 |
TRAM CLUB ROMANIA Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
|
|
Accidente, incidente, avarii ...
Du-te la pagina Anterioară 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 Următoare
|
Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 09 Sep 2024 17:41:38 Titlul subiectului: |
219874 |
|
Nu am scapat de incendiile de vegetatie. Aceeasi problema, pe M800. De data asta un incendiu intre Fundulea si Sarulesti. Articolul se gaseste aici
Citat: | Incendiu de vegetație între Fundulea și Sărulești. Circulația trenurilor a fost oprită
Circulația feroviară a fost întreruptă temporar luni între stațiile Fundulea și Sărulești, din cauza unui incendiu de vegetație care a afectat zona. Potrivit informațiilor furnizate de Compania Națională de Căi Ferate, traficul a fost oprit în intervalul 15:00 - 15:38 pe ambele fire de circulație pentru a permite intervenția echipajelor de pompieri. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
tcm

Data înscrierii: 05/Mai/2014 Ultima vizita: 14/Iun/2025 Mesaje: 2139 Locație: Oradea; Leeds (UK)
|
Trimis: Lun 16 Sep 2024 22:46:57 Titlul subiectului: |
219904 |
|
In urma inundatiilor din ultimele zile, calea ferata Galati-Barlad a fost distrusa. De asemana si in Austria si Polonia sunt cai ferate inundate.
Digi24: Urmările inundațiilor: linia de cale ferată ce leagă Galați de Bârlad, distrusă grav în mai multe locuri Calea ferată care face legătura între Galați și Bârlad, operată de o companie privată, a fost distrusă de inundațiile care au afectat regiunea în weekend. Remedierea problemelor uriașe cauzate de viitură va dura mult timp, iar oamenii care depindeau de trenurile de pe această rută va trebui să găsească alte mijloace de transport. Imaginile publicate pe Facebook sunt șocante: pe porțiuni mari, linia de cale ferată a fost luată de ape, terasamentul fiind complet distrus. Embed Dezastrul lăsat în urma inundațiilor. Un drum național este închis. Ciobani cu o turmă de oi sunt blocați de 3 zile Barajul neterminat din zona inundată care putea limita dezastrul Angajații au adunat apa în găleți Mărturiile dramatice ale oamenilor loviți de inundații Meteorolog: În zonele afectate de inundații e posibil să mai plouă. Linia de cale ferată are 109 kilometri și este operată de Transferoviar Călători. Anterior distrugerilor cauzate de inundații, nouă trenuri circulau zilnic pe fiecare sens pe această rută.
_________________ https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 25 Noi 2024 23:34:38 Titlul subiectului: |
220193 |
|
Azi am trait, pe viu, un incident feroviar. Am mers la Fundulea cu trenul de la Transferoviar Calatori (R10181). Trenul nu a oprit in gara la Fundulea ci........la 150 metri mai departe de gara (foto 1-2). Cauzele nu le stiu. Am sunat pe cei de la Transferoviar sa le semnalez problema, ei spuneau ca, probabil, era gheata pe sine. Seful de gara se intreba daca trenul are probleme cu franele.
Eu cred ca a fost greseala mecanicului, la precedentele statii, pana la Fundulea, nu au fost probleme.
Asta este Romania reala..........
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
276.26 kb |
Vizualizat: |
de 2718 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
326.46 kb |
Vizualizat: |
de 2718 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
289.99 kb |
Vizualizat: |
de 2718 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 08 Dec 2024 18:37:55 Titlul subiectului: |
220222 |
|
In acest articol, aparut in Club Feroviar, cu concluziile celor de la AGIFER referitor la deraierea de anul trecut de la Zăvăstreni (pe M100, între Chiajna și Videle), puteti vedea starea in care a ajuns CFR-ul. Vai de steaua noastra !!!
PS1: Oare la fel este si la societatile de transport in comun din orasele tarii ?
PS2: Magistrala 100 este un pericol public, unele sectiuni trebuie inchse urgent traficului feroviar, pana la modernizare sau lucrari te tipul quick&wins.
Citat: | Cum s-a produs deraierea de la Zăvestreni: de zece ori mai puțini meseriași de cale față de necesar
Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a stabilit din ce cauze s-a produs deraierea de la Zăvestreni din luna decembrie a anului trecut. În zona unde a avut loc accidentul feroviar, infrastructura era sub orice critică, iar asta pentru că stocul de materiale era zero, iar numărul de meseriași de cale de la Districtul de linii nr. 2 Vadu Lat era de zece ori mai mic decât cel necesar.
Pe 22 decembrie 2023, Club Feroviar informa că traficul feroviar pe Magistrala 100 era întrerupt între Zăvestreni și Vadu Lat, unde, în jurul orei 05:40, la ieșirea din stația Zăvestreni, s-a produs deraierea unei locomotive ce remorca un tren al CFR Călători.
Recent, AGIFER a publicat Raportul de investigare a accidentului feroviar produs în urmă cu aproape un an, în circulația trenului de călători nr. 9304, prin deraierea locomotivei de remorcare de osia nr. 6 (prima în sensul de mers). L-am studiat în amănunt și vă prezentăm ce s-a întâmplat atunci.
Deraierea de la Zăvestreni, produsă dis-de-dimineață
Mai întâi, un scurt film al evenimentelor. Trenul de călători Regio nr. 9304 aparținând operatorului de transport feroviar de stat a fost expediat la data de 22 decembrie 2023, la ora 04:21, din stația CFR Roșiori Nord și avea ca destinație stația CFR București Basarab. Trenul era compus din trei vagoane de călători etajate seria constructivă Bmee și remorcat cu locomotiva EA 767.
La ora 05:40, pe raza de activitate a SRCF București, secția de circulație Chiajna-Videle (linie dublă electrificată), la ieșirea din Hm Zăvestreni cu parcurs asigurat de la linia II spre firul II de circulație către Hm Vadu Lat, peste schimbătorii de cale nr. 7 (atacat de la vârf) și schimbătorul de cale nr. 5 (atacat de la călcâi) s-a produs deraierea locomotivei. În total, trenul a circulat cu locomotiva deraiată pe o distanță de 43 m.
Avarii semnificative la infrastructură și la locomotivă
La locomotiva EA 767 au fost înregistrate avarii la osia nr. 6 și la amortizoarele hidraulice verticale de la această osie. Totodată, suprastructura căii a fost afectată pe o distanță de 46,5 m. Din cauza producerii acestui accident, a fost închisă circulația feroviară pe firul I între haltele de mișcare Zăvestreni și Vadu Lat, în condițiile în care circulația pe firul II era deja închisă ca urmare a lucrărilor la infrastructura feroviară.
Călătorii din trenul implicat în accident au fost preluați de trenul nr. 13194 format în Hm Zăvestreni, iar călătorii din trenul internațional nr. 72-1 au fost preluați de trenul nr. 13193. În aceeași zi, la ora 12:00, după efectuarea lucrărilor de reparații a căii ferate, a fost redeschisă circulația, pentru trenurile de călători cu viteza restricționată la 30 km/oră, pe zona schimbătorului de cale nr. 5, iar a doua zi restricția de viteză a fost ameliorată la 50 km/oră.
În urma producerii acestui accident feroviar au fost înregistrate întârzieri în circulația a nouă trenuri de călători, cu un total de 1.769 de minute (aproape 30 de ore!).
Traverse crăpate și putrezite, tirfoane lipsă, ecartament ”lăbărțat”
Imediat după producerea accidentului, inspectorii AGIFER s-au dus la fața locului și au început cercetările. Concluziile sunt de natură să ne îngrozească în ceea ce privește starea tehnică a infrastructurii din zona respectivă. Atenție, vorbim despre o magistrală feroviară, nu despre vreo secție neinteroperabilă!
