Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA TRAM CLUB ROMANIA
Comunitatea prietenilor mijloacelor de transport in comun
 
Arhiva video  Biblioteca  Tarife  Harti  Locatii  Retele  Planificator rute  Forumul vechi (2005)  ÎnregistrareÎnregistrare 
MembriMembri  ProfilProfil  CăutareCăutare   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 
Translate to English
Traduire en français
Traduci in italiano
Übersetzen auf Deutsch
Traducir al español

Stiri si articole de presa despre transportul feroviar
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Trenuri
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 29 Dec 2024 17:05:26    Titlul subiectului: 220316

Gura poporului, adevar graieste. Articolul se gaseste aici

Citat:
Șefii companiilor feroviare, luați la rost de ceferiști și pasageri: ”Jupuiți oamenii, nu vă mai ajung banii”

Directorii companiilor feroviare de stat au adresat mesaje de Crăciun către angajați, călători și parteneri de afaceri. Imediat au apărut în mediul online și nemulțumirile ceferiștilor și ale pasagerilor, care sunt legate de reducerea programului de lucru, starea materialului rulant și scumpirea anunțată de Metrorex.

Responsabilii operatorului feroviar de stat au pus o scurtă postare, pe 23 decembrie, pe pagina oficială de Facebook a societății: ”CFR Călători vă urează Sărbători fericite și la mulți ani!”.

Comentariile nu au întârziat să apară. ”Tov director Preoteasa face economie: nu a pregătit vagoanele CFR pentru iarnă. Vara, vagoanele CFR Călători nu-s pregătite pentru temperaturi ridicate, iar iarna aceleași vagoane nu-s pregătite pentru frig și vreme nefavorabilă. În vagoanele trenului IR 1630 de duminică dimineața de la Sibiu la Constanța era frig ca iarna. Instalația nu funcționa. Și nu prea e plăcut să mergi atâtea ore fără căldură. Aceeași situație de nefuncționare a încălzirii în vagoane și de la Constanța la București. (…) Doar la ramele diesel și electrice aparținând OTF privați există încălzire decenta în vagoane, curățenie și confort”, comentează o persoană la această postare. Și este doar un exemplu, căci mai sunt comentarii negative legate de starea materialului rulant.

Nemulțumirile ceferiștilor legate de reducerea programului de lucru la CFR Marfă

La rândul lor, oficialii CFR Marfă au postat și ei o urare pe aceeași rețea de socializare: ”Mulțumim pentru dedicare și efort tuturor angajaților noștri și partenerilor care ne-au fost alături în anul pe care tocmai îl încheiem! Fie ca Sărbătorile de iarnă să vă aducă liniște, căldură și un An Nou plin de încredere!”.

Și la această postare au fost comentarii negative, majoritatea legate de reducerea programului de lucru (RPL) pentru angajații operatorului. La începutul lunii noiembrie, conducerea CFR Marfă le-a propus sindicatelor un program de lucru de patru zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariilor, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Măsura a fost luată din cauza faptului că a scăzut prestația de transport de cărbune, dar și volumul transportului de cereale pe calea ferată din Ucraina.

”Și noi mulțumim că ne-ați tăiat zilele de muncă, că nu reușiți să ne plătiți salariile integral, că ne-ați rărit prestațiile”, comentează un ceferist la postarea conducerii operatorului. ”Mulțumim la fel, sărbători fericite! Apropo, abia am reușit sa iau un medical de o lună ca să scap de RPL!!! Sper să nu mai continuați cu ele pentru că nu știu dacă mai reușesc să iau din nou altul!”, scrie un altul, iar comentariile curg pe aceeași temă.

Ion Simu-Alexandru, mesaj festivist, cu comentarii restricționate

Cât privește administratorul infrastructurii, pe pagina sa oficială de Facebook a fost postat un mesaj mai lung al directorului general Ion Simu-Alexandru. ”Crăciun fericit și un An Nou plin de succes! Stimați colegi și parteneri. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, doresc să vă transmit cele mai calde urări de sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi. Anul care se încheie a fost unul plin de provocări, dar și de realizări importante pentru infrastructura feroviară națională, realizări posibile datorită dedicării și efortului fiecăruia dintre voi. Parteneriatul și colaborarea noastră au fost esențiale în atingerea obiectivelor și în construirea unei rețele feroviare moderne și sigure. Privind spre anul ce urmează, sunt convins că vom continua să facem pași importanți împreună, având ca țel comun dezvoltarea infrastructurii feroviare a României. Vă mulțumesc pentru implicarea și profesionalismul de care dați dovadă și vă doresc un Crăciun fericit și un An Nou plin de succes! La mulți ani!”.

La această postare nu sunt comentarii, nici negative și nici pozitive. Și asta nu pentru că nu ar fi oameni nemulțumiți de starea infrastructurii sau de condițiile de muncă, ci deoarece administratorii au limitat adăugarea de comentarii din partea internauților.

Conducerea Metrorex, criticată cu năduf de bucureșteni pentru scumpirea anunțată

În fine, și conducerea Metrorex a postat pe Facebook un mesaj de Crăciun: ”Metrorex vă urează Crăciun Fericit, plin de zâmbete și bucurii! Metroul te aduce aproape de cei dragi, sau ți-i aduce aproape. Cu metroul ajungi ușor în locuri din oraș în care Crăciunul este la el acasă!”.

În acest caz, comentariile sunt majoritar negative, principala nemulțumire fiind anunțata majorare de la 3 la 5 lei a tarifelor de călătorie.

”Cadoul vostru de Crăciun pentru bucureșteni este mărirea nesimțită a prețului călătoriei!”, scrie un bucureștean. Iar un altul continuă în aceeași notă: ”Bă nesimțiților, ținând cont de condițiile de călătorie si stațiile jalnice, voi vreți sa măriți prețul!!”. Alt comentariu: ”Sărbători fericite să aveți voi, că jupuiți oamenii, nu vă mai ajung banii”. Și nu sunt singurele.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Vin 03 Ian 2025 14:23:35    Titlul subiectului: 220363

De ce ne pisham noi pe clasa politica ? Uite din acest motiv: https://clubferoviar.ro/austeritate-doar-pentru-catei/

Citat:
Austeritate doar pentru căței. Administratorii CFR SA și-au dublat de Crăciun indemnizațiile

Ca în fabula „Câinele și Cățelul”, în care primul dorea să fie egal cu leii, nu și cu cățeii, Sorin Grindeanu a decis să taie de la porție pe motiv de austeritate compensațiile studenților pe tren și ceferiștilor, dublând însă indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA.

Austeritate pentru mase, lăfăială pentru membrii CA CFR SA. La finele lunii decembrie, cu puțin înainte de Crăciun, mebrilor CA CFR SA li s-au majorat prin decizie AGA indemnizațiile, la un nivel aproximativ dublu față de precedentul stabilit în 2023.

În decizia nr 34 din 18 decembrie 2024 membrii AGA stabilesc un nivel de 24.393 lei pentru indemnizația fixă brută lunară a membrilor neexecutivi CA CFR SA. Pentru câteva ședințe pe lună membrii CA CFR SA urmează deci să încaseze aproape 5.000 de euro. Unii dintre aceștia sunt membri în mai multe Consilii de Administrație și, în plus, angajați bine plătiți ai statului. Ion Damian, fost polițist din fieful lui Sorin Grindeanu, Timișoara, și membru în CA CFR SA a încasat conform declarației sale rectificative de anul trecut 113.007 lei salariu de la Ministerul Transporturilor, 92.760 lei de la Compania de Drumuri – CA și 87.384 lei de la CA CFR SA. Un total deci de aproximativ 300.000 lei, deci 60.000 de euro într-un an.

În unu-doi ani s-a dublat

Revenind, nivelul stabilit la finele anului trecut este aproape dublu față de cel prevăzut într-o AGA din 2023. Hotărârea 7 din 13 februarie 2023 a stabilit că indemnizația fixă lunară brută a membrilor CFR SA este de 12.448 lei, dar nu mai mult de două ori media câștigurilor medii pe sector, potrivit obiectului de activitate CNCF.

Un alt document elaborat în decembrie 2024 prevede un nivel al indemnizației de 24.393 lei pentru membrii CA și președinte CA, 50.322 lei pentru directorul general și de 33.548 pentru cel financiar.

Decizia AGA este semnată de Adrian Găvruța, secretar general adjunct la Ministerului și de Radu Togănel, consilier în cadrul Ministerului.

