Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole de presa
Du-te la pagina 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BIHOR
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Iun/2017
Mesaje: 1725
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 05 Feb 2008 11:55:52    Titlul subiectului: Stiri si articole de presa 88221

O stire din 29 ianuarie:

http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/otl-devine-operator-regional/cn/news-20080129-01015944

BihOn.ro a scris:
ORADEA - Consilierii locali vor discuta în ședința ordinară de joi transformarea Regiei Autonome de Transport Local Oradea în societate pe acțiuni.

Decizia de a transforma regia în Compania Regională de Transport S.A. vine, potrivit primarului Mihai Groza, ca urmare a necesității atragerii unor fonduri europene pentru dezvoltare, care nu pot fi accesate decât de un operator regional. „Urmează o nouă etapă pentru investiții pe fonduri exclusiv europene, iar cerința UE este e a avea un operator regional de transport, similar cu cel de apă”, precizează primarul Mihai Groza. „Până nu avem un operator regional nu putem scrie proiecte”, adaugă Groza.

Mai sus joi insemna 31 ianuarie, deci sedinta a avut loc. S-a transformat deci OTL RA in CRT SA?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 30/Mai/2017
Mesaje: 677
Locație: Oradea

MesajTrimis: Joi 07 Feb 2008 13:10:54    Titlul subiectului: 88329

E cam tarziu sa se gandeasca la asaceva. Daca doresc sa atraga fonduri pentru a finanta achizitia de tramvaie ULF, au intarziat. Oare in ce vor sa investeasca? Sa extinda linia spre Baile Felix? Sa schimbe liniile intre Bd Decebal si Iosia, Olosig - Spitalul de copii si Bd Dacia/str. Transilvania-Sinteza? Introducerea troleibuzelor din 2011? Macaze automate? GPS si sistem de informare a publicului calator atat in vehicul cat si in statii?
_________________
Dear Tatra fans! The next station is the final destination: Oradea. Farewell!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
bogdanpopescu



Data înscrierii: 20/Dec/2007
Ultima vizita: 11/Sep/2008
Mesaje: 346
Locație: Bucuresti 1

MesajTrimis: Lun 25 Feb 2008 23:22:05    Titlul subiectului: Citate din Biblie in trafic 89119

De acum incolo pasagerii oradeni vor gasi, intr-un autobuz al regiei de transport din Oradea, cateva citate din Biblie... Iata si un articol luat dintr-un ziar distribuit gratuit in Bucuresti:
Ziarul Compact a scris:
Un autobuz al regiei de transport local din Oradea face valva in oras pentru ca are scrise pe el citate din Biblie, informeaza Realitatea TV. Pentru aceste mesaje, o persoana care a dorit sa ramana anonima plateste 300 de euro pe luna firmei de transport. De cand autobuzul sau da sfaturi crestinesti, conducatorul masinii a primit reclamatii de la calatori. De asemenea, agentii de marketing au avut de lucru cu aceasta publicitate mai putin obisnuita.
De aici:

http://www.compact.info.ro/index.php?section=categorie&screen=hp&cat_id=20

_________________
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
gabi-737



Data înscrierii: 13/Feb/2008
Ultima vizita: 13/Ian/2017
Mesaje: 195
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mie 12 Mar 2008 12:15:54    Titlul subiectului: 89964

Azi am gasit un articol interesant, zic eu, dar cu multe semne de intrebare.
http://www.contrastonline.ro/stiri/actualitate-3/compostoare-noi-gps-si-automate-13306

Ce nu e clar pentru mine e: reabilitarea liniilor de tramvai pe anumite sectoare, cum ar fi Cantemir-Nufarul, Str Decebal-Str Republicii, care au fost reabilitate nu de mult, adica inlocuita calea de rulare complet cu travesrse sine noi, fir aerian nou...
Pentru sectorul Olosig-Pta Rogerius e nevoie cu adevarat de inlocuirea liniilor, iar de linia 2 nu se spune nimic, in unele locuri liniile sunt foarte uzate.
De GPS nu cred ca e de rau daca ar fi in legatura cu afisajele din statii ca sa se stie cand urmeaza sa soseasca tramvaiul, nu doar asa ca sa le urmareasca sefii din birou.
Compostoare noi...deja actualele nu mai fac fata?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 30/Mai/2017
Mesaje: 677
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mie 21 Mai 2008 10:22:44    Titlul subiectului: 93606

Campaniada electorala locala alias "Localiada" care si-a pus amprenta si pe mijloacele de transport si chiar au iesit situatii hilare. Zilele astea incerc sa fac poze mai reusite cu aceste afise.
Cert e ca tramvaiele care nu au avut banere publicitare acum au...

http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/ne-238nchid-ochii-cu-campania-electorala/cn/news-20080521-09285791