În primul rând, au fost depășite toleranțele maxime admise la rosturile de dilatație măsurate la joanta călcâi inimă de încrucișare a schimbătorului de cale nr. 5 cu 39 mm pe firul drept, respectiv cu 16 mm pe firul stâng, în sensul de mers. De asemenea, la schimbătoarele de cale nr. 5 și 7 s-au constatat tirfoane lipsă, nestrânse, săltate din cauza stării de degradare a traverselor sub plăcile metalice, șuruburi verticale, cleme SKL inactive, lipsă, rupte, șuruburi orizontale de la joante lipsă, necorespunzătoare. La joanta călcâi inimă și pe diagonala 5/7 au fost găsite traverse necorespunzătoare (crăpături longitudinale, putrezire locală a traverselor, prinderea inactivă). Nici ecartamentul nu era în regulă, fiind depășite mult toleranțele admise cu până la 16 mm.
Deraierea de la Zăvestreni s-a produs din cauza stării jalnice a infrastructurii
Pe baza acestor constatări, comisia de investigare a concluzionat că deraierea de la Zăvestreni s-a produs din cauza stării jalnice a infrastructurii: ”Având în vedere cele prezentate mai sus și constatările din cap.3.a.5, se poate concluziona că existența în cale, la joanta izolantă călcâi inimă de încrucișare a schimbătorului de cale nr. 5 din Hm Zăvestreni, a unui grup de traverse speciale și normale necorespunzătoare, consecutive, a căror stare tehnică nu a mai putut asigura o prindere sigură a plăcilor metalice care asigurau susținerea șinelor și menținerea ecartamentului căii constituie un factor critic al producerii acestui accident. Întrucât acest factor critic reprezintă o condiție care, dacă ar fi fost eliminată, ar fi putut împiedica producerea accidentului, ea reprezintă factorul cauzal al accidentului feroviar”. În continuare, se menționează ca factori contributivi la producerea accidentului și celelalte deficiențe constatate la infrastructură și enumerate mai sus.
Deficit imens de personal
Dar să vedem cum s-a ajuns într-o asemenea situație. În Raport se menționează faptul că stocul de materiale în general, și cel de traverse în special, era inexistent la data producerii accidentului. Deci, chiar dacă s-ar fi vrut să se facă reparații, angajații SRCF București nu ar fi avut cu ce.
Și nu ar fi avut nici cu cine. Din documentele puse la dispoziția inspectorilor AGIFER de către Secția L1 București în subordinea căreia se află Districtul de linii nr.2 Vadu Lat, pe raza căruia s-a produs accidentul feroviar, a rezultat că districtul are în întreținere 255,911 km convenționali. La data deraierii, mentenanța liniilor și aparatelor de cale de pe raza de activitate a acestui district era asigurată de un șef de district linii, un șef de echipă, cinci revizori de cale, 10 meseriași de întreținere cale și doi muncitori necalificați.
Or, numărul de meseriași de întreținere cale normați în anul 2023 a fost de 103 salariați. ”Astfel, la Districtul de linii nr. 2 Vadu Lat, la funcția meseriași întreținere cale există un deficit de 93 de lucrători din totalul necesar de 103 lucrători. În concluzie, lipsa de resurse umane necesare pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a căii rezultate în urma recensămintelor efectuate de către districtul de linii implicat în accidentul feroviar are implicații directe în activitatea de mentenanță, favorizând manifestarea pericolului de deraiere a trenurilor”, se mai arată în documentul citat.
Tot aici se menționează faptul că personalul cu atribuții în siguranța circulației din cadrul acestui district este insuficient. Acest fapt a determinat conducerea Districtului de linii nr. 2 Vadu Lat să utilizeze în anumite perioade de timp, pentru revizia tehnică a căii, personal neautorizat pentru aceste activități, lucru care a constituit un factor contributiv al accidentului feroviar. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Vin 03 Ian 2025 14:26:35 Titlul subiectului: |
220364 |
|
Anul incepe bine....... Articolul se gaseste aici
Citat: | Prima locomotivă defectă la CFR Călători din 2025. Cât a întârziat trenul Intercity
Nici nu a început bine anul și avem parte de prima locomotivă defectă la CFR Călători, aflată la tracțiunea unui tren Intercity.
Trenul IC 538 al operatorului feroviar de stat a plecat din stația CF Brașov joi dimineață la ora 6,58, tractat de locomotiva EA 268, cu destinația finală Constanța, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 11,36.
La București Nord a ajuns mai târziu cu trei minute față de ora din grafic, 9,14, dar a plecat la timp, după ce a fost cuplată locomotiva EA 926, la ora 9,29. Numai că după ce abia înconjurase Bucureștiul prin partea de nord locomotiva s-a defectat în stația Brănești, unde ajunsese la ora 9,52 și trebuia să treacă fără oprire. Abia la ora 10,58 trenul Intercity și-a putut relua călătoria către malul mării, după ce a fost adusă în ajutor locomotiva EA 292. În stația CF Constanța trenul a ajuns cu o întârziere de 68 de minute.
Nici SNTFC CFR Călători, nici CNCF CFR SA nu au dat publicității acest incident cu locomotiva defectă a trenului IC 538. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 18 Ian 2025 19:57:24 Titlul subiectului: |
220497 |
|
Un marfar a deraiat pe M500, intre Abjud si Bacau, traficul feroviar se desfasoara cu dificultate. Articolul se gasste aici
Citat: | Deraiere la Faraoani, a unui tren de marfă. Circulație feroviară restricționată
O deraiere la Faraoani, pe Magistrala 500, s-a produs sâmbătă dimineață, fapt ce a impus restricționarea circulației feroviare.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că circulația feroviară este restricționată temporar pe firul I, între stațiile Orbeni și Faraoani, din cauza deraierii de prima osie a unui vagon din compunerea unui tren de marfă operat de Vest Trans Rail, la km 270+600.
Trenul privat de marfă are în compunere 36 de vagoane goale și circula pe relația Adjud-Bacău.
”Menționăm faptul că traficul feroviar de călători nu este afectat, toate trenurile care sunt programate să tranziteze intervalul respectiv vor circula pe firul II. CFR SA asigură publicul călător de faptul că personalul SRCF Iași va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului privat pentru repunerea pe șină a vagonului și, de asemenea, va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea, repararea, după caz, a componentelor liniei afectate de deraiere, astfel încât traficul feroviar pe firul II Orbeni – Faraoani să se reia în condiții de siguranță”, se mai arată în comunicatul dat publicității de administratorul infrastructurii feroviare din România. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 10 Feb 2025 11:19:56 Titlul subiectului: |
220698 |
|
A avut loc un accident mortal, la o trecere peste calea ferata, la Scrovistea. Traficul feroviar este blocat. Articolul se găsește aici
Citat: | Circulația trenurilor, oprită pe raza Regionalei CF București. Cauza: Auto lovit de tren în pasaj, între stațiile Crivina și Periș
Un buldoexcavator a fost lovit în plin de un tren, între stațiile Crivina și Periș. Trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată automat (BAT). Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
UPDATE | De la Ploiești spre București nu mai pleacă niciun tren. Gara e plină de oameni furioși și îngrijorați că nu mai ajung la timp la serviciu. Cei care aveau bilete la trenurile care au fost anulate primesc banii înapoi.
Buldoexcavator lovit de tren între Crivina și Periș
CFR a anunțat care sunt trenurile afectate de accidentul din apropiere de Periș.
În prezent este afectată circulația mai multor trenuri de călători (IC 538, IR 1658, R 3024, R 11029 și RE 10075), care staționează până la finalizarea intervențiilor de retragere a buldoexcavatorului din zona de siguranță feroviară, operațiuni desfășurate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), informează CFR Călători.
Trenul implicat în accident este de călători, IC 538. Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit.
Personalul feroviar al SRCF București, aflat la fața locului va acorda tot sprijinul necesar reprezentanților ISU pe parcursul operațiunilor de retragere a buldoexcavatorului de pe calea ferată, astfel încât circulația trenurilor să fie reluată în cel mai scurt timp și în condiții de siguranță, informează CFR.
La locul accidentului se află mai mulți angajați ai SRCF București, care îi ajută pe salvatorii de la ISU să elibereze calea. Momentan, nu se știe când va fi reluat traficul, însă pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de siguranță, trebuie ridicată orice bucățică rămasă de la buldoexcavatorul lovit de tren. |
Buldoescavatorul era condus de un Gigel, fara permis de conducere. Gigelul a scapat cu viata, dar s-a ales cu dosar penal.
