 |
TRAM CLUB ROMANIA Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
|
|
Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
dm

Data înscrierii: 18/Oct/2005 Ultima vizita: 20/Apr/2025 Mesaje: 820
|
Trimis: Lun 21 Oct 2019 16:52:12 Titlul subiectului: |
203604 |
|
A fost închis dar s-a redeschis într-un timp relativ scurt. Pista a fost refăcută de la fundatie și este intr-o stare excepțională acum.
Problema este numărul redus de curse, Tarom a avut curse spre București dar la un preț enorm (parca 120€/1 drum) și la cu un program absolut inutil:
Pe ruta București – Târgu-Mureș în fiecare Joi și Duminică la 21:20
Pe ruta Târgu-Mureș – București în fiecare Vineri și Luni la 05:40
Adică dacă ai ceva treburi in capitala singura cursa era luni la 5:40 și înapoi puteai veni abia joi seara.sau dacă cineva din București avea treaba in Tg Mures venea duminica seara și trebuia sa stea până-n vineri dimineața.
Clar ca lumea prefera sa mearga la Cluj și cursa a fost anulată la un Timo foarte scurt.
Revenind la trenuri: chiar dacă gara a fost pusă la punct aceasta este goală pentru ca sunt câteva trenuri de pasageri. Pe lângă asta se mai adaugă și faptul ca trenurile ocolesc jumătate de țara ca sa ajungă la Bucuresti (fie prin Deda - Toplița - Miercurea Ciuc - Brașov fie prin Războieni - Teius - Albă Iulia - Sibiu - Sighisoara - Brașov). Cum prețul este calulcat pe km parcurs este și foarte scump, sinele arată de parca linia este abandonată, deci daca e scump măcar e și lent. Așa cs mulți prefera sa mearga pana la Sighisoara și de acolo sa ia trenul.
Era și un banc prin oraș: aveam aeroport international la Cluj și gara la Sighisoara.
|
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 18 Noi 2019 10:55:39 Titlul subiectului: |
204048 |
|
Si in 2020 vor ramane rezervarile pe anumite trenuri Regio (deci, iar posibil haos): https://www.cfrcalatori.ro/comunicate/noutati-din-mersul-trenurilor-2019-2020/
Citat: | Va fi introdus un nou serviciu de rezervare a locurilor, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, la prețul de 1 leu, pe rutele: București Obor – Constanța și retur, București Nord / Basarab –Brașov și retur, București Nord – Buzău – Mărășești și retur, București Nord / Basarab – Craiova și retur, Buzău – Constanța și retur. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 28 Dec 2019 16:44:52 Titlul subiectului: |
204748 |
|
Masura de a rezerva loc pe trenurile Regio (devenite Regio Expres) care merg in valea Prahovei dinspre capitala si vice-versa, produce in continuare haos, mai ales cand este aglomeratie mare.
Ieri, cand m-am intors de la munte, cu RE 3006, a fost nebunie. Cele trei vagoane supraetajate au fost pline, oamenii isi cautau locul, se miscau, cu bagaje voluminoase dupa ei, dintr-un capat al trenului intr-altul, in cautarea locului.
De la Campina nu se mai dadeau bilete, nici in picioare, dar lumea continua sa se urce, iar controlorul le dadea bilete la suprataxa.
Intreb inca o data, ce mare avantaje a obtinut CFR-ul prin aceasta masura ?
Eu nu vad decat haos.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
1.86 MB |
Vizualizat: |
de 7091 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 12 Ian 2020 18:25:21 Titlul subiectului: |
205045 |
|
Asa cum ne-a pbisnuit in ultimii ani, CFR ieftineste biletele in week-end pe rutele dinspre Bucuresti spre valea Prahovei. Articolul se gaseste aici.
Citat: | Bilete de tren mai ieftine pentru călătoriile de weekend
Reducerea merge de la 15 până la 35 la sută% în funcție de numărul de weekenduri pentru care se cumpără tichetele într-o lună.
Biletul de weekend poate fi achiziționat numai de la casele de bilete din gări și de la agențiile de voiaj CFR.
Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, la Trenurile Zăpezii de pe Valea Prahovei, reducerile de weekend se vor aplica în toate zilele săptămânii până la 28 februarie. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 24 Ian 2023 14:03:54 Titlul subiectului: |
215480 |
|
CFR-ul a renuntat la abonamentele VSD, cele cu 5 calatorii pe luna in week-end (vineri, sambata, duminica si luni pana la ora 12). Cu acest abonament, pretul unei calatorii la trenul Regio era cu 50 % redus iar pentru InterRegio cu 35 %.
