conditiilor de prelungire a contractului colectiv de munca in vigoare, Administratia METROREX revine cu precizarea informatiilor de actualitate la data de 02.02.2007.
In data de 01.02.2007, la sediul METROREX s-au reluat negocierile intre reprezentantii Administratiei METROREX S.A. si reprezentantii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou, privind prelungirea contractului colectiv de munca actual.
Cu aceasta ocazie s-a reiterat oferta Administratiei METROREX, privind cresterea salariala, constand in acordarea acesteia in doua etape, in limita fondului de salarii prevazut in Bugetul de Venituri si Cheltuieli ce va fi aprobat pe anul 2007.
Prima etapa prevede aplicarea unei cresteri salariale de 6% incepand cu data de 01.02.2007, urmand ca in a doua etapa sa se acorde o noua crestere salariala care sa reprezinte diferenta de la 6% pana la limita permisa de fondul de salarii prevazut in Bugetul de Venituri si Cheltuieli care va fi aprobat.
Precizam ca aplicand aceasta crestere salariala, veniturile suplimentare ale salariatilor METROREX rezultate nu ar fi fost afectate, in sensul ca:
* daca actualmente Bugetul de Venituri si Cheltuieli ar fi fost aprobat, ar fi rezultat o crestere salariala la nivelul permis de acesta;
* in conditiile existente s-a propus ca solutie o crestere salariala la acelasi nivel permis in Bugetul de Venituri si Cheltuieli aprobat, dar efectuata in doua etape, asa cum am precizat anterior.
Reprezentantii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou au declarat ca mentin divergentele si ca vor continua sa procedeze conform prevederilor legale.
Administratia METROREX isi manifesta in continuare disponibilitatea spre dialog, in vederea evitarii oricaror stari conflictuale.
1 februarie 2007
Avand in vedere unele informatii din mass-media referitoare la stadiul negocierii conditiilor de prelungire a contractului colectiv de munca in vigoare, Administratia METROREX face urmatoarele precizari:
Administratia METROREX de comun acord cu UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou a stabilit o intalnire la sediul societatii pentru data de 31.01.2007, ora 900.
In cadrul intalnirii de la ora 900, comisia administratiei prin directorul general al METROREX a intentionat in repetate randuri sa faca o propunere concreta privind cresterea salariala si conditiile de prelungire a contractului colectiv de munca.
Desi s-a dorit de catre administratie consemnarea acestei propuneri intr-un proces-verbal, reprezentantii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou au refuzat si au declarat ca negocierile vor continua la orele 1600 la sediul METROREX. Administratia a acceptat ca discutiile sa se reia la ora propusa, dar a constatat ca reprezentantii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou nu s-au prezentat.
In schimb, in jurul orelor 1630 la statia Piata Unirii 1, a avut loc un asa zis „protest spontan” al salariatilor METROREX, la care toti membrii echipei de negociere a U-SLM participau, desi erau asteptati pentru negociere la sediul societatii de la orele 1600 , conform propriilor solicitari.
Administratia s-a aflat in imposibilitatea de a face o propunere concreta in legatura cu conditiile de prelungire a contractului colectiv de munca, respectiv prezentarea unei propuneri referitoare la cresterea salariala.
Ca urmare a insistentelor repetate ale administratiei, reprezentantii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou s-au prezentat in vederea continuarii negocierilor la orele 1845.
Cu aceasta ocazie, cunoscandu-se faptul ca Bugetul de Venituri si Cheltuieli al societatii pe anul 2007 nu poate contine o majorare a fondului de salarii in 2007 fata de 2006, inferioara procentajului de 6% prevazut in Memorandumul Guvernului privind strategia salariala, administratia a facut urmatoarea propunere referitoare la cresterea salariala care sa fie aplicata in conditiile prelungirii contractului colectiv de munca existent, acordata in doua etape: 1. aplicarea unei cresteri salariale de 6% incepand de la 01.02.2007, urmata de:
2. o crestere salariala negociata cu UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou, in momentul aprobarii Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2007, in limitele fondului de salarii prevazut in acesta.
Propunerea se bazeaza pe faptul ca Bugetul de Venituri si Cheltuieli ce va fi aprobat va contine un fond de salarii care va permite o crestere salariala cu un procentaj superior celui prevazut in Memorandumul sus mentionat.
Prin aceasta modalitate, administratia METROREX considera ca salariatii METROREX vor beneficia de aceeasi crestere salariala in cursul anului 2007, ca si in cazul in care actualmente ar fi fost aprobat Bugetul de Venituri si Cheltuieli al societatii.
UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou a luat cunostinta de propunerea administratiei, a refuzat sa-si exprime un punct de vedere si a parasit sala de negociere la ora 1945.
Administratia este convinsa ca mai este inca timp pentru finalizarea negocierilor in vederea prelungirii contractului colectiv de munca in vigoare si isi manifesta disponibilitatea pentru continuarea acestora la orice ora, intr-un climat civilizat, in vederea evitarii conflictului de munca.
In acest sens, precizam ca pana la ora prezentului comunicat reprezentantii U-SLM nu s-au prezentat pentru continuarea negocierilor pe care le-au abandonat in seara precedenta.
www.mt.ro
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
RobertC