Realizările directorilor

Dacă nu este clar cât de mult și-au îndeplinit atribuțiile directorii unei companii în care trenurile circulă cu viteze sub 50 de kilometri pe oră, la capitolul drepturi ei stau cât se poate de bine. Astfel, potrivit Raportului Comitetului de Remunerare pe 2023, cheltuielile cu șefii au fost îndeplinite în proporție de 99,94%. Din cei 1,98 milioane lei prevăzuți pentru cheltuieli aferente contractelor de mandat, au fost consumați 1,97 milioane lei. Membrii CA au luat grosul de peste un milion de lei, urmați de directorul general Ion Simu-Alexandru cu 585,78 mii lei și de directorul financiar cu 392 mii lei. Acestor sume li se va adăuga în viitor indemnizația variabilă neacordată încă, urmare a faptului că nu au fost stabiliți indicatorii de performanță din mandate.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 08 Ian 2025 14:13:34    Titlul subiectului: 220419

Deci, ponderea transportului feroviar de calatori este undeva mai mare de 17 %, iar 75 % cu masina. In Japonia de exemplu, tara care are 150 de milioane de locuitori, mai mult de jumatate din populatia tarii, foloseste zilnic trenul. Bine, comparam mere cu pere, acolo rteteaua feroviara este foarte dezvoltata.

De ce s-a ajuns la situatia asta la noi ? Din nepasare. Pai, daca inchid multe rute secundare, ce alternative sa mai aiba lumea ? Nici macar pe magistralele modernizate (M300 pana la Predeal) sau M800 (Bucuresti-Constanta) lucrurile nu merg ceas.

Articolul se gaseste in Club Feroviar

Citat:
Statistică. Scădere severă la transportul feroviar în primele nouă luni ale anului trecut

Transportul feroviar pe calea ferată a înregistrat scăderi în perioada ianuarie – septembrie a anului trecut, fie că vorbim de cel de pasageri, fie că vorbim de cel de marfă.

Concluziile se desprind din datele prezentate zilele trecute de către Institutul Național de Statistică.

Evoluțiile contravin celor din transportul de pasageri care a înregistrat creștere. În primele nouă luni ale anului trecut în transportul interurban și internațional au fost transportați 307.176 mii pasageri ṣi 1.569.116 mii pasageri în transport public local. Cei mai mulți pasageri au fost înregistrați în transport public local cu autobuze și microbuze, respectiv 918.362 mii pasageri.

În perioada cercetată, transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere în total (75,6%), fiind urmat de transportul feroviar (17,5%). În transportul internațional de pasageri au fost înregistraṭi 20.142 mii pasageri, respectiv 6,6% din total, dintre care 92,2% în transportul aerian.

Comparativ cu perioada ianuarie- septembrie 2023, transportul feroviar a înregistrat o scădere cu 4,4% la numărul de pasageri transportați și cu 3,1% în ceea ce priveṣte parcursul acestora.

Distanța medie de transport a unui pasager a fost însă superioară perioadei corespunzătoare din 2023 în transportul feroviar (creștere cu 1,4%).

Transportul de mărfuri în scădere de peste 11%

Este un alt segment unde transportul feroviar înregistrează scăderi, iar cel rutier creșteri, contrar obiectivelor stabilite la nivel european. Transportul rutier de mărfuri a înregistrat o creștere cu 0,5% în ceea ce privește volumul mărfurilor transportate, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023. Din totalul de 242.595 mii tone mărfuri transportate, 83,4% au fost înregistrate în transport național. Parcursul mărfurilor a crescut cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, în transport național înregistrându-se o creṣtere cu 7,1%.

În transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat o scădere cu 11,1% faṭă de aceeași perioadă a anului precedent, din cauza evoluțiilor negative ale tuturor componentelor. Au fost transportate 32.861 mii tone mărfuri, din care 78,6% în transport național. Parcursul tarifar al mărfurilor a ȋnregistrat o scădere cu 7,8%, cauzată de descreṣterile tuturor componentelor.

În transportul feroviar, ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (24,2%) ṣi cărbune și lignit; țiței și gaze naturale (18,0%).

În ceea ce privește parcursul mărfurilor, 31,6% din total este reprezentată de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol și 17,3% produse agricole, din vânătoare și silvicultură; pește și alte produse din pescuit.

Indicatorii tehnico-economici de utilizare a vehiculelor feroviare
Majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar au ȋnregistrat o evoluție negativă comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2023, o dinamică pozitivă ȋnregistrând următorul indicator:

Timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile): creștere cu 17,7%.
Evoluții negative față de aceeași perioadă a anului precedent au fost înregistrate la următorii indicatori:
Parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi): scădere cu 13,3%;
Vagoane încărcate pe rețeaua C.F.R. (mii vagoane): scădere cu 12,7%;
Vagoane încărcate intrate din străinătate (mii vagoane): scădere cu 11,0%;
Parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi): scădere cu 8,8%;
Viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h): scădere cu 6,6%;
Greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren): scădere cu 3,6%;
Parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (km/zi) și viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h): scădere cu 3,4%;
Parcursul locomotivelor (mii locomotive-km): scădere cu 3,2%;
Parcursul trenurilor (mii tren-km) și ȋncărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie): scădere cu 3,0%;
Parcursul automotoarelor (mii automotoare-km): scădere cu 1,3%.

Capacitatea de transport terestru de pasageri
Indicele de utilizare a locurilor-km oferite a fost de 37,4% pentru transportul public local de pasageri ṣi de 43,0% pentru transportul de pasageri pe calea ferată.

În perioada cercetată, capacitatea vehiculelor pentru transportul public local de pasageri a fost de 25.131 milioane locuri-km oferite, cea mai mare pondere, respectiv 44,0%, fiind reprezentată de capacitatea de transport cu autobuze ṣi microbuze. În ceea ce priveṣte transportul feroviar, capacitatea vehiculelor de pasageri a fost de 10.596 milioane locuri-km oferite.

Evoluțiile confirmă temerile exprimate la finele anului trecut de către Patronatele Feroviare grupate în OPSFPR.

Cauze

La capitolul cauze, într-o explicație oferită la finele anului trecut, OPSFPR a menționat:

Majorarea TUI cu peste 15% începând cu 1 martie 2024;
Restricțiile de circulație pe rutele București – Craiova, București – Giurgiu, București – Constanța, București – Brașov, ca urmare a lucrărilor de modernizare Quick Wins, pe fondul eliminării liniilor abătute și a reducerii liniilor CF din triaje;
Reducerea drastică a transporturilor de cereale din Ucraina către Portul Constanța;
Restricții de viteză datorate stării accentuate de degradare a infrastructurii feroviare pe rutele feroviare de marfă rămase în circulație;
Viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) s-a diminuat cu 8,9%;
Migrare clienți transport de la feroviar către rutier, din cauza creșterii costurilor de transport feroviar.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 09 Ian 2025 16:14:37    Titlul subiectului: 220428

Daca va intrebati de ce nu mai foloseste lumea trenul, cititi acest articol. Directorul de la CFR, Traian Preoteasa fie este un ticalos, fie este un idiot, fie ambele. BAI prostilor, in loc sa bagati un tren la un sfert de ora spre Brasov, in weekend, voi ce faceti ? Va ganditi sa anulati trenuri. Prosti de bubuiti. Si ticalosi ! Iar cei de la sindicate ce paziti ?

Articolul se gaseste aici

Citat:
Planul lui Preoteasa pentru 2025: anulări de trenuri, zero ore suplimentare plătite

Ca la fiecare început de an, dar în 2025 parcă mai abitir, șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, vine cu un plan de măsuri pentru eficientizarea activității. Propunerile din documentul pe care vi-l prezentăm includ anulări de trenuri, sistarea activității în unele stații CF cu trafic redus de călători și zero ore suplimentare plătite pentru angajați. În adresa pe care a trimis-o celor opt directori de sucursale regionale de transport feroviar de călători, Preoteasa justifică necesitatea luării acestor măsuri prin ”modificările de ordin legislativ intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2020”. Fără a preciza explicit, aceste modificări legislative sunt cuprinse în Ordonanța de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024, așa-numita Ordonanță Trenuleț.

”Veți dispune o analiză detaliată asupra fiecărui tren Regio cu circulație pe regionala proprie”, se arată în documentul semnat de directorul general al CFR Călători. Tot aici se precizează faptul că analiza va lua în calcul numărul mediu zilnic de pasageri în timpul săptămânii, de luni până vineri, și separat pentru sâmbătă, duminică și sărbători legale. De asemenea, se solicită și o analiză a trenurilor Regio care circulă pe raza a două sau mai multe regionale, dar și a celor de rang superior – Interregio și Intercity. Analizele respective trebuie trimise în centralul societății până la data de 15 ianuarie 2024, adică miercurea viitoare.