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea 
Ultima modificare efectuată de către guest la Lun 10 Feb 2025 21:07:57, modificat de 1 dată în total |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 10 Feb 2025 13:12:48 Titlul subiectului: |
220702 |
|
Circulatia trenurilor s-a reluat pe un fir. Cam astea sunt intarzierile, la Gara de Nord, la ora 13:07 !
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
113.33 kb |
Vizualizat: |
de 2189 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 13 Feb 2025 20:09:17 Titlul subiectului: |
220737 |
|
Ieri a avut loc un incident pe calea ferata. Putea sa aiba urmari mai grave. Articolul se gaseste aici
Citat: | Incident feroviar grav: un tren cu 22 de vagoane a deraiat. Circulația, grav afectată - anunțul CFR pentru călători
CFR anunță că circulația trenurilor a fost perturbată pe linia CF Fărcașele – Drăgănești Olt, după ce un tren de marfă cu 22 de vagoane goale a deraiat la Drăgănești.
”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația feroviară pe relația Fărcașele – Drăgănești Olt, fir II (fir I închis pentru lucrări) a fost temporar oprită în intervalul 01:21 – 04:12, din cauza deraierii locomotivei unui tren (CER-FERSPED) de marfă în stația Drăgănești, cap Y, la trecerea peste diagonala 6/12, km 137+700", a transmis, în această dimineață, CFR, într-un comunicat de presă.
Trenul circula pe relația Râureni – Ploiești Est și avea în compunere 22 de vagoane goale.
”A fost afectată circulația a patru trenuri de călători (1822, 1821, 9381 și 9900), care au staționat în gările adiacente până la reluarea traficului. CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile care au staționat temporar și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova a acordat tot suportul tehnic necesar în cadrul intervențiilor desfășurate în stația Drăgănești pentru repunerea pe șină a locomotivei deraiate și retragerea garniturii trenului, operațiuni necesare pentru redeschiderea și reluarea traficului feroviar”, a mai transmis compania.
Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Vin 14 Feb 2025 13:43:29 Titlul subiectului: |
220754 |
|
Daca ce scrie in articol este adevarat, inseamna ca la CFR este haos mare iar un accident cu zeci de victime ar putea sa se intample oricand !
Citat: | Ajungi cu trenul unde vrea CFR SA, nu unde vrei tu
Încă un tren CFR Călători și-a greșit destinația în urma unei erori, nu prima, a CFR SA.
Călătorii din trenul Inter Regio 1635, de pe ruta București Nord-Ploiești-Brașov, au avut parte de o experiență ciudată, potrivit observatorulph.ro. Din Gara Brazi, trenul a ”cotit-o” către Ploiești Sud, deși trebuia să ajungă în stația Ploiești Vest!
Un cititor care face zilnic naveta între Ploiești și Capitală ne-a povestit ce s-a întâmplat.
”Luni după-amiază (n.r. 10 februarie) am mers cu trenul IR 1635. Când a plecat din Gara Brazi, avea deja o întârziere de peste 30 de minute, din cauza accidentului de la Scroviștea. La un moment dat, trenul s-a oprit și a început să meargă cu…spatele. Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi. A făcut asta de câteva ori, pe o distanță destul de mare pentru că eram aproape de Gara CFR Triaj” a povestit ploieșteanul.
Contrariați, călătorii au început să ceară explicații șefului de tren.
”Inițial ne-a spus că s-a stricat macazul, apoi că a fost vorba de o eroare și că trenul a intrat pe o linie greșită. După ce a ajuns din nou în stația Brazi, trenul a mai staționat minute bune până când a prins verde pentru Gara Ploiești Vest” a mai spus cititorul.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere CFR Călători. ”Referitor la circulația trenului IR 1635 din data de 10 februarie 2025, vă informăm că situația prezentată de dumneavoastră din stația Brazi nu este din vina CFR Călători”, a comentat operatorul de stat.
Nu este caz singular
În decembrie 2024, un raport al AGIFER a scos la iveală cauzele din care, la interval de nici două luni față de un alt incident, s-a produs un al doilea incident feroviar la Chitila. În ambele situații, a fost vorba de trenuri expediate pe linii greșite de către impiegații de mișcare din stația de lângă București.
Recent, Club Feroviar v-a prezentat, tot pe baza unui Raport al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), ce s-a întâmplat în stația CF Chitila pe 21 iunie 2024.
Atunci a fost vorba de îndrumarea în mod eronat, de către impiegații de mișcare, a trenului de călători R nr.13905 pe firul II în loc de firul III direcția București Nord. Doar atenția mecanicului de locomotivă de la CFR Călători a făcut ca nimic grav să nu se întâmple. Inspectorii AGIFER remarcau atunci neatenția impiegaților, dar și faptul că un semnal din stație poate produce confuzie. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 17 Feb 2025 14:44:48 Titlul subiectului: |
220760 |
|
Doua incidente au avut loc azi, pe calea ferata. In judetul Covasna un vagon a deraiat iar in Olt un vagon a luat foc. Articolul se gaseste aici
Citat: | Vagonul unui tren de călători, cuprins de un INCENDIU, în județul Olt: a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Un tânăr de 25 de ani, monitorizat de SMURD
Intervenție contracronometru. Autoritățile din județul Olt au activat Planul Roșu după ce un incendiu a izbcnit la vagonul unui tren de călători.Un tânăr de 25 de ani, care prezenta dureri de cap și amețeli, a fost monitorizat de echipajul SMURD sosit la fața locului. Acesta a refuzat transportul la spital. Incidentul vine la doar câteva ore după ce un tren de călători a deraiat între stațiile Malnaș Băi și Bicsadu Oltului, din județul Covasna.
UPDATE - Bărbatul asistat la locul evenimentului refuză transportul la spital. Toate persoanele aflate în teren au fost evaluate și nu necesită îngrijiri medicale. Incendiul a fost localizat. Terenul își va relua deplasarea cu toți pasagerii. Încetează aplicarea planului roșu de intervenție.
Incidentul s-e petrecut în zona localității Radomirești din județul Olt. La ora transmiterii acestei știri, vagonul era decuplat și se află la aproximativ 200 de metri de restul garniturii.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, la fața locului echipajele operative intervin cu șapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, două microbuze și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
Din informațiile existente, un tânăr de 25 de ani s-a intoxicat cu fum. Totodată, se pare ca în urma incendiului, și o altă persoană s-ar fi intoxicate cu fum și necesită oxigen, în timp ce restul pasagerilor au fost evacuați în siguranță. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 18 Feb 2025 14:36:08 Titlul subiectului: |
220774 |
|
Concluziile AGIFER referitoare la accidentul de la Galati in urma careia o CFR-ista si-a pierdut viata. Dar cine va raspunde penal pentru asta ? Articolul se gaseste in Club Feroviar
Citat: | AGIFER a stabilit cauza accidentului feroviar de la Galați, în care a murit ceferista Gina Basoc
La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar de la Galați, în urma căruia cefrista Gina Basoc și-a pierdut viața, Agenția de Investigare Feroviară Română a stabilit cauzele din care s-a produs acest eveneniment nefericit. Principala cauză este funcționarea necorespunzătoare a graduatorului montat pe locomotivă, la Reloc Craiova, de către firma INDA SRL. Mai grav este că asemenea disfucționalități mai fuseseră semnalate de mecanici la locomotive cu echipamente similare, dar responsabilii CFR Călători le-au ținut sub preș.
Pe 25 martie 2023, într-o seară de sâmbătă, în gara Galați s-a produs un grav accident feroviar. Locomotiva EC 128 a Depoului Galați, care urma să fie pusă la tracțiunea trenului Regio 7576, ce urma să plece în direcția Mărășești, la cuplare a tamponat violent vagonul 261609098. În urma impactului au fost rănite patru persoane, din care una în stop cardio-respirator și o alta încarcerată. Ulterior, a fost declarat decesul ceferistei Gina Basoc, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
Investigarea accidentului a fost una complexă și plină de provocări, așa cum vom vedea în continuare, așa că Raportul final a fost publicat abia acum. Între timp, așa cum prevăd procedurile, pe 25 martie 2024 a fost publicată o Declarație intermediară, după cum am scris atunci. Acum a apărut și Raportul de investigare a accidentului, care a fost publicat pe site-ul AGIFER.