Data înscrierii: 29/Mai/2006
Ultima vizita: 26/Iul/2009
Mesaje: 178
Locație: Bucuresti 4 (Obregia)

MesajTrimis: Vin 23 Feb 2007 09:10:49    Titlul subiectului: 76497

De marti GREVA LA METROU!
Angajatii de la metrou au hotarat sa intre in greva incepand de marti, 27 februarie. Trenurile Metrorex nu vor circula intre orele 4.00 si 17.00, sindicalistii fiind obligati sa asigure doar o treime din activitate. „Asa cum prevede legea, dupa ora 17.00, metroul va circula normal, pana la terminarea programului”, a spus liderul sindical Ioan Radoi.
www.hotnews.ro

Sa vedeti ce balamuc va fi marti. Iar daca mai si ploua...

_________________
Degeaba se schimba parcul de vehicule, daca numarul lor scade Sad
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Mircea



Data înscrierii: 24/Apr/2007
Ultima vizita: 01/Ian/2011
Mesaje: 6
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 30 Iul 2007 10:07:30    Titlul subiectului: a 80801

http://www.gardianul.ro/2007/07/30/economie-c1/de_la_1_septembrie_metroul_oprit_din_cauza_datoriilor-s98678.html

De la 1 septembrie, metroul, OPRIT DIN CAUZA DATORIILOR
Toamna se numara... datoriile
30.07.2007

De la 1 septembrie, bucurestenii care circula cu metroul ar putea sa fie nevoiti sa apeleze la alt mijloc de transport. Daca Metrorex nu plateste datoria de peste 15 milioane de euro catre Alstom – compania care asigura mentenanta metroului -, nici un tren nu va mai putea iesi pe linii. Firma franceza este hotaråta sa nu mai intretina pe gratis nici un vagon, cum de altfel o face de la inceputul anului. Potrivit legii, vagoanele fara revizie nu au dreptul de a iesi in trafic.

Sefii din Metrorex nu sunt straini de sumele care trebuie platite catre Alstom. „Acest lucru s-a petrecut din cauza nerespectarii unor clauze contractuale. Totodata, platile efectuate din surse externe in cadrul unor astfel de contracte trebuie autorizate de catre Ministerul Economiei si Finantelor“, explica Gabriel Mocanu, directorul Metrorex. Reprezentantii societatii spun ca banii nu pot fi platiti decåt prin modificarea contractului initial, care trebuie aprobata prin hotaråre de Guvern

Oficialii firmei franceze sunt insa de alta parere. „Opinia Ministerului Transporturilor, prin care orice modificare a contractului trebuie aprobata prin hotaråre de Guvern, este in dezacord cu dispozitiile contractuale agreate de parti“, ne-au declarat acestia. Ei spun ca o noua hotaråre de Guvern ar duce la stationarea vagoanelor in depouri. In consecinta, compania de mentenanta isi vede de procedurile pe care le mai are de urmat: notificarea Metrorex de la 1 august si diminuarea treptata a numarului de trenuri de la 1 septembrie.

Ultima „oaza“ de racoare pentru bucurestenii care circula cu transportul in comun este pe punctul de a disparea de la 1 septembrie. Daca Metrorex nu plateste datoria de peste 15 milioane de euro catre compania Alstom, care asigura intretinerea metroului bucurestean, trenurile nu vor mai putea circula. Potrivit legii, vagoanele fara revizie nu au dreptul de a iesi in trafic. Cum din luna ianuarie Metrorex nu a mai platit nici un leu catre compania de mentenanta, oficialii Alstom spun ca nu mai dau unda verde trenurilor. Gabriel Mocanu, directorul Metrorex, confirma existenta datoriilor si da vina pe Ministerul Economiei si Finantelor, care trebuie sa autorizeze toate platile efectuate din surse externe in cadrul unor astfel de contracte.