Traian Preoteasa le sugerează șefilor de regionale ce măsuri să ia: anulări de trenuri, sistarea activității în unele stații

Și, pentru ca directorii regionali să nu spună că nu au soluții, Traian Preoteasa le dă el câteva ”sugestii”:

-sistarea activității în stațiiie CF unde numărul de călători este redus și redistribuirea personalului în funcțiile deficitare, inclusiv cu recalificarea acestuia în centre proprii (de exemplu șef de tren, conductor de tren, conductor de vagon de dormit sau de vagon cușetă, șef de tură comercial, personal etc.)

-reducerea numărului de ore festive, neproductive ”astfel încât să nu se mai înregistreze ore suplimentare care să nu fie compensate în termenul legal. Se interzice cu desăvârșire existența orelor suplimentare necompensate în termenul legal”. Cu alte cuvinte, șeful operatorului vrea să nu mai fie ore suplimentare plătite, ci doar compensate prin zile libere. Un deziderat pe care și l-a propus și anul trecut, așa cum am scris atunci.

-Sistarea/redimensionarea programului pentru subunități (depouri, revizii de vagoane și stații CF). Se va menține în program de tură numai personalul absolut necesar. De asemenea, se va trece la redimensionarea programelor de manevră și a echipelor în stațiile CF sau în grupele tehnice unde activitatea de manevră este redusă sau se poate face cu personalul de tren la sosirea din cursă.

-În stațiile sau complexele feroviare unde există șef de tură pentru fiecare ramură de activitate și este posibilă coordonarea de către un singur șef de tură se va proceda în consecință.

Directorii regionali, convocați la București cu tot cu contabili

Cei opt directori de regionale de transport feroviar de călători sunt convocați, împreună cu contabilii șefi, pe 20 ianuarie, la sediul central al societății din București, pentru analizarea situației transmise.

Fiecărui director regional i se cere să vină cu un plan propriu, cu termene clare și cu persoane responsabile pentru aplicarea lui, în vederea continuării ”procesului de optimizare a activității” – reducerea costurilor, creșterea veniturilor și redimensionarea personalului. Chiar dacă, așa cum am arătat mai sus, Traian Preoteasa le-a ”sugerat” directorilor regionali ce măsuri să ia, în finalul documentului el subliniază că aceștia sunt ”direct răspunzători ca măsurile propuse să aibă amplitudinea necesară pentru ca în cursul anului 2025 să răspundă în totalitate atât cadrului legislativ incident, cât și strategiei companiei”. Cu alte cuvinte, eu vă spun ce să faceți, dar răspunderea este a voastră!

Planul conducerii CFR Călători, criticat de Rodrigo Maxim: o concediere mascată și abuzivă!

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a criticat dur planul lui Traian Preoteasa care presupune anulări de trenuri, sistarea activității în unele stații și eliminarea orelor suplimentare.

”Măsurile pe care le ia conducerea CFR Călători în ianuarie 2025 și pentru care se dă vina pe austeritate, respectiv pe Ordonanța Trenuleț, nu își au nicio justificare, deoarece pe fondul de salarii din anul 2025 nu există creșteri față de fondul de salarii pe anul 2024. Aceasta pentru că a fost deja încheiat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe șase luni din anul 2025. Nefiind vorba de nici măcar o reîntregire a salariului din cauză că ar fi existat creșteri de salariu din anul anterior, nu se justifică deci în niciun fel eliminarea/ interzicerea cu desăvârșire a existenței orelor suplimentare necompensate”, a declarat liderul sindical pentru Club Feroviar.

El a adăugat că și 2024 a fost an de austeritate, dar cu toate acestea a fost același număr de ore suplimentare, care s-au plătit, iar trenurile CFR Călători au circulat și sâmbăta, și duminica. ”Nu se justifică anularea trenurilor de călători din prestația CFR Călători și, de asemenea, nu se justifică sub nicio formă sistarea activității în anumite stații CF și nici redistribuirea personalului în funcții deficitare. Această măsură este propusă tocmai pentru ca să le facă pe casiere să plece singure din sistemul feroviar, prin pensionare anticipată sau demisie, deoarece s-au săturat de bătaia de joc a administrației CFR Călători. Aceeași administrație care în anul 2024 a dispus trecerea de la program de tură la program de opt ore a majorității casierelor și în anul 2025 le obligă practic pe multe dintre ele să treacă pe alte funcții, trecând de la un program în loc fix la un program de turnus. Asta înseamnă o concediere mascată și abuzivă dispusă de conducerea CFR Călători. De asemenea, nu se justifică sub nicio formă rămânerea unui singur șef de tură pentru toate ramurile de activitate și FSTFR consideră că asta reprezintă doar un prim pas spre trecerea la reorganizarea dorită de administrația CFR Călători, respectiv în centre feroviare și centre teritorial-administrative, pentru care au introdus funcțiile necesare în Contractul Colectiv de Muncă încă de când a venit la conducerea CFR Călători directorul general Traian Preoteasa”, a mai spus Rodrigo Maxim.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 22 Ian 2025 21:38:07    Titlul subiectului: 220510

Ma bucur ca in acest caz lucrurile se misca. Articolul se gaseste in Club Feroviar

Citat:
Protest pentru salvarea liniei ferate Oravița-Anina, organizat de societatea civilă

Societatea civilă din Banat s-a mobilizat pentru salvarea liniei ferate Oravița-Anina, Semmeringul Bănățean, iar sâmbătă va fi organizat un protest.

Amintim că recent, conducerea CFR Călători a decis să limiteze doar la zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația trenurilor Oravița-Anina, până la data de 17 aprilie.

Președintele Euroland Banat, Andrei Szabo, i-a adresat o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin care îi cere să mențină circulația feroviară zilnică a Semmeringului. Una dintre temerile reprezentanților societății civile este că reducerea traficului va afecta serios infrastructura, cu creșterea vegetației peste șine, ruginirea sau chiar furtul liniei în anumite porțiuni. În 2021, ONG-urile s-au mobilizat împotriva unei decizii similare și au reușit să întoarcă măsura care amenința prima cale ferată montană de pe teritoriul României. Inaugurată pe 15 decembrie 1863, ruta de 21 km străbate 14 tuneluri și 10 viaducte.

Protest organizat de Asociația Uniți Reușim

Asociația Uniți Reușim organizează un eveniment inedit pentru redescoperirea Semmeringului Bănățean, după ce programul de circulație al obiectivului turistic a fost redus de la șapte la trei zile.

Președinte asociației, Liliana Gherle, organizează o excursie manifest pentru salvarea trenului. „Cei care vor, care își doresc, în data de 25 ianuarie să vină alături de noi într-o excursie manifest Oravița – Anina. De ce? Pentru că trebuie să mai tragem un semnal de alarmă”, a transmis Liliana Gherle, citată de Express de Banat.

Plecarea va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 9.00 din fața Universității Babeș-Bolyai din Reșița către Oravița. La 11.15, urmează îmbarcarea în Semmeringul Bănățean, cu destinația Anina. Între 13.00 și 14.00, organizatorii au pregătit o pauză cu surprize pe peronul gării. Costul estimat per călător este de 80 de lei. Înscrierile și alte detalii pot fi obținute la telefon 0723 837 416.

Partenerii acestui eveniment sunt Primăria Anina și Primăria Oravița. Invitații de onoare sunt Trupa Star Anina și Orhideea Neagră Reșița.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 26 Ian 2025 13:42:57    Titlul subiectului: 220530

Posibil sa fie o greva generala la CFR. Parerea mea, cu sau fara greva, CFR-ul risca sa intre in incapacitate de plata. Articolul se gaseste aici

Citat:
Posibilă grevă spontană la CFR Călători. Care sunt nemulțumirile ceferiștilor

O grevă spontană la CFR Călători ar putea fi declanșată după data de 1 februarie, dacă responsabilii operatorului feroviar de stat nu vor decide repunerea în circulație a trenurilor anulate.

”Ceferistii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 1 februarie 2025 în circulație toate trenurile anulate de CFR Călători, după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de Tren pe anul 2025”, se arată într-un comunicat dat publicității sâmbătă dimineață de președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.

O altă solicitare a sindicaliștilor este aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede că de la 1 septembrie unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale pentru ceferiștii care sunt încadrați la Siguranța Circulației Feroviare. Ceferiștii acuză conducerile companiilor SNTFC CFR Călători și CNCF CFR SA că vor să recurgă la concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători.

Ceferiștii au ieșit în stradă

Vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, în Piața Victoriei din București a avut loc primul miting al ceferiștilor din acest an, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate de guvernanți, în special prin intermediul Ordonanței Trenuleț.