Locomotiva a accelerat ”necomandat și necontrolabil”
Să rememorăm întâi filmul evenimentelor. La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:20, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Galați, în stația CFR Galați, la manevra de introducere a locomotivei EC 91530430128-5 la linia nr. 4 ocupată cu vagonul de călători nr. 50532616090-8, în vederea formării trenului de călători Regio nr.7576, s-a produs tamponarea violentă a vagonului de către această locomotivă. Locomotiva s-a pus în mișcare de la semnalul M11 ”accelerând necomandat și necontrolabil” până la o viteză maximă de 95 km/oră.
În urma tamponării violente, au fost accidentate patru persoane: mecanicul care conducea locomotiva EC 128, un șef de tren, un conductor de tren și o persoană care se afla în vagon. Ulterior, după transferul acestora la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, conductorul de tren Gina Basoc a decedat.
Responsabilii INDA SRL nu au vrut să colaboreze cu investigatorii feroviari
Spuneam că investigarea accidentului nu a fost una ușoară. ”Părțile implicate au colaborat bine cu comisia de investigare punând la dispoziția acesteia documentele și înregistrările solicitate, cu excepția INDA (producătorul echipamentului de acționare a graduatorului cu motor asincron – SAGMA cu care a fost echipată locomotiva EC 128), care nu a furnizat până la această dată, documentele/informațiile, solicitate de comisia de investigare, legate de acest echipament. Din acest motiv, comisia de investigare a fost nevoită să utilizeze informații și documente puse la dispoziție de INDA cu ocazia investigației efectuate pentru accidentul feroviar produs la data de 29.11.2016 în halta de mișcare Bârsești, accident produs în condiții asemănătoare în care a fost implicată o locomotivă echipată cu același tip de sistem de acționare a motorului asincron”, se arată în documentul AGIFER.
Această a fost o primă provocare pentru investigatorii feroviari. Apoi, în condițiile în care în urma producerii accidentului a rezultat și decesul unei persoane, investigația s-a desfășurat în paralel cu ancheta penală. Astfel, unele culegeri de probe și verificări s-au făcut în paralel cu experții desemnați de organul de cercetare penală, iar accesul comisiei de investigare la locomotiva EC 128 a fost condiționat de acordul și prezența acestora.
Un alt impediment în derularea investigației a fost acela că locomotiva EC 128 a fost avariată în proporție de 30%, fiind distruse instalațiile de captare a energiei electrice, instalațiile de comandă din postul de conducere și SAB-ul de la osia nr. 2, motiv pentru care nu s-au putut face probe dinamice și interpretarea parametrilor rezultați și înregistrați la aceasta. În consecință, comisia de investigare și părțile implicate au procedat la efectuarea anumitor probe și constatări la locomotiva EC 077, care avea caracteristici tehnice identice. Având în vedere că avariile suferite la locomotiva EC 128 nu permiteau verificarea în regim dinamic a echipamentului SAGMA seria 070/2006, acesta a fost mutat pe locomotiva EC 077, în vederea efectuării probelor de parcurs cu aceasta. Probele s-au desfășurat în linie curentă între stațiile CFR Făurei și Cireșu.
Graduatorul INDA a fost montat la Reloc, dar contractul a dispărut
Să vedem acum cum s-a întâmplat ca pe locomotiva EC 128 să ajungă graduatorul produs de INDA SRL.
Locomotivele tip 040-EC au fost construite și au intrat în parcul CFR începând cu anul 1972, fiind livrate de uzinele Rade Konèar din fosta R.S.F. Iugoslavia. Locomotiva EC 128 a fost construită în anul 1980, iar până luna februarie 2000, când a fost preluată de Depoul Galați, nu se cunosc date cu privire la reviziile și reparațiile planificate efectuate la aceasta.
La data de 15 ianuarie 2006, CFR Călători a trimis locomotiva la Reloc SA Craiova în vederea efectuării unei reparații planificate de tip RR. ”SNTFC nu a putut pune la dispoziția comisiei de investigare numărul contractului încheiat cu SC Reloc SA Craiova pentru efectuarea reparației planificate tip RR și nici lista lucrărilor suplimentare efectuate, deoarece aceste informații se regăseau în factura emisă în urma efectuării finalizării reparației, iar aceasta nu mai este disponibilă deoarece a fost <nl>”.
Cu ocazia lucrărilor de la Reloc, printre altele s-a procedat la înlocuirea sistemului de acționare a graduatorului cu motor de curent continuu (sursă de multiple defectări) cu sistem de acționare cu motor asincron asistat de convertizor static cu microcontroler de tip SAGMA. Echipamentul SAGMA 0,5/110 este un sistem tehnic electronic care controlează digital cuplul și turația unui motor electric de curent alternativ, prin intermediul transformării tensiunii continue cu care este alimentat echipamentul într-o tensiune de frecvență variabilă, utilizând un invertor static comandat prin tehnicile de comandă PWM (Pulse With Modulation).
Accidentul feroviar de la Galați s-a produs din cauza graduatorului
Fără a intra în detalii tehnice (pe care dacă doriți le puteți citi în Raport), vă prezentăm acum cauzele accidentului, așa cum au fost ele stabilite de către specialiștii AGIFER.
”Cauza directă a accidentului feroviar a constituit-o imposibilitatea adaptării vitezei vehiculului de către operatorul uman la spațiul rezervat manevrei, din cauza funcționării necorespunzătoare a sistemului de acționare a graduatorului locomotivei EA 515. Comisia de investigare a identificat următorii factori care au contribuit la producerea accidentului feroviar:
– nesiguranța în exploatare a echipamentului SAGMA 0,5/110 în cazul producerii unor defecte în echipamentul intern și/sau în schema electrică de comandă a graduatorului în care este conectat;
– protecția inadecvată la perturbații electromagnetice a echipamentului SAGMA 0,5/110 în raport cu standardele aplicabile domeniului feroviar;
– conectarea neconformă cu prevederile din specificația tehnică a producătorului a echipamentului SAGMA 0,5/110 în schema electrică de acționare a graduatorului, prin omiterea conectării bornelor 15 și 16 ale echipamentului, destinate treptelor 2 și 3 ale controlerului”, se menționează în document.
Incidente similare anterioare, băgate sub preș de conducerea CFR Călători
Mai grav este faptul că decesul Ginei Basoc pare a fi desprins din romanul ”Cronica unei morți anunțate” al lui Gabriel Garcia Marquez. Cu alte cuvinte, mai fuseseră semnalate comportamente similare și la alte locomotive echipate cu graduatoare INDA, dar toată lumea a închis ochii.
Disfuncționalitățile constatate cu prilejul investigației de față fuseseră depistate și la echipamentul SAGMA care a echipat locomotiva EA 515 a CFR Marfă implicată în accidentul produs la data de 29 noiembrie 2016 în halta de mișcare Bârsești. Atunci, conducerea CFR Marfă a decis retragerea din circulație a acestui tip de locomotivă, fapt pe care CFR Călători l-a făcut abia după accidentul feroviar de la Galați din martie 2023.
Iar între timp mai fuseseră semnalate cazuri similare la locomotive ale CFR Călători. Astfel, la data de 31 octombrie 2022, la remorcarea trenului nr. 5216 pe distanța Adjud-Buzău, după plecarea trenului din Hm. Domnești Târg s-a înregistrat o creștere bruscă a vitezei până la valoarea de 117 km/oră, peste cea maximă admisă prevăzută în livretului de mers (100 km/oră). ”Mecanicul a declarat că în acel moment graduatorul nu răspundea la comenzile de descreștere”, se menționează în Raport.
Apoi, la data de 27 decembrie 2022 (deci cu mai puțin de trei luni înainte de accidentul feroviar de la Galați, soldat cu moartea Ginei Basoc!) la remorcarea trenului de călători nr. 5302 pe distanța Mărășești-Buzău, după plecarea din Hm. Putna Seacă s-a înregistrat o creștere bruscă a vitezei până la valoarea de 93 km/oră, cu depășirea vitezei maxime admise prevăzută în livretului de mers pentru trenul respectiv (80 km/oră). ”Din declarațiile mecanicului care a condus locomotiva EC 128 (atenție, aceeași locomotivă care a produs tragedia de la Galați! – n.red.), ce a remorcat trenul de călători nr. 5302 din data de 27.12.2022, a rezultat că la demararea trenului din Hm. Putna Seacă a observat o creștere necomandată a vitezei trenului”, se mai arată în Raport.
