Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Pasiunea noastra vazuta de altii
Du-te la pagina Anterioară  1, 2
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Cafeneaua Tramclub
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
castrosua



Data înscrierii: 24/Noi/2006
Ultima vizita: 18/Oct/2018
Mesaje: 799
Locație: New York (SUA)

MesajTrimis: Dum 09 Iul 2017 14:06:41    Titlul subiectului: 190994

Si eu faceam asa ceva. Ba chiar am gasit un caiet cu desene de cand eram mic, si in afara de masini si avioane erau autobuze. Ba chiar, cred ca erau mai multe autobuze decat restul lol.

Am avut si eu mecano, dar cu lego m-am jucat mai mult. Inca am si acum un 217E un duble articulat un 117E si 112E scund din lego, si un MCI MC-9 mare de jumate de metru. Nu ma indur sa le demontez si sa le dau nepotului mei, asa ca raman si acum.

As face o macheta acum, de fapt sa termin o macheta de 117UD de care m-am apuc acum cativa ani, cu sasiul gata, scheletul trebuie nituit si tabla sudata pe ea. Geamurile sunt gata, scaunele gata si rotile de la o macheta de camion. Insa mi-ar place sa bag mai mult efort la unul real.

Mare boala asta, dar si cu masinile, ca am piese in frigider si in cuptor Very Happy

_________________
Mi-e dor de Dac-uri!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 19/Oct/2018
Mesaje: 6191
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Joi 07 Dec 2017 15:05:43    Titlul subiectului: 192666

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/studentul-mersul-autobuzul-devenit-hobby-am-calatorit-10-ore-zi-adun-informatii-1_5a1d5cb55ab6550cb8a09b22/index.html

"Studentul pentru care mersul cu autobuzul a devenit un hobby: „Am călătorit și 10 ore pe zi ca să adun informații“

28 noiembrie 2017

de Ștefan Lică

Andrei Pintea a îndrăgit în mod special troleibuzele Rocar de Simon. FOTO: Arhiva personală Un nou hobby adună mii de persoane pe Internet și pe paginile de socializare: așa au apărut și forumurile dedicate fanilor mijloacelor de transport în comun. Aici se discută tot ceea ce ține de acest domeniu, iar pasionații postează știri și fotografii din toate orașele țării, dar și de afară. Clujeanul Andrei Pintea are acest hobby încă din copilărie.