Membrii Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în frunte cu Rodrigo Maxim, s-au adunat în fața sediului Guvernului, alături de silvicultori, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști și energeticieni. ”Jos Guvernul Ciolacu 2”, ”Economia noi am salvat, voi în picioare ne-ați călcat”, ”7 ani de sărăcie”, ”Pentru voi contăm doar când votăm” – acestea era doar câteva dintre inscripțiile de pe pancartele purtate de participanții la acțiunea de protest. Rând pe rând, delegațiile de sindicaliști din diverse ramuri de activitate au intrat în Palatul Victoria, pentru a discuta cu oficialii guvernamentali. Nu s-au întors însă cu promisuni ferme că situația se va rezolva, ci doar cu asigurări că Ordonanța 156/2024 (Ordonanța Trenuleț) va fi discutată în Parlament în sesiunea care va începe pe 3 februarie, prilej cu care ar putea suferi modificări.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 28 Ian 2025 15:52:04    Titlul subiectului: 220557

Greva celor de la CFR ar putea sa fie pe 1 februarie (sambata) sau pe 3 februarie. Articolul se gaseste aici

Citat:
Rodrigo Maxim spune când ar putea fi declanșată greva spontană la CFR Călători

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, a anunțat luni că membrii de sindicat sunt foarte nemulțumiți de anularea a 250 de trenuri și că în perioada următoare va fi declanșată greva spontană la CFR Călători.

Anularea acestor trenuri, unele Regio și altele Interregio, din care unele cu grad mare de ocupare a fost decisă de conducerea operatorului feroviar de stat pentru a nu se mai plăti ore suplimentare către mecanicii de locomotivă, revizori de locomotive, șefi de tură tracțiune, conductorii de tren și șefii de tren, acari, manevranți și șefi de manevră etc. În comunicatul dat publicității, liderul sindical explică faptul că aceste funcții sunt cu personal insuficient, din cauză că s-au tot pensionat și s-au tot tăiat posturile rămase astfel vacante, fără a se mai face angajări.

Atât la SNTFC CFR Călători SA, cât și la CNCF CFR SA au fost prelungite Contractele Colective de Muncă, fără creșteri salariale pentru anul 2025, din cauza inexistenței bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 aprobate prin Hotărâri de Guvern. În paranteză fie spus, nici bugetul Metrorex pe 2025 nu era aprobat atunci când conducerea a cedat presiunii sindicaliștilor și a acordat o majorare salarială de 1.050 de lei de persoană.

Ulterior a apărut Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, invocată de conducerea CFR Călători pentru a reduce veniturile lunare din anul 2025 pentru ceferiștii care efectuau, la fel ca în anii anteriori, ore suplimentare. ”Pentru a se putea realiza această reducere a veniturilor lunare a angajaților SNTFC CFR Călători SA, s-a venit cu anulări de trenuri, ceea ce nemulțumește atât ceferiștii, cât și poporul român. CFR Călători pierde și încasări, și compensație, precum și contravaloarea facilităților de călătorie”, se arată în comunicat.

Greva spontană la CFR Călători, pe 1 sau 3 februarie

”Vă sesizăm faptul că este adevărat că organizațiile sindicale nu pot organiza legal greve generale, dar membrii de sindicat ne-au anunțat verbal că este posibil ca în perioada următoare să aibă loc oprirea spontană a lucrului pe Calea Ferată Română, probabil începând din 1 sau 3 februarie 2025, dacă de la 1 februarie 2025 nu se repun în circulație trenurile de călători anulate nejustificat în ianuarie 2025 de către conducerea SNTFC CFR Călători SA. Mai exact, unii ceferiști afirmă ca vor opri spontan lucrul pe 1 februarie 2025, iar alții afirmă că vor opri lucrul spontan pe 3 februarie 2025 sau în oricare altă zi din luna februarie 2025, dar în mod sigur când își vor face norma lunară de lucru din februarie 2025”, precizează Rodrigo Maxim.

Dacă nu vor fi repuse trenurile în circulație, la anul ar putea veni Curtea de Conturi a României care să constate că CFR Călători primește compensație necuvenită, așa cum s-a întâmplat în cazul Transferoviar Călători, așa cum a scris Club Feroviar.

Liderul sindical mai spune că la întâlnirea de vinerea trecută (când a avut loc mitingul în Piața Victoriei) cu reprezentanții Guvernului României (șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, secretarul de stat de la Ministerul de Finanțe Mihai Diaconu și responsabilul din Guvernul României cu Dialogul Social, Ciprian Văcaru) aceștia au explicat că prevederile din Ordonanța Trenuleț cu interzicerea plății orelor suplimentare și cu interzicerea angajării pe funcțiile deficitare nu se referă la CFR Călători și CFR SA.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 29 Ian 2025 21:28:48    Titlul subiectului: 220584

Se pare ca greva nu va putea fi declansata decat in iulie. Articolul se gaseste in Club Feroviar

Citat:
Sindicaliștii vor să protesteze zilnic, până când vor putea declanșa greva generală la CFR Călători

Membrii Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România vor să picheteze zilnic sediul Ministerului Transporturilor până în luna iulie, când se va putea declanșa greva generală la CFR Călători.

Președintele FSTFR, Rodrigo Maxim, a convocat miercuri dimineață, pentru aceeași zi la ora 18,30, în ședință în regim de videoconferință, Consiliul Național de Conducere (CNC) al federației.

”Această convocare este pentru discuții referitoare o posibilă oprire spontană a lucrului la CFR Călători despre care vorbesc în ultimul timp ceferistii între ei, dar și pentru ca CNC al FSTFR să ia hotărâri în ceea ce privește solicitările membrilor de sindicat de a fi informati în scris dacă FSTFR a avut în săptămâna 27-31 ianuarie 2025 întâlniri cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii și/sau cu Guvernul României”, se arată în comunicatul dat publicității. Rodrigo Maxim spune că anulările de trenuri dispuse de conducerea operatorului feroviar de stat s-au făcut, probabil, în urma unei interpretări greșite a prevederilor Ordonanței Trenuleț (OUG 156/2024).

”Precizez că mi s-a comunicat de membrii de sindicat că în cazul în care conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și/sau Guvernul României nu se întâlnesc cu reprezentanții FSTFR și nici nu iau măsuri de repunere în circulație a trenurilor anulate abuziv de CFR Călători, atunci există și posibilitatea să se ia în calcul de către ei a opririi spontane a lucrului, pentru eliminarea managementului defectuos de la CFR Călători”, spune Rodrigo Maxim.

Greva generală la CFR Călători se poate declanșa abia în iulie

El a adăugat că membrii de sindicat i-au cerut ca până pe 31 ianuarie 2025 (vineri) să le transmită programul de pichetări ce va fi organizat de FSTFR la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și la sediul CFR Călători. Ceferiștii i-au solicitat ca pichetările să fie zilnice, respectiv de luni până vineri, până se repun in circulație toate trenurile de călători anulate abuziv de managementul societății, ”respectiv în toată perioada până în iulie 2025 când, legal, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România poate organiza greva generală”.

Până în iulie, sindicaliștii de la calea ferată nu pot organiza greve, deoarece este în vigoare un act adițional de prelungire a valabilității Contractului Colectiv de Muncă. Club Feroviar a informat că sunt 244 de trenuri anulate la nivelul CFR Călători, inclusiv o pereche de trenuri Alstom Coradia între București și Brașov, material rulant cumpărat de România din fonduri europene.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 03 Feb 2025 17:51:49    Titlul subiectului: 220600

Anul trecut, CFR a avut un profit de 15 milioane lei. Articolul se gaseste aici

Citat:
Eveniment aproape istoric! După ani întregi de pierderi, CFR Călători a înregistat PROFIT!

Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a afirmat că firma a încheiat anul 2024 cu un profit de 15 milioane de lei. Asta în condițiile în care bugetul inițial fusese construit luându-se în calcul o pierdere de un miliard de lei.

Traian Preoteasa a declarat, luni, într-o conferință de presă, că, dacă în ultimii ani pierderile CFR Călători au fost de sute de milioane de lei, anul trecut compania a încheiat cu un profit de 15 milioane de lei.


”Încep prin a face o precizare, că în ultimii zece ani pierderile CFR Călători au fost de ordinul sutelor de milioane. Știrea cu care am vrut să încep astăzi este că în 2024 CFR Călători a terminat cu un profit de 15 milioane de lei. Spun profit financiar că am auzit, din diverse ziare, profit operațional. Eu nu știu în doctrina economică ce înseamnă profit operațional. Profit financiar înseamnă când scazi cheltuielile din venituri, îți rămâne o sumă pe care plătești impozit pe profit. CFR Călători are un profit de 15 milioane de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii nouă, zece ani”, a declarat Traian Preoteasa.


El a reamintit că bugetul CFR Călători în 2024 a fost mai mic cu un miliard de lei, dar că la ultima rectificare bugetară a ajuns la 2,1 miliarde de lei, ceea ce acoperea 90% din solicitările companiei pentru anul trecut.

