TRAM CLUB ROMANIA

[castrosua]

Si eu faceam asa ceva. Ba chiar am gasit un caiet cu desene de cand eram mic, si in afara de masini si avioane erau autobuze. Ba chiar, cred ca erau mai multe autobuze decat restul lol.

Am avut si eu mecano, dar cu lego m-am jucat mai mult. Inca am si acum un 217E un duble articulat un 117E si 112E scund din lego, si un MCI MC-9 mare de jumate de metru. Nu ma indur sa le demontez si sa le dau nepotului mei, asa ca raman si acum.

As face o macheta acum, de fapt sa termin o macheta de 117UD de care m-am apuc acum cativa ani, cu sasiul gata, scheletul trebuie nituit si tabla sudata pe ea. Geamurile sunt gata, scaunele gata si rotile de la o macheta de camion. Insa mi-ar place sa bag mai mult efort la unul real.

Mare boala asta, dar si cu masinile, ca am piese in frigider si in cuptor

[Catalin Ghita]

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/studentul-mersul-autobuzul-devenit-hobby-am-calatorit-10-ore-zi-adun-informatii-1_5a1d5cb55ab6550cb8a09b22/index.html

"Studentul pentru care mersul cu autobuzul a devenit un hobby: „Am călătorit şi 10 ore pe zi ca să adun informaţii“

28 noiembrie 2017

de Ştefan Lică

Andrei Pintea a îndrăgit în mod special troleibuzele Rocar de Simon. FOTO: Arhiva personală Un nou hobby adună mii de persoane pe Internet şi pe paginile de socializare: aşa au apărut şi forumurile dedicate fanilor mijloacelor de transport în comun. Aici se discută tot ceea ce ţine de acest domeniu, iar pasionaţii postează ştiri şi fotografii din toate oraşele ţării, dar şi de afară. Clujeanul Andrei Pintea are acest hobby încă din copilărie.