Ne închid ochii cu campania electorală
Candidații la dregătoriile orădene nu au scrupule când e să-și lăbărțeze afișele electorale. Chipul actualului primar Mihai Groza și al candidatului PD-L la CJ Bihor, Ștefan Seremi, acoperă geamurile multor orădeni locatari la bloc.
Actualul viceprimar Rozalia Biro și-a întins spațiul publicitar roș-alb-verde pe tramvaie vospind și geamurile astfel că orădenii care stau pe scaune se simt ca în ambulanță, neputând zări marile realizări din urbe... Mai hilară e reclama candidatului independent Călin Raita pe unele tramvaie, capul domniei sale despărțindu-se de corp la deschiderea și închiderea ușilor.

Și afișul candidatului liberal Ilie Bolojan acoperă geamurile magazinului Crișul.

În ce îl privește pe candidatul UDMR Alexandru Kiss la șefia CJ Bihor, notăm că tocmai reclama din curtea Camerei de Industrie și Comerț a fost tuningată de un răuvoitor astfel că actualul mesaj îndeamnă la sinucidere politică...

Păcat că nu mai avem poza de la alegerile trecute, când susținătorii orădeni ai lui Gigi Becali i-au lipit un poster și pe afișierul de la Teatru fără să observe că l-au suprapus peste un afiș care anunța piesa «Netotul», rămânând tocmai titlul acesteia sub chipul păstorului PNG.

Cristian Horgos

_________________
Dear Tatra fans! The next station is the final destination: Oradea. Farewell!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Iun/2017
Mesaje: 1725
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 21 Mai 2008 22:23:37    Titlul subiectului: 93623

Prelungire experimentala a unui traseu:

http://www.radiofavoritfm.ro/2008/05/19/de-astazi-otl-ul-introduce-o-cursa-experimantala/

Radio Favorit a scris:
Pentru o luna, pe linia 18 de autobuz , plecarile de la orele 6,40, 8,30 si 15,30 din statia Gara Centrala, se vor efectua pânǎ la Spitalul T.B.C.
Numarul calatorilor care vor fi transportati va decide mentinerea sau nu a acestor curse precum si cresterea ori diminuarea numarului acestora.
Vor fi înfiintate statiile Izvorului I si Spitalul T.B.C.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Sytrus



Data înscrierii: 07/Sep/2007
Ultima vizita: 09/Feb/2017
Mesaje: 44
Locație: Oradea

MesajTrimis: Sâm 24 Mai 2008 11:20:09    Titlul subiectului: 93727

Greva spontana la OTL:

Elevii si muncitorii oradeni care se deplaseaza cu autobuzul nu au ajuns ieri la timp la scoala si la servici. Circulatia autobuzelor in Oradea a fost intrerupta mai bine de 8 ore din cauza unei greve spontane a soferilor de la OTL. Acestia erau nemultumiti de cresterea salariilor cu 15%, cu toate ca inainte cu o zi liderii de sindicat si conducerea regiei au semnat actul aditional la contractul colectiv de munca, ce cuprindea aceasta cerere. Pe de alta parte, soferii s-au plans si de conditiile grele de munca, precum si de faptul ca pentru a castiga un salariu decent trebuie sa faca ore suplimentare. Doar promisiunile primarului Mihai Groza, de marire a salariului cu inca 10 procente fata de cele 15 din contract, au urnit autobuzele OTL, dupa ora 14:00. Pana atunci, calatorii asteptau nedumeriti in statii, nestiind ce se intampla, fiindca nimeni nu i-a informat despre greva soferilor. Soferii spun ca daca promisiunile nu se vor materializa, vor relua greva in patru-cinci zile.

(Sursa: http://feroviarul.blogspot.com)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Iun/2017
Mesaje: 1725
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 27 Mai 2008 22:39:42    Titlul subiectului: 93863

Comentarii dupa greva de vineri dimineata:

http://new.bihoreanul.ro/bihor/calatorii-otl-vor-fi-despagubiti-2655636

Bihoreanul a scris:
Greva spontană de la OTL s-a încheiat vineri în jurul orei 14. Cornel Lupău, directorul RA OTL, a spus că greva a afectat circa 25.000 de călători și numai pierderile din vânzarea de bilete se ridică la circa 375 milioane lei vechi. “Dacă nu porneau lucrul nici la prânz, i-am fi acționat în instanță pentru grevă ilegală. Așa, șoferii care au refuzat să iasă pe traseu vor figura ca absenți nemotivați pentru o jumătate de zi”, a spus Lupău.