Abonamentul de tip VSD era folosit de mai bine de 20 de ani de iubitorii de munte, care mergeau in drumetii, la sfarsit de saptamana. Si eu l-am ffolosit mult, in calatoriile mele.
Cluburile montane au incercat sa obtina o audienta la ministrul Grindeanu. Au obtinut-o, in format on-line, pe Zoom. Dar in afara de limbaj de lemn, nu au primit nimic concret.
Acum, fara VSD, multi calatori, inclusiv eu, vom migra catre trenurile private, in drumetiile noastre la munte.
Nu stiu ce economie fac cei de la CFR prin anularea VSD-urilor. Poate, cine stie, vor cumpara o locomotiva noua, cu banii economisiti in urma anularii VSD-urilor.......
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 05 Apr 2023 07:45:20 Titlul subiectului: |
215969 |
|
Am achizitionat cardul Tren Plus cu 140 RON. Cu acesta am reduceri la titlurile de calatorie achizitionate, pe durata unui an de zile. Vestea buna este ca cei de la CFR au implementat si la automatele din gari, functia ca sa achizitionezi bilete reduse. Trebuie sa tastezi CNP-ul si codul cardului Tren Plus. Pasul urmator ar fi sa poti lua si on-line, bilete reduse, pe baza codului cardului Tren Plus.
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 22 Apr 2023 15:10:03 Titlul subiectului: |
216096 |
|
Sa spunem si depsre partile bune de la CFR. Au facut progrese cu vanzarea biletelor online. De acum poti sa iti alegi ce loc vrei in tren. Singurul operator privat unde puteai face asta era Softransul. De acum se poate si la CFR.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
85.52 kb |
Vizualizat: |
de 3493 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
86.3 kb |
Vizualizat: |
de 3493 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
97.88 kb |
Vizualizat: |
de 3493 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
92.53 kb |
Vizualizat: |
de 3493 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 22 Apr 2023 15:10:48 Titlul subiectului: |
216097 |
|
De asemenea, posesorii crdului TrenPlus pot sa isi ia bilete reduse si de pe site-ul CFR-ului.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
47.96 kb |
Vizualizat: |
de 3492 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
36.76 kb |
Vizualizat: |
de 3492 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 03 Mai 2023 22:09:06 Titlul subiectului: |
216155 |
|
Cei de la Autoritatea de Reforma Feroviara (ARF) reinventeaza apa calda
M-a amuzat acest articol. Probabil si ziaristii de la Evenimentul Zilei au redescoperit apa calda
Articolul se gaseste aici.
Citat: | CFR adoptă o schimbare majoră. Mersul cu nașul devine doar o amintire
Printre instituțiile Statului Român care au rămas în urmă la capitolul digitalizare și informatizare se numără și CFR Călători. Acum, autoritatea competență anunță că vrea să vândă bilete de călătorie prin intermediul unui ghișeu unic.
Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că va lansa o nouă platformă de comercializare și decontare a biletelor de călătorie, prin intermediului unei platforme de internet.
Cei de la ARF susțin că prin acest mod, biletele de tren vor fi cumpărate de la un ghișeu unic.
”Prin ghișeul unic, românii vor putea verifica și vizualiza datele legate de vânzarea biletelor de tren, dar mai ales, platforma va restitui sumele cuvenite călătorilor care renunță la tichete sau va emite facturi la solicitarea persoanelor în cauză. În cadrul acestei activități se urmărește testarea de către toți operatorii a modului de comercializare a titlurilor de călătorie, integrate în ghișeul unic, astfel încât implementarea acestei soluții tehnice software să poată fi lansată publicului călător, în condiții depline de fiabilitate și eficiență”, informează ARF, citat de DCNews.
Potrivit informațiilor publice, ghișeul unic de la CFR urmează să fie pus în funcțiune, până la data de 15 mai.
Călătorii își pot alege și locurile
De la 1 martie 2023, cei care își cumpără online, bilete de călătorie cu trenul, își pot alege și locul preferat din vagon.