Pentru cei mai mulţi dintre români, transportul public reprezintă un adevărat coşmar. Fie că utilizează metroul, tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele companiilor şi regiilor locale, oamenii sunt de regulă nemulţumiţi de condiţii. Cu toate acestea, există şi persoane fascinate de tot ceea ce înseamnă transportul în comun. Iar acest hobby începe să fie tot mai des întâlnit în special printre cei din marile oraşe. Pasiunea copilăriei Andrei Pintea (21 de ani) este student la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. A fost fascinat încă din copilărie de autobuze şi troleibuze, iar pasiunea sa nu a pierit odată cu timpul, ci a devenit din ce în ce mai interesat. El ştie aproape totul despre tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele din oraş, deşi în parcul Companiei de Transport Public Cluj se regăsesc peste 350 de astfel de vechicule. „De mic îmi plăceau autobuzele, îmi amintesc că bunica mă scotea la plimbare cu autobuzul, troleibuzul şi tramvaiul peste tot în oraş. Apoi am început să mă urc singur în mijloacele de transport public, îmi plăcea foarte mult. Interesul meu pentru mijloacele de transport public a rămas relativ constant ani de zile, însă din liceu am devenit parcă şi mai pasionat. Iar după ce am intrat la facultate am început să fiu chiar foarte pasionat de acest domeniu”, a spus Pintea. Prietenii autobuzelor El s-a înscris pe mai multe forumuri în care cei pasionaţi de mijloacele de transport în comun îşi dau întâlnire şi discută despre noutăţile din domeniu. Aşa şi-a făcut şi noi amici, iar cu unii dintre ei se întâlneşte uneori pentru a „vâna” în trafic autobuzele şi troleibuzele Companiei de Transport Public din Cluj. „Într-o zi m-am întâlnit cu nişte prieteni pe care i-am cunoscut atât pe forumul tramclub.org cât şi pe Facebook şi timp de 10 ore am călătorit cu mai multe autobuze care circulau pe nişte linii pe care le cunoşteam mai puţin, pentru a afla şi a aduna mai multe informaţii şi despre traseele respective. Totul a durat cam de la ora 11.00 dimineaţa până la 21.00”, a povestit Andrei. Şi tot prin forumul tramclub.org şi-a făcut prieteni şi în alte localităţi. „Am fost tot aşa la Bucureşti, la Piatra Neamţ, dar şi în alte oraşe unde m-am întâlnit de câteva ori cu amici pasionaţi şi ei de mijloacele de transport în comun. Şi mai vin şi ei din când în când la Cluj, tot din acelaşi motiv”, a explicat studentul. Îi plac troleibuzele Rocar de Simon Ca orice fan al vehiculelor destinate transportului public, Andrei are mărcile şi chiar troleibuzele sale favorite. Cel mai mult îi plac troleibuzele Rocar de Simon. „Din păcate, în prezent mai există puţine în ţară. În Cluj-Napoca mai sunt doar două astfel de troleibuze. Astea îmi plac cel mai mult. Iar dintre autobuze, preferatele mele sunt cele fabricate de Iveco. Clujul are 10 asemenea autobuze, noi-nouţe, cred că sunt cele mai bune din parcul auto al Companiei de Transport Public”, a mai spus Andrei. La fel ca mulţi alţi pasionaţi, Andrei Pintea are o mulţime de fotografie cu mijloacele de transport din oraş. Şi între timp şi-a făcut şi o pagină de Facebook pe care apar o bună parte din pozele pe care le-a realizat de-a lungul timpului. „Din gimnaziu am început să fac primele fotografii cu autobuzele, troleele şi tramvaiele din Cluj. Pe atunci le făceam cu telefonul, între timp, în liceu, mi-am luat pentru asta un aparat foto performant. Şi de atunci tot fac poze”, a mai afirmat clujeanul. Fac schimb de fotografii şi de informaţii cu străinii Fanii transportului public îşi dau întâlnire pe forumuri special realizate, inspirate din afară. Aici se discută despre autobuze, troleibuze şi tramvaie şi se prezintă ultimele „capturi”, adică fotografii cu diverse vehicule. Unul dintre cele mai apreciate forumuri de profil este tramclub.org, care numără nu mai puţin de 3.020 de membri. Aceştia provin din toate oraşele ţării, dar unii dintre ei sunt din ţări ca SUA, Olanda, Franţa sau Germania. Fiecare judeţ al ţării şi fiecare oraş important are paginile sale, iar subiectele – toate legate de transportul public – sunt dintre cele mai diverse. Mulţi dintre membrii forumului sunt pasionaţi de vechile mijloace de transport în comun, însă există şi persoane care sunt mai degrabă interesate de tot ceea ce este nou. Oricine poate posta galerii foto şi video şi oricine poate să ia parte la discuţiile iniţiate aici. Forumul are şi o secţiune dedicată transportului public din ţările Europei, dar şi din alte continente. Alte forumuri asemănătoare care se bucură de mare succes sunt forum.metrouusor.com şi transira.ro, însă există şi altele, care nu se bucură însă de acelaşi succes."

[Catalin Ghita]

https://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/povestea-soferitei-romania-ajunsa-imaginea-companii-transport-elvetia-Si-a-petrecut-jumatate-viata-volanul-tir-ului-soselele-europei-1_5b50c3bedf52022f756a6dea/index.html

"Povestea şoferiţei din România ajunse imaginea unei companii de transport din Elveţia. Şi-a petrecut jumătate din viaţă la volanul TIR-ului pe şoselele Europei

22 Jul 2018

Autor: Ştefan Lică

Crina Luncian se simte în largul ei la volanul unui autobuz lung de 18 metri

Crina Luncian (35 de ani) şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă pe şoselele din Europa şi din Canada, la volanul tirului, dar şi ca şoferiţă de troleibuz şi autobuz. Tânăra este în prezent angajata companiei de transport public din oraşul elveţian Biel şi a devenit chiar imaginea acesteia.

Acum 20 de ani, o puştoaică de numai 16 ani, Crina Luncian, pleca în necunoscut, doar cu un rucsac şi cu 1.000 de mărci germane puse bine într-un buzunar. Rămăsese orfană de ambii părinţi şi visa să cucerească lumea, via Spania, ţara care i-a fost prima destinaţie.

Dar lucrurile au fost puţin mai complicate de atât, iar piedicile aproape că i-au oprit drumul înainte să înceapă. Pe atunci, fiecare român care ieşea din ţară avea nevoie de viză, care era foarte greu de obţinut, iar în foarte multe cazuri se plăteau bani grei „la negru“ pentru asta.

„De la 15 ani eram deja singură, mama a murit pe când aveam 9 ani, iar tata a murit un an mai târziu. Exista de pe atunci mirajul Occidentului, iar eu aveam o verişoară în Spania. Am decis să plec la ea, iar în primii ani am fost chelneriţă“, îşi începe povestea Crina. Admite că a avut o doză de inconştienţă, dar şansa i-a surâs. A reuşit să se întreţină şi să-şi asigure un trai decent, fără să se piardă printre străini.