Și tot aici se precizează că: ”Aceste cazuri nu au fost avizate prin raport de eveniment, iar depășirea vitezelor maxime admise prevăzute în livretul de mers pentru trenurile respective nu au fost identificate de către SNTFC cu ocazia citirii și interpretării informațiilor furnizate de instalația IVMS ale locomotivei EC 128. În situația în care aceste cazuri ar fi fost tratate, exista posibilitatea obținerii de informații legate de o eventuală funcționare necorespunzătoare a locomotivei”. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 18 Feb 2025 17:29:29 Titlul subiectului: |
220787 |
|
Teoretic, trenul IC536 care merge de la Constanta la Brasov, via Bucuresti Nord este cel mai bun tren din Romania la ora actuala, care circula pe magistralele modernizate ale CFR-ului (M800 Bucuresti-Constanta si M300 Bucuresti-Predeal). Tot teoretic, pe acest tren, CFR-ul trebuia sa puna cele mai bune vagoane si cele mai bune locomotive pe care le are.
In realitate........duminica, 16 februarie, trenul IC536 a plecat cu 30 de minute intarziere spre Bucuresti ? Motivul ? Locomotiva a foat atasata foarte tarziu si parea „antica si de demult”.
Probabil „titulara” s-o fi defectat. Initial am crezut ca vor atasa locomotiva care a tras trenul IR1587 (o vedeti in ultima poza). In cele din urma intarzierea finala la Bucuresti Nord a fost de 43 de minute !
Noi am inceput sa facem misto de situatie si sa spunem ca cei de la CFr au atasat o locomotiva invizibila
Cei de la CFR habar nu au sa profite de putinele lucururi bune pe care le au la ora actuala, unul dintre ele fiind magistrala 800.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
92.27 kb |
Vizualizat: |
de 2056 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
96.07 kb |
Vizualizat: |
de 2056 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
64.78 kb |
Vizualizat: |
de 2056 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 19 Feb 2025 22:44:37 Titlul subiectului: |
220801 |
|
Azi a avut loc un grav accident feroviar la Radomiresti. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca cele doua vagoane ale marfarului, sareau de pe sine in fata unui tren de calatori care mergea cu 100 km /ora ? Dar sa se intample asa ceva pe M800, vagoanele unui marfar sa sara de pe sine, cand de pe celalalt sens trece un tren cu pasageri, cu 150-160 km/ora ? Articolul si pozele se gasesc pe Club Feroviar
Citat: | Accident feroviar la Radomirești. Două trenuri de marfă s-au ciocnit
Un grav accident feroviar la Radomirești, pe Magistrala 100, s-a produs miercuri, când două trenuri de marfă s-au ciocnit.
UPDATE. Pentru ridicarea locomotivei și a vagoanelor deraiate, au fost îndrumate două macarale de mare tonaj, aparținând Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova (125 tf) și Sucursalei Regionale de Căi Ferate București (250 tf). De asemenea, la ora 17:19, locomotiva diesel DA 685 a intrat pe linia curentă închisă Radomirești – Mihăești, fir II, pentru a retrage vagoanele nederaiate ale trenului 58472 aparținând operatorului PIMK. În acest moment, toate echipele de intervenție ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova sunt mobilizate la fața locului, unde așteaptă acordul organelor de anchetă AGIFER pentru a începe operațiunile de demontare a liniei de contact. Această etapă este necesară pentru a asigura frontul de lucru necesar intervenției celor două macarale ce vor fi utilizate pentru eliberarea gabaritului pe cele două fire de circulație.
UPDATE. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, pentru a facilita continuarea călătoriei pasagerilor afectați de întreruperea temporară a traficului feroviar între Mihăești și Radomirești, se asigură transbordarea cu mijloace auto a călătorilor între stațiile CF Caracal – Roșiori Nord și retur. Aceste măsuri adoptate pentru asigurarea continuității circulației feroviare vor fi menținute până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar de specialitate în Halta de Mișcare Mihăești, în zona deraierii.
UPDATE. CNCF CFR SA a anunțat că echipele de intervenție sunt mobilizate la fața locului, în vederea începerii lucrărilor necesare pentru restabilirea circulației feroviare în zona deraierii. Va fi o acțiune amplă, care se va desfășura continuu, pe un interval de minimum 48 de ore, și care va putea începe imediat după finalizarea activităților de cercetare penală la fața locului, executate de către organele de specialitate (Procuratură).
UPDATE. Surse din cadrul AGIFER au declarat pentru Club Feroviar că sunt în deplasare spre locul accidentului două echipe ale acestei instituții. Cei de la Craiova sunt aproape de locul accidentului, iar din București au plecat, însă mai au până vor ajunge. Vor fi la locul accidentului și specialiști de la Autoritatea pentru Siguranță Feroviară Română (ASFR).
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Magistrala CF 100, între stațiile CF Mihăiești și Radomirești, județul Olt, un tren de marfă care circula pe relația Roșiori-Caracal a deraiat și a intrat în gabaritul celeilalte linii, acroșând un alt tren marfar, care se deplasa pe relația Giurgiu-Caracal. Potrivit primelor informații, în urma accidentului, șeful unuia dintre trenuri a suferit leziuni grave. Traficul feroviar este oprit, fiind activat planul roșu de intervenție”, a transmis Poliția Română.
”Accident feroviar, două trenuri de marfă implicate, la ieșirea din stația CFR Mihăești spre Caracal, jud.Olt, posibil o persoană încarcerată. Din cadrul ISU Teleorman se intervine cu o autospecială de descarcerare grea, o descarcerare ușoară, un container multirisc, un SMURD și un SAJ”, a anunțat și ISU Teleorman.
Accidentul s-a petrecut după ce vagoanele, destinate transportului autoturismelor, au sărit de pe șine și s-au poziționat transversal pe calea ferată. În urma deraierii, cele două vagoane au ajuns pe linia alăturată, exact în calea unui tren care circula din sens opus. Trenul 57306018 operat de Rail Cargo a plecat din hm Mihăiești pe firul I a ora 10:40 și în jurul orei 10:45 peste macaze în cap Y Mihăiești s-a produs deraierea a două vagoane din compunerea trenului, acestea acroșand locomotiva trenului 58572017 PINK care circula pe firul II, producând deraierea acesteia.
Impactul a fost inevitabil, iar coliziunea a produs pagube semnificative. Șeful de tren a murit în urma impactului. Autoritățile au intervenit rapid la fața locului pentru a evalua situația și a stabili cauzele accidentului.
Echipele de intervenție lucrează pentru degajarea căii ferate și repunerea în circulație a trenurilor afectate. Oficialii feroviari investighează circumstanțele în care s-a produs deraierea și dacă au existat probleme tehnice sau erori umane care au contribuit la accident.
Șeful de tren a murit
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că circulația feroviară pe linia CF Mihăești – Radomirești (dublă electrificată) este oprită temporar la această oră, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo), în jurul orei 10:45, în Halta de Mișcare Mihăești (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PIMK), care circula pe firul II.
Trenul privat de marfă (Rail Cargo), avea în compunere 19 vagoane (goale) și circula pe distanța Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul privat de marfă (PIMK) avea în compunere 19 vagoane (Transcontainer) și circulă pe distanța Curtici – Giurgiu Nord.
Din primele informații, seful trenului marfă PIMK a decedat. Ulterior, informația a fost confirmată de ISU Teleorman: ”Din păcate, în urma acestui accident feroviar, o persoană și-a pierdut viața (un bărbat de aproximativ 60 de ani). Victima a fost găsită de salvatori în cabina locomotivei, cu leziuni incompatibile cu viața, neîncarcerată. Pompierii continuă misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări”.
Cei de la ISU Olt au precizat că alte două persoane nu prezentau urme vizibile de traumă, au fost monitorizate la locul evenimentului și au refuzat transportul la spital.