„Fie că doriți să călătoriți pe un loc la fereastră pentru a vă bucura de priveliște sau preferați să stați în vagon alături de prieteni sau familie, cu CFR Călători vă puteți alege locul și vagonul în care doriți să călătoriți. CFR Călători a îmbunătățit aplicația de cumpărare online a biletelor de tren prin introducerea acestei noi facilități”, a transmis compania, într-un comunicat de presă. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 11 Iul 2023 07:35:15 Titlul subiectului: |
216580 |
|
Care au fost beneficiile reale ale desfiintarii VSD-urilor (abonamente de weekend) ?
S-au golit trenurile
Daca, pana anul trecut, spre munte sau spre mare, trenurile erau arhipline (multi circulau in picioare), anul asta in cel mai rau caz este omul si locul. Dat de cele mai multe ori nu sunt toate locurile ocupate. Asta in weekend.
Cunosc multi care au renuntat sa mearga cu trenul la munte, de cand s-au scos VSD-urile. In schimb se cupleaza 4 sau 5 la o masina si merg unde vor.
Deci, care a fost beneficiul scoaterii VSD-urilor ?
Au crescut incasarile ?
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 04 Dec 2023 20:23:41 Titlul subiectului: |
217411 |
|
Se pare ca este o pacaleala biletul achizitionat prin SMS pentru ruta Bucuresti Nord-Aeroportul Henri Coanda (Otopeni). Articolul se gaseste aici
Citat: | Bilete CFR Călători prin SMS, mai scumpe cu 30% decât la casă sau din aplicație
Începând de vineri, 1 Decembrie 2023, se pot cumpăra bilete CFR Călători prin SMS, pentru ruta București Nord-Aeroport Henri Coandă. O inițiativă lăudabilă, numai că biletele cumpărate în acest fel vor fi cu 30% mai scumpe decât la casa de bilete, prin aplicație sau direct în tren.
Operatorul feroviar de stat a informat, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu, că pentru călătoria cu trenurile CFR Călători pe relații de pe ruta București Nord-Aeroport Henri Coandă vor putea fi achiziționate legitimații de călătorie electronice, prin transmiterea unui SMS la numărul 7458. Acest tip de legitimație de călătorie are o valabilitate de 30 de minute.
Pentru achiziționarea unei călătorii se va transmite prin SMS la numărul 7458 litera:
B – pentru un bilet spre stația București Nord
O – pentru un bilet spre stația Aeroport Henri Coandă
Prin transmiterea unui SMS se pot achiziționa legitimații pentru o singură persoanã, adult (bilet întreg). În urma transmiterii SMS-ului, călătorul va primi un mesaj SMS cu un link, prin care va putea accesa codul QR de verificare.
Bilete CFR Călători prin SMS. 6,5 lei în loc de 5 lei
Tariful unui bilet, în orice direcție, este de 1,1 euro + TVA, se mai precizează în comunicatul SNTFC CFR Călători.
Făcând calculul, rezultă că un bilet de tren cumpărat prin SMS pentru ruta respectivă va costa 6,5 lei, în condițiile în care același bilet cumpărat de la casierii, de pe internet, din aplicație sau plătit în tren costă doar 5 lei. Iei bilet prin SMS, plătești cu 30% mai mult. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mar 12 Dec 2023 13:43:31 Titlul subiectului: |
217549 |
|
O data cu noul mers al trenurilor s-au scumpit si biletele la CFR. Pana ieri, o calatorie de la Bucuresti la Predeal, cu trenul IR era 48 RON. Acum, dupa ce a intrat in vigoare noul mers al trenurilor, pretul unei calatorii a crescut la 52,5 RON.
Doar la Astra Trans Carpatic, pretul a ramas 48 RON in timp ce la trenul Transferoviar Calatori, care circula in regim de IR, pretul de la Bucuresti la Predeal este de 52,5 RON.
Scumpirea asta a fost cam pe sest, nu a fost anuntata in presa...
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
104.92 kb |
Vizualizat: |
de 2964 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
52.62 kb |
Vizualizat: |
de 2964 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
42.74 kb |
Vizualizat: |
de 2964 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 13 Dec 2023 12:37:21 Titlul subiectului: |
217561 |
|
Pana la urma mass-media a taxat magaria celor de la CFR cu scumpirea neanuntata. Seful de la Autoritatea de Reforma Feroviara (un idiot, dupa parerea mea) afirma, foarte senin, ca din punct de vedere legal nu este nimic gresit sa cresti preturile, fara sa fie anuntati, in prealabil, calatorii.
