Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Mar 28 Oct 2014 19:01:06 Titlul subiectului: |
175338 |
|
http://m.citynews.ro/eveniment/victorie-pentru-clujenii-din-manastur-autobuzele-nu-vor-mai-fi-aglomerate-de-catre
În urma unor discuții la care au participat reprezentanți ai primăriei Florești și ai CTP Cluj-Napoca a fost luată decizia introducerii unei linii de transport care să pornească din comuna situată la marginea Clujului și să circule până la Opera Maghiară, situată în apropierea centrului orașului. Astfel, plângerile făcute de clujenii care locuiesc în cartierul Mănăștur, deranjați de numărul mare de locuitori ai Floreștiului care aglomerau încă din prima stație autobuzele, par să-și fi găsit o rezolvare. De asemenea, vor exista și bilete mai ieftine pe relația Florești-Cluj odată cu această modificare.
„Începând cu data de 10 noiembrie cursa M26, care pornește de pe strada Eroilor va porni din Zona ANL și va ajunge până la Opera Maghiară, pe relația Calea Florești – Plopilor – Cluj Arena, întoarcerea urmând să fie realizată pe Pavlov – Coșbuc – Calea Mănăștur. De asemenea, prețul biletelor va fi redus la 2 lei. Practic, vor exista bilete de 4 lei, care vor permite o cursă de Florești – Cluj și apoi una în interiorul municipiului. Adică prețul biletelor pe Florești – Cluj a devenit același ca și cel al curselor din municipiu” a spus primarul din Florești, Horia Șulea.
Potrivit directorului CTP, Liviu Neag, din 15 noiembrie, odată cu sosirea primelor autobuze noi cumpărate împreună cu Primăria Cluj-Napoca, spre comuna clujeană vor fi introduse, pe linia M22, autobuze articulate, cu o capacitate de transport mai mare ca în prezent. De asemenea, va fi înființată o stație nouă la BMW, pe sensul de mers spre Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 11043 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 28 Oct 2014 21:20:52 Titlul subiectului: |
175339 |
|
Dar unde intorc autobuzele la Opera Maghiara ? Si acolo este nebunie mare, datorita numarului mare de masini. Circulatia tramvaielor in zona este mult stanjenita uneori. _________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Mar 28 Oct 2014 21:25:23 Titlul subiectului: |
175340 |
|
Merg pe Splaiul Independentei pana la Opera Maghiara si dupa se intorc pe strada Cardinal Iuliu Hossu spre Manastur, strada pe care vine linia 29 din Manastur spre Piata Mihai Viteazul. |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 11043 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 28 Oct 2014 22:37:30 Titlul subiectului: |
175342 |
|
Nu era mai simplu sa intoarca la Piata Mihai Viteazu ? Acolo ar fi fost conexiuni si cu alte linii de autobuze. _________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Mar 28 Oct 2014 22:42:37 Titlul subiectului: |
175343 |
|
Piata Mihai Viteazul e putin sufocanta de cate linii au capat acolo. In plus, cand era, linia 49 a avut capatul de linie vis-a-vis de Opera Maghiara si o perioada chiar si Fany a avut capatul de linie acolo. |
|
Sus |
|
 |
Joldos

Data înscrierii: 06/Noi/2013 Ultima vizita: 08/Noi/2015 Mesaje: 88 Locație: Cluj
|
Trimis: Vin 07 Noi 2014 17:24:36 Titlul subiectului: |
175490 |
|
Am observat o chestie interesanta ieri dimineata in autobuzul 48.Am stat chiar la prima usa si am observat ca deasupra soferului era o foaie lipita pe "tavanul" autobuzului iar pe acesta scria: Linia 20/44 Borhanci si avea un orar.
Stie cineva despre o linie 44? Despre linia 20 se stie ca merge pana in Borhanci dar 44 sa fie o linie a Borhanci-ului oare? |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Vin 07 Noi 2014 19:59:52 Titlul subiectului: |
175492 |
|
Se pare ca s-a gasit o solutie mai buna, parerea mea, in privinta liniei M26
http://www.ctpcj.ro/newsdet.php?param=174
In Atentia Publicului Calator !