Traian Preoteasa a afirmat că bugetul CFR Călători pentru 2025 va fi, cel puțin într-o primă etapă, egal cu cel cu care a fost încheiat anul trecut și anume 2,1 miliarde lei.

El a anunțat că a luat mai multe măsuri care să ducă la reducerea cheltuielilor companiei, iar printre acestea s-a aflat și suspendarea mai multor trenuri de călători.

”Ce înseamnă această suspendare? Scriu unele publicații că s-a redus cu 25% numărul trenurilor. Nu este adevărat. Sunt reduse 200 de trenuri, dar sunt în zile diferite și, în special, 30-40% sunt în zilele de weekend”, a explicat Traian Preoteasa.

El a menționat că CFR Călători se confruntă cu un deficit de mecanici și că în zona de exploatare există aproximativ 100 de persoane care cumulează pensia cu salariul. Preoteasa a susținut că nu au fost tăiate salariile angajaților, ci vor fi diminuate veniturile.

”Este adevărat că anumiți lideri de sindicat se plâng de această tăiere, dar nu informează corect. (...) Nu s-a tăiat niciun salariu cu niciun leu. Este adevărat că se vor mai diminua veniturile. Veniturile se compun din salariu, sporuri, spor de festive, spor de festive suplimentare. Sâmbătă și duminica, deci în weekend, orele suplimentare festive se plătesc cu 300%. Noi avem situația călătorilor care plătesc bilet pe absolut orice tren, fiind digitalizată vânzarea de bilete. Aceste trenuri cărora noi le-am suspendat activitatea, în afară de faptul că ne puteau duce să plătim cheltuieli salariale majorate, nu au mai mult de doi, trei călători”, a mai afirmat Traian Preoteasa.

El a mai anunțat că anularea facilităților pentru studenții care călătoreau cu trenul reprezintă o pierdere pentru companie de 200 de milioane de lei.

”Pe luna ianuarie cheltuielile s-au redus în jurul 25-30 de milioane. (...) Anularea facilităților pentru studenți ne costă în buget venituri de aproape 200-220 de milioane de lei. Trebuie ori să găsim în altă parte veniturile, ori să reducem cheltuielile. Prima etapă care ne-a stat la îndemână va fi reducerea cheltuielilor și o vom face fără probleme”, a mai declarat directorul CFR Călători.

El a avertizat că angajații CFR Călători care perturbă activitatea financiară a companiei vor fi dați afară, indiferent că este de vorba de un muncitor necalificat sau de un director adjunct.

Traian Preoteasa a relatat și despre proiectul PNRR de modernizare a unor vagoane și locomotive.

”În ceea ce privește partea tehnică a companiei, este în derulare un proiect PNRR în care sunt modernizate 55 de locomotive și 139 de vagoane. Programul noi zicem că merge destul de bine. Avem mici întârzieri, dar nu aparțin CFR Călători. Este vorba de punerea pe piață a materialului rulant, care scârție puțin la organele de reglamentare”, a mai declarat Traian Preoteasa.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 09 Feb 2025 12:44:41    Titlul subiectului: 220685

In aceste conditii, ministrul Grindeanu, la pachet cu sefii CFR-ului, nu ar trebui demis ? Articolul se gaseste in Club Feroviar

Citat:
Grindeanu își prezintă marți șefilor PNRR rateurile de pe feroviar

Ministrul Transporturilor nu prea va avea cu ce să se laude oficialilor PNRR, sosiți marți, 11 februarie, în vizită la București.

O delegație PNRR condusă de Celine Gauer, (Reform and Investment Task Force – SG Reform) va sosi marți la București pentru a evalua progresele României în domeniile angajate printre care și sectorul feroviar și al transportului public pe șine.

România s-a angajat să îndeplinească toate cerințele implementării PNRR până în vara anului următor, termen generos luând în calcul că inițial acesta a fost primăvara anului 2025, în martie 2024 fiind renegociat de noi și de Comisia Europeană.

Pe partea feroviară România stă prost, fără linii de metrou noi, fără material rulant nou, fără linii modernizate.

Astfel:

-Ne-am angajat să definitivăm în următorul an 12 km de linie metrou la Bucurelti și Cluj. Greu de crezut că aceasta se va întâmpla, lucrările fiind în stadiul incipient doar la București.

-Ne-am angajat să modernizăm 2.851 km cale ferată până în trimestrul 2 al anului viitor. De bine ce ne-am angajat ministrul Marcel Boloș a și înlocuit în PNRR linia Arad – Timișoara – Caransebeș cu o autostradă aflată în lucru la regii români ai asfaltului. Al doilea proiect PNRR e electrificarea Cluj Napoca -Episcopia Bihor.

-Tot într-un an ar trebui să avem 262 unități noi de material rulant în exploatare. Avem până acum 2-3 rame electrice, dintre care una singură e în circulație pe ruta Brașov –București.

-Creștere a punctualității trenurilor cu 20% față de începutul perioadei.

Lăsăm cititorii să estimeze dacă toate aceste lucruri se pot întâmpa, într-un an.

Întârzieri mari la nivelul întregului plan

Autor de vorbe meșteșugite care să mascheze rateurile sale și ale Guvernului ministrul Finanțelor Marcel Boloș explică:

Numărul cererilor de plată din PNRR ar urma să fie redus de la opt în prezent la șase, prin comasarea cererilor 5-8 în doar două astfel de cereri, dar cu menținerea numărului de jaloane, cele mai dificile sau cu risc de neimplementare, urmând să fie împinse cât mai mult spre termenul limită de 31 august 2026, astfel încât să existe maxim de timp pentru a încerca rezolvarea lor.

Într-un interviu pentru Profit.ro ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a spus: „Noi vrem să le regrupăm în momentul de față și să fie o cerere de plată depusă până la mijlocul anului. Cererea de plată patru încercăm să o menținem aceeași, pentru că mai sunt 18 jaloane de îndeplinit și ne putem concentra să depunem și să aducem banii în țară. Restul de patru cereri care ar mai fi rămas de elaborat, le regrupăm în două cereri de plată, respectiv până la sfârșitul anului, iar ultima până în iulie-august 2026 (când se încheie PNRR, n.r.). Revenind, e o sumă destul de consistentă prevăzută pentru fondurile nerambursabile în buget și depinde de ritmul de implementare a proiectelor”.

Dacă v-ați pierdut în urma contorsionatelor declarații ministeriale vă traducem noi. România trebuia să proceseze a cincea cerere de plată în sumă de peste trei miliarde euro și se află doar la nivelul celei de a treia unde se înregistrează de asemenea probleme. În bani, cererile 3,4 și cinci însumează peste cinci miliarde de euro.

Alături de Boloș, cum spuneam, Grindeanu va trebui să convingă Comisia Europeană să mute bani dinspre feroviar spre rutier. „Proiectul de infrastructură feroviară merge înainte (din vorbe – n.red.). Gândirea noastră este să facem diligențele pentru a-l trece pe politica de coeziune. Acesta este unul dintre subiectele pe care vrem să le discutăm în săptămâna 17-21 februarie la Bruxelles. În urma acestui switch, să putem trece în politica de coeziune proiecte care acum sunt finanțate prin PNRR’, susține Boloș.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 11 Feb 2025 11:37:42    Titlul subiectului: 220712

Daca informatiile prezentate in presa sunt corecte, se are in vedere electrificarea caii ferate Iasi-Ungheni-Chisinau. Articolul se gaseste aici

Citat:
O importantă linie feroviară transfrontalieră din nordul țării va fi electrificată

Republica Moldova și România vor implementa un proiect comun pentru electrificarea căii ferate Iași-Ungheni, cu o posibilă extindere până la Chișinău.

Proiectul prevede electrificarea liniei feroviare deja existente incluzând traversarea râului Prut și a graniței dintre Republica Moldova și România.

Întrebat de Moldpres, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul de la Chișinău, a declarat că acest proiect este de o importanță majoră pentru Republica Moldova, fiind primul pas în strategia națională de electrificare a tronsonului Iași-Ungheni-Chișinău, parte a coridorului feroviar inclus în rețeaua TEN-T, Baltic Sea – Black Sea – Aegean Sea corridor.

În cadrul proiectului se vor desfășura lucrări de întreținere și reabilitare a podului Eiffel peste râul Prut, care includ înlocuirea elementelor uzate, instalarea prinderilor și izolatorilor, montarea consolelor pentru asigurarea gabaritului catenarei. De asemenea, lucrările includ săparea fundațiilor, instalarea stâlpilor și echiparea acestora cu dispozitivele necesare pentru funcționarea sistemului de electrificare, toate activitățile fiind desfășurate în perimetrul infrastructurii feroviare deja existente.