Un nou conflict intre Metrorex si Alstom se anunta la orizont, dupa modelul celui de anul trecut. „Din luna ianuarie am primit zero lei din partea Metrorex. Pana in prezent avem de recuperat circa 55,8 milioane de lei, ceea ce inseamna peste 15 milioane de euro“, ne-au declarat oficiali din cadrul companiei Alstom. Mai mult, acestia sustin ca Metrorex nu a prevazut in bugetul aferent celui de-al patrulea an contractual – care a inceput la 1 iulie - nici un leu pentru intretinerea vagoanelor. In total, valoarea contractului de mentenanta incheiat in 2004 intre Metrorex si Alstom este estimata la suma de 239,7 milioane de euro, pe o perioada de 15 ani. Pretul are o componenta fixa - determinata la data incheierii contractului, si o componenta variabila, care depinde de numarul si tipul de vagoane, Astra sau Bombardier. Reprezentantii companiei ne-au explicat ca discutiile legate de plata serviciilor de intretinere au aparut tocmai din cauza componentei variabile a pretului.

Euro, batut in cuie la 3,6609 lei
Prin renegocierea contractului, in august 2006, Metrorex si Alstom au convenit asupra unei noi formule de actualizare si ajustare a pretului mentenantei. Costul serviciilor de intretinere a fost stabilit in euro, in baza actului aditional cu numarul 11. Partile au agreat astfel ca pretul mentenantei sa fie exprimat in lei noi la cursul istoric stabilit in oferta, de 3,6609 lei pentru un euro. Odata cu semnarea actului aditional, Alstom a mai renuntat sa pretinda Metrorex sumele calculate si facturate pentru primii doi ani ai contractului, potrivit formulei initiale de actualizare a pretului mentenantei. „In anul trei contractual, pretul serviciilor prestate de Alstom a fost cu circa 15,3 milioane lei mai mare decat valoarea estimata. Situatia a fost posibila din cauza componentei parcului de vagoane Metrorex, in care vagoanele Astra au continuat sa detina o pondere mai mare“, ne-au spus reprezentantii Alstom. De asemenea, si diferentele de curs valutar au contribuit la aceasta crestere.

Ministerul Finantelor, pe post de „acarul Paun“
Sefii din Metrorex nu sunt straini de facturile care trebuie platite catre Alstom, mai multe intalniri pe aceasta tema avand loc intre parti. Noul director general al Metrorex, Gabriel Mocanu, ne-a declarat ca stie de sumele care s-au tot strans de la inceputul anului. „Acest lucru s-a petrecut din cauza nerespectarii unor clauze contractuale. Totodata, platile efectuate din surse externe in cadrul unor astfel de contracte trebuie autorizate de catre Ministerul Economiei si Finantelor“, explica Mocanu. Reprezentantii Metrorex spun ca banii nu pot fi platiti decat prin modificarea contractului initial, care trebuie aprobata prin hotarare de guvern. Alstom este de alta parere. „Opinia Ministerului Transporturilor, prin care orice modificare a contractului trebuie aprobata prin hotarare de Guvern, este in dezacord cu dispozitiile contractuale agreate de parti. Pentru o noua hotarare de Guvern trebuie sa mai asteptam cateva luni“, ne-au mai declarat oficialii Alstom. Ei au trimis recent o ultima scrisoare catre Metrorex prin care societatea era instiintata de sumele restante. „De luna viitoare vom incepe procedurile de notificare, urmand ca de la 1 septembrie sa demaram procedurile de diminuare treptata a numarului de trenuri“, ne-au mai spus reprezentantii Alstom.

Sapte miliarde de euro pentru dezvoltarea metroului bucurestean
Ministerul Transporturilor (MT) are nevoie de sapte miliarde de euro pentru proiectele de dezvoltare a retelei metroului bucurestean la standarde internationale, atat in ceea ce priveste exploatarea, cat si confortul calatorilor, ne-a declarat reprezentantii Metrorex. „Avem nevoie de finantare pentru a finaliza inca doua statii, de la 1 Mai la Pajura si apoi aproape de Laromet, in parcul Bazilescu. De asemenea, trebuie sa obtinem finantare pentru Magistrala 5, respectiv tronsonul Universitate - Drumul Taberei“, ne-au mai spus oficiali ai Metrorex

Tronsonul Universitate-Ghencea va avea 13 statii
Realizarea liniei de metrou Universitate-Ghencea, cu o lungime de 9,2 km, costa aproximativ 410 milioane euro, au mai declarat reprezentantii Metrorex. „In proiectul pe care il avem pentru magistrala din Drumul Taberei, statiile vor fi mult mai apropiate, la 500-600 m“, explica ei. In total, tronsonul va cuprinde 13 statii, incepand cu Universitate 2, cu oprire la Cismigiu, Piata Kogalniceanu si Eroilor 2. Mai departe, trenurile vor circula spre Academia Militara, Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomitei, Raul Doamnei, iar Ghencea va fi ultima statie.