Pentru imbunatatirea transportului metropolitan pe relatia Cluj-Napoca – Floresti, incepand cu data de 10.11.2014 linia M 26 (Cluj-Napoca – Floresti Cetate) se prelungeste pe urmatorul traseu: Cal. Floresti – Nod Calvaria – Plopilor – Spl. Independentei – G. Cosbuc – Card. Iuliu Hossu – E. Isac – Spl. Independentei – G. Cosbuc – Motilor – Cal. Manastur – Cal. Floresti.
Statiile vor fi urmatoarele:
Cal. Floresti – Calvaria – Sala Sporturilor – Hotel Sport – E. Isac – Hotel Sport (sosire);
Hotel Sport (plecare) – Campului – Cal. Floresti.
Incepand cu data de 11.11.2014 Compania de Transport Public Cluj-Napoca introduce un nou tip de bilete de calatorie pentru persoanele din comunele Apahida si Floresti care circula ocazional in zona metropolitana si in Cluj-Napoca, cuprinzand urmatoarele tarife:
Cluj-Napoca – Floresti + 1 linie Cluj-Napoca - 4 RON
Cluj-Napoca – Luna de Sus + 1 linie Cluj-Napoca - 5 RON
Cluj-Napoca – Tauti + 1 linie Cluj-Napoca - 5 RON
Cluj-Napoca – Apahida + 1 linie Cluj-Napoca - 5 RON
Cluj-Napoca – Sannicoara + 1 linie Cluj-Napoca - 4 RON
Cluj-Napoca – Dezmir + 1 linie Cluj-Napoca - 4 RON
Cluj-Napoca – Pata + 1 linie Cluj-Napoca - 6 RON
Cluj-Napoca – Corpadea + 1 linie Cluj-Napoca - 8 RON
Conducerea CTP Cluj-Napoca SA |
|
Sus |
|
 |
Volvo
Data înscrierii: 25/Iun/2012 Ultima vizita: 04/Feb/2022 Mesaje: 1300 Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias
|
Trimis: Vin 07 Noi 2014 21:18:43 Titlul subiectului: |
175494 |
|
Eu atasez aici noul orar al linie M26.
Oare ce inseamna mentiunea " 10.11 - 16.11 2014"?. Din 17.11 va fi suplimentata aceasta linie?
http://www.ratuc.ro/pdf/orar_M26.pdf#zoom=80
Atasez de asemenea si noul orar al linilor reunite M16 / 40.
http://www.ratuc.ro/pdf/orar_40.pdf#zoom=80 _________________ Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Sâm 08 Noi 2014 17:14:47 Titlul subiectului: |
175500 |
|
Orarul va fi unul de proba si dupa aceea va suferi modificari daca este cazul. |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Lun 17 Noi 2014 15:14:58 Titlul subiectului: |
175648 |
|
Ce înseamnă, de fapt, 40+ M16? Graficul dă de înțeles că:
-până la Ciurila merg doar cursele de 6:05, 15:25 și 18.25; acestea trec și prin Făget
-cursele de 7:35, 13:25 (în zilele lucrătoare) și toate cursele de sfârșit de săptămână ajung doar la Făget
-cursele de 5:50, 8:35, 9.20 și 14:30 nu ajung nici măcar la Făget, ci întorc la Calea Turzii
Ce statut are prima cursă? 5:50-6:10. ce face autobuzul care pleacă de pe "Turzii" la 6:10? Revine în zona centrală și e redirecționat pe alte trasee?
Altfel spus, sunt 3 trasee:
-Piața Ștefan Cel Mare-Ciurila (M16)
-Piața Ștefan Cel Mare-Făget (40)
-Piața Ștefan Cel Mare-Calea Turzii (vechiul 32 dinaintea apariției liniei 46, desființat și reînființat, o vreme, ca 47 - când încă nu era 47-lea actual); nu pot spune că e fostul 40 A deoarece acela, din câte știu, ajungea în Făget.
O comasare similară este (sau, cel puțin, era) și în cazul liniilor 20 și M13.