UN NOU ÎNCEPUT: CUM S-A ANGAJAT ŞOFER DE TIR

După câţiva ani, tânăra s-a întors în România, animată de intenţia de a face şcoala de şoferi de tir şi de autobuz. Se întâmpla în 2005, iar de Crina se lipise deja microbul şofatului şi ştia că doar asta îşi doreşte să facă. „A fost şi este o combinaţie între hobby şi muncă. Asta îmi place să fac, acum nici nu aş mai putea concepe să lucrez altceva“, punctează ea.

Doi ani mai târziu, în 2007, traversa oceanul şi se angaja ca şoferiţă de tir la Montreal, în Canada. Timp de aproape doi ani, a colindat la volan şoselele îngheţate ale Canadei. Dar simţea că parcă ceva îi lipseşte.
„Eu sunt o fire sociabilă, dar când eşti şofer de tir, eşti mai mereu singur, doar tu la volanul maşinii. Şi îmi lipsea ceva“, explică tânăra.

AUTOBUZELE, MARE DRAGOSTE

La sfârşitul anului 2008, Crina s-a întors acasă, la Mediaş, şi tot atunci a început o nouă etapă în viaţa ei. Cea mai frumoasă, spune Crina.

„M-am angajat la compania de transport public din Mediaş ca şofer de autobuz. La început a fost puţin ciudat, în sensul că oamenii nu prea aveau încredere să se urce într-un autobuz condus de o femeie. Mediaşul e un oraş mic, iar multă lume mă cunoştea, mai ales că eram şofer pe o linie care trecea prin cartierul unde locuiam. S-a întâmplat, mai ales la început, să văd că oamenii stăteau în staţie, iar dacă vedeau că vine autobuzul condus de mine, nici măcar nu se mai urcau. Preferau să-l aştepte pe următorul. Pentru mine era cumva frustrant şi mă deranja într-un fel lipsa lor de încredere.“

Ulterior, tânăra s-a mutat la Cluj, unde s-a angajat ca şofer de autobuz pentru o companie privată, după care, în 2014, a plecat în Germania. A muncit pentru mai multe companii publice şi private din oraşe ca Herxheim şi Ludwigshafen, până anul trecut, în octombrie, când s-a mutat în Elveţia, la Biel.

O ofertă excelentă din Elveţia

„Lucrurile au mers foarte bine şi în Germania, mă gândeam chiar să mă stabilesc acolo. Apartamentele nu erau foarte scumpe, undeva la 70.000-80.000 de euro, şi intenţionam să-mi cumpăr unul, însă am primit între timp o ofertă din Elveţia, care mi s-a părut excelentă.“

La Biel, Crina conduce şi troleibuze şi autobuze. Tânăra spune că nu a avut niciodată incidente sau accidente şi se simte în largul ei la volan. „Mi s-a întâmplat o singură dată, pe când eram şofer de tir, să ajung într-o parcare, iar acolo să-mi bată la geam un alt şofer şi să nu mă lase să dorm. Dar m-am descurcat, l-am calmat rapid. Am sunat la Poliţie şi s-a mai ales şi cu o amendă şi cu alte probleme. Iar de când sunt şofer de autobuz şi troleibuz, chiar n-am avut nicio problemă deosebită. Câteodată se mai întâmpla, în Germania, să se urce câte un călător aflat în stare de ebrietate şi care făcea scandal. Îi recunoşteam repede, de obicei erau străini cei care se manifestau aşa. Nu am avut nicio problemă să mă duc la ei, să-i iau de braţ şi să-i dau jos din autobuz dacă săreau calul şi nu voiau să înţeleagă cu vorba bună“, mai spune Crina.

În Elveţia s-a adaptat foarte repede şi s-a integrat fără probleme la locul de muncă. Salariul generos şi condiţiile de acolo compensează faptul că uneori se trezeşte la 2.00 noaptea pentru a intra pe tură.