Pentru cei mai mulți dintre români, transportul public reprezintă un adevărat coșmar. Fie că utilizează metroul, tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele companiilor și regiilor locale, oamenii sunt de regulă nemulțumiți de condiții. Cu toate acestea, există și persoane fascinate de tot ceea ce înseamnă transportul în comun. Iar acest hobby începe să fie tot mai des întâlnit în special printre cei din marile orașe. Pasiunea copilăriei Andrei Pintea (21 de ani) este student la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. A fost fascinat încă din copilărie de autobuze și troleibuze, iar pasiunea sa nu a pierit odată cu timpul, ci a devenit din ce în ce mai interesat. El știe aproape totul despre tramvaiele, autobuzele și troleibuzele din oraș, deși în parcul Companiei de Transport Public Cluj se regăsesc peste 350 de astfel de vechicule. „De mic îmi plăceau autobuzele, îmi amintesc că bunica mă scotea la plimbare cu autobuzul, troleibuzul și tramvaiul peste tot în oraș. Apoi am început să mă urc singur în mijloacele de transport public, îmi plăcea foarte mult. Interesul meu pentru mijloacele de transport public a rămas relativ constant ani de zile, însă din liceu am devenit parcă și mai pasionat. Iar după ce am intrat la facultate am început să fiu chiar foarte pasionat de acest domeniu”, a spus Pintea. Prietenii autobuzelor El s-a înscris pe mai multe forumuri în care cei pasionați de mijloacele de transport în comun își dau întâlnire și discută despre noutățile din domeniu. Așa și-a făcut și noi amici, iar cu unii dintre ei se întâlnește uneori pentru a „vâna” în trafic autobuzele și troleibuzele Companiei de Transport Public din Cluj. „Într-o zi m-am întâlnit cu niște prieteni pe care i-am cunoscut atât pe forumul tramclub.org cât și pe Facebook și timp de 10 ore am călătorit cu mai multe autobuze care circulau pe niște linii pe care le cunoșteam mai puțin, pentru a afla și a aduna mai multe informații și despre traseele respective. Totul a durat cam de la ora 11.00 dimineața până la 21.00”, a povestit Andrei. Și tot prin forumul tramclub.org și-a făcut prieteni și în alte localități. „Am fost tot așa la București, la Piatra Neamț, dar și în alte orașe unde m-am întâlnit de câteva ori cu amici pasionați și ei de mijloacele de transport în comun. Și mai vin și ei din când în când la Cluj, tot din același motiv”, a explicat studentul. Îi plac troleibuzele Rocar de Simon Ca orice fan al vehiculelor destinate transportului public, Andrei are mărcile și chiar troleibuzele sale favorite. Cel mai mult îi plac troleibuzele Rocar de Simon. „Din păcate, în prezent mai există puține în țară. În Cluj-Napoca mai sunt doar două astfel de troleibuze. Astea îmi plac cel mai mult. Iar dintre autobuze, preferatele mele sunt cele fabricate de Iveco. Clujul are 10 asemenea autobuze, noi-nouțe, cred că sunt cele mai bune din parcul auto al Companiei de Transport Public”, a mai spus Andrei. La fel ca mulți alți pasionați, Andrei Pintea are o mulțime de fotografie cu mijloacele de transport din oraș. Și între timp și-a făcut și o pagină de Facebook pe care apar o bună parte din pozele pe care le-a realizat de-a lungul timpului. „Din gimnaziu am început să fac primele fotografii cu autobuzele, troleele și tramvaiele din Cluj. Pe atunci le făceam cu telefonul, între timp, în liceu, mi-am luat pentru asta un aparat foto performant. Și de atunci tot fac poze”, a mai afirmat clujeanul. Fac schimb de fotografii și de informații cu străinii Fanii transportului public își dau întâlnire pe forumuri special realizate, inspirate din afară. Aici se discută despre autobuze, troleibuze și tramvaie și se prezintă ultimele „capturi”, adică fotografii cu diverse vehicule. Unul dintre cele mai apreciate forumuri de profil este tramclub.org, care numără nu mai puțin de 3.020 de membri. Aceștia provin din toate orașele țării, dar unii dintre ei sunt din țări ca SUA, Olanda, Franța sau Germania. Fiecare județ al țării și fiecare oraș important are paginile sale, iar subiectele – toate legate de transportul public – sunt dintre cele mai diverse. Mulți dintre membrii forumului sunt pasionați de vechile mijloace de transport în comun, însă există și persoane care sunt mai degrabă interesate de tot ceea ce este nou. Oricine poate posta galerii foto și video și oricine poate să ia parte la discuțiile inițiate aici. Forumul are și o secțiune dedicată transportului public din țările Europei, dar și din alte continente. Alte forumuri asemănătoare care se bucură de mare succes sunt forum.metrouusor.com și transira.ro, însă există și altele, care nu se bucură însă de același succes."

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Catalin Ghita



Data înscrierii: 27/Oct/2005
Ultima vizita: 19/Oct/2018
Mesaje: 6191
Locație: Popesti-Leordeni, Buzau

MesajTrimis: Lun 23 Iul 2018 07:58:30    Titlul subiectului: 195821

https://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/povestea-soferitei-romania-ajunsa-imaginea-companii-transport-elvetia-Si-a-petrecut-jumatate-viata-volanul-tir-ului-soselele-europei-1_5b50c3bedf52022f756a6dea/index.html

"Povestea șoferiței din România ajunse imaginea unei companii de transport din Elveția. Și-a petrecut jumătate din viață la volanul TIR-ului pe șoselele Europei

22 Jul 2018

Autor: Ștefan Lică

Crina Luncian se simte în largul ei la volanul unui autobuz lung de 18 metri

Crina Luncian (35 de ani) și-a petrecut mai bine de jumătate din viață pe șoselele din Europa și din Canada, la volanul tirului, dar și ca șoferiță de troleibuz și autobuz. Tânăra este în prezent angajata companiei de transport public din orașul elvețian Biel și a devenit chiar imaginea acesteia.