Directorul OTL a declarat că greviștii vor trebui să îi despăgubească pe călătorii care nu au putut circula cu autobuzul. “Oamenii care și-au plătit abonament, dar nu s-au putut folosi de el și pot face dovada că au circulat cu taxiul vor fi despăgubiți. Nu știu deocamdată cum, de la sindicat sau de la cei 40 de șoferi, nu mă interesează, dar lucrurile nu pot rămâne așa”, a declarat Lupău.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 23 Sep 2008 23:19:43    Titlul subiectului: 98680

Teatru în tramvai
ORADEA - Orădenii au putut urmări duminică după-amiaza o piesă de teatru neconvențional care s-a jucat într-un tramvai. Scenariul piesei „Un tramvai numit Popescu” aparține poetului Cristian Popescu, în regia și după scenariul lui Gavriil Pinte.
Spectacolul s-a jucat într-un tramvai care avea bordul împodobit cu un cuplu de miri în straie de nuntă. Tramvaiul a fost introdus în trafic pe traseul Piața Unirii - Gara Centrală - Bulevardul Decebal și retur.
Un actor și-a întins galant mâna pentru a invita călătorii: „Poftiți în călătorie de nuntă”, în timp ce un violonist (Vlad Robaș) acompania invitația actorilor, miri și mirese cu fețe șterse. Puțini au fost cei care au găsit loc la spectacolul care a durat o oră și jumătate.

Familia Popescu

În prima parte a spectacolului, pe un culoar strâmt, actorii Teatrului Național din Sibiu au ironizat personajele familiei Popescu: poetul (interpretat de Florin Coșuleț), tatăl (Bogdan Sărătean), mama (Diana Văcaru Lazăr), bunica (Dana Taloș), bunicul (Cătălin Neghină), sora și mătușa, interpretate de actrițele Ema Vetean, respectiv Maria Anușcă. Personajele cele mai îndrăgite de public au fost Cristi și Arta Popescu. Personajele înșirate de aceștia au fost păpușile și instalațiile cărora aceștia le-au dat viață.
Pe tot traseul, violonistul delecta sufletele spectatorilor cu câte un cântec. În scenă apare la un moment dat Arta Popescu, căreia Cristi îi propune să-și petreacă luna de miere împreună cu el în tramvai.
Actorii au fost costumați în straie de nuntă, în miri și mirese.
La încrucișarea liniilor de tramvai din Parcul 1 Decembrie actorii au jucat o secvență de teatru de animație, o secvență din piesa lui Caragiale „Conu Leonida”.
La întoarcere, actorii au evidențiat calitățile lui Popescu: teatrul, circul, muzica, dansul, pictura sau filmul.
Spectacolul s-a jucat în limbile română, franceză, engleză și germană

Articol scris de Crina Dobocan, il gasiti la http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/teatru-238n-tramvai/cn/news-20080922-04054538

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 27 Sep 2008 18:07:11    Titlul subiectului: 98860

bihon a scris:
Întrerupere circulație tramvai 1
Oradea - Sambata, 27.09. între orele 8:00 - 12:00, datorită lucrărilor de asfaltare a carosabilului de pe str. Transilvaniei care vor fi executate de S.C. Drumuri Orășenești S.A., se va opri circulația tramvaielor pe linia 1. În locul tramvaielor vor circula autobuze pe relața Parcul Olosig - C. Coposu - Transilvaniei - Dacia –Pod CFR și retur respectându-se stațiile de tramvai.
Transportul călătorilor pe relația Pod CFR - Sinteza se va desfășura fără perturbări, conform programului unei zile nelucrătoare.

articolul la: http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/206ntrerupere-circulatie-tramvai-1/cn/news-20080926-07142959

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
stfp



Data înscrierii: 24/Oct/2005
Ultima vizita: 25/Iun/2017
Mesaje: 1725
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mie 22 Oct 2008 00:32:43    Titlul subiectului: 99863

Un articol critic-ironic la adresa directorului OTL:

http://www.bihoreanul.ro/premiile-lui-bihorel/mazilire-cu-ghips-3336299

Bihoreanul a scris:
Prins la înghesuială cu auditul de la OTL, Cornel Lupău, directorul regiei, a aplicat metoda Stănculescu. Asemeni generalului care și-a pus la revoluție piciorul în ghips ca să scape de răspundere, Lupău s-a dat lovit și nu a mai trecut pe la serviciu săptămâna trecută.