Linia Nicolae Grigorescu–Centura, finalizata anul viitor
Noua linie de metrou Nicolae Grigorescu - Linia de centura nu va fi finalizata in acest an, asa cum fusese prevazut initial. „Nu am primit la timp finantarea si se prelungesc lucrarile pana anul viitor“, au mai spus reprezentantii Metrorex. Conducerea Metrorex va initia studii de fezabilitate pentru extinderea retelei de metrou, pe ruta care asigura legatura intre zonele de est si vest ale Capitalei.

Simona Simionescu,Stefan Etves
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
rosetti61



Data înscrierii: 03/Iul/2006
Ultima vizita: 19/Mar/2024
Mesaje: 1177
Locație: Bucuresti 6 (Militari)

MesajTrimis: Lun 30 Iul 2007 14:25:52    Titlul subiectului: 80837

O sa ajungem in situatia metroului newyorkez in perioada 70-80 cand era gata-gata sa fie inchis din cauza starii deplorabile in care se alfa. Dupa 1950 n-au prea facut mare lucru, aparusera multe masini, incepuse moda autostrazilor (la Boston au tras autostrada prin centrul orasului si acum au dat-o jos), metroul incepuse sa decada, defectiuni peste defectiuni, criminalitate crescuta, zone deservite alta data cu succes de metrou au decazut, grafitti peste grafitti (asta e alta poveste), instalatii vechi si nereparate capital care prezinta pericol pentru trafic, scurtcircuite si incendii la care se adauga nemultumirea calatorilor. Metroul era amenintat de restrangerea activitatii sau chiar inchiderea totala, dar iata ca in decursul anilor 80 a inceput un amplu program de reabilitare. Acum au planuri de modernizare si extindere a retelei. Si n-au avut infrastuctura data la altcineva. Ei au Atelierele centrale Coney Island, un fel de Uzina de Reparatii Materiel Rulant sau URAC de al nostru, dar mai mare.
Daca tot a dat intretinerea pe mana celor de la Alstom, de ce a acumulat datorii?

_________________
Hans Oerlemans si minunatele lui tramvaie
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Flo



Data înscrierii: 26/Iul/2007
Ultima vizita: 05/Oct/2016
Mesaje: 357
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 30 Iul 2007 21:32:10    Titlul subiectului: 80851

Crunt... daca nu ne putem ingriji de un metrou cu o extindere jenant de mica, ce sa mai spuna londonezii?
Totusi, au mai fost amenintari din partea Alstom si pana la urma au sechestrat cateva garnituri vechi...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Dr2006



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 16/Dec/2011
Mesaje: 2182
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Lun 30 Iul 2007 23:59:29    Titlul subiectului: 80859

Care garnituri vechi au fost casate și așa și-a recuperat Alstom banii.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Mircea



Data înscrierii: 24/Apr/2007
Ultima vizita: 01/Ian/2011
Mesaje: 6
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 22 Sep 2007 18:02:30    Titlul subiectului: wwwwww 82977

http://www.antena3.ro/Bucurestenii-vor-astepta-metroul-mai-mult_act_39430_ext.html

Începând de sâmbătă trenurile de pe ruta Republica-Dristor 2 vor ajunge în stații la intervale mai mari, de până la un sfert de oră. Este vorba de lucrări de întreținere care duc la aceste întârzieri. Pe durata lucrărilor, călătorii vor fi nevoiți să schimbe trenurile cu cele aflate la liniile învecinate. Durata de așteptare dintre două garnituri va crește la 10-14 minute, dar reprezentanții Metrorex îi asigură pe călători că după terminarea lucrărilor timpul de așteptare se va reduce considerabil.

Noul grafic de circulație este impus de începerea lucrărilor de modernizare a instalațiilor de control al traficului de pe această magistrală, precum și de lucrările la noul tronson Nicolae Grigorescu- Linia de Centură.