Acum 20 de ani, o puștoaică de numai 16 ani, Crina Luncian, pleca în necunoscut, doar cu un rucsac și cu 1.000 de mărci germane puse bine într-un buzunar. Rămăsese orfană de ambii părinți și visa să cucerească lumea, via Spania, țara care i-a fost prima destinație.

Dar lucrurile au fost puțin mai complicate de atât, iar piedicile aproape că i-au oprit drumul înainte să înceapă. Pe atunci, fiecare român care ieșea din țară avea nevoie de viză, care era foarte greu de obținut, iar în foarte multe cazuri se plăteau bani grei „la negru“ pentru asta.

„De la 15 ani eram deja singură, mama a murit pe când aveam 9 ani, iar tata a murit un an mai târziu. Exista de pe atunci mirajul Occidentului, iar eu aveam o verișoară în Spania. Am decis să plec la ea, iar în primii ani am fost chelneriță“, își începe povestea Crina. Admite că a avut o doză de inconștiență, dar șansa i-a surâs. A reușit să se întrețină și să-și asigure un trai decent, fără să se piardă printre străini.

UN NOU ÎNCEPUT: CUM S-A ANGAJAT ȘOFER DE TIR

După câțiva ani, tânăra s-a întors în România, animată de intenția de a face școala de șoferi de tir și de autobuz. Se întâmpla în 2005, iar de Crina se lipise deja microbul șofatului și știa că doar asta își dorește să facă. „A fost și este o combinație între hobby și muncă. Asta îmi place să fac, acum nici nu aș mai putea concepe să lucrez altceva“, punctează ea.

Doi ani mai târziu, în 2007, traversa oceanul și se angaja ca șoferiță de tir la Montreal, în Canada. Timp de aproape doi ani, a colindat la volan șoselele înghețate ale Canadei. Dar simțea că parcă ceva îi lipsește.
„Eu sunt o fire sociabilă, dar când ești șofer de tir, ești mai mereu singur, doar tu la volanul mașinii. Și îmi lipsea ceva“, explică tânăra.

AUTOBUZELE, MARE DRAGOSTE

La sfârșitul anului 2008, Crina s-a întors acasă, la Mediaș, și tot atunci a început o nouă etapă în viața ei. Cea mai frumoasă, spune Crina.

„M-am angajat la compania de transport public din Mediaș ca șofer de autobuz. La început a fost puțin ciudat, în sensul că oamenii nu prea aveau încredere să se urce într-un autobuz condus de o femeie. Mediașul e un oraș mic, iar multă lume mă cunoștea, mai ales că eram șofer pe o linie care trecea prin cartierul unde locuiam. S-a întâmplat, mai ales la început, să văd că oamenii stăteau în stație, iar dacă vedeau că vine autobuzul condus de mine, nici măcar nu se mai urcau. Preferau să-l aștepte pe următorul. Pentru mine era cumva frustrant și mă deranja într-un fel lipsa lor de încredere.“

Ulterior, tânăra s-a mutat la Cluj, unde s-a angajat ca șofer de autobuz pentru o companie privată, după care, în 2014, a plecat în Germania. A muncit pentru mai multe companii publice și private din orașe ca Herxheim și Ludwigshafen, până anul trecut, în octombrie, când s-a mutat în Elveția, la Biel.

O ofertă excelentă din Elveția

„Lucrurile au mers foarte bine și în Germania, mă gândeam chiar să mă stabilesc acolo. Apartamentele nu erau foarte scumpe, undeva la 70.000-80.000 de euro, și intenționam să-mi cumpăr unul, însă am primit între timp o ofertă din Elveția, care mi s-a părut excelentă.“

La Biel, Crina conduce și troleibuze și autobuze. Tânăra spune că nu a avut niciodată incidente sau accidente și se simte în largul ei la volan. „Mi s-a întâmplat o singură dată, pe când eram șofer de tir, să ajung într-o parcare, iar acolo să-mi bată la geam un alt șofer și să nu mă lase să dorm. Dar m-am descurcat, l-am calmat rapid. Am sunat la Poliție și s-a mai ales și cu o amendă și cu alte probleme. Iar de când sunt șofer de autobuz și troleibuz, chiar n-am avut nicio problemă deosebită. Câteodată se mai întâmpla, în Germania, să se urce câte un călător aflat în stare de ebrietate și care făcea scandal. Îi recunoșteam repede, de obicei erau străini cei care se manifestau așa. Nu am avut nicio problemă să mă duc la ei, să-i iau de braț și să-i dau jos din autobuz dacă săreau calul și nu voiau să înțeleagă cu vorba bună“, mai spune Crina.