As vrea sa stiu ce reforma feroviara fac astia ? In medie, preturile au crescut cu 8,88 %. Un articol referitor la acest subiect in Clubul Feroviar
Citat: | Scumpirea biletelor de tren, făcută pe șest. Cu cât s-au ”ajustat” duminică tarifele
Scumpirea biletelor de tren de duminică, 10 decembrie 2023, a fost făcută pe șest. Nici Ministerul Transporturilor, nici operatorul feroviar de stat CFR Călători și nici operatorii privați nu au anunțat nimic oficial.
Însă biletele s-au scumpit în medie cu 8,8%. „Tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație înregistat în luna octombrie a anului. Valorile rezultate sunt rotunjite la cea mai apropiată valoare de 50 bani și 1 leu”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.
SNTFC CFR Călători a dat vinerea trecută un comunicat în care anunța noutățile din Mersul Trenurilor 2023-2024, în care însă nu a pomenit nimic despre scumpirea biletelor de tren care a venit ”la pachet” cu noul program de circulație. Este ultimul comunicat postat pe site-ul operatorului, între timp nefiind publicată nicio informație despre majorarea de tarife. La fel au procedat și operatorii privați de transport feroviar de călători.
CITEȘTE și Mai multe trenuri Intercity în Mersul Trenurilor 2023-2024, dar mai lente ca actualele IR
După majorare, un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio costă 78,5 lei, pe relația București Nord-Brașov 64,5 lei, pe ruta București Nord-Suceava 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad 145 de lei.
Ultima majorare de tarife, pe 1 iulie 2022
Ultima majorare a tarifelor în transportul feroviar de călători a avut loc pe 1 iulie 2022.
Ordinul pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători a apărut în Monitorul Oficial nr 519 din 26 mai 2022.
Proiectul fusese pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor la data de 14 aprilie 2022 și nu a suferit nicio modificare. În motivarea deciziei de a scumpi biletele de tren, inițiatorul a adus ca argumente majorarea prețurilor la materii prime, materiale, piese de schimb, energie electrică, motorină și uleiuri, precum și devalorizarea monedei naționale în raport cu euro.
Majorarea a fost de 20%, iar pentru secția Oravița-Anina s-a instituit un tarif special. Precedenta majorare de tarife în transportul feroviar de călători avusese loc în 2013. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 24 Dec 2023 17:15:52 Titlul subiectului: |
217675 |
|
Incepand cu 2024, abonamentele CFR nu vor mai fi decat in format digital. Articolul se gaseste aici
Citat: | Cadou de 2024. CFR Călători renunță la abonamente tipărite
CFR Călători nu va mai emite din 1 ianuarie 2024 abonamente tipărite săptămânale și lunare, acestea urmând să fie emise doar în format digital, tip “Card de Transport” sau sub formă de cod QR dinamic.
Abonamentele în format digital se vor putea achiziționa de la casele de bilete și de la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport sau prin aplicația descărcabilă – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil. Ulterior, abonamentele pe card de transport vor putea fi încărcate și online, nemaifiind necesară prezența pasagerilor la casele de bilete sau automate.
Abonamentele digitale se pot achiziționa după cum urmează:
De la casele de bilete – pe card de transport – toate tipurile de abonamente cu plată: lunare cu număr nelimitat de călătorii, săptămânale, lunare cu 5, 10 sau 15 călătorii (la alegerea clientului);
Online pe site și prin aplicația pentru telefon – pe card de transport, doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) și cele săptămânale;
Prin aplicația pentru telefon – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil abonamante cu plată integrală: lunare cu număr nelimitat de călătorii și cele săptămânale, abonamente cu gratuitate sau reducere după caz pentru elevi și respectiv studenți.
De la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport – doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) și cele săptămânale.
CFR Călători renunță la abonamente tipărite
Reamintim că din luna noiembrie 2023, pasagerii au la dispoziție titluri de călătorie de tip abonamente lunare și săptămânale în format digital, ce se achiziționează online astfel:
PRIN WEBSITE-UL CFR Călători numai în cazul abonamentelor lunare și săptămânale cu plată integrală, încărcate pe suportul tip ”Card Transport”, procurat deja de la casele de bilete.
PRIN APLICAȚIA pentru telefon “CFR Călători bilete online”:
sub formă de COD QR cu elemente dinamice generat pe telefon, în cazul abonamentelor cu plată integrală și a abonamentelor lunare pentru elevii și studenții care și-au creat profilul de elev/ student cu ID-ul aferent. Codul QR este asociat telefonului care se regenerează automat în cadrul aplicației mobile.