Antena3.ro

Adăugat: 22 septembrie 2007



artid_1190446073.jpg
 Descriere:
 Mărime fișier:  7.31 kb
 Vizualizat:  de 32456 ori

artid_1190446073.jpg


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Sâm 22 Sep 2007 21:06:57    Titlul subiectului: 82983

In articol se mentioneaza 'Republica - Dristor 2'. Este vorba de tot inelul Republica - Dristor - Eroilor - Crangasi - Dristor 2 sau doar de bucata de 4 statii Republica - Dristor 1?

Si pe site-ul Metrorex apare aceasta informatie; in plus acolo se precizeaza ceva foarte important: dupa ora 20, deci se pare ca doar in timpul celor 4 ore de la sfarsitul programului vor fi aceste intarzieri.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
itb 139



Data înscrierii: 02/Iul/2007
Ultima vizita: 14/Feb/2014
Mesaje: 862
Locație: Bucuresti 1 (Grivita)

MesajTrimis: Sâm 29 Sep 2007 15:14:03    Titlul subiectului: 83180

Este vorba doar de cele 4 statii, Nicolae Grigorescu, Titan, Costin Georgian si Republica, aceasta modificare a mai fost o data pe acest tronson si tot legat de lucrarile de modernizare si strapungere la tronsonul Nicolae Grigorescu-Linia de Centura. Se coboara la Dristor 1, calatorii se duc pe celalalt peron, la urmatoarea statie, Nicolae Grigorescu, se va face aceiasi procedura si tot asa pana la Republica!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 11/Mar/2024
Mesaje: 9816
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 13 Noi 2007 19:53:13    Titlul subiectului: 1111 84746

Tocmai am vazut la ProTV o stire interesanta despre metroul bucurestean. Vocea care anunta statiile apartine unei actrite de la Teatrul Masca, pe numele ei Izabela Neamtu. Aceasta sustine ca Metrorexul nu i-a platit nimic pentru ca vocea ei sa apara la metrou. Dupa stirea respectiva am cautat pe net informatii si am gasit acest articol:

"In 2001, am dat o proba la un studio de inregistrari care nu mai exsita. O proba pe care nu am luat nici un ban si pe care n-am stiut ca au folosit-o. Eu nu le-am dat celor de la metrou nici o semnatura de cedare a drepturilor de autor. Imi folosesc vocea fara acordul meu, rezuma Isabela situatia
Afland cum stau lucrurile, actrita a incercat sa afle daca reprezentantii metroului se afla sau nu in legalitate. Am trimis o multime de adrese. Ceea ce am primit de la Metroul SA au fost niste amenintari.
Stiu eu cine sunt ei, cu cine ma pun, am habar ca au zece avocati, nu unul? Apoi au indulcit tonul si m-au invitat telefonic la niste discutii. Fara vreo hartie oficiala, n-am ce cauta acolo. Am scris si celor de la ORDA, care s-au declarat surprinsi ca nu am acceptat invitatia.
Mi-au spus ca ma priveste metoda prin care rezolv conflictul cu Metrorex-ul, ca am la dispozitie actiunea in instanta. Acum o saptamana, avocatul meu a reusit sa dea de domnul Lapadat, directorul general al Metrorex, care a spus ca stie despre ce este vorba si ca va rezolva personal situatia.
Pentru ca ieri (joi-n.r.) sa ma sune o colega, fiindca au chemat-o la un casting, pentru vocea de la metrou
Ceea ce nu stia Isabela Neamtu era ca, la data la care avocatul sau primea de la Marius Lapadat asigurari ca se va ocupa el insusi de rezolvarea acestei probleme, omul in cauza nu mai era director general la Metrorex. Ba, mai mult, domnul Lapadat nu mai lucreaza deloc in cadrul Regiei.
Si, ca si cum n-ar fi fost suficient, omul ne-a declarat ieri ca nici un avocat n-a vorbit cu el la telefon.Poate cu domnul Soava, care este acum director
A urmat Odiseea aflarii unor date concrete. La biroul actualului director general, cineva se scuza ca nu stie cand revine domnul Soava. Dar imi este recomandat cu caldura biroul de presa. Mai-marele lipseste, dar seful de birou este adus la telefon.
Respectivul se declara neputincios si ma indruma catre Directia Relatii cu Mass Media din Ministerul Transporturilor, de la care pot obtine mai multe informatii. Asta, daca ar raspunde cineva la numarul cu pricina.
Am de ales, apoi, intre directorul Directiei Infrastructura din Metrorex, care ar putea sti ceva amanunte, si seful Serviciului Juridic, care stie tot. Acesta din urma stie, dar nu spune, daca nu are acordul superiorului sau. Asa ca ajung din nou la cabinetul directorului Soava, care nu s-a intors.
Cel putin asa i-a spus subalternei sale, cand a revenit, meteoric, in birou Dupa care s-a facut iar nevazut, iar la telefonul mobil n-a fost de gasit.
Ce a iesit la iveala, din tot acest ping-pong telefonic, a fost ca Isabela Neamtu nu a incheiat nici un contract cu Metrorex, ci cu o societate pe care a angajat-o o alta societate la care Metrorex-ul a apelat.
In multitudinea de fosti si actuali directori, sefi de birouri si servicii, responsabili si personaje abilitate nu s-a gasit nici unul care sa descurce itele. Isabela Neamtu mai are varianta apelarii la justitie. Dar nici aici tanara nu are prea mult noroc: Am o cerere de depus in instanta.
Numai ca toti judecatorii sunt in vacanta. N-am nici macar cui sa ma plang. Exista un judecator de serviciu, singurul caruia ma pot adresa. Incerc sa-l gasesc"