În Elveția s-a adaptat foarte repede și s-a integrat fără probleme la locul de muncă. Salariul generos și condițiile de acolo compensează faptul că uneori se trezește la 2.00 noaptea pentru a intra pe tură.

„Programul este un pic mai dificil, în sensul că se întâmplă să petrec și câte 14 ore la locul de muncă, din care sunt plătită efectiv doar pentru 9 ore, adică exact atât cât conduc. Dar asta se întâmplă fiindcă există mai multe pauze, iar în timpul respectiv nu mai are rost să merg acasă ca să am de unde să mă întorc. Însă salariul și condițiile sunt foarte bune, aici e locul unde îți poți construi ușor un viitor din punct de vedere material.“

Crina Luncian a devenit în scurt timp și imaginea companiei de transport public din Biel. Tânăra apare în reclame și în afișele companiei postate în timpul campaniilor de recrutare de personal. Recent, un ziar local din Biel a publicat povestea ei, iar două posturi de televiziune din Elveția au difuzat interviuri cu românca.


GLOBE-TROTTER ȘI POLIGLOTĂ

În cei 20 de ani de când a plecat pentru prima dată din țară, Crina a străbătut aproape întreaga lume, în interes de serviciu sau în concedii. Dacă Europa o cunoaște aproape la fel de bine ca Mediașul natal, Canada și SUA le știe în lung și în lat, de pe vremea când era șoferiță de tir, iar în concedii a bifat mai multe destinații exotice.

Un alt avantaj este faptul că vorbește nu mai puțin de cinci limbi străine. Crina a învățat spaniola în anii petrecuți în Spania, engleza și franceza și le-a perfecționat în Canada și Elveția, iar germana și italiana în Germania, respectiv în Elveția.

„Viața m-a purtat în mai multe zări și țări, dar acum mă simt excelent aici unde mă aflu. Nu știu dacă mă voi stabili în Elveția, tot viața m-a învățat că se pot întâmpla multe. M-aș descurca oriunde, cunosc mai multe limbi străine și am văzut destule cu ochii mei, nu mă tem de nicio provocare“, precizează tânăra.

NU E TENTATĂ SĂ REVINĂ ÎN ȚARĂ

Deși admite că de multe ori îi este foarte dor de țară și de prietenii din România, Crina nu se vede prea curând reîntoarsă acasă. „Mi-e dor de multe ori de țară, dar pe de altă parte, m-am obișnuit aici. În plus, uneori e deprimant atunci când vin în România. E sărăcie, iar peste tot nu auzi decât de oameni care nu-și pot plăti cheltuielile, de sărăcie și de necazurile pe care le atrage asta. Nu avem infrastructură, nu avem șosele, autostrăzi, căi ferate, nu se face absolut nimic de atâția ani. E trist să vezi că în țară nu se schimbă absolut nimic și că indiferent de cine se află la guvernare, lucrurile bat pasul pe loc. Pentru că ăsta e adevărul: în 30 de ani nu s-a făcut nimic important în România“, consideră Crina.

Se vede, în schimb, conducând toată viața și spune că șofatul și autobuzele reprezintă enorm pentru ea.
„Mă simt liberă când sunt la volan, îmi place să lucrez cu oamenii, să fiu utilă. Atunci când sunt la volan, am sentimentul libertății depline, asta am făcut, asta fac și asta vreau să fac toată viața“, a încheiat Crina. ;"

_________________
Harta traseelor autobuzelor Transbus Buzau.
http://harti.tramclub.org/buzau-apr13.pdf
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 16/Oct/2018
Mesaje: 6888
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 23 Iul 2018 21:32:24    Titlul subiectului: 195828

Nu am putea sa o invitam sa posteze pe Tramclub ?
_________________
Troleibuzul 86 este preferatul meu Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Cafeneaua Tramclub Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2
Pagina 2 din 2

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community