încărcate pe suportul de tip ”Card Transport”, în cazul abonamentelor cu plată integrală.
Menționăm că abonamentele cumpărate prin aplicația “CFR Călători bilete online” sub formă de COD QR dinamic pot fi utilizate numai pe ruta și la rangul de tren pentru care au fost emise. În această etapă de dezvoltare a aplicației, pentru acest tip de abonament este posibilă rezervarea locului de la personalul de tren, în măsura în care există locuri libere.
Informații actualizate despre circulația trenurilor:
la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern);
la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/;
în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceți numărul exact al trenului în căsuța indicată și click pe Informații tren. Obtineți informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staționare în următoarea gară și timpul estimat de sosire;
pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor;
pe site-ul pe cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern;
la personalul nostru din stații. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 26 Ian 2025 20:37:12 Titlul subiectului: |
220540 |
|
Va arat o monstra de „digitalziare” la CFR.
In imagine este automatul de bilete din gara Predeal.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
50.32 kb |
Vizualizat: |
de 1276 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
39.2 kb |
Vizualizat: |
de 1276 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Joi 13 Feb 2025 20:06:34 Titlul subiectului: |
220736 |
|
Cand ai niste idioti pe la conducerile companiilor de stat, cam asta este rezultatul. Articolul se gaseste aici
Citat: | CFR Călători nu mai vinde titlurile de călătorie metropolitane integrate din 17 februarie. Ce se va întâmpla cu cele deja emise
Titlurile de călătorie metropolitane integrate nu vor mai putea fi comercializate începând cu data de 17 februarie 2025, iar cele procurate deja vor fi acceptate la transport până la expirarea valabilității, a anunțat, joi, CFR Călători.
'CFR Călători informează că, începând cu data de 17 februarie 2025, nu va mai putea fi aplicată convenția privind emiterea, comercializarea și decontarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate, din motive total independente de voința companiei, cu toate demersurile pe care le-a întreprins în acest sens. Ca urmare, titlurile de călătorie metropolitane integrate nu vor mai putea fi comercializate începând cu data de 17 februarie 2025, cele procurate înainte de această dată, aflate în perioada de valabilitate, fiind acceptate la transport până la expirarea valabilității', spun reprezentanții companiei, citați de Agerpres.
Potrivit sursei citate, există discuții cu privire la încheierea unei noi convenții.
'În continuare, CFR Călători își manifestă interesul și deschiderea pentru existența unei astfel de convenții în condiții de deplină transparență, adaptată la condițiile legislative și în conformitate cu cerințele din piața de transport feroviar de călători. Având în vedere faptul că avem discuții avansate pentru încheierea unei noi convenții, sperăm că perioada de întrerupere a vânzării acestor titluri de călătorie metropolitane integrate să fie cât mai scurtă', se arată într-un comunicat al companiei. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Vin 21 Feb 2025 18:32:47 Titlul subiectului: |
220823 |
|
Din nou va creste pretul biletelor. Se va scupi suplimentul de viteza, cel pentru biciclete, pentru tren de noapte, etc. Articolul se gaseste aici
Citat: | Se scumpește călătoria cu trenul. Pentru ce vrea Grindeanu să plătești mai mult
Se scumpește călătoria cu trenul. Un proiect de Ordin pe care urmează să-l semneze ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu prevede majorări de tarife la abonamentele navetiștilor, la tichetele de rezervare a locurilor, la suplimentele de vagoane de dormit și cușetă și la transportul bicicletelor.
Nu a trecut nici măcar un an (14 mai 2024) de când în Monitorul Oficial Partea I, s-a publicat Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public. Iată că acum pe site-ul ministerului a fost postat, în consultare publică, un proiect de Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii pentru modificarea OMTI nr. 1.039/2024.
Actul normativ aflat (încă) în vigoare stabilea mai multe tarife, precum și exceptări de la plata acestora. Printre altele, se prevedea că plata tarifului de rezervare a locului la călătoria până la 40 km este opțională. Acum această prevedere a fost eliminată, deci dacă vei merge cu un tren Interregio (de exemplu IR 1621) până la Buftea vei plăti 17,50 lei în loc de 11,50 lei.