La fața locului s-au deplasat echipajele ISU, comisiile de cercetare ale CFR SA, AFER și echipele de intervenție din cadrul Regionalei CF Craiova.
Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorilor privați de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor/locomotivei deraiate. Pentru ridicarea vagoanelor/locomotivei deraiate și repunerea pe șină este necesară intervenția cu o macara de mare tonaj (250 tone), care a plecat de la București spre locul deraierii. Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER.
Operatorul feroviar de stat a precizat că în acest moment, la următoarele trenuri ale CFR Călători care staționează, IR 1591 în Măldăieni, IR 1823 în Roșiori Nord, R 9015 în Drăgănești Olt, se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
Grindeanu vrea anchetă pe repede-nainte
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj imediat după accident: ”În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi. Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului. În prezent, Planul Roșu este activat. Situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă. Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”.
Îi spunem ministrului că investigarea unui accident feroviar atât de grav nu se poate face pe repede-nainte. Până la apariția Raportului final de investigare poate trece și un an de zile – așa sunt procedurile la nivel european. |
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
56.56 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
63.94 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
70.57 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
68.48 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
53.98 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
62.21 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
70.06 kb |
Vizualizat: |
de 2018 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 20 Feb 2025 18:43:21 Titlul subiectului: |
220805 |
|
Deocamdată, spre Craiova, se circulă cu transbordare.... Articolul se găsește aici
Citat: | Un tren CFR a deraiat. Circulația spre Craiova a fost modificată
CFR a anunțat noi modificări în cazul circulației mai multor trenuri care traversează secția Roșiori Nord – Caracal, acolo unde un tren de marfă a deraiat cu o zi în urmă.
Astfel, având în vedere continuitatea închiderii circulației între stațiile Măldăieni – Drăgănești Olt (secția Roșiori Nord – Caracal) ca urmare a deraierii trenului de marfă, sunt operate următoarele modificări în circulația trenurilor:
în data de 20.02.2025
la IR 1593 București Nord – Craiova se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Roșiori Nord – Caracal.
la IR 1590 Drobeta Turnu Severin – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Caracal – Roșiori Nord.
la RE 9911 București Nord – Craiova se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Roșiori Nord – Caracal, iar în stația Bucuresti Nord așteaptă preluarea călătorilor de la IR 78.
la IR 1836 Cluj Napoca – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Caracal – Roșiori Nord.
la IR 1835 București Nord – Cluj Napoca se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanta Roșiori Nord – Caracal și oprește suplimentar 1 minut în stația Vârtoapele HC pentru preluarea călătorilor.
IR 78 București Nord – Budapesta circulă ca tren IR 12078 cu orar modificat pe distanța Bucuresti Nord (plecare 19:45) – Pitești – Balș – Craiova, iar pe distanța Craiova – Curtici – Lokoshaza circulă întârziat.
IR 79 Budapesta – București Nord circulă ca tren IR 12079 pe distanța Craiova (plecare 05:37) – Balș – Pitești – București Nord.
IR 1821 București Nord – Arad se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Roșiori Nord – Caracal.
la IR 1822 Arad – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu
autobuze pe distanța Caracal – Roșiori Nord.
în data de 21 februarie 2025
IR 1599 București Nord – Drobeta Turnu Severin este anulat.
RE 9910 Craiova – București Nord este anulat.
RE 9918 Craiova – București Nord este anulat
R 9014/ 9004 Craiova – Roșiori Nord – București Basarab este anulat.
RE 9900 Craiova – București Nord este anulat pe distanta Craiova – Roșiori Nord și circulă conform graficului pe distanța Roșiori Nord – București Nord.
a IR 1594 Craiova – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Caracal – Roșiori Nord.
la IR 1591 București Nord – Craiova se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Roșiori Nord – Caracal.
la RE 9902 Craiova – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanta Caracal – Roșiori Nord și oprește suplimentar 1 minut
în stațiile Atârnați, Rădoiești HM, Anghelești h, Domneștii de Sus h, Chiajna și Bucureștii Noi pentru preluarea călătorilor.
Restituire contravaloare bilete CFR
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
De unde poți obține informații despre circulația trenurilor
la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuța indicată și click pe Informații tren. Se obțin informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staționare în următoarea gară și timpul estimat de sosire.
pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
de la personalul nostru din stații. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 23 Feb 2025 11:20:27 Titlul subiectului: |
220840 |
|
S-a reluat parțial traficul feroviar în zona accidentului de zilele trecute. Se circula pe firul 2. Articolul se gaseste aici
Citat: | Traficul feroviar a fost reluat parțial între Mihăești și Radomirești
Traficul feroviar a fost reluat parțial pe secția de circulație Mihăești – Radomirești, pe firul II. Echipele de intervenție au finalizat lucrările necesare pentru redeschiderea acestui fir, permițând reluarea circulației trenurilor în condiții de siguranță.
În continuare, echipele de intervenție ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, vor acționa pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiții normale, pe ambele fire de circulație, potrivit unui comunicat al CFR SA.
Astfel, se va interveni pentru refacerea liniei afectate Mihăești – Radomirești pe o distanță de aproximativ 300 de metri pe Firul I, prin montarea șinei, traverselor, a două aparate de cale și a doi stâlpi ai liniei de contact. De asemenea, se vor efectua lucrări pentru aducerea liniei în parametrii necesari circulației trenurilor și punerea sub tensiune a firului de contact.
„Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA mulțumește echipelor de intervenție pentru efortul susținut depus în teren și asigură că lucrările vor continua până la restabilirea completă a circulației feroviare pe ambele fire”, scrie într-un comunicat de presă CFR SA.
Lucrările, terminate vineri
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat vineri că, la ora 12:16, echipele de intervenție au finalizat ridicarea și repunerea pe șină a ultimului vagon deraiat aparținând operatorului Rail Cargo Carrier România, în zona deraierii de pe secția de circulație Mihăești-Radomirești.
Totodată, au fost finalizate lucrările de refacere a liniei de cale ferată afectate pe Firul II și a fost înlocuit un stâlp al liniei de contact. În continuare, echipele de specialiști vor începe lucrările de montare a liniei de contact și de repunere sub tensiune a acesteia, etape esențiale pentru restabilirea circulației feroviare în condiții normale. Măsura transbordării auto a călătorilor pe distanța Roșiori Nord-Caracal rămâne valabilă până la finalizarea intervențiilor necesare pentru reluarea traficului.
|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 03 Mar 2025 13:30:34 Titlul subiectului: |
220899 |
|
Probleme cu circulatia trenurilor pe M800 in zona garii Fundulea. Articolul se gaseste aici
Citat: | Circulația feroviară în stația Fundulea se desfășoară cu dificultate
Începând cu ora 20:52 circulația feroviară în zona stației CF Fundulea se desfășoară la cale liberă, ca urmare a unor probleme de natură tehnică.
UPDATE, ora 23.30. Circulația feroviară în stația Fundulea se desfășoară în condiții optime. Compania Națională de Căi Ferate“CFR” SA informează că, începând cu ora 22:58 circulația feroviară în zona stației CF Fundulea se desfășoară în condiții optime (cu ajutorul instalației de centralizare electronică).
Instalația de centralizare electronică din stația CF Fundulea (care permite circulația trenurilor și manevrarea macazurilor) este temporar indisponibilă, potrivit unui comunicat al CFR SA.
În consecință, circulația trenurilor se desfășoară la cale liberă, cu ajutorul personalului feroviar din stație.
Astfel, ținând cont de natura situației în desfășurare, trenurile care tranzitează stația Fundulea vor pleca cu întârzieri, până la soluționarea problemelor apărute la instalația de centralizare electronică.
În momentul de față, echipele de specialitate se află la fața locului.
Este afectată circulația trenurilor R 11081 (Regio Călători), IR 1681 și IR 1884 (SNTFC CFR Călători SA).
„Regretăm disconfortul creat și facem precizarea că personalul responsabil acționează în zonă pentru reluarea circulației feroviare în condiții optime (cu ajutorul instalației de centralizare electronică)”, spune CFR SA. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 13 Mar 2025 22:26:51 Titlul subiectului: |
220956 |
|
Referitor la ce s-a intamplat zilele trecute la Chitila, cand niste idioti au aruncat cu pietre si au spart geamul trenului Alstom Coradia. Mai mult ca sigur ca politia locala din Chitila stie foarte bine cine sunt faptasii. La nivel local se stie orice misca. Daca s-ar vrea cu adevarat, „recalcitrantii” ar putea deveni mielusei !