„Programul este un pic mai dificil, în sensul că se întâmplă să petrec şi câte 14 ore la locul de muncă, din care sunt plătită efectiv doar pentru 9 ore, adică exact atât cât conduc. Dar asta se întâmplă fiindcă există mai multe pauze, iar în timpul respectiv nu mai are rost să merg acasă ca să am de unde să mă întorc. Însă salariul şi condiţiile sunt foarte bune, aici e locul unde îţi poţi construi uşor un viitor din punct de vedere material.“

Crina Luncian a devenit în scurt timp şi imaginea companiei de transport public din Biel. Tânăra apare în reclame şi în afişele companiei postate în timpul campaniilor de recrutare de personal. Recent, un ziar local din Biel a publicat povestea ei, iar două posturi de televiziune din Elveţia au difuzat interviuri cu românca.

GLOBE-TROTTER ŞI POLIGLOTĂ

În cei 20 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară, Crina a străbătut aproape întreaga lume, în interes de serviciu sau în concedii. Dacă Europa o cunoaşte aproape la fel de bine ca Mediaşul natal, Canada şi SUA le ştie în lung şi în lat, de pe vremea când era şoferiţă de tir, iar în concedii a bifat mai multe destinaţii exotice.

Un alt avantaj este faptul că vorbeşte nu mai puţin de cinci limbi străine. Crina a învăţat spaniola în anii petrecuţi în Spania, engleza şi franceza şi le-a perfecţionat în Canada şi Elveţia, iar germana şi italiana în Germania, respectiv în Elveţia.

„Viaţa m-a purtat în mai multe zări şi ţări, dar acum mă simt excelent aici unde mă aflu. Nu ştiu dacă mă voi stabili în Elveţia, tot viaţa m-a învăţat că se pot întâmpla multe. M-aş descurca oriunde, cunosc mai multe limbi străine şi am văzut destule cu ochii mei, nu mă tem de nicio provocare“, precizează tânăra.

NU E TENTATĂ SĂ REVINĂ ÎN ŢARĂ

Deşi admite că de multe ori îi este foarte dor de ţară şi de prietenii din România, Crina nu se vede prea curând reîntoarsă acasă. „Mi-e dor de multe ori de ţară, dar pe de altă parte, m-am obişnuit aici. În plus, uneori e deprimant atunci când vin în România. E sărăcie, iar peste tot nu auzi decât de oameni care nu-şi pot plăti cheltuielile, de sărăcie şi de necazurile pe care le atrage asta. Nu avem infrastructură, nu avem şosele, autostrăzi, căi ferate, nu se face absolut nimic de atâţia ani. E trist să vezi că în ţară nu se schimbă absolut nimic şi că indiferent de cine se află la guvernare, lucrurile bat pasul pe loc. Pentru că ăsta e adevărul: în 30 de ani nu s-a făcut nimic important în România“, consideră Crina.

Se vede, în schimb, conducând toată viaţa şi spune că şofatul şi autobuzele reprezintă enorm pentru ea.
„Mă simt liberă când sunt la volan, îmi place să lucrez cu oamenii, să fiu utilă. Atunci când sunt la volan, am sentimentul libertăţii depline, asta am făcut, asta fac şi asta vreau să fac toată viaţa“, a încheiat Crina. ;"

[guest]

Nu am putea sa o invitam sa posteze pe Tramclub ?

[Scania]

[ADK]

Pentru majoritatea este un calvar acest subiect, pe când nouă ne place la un nivel mai mare. Personal n-am avut așa dialoguri mai cu nimeni, toată lumea (inclusiv colegii de la școală), știau că-mi plac și (doar unii) că lipseam să mă duc prin autobazele/depourile RATB. O fază mai comică a fost prin 2016, cu o fostă prietenă (din păcate acum decedată ), când mă tot întreba de ce mă duc atât de des la Ploiești... Și se uită pe camera mea, care pe atunci făceam pozele cu un Nikon mai mic, vede un Ikarus 260 și zice ”d-astea am avut și noi”.
În rest am fost destul de încurajat în acest domeniu care doresc să-l urmez mai mult, însă o activitate mai ciudată dar interesantă pe care o am este să întreb foștii șoferi mai colecționari, care-mi sunt persoane mai apropriate, dacă mai au diverse componente de la autobuzele vechi (gen butoane, ceasuri, etc), și nu le mai trebuie. Unele chiar le-am găsit întrebuințări, poate pare încă o dată ciudat dar la mașina mică am o consolă numai cu butoane de Ikarus perfect funcționale, instalate corespunzător cu funcții și martori chiar utili (cum ar fi cel de stop pe frînă). Dacă vă interesează, fac niște poze.