Abonamente mai scumpe
Ei bine, prin proiectul de față se preconizează ca tarifele pentru abonamentele Interregio să se aplice numai pentru călătoria cu trenurile Interregio, respectiv introducerea tarifelor pentru călătoria cu trenurile Intercity. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Sâm 15 Mar 2025 11:02:26 Titlul subiectului: |
220964 |
|
Facand abstractie de modul, cam neprofesionist, de a prezenta stirile, al celor de la Club Feroviar, este de retinut o informatie. Costul unei calatorii cu trenul va creste. Articolul se gaseste aici
Citat: | CFR Călători majorează tarifele, dar spune că nu. Ce se scumpește peste două săptămâni
Peste două săptămâni, CFR Călători majorează tarifele, dar susține că nu este adevărat. Multe costuri suportate de pasageri vor crește.
Club Feroviar a publicat ieri articolul cu titlul E oficial: când se scumpește călătoria cu trenul și care sunt noile tarife, documentat pe baza prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 222/2025. Chiar dacă actul normativ a fost elaborat de Ministerul Transporturilor și li se aplică tuturor celor șase operatori feroviari cuprinși în Contractele de Servicii Publice, cel de stat s-a simțit lezat și a distribuit vineri o ”precizare de presă”. În fapt, o replică la adresa articolului nostru. O vom publica integral în cele de urmează, iar apoi vom face precizările noastre.
”Referitor la ultimele dezinformări apărute în mass-media și pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că tarifele abonamentelor pentru trenurile din categoria InterRegio, a suplimentelor de pat pentru călătoria la vagon de dormit și cușetă, precum și transportul bicicletelor NU SE MAJOREAZĂ. Aceste tarife au crescut în luna decembrie 2024 cu rata inflației și au aceleași valori ca cele prevăzute în OMTI nr. 222/2025, ce va intra în vigoare la data de 28 martie 2025. Modificările aduse prin OMTI nr. 222/06.03.2025 au drept scop îmbunătățirea condițiilor de călătorie și confort specifice rangului de tren, respectiv reflectarea în tariful de transport a nivelului de viteză și confort oferit călătorilor, în acord cu legislația în vigoare:
-îmbunătățirea condițiilor de călătorie la trenurile Intercity în acord cu condițiile de confort și dotările vagoanelor (spații mai generoase, wi-fi etc.) prin eliminarea aglomerării acestor trenuri cu posesorii de abonamente valabile la rang Interregio (și redefinirea tarifelor aferente abonamentelor rang Intercity în acest sens);
-eliminarea aglomerării la trenurile de lung parcurs, respectiv trenurile Interregio (IR) și Intercity (IC) pe anumite distanțe prin redefinirea titlurilor de călătorie metropolitane, astfel încât acestea să fie valabile numai pentru călătoria cu trenurile Regio, clasa a 2-a, având în vedere faptul că transportul metropolitan se referă la călătoria de tip navetă pe distanțe relativ scurte în jurul metropolelor;
-emiterea titlurilor de călătorie la automatele instalate în trenurile care circulă pe ruta București Nord – Aeroport Otopeni și retur, la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete;
-revenirea la obligativitatea rezervării locului în cazul trenurilor cu regim de rezervare obligatoriu indiferent de distanța călătoriei și aplicarea unui tarif unic de rezervare”.
Abonamentele la Interregio s-au scumpit deja
Și acum observațiile noastre. Să luăm pe rând cele prezentate de CFR Călători. Operatorul feroviar de stat nu a trimis nicio replică la finele lunii trecute, când am prezentat prevederile proiectului de Ordin care acum a fost publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, nici în luna decembrie nu a dat vreun comunicat prin care să anunțe majorarea de tarife ținând cont de rata inflației. Comunicarea a fost făcută de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Într-adevăr, tarifele la abonamentele valabile la trenurile Interregio, la suplimentele de pat și la transportul bicicletelor au fost majorate încă din decembrie, iar aici este greșeala noastră că am prezentat că ele se vor scumpi peste două săptămâni, când ele deja s-au scumpit. Însă greșelile noastre se opresc aici, în vreme ce cele ale CFR Călători continuă, așa cum vom vedea în cele ce urmează.
Vei plăti mai mult pentru naveta Ploiești-București
În prezent, abonamentele la Interregio sunt valabile și la Intercity. Peste două săptămâni, ele vor avea costuri diferite. De exemplu, pe ruta Ploiești-București (59 km), foarte utilizată pentru navetă, abonamentul la Intercity va costa 506 lei în loc de 407 lei, cât este acum. O creștere cu mult peste rata inflației.