http://www.hotnews.ro/articol_29112-a%80%9EVocea-de-la-metroua%80%9C-trasa-in-piept-de-trei-ani.htm

Ce parere aveti ? A pacalit-o Metrorexul ?
Actrita in cauza a jucat in mai multe piese de teatru si seriale (un serial pe ProTV in care juca si Horea Brenciu).

_________________
Troleibuzul de pe linia 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 15/Mar/2024
Mesaje: 1759
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 13 Noi 2007 21:41:26    Titlul subiectului: 84747

Fara a sti nimic despre doamna sau domnisoara respectiva totusi mi se pare o mare aiureala toata chestia. Iata de ce:

1) Oricine cu o dictie cat de cat acceptabila poate sa inregistreze 'atentie se inchid usile', 'urmeaza statia', 'cu peron pe partea st/dr' plus inca 30 sau 40 de nume de statii, cate or fi. Nu mi se pare cine stie ce munca. Ce-i drept unii avem voci mai 'fonogenice' Smile, altii mai putin, dar totusi...

2) Cred ca pentru multi oameni ar fi un motiv de mandrie ca vocea lor e ascultata zilnic de o gramada de oameni; cred ca ar fi coada daca s-ar pune un anunt 'cautam gratis voce pentru anunturile cu statiile'.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Ionescu



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 11/Feb/2021
Mesaje: 1204

MesajTrimis: Mar 13 Noi 2007 21:46:18    Titlul subiectului: 84748

Orice serviciu prestat se supune unei legi de rasplata, nu? Nu conteaza ca nu faci nimic. Si pe un paznic il platesti, desi stii ca e primul care fuge in caz de probleme.
_________________
GEORGE SCRIPCARU #CONCRET primarul sufletelor noastre--Vorba olteanului: cand ajungi la Brasov, in Romania nu te mai intorci
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 18/Oct/2023
Mesaje: 6225
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Mie 14 Noi 2007 09:36:46    Titlul subiectului: 84760

Problema cu "vocea de metrou" a fost cauzată de faptul că nu s-au pus în ordine, încă din start, problemele legate de utilizarea vocii în cauză. Dacă încă din start se stipula clar, printr-un act, că Metroul are voie să utilizeze acea voce, cu titlu gratuit, totul era clar și fără nici un fel de comentariu.
Și, vorba lui Ștefan, sunt convins că dacă Metrorex ar da anunț că face un casting pentru o voce de announcer, precizând că vocea va fi utilizată gratuit, se vor găsi destui care să facă acest lucru din plăcere...
Ș-apoi doamna aia e posibil să nu spună chiar tot, poate că a semnat ea ceva și n-a fost atentă la vreo clauză... nu trebuie să luăm direct de bun orice vorbă a unuia sau altuia, trebuie cercetate mai atent lucrurile pentru a putea trage o concluzie...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Acier



Data înscrierii: 15/Feb/2006
Ultima vizita: 11/Ian/2024
Mesaje: 364
Locație: Bucuresti 3 - Vitan

MesajTrimis: Mie 14 Noi 2007 10:43:44    Titlul subiectului: 84762

guest a scris:
am dat o proba la un studio de inregistrari care nu mai exsita.
Pai altadata sa fie mai atenta la probe! Si 2: sursa stirii este ziarul Gandul. 3: toata "creatia" face vreo suta de euro. Mai mare deranjul...[quote="fider"]
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
BIGRED1984



Data înscrierii: 27/Iun/2007
Ultima vizita: 07/Sep/2016
Mesaje: 67
Locație: Bucuresti 4 (Piata Sudului // Piata Straduintei)

MesajTrimis: Mie 14 Noi 2007 22:44:19    Titlul subiectului: proba 84787

Fara sa par arogant as dori sa o intreb pe dra Neamtu ce intelege prin proba ? Eu, in cazul de fata, as fi inteles citirea unui text cu anuntul respectiv pentru o statie, probabil in mai multe intonatii, intensitate diferita in voce etc.
Daca ea intelege o "proba" cu toate statiile, la aceeasi intonatie, eu cred ca ea a inteles gresit.
Probabil ca Metrorex trebuie sa plateasca, depinde de contractul existent, altfel, fara un contract valabil, munca patriotica se cheama.