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 16 Mar 2025 14:13:25 Titlul subiectului: |
220973 |
|
Probleme cu alimentarea cu curent la Gara de Nord in aceasta dimineata. Articolul se gaseste aici
Citat: | Cum a rămas Gara de Nord București fără curent electric. Orarul trenurilor a fost perturbat
Din cauza unui cablu electric ce a căzut pe o locomotivă, Gara de Nord București a rămas fără curent electric, iar trenurile au avut întârzieri.
Mai multe echipe au intervenit, duminică dimineață, pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, în zona Gării de Nord București, după ce una dintre linii a căzut pe locomotiva trenului IRN 401, potrivit unui comunicat al Companiei Naționalede Căi Ferate.
„Începând cu ora 8:17, s-a constatat lipsă de tensiune în linia de contact în mai multe zone din perimetrul Gării de Nord București. (...) au fost afectate toate liniile din Gara de Nord București, liniile 1-3 aferente distanței București Nord - Grivița și zona Depoului București Călători. Ca urmare a acțiunilor de remediere desfășurate de echipele de specialitate ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, a fost repusă tensiunea în liniile 1-8, din Gara de Nord București, începând cu ora 8:25, iar în liniile 9-14 începând cu ora 8:55. Precizăm faptul că tensiunea va fi repusă și în celelalte zone afectate, în cel mai scurt timp”, a transmis CFR.
Potrivit aceleiași surse, s-a solicitat drezină pantograf pentru remediere, iar pentru dirijarea trenurilor se utilizează tracțiune diesel. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 02 Apr 2025 22:21:07 Titlul subiectului: |
221131 |
|
Trafic feroviar blocat intre Predeal si Timisul de Sus. Articolul se gaseste aici
Citat: | Circulație blocată între Predeal și Timișu de Sus
Circulația feroviară este temporar oprită pe distanța Predeal – Timișu de Sus, ca urmare a defectării trenului 11033 (aparținând Regio Călători) și lucrărilor efectuate pe celălalt fir.
UPDATE. Începând cu ora 17:40, circulația feroviară a fost reluată pe distanța Predeal – Timișu de Sus.
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 16:25 (miercuri, 2 aprilie) circulația feroviară este temporar oprită pe distanța Predeal – Timișu de Sus, ca urmare a defectării trenului 11033 (aparținând Regio Călători) și la ucrărilor efectuate pe celălalt fir.
„Precizăm faptul că circulația feroviară este momentan blocată, pe ambele fire, deoarece firul I de circulație a fost închis (de fapt era și este închis – n.red.) pentru lucrări de mentenanță programate. Momentan este afectată circulația trenurilor IR 11535, R 11365, R-E 11636, R 3030, care vor fi direcționate în cea mai apropiată stație sau vor aștepta eliberarea liniei. Vă asigurăm că circulația feroviară va fi reluată în cel mai scurt timp, ca urmare a intervenției personalului feroviar din zonă.”, scie CFR SA într-un comunicat de presă. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Vin 18 Apr 2025 11:14:49 Titlul subiectului: |
221322 |
|
Asta este ca in filmele cu prosti
https://clubferoviar.ro/sef-de-tren-uitat-pe-peron/
Citat: | ”Trenul fără naș”. Cum a fost uitat un șef de tren pe peron la Bușteni și a ajuns la Azuga cu TFC
Piesa ”Trenul fără naș” a trupei Iris a devenit cum nu se poate mai actuală pe Valea Prahovei. Un șef de tren de la CFR Călători a fost uitat pe peron.
Miercuri după amiază, mai exact la ora 13,22 trenul Regio 16003 al operatorului feroviar de stat a plecat din Gara de Nord din București cu destinația finală stația CF Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16,00.
Numai că în stația Bușteni, în jurul orei 15,15 șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare, unde a comunicat că trenul a fost expediat din stație fără ca el să transmită semnalul gata de plecare. În consecință, pe peron au rămas atât călători, cât și angajatul feroviar, au relatat pentru Club Feroviar surse din cadrul operatorului de stat.
L-a prins din urmă cu trenul concurenței
Între timp, garnitura ajunsese la Azuga, însă nu putea pleca mai departe, pentru că era ”trenul fără naș”. Conform instrucțiilor feroviare, nu putea pleca în lipsa șefului de tren. Acesta din urmă a luat din Bușteni trenul Regio 10023 al operatorului privat Transferoviar Călători, care venea din urmă și se ducea tot la Brașov. Cu acest tren a ajuns la Azuga, unde s-a suit în garnitura de stat, care și-a continuat parcursul cu 13 minute întârziere. În final, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio 16003 al CFR Călători a ajuns la destinația finală, Brașov, cu o întârziere de 19 minute față de ora din livret. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 21 Apr 2025 11:11:43 Titlul subiectului: |
221351 |
|
Ceva da cu virgula la CFR. Daca nu se iau masuri urgente, se poate produce un accident cu zeci de morti si raniti ! Toate aceste incidente sunt niste avertismente. Trebuie luate masuri ACUM ! Articolul se gaseste aici
Citat: | Incident feroviar la Șibot, cauzat de erori ale ceferiștilor. ”S-a produs o flamă puternică”
Un incident feroviar la Șibot a avut loc pe 10 februarie 2025, când un tren internațional a fost îndrumat eronat pe un alt fir de circulație decât ar fi trebuit. În urma unui șir de erori umane, la pantograful locomotivei s-a produs o flamă puternică. Locomotiva a fost avariată, iar trenul, care se îndrepta spre Budapesta, a întârziat mai bine de o oră și jumătate.
Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a publicat Raportul de investigare privind incidentul feroviar produs în data de 10.02.2025, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, în Hm Șibot prin îndrumarea în mod eronat a trenului de călători IR 74 pe firul I de circulație în loc de firul II de circulație în direcția Hm Aurel Vlaicu.
Locomotivă românească, vagoane ungurești
Să vedem mai întâi filmul evenimentelor și apoi cauzele care au dus la producerea lui. La data menționată, trenul de călători IR 74 al operatorului feroviar de stat a circulat pe relația Cluj Napoca-Curtici Frontieră-Budapest Keleti.
Conform livretului, trenul avea trecere fără oprire prin Hm Șibot. În mod normal, garnitura ar fi trebuit să treacă pe linia III directă și în continuare pe firul I de circulație, dar atunci a venit dinspre Hm Blandiana pe firul II de circulație și a trecut prin Hm Șibot pe linia II cu intrare la directă și ieșire în abatere către firul I de circulație Șibot-Aurel Vlaicu. Locomotiva EA 048 și cele două vagoane ale operatorului maghiar MAV au trecut peste secțiunile 2 și 034, care erau scoase de sub tensiune, în cadrul lucrărilor de revizie la LC liniile III, 4 și 5.
”Parcursul a fost efectuat astfel de către IDM dispozitor care a uitat că linia de contact aferentă secțiunilor respective este scoasă de sub tensiune”, se arată în document. La intrarea locomotivei pe secțiunea 034 din Hm Șibot pantograful activ al locomotivei a lovit scurtcircuitorul mobil montat pentru asigurarea zonei de lucru pentru echipa IFTE, care executa lucrări de revizie la LC, pe liniile III – 5.
Mecanicul a redus viteza când a auzit bubuitura
”În momentul trecerii locomotivei în zona secțiunii 034 respectiv peste izolatorul de secționare nr. 2 s-a produs o flamă puternică, având loc declanșarea fiderului de alimentare, ce a condus la întreruperea tensiunii în linia de contact și de alimentare a locomotivei, care, deplasându-se inerțial, prin pantograful activ a agățat și a rupt scurtcircuitorul mobil montat în zonă pentru asigurarea legării la pământ a liniei de contact”, precizează investigatorii feroviari.