Diferențierea celor două tipuri de abonamente este justificată de operator prin ”îmbunătățirea condițiilor de călătorie la trenurile Intercity în acord cu condițiile de confort și dotările vagoanelor (spații mai generoase, wi-fi etc.)”. Or, în ultimul an nu au fost introduse vagoane mai confortabile la trenurile IC (sunt fix aceleași), iar internetul wi-fi a fost introdus încă de acum trei ani, de când a reintrat în circulație această categorie de trenuri. În plus, pe multe rute (cum ar fi București-Ploiești) durata călătoriei este aceeași și la IR, și la IC. Cu toate acestea, abonamentele s-au scumpit.
CFR Călători majorează tarifele la transportul metropolitan
CFR Călători majorează tarifele și pentru transportul metropolitan, prin faptul că biletele și abonamentele de acest tip vor fi valabile doar la trenurile Regio.
Am mai scris faptul că, de exemplu, pe relația București Nord-București Băneasa circulă zilnic 10 perechi de trenuri, dintre care doar jumătate sunt Regio (patru de stat și unul privat), restul Interregio. Dacă faci naveta pe această rută (nu pentru că ai dori neapărat, ci pentru că ești constrâns de ambuteiajele de la suprafață, cauzate de lucrările la Magistrala 6 de metrou), vei plăti mai mult. Mai exact 12,50 pentru 7 km cu Interregio (pentru că odată cu intrarea în vigoare a noului OMTI vei fi obligat să plătești și rezervarea locului), în loc de 6,5 lei, cât costă biletul metropolitan pe această rută.
Preoteasa, ca-n bancul cu rabinul
O altă noutate din OMTI 222/2025 este prezentată de CFR Călători ca fiind ”emiterea titlurilor de călătorie la automatele instalate în trenurile care circulă pe ruta București Nord-Aeroport Otopeni și retur, la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete”.
Știți bancul cu rabinul? Ștrul, om sărac și cu mulți copii, se duce la rabin să se plângă de viața lui: „Rabi, am o casă mică în care stau eu, nevasta, cinci copii și socrii pe deasupra. Nu mai am aer, nu mai rezist. Ce să fac?”. Rabinul îl ascultă și îi spune să mai bage în casă capra și găinile. Evreul vine după o săptămână: „Rabi, rabi acum e și mai rău, mult mai rău”. Rabinul îl sfătuiește să bage și vaca în casă. După încă șapte zile evreul se plânge din nou că e la capătul puterilor și chiar nu mai poate trăi. Rabinul îl sfătuiește acum pe Ștrul să scoată toate animalele din casă. După câteva zile, evreul vine fericit la rabin. „Mulțumesc, rabi. M-ai făcut cel mai fericit om din lume. Nu mai stau cu animalele în casă, nu mai e balegă peste tot, e extraordinar. Acum stăm doar eu, nevasta, copiii și socrii. E tot ce mi-am dorit de la viață. Sunt foarte, foarte fericit!”.
Exact așa a făcut și ”rabinul” Traian Preoteasa. Întâi a pus un comision de 0,32 lei peste cei 6 lei cât costă călătoria pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă, iar acum ne cere să fim bucuroși că l-a eliminat.
Rezervarea locului, mai scumpă
Revenim la rezervarea locului, care dincolo de faptul că redevine obligatorie, se mai și scumpește. În ”precizarea de presă” nu se pomenește nimic despre acest lucru, dar vom aminti noi ce am scris în articolul de ieri. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 06 Apr 2025 17:08:04 Titlul subiectului: |
221170 |
|
Cardul Tren Plus s-a scumpit de la 140 lei (anul trecut) la 167 lei (in prezent). Pentru cine circula mai des cu trenul, cardul Tren Plus este rentabil. Cand reinoiesc cardul imi da si acel bilet, dar este pe post de bon.