_________________
In me the WishMaster
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
freyutz



Data înscrierii: 04/Oct/2007
Ultima vizita: 20/Ian/2010
Mesaje: 63
Locație: Bucuresti 6 (Militari; Moinesti)

MesajTrimis: Mar 20 Noi 2007 17:43:18    Titlul subiectului: 84886

Oricare din voi sa faceti chestia asta si apoi sa vina vreun avocat sa iti zica: "Fraiera ai fost...puteai sa ai drepturi de autor" si tu sa zici "Ce sa mai fac acum" iar el sa iti zica ca poti sa ii seci de bani...prost sa fii sa refuzi...mai ales ca poate avea castig in instanta...si 170.000 de euro nu ii fac unii toata viata...e dreptul ei prin lege...

As fi facut la fel sincer...dar pana una alta sa vedem daca va castiga procesul in cat timp isi va lua banii...sau poate ii da vreun vagon IVA Smile)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Flo



Data înscrierii: 26/Iul/2007
Ultima vizita: 05/Oct/2016
Mesaje: 357
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 17 Mar 2008 15:12:06    Titlul subiectului: thtrhr 90238

Gardianul iese la inaintare cu un articol slab, si de umplutura.
Citat:
Aparute in apropierea summitului NATO, ce va avea loc in Bucuresti la inceputul lunii aprilie, imaginile pun sub semnul intrebarii gradul de securitate de la metrou.
Filmuletul e de prin 2005, dar foamea de senzational e foarte mare Laughing
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
aly_106



Data înscrierii: 25/Sep/2006
Ultima vizita: 08/Oct/2012
Mesaje: 60
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 17 Mar 2008 21:28:44    Titlul subiectului: 90253

Atentie: Nu se inchid usile!
17.03.2008
Unii dintre bucurestenii care au mers zilele acestea cu metroul au avut surpriza sa constate ca vagonul in care se aflau circula cu usa deschisa. Incidentul a fost surprin de un calator, care a filmat, cu ajutorul telefonului mobil, garnitura aflata in miscare, cu usile deschise. Desi un astfel de caz este deosebit de grav si poate pune in pericol viata calatorilor, reprezentantii METROREX nu ne-au putut lamuri daca a fost vorba de un accident sau de o defectiune a vagonului. Aceasta in conditiile in care ne-au fost date asigurari ca trenurile sunt monitorizate in permanenta, iar inainte de plecarea metroului din statie mecanicii trebuie sa asigure si sa verifice inchiderea tuturor usilor. “Nu avem cunostinte despre acest caz. Noua nu ne-a semnalat nimeni nimic. Alte cazuri nu s-au mai intamplat, din cate stiu eu. Trenul, inainte de a pleca din statie, se verifica, avem mecanici care se ocupa cu treaba asta. Ba mai mult, avem instalate camere de luat vederi, care ar fi trebuit sa ne semnaleze un astfel de incident”, ne-a declarat directorul general al METROREX, Gabriel Mocanu.

----
Eu sunt calatorul care a filmat incidentul.
A mers asa de la Eroilor pana la Industriilor!

http://uk.youtube.com/watch?v=keyBgweEC84

Pe canalul meu de pe youtube 'Alexo7' mai e un filmulet in care am avut surpriza sa merg cu luminile stinse.