Pentru obținerea resurselor pentru implementare proiectului, întreprinderea Calea Ferată din Moldova, cu sprijinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a aplicat, alături de Compania Națională Căi Ferate CFR SA la mecanismul Connecting European Facility (CEF) al Comisiei Europene.

Durata de realizare a lucrărilor este de 36 de luni. Începerea construcției depinde de data semnării contractului, care, la rândul său, este influențată de durata procedurii de achiziție a lucrărilor, a precizat MIDR.

Anunțul lui Ionel Scrioșteanu
Declarațiile oficialului de la Chișinău vin după anunțul pe această temă făcut la finele lunii trecute de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor de la București Ionel Scrioșteanu.

După cum am scris atunci, Scrioșteanu a anunțat depunerea de aplicații de finanțare comune prin programul Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility) pentru proiecte feroviare România-Republica Moldova: ”Este vorba de dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere prin proiecte care vin în creșterea conectivității infrastructurii de transport rutiere și feroviare atât pe partea română, cât și pe partea moldoveană”.

Un prim proiect feroviar pentru care s-a depus aplicație prin CEF este reabilitarea căii ferate Roman-Iași-Frontieră Ungheni, care presupune:

Etapa I – lucrări de electrificare si „Light modernization” a liniei Iași-Granița, pe liniile directe si curente;
Etapa II – lucrări de modernizare completă, pe liniile directe și deviate, care prevăd reutilizarea în procente mari a elementelor modificate în prima etapă, la care se adaugă lucrări de modernizare a clădirilor specifice căii ferate, introducerea ERTMS, sistem și modernizarea instalațiilor electrice de tracțiune.

Lucrările se vor desfășura pe următoarele tronsoane:

– între Socola și Frontieră (RO) – 17 km de cale ferată;

– între Frontieră (RO) – Ungheni (MD) – 1,68 km de cale ferată unică, inclusiv pe podul de pe râul Prut.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 13 Feb 2025 20:50:28    Titlul subiectului: 220741

Probabil sindicatele de la CFR se vor lua dupa cei de la metrou. Articolul se gaseste aici

Citat:
Sindicaliștii de la CFR s-au dus la Palatul Victoria pentru negocieri. Ce au cerut

Sindicaliștii de la CFR au avut miercuri la Palatul Victoria o întâlnire cu reprezentanții Executivului, în principal pe tema Ordonanței Trenuleț.

La sediul Guvernului României a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea reprezentanților Cancelariei Prim-ministrului României, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, conducerile companiilor feroviare și reprezentanții federațiilor sindicale feroviare, tema principală de discuție fiind efectele aplicării OUG nr. 156/2024, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane.

Potrivit comunicatului Biroului Executiv al FNFMCV, liderii sindicali au subliniat necesitatea ajustărilor necesare care să permită:

1). Elaborarea și aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 în vederea asigurării drepturilor salariale negociate și prevăzute în contractele colective de muncă concomitent cu conservarea tuturor locurilor de muncă;

2). Acordarea tichetelor de masă in mod nediscriminatoriu tuturor angajaților companiilor feroviare; (În momentul de față, angajații care câștigă mai mult de 8.000 de lei pe lună nu mai primesc tichete de masă);

3). Angajarea de personal la funcțiile deficitare în vederea asigurării regimului de muncă și pentru utilizarea eficientă și rațională a forței de muncă; (La CFR Călători s-au deblocat angajările, la CFR SA se fac angajări, iar la Metrorex ele sunt blocate – așa cum am scris);

4). Adoptarea de măsuri pentru impulsionarea investițiilor în infrastructura publică feroviară și achiziție de material rulant nou.

Act normativ pentru modificarea Ordonanței Trenuleț

”Precizăm că propunerile noastre au făcut obiectul adreselor înaintate Guvernului României și ministerelor de resort în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, adrese care v-au fost transmise în mod operativ. Propunerile formulate și punctele de vedere exprimate au fost analizate și dezbătute de cei prezenți la reuniune și vor face obiectul înaintării Guvernului spre a fi cuprinse sub formă de amendamente în actul normativ de aprobare a OUG nr. 156/2024”, mai precizează federația.

Efectele pe care le are Ordonanța Trenuleț asupra angajaților companiilor și societăților feroviare de stat îi scot pe ceferiști în stradă. Săptămâna viitoare, Federația Sinicatelor Transportatorilor Feroviari din România va picheta zilnic Ministerul Transporturilor.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 18 Feb 2025 14:15:30    Titlul subiectului: 220771

Se pregateste CFR-ul de greva ? Articolul se gaseste aici

Citat:
Angajații CFR, pentru a doua zi în stradă. Zeci de oameni protestează în fața Ministerului Transporturilor

Ceferiștii protestează marți, pentru a doua zi consecutiv, în fața Ministerului Transporturilor. Oamenii sunt nemulțumiți de planul de măsuri anunțat de CFR Călători privind anularea a circa 200 trenuri de călători zilnice pe care îl consideră abuziv și care - spun sindicaliștii - va avea consecințe salariale asupra angajaților companiei.

"Manifestațiile se îndreaptă împotriva lipsei de respect pe care o are conducerea SNTFC CFR Călători SA față de salariați, prin hotărârea de neplată a orelor suplimentare pe care nu le poate compensa legal, și împotriva lipsei de respect pe care o manifestă conducerea operatorului față de călători prin hotărârea de anulare a un sfert dintre trenuri", se arată într-un comunicat postat, marți, pe pagina de Facebook a Confederației Sindicale Naționale Meridian.

Potrivit sursei citate, 150 de participanți vor fi în fiecare, zi, între orele 9.30 – 11.30, în București, lângă parcul din fața Ministerului Transporturilor.

La proteste sunt așteptați și reprezentanți ai CSN Meridian, de la Uniunea Sindicatelor Spitalelor CFR, dar și de la alte federații sindicale feroviare.

"Ceferiștii ies în stradă pentru a face Guvernul României, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, conducerea SNTFC CFR Călători SA și conducerea CNCF CFR SA să înțeleagă că ceferiștii care au avut grupe de muncă anterior și sunt încadrați la Siguranța Circulației doresc aplicarea de la 1 septembrle 2024 a prevederilor art. 28. (1) lit 1) din Legea nr. 360/2023, ținând cont că respectarea acestei legi este jalon în PNRR", se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, alte nemulțumiri sunt legate de lipsa mare de personal la funcțiile de execuție, de subcompensarea și în anul 2025 a SNTFC CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Manifestațiile se îndreaptă și împotriva funcționării în forma actuală a SNTFC CFR Călători SA și filiala sa SCRL Brașov SA.
Feroviarii din FSTFR cer revenirea reparatorilor de locomotivă și automotor de la SCRL ca angajați ai CFR Călători, pentru reviziile programate și pentru reparațille curente. SCRL Brașov SA ar urma să rămână ca societate reparatoare pentru pentru reviziile mari (RR, RG etc.).

”Manifestațiile se îndreaptă și împotriva faptului că s-a investit de către statul român, după revoluție și până în prezent, prea puțin în infrastructura feroviară”, au transmis sindicaliștii.

Confederația Sindicală Națională Meridian susține revendicările Federației Sindicatelor Feroviare din România pe care le consideră absolut legitime în contextul în care Guvernul României:

- a adoptat ordonanța “trenuleț” care afectează atât drepturile salariaților, cât și funcționarea CFR Călători;

- a elaborat o lege a pensiilor care a destructurat drepturile obținute de ceferiști prin Legea privind Statutul Personalului Feroviar;
- a investit foarte puțin în infrastructura feroviară;
- a distribuit incorect materialul rulant nou achiziționat de ARF
- a subcompensat CFR Călători pentru serviciile efectuate;
- a propus un management care nu reușește de ani buni să demonstreze că poate moderniza și dezvoltă CFR Călători.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mar 25 Feb 2025 09:46:11    Titlul subiectului: 220860

Se va redeschide un punct de trecere intre Romania si Republica Moldova, dupa o pauza de 33 de ani. Articolul se gaseste aici

Citat:
Închisă în 1992, circulația feroviară pe podul Fălciu-Cantemir se va relua în acest an

În acest an, trenurile vor circula din nou pe podul Fălciu-Cantemir, după 33 de ani în care circulația feroviară a fost închisă.

Calea ferată din apropierea podului Fălciu-Cantemir peste râul Prut va fi reabilitată în acest an, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Vladimir Bolea, citat de Radio Moldova. Ministrul a precizat că autoritățile române au reabilitat podul, iar pe partea moldovenească un sector de 1,8 km de cale ferată este nefuncțional.

”Am început lucrările de reabilitare, am tăiat toți copacii de pe acea linie din 1993 și acum s-a început procesul de dezasamblare, pentru că toate traversele au putrezit în totalitate. Noi dezasamblăm toată linia, mai reparăm ce este de reparat și facem procesul din nou de reabilitare a acestui tronson de un kilometru 800 de cale ferată, cu posibilitatea de a încărca și a descărca pe această cale ferată”, a spus Vladimir Bolea.