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
48.53 kb |
Vizualizat: |
de 514 ori |

|
Descriere: |
|
Mărime fișier: |
118.9 kb |
Vizualizat: |
de 514 ori |

|
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
guest

Data înscrierii: 30/Sep/2006 Ultima vizita: 13/Iun/2025 Mesaje: 10945 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Lun 21 Apr 2025 22:44:08 Titlul subiectului: |
221356 |
|
O stire care s-a viralizat. Un sibian a fost dat jos din tren pe motiv de bicicleta. Acum, eu cred ca adevarul este undeva pe la mijloc. Articolul se gaseste aici
Citat: | Dat jos din tren pe motiv de bicicletă
După sute de km de mers pe bicicletă, un sibian a fost dat jos din tren la întoarcerea către casă, căci nu a mai avut bani să plătească suprataxa pentru bicicletă, refuzându-i-se plata bicicletei ca bagaj greu. Trenul în cauză a fost un regio.
Articolul de mai jos, preluat din Turnul Sfatului Sibiu, ar trebui văzut ca o propunere ca pe trenurile lipsite de spații de biciclete (nu e vina călătorilor) taxa de transport a bicicletelor să fie substanțial micșorată sau la nivelul taxei de bagaje grele. Aceasta cu atât mai mult cu cât călătorul avea bilet pentru el, fiind exclusă intenția de călătorie frauduloasă.
După ce a mers pe bicicletă de la Sibiu la Constanța, pentru a-și susține favoriții de la FC Hermannstadt, la întoarcerea acasă un sibian a fost dat jos din tren cu 110 km înainte de sosire: cum din Brașov nu i-a fost eliberat bilet pentru bicicletă, șeful de tren i-a solicitat pe parcurs o suprataxă care îi depășea suma de bani pe care o mai avea la el.
Antonio Andrei Mihail, instrumentist la Filarmonica de Stat din Sibiu, a plecat în urmă cu trei zile din Sibiu pe bicicletă până la Constanța, pentru a fi în tribune la meciul pe care cei de la FC Hermannstadt l-au jucat în deplasare cu Farul Constanța. A parcurs cei 550 de km fără niciun eveniment plăcut, iar a doua zi după meciul care s-a încheiat la egalitate (1-1) a pornit înapoi spre Sibiu cu trenul, alături de bicicleta sa.
I s-a refuzat plata
Pe ultimul tren cu care urma să ajungă acasă în ziua de Paști (cel cu numărul R2103, care pleacă de la Brașov la 14:34 și ajunge la Sibiu la 18:36) nu a putut cumpăra bilet și pentru bicicletă: casierița de la ghișeul CFR nu a fost de acord nici măcar să îi perceapă o taxă pentru bagaj greu. Prin urmare, sibianul a urcat în trenul în care se mai aflau alte două persoane cu biciclete doar cu tichetul eliberat pentru el (prețul pentru un bilet de adult pe această rută este de 32 de lei).
După nicio oră de călătorie, Antonio Andrei Mihail a fost dat jos din tren, în halta Brădet (aflată la 110 km de Sibiu): controlorul i-a impus o suprataxă pentru bicicletă care depășea banii pe care îi mai avea la el.
„Mi s-a propus, nici mai mult, nici mai puțin, suprataxa de 75 de lei sau să las bicicleta jos din tren ca să îmi continui călătoria, de către șeful de tren. Menționez că aș fi plătit acești bani, dar la momentul în care scriu mai am fix 46 de lei, bani care poate mi-ar fi ajuns dacă nu plătesc în regim de suprataxă”, scrie Antonio Andrei Mihail, în reclamația pe care a înregistrat-o imediat după ce a fost dat jos din tren, în halta de mișcare Brădet.
Plângeri depuse de biciclistul nemulțumit
În reclamația pe care a postat-o pe pagina sa de Facebook, instrumentistul Filarmonicii de Stat Sibiu descrie faptul că pe ruta Brașov – Sibiu („zonă eminamente turistică”) reprezentanții CFR nu pun la dispoziție garnituri cu spații destinate depozitării bicicletelor. „În consecință, pe lângă banii pe biletul Brașov – Sibiu, înapoi, integral, compania CFR Călători să implementeze servicii noi în acest sens și să emită un comunicat oficial în care să-și ceară scuze public pentru comportamentul inadecvat al angajatului lor. Acest înscris va fi totodată înaintat și Protecției Consumatorului, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Poliției Române și oricărui organ de presă interesat”, mai scrie Antonio Andrei Mihail în reclamația înregistrată în atenția conducerii CFR la halta de mișcare Brădet pe 20 aprilie 2025. |
_________________ Linia 86 de troleibuze este preferata mea  |
|
Sus |
|
 |
|
|
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Puteți descărca fișiere în acest forum
|
|