Directorul a dat vina pe un accident casnic, în urma căruia și-a luxat piciorul, care a trebuit imobilizat în ghips măcar șapte zile. Asta, până pleacă de la OTL angajații Biroului Audit din Primărie. Nu de alta, dar la cum se anunță forma finală a controlului, șeful regiei va trebui să își fixeze fotoliul directorial în fier beton să nu se clatine sub el.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Sâm 25 Oct 2008 00:43:47    Titlul subiectului: 100000

bihon a scris:
Controlorii OTL recidiveaza
Un vizitator al site-ului nostru a dorit sa ne impartaseasca o intamplare mai putin fericita care ii are in prim plan, din nou, pe controlorii de bilete de la OTL.
"Numele meu este Cristian. As vrea sa va povestesc ce mi s-a intamplat joi seara.
La ora 20:10 am luat tramvaiul din statia de la spitalul de copii, impreuna cu sotia mea. Eu am abonament, iar sotia mea nu. De accea am cautat un chiosc de bilete, dar toate erau inchise, iar automate de bilete nu exista in zona. La Crisul am vrut sa coboram, cand am fost opriti de niste controlori. Subliniez faptul ca ei erau in statie, nu in tramvai.
Cu nesimtire mi-au cerut biletul si le-am zis ca nu am avut de unde cumpara. Asa ca sotia mea a primit o amenda de 20lei. La ora 20:25. Controlorul spunea ca trebuia sa ne gandim din timp si sa ne luam pana la ora 20 bilet. Vreau sa va spun ca circulam rar cu tramvaiul, masina noastra fiind in service. Este normal asa ceva? Adica sa nici nu urce in tramvai si dupa ce cobori sa iti ceara biletul? E REVOLTATOR!"

Articolul la http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/controlorii-otl-recidiveaza/cn/news-20081024-01022504

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 23/Iun/2017
Mesaje: 6309
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Sâm 25 Oct 2008 11:51:24    Titlul subiectului: 100009

In mod normal, controlorul nu are voie sa ceara biletul sau abonamentukl in statiile mijloacelor de transport in comun, ci numai in interiorul mijloacelor de transport in comun. Cred ca este un alt abuz al controlorilor, probabil nu isi indeplinisera planul de amenzi pentru luna respectiva.
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
itb 139



Data înscrierii: 02/Iul/2007
Ultima vizita: 14/Feb/2014
Mesaje: 862
Locație: Bucuresti 1 (Grivita)

MesajTrimis: Sâm 25 Oct 2008 18:13:07    Titlul subiectului: 100022

Ai inteles gresit Emil poate cei in culpa au vazut controlorii si s-au impacientat dand buzna sa coboare cat mai rapid din tramvai si uite asa controlorii le-au blocat calea sa mai coboare din tramvai!Normal ei trebuiau sa-si procure indeajuns ca sa nu mai de-a prilej la asemenea incidente!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 04 Noi 2008 13:20:30    Titlul subiectului: 100545

Licitație cu bucluc la OTL
ORADEA - Alien Concept, firma controlată de către Horea Vușcan, cere municipalității orădene să-și întoarcă privirea și spre modalitatea prin care regia de transport local a achiziționat anul trecut, prin licitație, sistemul de informare și dispecerizare a tramvaielor și autobuzelor ce circulă în Oradea.
„Licitația a avut loc în 02.11.2007, cu un termen de livrare de 120 de zile, sunt șase luni de întârziere, prețul de licitație a firmei noastre a fost de 250.000 euro față de prețul concurenței de 600.000 euro, am oferit la jumătate de preț față de concurență și avem proces pe rol împotriva regiei de transport care în mod abuziv a semnat contractul de achiziție fără a ține cont că există un proces pe rol cu privire la această achiziție”, se arată în adresa depusă la Registratura Primăriei Oradea, semnată de către managerul general Alien Concept, Horea Vușcan. Practic, prin depășirea termenului de execuție, Vușcan ar dori ca Primăria să rezilieze contractul existent și să organizeze o altă licitație.

Badea de la Dinamo

Horea Vușcan susține că a fost eliminat de la licitație, deși a avut cel mai bun punctaj. Licitația a fost câștigată, în schimb, de către Radcom SRL din București, societate controlată de către Nicolae Badea, nimeni altul decât președintele Consiliului de Administrației al FC Dinamo București.

Conform procesului-verbal al licitației, Alien Concept SRL din Oradea a oferit un preț de 250.000 euro pentru realizarea investiției, Radcom SRL București a oferit 595.000 euro iar Siemens SRL București a oferit 841.565 euro. Alien și Radcom s-au angajat să finalizeze tehnologizarea în 120 de zile, în timp ce Siemens a dat un termen de 145 de zile.

Primăria va analiza...

Termenul de execuție al lucrării a fost depășit de mult, panourile informative din stațiile de tramvai fiind și acum doar în faza de testare. Sistemul de informare și dispecerizare achiziționat de Primărie are rolul de a informa călătorii care e următoarea stație, cei care așteaptă în stații pot afla de pe panourile electronice ce tramvai urmează să sosească în stație și în cât timp, cu o marjă de eroare de 1 minut. De asemenea, prin acest sistem, dispeceratul OTL poate observa în timp real gradul de solicitudine al vehiculelor OTL, putând suplimenta sau, dimpotrivă, retrage de pe trasee, autobuze și tramvaie, astfel încât activitatea regiei de transport să corespundă întocmai solicitărilor.