Ultima modificare efectuată de către OAB la Lun 17 Noi 2014 20:50:16, modificat de 1 dată în total |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Lun 17 Noi 2014 15:31:31 Titlul subiectului: |
175650 |
|
Posibil sa intre pe alta linie pentru ca autobuzul ce iese mai devreme de pe 8 in week-end intra pe 40 cu plecare la 18:30. |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Joi 11 Dec 2014 20:35:17 Titlul subiectului: |
175967 |
|
Din punctul meu de vedere, porțiunea estică a traseului M26 (bucla Coșbuc-Hossu-Isac-Splaiul Independenței și, din nou, Coșbuc) e discutabil deoarece autobuzul trece prin stația "Parcul central" de două ori, de fiecare dată dinspre nord spre sud. Astfel, pasagerii pot fi induși în eroare, neștiind dacă plecarea din acea stație înseamnă plecare spre Cetatea Fetei sau spre Opera Maghiară.
Părerea mea este că M26-le ar putea să includă aproape în totalitate fosta linie 18 din anii '70-80 (Bazinul Olimpic-Regele Ferdinand). 18-le avea următorul traseu:
Platoul Sălii Sporturilor
Splaiul Independenței
Coșbuc
Moților
Memorandumului
latura nordică a Pieței Unirii
Regele Ferdinand
Barițiu
Isac (tronsonul nordic, adică cel corespunzător Operei Maghiare)
Splaiul Independenței
Platoul Sălii Sporturilor
Practic, de la intersecția independenței-Coșbuc, M26-le ar lua-o pe Coșbuc, Moților, Memo, latura nordică a Pieței Unirii, Regele Ferdinand, Barițiu, Opera Maghiară (unde ar fi stația terminus cam în zona unde opreau cursele Fany pentru Cetatea Fetei) iar de acolo, spre Florești, traseul ar fi comun cu 101 și 102 până la Nodul Calvaria, unde ar vira spre dreapta, către Florești. |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Sâm 03 Ian 2015 17:46:47 Titlul subiectului: |
176265 |
|
Ce ati zice de linia 28 pe strada Donath? |
|
Sus |
|
 |
Volvo
Data înscrierii: 25/Iun/2012 Ultima vizita: 04/Feb/2022 Mesaje: 1300 Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias
|
Trimis: Sâm 03 Ian 2015 22:50:57 Titlul subiectului: |
176268 |
|
Ar fi o idee buna cu conditia ca aceasta linie sa circule permanent nu doar in afara orelor de varf cum circula acum _________________ Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
darius 23
Data înscrierii: 25/Iul/2011 Ultima vizita: 15/Oct/2025 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Lun 02 Feb 2015 15:45:19 Titlul subiectului: |
176996 |
|
Aproximativ in ce an s-a creat 43B? |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Lun 02 Feb 2015 16:18:17 Titlul subiectului: |
176997 |
|
Citat: | Ce ati zice de linia 28 pe strada Donath |
Strada Donáth este foarte îngustă și foarte circulată. Într-o anumită măsură, substituie centura de NV a Clujului, exceptând camioanele care nu mai trec pe acolo. În plus, distanța dintre blocuri favorizează poluarea fonică. De-a lungul timpului, au fost perioade în care autobuzele treceau pe-acolo, dar s-a renunțat tot de atâtea ori. E drept că, inițial, pe Donáth mergeau, dar erau alte vremuri.