Mecanicul a declarat că după ce a auzit lovitura la acoperișul locomotivei a redus viteza până la valoarea de 51 km/oră, pentru a reuși să urmărească pantograful de pe geamul lateral din cabina locomotivei, garând trenul prin inerție în stația CFR Aurel Vlaicu. În urma acostării scurtcircuitorului mobil de către pantograful locomotivei, s-au rupt suportul portperii de la pantograful locomotivei, scurtcircuitorul respectiv și clemade prindere pe firul de contact. Totodată, s-a îndoit firului de contact în dreptul locului de prindere a clemei de scurtcircuitor pe firul de contact. Locul producerii incidentului este situat pe raza de activitate a SRCF Brașov, secția de circulație Vințu de Jos – Șibot, linie dublă, electrificată, în curs de reabilitare.
Trenul a întârziat 96 de minute, ca urmare a necesității remorcării acestuia din stația CFR Aurel Vlaicu cu o locomotivă cu tracțiune diesel. Linia curentă, firul I, a fost redeschisă circulației trenurilor cu tracțiune electrică, după verificări cu drezina pantograf, la ora 14:10.
Nereguli la locomotiva CFR Călători, fără legătură cu producerea incidentului
O mică paranteză privind ce au desoperit inspectorii AGIFER, fără a avea însă vreo legătură de cauzalitate cu producerea acestui incident feroviar la Șibot.
De la ultima reparație planificată efectuată în 2008 și până la data producerii incidentului, locomotiva EA 048 parcursese un număr de 2.469.712 km. Conform normativelor în vigoare, locomotiva ar mai fi trebuit să facă în acest timp cel puțin două reparațiii planificate. Conform normativului, locomotiva trebuia retrasă din serviciu încă din 2014.
În altă ordine de idei, după cuplarea locomotivei EA 048 pe garnitura trenului IR 74 aflată în grupa tehnică a stației CFR Cluj Napoca, mecanicul a constatat că pantograful nr. 1, care trebuia să fie activ în remorcarea trenului, nu se ridica la firul de contact, probabil din cauza temperaturilor scăzute. Deși se afla aproape de depoul de locomotive Cluj, mecanicul a luat decizia de a remorca trenul cu pantograful nr. 2 activ, care era poziționat primul în sensul de mers al trenului.
Incident feroviar la Șibot, rezultat al lipsei de atenție
Și acum să vedem cauzele care au dus la producerea incidentului feroviar. ”Incidentul feroviar produs în Hm Șibot a fost rezultatul unor erori umane care au fost cauzate de lipsa de atenție și de dorința de a simplifica unele activități”, se arată în Raport.
Astfel, impiegatul de mișcare dispozitor din Hm Șibot nu a urmărit cu atenție informațiile transmise de către IDM dispozitor din Hm Blandiana și a executat eronat parcursul, îndrumând trenul de călători IR nr.74 pe firul II Șibot-Aurel Vlaicu peste secțiunile nr. 2 și 034 cu liniile de contact scoase de sub tensiune, confundându-l cu trenul IR 77, care remorcat de o locomotivă DA și pe trasa căruia aproape a circulat trenul IR 74, care era întârziat.
De asemenea, IDM nu a activat comanda ING Introducere Grup Catenară, pentru protejarea zonei cu catenara linie de contact scoasă de sub tensiune, împotriva executării de parcursuri accidentale în acea zonă și nu a utilizat facilitatea „reminder” care îi reamintea faptul că secțiunea 034 din capătul Y al haltei este scoasă de sub tensiune.
”Aceste operațiuni au fost efectuate pentru evitarea efectuării unor operații suplimentare – comenzi speciale – care erau necesare pentru realizarea probelor cu specialiștii SCB care efectuau lucrări la instalația BAT dintre Hm Șibot și stația CFR Aurel Vlaicu. Suprapunerea acestor erori, care au constat în efectuarea defectuoasă sau omiterea unei părți din sarcina de muncă, a determinat producerea incidentului”, se menționează în documentul citat.
De asemenea, operatorul RC fir 3 de la Regulatorul de Circulație Sibiu nu a transmis la operatorul RC fir 2 de la RC Deva informația că la Hm Șibot sunt lucrări la linia de contact, care restricționau circulația trenurilor remorcate cu locomotive electrice pe firul I. ”Această omisiune a contribuit la producerea incidentului, deoarece dar dacă informația ar fi fost transmisă, ar fi putut constitui o barieră în calea producerii incidentului, prin faptul că operatorul ar fi trebuit să dea dispoziție scrisă pentru circulația trenului pe firul II de circulație și nu ar fi acceptat circulația trenului pe firul I de circulație. Comisia de investigare consideră că dacă operatorul de la RC Deva ar fi fost informat, probabil incidentul nu s-ar fi produs și de aceea constituie un factor care a contribuit la producerea incidentului”, concluzionează investigatorii feroviari. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
tcm

Data înscrierii: 05/Mai/2014 Ultima vizita: 14/Iun/2025 Mesaje: 2139 Locație: Oradea; Leeds (UK)
|
Trimis: Mar 22 Apr 2025 23:21:05 Titlul subiectului: |
221364 |
|
Un eveniment tragi-comic a avut loc zilele trecute in gara Busteni. Un tren Alstom Coradia si-a uitat nasul in gara , momentul fiind surpins de un pasionat. Nasul ar fi luat un tren privat sa isi prinda trenul in urmatoarea statie. In Anglia de exemplu , nasul se ocupa de operarea usilor , la oprirea in gara deschide cu cheia patrata un panou de control de unde deschide prima data usa la care se afla , apoi restul usilor , iar la plecare inchide prima data restul usilor , abia apoi a s-a , apasa un buton care ii da semnal mecanicului ca se poate pleca , iar mecanicul da inapoi un raspuns si se aude un semnal la usa nasului. Astfel in cel mai rau caz nasul se poate inchide afara , dar trenul nu va pleca fara el. Nu inteleg de ce nu se procedeaza asa si in Romania la trenurile cu usi automate.
Filmarea cu momentul plecarii fara nas , de la minutul 1:25: https://www.youtube.com/watch?v=lyJWgV9sZB4&ab_channel=TrainsRomania_ .
_________________ https://www.youtube.com/@tcm_tatra/videos |
|
Sus |
|
 |
Radu Bialus

Data înscrierii: 22/Oct/2005 Ultima vizita: 14/Iun/2025 Mesaje: 8840 Locație: Iasi
|
Trimis: Mie 23 Apr 2025 07:20:01 Titlul subiectului: |
221365 |
|
Dincolo de faza cu cheferisti prosti, specifica plaiului...
Plavanul care filma, in loc sa faca gesturi energice ca mecanicul sa se prinda ca exista o problema, avea o singura grija: sa-i iasa filmarea, sa faca senzatie printre alti prosti ca el!
De altfel, i se si pune insistent intrebarea de ce nu a actionat cumva, dar nici vorba sa dea o explicatie (nu mai am pretentia sa fie si rezonabila), se limiteaza doar la a multumi celor care-l lauda ca a fost pe faza si a surprins perfect disperarea unui om. Odioasa chestie!...
Observ tot mai clar ca multi dintre acesti asa-zisi pasionati, in realitate pozaci si filmaci "de profesie" printre mijloacele de transport public (ma uit adesea la inconstienta unora dintre ei, care stau in gabaritul caii ferate si mai au si impresia ca mecanicii ii saluta, cand de fapt le transmit astfel sa le vina mintea la cap), de care or fi ele, au probleme grave la mansarda...
|
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 26 Apr 2025 11:37:24 Titlul subiectului: |
221418 |
|
Asa este cu asazisii pasionati. Am observat asta la Bucuresti.
Din pacate ce s-a intamplat la Busteni putea avea urmari grave. In alt context greseala mecanicului putea fi fatala, se putea lasa cu zeci de morti. Ce se intampla cu mecanicii de locomotiva ? Nu se mai face aceeasi pregatire ca inainte ? Nu este prima greselaa de acest gen, imi aduc aminte pe M100, acum cativa ani, la Rosiori, un mecanic al unui IR a trecut pe rosu, inainte de a intra in gara, noroc cu sistemul de siguranta al locomotivei, dar tot a fost o tamponare usoara.
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
|
|
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Puteți descărca fișiere în acest forum
|
|