Viceprimarul Gheorghe Carp ne-a declarat că este la curent cu situația dată, însă municipalitatea nu a luat încă o decizie în acest sens. „Vom analiza situația și vom lua măsurile care se impun”, ne-a declarat viceprimarul care se ocupă de Direcția Tehnică a Primăriei.

Pe 31 octombrie a.c., Alien Concept a înregistrat o adresă și la OTL, prin care solicită o serie de răspunsuri cu privire la organizarea licitației și derularea contractului. Directorul OTL, Corneliu Lupău, proaspăt revenit dintr-un concediu de boală de trei săptămâni, spune că nu e la curent cu adresa Alien Concept. Mai mult, Lupău subliniază că el nu a făcut parte din comisia de organizare a licitației, însă a ținut să ne arate că e dispus să facă public dosarul licitației, pentru a se vedea exact despre ce e vorba cu acest contract.


Miroase a putred dar e campanie electorala, acum ies la iveala toate neregulile, apoi 4 ani va fi liniste. Articolul il gasiti la http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/licitatie-cu-bucluc-la-otl/cn/news-20081103-06155870

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Mar 04 Noi 2008 13:29:51    Titlul subiectului: 100547

Bihor Online a scris:
Controlori reclamați
ORADEA - Orădeanca Victoria Gug ne-a reclamat la redacție comportamentul unor controlori OTL care au descins vineri dimineața în autobuzul 13.
„Eu și soțul meu ne conduceam copilul spre spital. Soțul avea bilet, iar eu legitimație de călătorie. Însă am uitat acasă legitimația băiețelului de clasa I, care nu și-a scos-o din ghiozdan, fiindcă are mâna în atelă. Controlorii ne-au cerut actele, dar nu am avut cele pentru copil, și le-am spus de ce. Buletinul mi l-au înapoiat, dar mi-au reținut legitimația, deși puteau doar să noteze datele din buletin pentru o eventuală amendă. M-am enervat și le-am spus că nu au dreptul să-mi rețină legitimația, și am vrut să mi-o iau înapoi. Atunci alt controlor m-a îmbrâncit înapoi pe scaun și au coborât”, ne-a spus doamna Gug.

Iar părerea reclamantei a coincis cu cea a conducerii OTL, de vreme ce i-a înapoiat legitimația.

„Mi-am dus copilul la operație, iar legitimația mea mi-am recuperat-o după ce am dus legitimația copilului la sediul OTL de lângă depou. Eu cred că acei controlori trebuie sancționați, fiindcă nu au procedat corect”, încheie Victoria Gug


Revin problemele cu controlorii, oare a cita oara cineva e nemultumit de ei? Articolul la: http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/controlori-reclamati/cn/news-20081103-10262675

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Vin 26 Dec 2008 03:44:30    Titlul subiectului: 103064

Bihon a scris:
Csuzi Istvan, director la OTL
După demiterea, miercuri, a fostului director al OTL, Cornel Lupău, vineri s-a decis înlocuitorul său, în persoana fostului candidat al UDMR la Colegiul de Deputați Oradea la alaegerile parlamentare din 30 noiembrie.
„În ședința Consiliului Local al municipiului Oradea, de vineri, 19 decembrie, dl Csuzi Istvan a fost numit în funcția de director general al R.A. OTL și președinte al Consiliului de Administrație al regiei.

D-l Csuzi Istvan s-a născut în data de 22 iunie 1960 la Oradea și a absolvit Facultatea de Inginerie Electronică din cadrul Institutului Politehnic «Traian Vuia», Timișoara, promoția 1985. Din 1992 și până în prezent a fost manager general la S.C. Trioda SRL Oradea. Este căsătorit și are un copil.”, precizează Biroul de Presă al Primăriei Oradea.

Reamintim că ex-directorul Cornel Lupău a fost debarcat de la conducerea regiei de transport local în urma grevei izbucnite marți și încheiate miercuri. Până azi, interimatul la OTL l-a asigurat directorul tehnic, Nicolae Popescu.

Articolul este de gasit la http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/csuzi-istvan-director-la-otl/cn/news-20081219-02463457

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
P.I.



Data înscrierii: 02/Apr/2008
Ultima vizita: 28/Oct/2012
Mesaje: 24
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 03 Feb 2009 23:03:48    Titlul subiectului: 105477

Se pare ca noul director al regiei se apuca de schimbare om cadrul OTL:

La două săptămâni după ce a anunțat că dorește ca regia să asigure uniforme pentru vatmani și șoferi, precum și echipamente de lucru pentru mecanici, strungari, sudori și lăcătuși, conducerea OTL a primit primele oferte din partea unor firme specializate, deocamdată doar pentru angajații aflați în contact cu publicul.