În plus, și așa traseele liniilor din Grigorescu sunt cam ca ramurile unui copac. Din acest motiv, se poate spune - exagerând, e drept - că un abonament pe o linie e valabil doar pe linia aia. Dacă 28-ul se deviază pe Donáth, chiar așa va fi. |
|
Sus |
|
 |
Carligu
Data înscrierii: 20/Ian/2015 Ultima vizita: 28/Mar/2025 Mesaje: 162 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Lun 02 Feb 2015 18:01:11 Titlul subiectului: |
176998 |
|
La 28 singura modificare pe care o vad eu eficienta ar fi schimbarea traseului pe ruta lui 30 pana in piata Unirii unde sa faca stanga spre central si apoi sa se intoarca in Grigorescu pe traseul actual , altfel ar avea mult mai multi calatori si ar si prelua o mica parte din calatorii liniei 30 care vor sa mearga doar pana pe memo sau motilor |
|
Sus |
|
 |
Volvo
Data înscrierii: 25/Iun/2012 Ultima vizita: 04/Feb/2022 Mesaje: 1300 Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias
|
Trimis: Lun 02 Feb 2015 18:06:51 Titlul subiectului: |
177000 |
|
darius 23 a scris: | Aproximativ in ce an s-a creat 43B? |
Daca memoria nu imi joaca feste, prin 2005-2006 s-a creat odata cu inmultirea firmelor de pe Calea Turzii precum si a constructiei service-ului Skoda. _________________ Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Mie 25 Feb 2015 21:19:32 Titlul subiectului: |
177567 |
|
Pe harta Clujului din 1980, existau așa-numitele "linii "de agrement, sezoniere și ocazionale"? Acestea aveau:
-unul din capete în zona centrală
-celălalt în imediata vecinătate a zonei deservite (zona de agrement)
cu o excepție, care se va vedea în cele ce urmează. Deci, să le luăm pe rând:
-10A: Piața Ștefan Cel Mare - Făget; se poate considera că această linie are ca urmașă linia 40 actuală, cu precizarea că traseul liniei 40-ul actual e mai lung și nu mai are acel statut de "agrement, sezonier și ocazional"
-16: Piața Avram Iancu - Băile Someșeni
-18: Străzile Memorandumului, Piața Unirii (Latura Nordică), Regele Ferdinand, Barițiu, Isac, Independenței, Sala Sporturilor (conform hărții, întorcea chiar în fața Parcului Hațieganu; eu, însă, țin minte foarte clar tablele stației "18" în fața sălii Sporturilor, semn că locul de întoarcere s-a deplasat spre est); la întoarcere, acesta mergea pe Coșbuc iar de acolo, ca 30-ul; când am făcut (la CTP) propunerea de includere a acestei foste linii în actualul M26 (și o stație la Magazinul "Central"), mi s-a răspuns că fluxul de călători este foarte redus pe porțiunea Calvaria-Parcul Central, că traseul propus de mine ar dubla 30-ul (rezultând o reducere și mai mare a numărului de pasageri deoarece 30-ul are o frecvență foarte bună) și, din cauza traficului din zona centrală, ar crește foarte mult timpii de parcurs
-29A: Memorandumului (sau Piața Unirii? Nu e clar definit traseul) - Făget Izvor
-38: Memorandumului (Posibil Piața Unirii; nici aici nu e clar) - Eremia Grigorescu; aici e excepția de care ziceam mai sus; e foarte posibil ca autobuzele DAC 117 și Ikarus 280 să fi avut probleme foarte mari la urcarea Tăieturii Turcului (sau, prin absurd, să nu fi fost capabile să o urce, încărcate fiind) și atunci, capătul exterior, în loc să fie Pădurea Hoia, a fost mutat spre sud-est câteva sute de metri; eu îmi aduc aminte că se amenaja o stație chiar în fața fostei poște, pe Enescu; presupun că stația de lângă strada Rarău era debarcarea iar cea de pe Enescu era îmbarcarea. |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Lun 02 Mar 2015 01:36:25 Titlul subiectului: |
177670 |
|
Consultând site-ul primăriei, am observat că:
-se vor moderniza, printre altele străzile Moților și Memorandumului => posibile modificări în circulația mijloacelor de transport în comun care tranzitează străzile respective
-se va moderniza Ștrandul SUN => posibilă suplimentare a autobuzelor pe liniile 30, 43, 43b, 28b în sezonul estival, când, teoretic, SUN va fi modernizat
-se modernizează, deja, Plopilor; încă nu sunt schimbări în ceea ce privește M26-le, dar, cine știe ce va fi când se va ataca tronsonul Splaiului Independenței cuprins între Polivalentă și parcul de joacă de lângă Stadion
-nu se "suflă o vorbă" despre reabilitarea Podurilor Traian și Garibaldi, deși anumite surse susțineau că, la Podul Traian, lucrările s-ar ataca în acest an, posibil în paralel cu modernizarea Străzii Horea => reactualizarea liniei 2 (Gheorgheni-PMV), a 5-ului (Aeroport-PMV, probabil) + suplimentare pe linia 31 au crearea unei linii de autobuz PMV-Gară. E posibil, de asemenea, ca 3 și 4 să revină - temporar - pe traseul anterior zilei de 07.05.1987 dacă nu se va moderniza strada Horea. |
|
Sus |
|
 |
Volvo
Data înscrierii: 25/Iun/2012 Ultima vizita: 04/Feb/2022 Mesaje: 1300 Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias
|
Trimis: Lun 02 Mar 2015 07:20:44 Titlul subiectului: |
177672 |
|
Primarul Emil Boc a declarat chiar saptamana trecuta ca la Podul Traian lucrarile ar putea incepe chiar in aceasta primavara daca nu vor fi contestatii la licitatie si se va semna contractul de executie. _________________ Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
adymeshter
Data înscrierii: 06/Iun/2012 Ultima vizita: 25/Ian/2025 Mesaje: 25 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Lun 02 Mar 2015 21:07:29 Titlul subiectului: |
177686 |
|
De azi s-a introdus 46L (lung) Eugen Ionesco - Stefan cel Mare. Adica 46 prelungit de la Observator - Lunii - Eugen Ionesco - Kos Karoly - sens giratoriu Calea Turzii cu Fagetului si inapoi pe acelasi traseu.