Asta s-a intamplat acum o saptmana si am urcat de la Gorjului.

http://uk.youtube.com/watch?v=GyisXOsgkI0

_________________
Ruslana rules!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdanpopescu



Data înscrierii: 20/Dec/2007
Ultima vizita: 11/Sep/2008
Mesaje: 346
Locație: Bucuresti 1

MesajTrimis: Mie 19 Mar 2008 20:57:18    Titlul subiectului: Controversa la metrou - Compact Miercuri, 19.03.2008 90343

Iata un articol citat din ziarul "Compact" de azi, 19 martie 2008, intitulat "Controversa la metrou":
Compact 19.03.2008 a scris:
INCIDENT - Conducerea Metrorex contesta veridicitatea unor imagini postate pe YouTube.com, filmate intr-un tren care circula cu mare viteza, in timp ce usa era deschisa. Reprezentantii regiei wde transport subteran precizeaza, totodata, ca nu au cum sa faca o ancheta in acest caz. "Nu avem in evidentele noastre niciun incident de acest fel, iar noi avem in evidenta toate problemele tehnice care apar la ramele de metrou", a declarat directorul de Tehnologia Informatiei si Comunicare din Metrorex, Mariana Petre. Ea a subliniat ca mecanicul trenului ar fi stiut ca usa nu este inchisa, intrucat exista un sistem de avertizare in cabina si, in aceste conditii, nu ar fi pornit din statie.
Cotidianul a mai mentionat ca "Metrorex sustine ca imaginile de pe YouTube nu sunt din Bucuresti".
_________________


Ultima modificare efectuată de către bogdanpopescu la Joi 20 Mar 2008 17:25:08, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
Flo



Data înscrierii: 26/Iul/2007
Ultima vizita: 05/Oct/2016
Mesaje: 357
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 19 Mar 2008 21:35:26    Titlul subiectului: 90345

Citat:
Cotidianul a mai mentionat ca "Metrorex sustine ca imaginile de pe YouTube nu sunt din Bucuresti".
Asta am remarcat si eu de dimineata Laughing Adevarul e ca e plina lumea de vagoane produse la Arad Very Happy
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdanpopescu



Data înscrierii: 20/Dec/2007
Ultima vizita: 11/Sep/2008
Mesaje: 346
Locație: Bucuresti 1

MesajTrimis: Joi 20 Mar 2008 17:24:51    Titlul subiectului: Ancheta la Metrorex - Compact Joi, 20.03.2008 90380

Scandalul garniturii care a circulat cu usile deschise continua! Tot cotidianul distribuit gratuit "Compact Romania" de azi, 20.03.2008, a scris ca "Ministrul Transporturilor a declansat verificari in cazul garniturii de metrou care a circulat cu usile deschise". Cei din ministerului cu pricina au spus ca "trenul trebuia retras din circulatie dupa ce pasagerii erau debarcati". Iata si articolul citat complet, intitulat "Ancheta la Metrorex":
Compact 20.03.2008 a scris:
VERIFICARI - Ministerul Tran-sporturilor a declansat verificari in cazul garniturii de metrou care a circulat cu usile deschise. Reprezentantii institutiei au precizat ca trenul trebuia retras din circulatie dupa ce pasagerii erau debarcati. La trenurile vechi exista posibilitatea izolarii vagonului si continuarea calatoriei pana la capat de sectie, sustin reprezentantii ministerului. Mariana Petre, directorul de Tehnologia Informatiei si Comunicare din Metrorex, a precizat ca exista proceduri interne si instructiuni pe care mecanicul ajutor trebuie sa le respecte.
"Stie din cabina lui ca usa nu se inchide si, pana cand ajunge la capat de linie, trebuie sa se asigure ca acestea sunt inchise", a spus Petre.

_________________
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
ratbmetrou



Data înscrierii: 01/Iul/2006
Ultima vizita: 25/Iul/2010
Mesaje: 175
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 23 Mar 2008 20:57:43    Titlul subiectului: 90568

Pe 19 martie scriam pe blogul meu:
Citat:
Pe Youtube a fost postat un filmuleț care arată cum o garnitură de metrou de tip vechi din București circulă cu ușa deschisă.

Contactată telefonic la știri de Realitatea TV, directorul de comunicare al Metrorex, Mariana Petre, a declarat că "incidentul nu există pt că nu l-a reclamat nimeni"!!!

Aici o puteți asculta pe dna director cum spune că nu s-a petrecut în metroul lor! Ținând cont că Întreprinderea de Vagoane Arad a produs acest tip de vagon numai pt metroul bucureștean, mă gândesc că cineva și-o fi luat vreun tren acasă și s-a filmat când se plimbă cu el prin pivniță. Razz
Ați mai auzit ceva de acest incident de atunci? Nici eu! Tanti de la Metrorex nu-și va cere scuze că ne-a făcut proști la știri, iar incidentul va fi îngropat.

Totuși, interesantă atitudinea pasivă a călătorilor. Nimeni nu s-a gândit să facă gălăgie?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Metroul bucurestean Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina 1, 2, 3 ... 14, 15, 16  Următoare
Pagina 1 din 16

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community