Ministrul a menționat că postul vamal și punctul poliției de frontieră vor fi organizate pe partea română a podului. ”Am luat decizia împreună cu domnii de la MIDRU România să facem în felul următor: dacă avem agenți economici din Republica Moldova care vor să încarce cereale și alte tipuri de produse cu destinație România, porturi sau oricare, atunci vin vagoanele românești, intră pe partea noastră. Atunci când sunt produse pentru Ucraina sau pentru import în Republica Moldova, atunci vagoanele noastre trec pe partea română și se încarcă de acolo de la pistele de încărcare. Este un prim pas ca să facem trecerea funcțională”, a menționat Vladimir Bolea.

S-a vrut transformarea lui în pod rutier

În urmă cu câțiva ani au existat planuri de conversie a podului în unul rutier. Transformarea podului feroviar de la Fălciu într-unul rutier ar scurta drumul dintre București și Chișinău cu 150 de kilometri, socoteau autoritățile în 2020.

În 2011, România a cheltuit 7,88 milioane de lei pentru modernizarea Stației CFR Fălciu (județul Vaslui), de pe granița de est a României, pentru implementarea cerințelor Schengen.
Gara, aflată de fapt pe teritoriul satului Bogdănești, nu este folosită și se degradează de la o zi la alta, pentru că niciun operator feroviar de călători sau de marfă nu a mai fost interesat de această rută de trecere în Republica Moldova. Este vorba de secția de circulație feroviară 603, care se desprinde din Magistrala 600 la Zorleni.

În aceste condiții, punctul de trecere a frontierei (PTF), în regim feroviar, Fălciu (România) – Cantemir (Republica Moldova) nu funcționează, iar podul Fălciu-Cantemir, care traversează Prutul, construit în 1951, ruginește de la an la an.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 17 Mar 2025 12:42:20    Titlul subiectului: 220991

Cam tarziu s-au trezit patronatele din domeniul feroviar. Articolul se gaseste aici

Citat:
Analiză a Patronatului feroviar. Calea ferată a ajuns domeniu marginalizat, secundar pentru decidenți

Calea ferată din România nu stagnează, ci pur și simplu regresează, afirmă Patronatul feroviar într-o analiză menită să explice cauza pentru care în zilele noastre trenurile au o viteză mai mică decât acum zeci de ani.

„România frânează în loc să accelereze” este concluzia Simonei Istrate, președintele Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR), concluzie bazată pe unele realități ce nu pot fi negate.

Investițiile în infrastructura feroviară sunt tergiversate, licitațiile sunt blocate ani la rând, iar fondurile alocate modernizării se pierd între promisiuni și incompetență. În loc să devină un pilon strategic pentru economie, calea ferată a ajuns un domeniu marginalizat, tratat de decidenți ca o problemă secundară. Fiecare kilometru de linie nereabilitată, fiecare proiect amânat, fiecare tren întârziat înseamnă pierderi uriașe pentru economie și o degradare accelerată a încrederii în acest sector vital, spune Simona Istrate în analiza realizată.

Birocrația și nepăsarea – obstacole mai mari decât munții Carpați

România nu duce lipsă de planuri și strategii. Se vorbește despre modernizare de decenii, dar realitatea din teren arată că proiectele sunt blocate de birocrație excesivă și decizii contradictorii. Avem agenții, instituții și comisii care consumă resurse fără să livreze rezultate concrete. „Fiecare actor își revendică un rol, dar nimeni nu își asumă finalizarea reformelor”, spune ea.

Visurile nu costă nimic și sună bine când sunt fluturate public, deși sunt departe de realitate. „S-a vorbit despre trenuri cu hidrogen, trenuri de mare viteză, poate în curând vom dezbate și despre Hiperloop. Între timp, în România trenurile se opresc pentru că pe linia lor se află turme de animale.

În timp ce alții construiesc viitorul, noi încă ne chinuim să menținem trecutul pe linia de plutire. De ce trenurile din România merg mai încet ca acum 50 de ani? Este o realitate care sufocă economia și mobilitatea națională, spune ea. Transportul feroviar din România nu doar că a stagnat, ci a regresat dramatic. Dacă acum 50 de ani trenurile atingeau viteze decente, astăzi ele se târăsc pe șine uzate, blocate de restricții și birocrație sufocantă. Întârzierile au devenit regula, iar infrastructura învechită transformă fiecare călătorie într-un test de răbdare. În timp ce Europa accelerează către trenuri de mare viteză, România încă se luptă cu schimbătoarele de cale defecte și secțiuni unde viteza maximă e sub cea a unei biciclete.

Consecințele? Pierderi economice și o izolare tot mai accentuată

Efectele acestui haos sunt devastatoare. România pierde teren în fața investitorilor care preferă să transporte marfa pe șosele sau să ocolească țara noastră cu totul. Întârzierile cronice, condițiile precare și riscurile de siguranță fac ca trenul să devină ultima opțiune pentru transportul de călători și marfă. Fără investiții reale și măsuri ferme, calea ferată va rămâne un sistem învechit, condamnat la irelevanță.

Care este soluția?

Investițiile reale și responsabilitatea sunt necesare. Nu mai e timp de amânări. Modernizarea infrastructurii trebuie să devină o prioritate națională, iar fiecare proiect să fie gestionat transparent și eficient. Fondurile trebuie alocate pe criterii clare, iar termenele să fie respectate. Cei care blochează progresul trebuie să fie trași la răspundere. România are nevoie de o viziune clară și de acțiuni ferme. Fără acestea, transportul feroviar va continua să fie simbolul incompetenței și al oportunităților pierdute. E timpul să ne suflecăm mânecile și să punem calea ferată pe direcția corectă – înainte, nu înapoi, conchide ea.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Lun 17 Mar 2025 12:46:54    Titlul subiectului: 220992

Haos la CFR. Daca aveti ghinionul si va aflati intr-un tren la care se defecteaza locomotiva puteti sa asteptati si 4 ore ! Mi se pare o lipsa crasa de respect la adresa calatorilor din partea conducerii CFR ! Articolul se gaseste aici

Citat:
Locomotivă defectă pe Valea Prahovei. Călătorii au așteptat patru ore să vină o alta

Patru ore au stat pasagerii blocați pe Valea Prahovei sâmbătă după amiază într-un tren cu locomotivă defectă, până când operatorul feroviar de stat a adus o alta de ajutor. Duminică dimineață s-a stricat o altă locomotivă.

Trenul Interregio 1645 a plecat sâmbătă după amiază la ora 13,00 din Gara de Nord din București, având ca destinație finală stația CF Târgu Mureș, unde ar fi trebuit să ajungă seara, la ora 21,33.

Problemele au început să apară la scurt timp de la plecarea din principala poartă feroviară a României, dovadă fiind faptul că la Ploiești Vest a ajuns cu o întârziere de șapte minute. La următoarea oprire programată prin livret, stația CF Câmpia, întârzierea se mărise deja la 16 minute. Numai că asta avea să fie nimic față de ce urma să se întâmple câțiva kilometri mai încolo.

Locomotivă defectă între Comarnic și Valea Largă

Între stațiile Comarnic și Valea Largă, locomotiva EA 872 aflată la tracțiunea trenului operat de SNTFC CFR Călători s-a defectat. Mecanicul de locomotivă nu a putut să remedieze defecțiunea, așa că a cerut să se trimită o locomotivă de ajutor. O procedură standard, care nu ar fi trebuit să dureze prea mult, pentru că Depoul Ploiești al operatorului feroviar de stat se afla la o distanță de nici 50 km. Numai că la Ploiești nu era nicio locomotivă disponibilă, așa că a fost trimisă în ajutor EA 009 de la Depoul Brașov.

Distanța dintre locul incidentului și Brașov nu este cu mult mai mare decât cea până la Ploiești, însă durata de parcurs este mai mare, ținând seama de faptul că între Brașov și Predeal linia nu este modernizată. Chiar și așa, tot nu se poate găsi o explicație logică pentru faptul că toată această operațiune de trimitere a unei locomotice de ajutor, cuplarea ei la tren, efectuarea problelor de frână și restul a durat 240 de minute, adică patru ore! Timp în care pasagerii au stat în vagoane, așteptând ca garnitura să se pună în circulație.

Într-un final, trenul a plecat mai departe la ora la care deja ar fi trebuit să fie pe undeva pe la Gheorghieni, pe Magistrala 400. Iar pe traseu întârzierea s-a mai mărit, la destinație fiind de 255 de minute (patru ore și un sfert). Una peste alta, pasagerii care au plecat sâmbătă după amiază din Gara de Nord din București au ajuns la Târgu Mureș nu sâmbătă seara, așa cum ar fi crezut ei, ci duminică, cu mult după miezul nopții.