Tot de azi s-a modificat traseul liniei 29. Nu mai circula pe George Cosbuc - Iuliu Hossu (fosta Pavlov) - Baritiu ci pe Motilor - Memorandumului - Ferdinand. |
|
Sus |
|
 |
OAB

Data înscrierii: 25/Noi/2005 Ultima vizita: 10/Mai/2022 Mesaje: 1621 Locație: Cluj
|
Trimis: Lun 02 Mar 2015 21:24:40 Titlul subiectului: |
177687 |
|
Tot de azi, s-a reînființat 22-ul. Ca linie de microbuze. Teoretic, asta ar însemna un transfer al unor microbuze de la Coloana 6 la coloana corespunzătoare liniei 22 și - teoretic - ar trebui să însemne un program de achiziție de midibuze pentru intrarea în legalitate deplină a acesteia. |
|
Sus |
|
 |
doodoo_74
Data înscrierii: 28/Iun/2007 Ultima vizita: 26/Noi/2024 Mesaje: 163 Locație: Cluj
|
Trimis: Mie 18 Mar 2015 10:10:49 Titlul subiectului: |
178020 |
|
Stire neoficiala de la un sofer fany : pana la Pasti ctp-ul iese de pe metropolitan, cica urmare a unor procese pierdute... _________________ SA CIRCULAM MAI BINE !!! |
|
Sus |
|
 |
Volvo
Data înscrierii: 25/Iun/2012 Ultima vizita: 04/Feb/2022 Mesaje: 1300 Locație: Cluj-Napoca, Brasov, Medias
|
Trimis: Mie 18 Mar 2015 16:45:21 Titlul subiectului: |
178044 |
|
Se vede ca acel sofer nu era bine informat. Procesele ce au fost pe rol si care mai sunt pe rol sunt intre operatorii privati si Consiliul Judetean si intre operatorii privati si FANY. Nu au nicio legatura cu CTP. CTP opereaza pe trasee stabilite de comun acord de primaria Cluj-Napoca si primariile comunelor din zona metropolitana. Deci si daca operatorii privati au castigat procesele, eventual vor presta servicii de transport in paralel cu CTP, insa nu pot obliga CTP-ul sa se retraga si nici nu se va retrage din zona metropolitana. Insa mie greu sa cred ca privatii vor reveni in zona metropolitana pentru ca acestia fie au vandut fie au casat autobuzele cu care operau in zona metropolitana. Si ar mai fi o problema ar trebui create noi trasee si licitate pentru ca licentele pe vechile trasee au fost retrase. Si mie greu sa cred ca se va organiza o noua licitatie de trasee. De aceea cred ca tot CTP va ramane unic operator in inelul 1 a zonei metropolitane Cluj. _________________ Troleibuzele sunt viata mea.
7 noiembrie 1959 - 7 noiembrie 2019. 60 de ani de troleibuze la Cluj-Napoca. |
|
Sus |
|
 |
|