Prezentate într-o conferință de presă desfășurată marți la sediul regiei, modelele de uniforme propuse pentru șoferi, vatmani și controlorii de bilete vor costa între 100 și 300 de lei, a apreciat managerul Csuzi Istvan, precizând, însă, că suma exactă va fi cunoscută abia după colectarea mai multor oferte și după desfășurarea conform legii a procedurilor de achiziție publică. „Este vorba de costume complete, de iarnă și de vară, care includ inclusiv cravate, cămăși cu mâneci scurte și tricouri de tip polo, cu mânecă scurtă și guler”, a explicat Csuzi.

„Angajații noștri au primit cu interes această inițiativă, și vom ține cont de sugestiile pe care ni le vor face”, a mai spus managerul OTL.

Întrebat dacă nu consideră deplasată ideea dotării cu uniforme a unora dintre angajații regiei într-o perioadă în care a lansat și propunerea anulării de gratuități pentru pensionari, Csuzi și-a apărat punctul de vedere. „În primul rând, angajații au dreptul prin Codul Muncii la echipament de lucru, inclusiv șoferii și vatmanii, care sunt în contact cu publicul și reprezintă imaginea regiei. În al doilea rând, este vorba de civilizație, deoarece aproape toate municipiile reședință de județ din țară asigură șoferilor și vatmanilor uniforme de lucru”, a spus Csuzi.

Pe de altă parte, managerul OTL a repetat că nu a propus anularea gratuităților pentru toți pensionarii, așa cum a fost acuzat de consilierii locali ai PDL, ci doar pentru pensionarii de lux. „Încă o dată spun că vrem să propunem Consiliului Local anularea legitimațiilor de călătorie gratuite doar pentru pensionarii care au pensie mai mare decât suma a trei salarii medii pe economie, adică 18 milioane de lei vechi. Cine are așa mare pensie își poate plăti singur biletul sau abonamentul”, a subliniat Csuzi.

El a răspuns și unei alte acuze a consilierilor PDL, conform cărora ar intenționa să majoreze prețul abonamentelor. „Nu avem de gând să scumpim abonamentele, ci dimpotrivă, să ieftinim transportul în comun, astfel că o să înjumătățim prețul unui abonament pe toate liniile, de la 90 la 45 de lei”.

Tot legat de schimbările pe care vrea să le introducă în transportul în comun, Csuzi a spus că se gândește și la "uniformizarea" muzicii care se difuzează în prezent pe tramvaie. Dat fiind faptul că unii vatmani au propriile gusturi în materie, iar acestea nu sunt totdeauna pe placul călătorilor, managerul OTL a afirmat că nu exclude varianta colaborării cu un post de radio local, care să fie desemnat prin licitație, pentru ca acesta să fie redifuzat în tramvaie. În prealabil, însă, ar fi nevoie și de instalații de sonorizare adecvate, a mai constatat Csuzi legat de acest subiect.

http://www.bihoreanul.ro/bihor/soferii-vatmanii-si-controlorii-otl-vor-lucra-la-cravata-3856232
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
srazvi



Data înscrierii: 11/Ian/2006
Ultima vizita: 10/Oct/2011
Mesaje: 407
Locație: Arad

MesajTrimis: Joi 05 Feb 2009 00:43:14    Titlul subiectului: 105572

Bihor Online a scris:
Nou tramvai Siemens, în funcțiune, din aceasta saptamana
ORADEA - Cel de-al șaptelea tramvai Siemens a ajuns la Oradea în noaptea de marți spre miercuri la depoul Regiei Autonome Oradea Transport Local, iar în cursul dimineții lucrătorii instituției au efectuat operațiunile de descărcare ale acestuia.
La orele prânzului, acesta a parcurs traseul de porbă pe liniile de tramvai din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al RA OTL, Krisztian Bogdan, în următoarea perioadă vor fi transportate la Oradea și celelalte trei tramvaie Siemens cu podea joasă achiziționate de municipalitate: unul în cursul acestei luni, iar ultimele două în martie.

Orădenii vor putea călători cu noul tramvai sosit la Oradea începând din această săptămână, când va fi pus în funcțiune. În paralel, un alt tramvai dintr-o serie veche este dat spre casare.