Aproape o oră și jumătate pentru a trimite o locomotivă de la câțiva kilometri

Probleme cu locomotivele la CFR Călători au fost și duminică dimineață. Trenul Regio 5051 a plecat din stația Ploiești Sud la ora 4,40, având ca destinație finală stația CF Mărășești de pe Magistrala feroviară 500.

Însă după numai 4 km, când a ajuns la Ploiești Est, locomotiva EA 811 a Depoului Ploiești, aflată la tracțiunea trenului, s-a defectat. A fost trimisă în ajutor locomotiva EA 780 de la Ploiești, iar operațiunea a durat 79 de minute, adică aproape o oră și jumătate pentru a trimite o locomotivă de la câțiva km distanță.

Nu este pentru prima oară când locomotiva EA 811 se defectează. Nu mai devreme de vineri, aceeași locomotivă s-a defectat la tracțiunea trenului Regio 5016 (Buzău-București Nord) la stația Ploiești Sud. Atunci însă trimiterea unei locomotive de ajutor a durat doar 12 minute.

Parc de locomotive îmbătrânit și utilizat prost

Parcul de vehicule de tracțiune al CFR Călători este mult îmbătrânit, iar problema se va rezolva parțial odată cu intrarea în circulație a locomotivelor modernizate la Softronic, Reloc Craiova și SCRL Brașov. De asemenea, urmează să sosească cele 16 locomotive comandate la producătorul Alstom.

Până atunci însă nu ar strica o utilizare mai eficientă a locomotivelor actuale. Măcar pe magistralele modernizate (cum este tronsonul București-Predeal, unde s-a întâmplat pocinogul sâmbătă după amiază) să fie puse la tracțiunea trenurilor locomotive ceva mai bune, care să nu se defecteze. Iar trimiterea unei locomotive de ajutor să nu mai dureze patru ore. În semn de respect pentru pasagerii care plătesc inclusiv salariul directorului general Traian Preoteasa.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 26 Mar 2025 09:04:53    Titlul subiectului: 221064

Am impresia ca este un razboi politic, probabil vor sa ajunge la directorul CFR, Traian Preoteasa si chiar la Grindeanu. Articolul se gaseste aici

Citat:
Percheziții la CFR Călători, sediul central. Palatul CFR, împânzit de polițiști

Sunt percheziții la CFR Călători marți dimineață. Încă de la prima oră polițiști și procurori au descins la etajul 4 al Palatului CFR din Bulevardul Dinicu Golescu 38, unde își are sediul operatorul feroviar de stat.

Oamenii legii au ridicat documente de la sediul central al SNTFC CFR Călători, într-un dosar de corupție.

Perchezițiile au loc într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar vizați în această cauză sunt directorul Comercial al CFR Călători, Sorin Preda, și șeful Serviciului Vagoane Speciale (vagoane de dormit, vagoane cușetă și vagoane restaurant-bar), Doru Bărbuș. De precizat faptul că acest serviciu a fost condus anterior de Sorin Preda.

Percheziții la CFR Călători. 35 de mandate de aducere

Serviciul Regional de Poliție Transporturi București a dat următorul comunicat: ”Începând cu ora 06.00 lucrătorii SRPT București au pus în executare un număr de 39 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Giurgiu, Teleorman, Brașov, Prahova, Ialomița, Constanța si Buzău, într-un dosar penal instrumentat de BIC sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înselăciune. Activitățile beneficiază de sprijinul de specialitate al DOS, BSIJ, IJJ PH, IJJ CT, DB, SAS DGPMB, GR, DB, SRPT CR, BV și GL. În continuare vor fi puse în executare un număr de 35 de mandate de aducere”.

Reacția conducerii CFR Călători

Și conducerea operatorului feroviar de stat a reacționat la aceste percheziții, prin următorul comunicat: ”Referitor la prezența Poliției Transporturi în această dimineață la sediul CFR Călători, vă informăm că CFR Călători oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare în soluționarea acțiunii pe care o desfășoară. Orice informație pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituțiile abilitate. Conducerea companiei reafirmă determinarea de a nu accepta nicio abatere de la legalitate și va întreprinde întotdeauna măsuri corespunzătoare dispozițiilor organelor judiciare”.

Potrivit surselor Club Feroviar, în anchetă este vizată o rețea de însoțitori de vagoane de dormit și cușetă în trafic internațional care nu emiteau bilete și permiteau călătoria unor persoane contra unor sume de bani.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 26 Mar 2025 09:06:58    Titlul subiectului: 221065

21 de persoane au fost puse sub control judiciar. Articolul se gaseste aici

Citat:
Dosarul CFR. 21 de persoane, plasate sub control judiciar după perhezițiile maraton de marți

Procurorii au dispus măsura controlui judiciar pentru 21 dintre angajații CFR cercetați în dosarul de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune. Restul persoanelor vizate în dosar sunt cercetate în libertate.

Procurorul care instrumentează dosarul în care sunt implicați controlori de trafic și întoțitori de vagoane ai CFR a luat masura controlului judiciar pentru 21 de inculpați, toți fiind anterior reținuți. Ceilalți sunt cercetați în stare de libertate.

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București au făcut, marți, 39 de percheziții domiciliare în București și în 7 județe, inclusiv la sediul CFR Călători, într-un dosar de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune.

Mai mulți controlori de trafic sunt acuzați că ar fi blocat în aplicația oferită de angajator posibilitatea ca CFR să vândă anumite bilete, locurile fiind oferite unor persoane care nu plăteau. De asemenea, însoțitori de vagoare ar fi colectat datele unor elevi care ar fi avut dreptul să circule gratuit și au raportat în fals datele, însușindu-și banii. 35 de persoane au fost duse la audieri. Acestea s-au finalizat târziu în noapte, 21 de persoane fiind reținute.

CFR Călători a precizat că oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare. Statutul directorului Direcției Comercial, Sorin Preda, și al șefului Serviciului Deservire Vagoane Speciale, Doru Bărbuș, este acela de martor, a mai transmis CFR Călători.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
guest



Data înscrierii: 30/Sep/2006
Ultima vizita: 13/Iun/2025
Mesaje: 10945
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 27 Apr 2025 14:35:05    Titlul subiectului: 221434

Feroviarii ameninta iar cu greva generala. Articolul se gaseste aici

Citat:
Sindicaliștii amenință cu greva generală la CFR Călători. Când ar putea avea loc

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Gabriel Maxim, a avertizat că dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi satisfăcute ar putea fi declanșată greva generală la CFR Călători.

Într-o informare trimisă duminică, liderul sindical susține că dacă bugetul CFR Călători pe 2025 va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern cel târziu până pe 16 mai, se va putea negocia noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul operatorului pe anii 2025-2026 cu valabilitate de la 1 iulie.

În caz contrar, după jumătatea lunii iulie 2025, în funcție de ce vor decide membrii de sindicat ai FSTFR, aceștia ar putea intra în grevă generală. Rodrigo Maxim le cere tuturor liderilor din țară să organizeze ședinte de sindicat și să-și consulte membrii pentru luarea unei decizii. Sindicaliștii vor ca Autoritatea pentru Reformă Feroviară să aloce operatorului feroviar de stat compensația la valoarea cuprinsă în proiectul de buget pe 2025 al CFR Călători. De asemenea, liderul sindical solicită ca în bugetul societății să fie incluse și fondurile necesare pentru actualizarea Anexei 1 cu rata inflatiei de 12,5%, la care să se aplice apoi și salariul minim brut pe economie din 2025, pe grila cu coeficienții de ierarhizare.

Mitinguri în cascadă

Luna viitoare, FSTFR va organiza nu mai puțin de 10 mitinguri de protest, un altul va avea loc spre sfârșitul lunii iunie, urmat de încă unul în a doua parte a lunii iulie. Dacă nici așa nu se rezolvă, ”începând de la o dată ce se va stabili ulterior în funcție de timpul necesar pentru parcurgerea etapelor legale, probabil în a treia decadă a lunii iulie 2025, va fi declanșată greva generală la CFR Călători.”

Amintim că Ministerul Transporturilor a elaborat și a făcut public, recent, bugetul CFR Călători pe 2025, care este construit pe un profit de trei milioane de euro, așa cum am scris la vremea respectivă. Potrivit proiectului, câștigurile salariale ale angajaților de rând ai operatorului feroviar de stat ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere.

_________________
Linia 86 de troleibuze este preferata mea Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului TRAM CLUB ROMANIA -> Trenuri Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9
Pagina 9 din 9

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Nu puteți atașa fișiere în acest forum
Puteți descărca fișiere în acest forum



Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community