RA OTL dispune în prezent de 120 de tramvaie, dintre care 70 rulează zilnic în oraș

Articol aparut aici

_________________
Luna Amara
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
P.I.



Data înscrierii: 02/Apr/2008
Ultima vizita: 28/Oct/2012
Mesaje: 24
Locație: Oradea

MesajTrimis: Sâm 07 Feb 2009 18:20:26    Titlul subiectului: 105735

O stire destul de "interesanta"... Rolling Eyes

Citat:
"Deși l-a recepționat, OTL nu poate folosi cel de-al 7-lea tramvai Siemens

Al șaptelea tramvai Siemens de tip ULF din cele zece contractate la finele anului 2007 a ajuns la Oradea în noaptea de marți spre miercuri, iar de atunci a și fost recepționat de OTL.

Cu toate acestea, tramvaiul, ca și alte două aduse înainte, nu poate fi pus în circulație pe traseele din Oradea, dintr-un motiv parcă rupt din filmele cu proști: nu există linii care să permită deplasarea decât pentru patru dintre ele. Mai concret, în unele curbe liniile sunt prea apropiate una de cealaltă, iar pe anumite tronsoane nu există spațiu lateral față de borduri care să permită trecerea tramvaiului.

„Avem deja șapte tramvaie Siemens, dar nu putem pune în circulație decât patru, până la modificarea liniilor în unele zone”, a declarat pentru Bihoreanul.ro Krisztian Bogdan, purtătorul de cuvânt al OTL. Acesta a confirmat, de asemenea, că tocmai din acest motiv, cel de-al șaptelea tramvai, ca dealtfel și al șaselea și al cincilea, trebuie să mai aștepte până să circule în același timp cu primele patru pe traseele din Oradea.

„Probabil că acest lucru se va întâmpla la finele lunii februarie, după ce se vor încheia lucrările de adaptare a căii de rulare”, a precizat purtătorul de cuvânt al OTL, adăugând că aceste lucrări sunt în desfășurare în cartierul Rogerius, pentru ca tramvaiele Siemens să poată deservi și liniile 1 roșu și 1 negru.

Deocamdată, cele patru tramvaie Siemens care pot circula asigură doar traseele 3 negru și 3 roșu, adică legătura între Nufărul – Gara CFR – Bulevardul Decebal – Nufărul.

Anul trecut, când a fost recepționat primul tramvai de tip Siemens, a fost necesară adaptarea rapidă căii de rulare în virajul de lângă Parcul 1 Decembrie, lucrările respective fiind executate în timp record și fără a li se face publicitate, pentru ca tramvaiul să poată fi scos pe traseu.

Întrebat dacă OTL a înregistrat scăderea consumului de electricitate, dat fiind faptul că tramvaiele Siemens au un sistem de recuperare a energiei la frânare, purtătorul de cuvânt al regiei a declarat că este prea devreme pentru a se fi făcut asemenea socoteli. „Știm că, teoretic, acest tip de tramvaie consumă cu până la 30% mai puțină energie, dar până acum nu s-au făcut măsurători în acest sens”, a spus Krisztian Bogdan.

Acesta a mai afirmat că al optulea tramvai Siemens ULF va ajunge la Oradea la finele acestei luni, iar ultimele două în luna martie. „Putem spune, cu certitudine, că aceste achiziții au ridicat gradul de confort al pasagerilor”, a încheiat purtătorul de cuvânt al OTL."

http://www.bihoreanul.ro/bihor/desi-l-a-receptionat-otl-nu-poate-folosi-cel-de-al-7-lea-tramvai-siemens-3871206


Eu nu inteleg ceva. Cica "nu există linii care să permită deplasarea decât pentru patru dintre ele. Mai concret, în unele curbe liniile sunt prea apropiate una de cealaltă, iar pe anumite tronsoane nu există spațiu lateral față de borduri care să permită trecerea tramvaiului." Celelalte tramvaie au o constructie diferita? ca numai primele patru pot sa circule in asemenea conditii? Nu cred... Dar daca in asemenea conditii pot circula 4 astfel de tramvaie, de ce nu poate sa circule 5,6,7...etc? Inteleg ca in Rogerius, pe linia 1 inca nu este finalizata lucrarile de adaptare, dar pana atunci putea sa ruleze celelalte garnituri pe linia 3, alaturi de primele 4...
Nu stiu ce sa spun, poate ca numai pentru mine este asa complicata treaba...imi cer scuze. Poate sa dea o explicatie cineva?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
marcel



Data înscrierii: 25/Aug/2008
Ultima vizita: 06/Mar/2017
Mesaje: 100
Locație: Budapesta (Ungaria); Oradea

MesajTrimis: Dum 08 Feb 2009 13:39:21    Titlul subiectului: Nu cred... 105773

Sincer, nu cred chestia asta. Tramvaiele ar putea sa se astepte inainte de viraje ca sa nu se loveasca. Asa cum circula 4, ar putea sa circule si 8. Si astea 4 se intalnesc cateodata chiar in curbe.

Nu inteleg nici modificarea virajului de langa parcul 1 dec., eu nu am vazut nici o modificare acolo in afara de spargerea asfaltului dintre sine.

Probleme pot fi doar cu sistemul electric. Pe de alta parte nu am inteles nici pana acum cum ca pot circula Siemenesurile pe vechiul sistem, la Budapesta fiind necesara schimbul intregului cablaj si transformatoarelor si altor periferice ca Siemensurile de acolo sa poata foloseasca sistemul de franare care regenereaza energie electrica.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
zsizsi



Data înscrierii: 31/Oct/2005
Ultima vizita: 30/Mai/2017
Mesaje: 677
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 17 Mar 2009 12:02:04    Titlul subiectului: 108082

Clientii Carrefour amendati in masa

Autor : Florin Alexandru, Realitatea Bihoreana 16.03.2009

Odata cu deschiderea ERA Shoping Park din Oradea, pe 11 martie, sute de oradeni au dat buzna la Carrefour sa vada cu ochii lor daca promotiile afisate de companie sunt reale si sa si le procure.
In intampinarea lor a venit si OTL Oradea, care a programat spre Carrefour mai multe microbuze, pe doua sau trei trasee. Microbuzele sunt in intregime acoperite cu reclama companiei.
Dupa ce si-au umplut plasele cu produse, au luat cu asalt microbuzele care asigura transportul, crezand ca e gratuit. Numai ca nici nu s-au inchis bine usile vehiculului, ca au fost luati in primire de controlorii OTL si li s-au cerut bilete de calatorie. Amenzile au curs garla, spre nemultumirea clientilor carora nimeni nu s-a obosit sa le transmita ca transportul nu este gratuit. Mobilizarea controlorilor OTL a fost exemplara: prin amenzile acordate intr-o singura zi si-au facut norma pe o luna intreaga.
Cei amendati ne-au declarat revoltati ca au crezut ca firma Carrefour le pune la dispozitie transport gratuit, la fel cum procedeaza si celelalte mari centre comerciale. Nici prin cap nu le-a trecut ca au nevoie de bilete. Unii dintre ei ni s-au plans ca nimeni, nici de la firma si nici vreun sofer de microbuz, nu i-a avertizat ca transportul nu e gratuit. "Macar daca ne spuneau, asa ar fi fost corect, or, cu totii ne-am simtit ca si cand cineva ar fi urmarit inadins ca noi sa nu luam bilete si sa ni se dea amenda", ne-a declarat una dintre clientele Carrefour. Efectul acestei patanii din prima zi de deschidere a noului hipermarket s-a vazut a doua zi, adica, pe 12 martie si ieri, cand numarul clientilor Carrefour a scazut simtitor. Chestiunea a facut inconjurul marilor centre comerciale si al urbei, oamenii preferand sa se duca la supermarketurile care le asigura gratuit transportul. In fapt, nici preturile nu difera atat de mult, clientii stiu ca ceea ce castiga la raft pierd la biletele de calatorie.
Contactat telefonic, Krisztian Bogdan, putatorul de cuvant al Regiei de transport local, a afirmat ca aceste microbuze, care poarta insemnele Carrefour, sunt ale OTL si ca afisajul este o reclama a magazinului insa nu a putut oferi informatii cu privire la numarul amenzilor acordate in aceste mijloace de transport.

_________________
Dear Tatra fans! The next station is the final destination: Oradea. Farewell!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
boy4ever



Data înscrierii: 31/Mar/2008
Ultima vizita: 21/Iun/2017
Mesaje: 290
Locație: Targu Jiu

MesajTrimis: Mar 17 Mar 2009 16:57:02    Titlul subiectului: 108091

Au meritat amenda oarecum... adica din atatia calatori nici unu nu a vazut compostoarele?? Nu si-au pus intrebarea pentru ce sunt si care e rolul lor?
Sau in Oradea nu e cu autotaxare? Question
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Dr2006



Data înscrierii: 18/Oct/2005
Ultima vizita: 16/Dec/2011
Mesaje: 2186
Locație: Bucuresti 6

MesajTrimis: Mar 17 Mar 2009 17:51:50    Titlul subiectului: 108093

Ce microbuze are OTL? E vorbade ce a mai rămas din Rocar U207-uri?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Sytrus



Data înscrierii: 07/Sep/2007
Ultima vizita: 09/Feb/2017
Mesaje: 44
Locație: Oradea

MesajTrimis: Mar 17 Mar 2009 20:59:08    Titlul subiectului: 108106

Dr2006 a scris:
Ce microbuze are OTL? E vorbade ce a mai rămas din Rocar U207-uri?

Da. 2 Microbuze au reclama la Carrefour. (si cred ca astea 2 mai si sunt numa)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Adresa AIM Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Judetul BIHOR Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Următoare
Pagina 1 din 9

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community